Tag Archives: solidaritate

Om al strazii

Cheltuieli mici, solutii mari!

In general exista o proportionalitate intre efortul investit si rezultatele obtinute si, ca o regula generala, nu trebuie sa ne asteptam la rezultate spectaculoase de la o activitate in care nu suntem dispusi sa investim suficient, timp si resurse. De asemenea, aproape la fel ca si in cazul legilor fizicii, transformarea resurselor in rezultate este supusa unor conditii de randament, care, desi nu se poate estima exact in cazul proceselor de natura sociala, este cel mai probabil subunitar, adica investim mai mult decat obtinem inapoi. Oricum, foarte diferit decat in cazul fizicii, in cazul proceselor de natura sociala, atunci si numai atunci cand toate conditiile sociale sunt indeplinite, cu o investitie mica, sau cel putin investind lucruri nu foarte pretuite intr-o anumita parte a societatii, putem obtine rezultate spectaculoase, respectiv lucruri foarte pretuite in alta parte a societatii. Acest transfer de valori dintr-o parte in alta a societatii se face, asadar, pe baza unor relatii de proportionalitate care nu au legatura cu dinamica valorii schimburilor de bunuri si servicii normale, si in plus poarta o uriasa incarcatura emotionala, incarcatura care ajunge sub forma de suport de natura intelectuala la cei care au nevoie de el.

Un subiect pe care l-am abordat in trecut intr-o serie de articole si care a ramas cu anumite aspecte neacoperite este lipsa acuta a functionalitatii unui adapost pentru anumite categorii de persoane. Astfel, in cazul persoanelor fara adapost, sau care detin un adapost care nu este adaptat nevoilor particulare ale persoanelor in cauza, problema acuta pe care acestea o au nu poate fi rezolvata prin eforturi personale, deoarece ceea ce le lipseste, banul, nu poate fi produs decat intr-o cantitate disproportionat de mica fata de valoarea de piata a unui adapost adaptat nevoilor lor generale. De asemenea, aceasta suma de bani care le lipseste nu poate fi transferata nici din visteria societatii, nu neaparat pentru ca poate societatea nu ar fi in stare sa o disponibilizeze la nevoie, ci pentru ca pe de o parte ar insemna efectiv mult mai mult decat ar avea nevoie persoana ce necesita ajutorul, iar pe de alta parte ar putea genera convulsii de natura economica acolo unde nu ne dorim acest lucru. O solutie mai rationala ar fi acordarea unui ajutor temporar din partea societatii, sub forma unui adapost care sa corespunda nevoilor neacoperite ale persoanei in cauza si numai particular acelor nevoi. Pe de o parte costul rezolvarii problemelor acute ale persoanei respective se reduce substantial si devine suportabil societatii iar pe de alta parte, pentru ca adapostul ii rezolva numai problema acuta de care persoana in cauza sufera, dar nu si problemele generale cu care acesta se confrunta, nu duce la o permanentizare a situatiei precare a celui care primeste ajutorul. Ca urmare avem investitie mica la sursa, rezolvarea problemelor acute ale subiectului, evitarea permanentizarii situatiei de ajutor si posibilitatea reciclarii integrale a ajutorului pentru rezolvarea altor probleme, ale altor persoane, atunci cand subiectul ajutorului a reusit sa incheie starea dificila in care se afla. Asa cum spuneam, cheltuieli mici, solutii mari!

