Tag Archives: responsabilitate

UE

Cand este timpul sa impunem o limita? Cine o impune?

Guvernul premierului elen, Tsipras, este, cel putin pentru o parte a publicului, o sursa continua de amuzament si buna dispozitie. Pentru o alta parte a publicului insa acest guvern este o sursa continua de enigme, un generator foarte activ de subiecte de analiza si de probleme ce stimuleaza gandirea. De exemplu, guvernul elen anunta o posibila consultare populara prin care alegatorii sa decida daca ar fi bine ca guvernul sa avizeze pozitiv un acord cu creditorii Greciei care ar fi contrar promisiunilor din campanie de a pune capat austeritatii (http://www.mediafax.ro/economic/tsipras-ar-putea-consulta-grecii-daca-sa-accepte-un-acord-contrar-promisiunilor-din-campanie-14168970). Extraordinar, fantasmagoricul guvern socialist/comunist grec si-a dat in sfarsit seama ca gogosile electorale nu platesc facturile. Analize ale situatiei s-au facut, si stim cu totii ca situatia Greciei nu este simpla, dar odata cu trecerea timpului ea tinde sa devina si mai complicata. Premierul grec nu vrea sa isi asume responsabilitatea unei rupturi ireversibile cu Uniunea Europeana, si, daca as fi vreun adolescent emotiv care canta in altar, chiar as avea un pic de intelegere pentru el. Problema este ca raspunderea asumata, promisiunea facuta, sunt lucruri care ar trebui sa conteze foarte mult pentru un politician, mai mult chiar decat un contract, si din acest punct de vedere premierul elen nu mai are loc de intors. Si, astfel stand lucrurile, poporul elen ar da o mare dovada de naivitate, daca nu chiar de prostie crasa, in cazul in care ar accepta sa ia castanele fierbinti din mainile guvernului. Promisiunile electorale sunt foarte frumoase, nu este nici o indoiala aici. Frazele sforaitoare si cuvintele lucioase aruncate fata discernamant in discursul electoral trebuie acum sustinute de fapte si poporul grec trebuie, dupa umila mea parere, sa ii spuna asta foarte clar si raspicat premierului si sa ii impuna un curs al evenimentelor normal pentru situatia anormala in care Grecia se gaseste. Vedeti, problema cu adevarat grava, nu este ce va face Grecia, deja multi analisti au aratat scenarii destul de convingatoare, problema cu adevarat grava este ca nici un popor european nu reuseste sa impuna politicienilor sai o conduita responsabila, care sa includa si asumarea raspunderii atunci cand este cazul. Este de remarcat faptul ca premierul elen exclude din prima clipa organizarea alegerilor anticipate, alegeri care ar putea duce la instaurarea unui nou guvern care eventual s-ar putea dovedi mai competent. Din contra, asemenea mamiferelor de turma, incearca sa scape in mijlocul multimii, incearca sa se ascunda in spatele poporului. “Poporul a hotarat!” Va suna cunoscut, nu? Stim cu totii la ce duce asta, si, din nefericire, consecintele sunt mult mai grave decat o ipotetica iesire a Greciei din zona euro. Poate ca lucrurile vor lua o intorsatura mai buna, dar nu cred, in mod normal intr-o situatie instabila trebuie sa ne pregatim pentru ceea ce este mai rau si, nu-i asa, sa ne asteptam la ceea ce este mai bine. Guvernul grec insa nu ne da nici un indiciu important despre cum ar trebui sa ne pregatim si nici nu reuseste sa precizeze in vreun fel cam care ar putea fi o situatie mai buna. Noroc ca suntem noi rabdatori, altfel cine stie ce concluzii mai puteam trage!

Responsabilitate

Asumarea responsabilitatii

Despre responsabilitate se vorbeste mult in societate, in general cu referinta la faptele pe care una sau alta din persoanele publice de la noi le-au comis si la urmarile acestor actiuni, urmari care pot sau nu pot fi recunoscute de persoana implicata ca fiind urmari directe ale actiunilor sale. Responsabilitatea este insa un cuvant greu de inteles, in conditiile in care nu exista in societate o preocupare constanta pentru popularizarea acestui concept. Conform DEX responsibilitatea este obligatia de a efectua un lucru, de a raspunde, de a da socoteala de ceva, de a accepta si suporta consecințele; răspundere, functie, sarcina de raspundere. Deci numai lucruri “grave”. Sa le aprofundam un pic.

Obligatia de a efectua un anumit lucru nu implica in mod normal o responsabilitatea subiectului, deoarece impunerea respectivei obligatii, prin forta, de factori exteriori, nu poate angrena si o asumare implicita a acestei obligatii si ca urmare nu angreneaza o legatura directa intre rezultatele actiunii si suportarea consecintelor rezultatelor actiunii de catre cel ce executa actiunea. Cu alte cuvinte, pentru a putea implica notiunea de responsabilitate, obligatia de a efectua un anumit lucru trebuie sa fie dublata de voluntaritatea acceptarii obligatiei, adica obligatia trebuie sa fie autoimpusa, in acest fel, rezultatul actiunii produce la nivelul personalitatii subiectului reactia acceptarii rezultatelor actiunii, atfel incat se poate vorbi despre asumarea unei anumite vine pentru o eventuala nepotrivire intre rezultate si asteptari. Daca obligatia este dictata de factori externi atunci subiectul trebuie sa fie solidar, sa se poata identifica, cu obligativitatea actiunii, astfel incat sa accepte si rezultatele actiunii sale.

Tot in acest context obligatia de a raspunde nu poate fi impusa daca subiectul este detasat de actiune si de urmarile ei. Bineinteles, din anumite puncte de vedere (juridic, social etc) unui anume subiect i se pot imputa rezultatele, consecintele actiunilor sale. Angrenarea responsabilitatii trebuie insa sa fie voluntara, pentru ca desi putem, ca societate, sa facem un om responsabil pentru actiunile sale, respectivul individ ramane tot iresponsabil din punct de vedere social pentru orice alte actiuni pentru care nu isi asuma in mod voluntar raspunderea desfasurarii lor. Notiunea de socoteala pentru ceva este sinonima raspunderii, nu implica alte notiuni adiacente si nu aduce nuante lamuritoare suplimentare.

