Tag Archives: scoala

Scoala

Statutul elevului

In sfarsit, dupa multa asteptare, a intrat in vigoare statutul elevului. Varianta finala nu am citit-o inca, dar ultima varianta de proiect este aici: https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Dezbatere-Publica/2016/Proiect%20Statutul%20elevului%20(2).pdf . Cred ca este si varianta finala, nu cred ca s-a mai schimbat ceva.

Ca o nota de inceput, o parte (cea mai mare parte) dintre prevederile Statutului se mai gasesc si prin alte documente, probabil ca acest Statut le inlocuieste, ma rog in functie de precedenta legala. Nu cred ca e rau, cred ca e absolut normal.

Din cate vad eu, Statutul elevului are parti bune si parti rele, nu stiu daca mai multe rele sau mai multe bune, dar nici nu are importanta. Cea mai buna parte in aceasta afacere este aceea ca, in sfarsit, Statutul Elevului este in sfarsit aici, este un document care va sta la baza Regulamentelor interne scolare, deci, in mare, ar trebui sa avem cel putin un document solid opozabil legal fantasmelor “comunitatilor scolare”, pentru ca, nu-i asa, unde-i lege nu-i tocmeala!

Alte parti bune ar fi, in primul rand, obligativitatea elevului de a invata (cu totii tragem speranta ca nu vom mai auzi de acum inainte in scoala “Nu invat pentru ca nu vreau si nu ma poti obliga!), participarea benevola la concursurile scolare (m-am saturat sa tot aud “eu nu stiam, dar m-a obligat profa sa ma duc”), posibilitatea de acces in scoala si salile de clasa fara uniforma, chiar daca aceasta este obligatorie (pentru ca, nu-i asa, nu este obligatoriu ca scolile noastre sa arate ca scoala de chelneri), dreptul de a intrerupe/relua studiile si de a beneficia de transfer, precum si obligativitatea scolii de a emite documente de studii la cerere. Mai sunt si alte cateva chestii, cele mai multe fiind preluate de prin alte parti, dar sunt bune, e bine, acum sa vedem un pic si de cele rele.

Prima si cea mai socanta este prevederea de “nediscriminare pe baza de capacitate intelectuala”. Adica, ca sa fie mai clar pentru toata lumea, nu poti sa faci clase de destepti si clase de prosti, nu se poate e interzis, chiar daca e in interesul scolii. De asemenea, daca ar fi sa ne luam dupa litera regulamentului, nici clasele speciale nu ar mai fi posibil a fi organizate, dar aici trebuie sa asteptam si sa vedem ce se intampla. In fine, e o prevedere stupida si ar trebui sa dispara, e normal sa incerci sa faci clase cu copii cam de aceeasi valoare, altfel profesorii nu isi pot tine orele cum trebuie, cei destepti nu se pot afirma si cei prosti nu pot tine pasul. Deci, un pic de discriminare ar prinde bine, chiar daca i-ar face pe unii tafnosi, caci ar face bine si elevului, indiferent de nivelul lui, si scolii.

Statutul elevului este neclar si nociv si in privirea numarului de ore pe care elevii trebuie sa le petreaca in scoala. Ca sa fie clar, eu, si nici ceilalti colegi ai mei din asociatie, nu sunt de acord ca elevii, de orice varsta, sa petreaca mai mult de sase ore pe zi in scoala. Sase, e si asa mult, pentru ca un adult roman petrece maxim opt ore pe zi la munca si chiar si asa se plange ca munceste cam mult. Un francez francez petrece la munca sapte ore pe zi, din care munceste cinci, si chiar si asa, face greva, manifestatii, spune ca e extenuat si exploatat. Pai si un copil, un elev, conform statutului petrece sapte ore la scoala cu drept de prelungire? De ce? E supercopil? El nu oboseste, nu e exploatat? Exista case unde copiii mucesc la scoala mai mult decat parintii la munca si pentru ce? Haideti sa ne intelegem bine, elevul trebuie sa invete, de aia merge la scoala, e treaba lui, e meseria lui, dar in Romania scoala se face prosteste, mult si fara rost, fara creier si fara viziune, nenorocind generatii de copii in loc sa ii destepte. Detalii!