Electoratul captiv

Partidele socialiste/comuniste din Europa au reusit formarea unui tip de electorat captiv, foarte disciplinat, foarte limitat intelectual, fara o aderenta prea buna la idealurile nationale sau europene si conditionat de anumite boli sociale sau individuale care ii determina reactii bine calculate si cunoscute de ideologii si activistii partidelor respective. Nu ar fi o problema, orice partid tinde sa isi formeze un electorat stabil, pe care sa se bazeze la alegeri, e un proces normal, care nu incalca regulile democratiei. In cazul partidelor socialiste/comuniste exista circumstante care depasesc insa cadrul procesului democratic, deoarece conditionarea electoratului prin alte procese decat schimbul de idei politice, sociale si economice inseamna de fapt invadarea vietii private si incalcarea dreptului la opinie. Fac aici o precizare in urma unor remarci care mi-au fost adresate de catre unii colegi: toate partidele politice folosesc cam aceleasi tactici in legtura cu electoratul, dar rezultatul este mai accentuat si mai vizibil in cazul partidelor socialiste/comuniste. Poate nu este destul de clar cam despre ce fel de procese sociale vorbesc, cam ce fel de procese ar aduce atingeri cetateanului, ca individ si ca parte a societatii. Formarea unor reflexe sociale care sa conditioneze votul cetateanului implica actiuni care sa produca cel putin urmatoarele efecte necesare din punct de vedere electoral: formarea unei atitudini de obedienta fata de exponentii politici, diminuarea coeficientului de inteligenta, individual si colectiv, reducerea calitatilor morale individuale si sociale, destructurarea societatii si a comunitatilor locale, disocierea cetateanului fata de concepe care tin societatea coeziva, precum nationalismul si patriotismul, restrictionarea accesului cetateanului la diverse procese sociale, politice sau economice.

Obedienta (atitudine de supunere, de ascultare) este o atitudine care ne urmeaza ca indivizi dintotdeauna, fiind o atitudine individuala specifica animalelor care traiesc in grupuri, oamenii exceland in aceasta privinta, fiind animale care traiesc in grupuri mari ce formeaza relatii sociale complexe, atat la nivel de individ cat si la nivel de grup, ca subcomponenta a societatii. La nivelul istoriei a insemnat posibilitatea, sansa omului, de a forma societati inchegate, cu lideri puternici, oameni care au gestionat riscuri si au reusit sa impinga societatea inainte. Componenta principala a atitudinii obediente a individului a fost obedienta fata de societate, fata de grupul caruia individul apartinea. Ei bine, procese sociale moderne, desfasurate sub organizarea si indrumarea partidelor politice de stanga (observatie uneori valabila pentru tot spectrul politic, asa cum sustin unii dintre colegii mei) implica scoaterea individului de sub influenta societatii si aducerea individului direct in sfera de influenta a partidelor politice. Nesupunerea individului fata de societate, reprezentata prin interesul social, nu a fost o atitudine intalnita in Romania de-a lungul istoriei mai mult sau mai putin recente, in general, poporul roman fiind caracterizat de o mare toleranta sociala, structura poporului fiind bazata in mare parte pe interactiunea frecventa intre clasele sociale si intre diversele componente ale acelorasi clase sociele. Actiunea partidelor politice, desfasurata deja acum de aproape o suta de ani, dintre care o mare parte a fost desfasurata de catre PCR inainte de revolutie, dar a fost continuata de partidele socialiste/comuniste aflate la putere de la revolutie incoace, a dus la fenomene sociale aberante, cum ar fi  discordia intre generatii sau conflictele de munca intre muncitori si autoritati pe de o parte si patronat pe de alta parte. Respectul reciproc in cadrul familiei si in afara ei a fost motorul societatii romanesti de-a lungul a sute de ani de istorie cunoscuta, societate in care grupuri sociale cu atitudini si interese comune se manifestau prin atitudini de respect fata de  alte grupuri sociale cu atitudini si interese comune, dar diferite de ale primelor grupuri, iar cei din urma isi concentrau activitatea in interesul celor dintai, aratand la randul lor respect pentru dorintele si aspiratiile acestora, toata aceasta situatie fiind de fapt obedienta individului fata de interesul suprem al societatii. Prima actiune a factorilor politici mentionati mai devreme a fost invrajbirea acestor grupuri, disocierea lor de interesul comun, astfel incat obedienta naturala a individului, mostenita in procesul de evolutie, sa nu isi mai gaseasca un suport social si sa se poata agata de cel ce ii ofera suport, in cazul de fata, foarte nefericit, de partidele politice de stanga care au reusit sa monopolizeze interesul individului si sa ii exploateze reflexe conditionate formate prin inginerie sociala.