Din punctul meu de vedere, prin prisma celor doua notiuni discutate pana acum, tinand cont de situatia societatii in care traim, cel putin la noi in tara, la momentul actual, asumarea unei raspunderi individuale nu este o actiune des intalnita. Este normal sa fie asa, pentru ca nu a existat niciodata o cultura romaneasca a responsabilitatii. Aceasta notiune nu se preda la scoala (se fac 12 ani de religie, de ce sa vorbim de responsabilitate?), nu se popularizeaza pe la televiziuni si nu face obiectul vreunei libertati individuale. Din nefericire efectele acestei neglijente se observa in societate.

Responsabilitatea implica conform definitiei acceptarea si suportarea consecintelor, aici definitia uniform acceptata apropiindu-se de notiunea care ar trebui popularizata social. La nivelul societatii noastre insa nu putem vorbi de acceptarea sau suportarea consecintelor in mod voluntar. Nu am intalnit niciodata pana acum un om care sa spuna: “Am gresit, platesc!”. Am intalnit pana acum mii de oameni care spun: “Nu mi-ati spus!”, “Eu nu am inteles asa!”, “Mi-ati spus altfel!”, “Colegul meu zice in alt mod!”, “Asta nu poate fi vina mea!” si tot asa! Societatea a evoluat foarte ciudat relativ la asumarea si suportarea consecintelor. Exista grupuri mari de cetateni care nu sunt responsabili social, sau care sunt posesori de imunitate. Exista grupuri mari de cetateni care desi sunt responsabili din punctul de vedere al societatii, nu pot fi trasi la raspundere deoarece raspunderea lor ar aduce in discutie concepte sociale la moda. Exista grupuri mari de cetateni care desi sunt responsabili, desi sunt judecati pentru rezultatele actiunilor lor, nu suporta asprima pedepsei datorita pozitiei sociale pe care o au. Ca urmare asumarea si suportarea consecintelor pare sa fie pentru o minoritate sociala care nu a avut norocul sa se nasca in alta tara.

Notiunile de functie, post, sarcina de raspundere nu implica notiunea de responsabilitate in sensul discutat aici. Visul oricarui roman este o functie de conducere. Visul oricarui roman nu implica insa si responsabilitatile aferente acelei functii de raspundere. Hotarari, decizii, actiuni, toate fara nici o raspundere.

Responsabilitatea nu se poate impune. Responsabilitatea vine din constiinta fiecarui membru al societatii. Din nefericire responsabilitatea se cladeste de-a lungul multor generatii prin educatie. Se cladeste in multe generatii, se pierde insa de la o generatie la alta in lipsa unui stimul social care sa o promoveze. In Romania s-a pierdut deja si nu exista semne ca se va reveni asupra acestei actiuni. Cel putin nu in viitorul apropiat.

Exista oameni care “mor cu zile”

Din cand in cand apare cate un articol in presa care dezvaluie dimensiunea incompetentei unor oameni care ar trebui sa aiba grija de vietile noastre. Articolul de azi este: http://www.ziare.com/social/spital/o-fetita-de-13-ani-din-vanatori-neamt-a-murit-dupa-ce-a-fost-transferata-prin-3-spitale-1304234 . Da, un copil cam de varsta copiilor mei a murit pentru ca niste oameni platiti din impozitele noastre, ale tuturor, nu au vrut sa isi faca meseria. Medicii respectivi nu au nicio scuza, si, dupa parerea mea, ar trebui judecati pentru crima si inchisi pentru tot restul zilelor. Nu ar fi fost o mare problema daca ar fi facut tot posibilul sa salveze respectivul copil si pur si simplu boala de care suferea copilul ar fi depasit cunostintele medicale pe care societatea le detine. A refuza insa sa iti exerciti profesia in conditiile in care reaua ta vointa poate determina suferinta unei persoane (sau chiar moartea, ca in cazul de fata) este o crima si trebuie pedepsita ca atare. Nu trebuie trecut cu vederea faptul ca societatea investeste bani grei instruirea unui medic, si nu investeste acesti bani pentru ca undeva, in timpul practicarii meseriei sale, acel medic sa isi trateze un pacient altfel decat la maximul posibilitatilor sale.

Elevi, scoala, profesori, familie

Responsabilitatea in invatamant

Urmaresc cu atentie de ani de zile situatia din invatamant, astfel incat, la nivel de observator distant, cunosc destul de bine situatia in care ne aflam la nivelul functionalitatii si performantelor sistemului de invatamant. De asemenea ma confrunt zilnic cu produsul sistemului de invatamant romanesc, produs din ce in ce mai slab pregatit si mai putin adaptat la realitatile pietii din Romania, deci la nivel de beneficiar cunosc destul de bine situatia in care ne gasim. Ceea ce m-a uimit intotdeauna la sistemul de invatamant romanesc a fost intotdeauna lipsa oricaror responsabilitati fata de rezultatele obtinute. Scoala nu si-a asumat niciodata nici o responsabilitate, a declarat intotdeauna sus si tare ca lucreaza cu materialul clientului, pe scurt, scoala nu naste, scoala educa (invata, mai corect). Elevii nici nu vor si nici nu pot sa isi asume vreo responsabilitate, in plus nimeni nu le explica aceasta notiune, ce este ea si de ce este importanta. Parintii, ce-a de-a treia latura a unui triunghi cu geometrie variabila, sustin sus si tare ca scoala este prea exigenta, ca distruge viitorul copiilor si ca ar trebui sa nu mai invatam deloc. Nu chiar toti parintii, dar majoritatea. Sa o luam mai incetisor.

