Tag Archives: religie

Stiinta

Doua cuvinte despre Albert Einstein

Nu stiu daca exista acum cineva traind in aceasta lume care sa nu fi auzit de Albert Einstein. Si nu pentru ca l-ar interesa stiinta in general sau fizica in special, ci pentru ca, mai mult decat alti oameni de stiinta, asemenea unor figuri ale vietii artistice a zilelor noastre, a beneficiat de la un moment al vietii sale de o puternica publicitate si promovare sociala. La un moment dat, tot ceea ce era tangential lui Albert Einstein era automat spectaculos si adus in atentia publicului. El, personal, se pare ca a gustat pozitiv aceasta experienta, dar la fel de bine se pare ca aceasta atentie excesiva l-a impiedicat sa se concentreze asupra stiintei, lasand lucruri neterminate, neexplicate sau neinvestigate. Foarte putini sunt cei care se intereseaza de aceste aspecte stiintifice si istorice particulare, foarte multi, insa, se intereseaza de particularitatea convingerilor religioase care l-au inconjurat pe omul de stiinta, si pe care multi dintre ei le folosesc drept justificari pentru pozitia pe care o sustin de o parte sau de alta a baricadei.

Cu totii stim, Einstein a fost evreu. Asta inseamna ca a avut parinti evrei si numai atat ne-ar putea duce cu gandul ca tanarul care va deveni ulterior cel mai popular om de stiinta a beneficiat in copilarie de un mediu propice pentru dezvoltarea si cultivarea ideilor religioase. Nimic mai fals, probabil ca asocierea evreilor cu o anumita religie este un stereotip, pentru ca parintii lui Albert Einstein nu erau practicanti, adica, sustinut de ceea ce Einstein spunea ulterior despre ei, nu ii interesa religia in nici un fel. Asta nu l-a impiedicat pe micul Einstein sa fie foarte religios in copilarie, de unde i-or fi venit ideile astea, nu stiu, dar, dupa spusele lui, ideile religios-nocive i-au iesit brusc din cap in jurul sau un pic dupa varsta de doisprezece ani. Catalizatorul acestei miscari a fost stiinta, pe care tanarul Albert Einstein incepea sa o descopere prin intermediul revistelor de popularizare (alea care nu mai exista azi). Stiinta a inceput sa ii inoculeze idei care deveneau din ce in ce mai antagonice ideilor religioase, si, dupa propriile lui spuse, in curand a inceput sa se indoiasca de veridicitatea faptelor expuse in Biblie (intre noi fie vorba, unele gogomanii de acolo sar prea tare in ochi, dar, oricum, este o poveste frumoasa pe care eu va recomand sa o cititi). Cand crezi, lucrurile sunt simple, cand incetezi sa crezi lucrurile devin deodata foarte complicate.

Trecand de copilarie, lucrurile se complica, nu numai pentru ca ideile religioase au evoluat odata cu varsta si experienta sa, dar trebuie sa tinem cont de faptul ca in tinerete, atunci cand ideile sale stiintifice erau pe cale sa uimeasca si sa se impuna, pe nimeni nu interesa ce idei religioase avea Einstein, pe cand mai tarziu, catre batranete, atunci cand ideile stiintifice au devenit mai neclare si oarecum haotice, toata lumea se interesa de conceptiile sale religioase. Einstein a fost intrebat de multe ori cu privire la modul in care crede, sau daca crede in Dumnezeu. Raspunsurile sale au adus multa confuzie si, din nefericire, au dat nastere unui folclor nu foarte demn de memoria ilustrului om de stiinta.

A fost Einstein un om religios? Eu cred ca nu, si imi bazez opinia nu atat pe ceea ce am citit referitor la acest subiect, cat mai mult pe idei izvorate din alte scrieri ale lui Einstein. Credea Einstein in Dumnezeu? Greu de spus, pentru ca Einstein a repetat de mai multe ori ca nu este nici ateu, nici panteist, caracterizandu-se ca agnostic, dar pentru multi nici asta nu este foarte clar. Cu alte cuvinte relatia lui Einstein cu Dumnezeu a fost complicata, in niciun caz nu pot fi folosite cuvintele lui, exprimate in diverse momente ale vietii, drept justificare, “demonstratie”, pentru o anumita pozitie pe teme religioase. Este oarecum surprinzator ca un om de stiinta nu s-a declarat ateu (om care sustine ca nu exista Dumnezeu), caci aceasta atitudine ar fi taiat toate comentariile ulterioare. Ca agnostic, a lasat, insa, usa deschisa oricaror interpretari ulterioare, caci omul care azi vrea sa ia o pozitie pe care o justifica facand apel la memoria lui Einstein nu-l mai poate chema pe acesta sa confirme sau sa infirme pozitia declarata. Credeti ca sunt putini? Cautati pe Google sa va lamuriti.

