Tag Archives: stat

Sfarsit

Oare cat mai e pana se sparge buba?

Doua articole de azi mi-au atras in mod deosebit atentia pentru ca indica faptul ca Europa se polarizeaza din ce in ce mai mult si, din nefericire, asta inseamna ca foarte curand putem asista la schimbari nu prea placute prin statele Europene.

Primul articol: http://www.mediafax.ro/externe/grecia-vrea-sa-creasca-la-50-impozitul-pentru-persoanele-cu-venituri-mari-15028895 . Articolul descrie pe scurt reactia unui guvern comunist fata in fata cu realitatea. Guvernul grec nu are bani. Foarte bine, si-au facut-o cu mana lor! De unde se gandesc ei sa faca rost de bani? De la bogati, de la exploatatori, de la dusmanul de clasa. Si uite asa, dusman dupa dusman doborat, Grecia va ramane numai cu sarantoci, o saracie lucie generalizata. Traiasca comunismul forta conducatorare a tampeniei institutionalizate!

Celalat articol: http://www.mediafax.ro/externe/atac-armat-in-corsica-mai-multi-indivizi-au-deschis-focul-asupra-unor-magazine-cu-specific-musulman-foto-15029015 . Bun, aici e si mai amuzant. Guvernul francez condamna cu sprime atentatele si jura ca va lupta impotriva terorismului pana la moartea ultimului cetatean francez alb. Stiti ce as fi spus eu in locul lui Vals? “Sunt un dobitoc care am enervat populatia de a ajuns sa se impuste pe strazi! Va rog sa ma judecati impreuna cu atentatorii si sa ma bagati impreuna cu ei la puscarie si sa aruncati cheia ca sa mi se piarda urma.” Da, asta trebuia sa spuna premierul francez, dar nu il duce capul. Pe cat punem pariu ca e vorba de o reglare de conturi intre arabi si nu o actiune rasista a corsicanilor care s-au saturat de kebab? Guvernul nu va investiga asta, arabii sunt protejati in Franta de parca ar fi pe cale de disparitie!

Cam atat pentru azi, a fost o zi grea! Eu trebuie sa muncesc, nu iau ajutor de la stat!

Sfarsit

Sa radem iarasi cu autoritatile statului

Mi-a atras atentia azi de dimineata un articol despre ceva controale prognozate ale ANPC: http://www.mediafax.ro/economic/anpc-va-controla-toate-ifn-urile-pentru-perceperea-in-unele-cazuri-a-unor-dobanzi-de-5-000-pe-an-13993744 . In continutul articolului, spun eu aici pentru cei ce nu au timp sa citeasca, este transcrisa declaratia presedintelui ANPC, presedinte care declara: “Observ în ultima perioadă o campanie a unor IFN-uri cu o dobândă anuală de 4.000-5.000%. Asta ce înseamnă? Iau un euro, după un an dau 5.000 de euro, iau 10 euro, dau 50.000 de euro înapoi.” Ati inteles? Nu? Nici eu, pentru ca la 1 Euro imprumutat cu dobanda 5000% pe an inseamna ca dai inapoi 50 Euro, nu 5000 cum sustine ANPC!!! Prin vocea presedintelui!!! Greu cu matematica fraaaate!

Franta

Idei si opinii

Drepturile si libertatile cetatenesti se afla in atentia cetatenilor Europei, si din nefericire si in atentia politicienilor europeni, existand in ultima vreme un puternic curent de opinie in vederea modificarii, alterarii, limitarii drepturilor castigate si conferite prin lege cetateanului european cu scopul declarat al combaterii active a miscarilor teroriste. Cel mai disputat drept care se doreste a fi limitat este dreptul la libera exprimare, urmat indeaproape de dreptul la libera circulatie si de dreptul la viata privata. Desi ma voi referi in continuare in special la dreptul la libera exprimare toate celelalte drepturi se afla cam in aceeasi situatie. De la inceput trebuie spus ca si ascoiatia noastra leaga dreptul liberei exprimari de responsabilitatea comunicarii, una fara cealalta, in opinia noastra, nefiind posibila. Ca sa nu existe discutii, chiar in Statutul nostru sunt precizate urmatoarele cuvinte: “libertatea de exprimare se limiteaza la dreptul de a impartasi comunicari al caror adevar este sustinut de fapte, argumente, actiuni demonstrabile ca adevarate prin metode stiintifice sustenabile”. Tot in acest context si tot in Statut se precizeaza ca: “Responsabilitatea nu trebuie privita ca o interdictie in exercitarea oricarei actiuni sau comunicari, ci trebuie privita ca mijlocul prin care legam actiunea de urmarile sale”. Ca urmare, intr-adevar, libertate de exprimare este un drept care trebuie analizat si inteles, semnificatia lui nu vine natural, el trebuie invatat. Dar in nici un caz nu trebuie limitat. Mai mult decat atat, eu cred ca fundamentul democratiei este strans legat de libera exprimare si nu cred ca statul are dreptul de la sine putere sa aduca vreo atingere acestui drept. Ziarele si organizatiile de stanga au vociferat impotriva cetatenilor care au luat pozitii transante cu ocazia atentatelor din Franta, fara sa le treaca vre-o clipa prin cap ca orice opinie, inclusiv a lor, inclusiv a cetateanului care s-a saturat de ipocrizia statului de stanga, inclusiv a teroristilor, are aceeasi valoare, nu exista o opinie mai valoroasa decat alta. Si valoarea unei opinii nu depinde nici de cat de tare este strigata, nici de cat de multi oameni o exprima in acelasi timp, nici de aprecierile primite, ci numai de impactul pe care il are asupra functionarii ( si eventual progresului) societatii. Din acest punct de vedere statul trebuie sa faca pasul inapoi de la distrugerea drepturilor cetatenesti, terorismul fiind pentru o societate ceea ce este musca pentru o balega, dar libertatea de exprimare este exact campia pe care se desfasoara intreaga scena, daca ne este ingaduit sa continuam analogia. Un stat nu isi poate inrobi cetatenii pentru o situatie trecatoare.

Nici macar o clipa statul nu s-a gandit sa faca un pas inapoi si sa mai taie un pic din radacinile care sustin inconvenientele de azi din societate. Ajutoarele excesive acordate fara discernamant si fara limita unor straini de neam si tara, au facut ca indivizi cu prea mult timp liber sa reuseasca sa se organizeze impotriva tarii si neamului care le-a acordat ajutorul. Rusine statului respectiv pentru ca a ajuns in situatia asta. Ce-ar fi sa nu le mai acordati bani celor ce nu muncesc, sa nu le mai acordati ajutoare celor care nu le merita, celor care nu au cotizat in sistem, imediat ce vor trebui sa isi castige bucata de paine se vor deradicaliza, plictiseala intretinuta de stat ii lasa sa dezvolte idei nocive si pentru ei si pentru societate. Statul incurajeaza activ terorismul, cheltuid aiurea banii contribuabilului, dupa care, tot pe cheltuiala proprietarului vine si ii reduce acestuia din drepturi? Cine l-a imputernicit pe stat sa stabileasca cine are voie sa spuna si ce anume, cine pe unde are voie sa se plimbe si cine corespondenta cui are dreptul sa o citeasca? Societatea nu l-a imputernicit. Orice drept pe care statul il fura de la cetatean, sau pe care il altereaza in orice fel fata de starea lui normala conduce la dictatura, dictatura care se instaureaza incet-incet in aplauzele multimii prostite de politica de stanga. Si ce e mai rau, teroristii, de orice natura ar fi ei, nu sunt in nici un fel afectati de masurile pe care statele le iau si care sunt direct indreptate impotriva cetateanului, fara nici o legatura cu terorismul sau cu teroristul care, oricum, este un fractor cu mintile duse, un om aflat in afara legii si in afara controlului statului.