Contestarea notelor este iarasi o chestiune ciudata, asa cum este ea trecuta in statut nu e bine. E corect ca elevii sa poata contesta notele si sa poata cere reevaluarea lucrarilor scrise. Asa cum se face prin statut insa nu e bine, e gresit, aici ar trebui revizuit.

Una peste alta, de statutul asta vom mai vorbi, nu e rau ca a aparut, dar ar mai trebui umblat un pic la el, ar fi multe de spus, mai discutam!

Scoala

Elevi buni, elevi mai putin buni

Cam in acelasi timp in care presa anunta succesele elevilor romani la Olimpiada Internationala de Fizica (http://www.mediafax.ro/social/elevii-romani-au-obtinut-cinci-medalii-si-locul-i-in-europa-la-olimpiada-internationala-de-fizica-14585968) nouazeci si patru de elevi din judetul Timis, de la Liceul “Traian Vuia” din Făget au fost eliminati de la examenul de bacalaureat pentru “suspiciuni de frauda” (http://www.mediafax.ro/social/timis-94-de-elevi-care-au-dat-bacalaureatul-la-faget-eliminati-pentru-suspiciuni-de-frauda-14585913). Cei cu Olimpiada s-au pregatit intens si au reusit, ceilalti au incercat sa copieze si au esuat. Singura intrebare este care-i diferenta dintre aceste categorii de elevi. Ce ii motiveaza pe unii sa se indrepte catre performanta si ce ii indeamna pe ceilalti sa se indrepte catre inselaciune? Singurul raspuns credibil este mediul. Bineinteles, mediul in care aceste categorii de elevi au evoluat. Calitatile personale probabil vin pe locul al doilea sau chiar al treilea. Sunt convins ca nu toti elevii eliminati ar fi picat examenul daca ar fi predat lucrarile folosind numai cunostintele pe care le detineau. Iarasi sunt convins ca nu toti elevii care au castigat la Olimpiada ar mai fi avut aceleasi performante daca ar fi trebuit sa traiasca si sa se dezvolte in mediul in care traiesc elevii din Faget. Ma rog, probabil ca nu ar mai fi auzit numeni de ei, nu ar fi reusit sa treaca de faza pe scoala, nu i-ar mai fi remarcat nimeni si nu ar mai fi obtinut nici un fel de performanta. Posibil ca datorita calitatilor individuale sa nu fie nevoiti sa copieze, dar in rest ar fi fost niste elevi banali. Unii pot, altii nu pot, dar din nefericire nu depinde numai de ei sa poata. Cei nouazeci si patru de elevi eliminati sunt partial victime ale sistemului de invatamant si ale propriilor parinti. Restul de vina apartine societatii in care au crescut. Ideea copiatului ar fi trebuit sa le fie respingatoare, dar societatea i-a invatat ca hotul neprins e negustor cinstit. Pe acesti oameni nu ii mai poti pune la acelasi nivel cu castigatorii. Tuturor ne pare rau, ce facem?