Diminuarea coeficientului de inteligenta a omului societatii moderne este un subiect controversat, deoarece toate testele ce incearca sa cuantifice inteligenta sunt dependente de gradul de cultura al subiectului, deci nu reusesc sa distinga gradul de inteligentta nativa al subiectului. Inteligenta individuala este, conform DEX-ului, capacitatea de a intelege usor si bine, de a sesiza ceea ce este esential, de a rezolva situatii sau probleme noi pe baza experientei acumulate anterior. Inteligenta colectiva este cam acelasi lucru, dar aplicata grupurilor. Sa nu credeti ca grupuri formate din oameni extraordinar de inteligenti se comporta inteligent, nici pe departe. Orgoliul individual duce colaborarea defectuoasa intre indivizi iar multi alti factori determina actiuni individuale contrare interesului general, deci conduc la o inteligenta colectiva scazuta. Indiferent de ce considerente am putea aplica in cuantificarea si masurarea inteligentei, mai ales daca acceptam in cadrul evaluarii si componenta culturala, devine din ce in ce mai clar ca dezastrul din invatamant nu este intamplator, este un proces programat si in folosul direct al factorilor politici.  De asemenea nu este intamplatoare nici spargerea societatii romanesti in grupuri de interese bazate pe alte criterii decat cele care ar duce la progresul national, deoarece interesul clasei politice este total diferit de interesul national, de interesul cetateanului de rand. 

Reducerea calitatilor morale individuale si sociale au fost un deziderat al clasei politice din prima zi de dupa revolutie. Nu este o coincidenta faptul ca din cultura vestica au fost asimilate aici numai elemente ce tin de depravare, de anarhie si asociate unei stari infractionale. Iar aceasta asimilare s-a facut la lumina zilei, prin ziare si televiziuni, prin promovare agresiva si prin repetare pana la obsesie a unor concepte fara nici o legatura cu poporul roman. De ce au fost asimilate de societatea noastra nu stiu, probabil ca odata pornit angrenajul este greu sa rezisti, nu reusesti sa te desprinzi de turma, nu constientizezi manipularea si nu stii unde se gaseste granita dintre realitatea in care traiesti si fantezia ce iti este prezentata de factorii politici.

Despre destructurarea societatii si a comunitatilor locale nu sunt foarte multe de spus, ele constituie baza oricaruia dintre procesele descrise mai sus. Un popor unit, bine asezat, cu conceptii proprii, neinfluentabil de curente vremelnice, sau in egala masura o comunitate locala constienta de posibilitatile si necesitatile proprii, nu sunt in nici un fel de folos oamenilor politici. In nici un caz un popor sanatos, inteligent, bine structurat, cum era poporul roman in trecut, nu ar fi votat partide politice care flutura prin campanii vorbe goale, care nu isi respecta promisiunile si care nu au nimic in comun cu idealurile poporului nostru. Nici o zi nu ar mai fi ramas comunistii la putere daca poporul ar fi putut sa se concentreze asupra intereselor proprii, daca nu ar fi fost otravit prin manipulare si daca nu ar fi fost orbit de minciuni. Ce comunitate ar fi ales un primar care sa risipeasca toata averea comunitatii, sa ii instraineze pamanturile si resursele pe baza de interes de partid comunist. Singura intrebare in acest moment este cum sa facem sa recuperam coerenta poporului roman, jaful care a fost in ultimii douazeci si cinci de ani nu mai poate fi compensat, dar macar undeva, intr-un viitor nu prea indepartat, va trebui sa ne strangem in jurul interesului national ca un popor coerent si nu ca o populatie haituita.