UE

Care valori europene?

Evenimentele recente de natura terorista au fost un bun prilej pentru toate statele europene de a propune noi masuri de securitate cu scopul declarat de a combate terorismul. Toate aceste masuri propuse, fie ca se refera la urmarirea calatorilor liniilor aeriene, la limitarea libertatii de exprimare in spatiul public sau la inregistrarea identitatii cetateanului in anumite situatii, nu au ca efect decat limitatea drepturilor cetateanului. Lasam la o parte faptul ca impactul asupra activitatilor de natura terorista este nesemnificativ, lasam la o parte faptul ca nimeni nu s-a gandit ca un cetatean inarmat este un cetatean aparat, dar trebuie sa ne gandim bine ca tot ceea ce statul castiga in momente de criza nu mai da inapoi niciodata, decat, bineinteles, cu ocazia revolutiilor, schimbarilor de regim, loviturilor de stat, lucruri care se lasa cu varsare de sange si pe care nimeni nu si le doreste. Si pentru ca principalele drepturi atacate de stat sunt libertatea cuvantului si viata privata, am inceput sa ne intrebam care sunt (sau mai sunt) valorile europene la care chipurile toti cetatenii Europei ar tine, care sunt valorile la care statele europene adera si care sunt valorile ca care, noi, cetatenii obisnuiti, ar trebui sa aderam. Intrebarea este tulburatoare, deoarece multe din deciziile politice recente ale “barosanilor” din toate statele europene fac referire directa pentru justificarea deciziei la valorile europene, multi cetateni se raporteaza zilnic in discursul lor la valorile europene, si chiar in statutul asociatiei noastre se face referire la valorile europene, citez: “asociatia va respecta conceptele morale ale societatii europene moderne”. OK, le vom respecta, dar care sunt acele valori, le putem gasi undeva, scrise, concretizate din norisorul acesta de idei absurde care invaluie Uniunea Europeana? Ei bine, am constatat ca este foarte greu de identificat aceasta lista de valori europene, negasind o explicatie pentru acest concept nici pe site-ul Consiliului European (http://www.european-council.europa.eu/home-page.aspx?lang=ro), nici pe site-ul Parlamentului European (http://www.europarl.europa.eu/portal/ro), nici pe site-ul Consiliului Euniunii Europene (http://www.consilium.europa.eu/homepage?lang=ro), nici pe site-ul Comisiei Europene (http://ec.europa.eu/index_ro.htm) si nici pe alte seci de site-uri care apartin Uniunii Europene, si nici pe alte zeci de site-uri colaterale conceptului de Uniune Europeana. Putem trage concluzia fie ca aceste valori europene nu sunt importante si nu merita listate si dezbatute undeva, fie ca ele sunt deja cunoscute de toata lumea si notarea si dezbaterea lor ar fi inutila, fie ca sunt secrete si cetateanul nu are voie sa le consulte, fie ca ele pur si simplu nu exista, fiind un fel de “Mos Craciun” modern. Cautand mai departe, de data aceasta parasind site-urile oficiale si cautand in presa si pe blogurile cetatenilor europeni, am constatat ca valorile europene sunt de fapt un concept destul de fluid, un concept care se adapteaza in functie de autor si care din nefericire, capata valori foarte contradictorii in functie de interesul autorului si de ideea pe care acesta vrea sa o promoveze. Cel mai adesea insa conceptul de valoare europeana este asociat traditiilor europene si aici fiecare dintre noi trebuie sa simtim un fior rece pe sira spinarii, deoarece Europa este in mod traditional un taram sfasiat de razboaie si interese meschine, de religii conflictuale si rase migratoare, un taram faramitat de numeroase state, popoare si etnii care s-au luptat intre ele pentru mai nimic, un taram care a subjugat, a inrobit in istoria recenta aproape toata lumea cunoscuta si, bineinteles, un taram care se afla la originea tuturor controverselor care sfasie lumea moderna. Frumoase valori europene, asa ca am incercat sa investighez problema valorilor europene din punctul de vedere al cetateanului.

La aceasta ora cred ca majoritatea cetatenilor Europei daca ar fi intrebati in ce fel de stat si-ar dori sa traiasca ar insirui, pe langa altele, macar aceste trei calitati: stat democratic, care sa admita pluralismul politic, de idei si atitudini, stat care sa respecte drepturile si libertatile cetatenilor, si stat laic. In egala masura aceste lucruri sunt minunate si totusi abjecte in implementarea lor cureta, sunt corecte, dar pe alocuri gresite, prin partile esentiale, pe acolo pe unde au fost atinse de politica vremii, sunt normale si totusi exceptionale prin prezenta lor zilnica in viata noastra. Le vom analiza pe cat posibil pe fiecare separat.