Scoala

Bacalaureat – azi proba la matematica

Aproape 170000 de absolventi de liceu isi incearca anul acesta cunostintele incercand sa promoveze examenul de bacalaureat. Dintre acestia o buna parte au sustinut astazi examenul la matematica. O alta buna parte au scapat de matematica, nici nu stiu daca este bine sau este rau pentru ei, dar, dupa parerea mea este destul de rau pentru noi toti. Este foarte probabil ca aceasta buna parte sa fi absolvit liceul cu lacune mari in ceea ce priveste matematica si aceste lacune sa se razbune ulterior in viata atat in raport cu propria lor persoana cat si in raport cu societatea. Pentru cei care au sustinut proba la matematica (de fapt proba se numeste “Proba obligatorie a profilului – proba E.c. – proba scrisa“) toata stima, oameni curajosi, oameni care nu se sperie de greutati si care nu incearca sa isi construiasca ignoranta inca de pe bancile scolii. Un coleg spunea mai devreme ca avem nevoie si de poeti si de filozofi. Asa este, avem nevoie si de ei, dar nici poetii, nici filozofii, nu se apropie de perfectiunea meseriei lor daca nu stiu matematica, ma rog, daca nu au o baza solida de stiinte exacte. Presa a publicat deja subiectele, pentru ambele profile care au sustinut aceasta proba. Prieteni, subiectele nu au fost grele! Este adevarat ca bacalaureatul nu este Olimpiada, din contra, este un examen pentru toata lumea, dar eu consider subiectele accesibile oricarui elev care s-a interesat in mod rezonabil de scoala, a frecventat cursurile si a completat temele cerute. Nici vorba sa fie o proba accesibila numai elitelor, cum au spus unii si altii in nu mai stiu ce an. Statisticile vor arata in ce masura absolventii s-au ridicat macar la inaltimea acestor subiecte. Mai interesant decat atat, ar fi ca absolventii care au promovati aceasta proba sa fie testati peste un an, trei, zece, sa vedem in ce masura cunostintele pe care le stapanesc acum se estompeaza in timp, pentru unii dintre ei matematica fiind un capitol trecator. In zilele urmatoare Asociatia noastra va efectua cateva teste cu aceste subiecte cu divese categorii de oameni (studenti, absolventi de studii superioare, cadre tehnice, pensionari etc), pentru a compara un pic nivelul cunostintelor la iesirea din liceu cu ceea ce mai ramane in diferite momente din decursul vietii. Sa auzim numai de bine!

Pinocchio

Inspectoratul Gica Contra

Cu ceva timp in urma Inspectoratul Scolar Judetean Brasov a deschis o ancheta privind actiunile unui preot, care este profesor de religie la un liceu din judet, actiuni prin care preotul a distribuit elevilor niste brosuri in care homosexualitate este descrisa ca fiind o boala: http://www.mediafax.ro/social/ancheta-la-un-liceu-dupa-ce-un-profesor-de-religie-a-distribuit-elevilor-brosuri-cu-continut-homofob-14164901 . Inspectoratul nu se sesizeaza insa cand diverse asociatii fac in scoala propaganda pentru homosexualitate. Aia e buna, dar daca spui ca e mai bine sa fii “normal” nu e bine. Romanii au votat masiv pentru prezenta religiei in scoala, mie nu imi place, dar asta e, avem religie in scoala. Religia nu se impaca bine cu homosexualitatea. Foarte bine, dar se preda in scoala, asa e legea, nu? Si atunci de ce este persecutat preotul ala? Mie nu imi place religia, eu as scoate-o din scoala, dar, daca tot se gaseste acolo, sa repectam cu totii legea, inclusiv Inspectoratul, caci persecutarea unui popa nu ii face cinste. Ar fi fost mai corect daca popa venea si le spunea copiilor ca e mai bine sa fie homosexuali, daca le spunea ca e bine sa se cupleze cu persoane de acelasi sex si ca sexul intre barbat si femeie este demodat? Mai inpectoras, esti retardat? Ce cauti tu acolo? Lasa popa in pace, isi face treaba, aia pe care o are el, si, daca e sa analizam faptele, se pare ca o face bine, asa cum ii cere lui meseria. Ce daca mie nu imi place religia, sau nu sunt incadrat in randurile stupizilor care asculta cuvantul popii? Daca asa e legea trebuie sa o respectam cu totii, nu e optionala si nu e numai pentru unii, atunci cand convine unora de mai sus. Adica inclusiv eu, inclusiv inspectoratul. Toata stima popa, lasa prostii, fa-ti meseria, da-i inainte!

Glob

“Va urez felicitari!” =))

a ura (DEX) – A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva.

felicitare (DEX) – Acțiunea de a feli­cita; laudă pentru un succes sau urare de succes, de fericire etc.