Una peste alta, un om de stiinta nu face bine cand se implica in chestiunile religioase. Bineinteles, ca si exercitiu de gandire, ideile religioase sunt un subiect foarte placut, mai ales cand ai ca interlocutor un prost care se inversuneaza, transpira, se inroseste la fata si in final ajunge sa te injure pentru ca nu crezi in Dumnezeul cel adevarat. Orice implicare a stiintei in religie aduce justificari acestei abominatii care paraziteaza societatea moderna mai mult decat am vrea noi sa credem, mai mult decat ar trebui sa fie si mai mult decat societatea poate accepta pentru binele sau si pentru stabilitatea viitorului propriu.

Religie

Religia – Plaga moderna

LA MULTI ANI! Va doresc tuturor un an minunat, plin de bucurii si impliniri.

Bun, asta a fost usor, acum, fiind primul articol din acest an, fiind dupa o perioada de cateva luni in care nu prea am putut scrie din cauza obligatiilor profesionale, fiind eu fara chef sa completez raportul de activitate pe anul trecut, fiind prima zi din iarna in care a nins si avand sub pres o gramada de subiecte politice, economice, sociale si tehnico-stiintifice, am fost obligat sa aleg un suniect mai neutru, de acomodare. Colegii mi-au sugerat religia. Mare greseala!

CBS anunta concedieri masive efectuate de Cargill, o companie privata americana care desfasoara diverse activitati legate in principal de industria alimentara. Mai multe detalii aici. Articolul CBS poate fi citit aici. Este vorba de concedieri indreptate impotriva muncitorilor de religie musulmana, concedieri nu chiar atat de dramatice pe cat se anunta in titlul articolului, fiind vorba de numai vreo 200 de credinciosi. Bravo, Cargill! Si o sa va explic imediat de ce spun “bravo” si nu ar stica sa cititi mai mult despre acest subiect inainte sa continuati articolul.

Musulmanii de la Cargill aveau 5 sesiuni de rugaciune pe zi. Presupunand ca lucrau opt ore pe zi, venea cam o rugaciune la o ora si zece minute (tinand cont de cele doua rugaciuni de la venire si de la plecare care se faceau in afara programului de lucru). Trecem peste faptul ca doar un retardat mintal uita ce a spus cu o ora in urma si simte nevoia sa repete, trecem peste faptul ca Cargill a amenajat pe banii ei zone de rugaciune special destinate musulmanilor, trecem peste faptul ca respectivii musulmani se bucurau de dreptul la rugaciune intr-o tara crestina si intr-un moment sensibil, ignoram cu desavarsire faptul ca o rugaciune musulmana dureaza probabil mai mult de zece minute si ajungem la adevarata problema. Compania americana ii lasa sa plece la rugaciune in grupuri de maxim trei indivizi (dubiosi =)), intre noi fie vorba), iar muncitorii musulmai voiau sa plece in grupuri de cate unsprezece. Unsprezece!!! Sa se roage! Asemenea tampenie nu putea trece neobservata pentru ca intrerupea fluxul de productie in locatia de unde plecau musulmanii sa se roage. Reamintesc faptul ca scopul oricarei companii este profitul. Profitul apare daca produci si daca reusesti sa vinzi ceea ce produci. Cum pauzele lungi si dese nu aduc profit, compania le-a interzis sa se constituie in triburi numeroase in vederea rugaciunii. Ce s-au gandit atunci musulmanii? “Hai sa nu mai venim la munca trei zile ca sa ii invatam noi minte pe porcii de crestini capitalisti imperialisti putrezi americani”. Si nu au mai venit! Si cand au venit, s-au trezit direct concediati, ca acolo e America, nu Europa, si acolo munca este inca la mare pret, nu ca aici, sa nu mai aducem aminte de plaga europeana, ca iar imi creste tensiunea si nu e bine, nu e bine!