Democratia este o forma de organizare politica a societătii organizata in jurul principiului detinerii puterii de către popor. Ca urmare intr-un stat democratic puterea este detinuta de catre popor. Pe baza acestei definitii puteti numi un stat democratic? Nu? E normal, nu gasiti in acest moment un stat care sa corespunda cestei definitii in intreaga lume, deoarece statele democratice nu au existat niciodata sub aceasta forma, singurele organizatii sociale de scara mare in care poporul sa detina puterea cunoscuta pana la aceasta data in istorie fiind cu populatie destul de redusa, acele societati in care hotararile privind societatea se luau in comun de catre toti membrii societatii respective. In statele moderne democratia imbraca haina pluralismului politic, in aceste state cetatenii putand fi reprezentati, dar nu obligatoriu, de organizatii politice la care cetateanul are dreptul, dar nu obligatia, sa adere si prin actele sale in cadrul acestor organizatii sa influenteze ideile politice ce guverneaza statul respectiv. Bineinteles ca puterea politica adevarata nu se afla la cetateanul inregimentat politic, la cetateanul care participa activ la consolidarea ideilor politice, ci, mai degraba, la cetateanul care voteaza aceste idei, si normal, persoanele care le prezinta, din suma ideologica a voturilor exprimate rezultand drumul politic si ideologic al statului respectiv. Toate aceste lucruri erau deja clare, dar din punct de vedere al subiectului nostru, este democratia o valoare europeana? A fost vreodata? Ei bine, astazi, toate statele europene se declara democratice, declara puterea ca fiind un atribut al poporului, dar si in Romania lui Ceausescu puterea era tot a poporului, nu-i asa? Si in Romania lui Ceausescu se vota, mereu acelasi candidat, si in Romania lui Ceausescu se exprimau idei, mereu aceleasi, ideile Partidului Comunist, si in Romania lui Ceausescu oamenii participau la guvernare, normal, daca erau membri de partid si apropiati ai lui Ceausescu. Nu stiu daca Europa de azi se poate compara prea mult cu Romania lui Ceausescu, dar, daca privim cu atentie, votam mereu aceiasi politicieni, membri ai unei clase politice profund corupte, politicieni care mint si fura ca sa ajunga la putere si odata ajunsi acolo isi urmeaza numai agenda personala, exprimam idei care trebuie neaparat sa fie pe linia politica oficiala, altfel Big Brother vine dupa noi si ne pedepseste, participam la guvernare numai daca suntem putrezi de corupti si profund atasati valorilor materiale. Ca urmare in ziua de azi imi este greu sa argumentez ideea participarii poporului la conducerea oricarui stat european, pentru ca pur si simplu, de-a lungul vremii, cetateanul a fost sistematic deposedat, putin cate putin, de aceasta putere. Statul in ziua de azi se bazeaza mai mult pe complexitatea actului de guvernare pentru a determina cetateanul sa stea in banca lui, decat pe obiectivul social al guvernarii care ar trebui sa incurajeze cetateanul sa participe la guvernare. Statul european a fost acaparat de birocratie si a devenit instrumentul de dominare sociala a unei superpaturi sociale denumita in limbaj popular clasa politica, patura sociala care se zbate din rasputeri sa isi consolideze pe termen lung pozitia sacrificand tot ceea ce ii vine mai usor la indemana, incluzand cota cetateanului obisnuit din tara in care s-a nascut, munca si aspiratiile aceluiasi cetatean de rand, viitorul copiilor care vor deveni cetatenii de maine si structura statala pe care au gasit-o in functiune. Statul european de azi este intr-o continua transformare, incercand sa se organizeze, impreuna cu alte organisme asemenea lui intr-o organizatie superstatala, mai intinsa, mai puternica si mai indepartata de cetatean decat oricand alta data in istoria sa. Si pentru ca tot a venit vorba de istorie, sa aruncam o privire in trecut, poate ca gasim muguri ai democratiei in trecutul apropiat. Da, dar in nici un caz nu trebuie sa cautam in Europa de Est, aici mai toate statele care se numesc acum state europene au trecut prin existente agitate in istoria oarecum recenta (inainte de inceputul secolului XIX), fiind, aproape de-a lungul intregii existente cunoscute, cucerite si stapanite de diverse imperii care mai de care mai lacome. Cand in sfarsit credeau aceste state ca si-au capatat independenta a venit ciuma rosie si le-a lut in stapanire pana la sfarsitul secolului XX. Deci putine sanse sa gasim traditii democratice pe meleagurile Europei de Est. In Europa Centrala si de Vest e si mai cumplit. Statele de acolo au fost organizate sub forma de monarhii si au avut intotdeauna tendinte expansioniste, formand binecunoscutele imperii ale caror ramasite dainuie si astazi. Ca sa ne intelegem bine, un stat condus de un rege cu greu poate fi considerat democratic, oricare ar fi argumentele ce sustin aceasta idee, deoarece regele se afla in fruntea statului prin vointa divina, nu este ales si nu poate fi demis (regele se demite prin taierea capului, vezi exemplele istorice). Ca urmare, natiunea este efectiv la discretia regelui, datorita vointe divine, ca doar poporul nu o sa se impotriveasca divinitatii, nu? Nu prea seamana a democratie. In privinta statelor – imperiu, nici nu putem concepe vreun fel de organizare democratica, deoarece un imperiu este prin definitie format pe teritorii cucerite, prin asuprirea popoarelor bastinase, si nu prin eliberarea lor, ca urmare conceptul democratiei este profund strain de conceptul de imperiu. Deci nu prea avem cum sa gasim traditii si valori democratice nici la statele din vestul Europei, o traditie nu se face in cateva generatii si o valoare nationala nu se construieste peste noapte. Ca urmare concluzia fireasca este ca democratia nu prea a fost atributul Europei niciodata si probabil ca nu este nici acum. Ca urmare nu reusesc sa identific care sunt valorile democratice europene, probabil ca cei care au scos si promovat aceasta sintagma nu au gasit de cuviinta sa o si fundamenteze, deci cu atat mai putin sa o explice nefericitului popor european.

