Tag Archives: student

Sport

Cu activitate fizica sau fara? (1)

Am auzit cel putin o suta de pareri diferite pe tema activitatii fizice in timpul scolii de la diversi parinti si profesori care mai de care mai informati asupra subiectului. Fiecare dintre ei este convins de faptul ca parerea sa este cea corecta si, mai rau, ca parerile celorlalti sunt intotdeauna gresite. Un consens oarecare exista asupra situatiilor extreme: elevul care nu iese deloc din casa nu face bine si elevul care nu se apleaca niciodata asupra studiului iarasi nu face bine. Este evident, dealtfel demonstrat de numeroase studii, ca un elev privat in totalitate de activitatea fizica specifica varstei sale va dezvolta o sanatate precara, o statura deficitara si o atentie la scoala redusa, nu neaparat urmata de rezultate slabe, dar urmata de o integrare sociala dificila la varsta adulta. Sigur, ca o paranteza, aici ar trebui citate cateva studii, eventual intoduse extrase din cateva surse care cad de acord asupra subiectului, dar acest articol nu se poate ridica la inaltimea acestor cerinte si trebuie sa acceptam aceste limite. De asemenea, este evident ca exista un punct in care activitatea fizica excesiva impiedica programul normal al elevului si afecteaza dezvoltarea sa scolara normala. Exista numeroase exemple, de tineri sportivi, care de la o anumita varsta au pus sportul deasupra activitatii scolare si au performat in sport, dar au acceptat consecintele lipsei de instruire asupra desfasurarii normale a vietii ulterioare de adult. Ma rog, au acceptat, sau nu si-au dat seama de nivelul impactului pe care alegerile pe care le-au facut, ei, sau parintiilor pentru ei, la varsta tineretii, asupra vietii de adult. Odata ajunsi la varsta adulta nu mai putem modifica trecutul, si prin aceasta stare de fapt suntem obligati sa suportam evolutia inconturnabila a viitorului. Tineri fiind, de cele mai multe ori chiar copii fragezi, este putin probabil sa reusim sa luam decizia corecta in privinta raportului intre timpul pe care il petrecem implicati in activitati fizice (sau sport) si timpul pe care il petrecem studiind. De cele mai multe ori aceste decizii le iau pentru noi parintii sau profesorii, dar niciodata, nici copilul, nici parintii sau profesorii sai, nu sunt siguri ca decizia luata este cea corecta, iar in momentul in care apar consecintele si eventualele regrete este deja prea tarziu.

— va urma –

Scoala

Profesori, parinti, elevi

Am scris aici de nenumarate ori despre starea invatamantului din Romania si cred ca de fiecare data am avut de spus numai lucruri triste, lucruri care nu sunt de natura sa ne bucure. Si profesorii, si elevii, si parintii acestora sunt prinsi intr-o hora in care nu mai au posibilitatea sa isi controleze actiunile, sa se gandeasca la interesele lor sau sa isi controleze atitudinea unora fata de ceilalti. Cunosc nenumarati profesori, parinti si elevi si pot sa afirm ca pentru cea mai mare parte a lor interesul propriu este o necunoscuta, relatia cu scoala ca institutie este o enigma iar relatiile intre profesori si elevi (respectiv parinti) sunt un razboi pe care toate partile l-au pierdut deja. Mai mult decat atat, lumea tulbure din mediul scolar invadeaza brutal, cu ajutorul statului, si viata familiala, spargand armonia care ar trebui sa existe intre membrii familiei si aducand in conflict parintii si copiii, parintii intre ei si copiii cu toata lumea. Nici evolutia societatii nu incurajeaza o relatie armonioasa a celor implicati in activitati didactice sau educationale iar evolutia tehnologica a ridicat bariere intre oameni care vor modifica probabil pe termen lung societatea intr-un mod pe care acum nu ni-l putem imagina. Intotdeauna au existat in mediul scolar oameni care nu aveau ce cauta acolo, de la cersetori la profitori si de la hoti la bolnavi psihic, oameni de care aflam din cand in cand de prin presa. Un exemplu recent este “profesorul vanzator”, un om despre care se poate citi aici: http://www.ziare.com/scoala/profesori/un-profesor-care-isi-obliga-elevii-sa-i-cumpere-o-carte-suspendat-si-reclamat-la-parchet-1341717 . Profesorul citat in articol este un exemplu bun de marlanie dar el nu reprezinta o exceptie ci mai degraba este exact exponentul regulii, fara suparare, in toate scolile exista exemple de genul acesta. Comportamentul de bisnitar al cadrului didactic nu este justificabil nici prin salariul mic pe care acesta il are, nici prin viata grea din invatamant, nici prin cine stie ce ipotetice probleme familiale, pur si simplu profesorii care fac acest gen de activitati, care au acest gen de limbaj, care trateaza relatia profesor – elev sau profesor – parinte in acest mod sunt niste taranoi ajunsi in sistemul de invatamant datorita gaurilor din legislatie, taranoi care altfel nu ar fi capabili nici macar sa raneasca grajdurile de odinioara ale C.A.P.-ului. Sistemul inca ii tine la piept, parintii ii tolereaza, copiilor le este frica de ei, dar din cauza paturii groase de taranoi invatamantul romanesc se deterioreaza si mai mult, si capata slabiciuni care se suprapun eforturilor statului de a distruge farama de activitate educationala care mai exista in Romania.