Oare au invatat ceva din experienta pe care au avut-o? Eu nu cred, caci unul dintre cei implicati declara: “Nu conteaza daca am o slujba sau nu, pentru ca pentru mine religia este mai importanta!”. Pai sa va spun eu cand religia devine mai importanta decat munca: atunci cand statul iti da ce sa mananci si nu mai ai nevoie sa muncesti, deci creierul devine relaxat, burta grasa si ideile religioase infloresc pe om asa cum ciupercile infloresc pe hoit. Ia sa nu mai primeasca el ajutoare, sa nu mai aiba cu ce sa isi intretina slanina de pe burta si mucegaiul de pe creier si sa vedeti cum slujba devine dintr-o data foarte importanta. Astia care au tot ce le trebuie stand cu mana intinsa la stat sau pe la cine stie ce asociatii de fraieri trebuie trimisi in patria lor de origine, caci si acolo e bine, acolo nu te opreste nimeni sa te rogi la fiecare ora. Eu sunt ateu. Dar daca as lucra undeva unde s-ar da pauze de rugaciune m-as ruga la fiecare jumatate de ora. Nu mult, cate un minut. As face cate cinci minute dus si cinci munute intors de la postul de lucru la camera de rugaciune, as mai vorbi putini cu colegii de rugaciune, as mai trece de doua ori pe la WC si uite asa de vreo cincisprezece ori pe zi pana vine ora de plecat acasa. Pai asa, sa muncesti fara sa muncesti sa tot iei bani. Si vreti sa va spun ceva, nu conteaza daca ar trebui sa ma rog la Dumnezeu, la Allah, la Buddha sau la vreun star porno, m-as ruga la oricine, caci asa ar fi credinta mea in momentul acela, as face orice numai sa nu muncesc. Aici e totusi o problema, mie imi place munca, dar poate as pacali un coleg sa se roage si pentru mine, ca sa nu lipsesc nici de la munca. Cred ca m-am incurcat, scopul rugaciunii este sa pleci de la munca, dar sa ne oprim aici, e prima zi de munca, poate nu e bine sa aprofundam atat o chestiune marunta.

De asta am spus “Bravo, Cargill!”, pentru ca americanii chiar au facut un lucru bun. Societatea viitorului va trebui sa fie fara religie, nu sa fie toleranta la religie, pentru ca din toleranta asta exagerata ies atentatele, razboaiele civile, statele cu legi pe fond religios si altele. De ce sa suporte compania pauzele de rugaciune? Ca sunt musulmani sau crestini nu conteaza. Ca si crestinii se roaga, nu atat de des, caci nu sunt inca indobitociti de tot, dar vine si asta, nu e departe. Deja am vazut firme in care sunt instalate icoane, scoli care au icoane pe toti peretii si primarii in care cum intri, cum te inchini, caci Fecioara si Pruncul te privesc cu repros in ochi de cum ai intrat. Nu e bine, caci acesta e un taram fertil pentru conflicte cu alte religii si un indemn direct si concret catre prostirea totala si definitiva, lucru cu care Asociatia noastra nu e de acord, scrie in Statut! Nu trebuie minimizat aspectul conflictului cu alte religii, credeti ca unui musulman ii vine bine sa isi lase copilul sa invete intr-o clasa in care copilul lui este privit insistent de personaje ale religiei crestin ortodoxe? Dar unui evreu? Dar unui tigan? Dar unui budist? Si pana la urma dar unui catolic?