Patriotismul si nationalismul specific romanesti, sentimente ce au creat aceasta natie si au format Romania de azi, au fost infierate dupa revolutie ca fiind sentimente care dauneaza individului si societatii, sentimente ce sunt pedepsite de legile de azi si care au fost asociate de presa in mod obsesiv cu ura si rautatea. Sentimente nobile in esenta lor, foarte importante pentru supravietuirea unui popor, au fost pervertite de o adunatura de oameni mici si fara urma de constiinta, clasa politica de astazi, ciuma si cancerul acestei tari. Cu sloganele goale ale Uniunii Europene in frunte, fara nici o logica si fara nici o rusine, in mod abuziv si excesiv, ne-au fost impuse curente ce nu au nici o legatura cu natiunea noastra, nu ne fac cinste, ne distrug si ne desfiinteaza.

Accesul oricarui cetatean la procesele ce tin de functionarea statului trebuie sa fie liber, pe baza de optiune personala, si in mod imperativ nu trebuie sa fie conditionate de nici un fel de factori ce caracterizeaza starea societatii in momentul respectiv. Prin legi bine ticluite, in mod progresiv, in timp, orice drept al cetateanului roman a fost sever limitat, astfel incat in momentul de fata cetateanul nu poate participa in nici un fel la activitati ce tin de organizarea si functionarea statului. Statul a avut suficient timp sa se organizeze in mod mafiot, pe baza de interese a unor grupuri foarte restranse, care nu fac decat sa risipeasca avutia nationala si sa vanda viitorul generatiilor viitoare pentru a tine in functiune un mecanism statal cangrenat si nociv, un mecanism statal indreptat impotriva cetateanului si care nu ezita sa abuzeze cetateanul pentru protectia mafiei din fruntea statului.

Electoratul unui partid nu se formeaza de azi pe maine, este un proces ce dureaza si costa. Foarmarea acestui electorat de stanga foarte obedient se face pe banii nostri, ai tuturor. Trebuie sa ne respectam mai mult unii pe altii, sa ne gandim mai mult la interesul national si mai putin la interesul personal, nu trebuie sa mai vindem voturi pentru un colt de paine si nu trebuie sa mai votam fara sa ne mai gandim la copiii copiilor nostri. Usor de spus, greu de facut.

Poporul fara nicio speranta

Am citit de curand un articol halucinant din multe puncte de vedere. Alcatuit pe baza unui sondaj de opinie al unui cunoscut institut, articolul poate fi citit in forma originala aici: http://www.antena3.ro/politica/ceausescu-ar-castiga-detasat-alegerile-prezidentiale-de-anul-acesta-tu-cu-cine-ai-vota-250017.html . Citez din continutul articolului, pentru o mai buna referinta: “… Ceauşescu ar obţine 66% dintre voturile românilor, … premierul ar obţine conform sondajului 31% din opţiunile votanţilor, Crin Antonescu 12%, iar Traian Băsescu 10%”.
Prima prostie imensa care sare in ochi din prima clipa tine de aritmetica, ca urmare sa adunam: 66+31+12+10=119 la suta din totalul votantilor. Probabil institutul s-a obisnuit cu votantii unui anumit curent politic intr-atata incat i-au luat din greseala in calcul chiar si atunci cand era complet contraindicat acest lucru. Pe de alta parte, ziaristul care a preluat stirea probabil nu reusise sa termine clasa I, probabil ca nu frecventase nici clasa zero si probabil ca provenise dintr-o familie dezorganizata, altfel nu se explica de ce nu poate efectua corect o operatie simpla de adunare. Si chiar daca el nu poate, nu are oare niciun sef, nu mai citeste nimeni stirile inainte sa apara pe post?
A doua prostie imensa e mult mai greu de identificat, dar exista. Adica 66% pentru un dictator singeros, care a tinut un popor de douazeci si doua de miliane de oameni (la vremea aceea) in frig, in intuneric, in teroare si ignoranta? Acest procent este dovada unei prostii nemaivazute si nemaintalnite, profunde si totale, fara nicio speranta de indreptare si fara nicio posibilitate de evolutie. Nu reusesc sa gasesc nicio justificare nostalgiei pentru comunism, nu reusesc sa inteleg dragostea pentru un dictator. Exista doar doua explicatii: sau votantul de rand este pe deplin idiot si abrutizat, sau institutul a falsificat datele sondajului. Probabil mai degraba amandoua.
A treia prostie imensa este aparitia pe cel de-al doilea loc a premierului Ponta, seful celui mai incompetent guven al Romaniei din toate timpurile, ca sa parafrazez un premier contemporan. Adica, impui biruri cu nemiluita, aduci tara pe marginea prapastiei economice si politice, invrajbesti romanii mai mult ca niciodata si totusi esti pe locul doi in topul preferintelor? Cata prostie poate incapea intr-un singur popor? Cata capacitate de absorbtie a minciunii si manipularii sa existe?
Popor nenorocit, fara nicio speranta de indreptare!