Drepturile si libertatile cetatenesti sunt un subiect foarte periculos pentru individ. Este liber numai acel cetatean al carui stat nu ii spune ce are voie sa faca si ce nu. In clipa in care in lege sunt prevazute drepturi, in clipa in care legea iti jaloneaza acele drepturi, ai pierdut o mare parte din libertatea pe care ai avut-o! Normal, scopul initial al stipularii anumitor drepturi si libertati in legislatia statelor europene a fost ocrotirea acelor drepturi, protejarea acelor drepturi ale cetateanului fata de statul abuziv, sau mai precis, fata de functionarul hraparet si nesimtit al statului. Dar din clipa in care o suma de drepturi au fost in mod expres stipulate prin lege toate celelalte drepturi naturale ale unui cetatean liber au devenit subiect de controversa intre cetatean si reprezentantii statului, expresia atat de draga avocatilor “este permis tot ceea ce legea nu interzice in mod expres” devenind desueta tocmai pentru ca este o expresie pe care legea nu o prevede in mod expres. Drepturile si libertatile cetatenilor oricarui stat au evoluat odata cu sistemul legislativ al acelui stat, sistem legislativ care, in Europa, este negresit legat la inceputurile lui de un fundament religios. Conform acelui fundament, cetateanul, liber de orice sarcini, era responsabil pentru faptele sale in timpul vietii in fata reprezentantilor lui Dumnezeu pe Pamant iar dupa moarte direct lui Dumnezeu (probabil tot printr-un fel de reprezentanti, dar nu vreau sa ne abatem de la subiect). Odata cu evolutin sistemului juridic cetateanul s-a transformat dintr-un om liber intr-un om legat de societate prin drepturi si obligatii care au si astazi menirea de a-l lega pe cetatean de ideile si normele statului. Nu cunosc la ora actuala nici un sistem legislativ care sa puna libertatea cetateanului, absoluta, asa cum se intelege prin cuvantul “libertate” in textul legii fara a afecta intelesul acestui cuvant pana la pierderea totala a sensului sau. In cazul Europei, atat in prezent, cat si in intreg trecutul ei cunoscut, libertatea cetateanului a este si a fost puternic dispretuita, dispret manifestat fata propriii cetateni sub forma obligatiilor si dependentei existentiale fata de stat iar fata de restul lumii cunoscute prin inrobire, convertire, exploatare si alte fapte crestinesti de acest gen. Desi daca poate in ziua de azi am mai urcat timid o treapta fata de trecut, abolind sclavia si inapoind o parte din teritoriile cucerite, presiunea statului fata de proprii cetateni este mai mare decat oricand (cu exceptia starilor de razboi din trecut) iar presiunea Europei asupra cetatenilor intregii lumi se manifesta pregnant, pe toate meleagurile, in toate domeniile de activitate, de la viata politica la viata culturala, trecand, bineinteles prin toate domeniile activitatii economice si militare. Daca privim fata de trecutul nu prea indepartat, viata unui cetatean din ziua de azi este mult mai buna, din punct de vedere a drepturilor si libertatilor cetatenesti, decat viata unui sclav, dar trebuie notat faptul ca libertatea este un cuvant cu conotatii absolute, ca si adevarul, nu se poate sa fii liber, dar nu prea liber. De altfel, in conceptia cetateanului european (si probabil ca nu numai) libertatea este un cuvant foarte fluid, cu multe fatete, care a ajuns sa fie concretizat prin raportare la alti cetateni ai lumii si alte situatii intalnite pe mapamond, pierzandu-si in constiinta populara o parte din insemnatatea politica si sociala pe care de fapt o are. In plus fiecare tinde sa isi evalueze propria libertate mai presus decat a celuilalt si reactia fiecarui cetatean la nedreptatile pe care statul le impune asupra altor cetateni, si am sa dau aici exemplu teroristilor care au atacat la Charlie Hebdo. Declaratiile militarilor celor care au participat la anihilarea lor arata ca soldatii, reprezentanti ai statului francez, imputerniciti si inarmati de acest stat, isi doreau de la bun inceput razbunarea colegilor lor morti si nicidecum justitie conform legilor statului si a drepturilor cetatenesti. Ca urmare i-au executat cu sange rece pe cei doi teroristi incercuiti, desi aveau miloace sa ii prinda vii si sa ii trimita in judecata, asa cum s-ar fi procedat intr-un stat in care drepturile si libertatile individuale sunt pretuite. Nici nu conteaza fapta acelor teroristi, ei trebuiau sa ajunga in fata justitiei, care sa ii judece si care sa le aplice o pedeapsa in acord cu legea si cu fapta pe care au comis-o, dar statul francez, prin reprezentantii sai, a hotarat de la bun inceput altfel, aratand ca nu este in nici un fel atasat valorii de libertate a individului, de justitie, de drepturi si libertati sau alte cuvinte asemenea. Ca o paranteza, bine le-a facut, isi meritau soarta, dar aici este in joc libertatea noastra a tuturor, drepturile noastre, ale tuturor, deci nu trebuie judecat usor. Este clar ca drepturile si libertatile cetatenesti nu sunt prea pretuite in Europa, probabil ca ele reprezinta acum mai degraba o buna tema de campanie electorala, intr-o regiune care incearca sa isi formeze o ideologie si ceva traditii. Poate in viitor va fi mai bine, acum insa Europa pica examenul drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Stat laic. La capitolul acesta stam cel mai rau. Toate statele europene, desi declarate de foarte multa vreme laice, sufera puternic datorita legaturilor profunde pe care statul si biserica le au, ajungand in unele locuri, in Romania de exemplu, ca statul sa creasca religia (biserica) ca pe un copil rasfatat. Mai mult decat atat, exista in Europa voci organizate care incearca clipa de clipa sa mareasca implicarea bisericii in functionarea statului si indoctrinarea religioasa a unui numar din ce in ce mai mare de cetateni. Pentru omul de rand, fie el ateu sau credincios, este foarte important ca statul in care traieste sa aiba fundamente laice, chiar daca acestea sunt la origine de inspiratie crestina, islamica, budista sau mai stiu eu de care. In lipsa laicitatii statului garantia functionarii impartiale componentelor acestuia nu poate fi garantata, deoarece, in lipsa sistemului laic de interdependinte functionale si sociale dintre oamenii aflati in sistemul statului, oameni care asigura functionarea acestui sistem, un alt sistem de fundamentare si functionare a statului, de natura divina, este probabil sa se instaleze, aducand dupa el nenorocirile pe care le cunoastem. Probabil pentru cetateanul european un asemenea stat de natura divina pare o fantasma, un basm, dar nu mai departe de doua – trei secole in urma orice cetatean european traia exact intr-un astfel de sistem. Si in ziua de azi exista forte care incearca sa impuna astfel de state de origine si functionare divina, exemplu ISIL-ului fiind foarte relevant in acest sens, dovedind (din nefericire) ca ideea nu numai ca exista, dar chiar poate fi pusa in aplicare si, la limita, chiar poate functiona pentru o bucata de vreme. Si daca credeti ca statul poate functiona echitabil pentru cetatenii sai chiar si in aceste conditii va rog sa luati in calcul, de exemplu, justitia. Ganditi-va daca vreti ca procesul in care sunteti judecat sa fie prezidat de un judecator care sa primeasca decizia judecatoreasca de la Dumnezeu, sau sa fie prezidat de un judecator care isi fundamenteaza decizia pe probe, tinand cont de prezumtia de nevinovatie, fara influente din afara dosarului si asa mai departe. Eu cred ca v-ai dori sa fiti judecat de judecatorul laic, chiar daca pana la urma sunteti judecat de un om si nu de un zeu. Mai mult decat atat, un stat de inspiratie divina poate impune peste noapte orice legi fara nevoia de a se justifica cetatenilor si fara a le aduce in dezbaterea publica, deoarece, normal, sunt de inspiratie divina deci perfecte, cetateanului fiindu-i impusa conformarea pana la virgula, deoarece legea perfecta, nu-i asa, nu poate fi interpretata. Sau mai precis poate fi interpretata numai in favoarea statului. Probabil caa va ganditi ca toate acestea sunt numai vorbe, dar mai intai verificati cati lideri religiosi sunt parlamentari de drept si eventual pe viata prin Europa si pe urma mai vorbim despre separarea dintre biserica si stat. Cam atat despre statul de inspiratie divina este un subiect care ma tulbura profund si in acest moment am serioase dubii ca amestecul bisericii in treburile statului european este limitat asa cum ar trebui.

Si toate acestea fiind zise, atata pesimism fiind acumulat, pana la urma care sunt valorile europene? Raspunsul simplu este ca de fapt nu exista valori europene concrete, definite, palpabile, dar ca exista o valoare pe care toti europenii o pretuiesc, si anume gandirea critica individuala. Aceasta gandire critica a cetateanului European a reusit sa aduca Europa acolo unde este acum, a reusit sa transforme societatea de mai multe ori in decursul a numai catorva generatii si este in continuare motorul construirii societatii de maine. Tot ea este la originea majoritatii drepturilor si libertatilor recunoscute cetateanului european de catre statul in care traieste si este motorul actiunilor cetateanului, actiuni care cateodata vin in coliziune cu doctrina statelor, ducand la evolutii spre binele comun al cetateanului si al statului. In mare masura specifica Europei si statelor de inspiratie europeana, gandirea critica individuala va modela viitorul si invinge, ca si alta data, prejudecati, traditii, obstacole puse de state, oameni sau zei. Ganditi, ca nu doare!

Ajutor social

Harnicia la ea acasa

Am mai vorbit si cu alte ocazii despre comuna Dangeni, judetul Botosani (http://adevarul.ro/locale/botosani/satul-puturosilor-localitatea-botosani-oamenii-prefera-moara-foame-decat-munceasca-1_54846c48448e03c0fd8b4eb8/index.html). Este localitatea aceea care se remarca printr-un primar harnic si lucid si prin locuitori asa cum sunt in toate satele romanesti, si mai buni, si mai rai, si mai veseli, si mai tristi, dar mai ales lenesi. Articolul citat nu este singurul de acest gen care sa apara in presa noastra in ultima vreme si nu cred ca problema este pusa in mod corect.

Din punctul de vedere al presei, al autorilor articolelor, probabil ca faptul in sine mai pastreaza inca o doza de senzational, suficienta cat sa aduca un plus de cititori ziarului. Dar locuitorilor satului respectiv li se pune in presa nationala o eticheta, eticheta care se lipeste de toti, ca sunt harnici, ca sunt lenesi, si care eticheta nu cred ca se va mai putea dezlipi usor. De ce sa sufere o comuna intreaga din cauza catorva derbedei care sprijina dis-de-dimineata usa carciumilor din sat? Ce angajator o sa mai vrea sa angajeze oameni din acel sat de vreme ce o tara intreaga stie ca in acel sat se gasesc numai oameni lenesi, sau ma rog, cu preponderenta oameni lenesi? Nu cred ca valva creata in jurul acelui loc si a acestui subiect face bine relatiilor de munca din zona si mai ales nu cred ca are vreun suport pentru relansarea economiei locale. Ca o paranteza aici, sa nu uitam ca fiecare betiv este un investitor, iar cu cat gasim mai multi betivi intr-un sat, cu atat mai bine le va merge carciumarilor. Pe langa ineficienta economica si sociala a articolelor majoritatea acestora sunt scrise tendentios, de exemplu articolul citat, inca din titlu, ne anunta ca “oamenii prefera moara foame decat munceasca”, ceea ce, chiar daca lasam la o parte stangacia exprimarii, nu este conform realitatii, chiar in continutul articolului explicandu-se apoi ca de fapt oamenii traiesc din ajutoare sociale si nu mor de foame. Desi moralitatea si justetea acordarii de ajutoare sociale este intens dezbatuta, a trai din ajutoare nu inseamna sa mori de foame si, mai mult, nu reprezinta nici o rusine in Romania zilelor noastre.