Religia a fost o problema din vremuri imemoriale, dar parca niciodata nu a incomodat atat evolutia sociala ca in ziua de azi. Da, stiu, au existat epoci in care popa ardea oameni pe rug pentru ca asa voia el, dar nu ma refer la vremurile alea, sa ne gandim la perioada de dupa al doilea razboi mondial. Cand te bombardeaza nemtii (sau aliatii, depinde) nu prea iti arde de religie, caci ai greutati mari, greutati care trebuie rezolvate imediat, nu in viata de apoi. Ca urmare trebuie sa te zbati, sa te agiti, sa te rupi in doua daca e nevoie ca sa supravietuiesti, sa dai de mancare la copii, sa scapi de persecutii si alte probleme arzatoare. Ca te rogi, poate, dar religia capata o dimensiune secundara. Dupa aia a fost mult de reconstruit, a trebuit reconstruit tot, de la familii la fabrici si sosele. Apoi au inceput crizele sociale, grevele, miscarile de strada, mai multe natiuni europene au participat la razboaie mai micute si iar nu a fost loc pentru religie. Caderea Cortinei de Fier si raspandirea comunismului in toata Europa a facut loc prostiei crase si de aici, abia acum, religia a reusit sa prinda teren. M-am lungit cam mult, asta e, bravo, Cargill, rusine comunitatii musulmane din America, sper sa nu mai auzim curand de incidente cu tema religioasa, nu face bine nimanui.

Pinocchio

Inspectoratul Gica Contra

Cu ceva timp in urma Inspectoratul Scolar Judetean Brasov a deschis o ancheta privind actiunile unui preot, care este profesor de religie la un liceu din judet, actiuni prin care preotul a distribuit elevilor niste brosuri in care homosexualitate este descrisa ca fiind o boala: http://www.mediafax.ro/social/ancheta-la-un-liceu-dupa-ce-un-profesor-de-religie-a-distribuit-elevilor-brosuri-cu-continut-homofob-14164901 . Inspectoratul nu se sesizeaza insa cand diverse asociatii fac in scoala propaganda pentru homosexualitate. Aia e buna, dar daca spui ca e mai bine sa fii “normal” nu e bine. Romanii au votat masiv pentru prezenta religiei in scoala, mie nu imi place, dar asta e, avem religie in scoala. Religia nu se impaca bine cu homosexualitatea. Foarte bine, dar se preda in scoala, asa e legea, nu? Si atunci de ce este persecutat preotul ala? Mie nu imi place religia, eu as scoate-o din scoala, dar, daca tot se gaseste acolo, sa repectam cu totii legea, inclusiv Inspectoratul, caci persecutarea unui popa nu ii face cinste. Ar fi fost mai corect daca popa venea si le spunea copiilor ca e mai bine sa fie homosexuali, daca le spunea ca e bine sa se cupleze cu persoane de acelasi sex si ca sexul intre barbat si femeie este demodat? Mai inpectoras, esti retardat? Ce cauti tu acolo? Lasa popa in pace, isi face treaba, aia pe care o are el, si, daca e sa analizam faptele, se pare ca o face bine, asa cum ii cere lui meseria. Ce daca mie nu imi place religia, sau nu sunt incadrat in randurile stupizilor care asculta cuvantul popii? Daca asa e legea trebuie sa o respectam cu totii, nu e optionala si nu e numai pentru unii, atunci cand convine unora de mai sus. Adica inclusiv eu, inclusiv inspectoratul. Toata stima popa, lasa prostii, fa-ti meseria, da-i inainte!

Pinocchio

Stati cat mai departe de noi, nu vrem sa ne molipsim

Am citit zilele trecute un articol care pare extras din romanele de groaza: http://www.mediafax.ro/externe/exorcizari-in-masa-la-o-tabara-religioasa-pentru-elevi-in-nord-vestul-poloniei-14088041 . Am citit si recitit, pur si simplu nu imi venea sa cred. Am cautat stirea si in presa internationala, pare sa fie reala, ba chiar articolele sunt pline si de fotografii: http://www.mirror.co.uk/news/weird-news/mass-exorcism-schoolkids-leaves-many-5427998 . Este vorba despre un preot care a “exorcizat” niste elevi. Efectele se pare ca au fost dintre cele mai neasteptate. Acum stau si ma intreb, ba chiar va intreb si pe voi prieteni, de ce au preotii acces la elevi, de ce sunt prezenti in scoala si de ce sunt lasati sa nenoroceasca tinerele generatii? Ha?

Campanie

Cand natiunea doarme monstrii ataca!