Asa cum spuneam si cu alte ocazii, scoala ca institutie interactioneaza cu elevul prin intermediul profesorilor care au rolul de a transmite nemijlocit elevului o suma de cunostinte pe care acesta este obligat sa le asimileze si tot profesorul este cel care este imputernicit sa examineze modul in care elevul a asimilat cunostintele transmise, atat din punct de vedere calitativ cat si din punct de vedere cantitativ. Apar deja aici doua aspecte importante, obligatia elevului de a invata, obligatie pentru care scoala nu are mijloace de a o impune si abilitatea profesorului de a testa cunostiintele asimilate de elev, abilitate pe care scoala nu o poate impune ca absoluta si obiectiva. Dar scoala ca institutie are menirea si interesul propriu ca elevului sa i se asigure conditiile necesare studiului atat timp cat elevul este prezent in cadrul institutiei, sa asigure profesorilor conditii optime pentru a reusi in timpul dedicat sa transmita informatiile catre elev intr-un mod in care acesta sa aiba posibilitatea sa le inteleaga, sa le asimileze si sa le utilizeze pe termen lung, si sa mentina informati parintii asupra evolutiei scolare a copilului lor. Desi in mod normal interactiunea scoala-profesor trebuie sa fie transparenta atat elevului cat si parintilor acestuia, in Romania, in perioada de dupa Revolutia din 1989, s-a obisnuit ca acesta interactiune si consecintele ei sociale sa se reflecte in calitatea actului de invatamant, si in acest sens trebuie subliniat faptul ca performantele scolare ale unui profesor si ale elevilor sai nu trebuie sa se afle in relatie de interdependenta cu factori adiacenti actului de invatamant, cu alte cuvinte calitatea actului de invatamant nu trebuie sa depinda de contextul economico-financiar in care este plasat profesorul vis-a-vis de scoala. Fiind o institutie dedicata invatamantului de masa scoala are datoria morala si obligatia legala de a asigura tutoror elevilor, indiferent de situatia acestora, indiferent de locatia, prestigiul sau traditia institutiei de invatamant in care este inregimentat elevul, aceleasi conditii de instruire, cu aceleasi standarde de performanta, cu aceleasi posibilitati de afirmare si de competitie, cu acelasi scop final, performanta scolara. Fiind in discutie invatamantul liceal performanta scolara este de o importanta exceptionala atat pentru scoala cat si pentru elev, nici scoala si nici elevul neputand aduce performanta in sistemul de invatamant fara o relatie simbiotica armonioasa. In ciuda acestor fapte banale scoala nu are, asa cum sugeram mai sus nici un mijloc de coercitie asupra elevului, si nu numai ca nu se poate manifesta in mod direct in relatia cu elevul prin intermediul profesorului, dar nici macar nu se poate pronunta prin intermediul parintelui, intre scoala si parinte neexistand nici o relatie contractuala spre beneficiul si in interesul elevului.

Elevul are obligatia de a asimila informatiile care ii sunt transmise in sistemul de invatamant la maximul performantelor sale, aceasta obligatie fiind instituita in mod legal prin gratuitatea sistemului public de invatamant. Invatatura nu este un moft, o moda sau o optiune, in momentul in care elevul a acceptat sa fie inregimentat in sistemul de invatamant gratuit, a acceptat, impreuna cu parintii sai, sa adere la un standard de performanta si de competitivitate, a acceptat sa isi petreaca anii copilariei si tineretii in mod util pentru a asimila informatii ce ii vor fi esentiale pentru tot restul vietii si care vor reprezenta baza integrarii sale sociale utile. In acest sens obligativitatea procesului de invatamant este redundanta, nu este rational a avea un invatamant obligatoriu si gratuit in acelasi timp, in mod evident gratuitatea era atat necesara, cat si suficienta, fiecare elev putand in acest caz sa hotarasca de buna voie momentul in care se poate retrage din procesul de invatamant. Nu exista nici o justificare ca scoala romaneasca sa produca analfabeti cu diploma de zece sau douasprezece clase cand ar fi putut foarte bine sa ii lase sa se retraga din clasa a patra! Procesul de examinare a cunostintelor acumulate de elev in cursul timpului afectat studiului face parte din procesul de control a calitatii actului de invatamant si ca atare elevul trebuie sa performeze, sa se afle in relatii de concurenta cu toti ceilalti elevi din sistemul de invatamant astfel incat rezultatul examinarii sa ii fie util atat lui, cat si scolii si parintilor sai, fiind dovada stradaniei depuse atat pentru asimilarea cunostintelor cu care vine in contact cat si a modului in care elevul aplica aceste cunostinte. In nici un caz elevul nu trebuie sa se afle in situatia de a se considera opozabil scolii, profesorilor ca reprezentanti ai scolii sau parintilor ca parte a procesului de invatamant. Recompensele primite de elev in sistemul de invatamant reprezinta oglinda performantei sale scolare, fie ca este vorba de note, de diplome sau de premii si reprezinta cartea de vizita a elevului pentru tot restul vietii, cat si mandria propriilor profesori si parinti.

Parintii constituie acea parte a societatii care sustine din afara scolii procesul de instruire al elevului, si au obligatia sa creeze pentru elev un mediu de viata corespunzator nevoilor sale de instruire, sa ii acorde sprijinul moral si material necesar satisfacerii nevoilor sale si sa urmareasca modul in care elevul raspunde prin performantele scolare investitiilor societatii in pregatirea sa. Performantele elevului nu pot fi apreciate de catre parinti decat prin prisma rezultatelor obtinute la evaluarile scolare, incluzand aici note, examene si concursuri, rezultate pentru care parintilor nu trebuie sa li se ofere parghii de interventie in mediul scolar deoarece deja impart responsabilitatea rezultatelor obtinute atat cu elevul cat si cu scoala si nu pot fi un arbitru intre elev si scoala. Daca in ultima vreme a existat promovarea agresiva a unor altfel de relatii intre scoala si parintii elevilor ce isi desavarsesc pregatirea in respectivul mediu scolar, rezultatele scolare ale ultimelor generatii de elevi ce termina liceul si mai tarziu rezultatele profesionale ale studentilor ce termina facultatea arata ca parintii in raport cu scoala trebuie sa se limiteze la rolul de partener pe care l-au avut in mod traditional, pentru binele si in sprijinul elevului. A avea un copil slab la invatatura dar cu note bune obtinute la scoala in contrast cu rezultatele foarte slabe sau nule obtinute la nivelul concursurilor interscolare nu poate reprezenta un obiectiv pentru nici un parinte si nu poate face bine nici unui elev.

Deci, tot acest proces este cunoscut si totusi, detaliile raman complet necunoscute. De ce scoala nu este responsabila pentru rezultatele pe care le au proprii elevi? De ce elevii nu sunt responsabili pentru modul in care invata, de ce nu sunt responsabili nici macar pentru modul in care se comporta in scoala? Parintii la randul lor nu au nici o responsabilitate? De ce? De ce se irosesc resurse importante pe elevi (multi la numar) care nu vor sa invete si in schimb nu se face nimic pentru elevii (putini la numar) care produc an de an rezultate bune?