Din punctul de vedere al primarului comunei, locuitorii, intr-adevar, l-au tradat. El, un primar onest, se chinuie sa le gaseasca ceva de lucru, se chinuie sa atraga investitori in zona, face “reclama” locuitorilor iar locuitorii nici macar nu vor sa se prezinte la interviuri. Poate ca intr-adevar, acest fapt, intins probabil de-a lungul mai multor ani a indus in primar un sentiment de frustrare. In loc insa sa se adapteze situatiei primarul trece la amenintari si intentioneaza sa le taie ajutorul social. Cu alte cuvinte, chiar vrea sa ii vada morti de foame. In afara faptului ca isi primejduieste pozitia de primar (cine il mai voteaza la urmatoarele alegeri?), iarasi, nu rezolva in nici un fel greaua situatie economico-sociala creata.

Din punctul de vedere al locuitorilor, pe scurt, e mai bine sa stai, decat sa muncesti. Au dreptate! Daca statul le da ajutoare ca sa stea, de ce sa mai munceasca? Sau, asa cum spunea unul dintre cei intervievati, de ce sa munceasca pe bani putini? Ce, nu e bine sa stai degeaba acasa? Sau sa iti petreci ziua in carciuma? Ba da, e bine. Pai si atunci?

Pai si atunci trebuie schimbata legislatia, trebuie sa renuntam la ajutoarele care incurajeaza nemunca, trebuie sa renuntam la banii aruncati pe fereastra numai pentru a le asigura unor putori un trai linistit in carciuma. De munca se gaseste intotdeauna cate ceva, oriunde in tara. Daca ai bani de bautura normal ca nu mergi la munca, ce patron te plateste ca sa fii vesnic beat? Nici un patron, numai statul isi permite asta, din banii nostri, ai celor ce muncim!

Munca

Somajul, o perioada trista

Romania este o tara care conform statisticilor nu sta foate rau la nivelul somajului, mai precis rata somajului inregistrat la sfarsitul lunii iulie 2014, la nivel national, a fost de 5.09% (http://www.anofm.ro/files/comunicat%20de%20presa%20rata%20somaj%20iulie%202014.pdf – mai sunt si alte statistici interesante pe acolo). Teoretic ar trebui sa ne bucuram pentru ca suntem cu somajul cu mult sub media europeana iar tari ca Spania, Franta si Germania au rate ale somajului cu mult mai importante. Ce ne facem insa cu somenii neinregistrati in sistem, necontorizati, persoane ca isi castiga existenta in afara statisticilor oficiale? In Europa fenomenul absentei din statistici este foarte scazut ca amploare, practic nefiind de natura a influenta precizia statisticilor, la noi in tara insa exista domenii in care in mod traditional oamenii lucreaza fara carte (contract) de munca si nu de ieri de azi, ci de decenii. Aceste domenii sunt binecunoscute – agricultura, constructiile, comertul cu amanuntul, zootehnie. Toate aceste domenii sunt ramuri economice importante, domenii ce aduc venituri unei parti insemnate din populatia tarii, in special fiind vorba de populatie rurala si eventual trecuta de o anumita limita de varsta. Toti acesti oameni se afla intr-o situatie speciala, in care nici nu pot renunta la activitatea pe care o desfasoara, deoarece ar ramane fara venituri, nici nu isi pot legaliza situatia in vreunul din modurile acceptate de stat deoarece iarasi ar ramane fara venituri. Situatia nu este usoara pentru ei, nici pentru angajatorul lor si nici pentru stat. Nu imi este clar daca totusi acesti oameni pot fi considerati intr-o perioada de somaj sau nu. Ei nu cotizeaza la sistemul de stat in urma unei activitati prestate, deci teoretic nu au ce munci, sunt in somaj, insa isi asigura subzistenta in urma prestarii unor servicii, deci nu prea ar fi in somaj. Din orice punct de vedere am privi lucrurile statisticile oficiale sunt destul de rau afectate de aceasta tendinta traditionala pe piata muncii, in nici un caz nu putem spune ca procentul publicat de Agentia Nationala Pentru Ocuparea Fortei de Munca poate fi corect. Oricum se pare ca cel putin pentru aceasta categorie de oameni, cei neprinsi in statisticile oficiale, nu exista nici o solutie rezonabila pentru iesirea din situatia in care se gasesc, solutie oferita din afara mediului in care isi duc viata si isi desfasoara activitatea, si nici nu exista o actiune proprie pe care ar putea sa intreprinda in mod generic oamenii aflati in aceasta situatie pentru a putea obtine o actiune corectiva, in scopul iesirii din ilegalitatea muncii, pentru legalizarea veniturilor si asigurarea unor eventuale venituri sub forma de pensie la sfarsitul vietii. Sa vedem cum stau lucrurile pentru alte categorii fara venituri oficiale din munca. Din raportul Agentiei Nationale Pentru Ocuparea Fortei de Munca citez: “Referitor la structura somajului dupa nivelul de instruire, somerii fara studii si cei cu nivel de instruire primar, gimnazial si profesional au ponderea cea mai mare in totalul somerilor inregistrati in evidentele agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca (72,48 %). Somerii cu nivel de instruire liceal si post-liceal reprezinta 21,69% din totalul somerilor inregistrati, iar cei cu studii universitare 5,83%.“. Bun, este evident ca angajatorii, indiferent de profilul activitatii pe care o desfasoara, au tendinta de a angaja oameni cu calificari cat mai ridicate, de obicei peste nivelul calificarii minim cerute de postul scos la concurs, deoarece cu cat omul este mai instruit cu atat promisiunea pe care o lanseaza catre viitor este mai consistenta. Nu este insa evident de ce exista pentru orice post scos la concurs, imediat, oameni care, venind din scoli cu calificari inalte, se grabesc sa ocupe posturi care nu satisfac cerintele lor socio-profesionale, cerinte corespunzatoare nivelului lor de pregatire si mediului din care provin. Probabil ca o parte din acesti oameni sunt constransi de situatii financiare precare, posibil datorii sau contracte financiare ce trebuie respectate cu orice pret, probabil ca o alta parte sunt constransi de societate, de grupul in care traiesc sa isi definitiveze o situatie pe piata muncii, dar din punctul meu de vedere acesti oameni fura locurile de munca care s-ar cuveni oamenilor cu studii mai putine. A avea studii inalte nu este o garantie a faptului ca angajatul este muncitor, atent, silitor si interesat de munca pe care o face. Din contra, as putea spune ca am obtinut rezultate foarte bune in activitate si cu oameni mai putin bine pregatiti, dar care s-au straduit sa se adapteze situatiei si sa performeze la locul de munca. In ziua de azi diplomele se acorda foarte usor, adesea existand la mijloc mari interese financiare, deci procentul celor care nu dispun de o diploma de studiu sau de calificare este din ce in ce mai mic. Cu toate acestea cei cu nivel de instruire primar, gimnazial si profesional au ponderea cea mai mare in totalul somerilor, aproape trei sferturi din total, un nivel alarmant dupa parerea mea, nivel nejustificat de mare in raport cu situatia invatamantului in Romania. Din statistica prezentata de Agentia Nationala Pentru Ocuparea Fortei de Munca nu reiese clar daca aceasta pondere mare a indivizilor fara studii in totalul somerilor are si alte implicatii, de natura geografica, privind domeniul de activitate sau de natura sociala, dar putem sa ne gandim, fara a avea prea mari sanse sa ne inselam ca societatea nu a acordat atentia si sansa cuvenita acestei categorii de oameni al caror potential lucrativ nu este exploatat in beneficiul societatii. O sansa in plus pentru ei este o sansa in plus pentru societate. In fine, mai exista si un alt aspect interesant in raportul Agentiei Nationale Pentru Ocuparea Fortei de Munca. Citez: “Structura şomajului pe grupe de vârstă în luna Iulie 2014 se prezintă astfel : 77.008 someri au sub 25 de ani; 34.479 someri au intre 25 şi 29 de ani; 98.458 someri au intre 30 si 39 de ani; 123.979 someri au intre 40 şi 49 de ani; 59.962 someri au intre 50 si 55 de ani; 67.104 someri au varsta peste 55 ani.“. Observam ca o mare parte dintre someri sunt oameni sub patruzeci de ani, oameni apti de munca, oameni care in chiar aceasta perioada a vietii ar fi trebuit sa isi aduca o contributie insemnata la bunastarea societatii. Este adevarat ca viata nu se opreste la patruzeci de ani, dar pentru multi dintre noi perioada creativa in campul muncii se cam termina, si nu din cauza individului, ci din cauze care tin de structura actului muncii si pe care nu are rost sa le aprofundam acum. Daca insa in aceasta perioada omul care ar fi putut munci nu munceste, ca din vina lui, ca din vina altora, piederile sunt incasate de societate, deoarece costul nemuncii acelui om impovareaza, mareste costul muncii unui individ angrenat in procesul de munca. De multe ori li se reproseaza celor tineri ca nu au experienta in campul muncii. Nu isi vor forma niciodata experienta daca nu ii va angaja nimeni. Li se reproseaza de multe ori celor maturi ca sunt inflexibili in privinta salariului, ca doresc mult mai multi bani decat poate produce munca lor. Nimeni nu traieste doua vieti, daca omul nu isi poate implini visele atunci cand le are nu va mai fi stimulat in nici un fel sa munceasca. Li se reproseaza celor in varsta ca sunt inflexibili in privinta muncii pe care o executa. Nu putem cere de la un magar batran sa traga cat un bou tanar. Insa intotdeauna se gaseste ceva de facut pentru un om cu multa experienta si care eventual impune respect prin experienta de viata in fata colegilor mai tineri. Pe langa toate cele prezentate mai exista insa si latura intunecata, ascunsa a somajului, evitata de presa si ascunsa de clasa politica. Piedicile in fata muncii impuse de stat se completeaza armonios in a descuraja individul sa munceasca cu ajutoarele primite de individul care le solicita. Ajutoarele trebuie primite de persoanele in nevoie pentru a le ajuta sa treaca de momentul dificil si nu pentru a permanentiza starea de neputinta in care se afla. In Europa ajutoarele sunt gandite tocmai pentru a face individul dependent de stat, pentru a il mentine in grija statului si la bunul plac al statului. Faceti singuri calculul si vedeti ca muncind pe un salariu minim se obtine un venit mai mic decat cel obtinut din ajutoare. Ce om normal ar prefera sa munceasca pe mai putini bani decat cei primiti pentru stat acasa degeaba? Ce om normal ar prefera sa munceasca in loc sa stea, in conditiile in care existenta ii este asigurata si persoana sa se gaseste in grija statului? In clipa in care ajutoarele excesive vor disparea ele vor trebui inlocuite cu munca pentru existenta. Aceasta munca pentru existenta va consolida industria, agricultura, domeniile care acum sunt pe cale sa se destrame. E inutil sa subventionezi an de an agricultura daca nu stimulezi oamenii sa lucreze in agricultura. E inutil sa te plangi ca “s-a distrus industria” daca nu stimulezi oamenii sa lucreze in industrie. Problema somajului e in esenta usoara: Oamenii ar vrea sa munceasca, ar avea ce sa munceasca, dar statul nu ii lasa, e mai greu sa muncesti azi decat sa traiesti din ajutoare sau sa furi! Acesta este adevarul si Europa nu vrea sa faca nimic sa corecteze aceasta situatie. Factura pentru aceasta neglijenta continentala vine in curand si noi toti o vom plati.