Politica puiului de gaina

Stiti ce este un pui de gaina? Este un organism slab si neajutorat, manat de instincte primare pentru satisfacerea necesitatilor de baza ale vietii, care atarna intre existenta si pieire, fara niciun control asupra propriului destin, si de obicei rezervat din prima clipa de viata pentru a satisface intr-un anumit moment foamea fermierului. Cum poate puiul de gaina sa isi influenteze destinul? Nu poate, nu are nicio putere, nu are nicio vointa, nicio politica coerenta in acest domeniu. Cam cum e si cu Romania. Un organism slab, fara nici o motivatie exterioara, fara control si fara perspective.  Condusa de o clasa politica imbecila, beneficiind de un popor dezbinat si incoerent, intr-o vecinatate periculoasa, intr-o conjunctura nefavorabila, cu o economie inexistenta, biata noastra tara este intr-o situatie aproape fara iesire si fara speranta. Cum a ajuns aici? Totul a inceput foarte demult, pe vremea in care insasi Europa era un continent puternic, facea si desfacea in lumea intreaga. Pe atunci, societatea era structurata, conceptiile, indeletnicirile si averea treceau din generatie in generatie si asigurau continuitatea claselor sociale, economia si agricultura erau sanatoase si bine raspandite in teritoriu, politica era numai pentru cei demni si dragostea de tara era o mandrie, nu o rusine pedepsita de lege, ca in ziua de azi. Fiecare om, de la rege la ultimul opincar isi avea locul sau in societate, il cunostea si il respecta, nu ii era rusine cu ceea ce reprezenta, contribuia la bunastarea societatii cu ceea ce  putea si dadea inapoi societatii din ceea ce societatea ii oferea. Ba inca ceva in plus, altfel lucrurile nu ar fi mers, cam ca acum. Pe vremea aceea, a nu munci era o problema personala si sociala si consecinta era saracia lucie, foamea, excluziunea sociala. Familiile nu isi puteau permite un puturos, deoarece lenea lui afecta bunastarea familiei. Comunitatile nu isi puteau permite un puturos, deoarece lenea sa afecta mediul in care traiau cu totii si ii facea pe toti vulnerabili. Tara nu isi putea permite puturosi, pentru ca devenea necompetivivam si pe vremea aceea nu ducea o politica de distrugere sociala ca cea din ziua de azi. Nu existau ajutoare sociale, tocmai pentru ca orice ajutor te face slab, pentru ca ajutorul creeaza dependenta, este injust si inseamna discriminare. Dar orice situatie de echilibru este tranzitorie prin definitie (echilibrul social stabil nu exista), asa ca era normal ca societatea sa inceapa sa se transforme, speram numai sa nu se transforme asa de rapid. A inceput bineinteles cu influente externe, odata cu slabirea Europei, cu patrunderea ideilor comuniste, cu maretele idei de inginerie sociala evolutiva, cu re-repartitia mondiala a puterilor si cu cele doua razboaie mondiale din secolul trecut. Ideile comuniste nu puteau singure sa determine destramarea unei societati inchegate, sunt prea absurde si prea radicale ca sa prinda de la sine, cam ca religia, daca vreti. Ca sa prinda ideile comuniste, era nevoie sa existe o puternica constrangere sociala si economica, si astea au fost destramarea familiei si risipirea proprietatii. Razboiul in sine a contribuit din plin la asta. In primul razboi mondial, in plan uman, conform prof. univ. N. Ciobanu,  Romania a pierdut 335000 militari, morti sau disparuti, peste 75000 invalizi si 650000 civili rapusi de mizerie, foamete, boli, sau executati de trupele de ocupatie. In acelasi timp, armata germana a rechizitionat de la tarani peste doua milioane de tone de grane, iar din mediul economic, resurse necuantificabile dar insemante. In cel de-al doilea razboi mondial, Romania a pierdut undeva peste 800000 oameni, civili si militari, cifrele sunt neclare si foarte politizate. In plan economic, a pierdut tot ceea ce a ramas de luat, pana la ultimul bob de grau. Aceste evenimente au dus la demolarea familiei traditionale romanesti, proces ce continua, de altfel, si in ziua de azi. Pe acest fond au prins ideile comuniste, care au adus cu ele desconsiderarea muncii, cultul minciunii, al oportunismului si superficialitatii, desconsiderarea proprietatii, distrugerea culturii, exacerbarea conflictelor sociale si introducerea unui nou concept drag romanilor, lupta de clasa. Procesul de distrugere sociala nu a fost un succes decat in momentul distrugerii complete a claselor sociale din Romania, clase sociale care nici nu se mai pot reface, deoarece nu mai are cine sa le populeze. O consecinta nefericita a acestei stari de fapt a fost distrugerea economica totala, pana in punctul in care nu mai stim ce inseamna economie sanatoasa, cum se construieste ea si care este importanta individului in cadrul ei. Cum am putea cere in aceste conditii Romaniei sa aiba o politica in avantajul ei, o orientare catre viitor si grija pentru generatiile care urmeaza? Poti avea vreo pretentie de la un pui de gaina?