Solutia este in buzunarul nostru, se pare insa ca nimeni nu se indura sa intinda mana si sa o scoata la iveala. Nu trebuie sa ne alarmam prea tare, in fond si in Evul Mediu au trait oameni foarte bine, si in comuna primitiva au trait oamenii, vor trai si in IDIOCRACY, nu se moare de prostie!

Scoala

Scoala romaneasca nu produce

Ministrul invatamantului incearca se ne distreze cu orice pret. Astazi a produs o declaratie care, daca nu s-ar referi la o situatie tragica, ar fi chiar comica, o declaratie despre care as putea sa scriu de acum pana saptamana viitoare si asta fara sa epuizez subiectul. Auziti ce bazaconii debiteaza inaltul functionar al statului: “Universitatile nu produc someri. Avem rata somajului poate cea mai mica dintre tarile membre ale Uniunii Europene…”. Un articol pe aceasta tema putem citi aici: http://www.ziare.com/remus-pricopie/ministrul-educatiei/ministrul-educatiei-i-a-linistit-pe-studenti-universitatile-nu-produc-someri-veti-avea-locuri-de-munca-1325149. Sper sa avem in curand un nou ministru al invatamantului pentru ca asta nu are contact cu realitatea, e dus rau, si decat un nebun incompetent la carma unui minister mai bine numai un incompetent, macar nu ne-ar mai provoca crize de ras incontrolabil. Sub domina lui si a altora ca el a ajuns aproape imposibil sa mai gasesti un absolvent de invatamant superior care sa aiba cea mai mica idee despre ce vorbeste in meseria pe care a studiat-o! Sunt si absolventi buni, dar numai cativa in fiecare an si pentru fiecare specialitate, dar acestia nu prea sunt accesibili firmelor romanesti, sunt rapid absorbiti de firmele mari, straine sau multinationale care activeaza in Romania. Cea mai mare parte a absolventilor insa sunt semianalfabeti, oameni cu care nu poti sa discuti despre bazele meseriei lor, oameni care nu au nici un fel de cunostinte din anii de studiu anteriori, oameni care nu vor sa invete si care nu sunt obisnuiti sa munceasca sau sa fie rasplatiti conform muncii prestate. Asta scoate scoala romaneasca. Mai mult decat atat, desi au absolvit o institutie de invatamant superior, nu le pasa daca isi fac sau nu meseria, nu le pasa daca sunt incadrati sau nu in munca conform studiilor pe care le au, nu le pasa ca isi primejduiesc viitorul prin atitudinea gresita pe care o au si nu fac nici un efort pentru a iesi din situatia in care se afla. Din nefericire ministrul invatamantului nu intelege ca nu are rost sa scoti in fiecare an mii de absolventi de studii superioare care nu profeseaza in domeniul pe care l-au studiat. Nu mai punem la socoteala faptul ca au aparut specializari fara nici o corespondenta in lumea reala, nu mai punem la socoteala faptul ca specializarile de traditie s-au deteriorat peste masura, dar afluxul urias de absolventi nu a fost niciodata absorbit de “lumea reala”, si nu inteleg de ce ministerul trece sub tacere acest aspect de multi ani. Cei care pierd sunt tot absolventii, cei care au intrat cu mari sperante in facultate si care isi vad sperantele spulberate atunci cand incearca sa se angajeze pe orice post care cere studii superioare. Firmele care ii angajeaza ii vor invata pana la urma sa se descurce cu ceea ce au de facut, dar asa poti sa dresezi si o maimuta, nu ai nevoie de un absolvent de studii superioare. Absolventii ar fi foarte utili firmelor daca ar veni din facultate cu idei noi, inovatoare, care sa poata participa la prosperitatea firmei in care lucreaza. Asteptam cu interes momentul in care universitatile vor scoate majoritar absolventi instruiti si utili, harnici si isteti.