Sintagma absurda din titlul articolului nu a fost rostita de vreun analfabet pe un santier oarecare de la marginea tarii, nu a fost rostita de vreo precupeata, un tractorist, un gunoier sau vreun tigan caldarar, caci as fi avut toata intelegerea pentru bietul om, doar meseria lui implica munca fizica, grea, si nu participarea la evenimente la care sa aiba ocazia sa “ureze” felicitari. Nu, sintagma de mai sus am auzit-o personal provenind de la prezidiul festivitatii de premiere a fazei nationale a unei Olimpiade, festivitate tinuta in aula unei universitati, in centrul istoric al unei resedinte de judet din Romania. Si nu rostita de menajera salii in care avea loc, ci de doi (DOI) membri ai prezidiului, oficialitati din sistemul de invatament, persoane care aveau legatura cu organizarea Olimpiadei, persoane care aveau functii importante prin Inspectoratul Scolar judetean sau prin ministerul de resort. Au vorbit, au spus prostii, nu i-a corectat nimeni, a ramas asa. Cum sa invete copiii bine daca cei care ar trebui sa ii invete sunt retardati? Da, stiu, nu toti etc, etc. Daca un singur retardat ajunge la conducerea sistemului de invatamant strica tot ce e in jurul lui ca un mar putred intr-o caruta. Normal pentru Romania, numirile in posturile de conducere sunt facute politic. Dar daca tot numesti o pila, nu poti sa ai grija sa numesti o pila care stie sa scrie, sa citeasca si sa vorbeasca? Ce, nu mai sunt oameni loiali pe la partide care sa aiba mai mult de doua clase si o diploma cumparata? Ce spun eu o diploma, o caruta de diplome cumparate? E jenant pentru Romania sa nu poti purta o discutie coerenta cu o persoana din invatamant care, culmea, mai are si functii de conducere. Ce sa inteleaga copiii de aici, ce model sa isi ia? “Vreau sa ajung retard ca domnul din prezidiu”? Nu cred ca e modelul portrivit.

Scoala

Olimpiadele nationale

Lipsa de acoperire media a concursurilor scolare este pur si simplu incredibila. Nu orice concurs scolar merita pomenit, multe dintre ele sunt facute numai ca sa stranga ceva bani pentru organizatori, dar…. dar… acum este vorba de OLIMPIADA. Etapele nationale ale Olimpiadelor deja au trecut pentru o mare parte din discipline si… nimic. Aceleasi ziare, reviste, radiouri si televiziuni care se inghesuie sa povesteasca despre cine stie ce vedeta de cartier cu 50% continut de plastic nu au gasit de cuvinta sa spuna nici macar un cuvant despre etapele nationale ale Olimpiadelor. Ei bine, la limba romana etapa nationala a fost pe 8 aprilie, la matematica tot pe 8 aprilie, la limba engleza tocmai s-au afisat rezultatele si asa mai departe. Sezonul Olimpiadelor nationale a inceput cam cu o luna in urma si inca nu s-a incheiat. Sincer, eu cred ca era important ca presa sa asigure o acoperire corespunzatoare, pentru ca performantele elevilor care participa, ma rog, a celor mai multi dintre ei, sunt notabile. Acesti copii reprezinta viitorul, viitor catre care cu totii privim si avem sperante. Ce, credeati ca aia care intra pe locurile speciale reprezinta viitorul? Nu, nu aia, nu va mai amagiti cu prostii, acestia care invata, care se remarca si care performeaza, acestia sunt viitorul. Si exact despre acestia nu se vorbeste deloc. Este adevarat ca orice articol pe aceasta tema este lipsit de partea de senzational pe care o cauta prostii, care face un articol citit si eventual apreciat, dar, este evident ca nu orice este important este senzational. Ba mai degraba, daca urmarim cu atentie evenimentele din jurul nostru constatam ca de fapt senzationalul este de cele mai multe ori trecator si relativ neimportant, pe cand pentru lucrurile cu adevarat importante trebuie sa pentrecem ceva timp pentru a le descoperi si a le intelege. Si daca partea cu descoperitul merge relativ usor in epoca Internetului, partea cu intelesul devine din ce in ce mai grea, pe de o parte pentru ca oamenii nu sunt dispusi sa mai depuna acel minim de efort necesar pentru asimilare si inelegere iar pe de alta parte pentru ca informatia prezentata pe marile canale de informare este din ce in ce mai lipsita de substanta, este din ce in ce mai superficial abordata si pentru ca pur si simplu dispare accelerat obisnuinta de a citi si a invata. Iar despre copiii care participa la Olimpiadele nastionale, numai cuvinte de lauda. Nu sunt multi ca ei, dar avem nevoie de multi ca ei. Nu vom avea mai multi, asa ca ar trebui sa ii pretuim pe astia pe care ii avem deja, intr-un fel sau altul cu totii vom beneficia la un moment dat de pe urma muncii lor.

