Tag Archives: profesor

Scoala

Statutul elevului

In sfarsit, dupa multa asteptare, a intrat in vigoare statutul elevului. Varianta finala nu am citit-o inca, dar ultima varianta de proiect este aici: https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Dezbatere-Publica/2016/Proiect%20Statutul%20elevului%20(2).pdf . Cred ca este si varianta finala, nu cred ca s-a mai schimbat ceva.

Ca o nota de inceput, o parte (cea mai mare parte) dintre prevederile Statutului se mai gasesc si prin alte documente, probabil ca acest Statut le inlocuieste, ma rog in functie de precedenta legala. Nu cred ca e rau, cred ca e absolut normal.

Din cate vad eu, Statutul elevului are parti bune si parti rele, nu stiu daca mai multe rele sau mai multe bune, dar nici nu are importanta. Cea mai buna parte in aceasta afacere este aceea ca, in sfarsit, Statutul Elevului este in sfarsit aici, este un document care va sta la baza Regulamentelor interne scolare, deci, in mare, ar trebui sa avem cel putin un document solid opozabil legal fantasmelor “comunitatilor scolare”, pentru ca, nu-i asa, unde-i lege nu-i tocmeala!

Alte parti bune ar fi, in primul rand, obligativitatea elevului de a invata (cu totii tragem speranta ca nu vom mai auzi de acum inainte in scoala “Nu invat pentru ca nu vreau si nu ma poti obliga!), participarea benevola la concursurile scolare (m-am saturat sa tot aud “eu nu stiam, dar m-a obligat profa sa ma duc”), posibilitatea de acces in scoala si salile de clasa fara uniforma, chiar daca aceasta este obligatorie (pentru ca, nu-i asa, nu este obligatoriu ca scolile noastre sa arate ca scoala de chelneri), dreptul de a intrerupe/relua studiile si de a beneficia de transfer, precum si obligativitatea scolii de a emite documente de studii la cerere. Mai sunt si alte cateva chestii, cele mai multe fiind preluate de prin alte parti, dar sunt bune, e bine, acum sa vedem un pic si de cele rele.

Prima si cea mai socanta este prevederea de “nediscriminare pe baza de capacitate intelectuala”. Adica, ca sa fie mai clar pentru toata lumea, nu poti sa faci clase de destepti si clase de prosti, nu se poate e interzis, chiar daca e in interesul scolii. De asemenea, daca ar fi sa ne luam dupa litera regulamentului, nici clasele speciale nu ar mai fi posibil a fi organizate, dar aici trebuie sa asteptam si sa vedem ce se intampla. In fine, e o prevedere stupida si ar trebui sa dispara, e normal sa incerci sa faci clase cu copii cam de aceeasi valoare, altfel profesorii nu isi pot tine orele cum trebuie, cei destepti nu se pot afirma si cei prosti nu pot tine pasul. Deci, un pic de discriminare ar prinde bine, chiar daca i-ar face pe unii tafnosi, caci ar face bine si elevului, indiferent de nivelul lui, si scolii.

Statutul elevului este neclar si nociv si in privirea numarului de ore pe care elevii trebuie sa le petreaca in scoala. Ca sa fie clar, eu, si nici ceilalti colegi ai mei din asociatie, nu sunt de acord ca elevii, de orice varsta, sa petreaca mai mult de sase ore pe zi in scoala. Sase, e si asa mult, pentru ca un adult roman petrece maxim opt ore pe zi la munca si chiar si asa se plange ca munceste cam mult. Un francez francez petrece la munca sapte ore pe zi, din care munceste cinci, si chiar si asa, face greva, manifestatii, spune ca e extenuat si exploatat. Pai si un copil, un elev, conform statutului petrece sapte ore la scoala cu drept de prelungire? De ce? E supercopil? El nu oboseste, nu e exploatat? Exista case unde copiii mucesc la scoala mai mult decat parintii la munca si pentru ce? Haideti sa ne intelegem bine, elevul trebuie sa invete, de aia merge la scoala, e treaba lui, e meseria lui, dar in Romania scoala se face prosteste, mult si fara rost, fara creier si fara viziune, nenorocind generatii de copii in loc sa ii destepte. Detalii!

Contestarea notelor este iarasi o chestiune ciudata, asa cum este ea trecuta in statut nu e bine. E corect ca elevii sa poata contesta notele si sa poata cere reevaluarea lucrarilor scrise. Asa cum se face prin statut insa nu e bine, e gresit, aici ar trebui revizuit.

Una peste alta, de statutul asta vom mai vorbi, nu e rau ca a aparut, dar ar mai trebui umblat un pic la el, ar fi multe de spus, mai discutam!