Scoala

Scoala generala, liceu, bacalaureat, facultate

Cam asta era ordinea fireasca in procesul de instruire prin scoli, mergeai mai intai la scoala generala, invatai, aveai grija sa fortezi un pic la sfarsit, dadeai examen, intrai la liceu, mai dadeai un examen intermediar, terminai liceul, luai bacalaureatul si daca luai cu nota mare aveai curaj sa te inscrii la examen la facultate, apoi, daca luai te tineai serios de treaba si aveai sanse sa obtii o diploma de studii superioare. Asta era pana acum cativa ani. Acum se pare ca se pot sari etape: http://www.ziare.com/scoala/bacalaureat/e-oficial-ai-n-ai-bacalaureatul-poti-sa-te-inscrii-la-facultate-1321229. Ca sa vedem exact despre ce e vorba, sa citam cateva pasaje din articol: “Ministerul a publicat in Monitorul Oficial metodologia de organizare a colegiilor ce primesc absolventii de liceu fara diploma de bacalaurat. La sfarsitul lunii iunie, a fost publicata in Monitorul Oficial o OUG privind modificarea Legii Educatiei, astfel incat candidatii care nu s-au prezentat la examenul de bacalaureat sau care nu l-au promovat sa poata participa la o sesiune speciala, organizata in perioada februarie-martie a fiecarui an. De asemenea, acestia ar putea beneficia de meditatii platite de stat, intre lunile octombrie – ianuarie si se vor putea inscrie la universitatile care ii primesc astfel.” Sincer, nu inteleg cui ii foloseste situatia nou creata de guvern. Sa faci o facultate fara bacalaureant pare imposibil, nu ai luat bacalaureatul pentru ca nu ai fost in stare, deci nu ai cum sa asimilezi cunostinte cu mult peste limita naturala pe care o detii. Nici facultatile nu ar trebui sa fie multumite cu studenti care nu au bacalaureat. Nu este posibil sa mentii un nivel minim de calitate a instruirii daca ai studenti care nu inteleg ce se preda, nu asimileaza materia si nu pot fi activi la seminarii si laboratoare. Cel putin in anul intai de studiu se reia la un nivel superior o parte din materia de liceu, in functie de ceea ce ai nevoie mai tarziu la specialitatea catre care te-ai indreptat, cum poti studia ceva mai complicat daca nu ai reusit sa treci un examen simplu, din aceeasi materie? Sa zicem ca un astfel de candidat se duce la Universitate, la Facultatea de Matematica. Ce sanse ar avea sa aprofundeze matematica daca nu a fost in stare sa promoveze examenul de matematica de la bacalaureat? Si daca absolventul respectiv nu reuseste sa isi ia bacalaureatul? Chiar cu meditatiile alea platite de noi toti. Fac o paranteza si precizez faptul ca eu nu sunt de acord ca banii din impozitele mele sa se duca pentru meditatiile unor tineri de care avem mai multa nevoie sa ocupe locurile cu calificari scazute din industrie decat de ipoteticele lor diplome de studii superioare. Meditatiile nu pot suplini lipsa de inteligenta si de interes. Daca elevul ar fi fost interesat de scoala, nu ar mai fi avut nevoie de meditatii, deci daca nu e interesat de scoala, de ce sa mai mearga pe la scoli inalte, sa stea acolo unde ii e locul, e nevoie disperata de oameni ca el. Da, paradoxal, in Romania acum e mai multa nevoie de oameni cu calificari mai scazute decat de oameni cu diplome de absolvire a facultatilor, chiar daca societatile care se ocupa de recrutari incearca sa ne faca sa credem altfel, cu sprijinul substantial al guvernului care se straduie sa puna bete in roate atat absolventilor cat si angajatorilor cu o legislatie a muncii foarte rigida. Si in acest context un absolvent trebuie sa se gandeasca bine, deoarece acum in Romania echivalarea diverselor diplome pentru ocuparea unui post cu o specializare/calificare diferita nu se mai poate face, este ilegala. Sa zicem ca absolventul obtine o diploma de inginerie electrica. Cu asta ramane, chiar daca habar nu are de electricitate. Nu se va putea angaja ca inginer mecanic in vecii vecilor, chiar daca exceleaza in domeniul mecanicii. Sigur, pare ciudat sa lucrezi in alta meserie decat cea in care te-ai pregatit, dar daca nu sunt locuri de munca in meseria ta, si daca dovedesti ca poti munci intr-un domeniu adiacent, daca angajatorul este multumit, de ce statul interzice acest minim bun simt pe piata muncii? Inainte vreme invatai, mergeai la facultate ca sa inveti ceva mai mult, sa acumulezi cunostinte. Acum mergi sa obtii o diploma si asta este gresit, asta nu poate duce decat la o noua clasa politica incompetenta, inlocuitorii de maine ai aberantilor conducatori de azi.