Scoala

Scoala… vai de ea!

Cand esti implicat intr-o asociatie, chiar una ca AMR, care militeaza pentru ratiune si adevar, pentru invatatura si munca, pentru disciplina si deontologie, cea mai grea parte a muncii nu este cum s-ar putea crede elaborarea de proiecte si programe, ci cosmetizarea adevarului. Asa cum scrie clar in statutul asociatiei noastre, adevarul, indiferent de subiect, este unul singur, fara nuante si fara interpretari. Daca spui in Romania adevarul gol-golut prostii iti sar in cap si te alegi cu procese si amenzi. De ce? Pentru ca legea le da voie, dar asta e alta problema. Adevarul in legatura cu sistemul de invatamant din Romania este atat de urat, incat minciuna suna mai bine si este larg acceptata, fara macar ca cineva sa se intrebe daca adevarul, atat de urat cat este el, nu ne-ar fi mai util. Am inceput atat de pesimit acest articol dintr-un motiv foarte simplu: adevarul este ca m-am pictisit sa impachetez ideile in poleiala ca sa le placa unor capete patrate la exterior si seci la interior.

Invatamantul romanesc, la toate nivelele, sufera de pe urma prostiei crase a celor care il conduc si care ar trebui sa il administreze in interesul copiilor si tinerilor care fara voia lor trebuie sa urmeze toate treptele de instruire pana la obtinerea unei diplome cu un statut dubios. Pentru toata lumea este foarte clar de mai multa vreme (zeci de ani poate) ca invatamantul romanesc scoate an de an pe portile sale generatii de posesori de diploma cu important retard intelectual pentru ca scoala, asa cum a ajuns ea dupa Revolutie nu este capabila sa ii asigure elevului un mediu de dezvoltare propice invataturii, nu reuseste sa ii impuna elevului necesitatea de a invata. Scoala la origine nu insemna altceva decat un mediu in care predominau activitatile intelectuale si in care oricare nou venit era acceptat tocmai pentru preocuparile sale intelectuale, tocmai pentru ca isi dorea absorbtia cunostintelor, tocmai pentru ca vroia sa se ridice peste, si sa se separe, de marea masa de oligofreni. Acceptarea in scoala insemna in trecut schimbarea clasei sociale din care facea parte cursantul, insemna schimbarea fundamentala a vietii acestuia si era, in toata puterea cuvantului, o mare realizare pentru respectivul individ, uneori unica la nivelul comunitatii din care acesta facea parte. Cand intra in scoala individul se separa de problemele societatii si se imersa voluntar intr-un mediu care ii stimula activitatea intelectuala, il destepta, il obliga sa evolueze intelectual si sa se ridice la un anumit nivel, la nivelul mediului din care mai nou facea parte. In ziua de azi scoala este un bun loc de intalnire cu prietenii. Nu exista in acest moment in scoala un astfel de mediu care sa ii impuna elevului sa evolueze intelectual. Nu trebuie sa ne mire faptul ca atunci cand gasim un elev mai bun de obicei face parte dintr-o clasa mai buna si eventual dintr-o scoala mai buna. Acel elev este mai bun deoarece a evoluat intr-un mediu care i-a fost prielnic, care l-a stimulat, care i-a pus piedici si l-a obligat sa le