Numai un om destept isi poate da seama cat de prost este

Am vorbit de multe ori despre prostie, de atat de multe ori incat poate parea ca este subiectul meu favorit. Nu e adevarat, nu imi place sa vorbesc despre prostie, iar despre subiectul meu favorit nici nu se pune problema sa discutam, desi mie mi-ar face mare placere. Dar suntem nevoiti sa vorbim despre prostie pentru ca ne influenteaza viata in rau, pentru ca nu este un subiect intens dezbatut de catre presa si pentru ca nu ne invata nimeni la scoala cum sa ne ferim de ea si cum sa o combatem. Pentru ca societatea nu acorda importanta acestui subiect nici individul nu se apleaca serios asupra studiului prostiei, chiar cei mai multi nici nu isi pun problema ca ar putea sa faca asa ceva. Oricum, se pare ca omul modern nu este pregatit in nici un fel sa recunoasca si sa analizeze prostia cotidiana, cu atat mai putin prostia proprie. Foarte putini sunt cei care reusesc sa isi dea seama ca nu sunt chiar genii si asta din multe motive.

Sa incepen cu inceputul. Prostia este definita stiintific, chiar medical, dar este un subiect sensibil, asa ca nu multi sunt cei care se vor duce la psihiatru  (psiholog?/sociolog?) sa spuna: “Am banuieli ca nu sunt foarte destept, te rog sa imi faci o evaluare si sa imi spui cat de prost sunt!”. Pentru a ne autoevalua este nevoie de cunostinte care de obicei ne depasesc cu mult, numai oamenii foarte destepti si culti in acelasi timp reusesc sa isi faca o autoevaluare corecta. Prostia nu este evidenta deoarece nu se manifesta la fel pentru toti oamenii si nu are aceleasi cauze si nici aceleasi efecte. Cautand cauzele constan ca, de exemplu, exista oameni care s-au nascut prosti. Petru acestia prostia este de obicei o constanta de-a lungul vietii si uneori este identificata de timpuriu, probabil la incadrarea subiectului in sistemul de invatament. Aceasta categorie de oameni este usor de recunoscut deoarece prezinta caracteristici specifice si situatia lor este cunoscuta si popularizata de cei din jur. Exista insa oameni care isi manifesta prostia numai in anumite imprejurari, imprejurari in care reactioneaza complet diferit decat oamenii normali. Acestia sunt mai greu de identificat deoarece prostia lor se manifesta in crize scurte dar devastatoare pentru cei din jurul lor, iar cauza prostiei este ascunsa si nu poate fi studiata. Ramanand la cauze exista si oameni care sunt prosti din necesitate sau din dorinta, de cele mai multe ori acest tip de prostie fiind puternic stimulata de mediul in care individul traieste sau isi desfasoara activitatea zilnica. Desi nu cauza prostiei este foarte importanta, trebuie sa retinem din acest paragraf faptul ca prostia este de multe feluri si ca manifestarea ei depinde de cele mai multe ori de mediul in care se afla subiectul.

In ciuda faptului ca ne consideram fiinte dotate cu intelepciune, in ciuda faptului ca ne-am autodenumit Homo Sapiens, nu cred ca intelepciunea ne caracterizeaza. Anumite studii au ajuns la concluzia ca intelepciunea nu este cautata pe scara evolutiei, alte caracteristici sunt mult mai importante si in plus, se pare ca intelepciunea, rationamentul, nu fac parte din ingredientele care au dus la succesul speciei noastre. Dorinta de supravietuire, apetitul pentru traiul in grup, disponibilitatea pentru excese, inmultirea usoara, diversitatea rasiala, sunt lucruri mult mai importante pentru supravietuirea noastra ca specie, lucruri care au contat mult in trecutul evolutiei nostre si care ne bantuie prezentul, conturand viitorul. Intelepciune nefiindu-ne caracteristica si necesara pentru supravietuire nu am fost stimulati sa o recunoastem sau sa o evaluam. Mai mult decat atat, omul are o tendinta naturala in a se supraevalua in functie de performantele celor din jur, mai ales daca acel cineva are ceva caracteristici legate de varsta, sex si ocupatie comune cu noi. O sa dau un exemplu. Sa zicem ca avem un coleg de serviciu care reuseste intr-o buna zi sa breveteze un dispozitiv care imbunatateste productivitatea colectivului cu un procent bun. Fiecare alt membru al acelui colectiv va avea tendinta sa minimizeze reusita colegului lor, fiecare dintre ei inchipuindu-si ca ar fi putut foarte bine sa faca ei inventia respectiva, numai ca nu s-au gandit. Aici e problema, partea cu ganditul, daca ar fi gandit nu ar mai fi fost prosti, dar ei nu duc rationamentul mai departe, ala a reusit si eu nu, deci sunt mai prost decat el, daca ar reusi sa constientizeze acest aspect ar fi dintr-o data mai destepti!

As putea spune ca inteligenta de care dam dovada este in cea mai mare masura influentata de mediul in care traim si in care ne formam si are prea putin de-a face cu inteligenta noastra nativa. Nu este necunoscut faptul ca un om inteligent aflat intr-un mediu in care toti indivizii cu care interactioneaza si cu care trebuie sa traiasca si sa se identifice, sunt prosti va adopta in mod calculat si de buna voie un comportament prostesc, de om prost, pentru a se integra mediului in care se afla. Orice moment in care acest om va avea de luat decizii inteligente va fi un moment in care fie se va conforma nivelului intelectual al grupului din care face parte, fie va fi exclus din grup. In mod constient individul nu isi va dori niciodata separarea de grup asa ca toate deciziile luate vor fi de o stupiditate dorita si asumata, tocmai pentru a corespunde asteptarilor grupului. Acest comportament este adesea manifestat in societate si este des intalnit la persoanele tinere care sunt inregimentate in diverse institutii de invatamant sau de asistenta sociala sau la persoanele mai in varsta care se gasesc angrenate in diverse grupuri cu caracter social, puternic polarizate fata de restul societatii, cum ar fi galeriile cluburilor de fotbal, anumite meserii de nisa, sustinatorii partidelor politice si altele. Asadar nu exista nici un motiv pentru a nu cauta inteligenta individuala intr-un grup in care predomina oamenii prosti, putem avea surprize placute, dar nu avem nici un motiv sa cautam un om prost intr-un grup de oameni inteligenti, inteligenta nu se poate mima. Din acest punct de vedere pentru societate ramane o mica speranta. Pe de alta parte chiar si pentru un om foarte inteligent exista momente in care nu poate realiza ca evenimentele la care ia parte sau actiunile proprii pe care le intreprinde sunt prostesti si sunt determinate de apartenenta la un grup. Actiunile globale ale grupului sunt privite cu indulgenta de individ, chiar daca sunt indreptate chiar impotriva individului si mai mult, exista tendinta individuala de a acorda o mare importanta gandurilor exprimate si vointei anumitor indivizi, membrii ai grupului din care facem parte, importanta ce nu are nici o legatura cu inteligenta acelori indivizi ci este in totalitate dictata de sentimentele de afectiune, de relatiile de rudenie de relatiile ierahice sociale si altele. A considera ca un om care iti este apropiat sau caruia ii esti ierarhic inferior este inteligent sau foarte inteligent este o greseala obisnuita in societatea umana si este probabil programata adanc in creierul nostru de procesul de evolutie, pentru a mentine coerenta societatii. Nimeni nu ar mai asculta de guvern, de sefi sau de parinti daca ar realiza din prima clipa superioritatea sa intelectuala in fata lor. Este bineinteles un mecanism de protectie a individului, un om care si-ar recunoste inteligenta si ar deveni critic la adresa celorlalti membri ai societatii ar trebui in mod automat sa se separe de aceasta si sa isi incropesca propriul sistem social, un sistem social cu un singur membru, sistem social ce ar duce imediat la moartea individului.