Forta de munca

Am citit zilele trecute o stire care se voia de senzatie: https://ro.stiri.yahoo.com/student%C4%83-%C8%99omer%C4%83-cu-12-calific%C4%83ri-nu-%C3%AE%C8%99i-poate-g%C4%83si-job-101826441.html . Din titlu, reiese ca o studenta care detine douasprezece calificari nu isi gaseste loc de munca. Nu este clar de ce o studenta si-ar cauta loc de munca in loc sa se concentreze pe invatatura, dar declararea celor douasprezece calificari ne duce cu gandul, pe baza titlului, ca intr-un fel sau altul, studenta in cauza are o problema de atitudine fata de munca, altfel s-ar fi oprit din hora calificarilor si s-ar fi angajat cu prima diploma obtinuta. In plus, este foarte putin probabil ca toate cele douasprezece calificari sa fie in acelasi domeniu de activitate. Din textul articolului, aflam ca mai exista cel putin cateva probleme. In primul rand, pare sa fie varsta, cincizeci si unu de ani, o varsta foarte nepotrivita sa ramai somer, articolul neprecizand de ce doamna a ramas somera, in acest sens putand exista argumente solide in favoarea sau defavoarea stimatei doamne. In al doilea rand, doamna vrea sa lucreze la stat, deoarece urmeaza cursurile Facultatii de Administratie Publica, deci doamna nu se multumeste cu orice, isi doreste un loc de munca stabil, cu salariu mare, integral pe contract, cu program stabil si scurt, cu zile libere multe si concediu la cerere. Un astfel de loc de munca inseamna niste compromisuri pe care nu mi-e clar daca doamna ar vrea sa le faca sau nu. Si ca sa fie clar la ce ma refer, cel care ocupa un astfel de post trebuie sa isi lase acasa independenta, ideile, demnitatea si in aceste conditii se gasesc posturi destule. In al treilea rand, citez din articol, doamna ” a obținut calificări precum cea de mânuitor valori, diriginte poștă, operator calculatoare, contabilitate, dactilografie, croitorie, telefonie telegrafie, bucătar, resurse umane, administrator pensiune turistică sau coafeză “, ceea ce a calificat-o imediat pentru un post de somera perpetua. In primul rand, cine vine la interviu cu diploma de operator calculatoare alaturi de cea de bucatar are toate sansele sa fie privit ca o sansa pierduta, mai rau decat un om fara nicio calificare. Din postura de angajator, am preferat intotdeauna oamenii care au venit si mi-au spus “Nu sunt cel mai bun, dar vreau sa muncesc si sunt gata sa invat ce faceti voi aici”, in fata oamenilor care au venit si mi-au spus “Am diploma”. Diploma nu face in principiu nici doua parale, si valoarea diplomelor scade direct proportional cu numarul lor, nicicand un om preocupat de hartii pe care isi regaseste numele nu va fi preocupat de munca, de reala utilitate pe care o poate dobandi in procesul muncii. E complicat sa argumentez de ce nu chemam la interviu niciodata oameni cu prea multe diplome. Pe de o parte, pentru mine, ca angajator, prea multe diplome inseamna superficialitate, dar in principiu, ar trebui sa putem trece peste asta si sa judecam omul, nu hartia. Insa din practica, in urma multor interviuri si teste, am observat ca cei care detin multe diplome nu detin cunostintele aferente niciunuia dintre domeniile in care sunt calificati. In plus, cei cu multe diplome nu par sa isi inteleaga exact situatia, ei nu sunt calificati de acele diplome, diploma nu ii pregateste pentru nimic, este in teorie numai o portita deschisa catre angajare, nu garantia angajarii si a muncii bine facute. Mai este problema varstei doamnei. Tindem sa gandim ca cincizeci si unu de ani este o varsta inaintata, la care omul nu mai are ce oferi. Eu personal, daca omul este dispus sa munceasca, as mai angaja unu-doi tineri pe langa el care sa ii suplineasca lipsa vigorii pe care a avut-o intrecut si care sa il puna in valoare, sa ii exploateze experienta profesionala si de viata. De ce nu isi mai gasesc oamenii trecuti de o anumita varsta de lucru? Pentru ca nu sunt dispusi sa munceasca, sa se adapteze, vor sa duca o viata tihnita, vor sa nu se implice in nimic, sa fie lasati in pace, sa aiba un loc de munca la care sa nu faca nimic. Oamenii de aceeasi varsta care vor sa faca ceva, sa munceasca, sunt foarte apreciati, va spun din experienta, dar sunt foarte putini, mult mai putini decat ar avea nevoie economia.