treaca, l-a obligat sa isi puna intrebari si sa gaseasca raspunsuri. Cu spuneam si alta data, scoala nu este locul care ii creaza posibilitatea unui elev sa se intalneasca cu prietenii sau locul care ii da unui retardat mintal cu pretentii de pedagog posibilitatea sa vorbeasca despre sex, horoscop, religie sau “dezvoltare personala”. Scoala prieteni, trebuie sa fie neprietenoasa cu elevii, trebuie sa fie grea, trebuie sa fie dura, trebuie sa ii pregateasca pentru ce va urma, si nu ca sa le fie bine elevilor, ci ca sa-i fie bine societatii, sa ne fie bine noua, tuturor. Exista o comparatie destul de exacta a unui elev din scoala romaneasca de azi cu un drogat. Drogatul este dependent de, evident, droguri. Drogurile in sine nu sunt problema drogatului, in sensul in care nu drogurile in sine provoaca dependenta, nu chimia pura creeaza dependenta si nu chimia pura o rezolva. Mediul in care drogatul traieste il face dependent de substanta chimica de care acesta abuzeaza. Nicio cura de dezintoxicare nu este eficienta atata timp cat la sfarsitul ei drogatul (pacientul) se intoarce in mediul din care a provenit initial. In acel mediu el ramane in cele mai multe cazuri dependent de o substanta sau alta, pentru ca nu chimia este problema ci insasi viata lui. Elevul roman este dependent de mediocritate, pentru ca mediocritatea din scoala ii confera un mediu in care el se simte bine, in care el nu trebuie sa depuna efort. In fraza precedenta am folosit cuvantul mediocritate in locul cuvantului prostie, cititi ce vreti. Mediocritatea nu se poate rezolva decat prin mutarea elevului in alt mediu, intr-un mediu in care toti sa fie inteligenti si competitivi, si in care elevul fie se va adapta, fie va fi obligat sa se adapteze. Si daca elevul chiar nu vrea sa se adapteze trebuie eliminat pur si simplu din invatamant, e nevoie de oameni si la coada vacii, nu trebuie sa fie toti avocati, avem deja mult prea multi avocati. Sau contabili, sau ingineri, sau doctori. Sau profesori, ca la ei este acum marea problema, ei au distrus acest mediu si ei vor in acest moment sa mentina domnia mediocritatii, ei vor acum sa scoata prosti cu diploma, ei vor acum sa farame ceea ce a mai ramas din scoala.

Prima lovitura grea data scolii a venit in clipa in care scoala a fost accesibila tuturor. Sa ne fie cu iertare, dar nu toti sunt facuti pentru scoala, si este bine ca este asa. A doua lovitura grea data scolii a venit in clipa in care scoala a devenit obligatorie. Ce spun eu lovitura grea, a fost o lovitura devastatoare, o lovitura ireparabila, care nu se va indrepta niciodata. Cea de a treia grea lovitura a venit in clipa in care rezultatul actului de invatamant a fost conditionat de considerente sociale, economice, religioase, politice sau de alta natura. Deja slabita de primele doua lovituri, se pare ca prin aceasta ultima lovitura institutia scolii a fost aproape daramata. Si nu cred ca mai e nevoie de alte lovituri de acest gen, pur si simplu nu cred ca se poate ajunge mult mai jos.

Cu respect, adevarul doare, dar minciuna provoaca dezastre.