Natiuni puternice

Mi s-a pus de mai multe ori in ultimele zile o intrebare la care nu am reusit sa raspund rational si nici nu am putut sa ofer un exemplu pentru lamurirea curiosului: “Ce este o natiune puternica?”. Cautand in diverse publicatii o definitie, sau cel putin cateva articole care sa imi cristalizeze ideile, am ramas uimit sa constat ca o intrebare atat de importanta, dar comuna in acelasi timp, nu isi are un raspuns exact si cele cateva articole tangentiale pe care le-am gasit sunt scrise fie tendentios, fie pentru defini exact opusul unei natiuni puternice. Cu aceeasi ocazie am observat ca obsesia politicianului comun de a substitui cuvantului “popor” cuvantul “populatie” a fost imbratisata de o clasa larga de persoane ce se definesc drept formatori de opinie, incluzand aici jurnalisti, sociologi, istorici si psihologi. Ciudat pentru persoane care ar trebui sa cunoasca si sa cultive diferenta; probabil lipsa educatiei ii indeamna la unele compromisuri. In urma unor alte investigatii am ajuns la concluzia ca o notiune atat de banala prezinta aspecte complexe ale caror intelegere este putin probabil sa fie facila, mai ales in lipsa unei popularizari de masa a conceptelor. In plus, daca unele aspecte sunt larg acceptate si intelese de societatea contemporana, anumite aspecte periferice sunt intens dezbatute si blamate, in special in natiunile slabe. Ca o paranteza, cum ne dam seama ca traim intr-o natiune slaba? Pai simplu, exista subiecte care sfasie societatea romaneasca in farame, si doar ca sa fac o enumeratie: homosexualitatea si propaganda homosexuala, cainii vagabonzi, tiganii, invatamantul si sanatatea, si altele, multe!
Intr-o natiune puternica cetatenii depun impreuna eforturi pentru realizarea unui scop comun, si asta la modul activ, si nu declarativ. Aceasta notiune de “scop comun” este vaga, si unora posibilitatea existentei unui scop comun li se pare o utopie, un fel de poveste cu Zana Maseluta, si in mod particular societatea romaneasca este sfasiata de deceniile in care tuturor romanilor le-a intrat in sange lupta de clasa, milogeala si traiul pe spinarea altuia. Cum ar putea sa perceapa un scop comun oameni total diferiti social, de exemplu un profesor si un individ care traieste din ajutorul social? Da, cand amandoi vor munci in acelasi cuantum, atunci vor putea sa gandeasca in acelasi fel. In nici un fel prea usoara pentru unii si prea grea pentru altii nu au reusit sa creeze solidaritate sociala si sa contribuie la crearea unei natiuni puternice. Si pentru ca veni vorba, solidaritate sociala nu inseamna ajutor social de la primarie, de la guvern sau mai stiu eu ce organ de stat, inseamna un loc de munca la privat, nu la stat.
O natiune puternica implica faptul ca cetatetii sunt loiali unii altora si natiunii. Loialitatea este o notiune greu de definit, de obicei sinonima cumulativ, dar nu pana la identitate cu: cinste, credință, devotament, fidelitate, sinceritate, statornicie. Se observa ca in cazul bietei noastre natiuni anumite concepte pot fi excluse din start. Cinste de exemplu. Care cinste? Sau devotament. Care devotament? In Romania nici macar parintii in raport cu proprii copii nu isi manifesta aceste calitati. Devotamentul la nivel social implica o cauza comuna, posibilitatea