Spaga la universitate

Am citit un articol aparut de curand in presa romaneasca ( http://www.ziare.com/stiri/perchezitii/spaga-la-facultate-perchezitii-la-profesori-care-ar-fi-primit-mita-la-examene-1291328) care dezvaluie un fenomen despre care nu aveam prea multe informatii, si sincer, speram sa nu existe, spaga in mediul universitar. Pana la urma pot intelege faptul ca exista studenti mai putin bine pregatiti, ca exista profesori cu o moralitate indoielnica dar nu pot intelege de ce cineva care se pregateste pentru o cariera intr-un domeniu dificil si competitiv (cum sunt toate domeniile ce necesita studii superioare) ar vrea sa promoveze un examen fara sa aiba cunostintele minime necesare pentru a se incadra in baremul de informatii asimilate necesar promovarii examenului. Deci in mod normal, inca de la inceput, piata spagii universitare nu ar fi trebuit sa existe. Sa presupunem prin absurd ca ar exista totusi studenti dispusi sa triseze, fara a se gandi prea mult la consecintele ce ii vor urmari in intreaga cariera profesionala. Dar este imposibil sa ne gandim ca ar putea exista profesori universitari dispusi sa primeasca bani pentru o nota de trecere. De la bun inceput se stie ca viata de profesor universitar nu este o viata prea bogata material, dar este o viata extrem de implinita din punct de vedere intelectual si social, profesorul fiind persoana obligata prin natura meseriei sa gandeasca inaintea tuturor celor ce activeaza in domeniul sau si de asemenea sa gandeasca mai mult decat ei pentru a putea sa le transmita o parte din gandirea sa, parte ce va fi asimilata in procesul profesional individual. Deci cincizeci de euro? Cincizeci de euro un examen care certifica cunostintele asimilate de student si care exprima cantitativ calitatea actului de invatamant? Asa cum scriam intr-un alt articol, un profesor nu se creaza intr-o singura generatie, deoarece traditia educatiei solide se acumuleaza, nu se creaza din senin. Inclinatia pentru spaga nu se poate justifica in niciun fel in mediul universitar, studentii se afla in facultate de buna voie, profesorii sunt in facultate pentru a invata si a forma tineri, nu pentru a-i nenoroci pentru restul vietii. Nu cred ca se poate imagina o pedeapsa la inatimea crimei care este spaga in mediul universitar.