Nimic nu e relativ, totul e absolut!

Am citit in dimineata asta un articol care pare ca nu isi are locul in presa europeana: http://www.ziare.com/social/rromi/adolescent-rrom-linsat-in-franta-se-afla-in-coma-1306181 .  Este un articol despre un pui de tigan “linsat” de un grup de francezi probabil saturati de ineficienta statului in stoparea fenomenului infractional generat de turmele de tigani ce bantuie regiunea pariziana. In Europa secolului XXI nu ar trebui sa mai citim despre linsaje, nu pentru ca omul si societatea ar fi evoluat deasupra acestor instincte (nu a evoluat, nici vorba) ci pentru ca in unul dintre cele mai restrictive state din lume, Franta, stat care dispune de treisute cincizeci si sase de politisti la suta de mii de locuitori, foarte mult pentru o democratie, te-ai astepta ca fenomenul infractional sa fi disparut de mult, cetateanul sa fie protejat impotriva infractorilor, ochiul ager al organului sa fie atintit in permanenta asupra proprietatii si interesului cetateanului, cu scopul de a le proteja, bineinteles, si nu de a le impozita, cum se intampla.  Pentru cei ce cred ca Franta are putini politisti, caci exista si din acestia, le amintesc ca China, o dictatura, dispune numai de o suta douazeci de politisti la suta de mii de locuitori (http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_number_of_police_officers), acestia fiind suficienti ca sa nu citim in ziare despre linsaje in China, asta pentru ca probabil sunt antrenati pentru binele cetateanului si nu pentru binele statului. Din punctul meu de vedere nu are nici o importanta ce a facut tiganul linsat, nu are nici o importanta de au facut cetatenii pradati, nu conteaza ca satra a priceput mesajul si a parasit zona, toate astea nu au nici o relevanta. Important este ca statul nu este capabil sa protejeze cetateanul, practic este inutil, la fel ca in epoca de piatra, cetatenii au fost nevoiti sa isi faca singuri dreptate. Nici vorba de actiune preventiva, de reactie promta si alte fornaituri pe care le auzim des pe la televizor, nu, statul prin reprezentantii sai, politistii francezi, au ajuns la fata locului la multa vreme dupa ce fapta s-a petrecut, si ca de obicei, actiunea statului se va reduce la pedepsirea propriilor cetateni si protejarea infractorului (presupunand ca acesta va scapa cu viata). Statul nu va putea sa nu ii pedepseasca pe autorii linsajului, ar fi un semnal foarte prost, indiferent care ar fi motivatia lor. Nedreptatea deja a fost comisa, dar ea se va accentua in momentul in care statul va face tiganul scapat si cu dosarul curat (inca o data, in ideea ca va scapa cu viata), deoarece minoritarul este protejat in Franta cu grija atat de stat cat si de nenumarate ONG-uri, pe cand cetateanul nu este protejat de nimeni, este numai vanat, haituit, pentru impozite si pielea sa. Cam atat despre povestea statului democratic, “Capra cu trei iezi” este o poveste mai frumoasa si mai educativa.