Sport

Cu activitate fizica sau fara? (3)

Si daca s-a dovedit ca sportul practicat la modul absolut, excesiv, nu este cel mai bun lucru pentru tineri, ramane sa vedem cata activitate fizica, de ce fel, si in ce fel practicata, ii poate face bine elevului, tanarului. Din nefericire la intrebarile acestea nu avem un raspuns clar. Nu am gasit vreun studiu asupra acestui subiect care sa nu fie contrazis imediat de un alt studiu, sau vreun “specialist” in domeniu care sa nu fie imediat contrazis de un alt “specialist” in domeniu. Parerea generala este ca o activitate fizica moderata, imbinata cu perioade de studiu sustinut sunt benefice pentru elev, pentru tanar, contribuind la dezvoltarea sa armonioasa. De asemenea activitatea fizica moderata, separata chiar de perioade de odihna, pare sa fie recomandata de mai toti medicii pediatri in defavoarea activitatilor ce tin de mediul sportiv competitional. Studiul, de asemenea, efectuat pe durata unor perioade mai intense alternate cu perioade mai relaxante pare sa fie mai benefic decat studiul intens efectuat pe perioade indelungate de timp. Ponderea corecta a diverselor activitati in timpul total disponibil al elevului ramane insa un mister. Studii viitoare probabil ca vor dovedi ca aceasta pondere este dependenta de individ, de structura lui fizica si de posibilitatile sale intelectuale. In concluzie cred ca este recomandata prudenta in stabilirea programului fizic si intelectual al elevului/tanarului, nu cred ca este de dorit fortarea unor erori care sa conduca la consecinte imprevizibile pe termen lung. Modelele la moda nu sunt de urmat, societatea este cumva in prezent mai inclinata catre extreme decat in trecut, deci si in acest domeniu este necesara prudenta. Pana la urma fiecare cum isi asterne asa doarme, deci aveti grja sa va asterneti un fundament fizic si intelectual sanatos!

Sport

Cu activitate fizica sau fara? (2)

Ceva studii britanice (!?) au aratat ca inactivitatea fizica poate fi considerata o cauza directa a decesului. Nu va faceti probleme, nu este vorba in general de oameni tineri, clinic sanatosi, care vin de la munca si se aseaza la televizor, dar pe termen lung se pare ca aceasta lipsa sa activitate poate provoca anumite afectiuni care agravate pot duce la deces. In fine, cred ca este cam aceeasi situatie ca si in cazul fumatului, si fumatul poate fi considerat o cauza directa a unor decese, ca fiind factorul declansator al anumitor afectiuni care ar fi putut fi evitate. Este cam aceeasi situatie. Cum intre activitate fizica si sport este o diferenta substantiala, si cum stilul de viata este cumva autoimpus din copilarie, se pare ca o limita naturala intre activitatea fizica si cea intelectuala se impune a fi instalata inca din copilarie, pentru ca viitorul adult sa poata beneficia de o viata lipsita de boli pentru tot restul vietii naturale (urasc sintagma “viata sanatoasa” deoarece a fost excesiv de mult folosita pentru a descrie situatii nesanatoase). Sportul insa pare sa fie cel putin la fel de nociv ca si inactivitatea. Sa ne intelegem bine, sport inseamna “Activitate fizică a cărei practică presupune un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli și a unei anumite discipline, având la bază elementul competitiv și urmărind obținerea de performanțe” (conform DEX). In legatura cu sportul, studii din SUA au legat direct afectiuni cardiace de activitatea sportiva, dar pana la urma nu este vorba numai de inima, sportul in general presupune modificarea organismului in folosul performantei, iar acest lucru numai sanatos nu se poate numi. Eu personal recomand activitatea fizica in locul sportului, caci efectele practicarii sportului sunt ireversibile, si de obicei regretele vin prea tarziu, chiar daca, in cazuri particulare, sportivi ajunsi in atentia presei si care au castigat prin activitatea sportiva averi impresionante, mentin interesul tinerilor pentru sport ca mijloc de existenta, idee total gresita, din punctul meu de vedere.