Educatia in procesul de invatamant

Prin invatamant se intelege domeniul si activitatea de instruire si de educare prin sccoli, iar prin extensie, totalitatea institutiilor scolare. In mod traditional exista doua categorii de oameni implicati in acest proces. Pe de o parte avem oameni care transmit cunostinte si concepte morale, numiti in general profesori, si de cealalta parte avem oameni, de cele mai multe ori aflati in prima parte a vietii, care asimileaza cunostintele transmise de primii, numiti in general elevi sau studenti. In mod exceptional si nefericit in acest proces a mai intervenit o parte, intentionata initial sa fie o parghie a societatii in procesul de invatamant, dar in esenta un reprezentant al mediului politic concretizat prin ministerul de resort, inspectorate etc. Si ca totul sa fie in mod exceptional si mai complicat aceasta ultima parte a mai invitat la masa si parintii elevilor sau studentilor. Calitatea in general este un concept greu de definit. Calitatea invatamantului este in mod particular exceptional de greu de definit. Calitatea procesului de ivatamant nu depinde cum s-ar putea crede de calitatea materialului didactic (manuale, culegeri, caiete), nu depinde nici de calitatea localului in care se desfasoara cursurile (sali de clasa, laboratoare) si nu depinde nici macar de programa scolara (plaja curiculara – ce trebuie invatat cu alte cuvinte). Calitatea procesului de invatamant are un singur factor major de influenta – educatia celor implicati. Din punctul meu de vedere daca profesorul nu a fost suficient educat de mediul matern/patern/social in care s-a format anterior alegerii profesiei va avea carente in desfasurarea acestei profesii, carente care tin in general de asimilarea importantei procesului de invatamant, de metodica predarii, de cantitatea si calitatea informatiilor transmise elevilor sau studentilor, de interactiunea profesor – elev/student si de integrarea profesorului in colectivul profesoral. Profesorul trebuie sa fi fost educat in copilarie/tinerete de mediul in care a trait pentru a aprecia importanta cuantumului informatiilor detinute in viata de zi cu zi, trebuie sa fie capabil in mod egal sa aprecieze oamenii educati si informati, sa poata face distinctia intre bine si rau, intre elevul prost si elevul indaratnic, intre elevul care provine dintr-un mediu familial propice invataturii si mediul familial cu probleme. Mai presus decat atat profesorul trebuie sa fie un model si un lider pentru cei carora vrea sa le transmita informatii si cunostinte, trebuie sa poata constitui un depozit informational si comportamental dincolo de mediul scolar la care elevii si studentii sa poata apela la necesitate sau din obisnuinta. In nici un caz nu poate fi profesor cel care nu si-a petrecut copilaria intr-un mediu familial armonios, care nu a avut parinti educati si instruiti multilateral, care a avut un parinte alcoolic sau analfabet. Un profesor nu se formeaza dupa parerea mea intr-o generatie, nu poti sa iei un taranoi de la coada vacii, sa ii pui un manual in mana si sa il pui sa predea. O sa predea tot coada vacii, indiferent ce manual ii pui in mana. Pe de alta parte elevul trebuie sa fie si el educat de familie, cu mult inainte de a merge la scoala. Oricat de bun ar fi profesorul nu va putea sa suplineasca suportul familiei. Si suportul familiei nu inseamna nicidecum suport in asimilarea informatiilor transmise de scoala, suport pentru teme sau activitati extracuriculare, suportul familiei inseamna crearea mediului propice asimilarii, manipularii si folosirii informatiilor, asigurarea confortului psihic si material al elevului/studentului, asigurarea unui set de modele de urmat orientate catre si in sprijinul procesului de invatamant. Elevul stralucitor cu parinti divortati, tata betiv si care munceste in timpul liber, dupa scoala, ca sa isi castige painea este un mit sau in cel mai bun caz o exceptie, dar in nici un caz nu poate constitui un exemplu. Nu exista nici un elev bun care sa aiba o viata grea, pur si simplu viata grea, saracia, incultura mediului si nebunia sociala exclud un proces de invatamant corespunzator. Pe de alta parte elevul/studentul nu trebuie decat sa invete, adica sa asimileze cunostinte si aici intervine iarasi si in mod brutal nivelul de educatie al elevului. Elevul/studentul nu trebuie sa isi dea cu parerea asupra utilitatii informatiilor dobandite in scoala, nu trebuie nici macar sa i se dea posibilitatea sa isi dea cu parerea asupra oricarui subiect legat de procesul de instruire in scoala, elevul trebuie sa inteleaga ca i s-a acordat o oportunitate si o favoare fiind acceptat in institutia de invatamant. Unii elevi/studenti accepta aceste fapte in mod natural, ca urmare a educatiei de acasa, altii nu au nici posibilitatea sa accepte si nici sa inteleaga aceste concepte, lipsa educatiei de acasa fiind un handicap pe care il proiecteaza asupra procesului de invatamant. Reprezentantul politic al societatii pune gaz peste foc in procesul de invatamant. Niste oameni care ocupa in mod politic o schema de personal si care nu au nici educatia, nici chemarea si nici un fel de cunostinte necesare in procesul pe care il administreaza au fost imputerniciti de catre stat cu autoritatea si abilitatile exceptionale de a distruge un proces neintrerupt de milenii. Daca ar fi fost oameni educati si-ar fi inteles limitele si ar fi lasat procesul sa decurga de la sine, asa cum de multe generatii se intampla fara gres. Prostul insa cu cat este mai needucat cu atat trebuie sa isi transforme mediul deoarece nu se poate adapta si cu atat mai mult trebuie sa ii aduca pe toti ceilalti la nivelul sau ca sa ii poata intelege. Si sa te fereasca Dumnezeu de un prost aflat intr-un post de conducere. Toate organizarile, reorganizarile, optimizarile, transformarile, modernizarile, actualizarile si demolarile suferite de procesul de invatamant in ultimele doua decenii (si ceva) nu se datoreaza decat unor prosti aflati intr-un loc si la un moment nepotrivit, nefericit pentru procesul de invatamant. Procesul de invatamant era bun asa cum era la nasterea procesului centralizat de invatamant in Romania, si era asa de bun, incat toti prostii pana in ziua de azi nu au reusit sa il distruga in totalitate. Dar “autoritatile” sistemului de invatamant nu s-au lasat asa de usor. Au chemat parintii elevilor/studentilor in ajutor si doar acum am putut avea adevarata harta a lipsei de educatie, a lipsei de instruire si a idioteniei in societate. Fara nici o suparare, parintii nu au nicaieri nici un fel de loc in procesul de invatamant. Marea majoritatea lor, fara nici un fel de educatie sau instruire, isi dau acum cu parerea in asociatiile de parinti, in sedinte si comitete despre ceea ce este bine sau rau sa se intample in procesul de invatament, despre ceea ce este bine sau rau sa se invete si despre ceea ce este bine sau rau sa asimileze elevul/studentul in scoala. Singura atributie a parintilor este aceea de a pregati copilul/tanarul om pentru integrarea in societate, de a il pregati sa devina un membru util al societatii. Si aceasta atributie impune obligativitatea parintilor de a preda copilul educat dar neinstruit procesului de invatamant si de a avea pretentia la sfarsitul procesului sa il primeasca perfect instruit. Si prin perfect nu inteleg pe jumatate sau pe trei sferturi instruit ci perfect, la modul absolut, fara grade de comparatie. Cam la atat se reduce intregul proces de invatamant: eduactie anterioara, decenta, sustinere si efort, nimic altceva.