“Inteligenta” nu este cuvantul potrivit

Ati auzit vreodata din gura unui printe: “Copilul meu este foarte inteligent, numai daca ar vrea…”? Eu am auzit exact asta in ultimele zile de m-am plictisit, tare as vrea ca anumiti parinti, si chiar profesori, sa devina mai realisti in legatura cu posibilitatile elevilor/copiilor lor. Cuvantul potrivit nu este inteligenta ci lene. Fraza corecta nu este “Copilul meu este foarte inteligent, numai daca ar vrea…” ci este “Copilul meu este foarte lenes, numai daca ar vrea…”. Inteligenta nu are decat o mica legatura cu instruirea in cadrul scolii, adica nu trebuie sa ne gandim aici la extreme, nu trebuie sa ii luam in calcul nici pe cei care, biete fiinte lovite de soarta, sunt retardati, nici pe cei care sunt mult mai inteligenti decat media, ei sunt exceptiile care ne strica din cand in cand calculele. Nu trebuie sa va inchipuiti ca in cadrul unei colectivitati scolare gradul de inteligenta al elevilor variaza prea mult, dar cu toate acestea rezultatele elevilor variaza semnificativ. Putem sa eliminam de la bun inceput performantele obtinute incorect, acestea sunt fenomene trecatoare si elevii care triseaza in scoala nu performeaza in cadrul concursurilor scolare si olimpiadelor, acolo unde nu prea se poate trisa. Pentru toate celelalte prestatii scolare diferenta nu o face inteligenta nativa ci interesul pentru studiu, harnicia, perseverenta. In pofida unor aprecieri mai dure, eu cred ca orice elev ar putea obtine rezultate bune in scoala daca familia si scoala ar reusi sa-l faca sa inteleaga ca un pic de munca nu a omorat pe nimeni. Si copiii nu inteleg greu, dar au din nefericire, multi ani, practic pentru toata viata lor, exemple foarte proaste, atat in familie si scoala, cat si in societate in general. Societatea s-a batut joc de elevii nostri, dar societatea va plati cu varf si indesat in viitorul mediu si lung. Sunteti gata sa platiti pretul?

Scoala

Tenacitate

Asa cum exista oameni si oameni exista elevi si elevi. Unii dintre ei incearca pana reusesc, altii renunta la primul lucru un pic mai complicat. Prin lucru intelegem in cazul elevilor teme pentru acasa, diverse lucrari pentru portofoliu, activitati extrascolare si, de multe ori, chiar participarea la ore. Nu includem aici concursurile scolare deoarece acestea au fost concepute oricum pentru o elita din ce in ce mai subtire. Capacitatea de a starui in indeplinirea unei activitati, peste limitele medii acceptate se numeste tenacitate. Din nefericire, tenacitatea este o caracteristica foarte greu de intalnit la elevii din ziua de azi. Nu cred ca este numai vina lor. Nu poti constitui cuiva vreo vina pentru ca nu este diferit de ceilalti, pentru ca nu iese in evidenta prin calitati pozitive sau pentru ca nu face mai mult decat toti colegii sai. Din contra, tot ceea ce este in jurul lor ii indeamna sa fie delasatori, sa nu fie competitivi, pe scurt, sa fie lenesi. Prostia si lenea sunt puternic incurajate, asa ca de ce un copil ar fi tenace in indeplinirea obligatiilor scolare? Scoala nu are nici un control asupra elevilor, despre acest subiect am mai vorbit de multe ori, pe scurt, scoala este inutila in acesta privinta, nu poate face nimic, pe de o parte nu ii da voie legea, pe de alta parte este capusata de tot felul de incompetenti care mentin o atmosfera nociva in mediul scolar. Exista unii oameni care au ocazia rara sa observe la lucru un elev care se straduie sa isi depaseasca limitele, si prin acest act sa impinga mai departe limitele comunitatii lui, lucru care este de apreciat, de admirat si, de ce nu, de recompensat. Exemplele pozitive este posibil sa genereze in jurul lor alte exemple pozitive si este posibil ca la un moment dat sa se poduca o avalansa de elevi care sa se incapataneze sa inteleaga ceea ce li se preda, sa isi faca temele, sa execute lucrari suplimentare, intr-un cuvant sa se straduie. Dar pana atunci ar trebui facuta un pic de ordine in cancelarie, ar trebui indepartati cei ce nu au chemare pentru sistemul de invatamant si promovati cei care se straduie. Mai e pana atunci!