Exista foarte multe curente in societate care se straduie sa minimizeze inteligenta individuala si care promoveaza prostia de grup. La ordinea zilei sunt grupurile bazate efectiv numai pe un nivel de prostie extrem de ridicat (ce credeti ca altceva ar fi Facebook-ul?), grupuri care fac oamenii sa se simta in largul lor, sa se simta destepti, sa poata actiona fara consecinte, sa se adune pe baza de prostie si sa poata sa genereze noi adepti, dar numai prosti, desteptii nu au ce cauta acolo. Sa ne intelegem bine, cam toate structurile sociale sunt croie astfel incat sa il prosteasca pe individ si sa il aduca la nivelul prostiei grupului. O sa dau cateva exemple ca sa devina mai clar ceea ce vreau sa spun. Presa. Cand ati citit ultima oara in presa centrala un articol care sa isi argumenteze punctul de vedere apeland la metoda stiintifica, cu tot ceea ce implica ea, ipoteze, investigatii, experimente, demostratii, concluzii, calcule, formule etc. Pai nu cred ca a aparut nici unul de cand s-a inventat presa, ca nu l-ar fi citit nimeni, poate doi-trei care eventual nu ar fi avut bani nici sa isi cumpere ziarul. In schimb Ion a violat-o pe Maria intelege toata lumea! Cat de prost sa fii sa nu intelegi propozitii de patru-cinci cuvinte si care sunt insotite eventual si de una sau doua poze lamuritoare. Sistemul de invatamant. Credeti ca sistemul de invatamant are interesul de a dezvolta inteligenta individuala? Nu, departe, ar fi ceva prea bun pentru societatea in ziua de azi. Ar insemna sa existe clase departajate dupa inteligenta elevilor, sa existe profesori pentru elevii destepti si profesorii pentru retardati, ar trebui ca cei destepti sa avanseze adanc in tainele stiintelor iar retardatii sa ramana la abecedar. Ar fi bine, fiecare copil ar reusi sa progreseze pana si-ar atinge limita inteligentei sale. Dar candva, in trecut, un comunist a spus ca acest sistem ar induce incechitatea sociala, asa ca a fost mult mai usor sa nivelam sistemul de invatamant la nivelul retardatului, a fost mult mai usor sa il facem pe retardat posesor de diploma de doctor decat sa il lasa la sapa, acolo unde ii este de fapt locul. Progresul care s-ar genera dintr-un sistem de invatamant competitiv ar sta multora in gat, s-ar crea clase sociale bazate pe inteligenta, ar fi periculor. Omul care realizeaza ca e prost, ca mai are de invatat, ca trebuie sa se ridice deasupra imbecilitatii semenilor, este un om care este destept, care trebuie ajutat si promovat. Nu va primi promovare, societatea fie il va arunca afara ca pe o masea stricata, fie il va retude la nivelul retardatului. Din nefericire un om inteligent este prin definitie singur, isi poate gasi un tovaras de viata inteligent, mai poate strange pe langa el cativa oameni inteligenti, dar niciodata nu se va integra in societate, nu are nivelul intelectual necesar.

Electoratul captiv

Partidele socialiste/comuniste din Europa au reusit formarea unui tip de electorat captiv, foarte disciplinat, foarte limitat intelectual, fara o aderenta prea buna la idealurile nationale sau europene si conditionat de anumite boli sociale sau individuale care ii determina reactii bine calculate si cunoscute de ideologii si activistii partidelor respective. Nu ar fi o problema, orice partid tinde sa isi formeze un electorat stabil, pe care sa se bazeze la alegeri, e un proces normal, care nu incalca regulile democratiei. In cazul partidelor socialiste/comuniste exista circumstante care depasesc insa cadrul procesului democratic, deoarece conditionarea electoratului prin alte procese decat schimbul de idei politice, sociale si economice inseamna de fapt invadarea vietii private si incalcarea dreptului la opinie. Fac aici o precizare in urma unor remarci care mi-au fost adresate de catre unii colegi: toate partidele politice folosesc cam aceleasi tactici in legtura cu electoratul, dar rezultatul este mai accentuat si mai vizibil in cazul partidelor socialiste/comuniste. Poate nu este destul de clar cam despre ce fel de procese sociale vorbesc, cam ce fel de procese ar aduce atingeri cetateanului, ca individ si ca parte a societatii. Formarea unor reflexe sociale care sa conditioneze votul cetateanului implica actiuni care sa produca cel putin urmatoarele efecte necesare din punct de vedere electoral: formarea unei atitudini de obedienta fata de exponentii politici, diminuarea coeficientului de inteligenta, individual si colectiv, reducerea calitatilor morale individuale si sociale, destructurarea societatii si a comunitatilor locale, disocierea cetateanului fata de concepe care tin societatea coeziva, precum nationalismul si patriotismul, restrictionarea accesului cetateanului la diverse procese sociale, politice sau economice.