Moda in scoala

Exista copii care au in mod constant probleme la scoala din cauza modei. Definitia oficiala pentru moda este: Obicei, deprindere colectiva, specifica la un moment dat unui mediu social. Daca ar fi vorba de moda vestimentara ar fi foarte usor de rezolvat. Din nefericire prin gimnaziile si liceele romanesti bantuie astazi ceva mult mai dificil de rezolvat: este la moda sa fii prost. Inteligenta nativa este capacitatea de a intelege usor, de a sesiza ceea ce este esential, de a rezolva situatii sau probleme noi pe baza experientei acumulate anterior si cu siguranta nu asta le lipseste copiilor nostri, din contra, generatiile mai tinere par oarecum mai adaptate pentru asimilarea avalansei de informatii noi cu care sunt bombardati zilnic. Insa, integrarea lor sociala depinde, in grupul acela mic de studiu in care sunt integrati la scoala, de mimetismul social, de capacitatea lor de a se asimila mediei grupului. Si din nefericire, se pare ca majoritatea adolescentilor au hotarat ca e la moda sa fii prost. Asa cum au hotarat si ca e la moda sa fii gay, sa ai un telefon cool si sa scrii mesaje in timpul orei. Totusi, cumva, majoritatea parintilor de adolescenti au hotarat ca nu e bine ca odrasla lor sa fie proasta. Meditatii, ore de morala, activitati extrascolare, s-au dovedit inutile, notele de la scoala nu s-au modificat in sensul cresterii, dar mai ales elevii nu au excelat in concursurile scolare. Apoi, dupa mai mult timp observam ca exista judete unde promovabilitatea la bacalaureat este sub 25%. Nu cred ca este in nici un fel vina elevilor. Asa cum am spus mai devreme ei par deja nativ mai destepti decat noi. Ceea ce ii inconjoara in scoala, mediul scolar, nu a reusit insa sa le transmita anumite valori pe care ar trebui sa se bazeze viata lor in continuare: sa pretuiasca munca, sa nu se integreze in turma, sa nu iroseasca timpul copilariei si tineretii, sa isi pregateasca o baza solida pentru tot restul vietii. Nu exista un motiv direct pentru care scoala nu a reusit sa le imprime niste valori utile care sa ii ajute in viata, dar in lipsa acestor valori, isi creeaza in colectiv un set de valori care sa le dea o identitate si sa ii faca utili pentru ei insisi. Problema este ca in lipsa unei indrumari instutionalizate setul lor de valori este tot atat de corect ca si orice alt criteriu. Nici nu pare ca familia s-ar stradui sa corecteze in vreun fel starea de fapt. Parintii nu isi pot alege colegi pentru copiii lor, asa ca nu pot controla in nici un fel educatia celorlalti copii din clasa. In mod natural un mar stricat va strica intreaga incarcatura. De asemenea parintii nu isi pot invata copiii sa ignore tendintele si evolutiile din jurul lor. Nu ii pot spune: “Tu nu ai dreptul sa fii la moda, tu esti diferit(a)”. Ar fi imoral si prostesc.