Scoala

Plata vs. Rasplata

Am scris acum cateva zile un articol in care aduceam ceva aprecieri asupa ideii de recompensa proportionala cu performanta scolara. Articolul poate fi citit aici: http://www.miscarearatiunii.ro/2015/03/06/dupa-fapta-si-rasplata-2/. Revin un pic asupra ideii, un urma unui comentariu al unui coleg, comentariu din care citez: “Ce inseamna “simbolica” pentru un parinte? Dar pentru un elev? Daca nu e importanta de ce i-o mai dai? Si cum il faci sa o aprecieze si sa si-o doreasca?“. Oameni buni, nu imi permit sa ma pronunt asupra modului in care un anumit parinte isi creste un anumit copil, rasplatind elevul din el fie cu bataia, fie cu bomboane, si nu penntru ca nu am nici o opinie asupra acestui subiect, ci pentru ca orice opinie, oricare ar fi ea, inteleasa sau aplicata incorect poate sa faca mai mult rau decat bine. Dar atentie, indiferent de modul in care un parinte intelege sa isi stimuleze copilul principiul proportionalitatii trebuie respectat, iar recompensa trebuie sa fie la latitudinea parintelui, nu trebuie sa dam copilului posibilitatea sa o cera legand performanta scolara de recompensa. Tot felul de luminati care apar prin presa si imprastie tampenii despre acest subiect, trebuie ignorati, ba chiar mai mult, trebuie combatuti, nu exista si nu trebuie impusa o regula sau o metoda generala in aceasta problema. Lucrurile trebuie tratate de la caz la caz, si exemplul unuia nu trebuie urmat de altul, caci efectul poate sa fie cu totul altul. De exemplu si Mozart si Beethoven erau crunt batuti de tatii lor in copilarie. Daca va apucati sa va bateti copilul in acelasi stil nu cred ca o sa ajunga un al doilea Mozart. Parintii lui Bill Gates au investit multi bani in copilaria pruncului lor, dar daca veti face acelasi lucru nu e garantat ca si copilul dumneavoasta o sa ajunga un al doilea Bill Gates. Mai degraba e garantat ca nu o sa ajunga un al doilea Bill Gates. Fiecare persoana, fiecare copil, reactioneaza diferit. E adevarat ca trebuie sa isi doreasca recompensa, dar nu trebuie sa o astepte, sa o ceara. Si iarasi, nu trebuie sa ne ruinam pentru recompense. Cele mai bune recompense pentru un elev/copil nu sunt cele materiale, din contra, recompensele materiale sunt orecum nocive, urmariti concluziile experimentului cu maimutele si pictura. In cazul unei recompense materiale repetitive elevul/copilul o sa ajunga sa depuna efortul minim pentru aceeasi valoare a recompensei, in loc sa evolueze performantele sale se vor degrada, regompensa se va banaliza. Si cu recompensele morale e la fel, nu va amagiti cu cine stie ce idei despre spiritul superior al fiintei umane sau despre cine stie ce inalta forma de constiinta, aceste concepte nu sunt altceva decat iluzii colective, minciuni acceptate pe scara larga, un fel de graunte incipienti al unei religii moderne. Eu cred ca cea mai mare recompensa pentru un copil/elev este cea pe care reuseste sa si-o acorde singur, in relatie insa cu actiunile parintilor sai. O reusita in urma aparitiei unei dorinte de a face ceva ii produce copilului mult mai multa satisfactie decat orice poate sa ii ofere parintele. Cu exceptia mijloacelor necesare pentru ca acel elev/copil sa isi indeplineasca dorintele. Cu alte cuvinte, pe intelesul tuturor, dati-i elevului ce-si doreste pentru indeplinirea obiectivelor lui, ale lui, nu ale voastre, asta cred eu ca e cea mai buna recompensa pe care un arinte i-o poate acorda unui elev. Si pentru ca am spus elev, nu copil, intelegeti ca este vorba de dorintele legate de scoala, de vreo pasiune sau de o activitate benefica pentru viitorul sau. Bineinteles, mai exista si alte opinii!