Obedienta (atitudine de supunere, de ascultare) este o atitudine care ne urmeaza ca indivizi dintotdeauna, fiind o atitudine individuala specifica animalelor care traiesc in grupuri, oamenii exceland in aceasta privinta, fiind animale care traiesc in grupuri mari ce formeaza relatii sociale complexe, atat la nivel de individ cat si la nivel de grup, ca subcomponenta a societatii. La nivelul istoriei a insemnat posibilitatea, sansa omului, de a forma societati inchegate, cu lideri puternici, oameni care au gestionat riscuri si au reusit sa impinga societatea inainte. Componenta principala a atitudinii obediente a individului a fost obedienta fata de societate, fata de grupul caruia individul apartinea. Ei bine, procese sociale moderne, desfasurate sub organizarea si indrumarea partidelor politice de stanga (observatie uneori valabila pentru tot spectrul politic, asa cum sustin unii dintre colegii mei) implica scoaterea individului de sub influenta societatii si aducerea individului direct in sfera de influenta a partidelor politice. Nesupunerea individului fata de societate, reprezentata prin interesul social, nu a fost o atitudine intalnita in Romania de-a lungul istoriei mai mult sau mai putin recente, in general, poporul roman fiind caracterizat de o mare toleranta sociala, structura poporului fiind bazata in mare parte pe interactiunea frecventa intre clasele sociale si intre diversele componente ale acelorasi clase sociele. Actiunea partidelor politice, desfasurata deja acum de aproape o suta de ani, dintre care o mare parte a fost desfasurata de catre PCR inainte de revolutie, dar a fost continuata de partidele socialiste/comuniste aflate la putere de la revolutie incoace, a dus la fenomene sociale aberante, cum ar fi  discordia intre generatii sau conflictele de munca intre muncitori si autoritati pe de o parte si patronat pe de alta parte. Respectul reciproc in cadrul familiei si in afara ei a fost motorul societatii romanesti de-a lungul a sute de ani de istorie cunoscuta, societate in care grupuri sociale cu atitudini si interese comune se manifestau prin atitudini de respect fata de  alte grupuri sociale cu atitudini si interese comune, dar diferite de ale primelor grupuri, iar cei din urma isi concentrau activitatea in interesul celor dintai, aratand la randul lor respect pentru dorintele si aspiratiile acestora, toata aceasta situatie fiind de fapt obedienta individului fata de interesul suprem al societatii. Prima actiune a factorilor politici mentionati mai devreme a fost invrajbirea acestor grupuri, disocierea lor de interesul comun, astfel incat obedienta naturala a individului, mostenita in procesul de evolutie, sa nu isi mai gaseasca un suport social si sa se poata agata de cel ce ii ofera suport, in cazul de fata, foarte nefericit, de partidele politice de stanga care au reusit sa monopolizeze interesul individului si sa ii exploateze reflexe conditionate formate prin inginerie sociala.

Diminuarea coeficientului de inteligenta a omului societatii moderne este un subiect controversat, deoarece toate testele ce incearca sa cuantifice inteligenta sunt dependente de gradul de cultura al subiectului, deci nu reusesc sa distinga gradul de inteligentta nativa al subiectului. Inteligenta individuala este, conform DEX-ului, capacitatea de a intelege usor si bine, de a sesiza ceea ce este esential, de a rezolva situatii sau probleme noi pe baza experientei acumulate anterior. Inteligenta colectiva este cam acelasi lucru, dar aplicata grupurilor. Sa nu credeti ca grupuri formate din oameni extraordinar de inteligenti se comporta inteligent, nici pe departe. Orgoliul individual duce colaborarea defectuoasa intre indivizi iar multi alti factori determina actiuni individuale contrare interesului general, deci conduc la o inteligenta colectiva scazuta. Indiferent de ce considerente am putea aplica in cuantificarea si masurarea inteligentei, mai ales daca acceptam in cadrul evaluarii si componenta culturala, devine din ce in ce mai clar ca dezastrul din invatamant nu este intamplator, este un proces programat si in folosul direct al factorilor politici.  De asemenea nu este intamplatoare nici spargerea societatii romanesti in grupuri de interese bazate pe alte criterii decat cele care ar duce la progresul national, deoarece interesul clasei politice este total diferit de interesul national, de interesul cetateanului de rand. 

Reducerea calitatilor morale individuale si sociale au fost un deziderat al clasei politice din prima zi de dupa revolutie. Nu este o coincidenta faptul ca din cultura vestica au fost asimilate aici numai elemente ce tin de depravare, de anarhie si asociate unei stari infractionale. Iar aceasta asimilare s-a facut la lumina zilei, prin ziare si televiziuni, prin promovare agresiva si prin repetare pana la obsesie a unor concepte fara nici o legatura cu poporul roman. De ce au fost asimilate de societatea noastra nu stiu, probabil ca odata pornit angrenajul este greu sa rezisti, nu reusesti sa te desprinzi de turma, nu constientizezi manipularea si nu stii unde se gaseste granita dintre realitatea in care traiesti si fantezia ce iti este prezentata de factorii politici.

Despre destructurarea societatii si a comunitatilor locale nu sunt foarte multe de spus, ele constituie baza oricaruia dintre procesele descrise mai sus. Un popor unit, bine asezat, cu conceptii proprii, neinfluentabil de curente vremelnice, sau in egala masura o comunitate locala constienta de posibilitatile si necesitatile proprii, nu sunt in nici un fel de folos oamenilor politici. In nici un caz un popor sanatos, inteligent, bine structurat, cum era poporul roman in trecut, nu ar fi votat partide politice care flutura prin campanii vorbe goale, care nu isi respecta promisiunile si care nu au nimic in comun cu idealurile poporului nostru. Nici o zi nu ar mai fi ramas comunistii la putere daca poporul ar fi putut sa se concentreze asupra intereselor proprii, daca nu ar fi fost otravit prin manipulare si daca nu ar fi fost orbit de minciuni. Ce comunitate ar fi ales un primar care sa risipeasca toata averea comunitatii, sa ii instraineze pamanturile si resursele pe baza de interes de partid comunist. Singura intrebare in acest moment este cum sa facem sa recuperam coerenta poporului roman, jaful care a fost in ultimii douazeci si cinci de ani nu mai poate fi compensat, dar macar undeva, intr-un viitor nu prea indepartat, va trebui sa ne strangem in jurul interesului national ca un popor coerent si nu ca o populatie haituita.

Patriotismul si nationalismul specific romanesti, sentimente ce au creat aceasta natie si au format Romania de azi, au fost infierate dupa revolutie ca fiind sentimente care dauneaza individului si societatii, sentimente ce sunt pedepsite de legile de azi si care au fost asociate de presa in mod obsesiv cu ura si rautatea. Sentimente nobile in esenta lor, foarte importante pentru supravietuirea unui popor, au fost pervertite de o adunatura de oameni mici si fara urma de constiinta, clasa politica de astazi, ciuma si cancerul acestei tari. Cu sloganele goale ale Uniunii Europene in frunte, fara nici o logica si fara nici o rusine, in mod abuziv si excesiv, ne-au fost impuse curente ce nu au nici o legatura cu natiunea noastra, nu ne fac cinste, ne distrug si ne desfiinteaza.