unui raport perpetuu intre subiect si obiectul devotamentului, o satisfactie sociala rezultata in urma existentei devotamentului si o acceptare si resemnare sociala. Fidelitatea implica statornicia în convingeri, în sentimente, în atitudini, fapt neintalnit in ziua de azi nicaieri in Europa. Clasa politica este ca o trestie in bataia vantului, fara nici un fel de rusine si fara nici un fel de doctrina, gata sa latre pentru cel care plateste mai mult. Angajatii sunt gata oricand sa isi tradeze patronul, pentru un leu in plus sau poate chiar fara nici un castig, din razbunare. Un functionar este garantia coruptiei, singura piedica fiind ocazia sa se manifeste. Deci si pentru fidelitate trebuie insusiri pe care nu le putem gasi la compatriotii nostri. Sinceritatea este o calitate despre care se invata de pe bancile scolii ca este daunatoare, nu mai insist mai mult. Statornicia nu poate fi caracteristica romanului, un sfert din natiunea romana se afla in afara granitelor tarii.
Natiunile puternice au cetateni foarte bine implicati in problemele natiunii. Implicarea civica este garantia pastrarii drumului cel drept de catre stat, drum drept care in absenta carmei cetatenesti poate fi deturnat in interesul politicienilor. Pentru implicare civica este insa nevoie de interes, instruire, educatie, intelegere, putere si vointa de actiune. Un stat obez este garantul unei implicari reduse a cetatenilor si efectul unei natiuni slabe.
In cazul unei natiuni puternice cetatenii reusesc sa isi aplaneze conflictele, iar daca totusi acestea exista, cetatenii implicati nu raman cu sentimente negative. In general cetatenii trebuie sa fie pragmatici, sa faca o analiza a ceea ce pierd fata de un eventual castig din orice conflict, aceste relatii fiind guvernate de bunul simt si nu de vreo lege speciala. Existenta a numeroase legi este garantia unor sentimente care persista deoarece bunul simt este expulzat din ecuatie, nu isi mai are locul, nu se mai poate manifesta. Conflictele mari nu sunt productive pentru natiune, trebuie evitate, dar mici conflicte de scurta durata sunt utile, creeaza ierarhii si mentin natiuni competitive. O perioada mare fara mici conflicte locale este garantia acumularii de tensiuni sociale, mizeria trebuie spalata, nu poate fi ascunsa sub pres.
In natiunile slabe resursele economice sunt concentrate in mainile unei paturi superficiale, de obicei politicieni sau sau sateliti ai clasei politice, si nici lumea infractorilor nu este slab reprezentata, detinand o importanta economie subterana, albita la comanda de clasa politica. Natiunile puternice au resurse economice vaste care sunt folosite pentru binele natiunii. Indivizii, indiferent de clasa sociala, care intervin ilicit in aceasta relatie de distributie a resurselor natiunii sunt aspru pedepsiti, fara menajamente, fara circumstante atenuante si fara gratieri, tocmai pentru a fi indepartati din societate si a nu constitui vreun exemplu pentru nimeni.
In natiunile puternice cetatenii isi iubesc slujba, isi construiesc cariere si isi apreciaza modul de viata. Au si de ce, toate acestea le aduc satisfactii, ii fac sa se identifice ca parte a unui intreg, ii unesc si nu ii dezbina. Nivelul de venituri trebuie sa fie proportional cu cantitatea si calitatea muncii prestate, cu beneficiile intoarse societatii, cu productivitatea si competitivitatea economica, in nici un caz polarizarea veniturilor nu se face intre stat si privat sau intre diverse regiuni ale tarii.