— va urma –

Sport

Cu activitate fizica sau fara? (1)

Am auzit cel putin o suta de pareri diferite pe tema activitatii fizice in timpul scolii de la diversi parinti si profesori care mai de care mai informati asupra subiectului. Fiecare dintre ei este convins de faptul ca parerea sa este cea corecta si, mai rau, ca parerile celorlalti sunt intotdeauna gresite. Un consens oarecare exista asupra situatiilor extreme: elevul care nu iese deloc din casa nu face bine si elevul care nu se apleaca niciodata asupra studiului iarasi nu face bine. Este evident, dealtfel demonstrat de numeroase studii, ca un elev privat in totalitate de activitatea fizica specifica varstei sale va dezvolta o sanatate precara, o statura deficitara si o atentie la scoala redusa, nu neaparat urmata de rezultate slabe, dar urmata de o integrare sociala dificila la varsta adulta. Sigur, ca o paranteza, aici ar trebui citate cateva studii, eventual intoduse extrase din cateva surse care cad de acord asupra subiectului, dar acest articol nu se poate ridica la inaltimea acestor cerinte si trebuie sa acceptam aceste limite. De asemenea, este evident ca exista un punct in care activitatea fizica excesiva impiedica programul normal al elevului si afecteaza dezvoltarea sa scolara normala. Exista numeroase exemple, de tineri sportivi, care de la o anumita varsta au pus sportul deasupra activitatii scolare si au performat in sport, dar au acceptat consecintele lipsei de instruire asupra desfasurarii normale a vietii ulterioare de adult. Ma rog, au acceptat, sau nu si-au dat seama de nivelul impactului pe care alegerile pe care le-au facut, ei, sau parintiilor pentru ei, la varsta tineretii, asupra vietii de adult. Odata ajunsi la varsta adulta nu mai putem modifica trecutul, si prin aceasta stare de fapt suntem obligati sa suportam evolutia inconturnabila a viitorului. Tineri fiind, de cele mai multe ori chiar copii fragezi, este putin probabil sa reusim sa luam decizia corecta in privinta raportului intre timpul pe care il petrecem implicati in activitati fizice (sau sport) si timpul pe care il petrecem studiind. De cele mai multe ori aceste decizii le iau pentru noi parintii sau profesorii, dar niciodata, nici copilul, nici parintii sau profesorii sai, nu sunt siguri ca decizia luata este cea corecta, iar in momentul in care apar consecintele si eventualele regrete este deja prea tarziu.

— va urma –

Scoala

Bacalaureat – azi proba la matematica

Aproape 170000 de absolventi de liceu isi incearca anul acesta cunostintele incercand sa promoveze examenul de bacalaureat. Dintre acestia o buna parte au sustinut astazi examenul la matematica. O alta buna parte au scapat de matematica, nici nu stiu daca este bine sau este rau pentru ei, dar, dupa parerea mea este destul de rau pentru noi toti. Este foarte probabil ca aceasta buna parte sa fi absolvit liceul cu lacune mari in ceea ce priveste matematica si aceste lacune sa se razbune ulterior in viata atat in raport cu propria lor persoana cat si in raport cu societatea. Pentru cei care au sustinut proba la matematica (de fapt proba se numeste “Proba obligatorie a profilului – proba E.c. – proba scrisa“) toata stima, oameni curajosi, oameni care nu se sperie de greutati si care nu incearca sa isi construiasca ignoranta inca de pe bancile scolii. Un coleg spunea mai devreme ca avem nevoie si de poeti si de filozofi. Asa este, avem nevoie si de ei, dar nici poetii, nici filozofii, nu se apropie de perfectiunea meseriei lor daca nu stiu matematica, ma rog, daca nu au o baza solida de stiinte exacte. Presa a publicat deja subiectele, pentru ambele profile care au sustinut aceasta proba. Prieteni, subiectele nu au fost grele! Este adevarat ca bacalaureatul nu este Olimpiada, din contra, este un examen pentru toata lumea, dar eu consider subiectele accesibile oricarui elev care s-a interesat in mod rezonabil de scoala, a frecventat cursurile si a completat temele cerute. Nici vorba sa fie o proba accesibila numai elitelor, cum au spus unii si altii in nu mai stiu ce an. Statisticile vor arata in ce masura absolventii s-au ridicat macar la inaltimea acestor subiecte. Mai interesant decat atat, ar fi ca absolventii care au promovati aceasta proba sa fie testati peste un an, trei, zece, sa vedem in ce masura cunostintele pe care le stapanesc acum se estompeaza in timp, pentru unii dintre ei matematica fiind un capitol trecator. In zilele urmatoare Asociatia noastra va efectua cateva teste cu aceste subiecte cu divese categorii de oameni (studenti, absolventi de studii superioare, cadre tehnice, pensionari etc), pentru a compara un pic nivelul cunostintelor la iesirea din liceu cu ceea ce mai ramane in diferite momente din decursul vietii. Sa auzim numai de bine!

Scoala

Scoala… vai de ea!