Fabricile de prosti

O unitate de invatamant superior se distinge in multe feluri de marea masa a unitatilor de scolarizare, dar in principiu este vorba despre unitati de elita, care accepta pentru studii numai oameni bine pregatiti, atent selectionati in urma unor examene de admitere, oameni care au mari sanse sa isi croiasca o cariera de prestigiu in domeniul pe care au ales sa il studieze, oameni care provin din familii care le-au creat conditii de studiu si care ii pot sustine pe toata durata studiilor si mai mult, ii pot ajuta sa se integreze pe piata muncii in locuri care le pot exploata potentialul si ii pot remunera corespunzator. Asta daca vorbim despre tari cu traditie in invatamant respectiv Franta, Anglia si mai nou SUA. Nu este cazul Romaniei dar putem incerca sa ne imaginam un pic motivele pentru care Romania nu are nici o universitate in primele 100 la nivel mondial. Si poate nici macar in primele 200. La noi, ca si in alte parti, sistemul de invatamant este impartit intre stat si mediul privat. In tarile mentionate mai sus pentru a studia in mediul privat trebuie sa indeplinesti cumulativ foarte multe conditii si sa ai si o oarecare sansa, deoarece concurenta este foarte mare si numarul de locuri limitat. Daca nu ai reusit sa intri la privat ai sansa sa studiezi la stat, unde de asemenea concurenta este mare, conditiile de admitere sunt severe dar macar calitatea studiului este aproximativ aceeasi. La noi pentru a studia la stat trebuie sa ai o medie de bacalaureat buna si daca prin absurd nu reusesti sa intri pe locurile aprobate ai toate sansele sa intri la privat unde locurile sunt virtual nelimitate, nu se da examen, singura conditiie fiind absolvirea bacalaureatului, indiferent de medie, iar in cazul in care prin absurd s-au ocupat toate locurile, acestea sunt imediat suplimentate. In mod ilegal, firesc. Romania este tara in care in mod paradoxal este mai ieftin sa studiezi la privat decat la stat. De calitatea invatamantului nu se pune problema si cred ca nu s-a pus niciodata de la infiintarea universitatilor private, deoarece pe candidatul universitatii particulare nu il intereseaza invatatura ci il intereseaza sa obtina o diploma care ii prezinta iluzia unei angajari intr-un post mult peste nivelul sau de competenta. Universitatile de stat s-au aliniat urgent in privinta calitatii invatamantului astfel incat in acest moment practic nu ai cum sa gasesti un absolvent despre care sa poti sa fii sigur ca pe baza diplomei obtinute poate sustine cu succes un interviu pentru angajare. Bineinteles si inainte vreme, pe timpul cand universitatile de stat erau unicele institutii de invatamant superior, tot trebuia sa ai un interviu cu proaspatul absolvent, acum candidat, dar in nici un caz interviul nu era indreptat cu preponderenta catre verificarea cunostintelor de baza ale candidatului ci se concentra mai mult asupra personalitatii acestuia, asupra experientei pe care o are, asupra atitutinii fata de munca si fata de colegi, lucruri normale. Timpul a trecut si acum cand vrem sa angajam un absolvent de studii superioare il punem inainte de interviu sa scrie o prezentare personala de mana astfel incat sa fim siguri ca stie sa scrie, indiferent de domeniul diplomei pe care o detine. Si nu ma intelegeti gresit, nici eu nu sunt as al scrisului, nu as putea castiga nici un fel de concurs in domeniu, dar macar cunosc bazele, suficient pentru a ma descurca in societate si suficient pentru a interactiona coerent in cadrul meseriei pe care o practic. Daca pot intelege atitudinea universitatilor, care au scazut stacheta pentru a se umple de studenti si in ultima instanta de bani, nu pot intelege atitudinea candidatilor, care accepta sa piarda un timp pretios al tineretii chiar pe banii lor sau ai parintilor si nu inteleg atitudinea statului care incurajeaza din rasputeri un drum cat mai lin de la un absolvent de liceu semianalfabet la un posesor de diploma de invatamant superior total incompetent. Din punctul meu de vedere cantitatea mare de absolventi nu poate suplini calitatea slaba a propriei lor pregatiri profesionale si argumentul cel mai important in acest sens vine din practica unde inca nu s-a reusit angajarea a doi necalificati pentru a face munca unui singur angajat bine pregatit. Si nici chiar zece incompetenti nu pot face munca unui singur angajat bine pregatit, mai mult decat atat, cu cat rata competentei unui colectiv scade cu atat incep sa se propage alte fenomene negative precum responsabilitati plimbate indefinit de la un angajat la altul, neutilizarea corespunzatoare a timpului de lucru, utilizarea defectuoasa a mijloacelor de lucru si a accesoriilor din dotarea unitatii, conflicte in interiorul colectivelor, slaba coeziune a acestora si aplicarea defectuoasa a regulilor interioare si a hotararilor personalului ierarhic superior. Cu atat este mai de neinteles de ce multi angajatori se multumesc cu diplomele puse la dispozitie de sistemul de invatamant si angajeaza fara discernamant, in baza promisiunii asimilarii de urgenta a unor reguli si proceduri interne, fapt ce duce pe termen lung la formarea unor roboti cu pret redus in locul unor specialisti cu inalta calificare. In toata aceasta ecuatie cei care pierd cel mai mult sunt absolventii care nu au asimilat nimic in anii studentiei si care pe termen lung vor ramane in cel mai bun caz la periferia meseriei pe care si-au ales-o. Neimplicarea profunda a acestor generatii in problemele economice si sociale fundamentale ale tarii va duce in timp la scaderea progresiva a tuturor domeniilor de activitate, fapt ce va antrena declinul intern al societatii dar si declinul de ansamlu al tarii, cu implicatiile internationale si consecintele deja experimentate de-a lungul istoriei. Deja daca maine universitatile ar incepe sa scoata numai absolventi foarte bine pregatiti ar ramane un mare gol, o mare parte din masa totala de absolventi de studii superioare care nu sunt activ implicati in viata productiva. Pentru aceasta parte de absolventi toata lumea implicata in procesul social are de suferit – statul sufera deoarece o parte din popor nu produce suficient cat sa poata cotiza corespunzator in sistemul social atat de drag romanului, angajatorul sufera din lipsa de personal calificat, individul insusi sufera din cauza imposibilitatii autosustinerii financiare si a posibilitatilor reduse de participare financiara la procesele sociale. Poporului roman nu i-au placut niciodata elitele, cel putin daca privim inapoi 100 de ani. Elitele au reprezentat intotdeauna dusmanul de clasa, exploatatorul, imbuibatul. Totusi daca nu vom incepe rapid sa construim elite si daca nu le vom acorda repede locul pe care il merita, vom reusi sa construim viitorul luminos in care societatea va fi formata preponderent din prosti. Si cine vrea sa aiba un vecin prost sau sa lucreze cu un prost?