Accesul oricarui cetatean la procesele ce tin de functionarea statului trebuie sa fie liber, pe baza de optiune personala, si in mod imperativ nu trebuie sa fie conditionate de nici un fel de factori ce caracterizeaza starea societatii in momentul respectiv. Prin legi bine ticluite, in mod progresiv, in timp, orice drept al cetateanului roman a fost sever limitat, astfel incat in momentul de fata cetateanul nu poate participa in nici un fel la activitati ce tin de organizarea si functionarea statului. Statul a avut suficient timp sa se organizeze in mod mafiot, pe baza de interese a unor grupuri foarte restranse, care nu fac decat sa risipeasca avutia nationala si sa vanda viitorul generatiilor viitoare pentru a tine in functiune un mecanism statal cangrenat si nociv, un mecanism statal indreptat impotriva cetateanului si care nu ezita sa abuzeze cetateanul pentru protectia mafiei din fruntea statului.

Electoratul unui partid nu se formeaza de azi pe maine, este un proces ce dureaza si costa. Foarmarea acestui electorat de stanga foarte obedient se face pe banii nostri, ai tuturor. Trebuie sa ne respectam mai mult unii pe altii, sa ne gandim mai mult la interesul national si mai putin la interesul personal, nu trebuie sa mai vindem voturi pentru un colt de paine si nu trebuie sa mai votam fara sa ne mai gandim la copiii copiilor nostri. Usor de spus, greu de facut.

Poporul fara nicio speranta

Am citit de curand un articol halucinant din multe puncte de vedere. Alcatuit pe baza unui sondaj de opinie al unui cunoscut institut, articolul poate fi citit in forma originala aici: http://www.antena3.ro/politica/ceausescu-ar-castiga-detasat-alegerile-prezidentiale-de-anul-acesta-tu-cu-cine-ai-vota-250017.html . Citez din continutul articolului, pentru o mai buna referinta: “… Ceauşescu ar obţine 66% dintre voturile românilor, … premierul ar obţine conform sondajului 31% din opţiunile votanţilor, Crin Antonescu 12%, iar Traian Băsescu 10%”.
Prima prostie imensa care sare in ochi din prima clipa tine de aritmetica, ca urmare sa adunam: 66+31+12+10=119 la suta din totalul votantilor. Probabil institutul s-a obisnuit cu votantii unui anumit curent politic intr-atata incat i-au luat din greseala in calcul chiar si atunci cand era complet contraindicat acest lucru. Pe de alta parte, ziaristul care a preluat stirea probabil nu reusise sa termine clasa I, probabil ca nu frecventase nici clasa zero si probabil ca provenise dintr-o familie dezorganizata, altfel nu se explica de ce nu poate efectua corect o operatie simpla de adunare. Si chiar daca el nu poate, nu are oare niciun sef, nu mai citeste nimeni stirile inainte sa apara pe post?
A doua prostie imensa e mult mai greu de identificat, dar exista. Adica 66% pentru un dictator singeros, care a tinut un popor de douazeci si doua de miliane de oameni (la vremea aceea) in frig, in intuneric, in teroare si ignoranta? Acest procent este dovada unei prostii nemaivazute si nemaintalnite, profunde si totale, fara nicio speranta de indreptare si fara nicio posibilitate de evolutie. Nu reusesc sa gasesc nicio justificare nostalgiei pentru comunism, nu reusesc sa inteleg dragostea pentru un dictator. Exista doar doua explicatii: sau votantul de rand este pe deplin idiot si abrutizat, sau institutul a falsificat datele sondajului. Probabil mai degraba amandoua.
A treia prostie imensa este aparitia pe cel de-al doilea loc a premierului Ponta, seful celui mai incompetent guven al Romaniei din toate timpurile, ca sa parafrazez un premier contemporan. Adica, impui biruri cu nemiluita, aduci tara pe marginea prapastiei economice si politice, invrajbesti romanii mai mult ca niciodata si totusi esti pe locul doi in topul preferintelor? Cata prostie poate incapea intr-un singur popor? Cata capacitate de absorbtie a minciunii si manipularii sa existe?
Popor nenorocit, fara nicio speranta de indreptare!

Prostie sau neincredere?

Am citit azi un articol (http://www.ziare.com/social/romani/mii-de-baimareni-se-inghesuie-la-apa-de-izvor-nepotabila-desi-la-robinete-e-buna-1292984) care m-a pus un pic pe ganduri. Autorul articolului sustine ca mii de baimareni isi pun viata in pericol consumand apa nepotabila de la niste izvoare. Apa de izvor este considerata in traditia poporului roman o apa care detine calitati deosebite si care este, alaturi de altele, cheia unei vieti sanatoase si indelungate. Mii de oameni nu pot fi atat de prosti incat sa bea apa contaminata cu particule metalice, cand apa de la robinet in Baia Mare este potabila. In cel mai rau caz, daca nu ai incotro, bei apa imbuteliata, cum beau eu, de exemplu, deoarece ultima oara cand am incercat sa beau apa din reteaua orasului, am ajuns la spital, impreuna cu doi prieteni care bausera si ei, de lene, pentru ca niciunul dintre noi nu a vrut sa dea o fuga la supermarket. Probabil sunt eu mai sensibil, edilul spune ca apa e potabila. Sunt sensibil, dar nu prost, nu m-am dus sa iau apa din raul Pasarea, m-am dus si mi-am cumparat apa imbuteliata. In niciun caz oamenii nu ar fi platit benzina pana la izvor daca erau convinsi ca apa de la robinet e potabila. Si nici nu ar fi baut dintr-o sursa incerta daca ar fi fost convinsi ca apa izvorului nu este potabila. Din nefericire, oamenii nu au niciun motiv sa creada ce spune primarul, i-a mintit de nenumarate ori si o sa ii minta in continuare. Tocmai pentru ca nu sunt prosti nu vor avea niciodata incredere in autoritatile locale. Sau este exact invers? Tocmai pentru ca nu au incredere in autoritatile locale sunt prosti? De ce au ales pe cineva in care nu ar avea incredere? Grea dilema!