Asasinarea a 12 persoane, majoritatea jurnalisti, de catre oameni mascati care strigau “Allahu Akhbar!” vine ca o palma peste fata pentru toata lumea civilizata si rationala. Pentru ce au murit acesti oameni? Pentru ca au satirizat un simbol al lumii radical islamice, un asa-zis profet, un nimeni pana la urma. Cum este posibil asa ceva? Este vina politicii “europenismului multicultural”, a politicienilor care au refuzat sa recunosca ca ne confruntam cu o problema grava si anume ca nu exista reconciliere intre valorile europene multicultural deschise si comunitatile islamice traditional inchise, care sunt din ce in ce mai numeroase in Europa.
Convietuirea intre religii a fost intotdeauna o chestiune delicata, dar in ziua de azi, aparent pe fondul prostirii accelerate a populatiei, frictiunile interconfesionale au capatat dimensiuni inimaginabile.

Din punctul meu de vedere trebuie facuta o distintie intre mahomedanismul care este religia celor ce cred in Profet si islamismul care este politica cu baza religioasa a unor largi grupuri infractionale. Islamismul este o politica prin care se vrea implementarea shariei pe scara larga si foarte specific distrugerea prin moarte sau convertirea la nivel mondial a ne-musulmanilor. Adica ori esti convertit la islamismul lor ori mori!!!!

Cum pot adeptii religiilor prezente acum in Europa sa “covietuiasaca multicultural” cand religia unora este pacea si intelegerea (in esenta vorbe goale) iar a celorlalti este aducerea tuturor la numitorul comun al religiei islamice sau exterminarea?

Din punctul meu de vedere, politicienii corupti impreuna cu liderii cultelor avizi dupa putere si control sunt de vina pentru situatia in care suntem azi. Ei au incurajat tendinta naturala perversa a “incrucisarii raselor si religiilor”, totul numai pentru avantaje materiale.

Acum e greu sa mai faci ceva cand o mare parte din populatie din Franta este musulmana, dar daca politicienii se fac ca au o problema cu “terorismul” si nu cu religiile radicale de orice fel (islamism, catolicism, ortodoxim, etc etc etc) atunci o sa fie din ce in ce mai rau, evenimente ca cele ale ultimelor zile se vor indesi si vor deveni din ce in ce mai grave.

Nu cred ca exista persoane carora le-ar placea sa se trezeasca cu imbecilii indoctrinati infasurati in exploziv la usa doar pentru ca au facut o remarca fata de un lider islamist sau pentru ca nu sunt pe aceeasi lungime de unda cu islamul. Sa ne intelegem bine, liderii religiosi sunt oameni, nu zei sau divinitati.

L-am vazut pe Papa ca isi cerea iertare lumii islamice, indemnand pentru pacea intre religii, dar nu am vazut nici un lider islamist sa isi ceara scuze pentru vreun atentat, sau sa condamne vreun atentat, sau sa zica ca asta nu e calea islamului.

In concluzie treziti-va politruci si fete bisericesti la realitate sau o sa fie din ce in ce mai rau……

Si pentru cei care s-au grabit prin presa romana sa justifice atacul de la Charlie Hebdo si seria de atentate care este in plina desfasurare in Franta, cititi cu atentie aici ce inseamna islamul: http://www.washingtontimes.com/news/2015/jan/8/anjem-choudary-british-radical-cleric-muslims/?. Dupa ce cititi, mai cititi o data si apoi cereti-va scuze celor indurerati pentru aberatiile pe care le-ati debitat pentru un pumn de arginti.

Dictatura

Salbaticie in inima Europei! (2)