Pentru copiii natiunilor puternice educatia se face in familie, din prima zi de viata, si implica notiuni de respect si apreciere pentru vecini, concetateni, rude, persoane varstnice implicate social, dragoste pentru natiune si adeziune la valorile statului. Nici nu vreau sa ma gandesc la ceea ce invata in familie unii dintre copiii natiunii romane. De altfel, nivelul similar de educatie primit de toti copiii unei generatii le asigura fiecaruia integrarea sociala si pentru natiune asigura nivelul de prosperitate si generatiilor viitoare, cetatenii natiunilor puternice avand sentimentul continuitatii si neincercand sa risipeasca toate resursele natiunii intr-o singura viata.
Toate natiunile puternice au cumulativ nivel al imigratiei scazut, nivel al emigratiei scazut si nivel al coruptiei zero! Nivelul imigratiei este scazut cu scopul pastrarii omogenitatii societatii, fiecare imigrant fiind un potential factor de stres si disconfort in societate. Nivelul emigratiei este scazut deoarece cetatenii sunt multumiti cu societatea in care traiesc, nu necesita refugiu economic sau politic si nu isi doresc sa scape de calitatea de cetatean al tarii de origine. Nivelul coruptiei este zero deoarece toate resursele sunt folosite, asa cum spuneam mai sus, spre binele natiunii, asa ca nimeni nu cauta un venit suplimentr ilicit. In plus, calitatile morale ale acestor tipuri de cetateni sunt pur si simplu incompatibile cu coruptia.
Familiile cetatenilor natiunilor puternice au cel putin doi copii, pe de o parte datorita faptului ca exista constiinta necesitatii sporirii si intaririi natiunii iar pe de alta parte datorita faptului ca nu exista constrangeri economice, nu exista lipsuri sau saracie. Natiunile slabe, dupa ce ca au dificultati complexe, dispun de o natalitate scazuta, fapt care pe termen lung le va adanci problemele si care probabil, in anumite conditii poate duce la disparitia specificului national si distrugerea in ultima instanta a natiunii.
Nu in ultimul rand, societatile natiunilor puternice nu tolereaza deviatiile de la medie, de la normalitate, toate aceste manifestari fiind pedepsite social in mod activ si imediat, si prin acestea ma refer in principal la deviatiile uzuale ale indivizilor: deviatiile de sexualitate, defectele debilizante, bolile sociale precum lenea, stupiditatea etc. Aceasta inseamna ca societatea exercita presiuni asupra individului de a se integra, de a contribui alaturi de ceilalti la binele comun si nu gasind individului “diferit” circumstante care ii permit sa se sustraga indatoririlor sociale.
Dupa toate aceste considerente tot nu am reusit sa inteleg cam cum am putea defini o natiune puternica. Privind prin Europa nici nu am reusit sa dau un exemplu. Privind in trecut, am reusit insa sa strang cateva exemple, care cred eu ar trebui sa fie modele de urmat pentru actualele natiuni europene: francezii pe la 1810, britanicii, tot pe la 1800, nemtii pe la 1870 si romanii pe la 1918. Dar nu toate exemplele sunt bune de urmat si nu toate actiunile se sfarsesc in acelasi mod.