Coruptia si calitatea constructiilor

Acum vreo doua zile publicam un articol despre influenta calitatii materialelor de constructii asupra calitatii constructiei (http://www.miscarearatiunii.ro/2014/04/09/influenta-calitatii-materialelor-de-constructie-asupra-calitatii-constructiei/). Ieri am citit un articol interesant (http://www.ziare.com/radu-mazare/dna/dosarul-lui-mazare-firma-lui-morgenstern-planuia-lucrari-de-calitate-slaba-pentru-a-maximiza-profitul-1292873) din care citez: “… un alt reprezentant al societatii arata ca trebuie ‘sa discute despre costuri si sa vedem unde le putem reduce. Daca putem sa o facem la materiale, la structura, asta e ceva la care trebuie sa ne gandim si sa gasim o modalitate'”, se arata in documentul procurorilor DNA.” Se pare ca afectarea calitatii lucrarilor de constructii este primul impuls al celui ce vrea sa economiseasca bani in cadrul unui proces de constructie. Structura de rezistenta este cea care poate fi afectata fara sa se observe din exterior, si ulterior oricum va fi acoperita de finisaje. Preturile materialelor de constructie de calitate au ajuns prohibitive asa ca tentatia este mare. Sincer, nu inteleg de ce reprezentantul societatii spunea ca trebuie sa se gandeasca, orice muncitor trecut prin doua-trei santiere mai importante este in stare sa reduca la jumataate costurile materialelor structurii in detrimentul calitatii. Probabil insa ca ei voiau mai mult!

Politica puiului de gaina

Stiti ce este un pui de gaina? Este un organism slab si neajutorat, manat de instincte primare pentru satisfacerea necesitatilor de baza ale vietii, care atarna intre existenta si pieire, fara niciun control asupra propriului destin, si de obicei rezervat din prima clipa de viata pentru a satisface intr-un anumit moment foamea fermierului. Cum poate puiul de gaina sa isi influenteze destinul? Nu poate, nu are nicio putere, nu are nicio vointa, nicio politica coerenta in acest domeniu. Cam cum e si cu Romania. Un organism slab, fara nici o motivatie exterioara, fara control si fara perspective.  Condusa de o clasa politica imbecila, beneficiind de un popor dezbinat si incoerent, intr-o vecinatate periculoasa, intr-o conjunctura nefavorabila, cu o economie inexistenta, biata noastra tara este intr-o situatie aproape fara iesire si fara speranta. Cum a ajuns aici? Totul a inceput foarte demult, pe vremea in care insasi Europa era un continent puternic, facea si desfacea in lumea intreaga. Pe atunci, societatea era structurata, conceptiile, indeletnicirile si averea treceau din generatie in generatie si asigurau continuitatea claselor sociale, economia si agricultura erau sanatoase si bine raspandite in teritoriu, politica era numai pentru cei demni si dragostea de tara era o mandrie, nu o rusine pedepsita de lege, ca in ziua de azi. Fiecare om, de la rege la ultimul opincar isi avea locul sau in societate, il cunostea si il respecta, nu ii era rusine cu ceea ce reprezenta, contribuia la bunastarea societatii cu ceea ce  putea si dadea inapoi societatii din ceea ce societatea ii oferea. Ba inca ceva in plus, altfel lucrurile nu ar fi mers, cam ca acum. Pe vremea aceea, a nu munci era o problema personala si sociala si consecinta era saracia lucie, foamea, excluziunea sociala. Familiile nu isi puteau permite un puturos, deoarece lenea lui afecta bunastarea familiei. Comunitatile nu isi puteau permite un puturos, deoarece lenea sa afecta mediul in care traiau cu totii si ii facea pe toti vulnerabili. Tara nu isi putea permite puturosi, pentru ca devenea necompetivivam si pe vremea aceea nu ducea o politica de distrugere sociala ca cea din ziua de azi. Nu existau ajutoare sociale, tocmai pentru ca orice ajutor te face slab, pentru ca ajutorul creeaza dependenta, este injust si inseamna discriminare. Dar orice situatie de echilibru este tranzitorie prin definitie (echilibrul social stabil nu exista), asa ca era normal ca societatea sa inceapa sa se transforme, speram numai sa nu se transforme asa de rapid. A inceput bineinteles cu influente externe, odata cu slabirea Europei, cu patrunderea ideilor comuniste, cu maretele idei de inginerie sociala evolutiva, cu re-repartitia mondiala a puterilor si cu cele doua razboaie mondiale din secolul trecut. Ideile comuniste nu puteau singure sa determine destramarea unei societati inchegate, sunt prea absurde si prea radicale ca sa prinda de la sine, cam ca religia, daca vreti. Ca sa prinda ideile comuniste, era nevoie sa existe o puternica constrangere sociala si economica, si astea au fost destramarea familiei si risipirea proprietatii. Razboiul in sine a contribuit din plin la asta. In primul razboi mondial, in plan uman, conform prof. univ. N. Ciobanu,  Romania a pierdut 335000 militari, morti sau disparuti, peste 75000 invalizi si 650000 civili rapusi de mizerie, foamete, boli, sau executati de trupele de ocupatie. In acelasi timp, armata germana a rechizitionat de la tarani peste doua milioane de tone de grane, iar din mediul economic, resurse necuantificabile dar insemante. In cel de-al doilea razboi mondial, Romania a pierdut undeva peste 800000 oameni, civili si militari, cifrele sunt neclare si foarte politizate. In plan economic, a pierdut tot ceea ce a ramas de luat, pana la ultimul bob de grau. Aceste evenimente au dus la demolarea familiei traditionale romanesti, proces ce continua, de altfel, si in ziua de azi. Pe acest fond au prins ideile comuniste, care au adus cu ele desconsiderarea muncii, cultul minciunii, al oportunismului si superficialitatii, desconsiderarea proprietatii, distrugerea culturii, exacerbarea conflictelor sociale si introducerea unui nou concept drag romanilor, lupta de clasa. Procesul de distrugere sociala nu a fost un succes decat in momentul distrugerii complete a claselor sociale din Romania, clase sociale care nici nu se mai pot reface, deoarece nu mai are cine sa le populeze. O consecinta nefericita a acestei stari de fapt a fost distrugerea economica totala, pana in punctul in care nu mai stim ce inseamna economie sanatoasa, cum se construieste ea si care este importanta individului in cadrul ei. Cum am putea cere in aceste conditii Romaniei sa aiba o politica in avantajul ei, o orientare catre viitor si grija pentru generatiile care urmeaza? Poti avea vreo pretentie de la un pui de gaina?