Foarte curand vor apare o hoarda de comentatori care il vor scoate cu basma curata pe tigan sustinand sus si tare ca fapta comisa de el a fost din cauza foamei, din cauza neintegrarii, din cauza politistilor brutali, cu alte cuvinte ca fapta lui este ralativa la mediul in care traia. Nu este adevarat, fapta lui este absoluta, a jefuit in mod repetat si nu a fost pedepsit niciodata. Aceeasi hoarda de comentatori ii vor infiera pe cei care l-au pedepsit, pe cei care si-au facut singuri dreptate, spunand ca sunt neintegrati social, lacomi si salbatici, fara judecata si fara simtiri, fapta lor fiind de asemenea relativa la mediul in care traiesc. Nu este adevarat, fapta lor este absoluta, au fost atacati si s-au aparat.

Nu era mai bine sa pedepseasca statul tiganul de prima oara ca sa nu mai trebuiasca sa fie linsat? Nu ii era mai bine tiganului acum? Nu erau cetatenii mai fericiti? Nu era toata lumea multumita? Nu, socialistii/comunistii de pretutindeni si-ar fi pierdut obiectul muncii, statul functional nu are loc pentru ei.

6 argumente ca sa devii fata bisericeasca

1. Meserie bine platita cu venituri suplimentare neimpozitate garantate.

2. Mediu de lucru placul, program flexibil, facilitati multiple .

3. Respectul comunitatii garantat prin sarutari de membre si multumiri fierbinti.

4. Logistica si vestimentatie asigurata de angajator.

5. De aproximativ 2000 de ani nu a mai fost vazut conducatorul miscarii pe pamant.

6. Loc asigurat la plecarea din cele lumesti  in imparatia cerului.

De ce oare nu merg lucrurile bine in Romania?

De ce nu merg bine, pai… Ctitind un articol aparut in presa de ieri, http://www.ziare.com/afaceri/firma/cum-poti-fi-recompensat-daca-iti-parasti-seful-la-consiliul-concurentei-1301674 , am constatat ca legiuitorii chiar incearca sa faca tot posibilul ca lucrurile sa mearga rau. Sa ne gandim un pic. Angajatul oricarei companii are interesul ca angajatorului sa ii mearga bine, sa aiba venituri, sa incaseze, ca sa ii poata plati salariul. Angajatorul nu o sa ii plateasca salariul daca nu are de unde, angajatul daca nu isi primeste banii nu mai munceste si in acest mod simplu economia are de suferit, pagube vor fi de ambele parti, si pentru ce? Pentru ca statul sa mai poata incasa o amenda!!! Legiuitorul a gasit de cuviinta sa invrajbesca in continuare clasele sociale, dupa cel mai pur model comunist al luptei de clasa, asmutind angajatii impotriva angajatorilor, pentru un iluzoriu venit fara munca, pentru posibilitatea de a se razbuna social pe cel care ii asigura painea cea de toate zilele. Toate bune, pe termen scurt, poate ca lucrurile vor functiona si statul va obtine ceva venituri din turnatorie si minciuna, poate ca vor exista cativa amarati care se vor imbogati peste noapte din banii incasati ca recompensa pentru turnatoria la stat, dar pe termen lung, pierde toata lumea. Chiar nu se gandeste nimeni si la ziua de maine? De ce as vrea eu sa imi parasc seful, chiar daca, sa spunem, ca ar exista un moment in care legea ar fi incalcata? Ca sa aduc pierderi companiei? Sa dea faliment si sa raman pe drumuri? De ce nu as incerca sa corijez lucrurile din interior, de ce nu as face niste sesizari la conducerea institutiei sau, in cel mai rau caz, un memoriu catre actionariat? In Romania institutiile trebuie sa isi faca treaba, sa investigheze, sa demonstreze, sa aduca in justitie daca este cazul, nu sa dea amenzi pe baza de ponturi de la angajati ai unor companii nefericite. Mult mai simplu si mai cinstit ar fi sa interzica pur si simplu orice activitate economica in Romania, sa terminam odata balciul, a devenit jenant.

Numai un om destept isi poate da seama cat de prost este

Am vorbit de multe ori despre prostie, de atat de multe ori incat poate parea ca este subiectul meu favorit. Nu e adevarat, nu imi place sa vorbesc despre prostie, iar despre subiectul meu favorit nici nu se pune problema sa discutam, desi mie mi-ar face mare placere. Dar suntem nevoiti sa vorbim despre prostie pentru ca ne influenteaza viata in rau, pentru ca nu este un subiect intens dezbatut de catre presa si pentru ca nu ne invata nimeni la scoala cum sa ne ferim de ea si cum sa o combatem. Pentru ca societatea nu acorda importanta acestui subiect nici individul nu se apleaca serios asupra studiului prostiei, chiar cei mai multi nici nu isi pun problema ca ar putea sa faca asa ceva. Oricum, se pare ca omul modern nu este pregatit in nici un fel sa recunoasca si sa analizeze prostia cotidiana, cu atat mai putin prostia proprie. Foarte putini sunt cei care reusesc sa isi dea seama ca nu sunt chiar genii si asta din multe motive.

Sa incepen cu inceputul. Prostia este definita stiintific, chiar medical, dar este un subiect sensibil, asa ca nu multi sunt cei care se vor duce la psihiatru  (psiholog?/sociolog?) sa spuna: “Am banuieli ca nu sunt foarte destept, te rog sa imi faci o evaluare si sa imi spui cat de prost sunt!”. Pentru a ne autoevalua este nevoie de cunostinte care de obicei ne depasesc cu mult, numai oamenii foarte destepti si culti in acelasi timp reusesc sa isi faca o autoevaluare corecta. Prostia nu este evidenta deoarece nu se manifesta la fel pentru toti oamenii si nu are aceleasi cauze si nici aceleasi efecte. Cautand cauzele constan ca, de exemplu, exista oameni care s-au nascut prosti. Petru acestia prostia este de obicei o constanta de-a lungul vietii si uneori este identificata de timpuriu, probabil la incadrarea subiectului in sistemul de invatament. Aceasta categorie de oameni este usor de recunoscut deoarece prezinta caracteristici specifice si situatia lor este cunoscuta si popularizata de cei din jur. Exista insa oameni care isi manifesta prostia numai in anumite imprejurari, imprejurari in care reactioneaza complet diferit decat oamenii normali. Acestia sunt mai greu de identificat deoarece prostia lor se manifesta in crize scurte dar devastatoare pentru cei din jurul lor, iar cauza prostiei este ascunsa si nu poate fi studiata. Ramanand la cauze exista si oameni care sunt prosti din necesitate sau din dorinta, de cele mai multe ori acest tip de prostie fiind puternic stimulata de mediul in care individul traieste sau isi desfasoara activitatea zilnica. Desi nu cauza prostiei este foarte importanta, trebuie sa retinem din acest paragraf faptul ca prostia este de multe feluri si ca manifestarea ei depinde de cele mai multe ori de mediul in care se afla subiectul.