Presa internationala de ieri si de azi s-a concentrat sa exploateze la maximum tragedia suferita de Franta, tara ce a pierdut, intr-un singur eveniment tragic, pe langa persoane publice de mare valoare, profesionisti ai libertatii cuvantului, luptatori in prima linie a democratiei, si o parte din demnitatea sa de tara, din identitatea ei de natiune. Daca oficialii s-au grabit sa condamne “vehement” barbarismul si in mod specific pe cei trei “dezechilibrati”, fara a pomeni in nici un fel cauzele situatiei create, au aparut imediat pe retelele sociale grupuri de persoane care au incriminat redactia Charlie Hebdo, ba chiar ziare cu pretentii (Financial Times) au publicat articole care ating demnitatea redactiei Charlie Hebdo si a celor care au murit pentru niste idei nevinovate. Si unii si altii nu fac decat sa ceea ce sunt capabili sa faca, la limita competentei si inteligentei lor, dar despre politicienii care s-au oferit sa recompenseze pe atacatori cu sume de bani generoase, care au comentat favorabil atacul, sau care au profitat de eveniment ca sa avertizeze lumea civiliata ca ar fi bine sa actioneze mai ferm pentru limitarea libertatii cuvantului, parerea mea este ca ar trebui judecati in aceeasi boxa cu cei trei atacatori. Este prea tarziu pentru clementa si in lipsa actiunii decisive a statelor civilizate noi, cetatenii cinstiti, obisnuiti, vom avea in continuare de suferit din cauza “dezechilibratilor” religiosi. Presa internationala a minimizat pana la disparitie rolul religiei in comiterea atacului terorist! De ce? Nu se stie, probabil in incercarea de a distrage atentia publica de la fondul problemei, dar daca citim presa internationala (in special cea britanica, dar aproape in egala masura si cea franceza), referirile religioase au fost cu dibacie indepartate din continutul articolelor publicate, cuvinte cu origine religioasa ca islamist, mahomedan, jihadist sunt aproape inexistente, desi atacatorii au declarat clar ca fondul problemei este religios, razbunarea Profetului. In fine, nu trebuie sa credem ca religia islamica ar fi problema, acum e la moda Islamul, la anul cine stie ce alta religie vor adopta fanaticii religiosi sau cine stie ce grup religios va incepe sa promoveze o alta enormitate. Problema este religia in sine, religia de orice fel, spalarea de creiere care se face prin intermediul religiei si suportul pe care statul se incapataneaza sa il acorde acestor grupuri de redusi mintal. Nu poti sa concepi un stat modern, presupus laic prin constitutie, care acorda fonduri, spatii, personalitate si sustinere, unor persoane, multe, care cred cu tarie concepte religioase la moda, care isi dedica viata, care isi ghideaza existenta, pe ideea realitatea ipotetica a unor persoane de origine supranaturala, omnipotente si omnisciente, care ar exista pe undeva printre nori, mai “sus” decat vedem noi, dincolo de “ceea ce ne este dat” sa intelegem. Si totusi toate statele europene acorda fonduri importante pentru dezvoltarea ideilor si credintelor religioase! Ba mai mult, unul dintre fundamentele statelor din Europa, este libertatea credintei, adica a acelei actiuni concrete a unei minoritati (?) umane care in loc sa gandeasca, se roaga, in loc sa invete, asculta slujbe si in loc sa isi asume demnitatea de cetatean ingenuncheaza in lacase de cult, cam ca prin Evul Mediu. Cat timp aberatiile religioase vor tine agenda guvernelor lumii, cat timp se vor mai cladi catedrale si moschei, temple si sinagogi, societatea contemporana va ramane divizata si atacuri de genul celor de la WTC sau de la Charlie Hebdo vor exista, ba mai mult se vor indesi si intensifica in cruzime si in consecinte. Evolutia tehnologica, aceasta minunata aventura pe care societatea noastra o traieste, condusa de oameni minunati, rationali, posesori de gandire stiintifica si spirit analitic, favorizeaza aceste scursuri ale societatii, nespalatii, cum ii numea un coleg de-al meu, animalele care isi au locul in pesterile din care i-a scos civilizatia Europeana, facilitandu-le accesul la informatie, la unelte pe care un om civilizat le-ar folosi spre binele lui si al semenilor lui, dar pe care un monstru fara creier, imbatat de ideea vietii de apoi fara sfarsit, de Raiuri si alte aiureli, le foloseste pentru a raspandi teroarea ideologica, pentru a-si impune ideile primitive, imbecilitatea fara margini.

Si in timpul asta politicienii ce fac? Isi declama “socul”, “oroarea”, “indignarea”. Ceva bun? Niciodata. Aceasta clasa politica europeana care n-ar fi in stare sa isi castige singura paine cea de toate zilele nu face nimic, mai mult actioneaza cu viclenie si rea vointa pentru sporirea problemelor noastre, pentru dezbinarea natiunilor, pentru handicaparea cetatenilor. Rusine tie, clasa politica, in curand vei culege ceea ce ai semanat!