In ciuda faptului ca ne consideram fiinte dotate cu intelepciune, in ciuda faptului ca ne-am autodenumit Homo Sapiens, nu cred ca intelepciunea ne caracterizeaza. Anumite studii au ajuns la concluzia ca intelepciunea nu este cautata pe scara evolutiei, alte caracteristici sunt mult mai importante si in plus, se pare ca intelepciunea, rationamentul, nu fac parte din ingredientele care au dus la succesul speciei noastre. Dorinta de supravietuire, apetitul pentru traiul in grup, disponibilitatea pentru excese, inmultirea usoara, diversitatea rasiala, sunt lucruri mult mai importante pentru supravietuirea noastra ca specie, lucruri care au contat mult in trecutul evolutiei nostre si care ne bantuie prezentul, conturand viitorul. Intelepciune nefiindu-ne caracteristica si necesara pentru supravietuire nu am fost stimulati sa o recunoastem sau sa o evaluam. Mai mult decat atat, omul are o tendinta naturala in a se supraevalua in functie de performantele celor din jur, mai ales daca acel cineva are ceva caracteristici legate de varsta, sex si ocupatie comune cu noi. O sa dau un exemplu. Sa zicem ca avem un coleg de serviciu care reuseste intr-o buna zi sa breveteze un dispozitiv care imbunatateste productivitatea colectivului cu un procent bun. Fiecare alt membru al acelui colectiv va avea tendinta sa minimizeze reusita colegului lor, fiecare dintre ei inchipuindu-si ca ar fi putut foarte bine sa faca ei inventia respectiva, numai ca nu s-au gandit. Aici e problema, partea cu ganditul, daca ar fi gandit nu ar mai fi fost prosti, dar ei nu duc rationamentul mai departe, ala a reusit si eu nu, deci sunt mai prost decat el, daca ar reusi sa constientizeze acest aspect ar fi dintr-o data mai destepti!

As putea spune ca inteligenta de care dam dovada este in cea mai mare masura influentata de mediul in care traim si in care ne formam si are prea putin de-a face cu inteligenta noastra nativa. Nu este necunoscut faptul ca un om inteligent aflat intr-un mediu in care toti indivizii cu care interactioneaza si cu care trebuie sa traiasca si sa se identifice, sunt prosti va adopta in mod calculat si de buna voie un comportament prostesc, de om prost, pentru a se integra mediului in care se afla. Orice moment in care acest om va avea de luat decizii inteligente va fi un moment in care fie se va conforma nivelului intelectual al grupului din care face parte, fie va fi exclus din grup. In mod constient individul nu isi va dori niciodata separarea de grup asa ca toate deciziile luate vor fi de o stupiditate dorita si asumata, tocmai pentru a corespunde asteptarilor grupului. Acest comportament este adesea manifestat in societate si este des intalnit la persoanele tinere care sunt inregimentate in diverse institutii de invatamant sau de asistenta sociala sau la persoanele mai in varsta care se gasesc angrenate in diverse grupuri cu caracter social, puternic polarizate fata de restul societatii, cum ar fi galeriile cluburilor de fotbal, anumite meserii de nisa, sustinatorii partidelor politice si altele. Asadar nu exista nici un motiv pentru a nu cauta inteligenta individuala intr-un grup in care predomina oamenii prosti, putem avea surprize placute, dar nu avem nici un motiv sa cautam un om prost intr-un grup de oameni inteligenti, inteligenta nu se poate mima. Din acest punct de vedere pentru societate ramane o mica speranta. Pe de alta parte chiar si pentru un om foarte inteligent exista momente in care nu poate realiza ca evenimentele la care ia parte sau actiunile proprii pe care le intreprinde sunt prostesti si sunt determinate de apartenenta la un grup. Actiunile globale ale grupului sunt privite cu indulgenta de individ, chiar daca sunt indreptate chiar impotriva individului si mai mult, exista tendinta individuala de a acorda o mare importanta gandurilor exprimate si vointei anumitor indivizi, membrii ai grupului din care facem parte, importanta ce nu are nici o legatura cu inteligenta acelori indivizi ci este in totalitate dictata de sentimentele de afectiune, de relatiile de rudenie de relatiile ierahice sociale si altele. A considera ca un om care iti este apropiat sau caruia ii esti ierarhic inferior este inteligent sau foarte inteligent este o greseala obisnuita in societatea umana si este probabil programata adanc in creierul nostru de procesul de evolutie, pentru a mentine coerenta societatii. Nimeni nu ar mai asculta de guvern, de sefi sau de parinti daca ar realiza din prima clipa superioritatea sa intelectuala in fata lor. Este bineinteles un mecanism de protectie a individului, un om care si-ar recunoste inteligenta si ar deveni critic la adresa celorlalti membri ai societatii ar trebui in mod automat sa se separe de aceasta si sa isi incropesca propriul sistem social, un sistem social cu un singur membru, sistem social ce ar duce imediat la moartea individului.

Exista foarte multe curente in societate care se straduie sa minimizeze inteligenta individuala si care promoveaza prostia de grup. La ordinea zilei sunt grupurile bazate efectiv numai pe un nivel de prostie extrem de ridicat (ce credeti ca altceva ar fi Facebook-ul?), grupuri care fac oamenii sa se simta in largul lor, sa se simta destepti, sa poata actiona fara consecinte, sa se adune pe baza de prostie si sa poata sa genereze noi adepti, dar numai prosti, desteptii nu au ce cauta acolo. Sa ne intelegem bine, cam toate structurile sociale sunt croie astfel incat sa il prosteasca pe individ si sa il aduca la nivelul prostiei grupului. O sa dau cateva exemple ca sa devina mai clar ceea ce vreau sa spun. Presa. Cand ati citit ultima oara in presa centrala un articol care sa isi argumenteze punctul de vedere apeland la metoda stiintifica, cu tot ceea ce implica ea, ipoteze, investigatii, experimente, demostratii, concluzii, calcule, formule etc. Pai nu cred ca a aparut nici unul de cand s-a inventat presa, ca nu l-ar fi citit nimeni, poate doi-trei care eventual nu ar fi avut bani nici sa isi cumpere ziarul. In schimb Ion a violat-o pe Maria intelege toata lumea! Cat de prost sa fii sa nu intelegi propozitii de patru-cinci cuvinte si care sunt insotite eventual si de una sau doua poze lamuritoare. Sistemul de invatamant. Credeti ca sistemul de invatamant are interesul de a dezvolta inteligenta individuala? Nu, departe, ar fi ceva prea bun pentru societatea in ziua de azi. Ar insemna sa existe clase departajate dupa inteligenta elevilor, sa existe profesori pentru elevii destepti si profesorii pentru retardati, ar trebui ca cei destepti sa avanseze adanc in tainele stiintelor iar retardatii sa ramana la abecedar. Ar fi bine, fiecare copil ar reusi sa progreseze pana si-ar atinge limita inteligentei sale. Dar candva, in trecut, un comunist a spus ca acest sistem ar induce incechitatea sociala, asa ca a fost mult mai usor sa nivelam sistemul de invatamant la nivelul retardatului, a fost mult mai usor sa il facem pe retardat posesor de diploma de doctor decat sa il lasa la sapa, acolo unde ii este de fapt locul. Progresul care s-ar genera dintr-un sistem de invatamant competitiv ar sta multora in gat, s-ar crea clase sociale bazate pe inteligenta, ar fi periculor. Omul care realizeaza ca e prost, ca mai are de invatat, ca trebuie sa se ridice deasupra imbecilitatii semenilor, este un om care este destept, care trebuie ajutat si promovat. Nu va primi promovare, societatea fie il va arunca afara ca pe o masea stricata, fie il va retude la nivelul retardatului. Din nefericire un om inteligent este prin definitie singur, isi poate gasi un tovaras de viata inteligent, mai poate strange pe langa el cativa oameni inteligenti, dar niciodata nu se va integra in societate, nu are nivelul intelectual necesar.