Cand esti implicat intr-o asociatie, chiar una ca AMR, care militeaza pentru ratiune si adevar, pentru invatatura si munca, pentru disciplina si deontologie, cea mai grea parte a muncii nu este cum s-ar putea crede elaborarea de proiecte si programe, ci cosmetizarea adevarului. Asa cum scrie clar in statutul asociatiei noastre, adevarul, indiferent de subiect, este unul singur, fara nuante si fara interpretari. Daca spui in Romania adevarul gol-golut prostii iti sar in cap si te alegi cu procese si amenzi. De ce? Pentru ca legea le da voie, dar asta e alta problema. Adevarul in legatura cu sistemul de invatamant din Romania este atat de urat, incat minciuna suna mai bine si este larg acceptata, fara macar ca cineva sa se intrebe daca adevarul, atat de urat cat este el, nu ne-ar fi mai util. Am inceput atat de pesimit acest articol dintr-un motiv foarte simplu: adevarul este ca m-am pictisit sa impachetez ideile in poleiala ca sa le placa unor capete patrate la exterior si seci la interior.

Invatamantul romanesc, la toate nivelele, sufera de pe urma prostiei crase a celor care il conduc si care ar trebui sa il administreze in interesul copiilor si tinerilor care fara voia lor trebuie sa urmeze toate treptele de instruire pana la obtinerea unei diplome cu un statut dubios. Pentru toata lumea este foarte clar de mai multa vreme (zeci de ani poate) ca invatamantul romanesc scoate an de an pe portile sale generatii de posesori de diploma cu important retard intelectual pentru ca scoala, asa cum a ajuns ea dupa Revolutie nu este capabila sa ii asigure elevului un mediu de dezvoltare propice invataturii, nu reuseste sa ii impuna elevului necesitatea de a invata. Scoala la origine nu insemna altceva decat un mediu in care predominau activitatile intelectuale si in care oricare nou venit era acceptat tocmai pentru preocuparile sale intelectuale, tocmai pentru ca isi dorea absorbtia cunostintelor, tocmai pentru ca vroia sa se ridice peste, si sa se separe, de marea masa de oligofreni. Acceptarea in scoala insemna in trecut schimbarea clasei sociale din care facea parte cursantul, insemna schimbarea fundamentala a vietii acestuia si era, in toata puterea cuvantului, o mare realizare pentru respectivul individ, uneori unica la nivelul comunitatii din care acesta facea parte. Cand intra in scoala individul se separa de problemele societatii si se imersa voluntar intr-un mediu care ii stimula activitatea intelectuala, il destepta, il obliga sa evolueze intelectual si sa se ridice la un anumit nivel, la nivelul mediului din care mai nou facea parte. In ziua de azi scoala este un bun loc de intalnire cu prietenii. Nu exista in acest moment in scoala un astfel de mediu care sa ii impuna elevului sa evolueze intelectual. Nu trebuie sa ne mire faptul ca atunci cand gasim un elev mai bun de obicei face parte dintr-o clasa mai buna si eventual dintr-o scoala mai buna. Acel elev este mai bun deoarece a evoluat intr-un mediu care i-a fost prielnic, care l-a stimulat, care i-a pus piedici si l-a obligat sa le treaca, l-a obligat sa isi puna intrebari si sa gaseasca raspunsuri. Cu spuneam si alta data, scoala nu este locul care ii creaza posibilitatea unui elev sa se intalneasca cu prietenii sau locul care ii da unui retardat mintal cu pretentii de pedagog posibilitatea sa vorbeasca despre sex, horoscop, religie sau “dezvoltare personala”. Scoala prieteni, trebuie sa fie neprietenoasa cu elevii, trebuie sa fie grea, trebuie sa fie dura, trebuie sa ii pregateasca pentru ce va urma, si nu ca sa le fie bine elevilor, ci ca sa-i fie bine societatii, sa ne fie bine noua, tuturor. Exista o comparatie destul de exacta a unui elev din scoala romaneasca de azi cu un drogat. Drogatul este dependent de, evident, droguri. Drogurile in sine nu sunt problema drogatului, in sensul in care nu drogurile in sine provoaca dependenta, nu chimia pura creeaza dependenta si nu chimia pura o rezolva. Mediul in care drogatul traieste il face dependent de substanta chimica de care acesta abuzeaza. Nicio cura de dezintoxicare nu este eficienta atata timp cat la sfarsitul ei drogatul (pacientul) se intoarce in mediul din care a provenit initial. In acel mediu el ramane in cele mai multe cazuri dependent de o substanta sau alta, pentru ca nu chimia este problema ci insasi viata lui. Elevul roman este dependent de mediocritate, pentru ca mediocritatea din scoala ii confera un mediu in care el se simte bine, in care el nu trebuie sa depuna efort. In fraza precedenta am folosit cuvantul mediocritate in locul cuvantului prostie, cititi ce vreti. Mediocritatea nu se poate rezolva decat prin mutarea elevului in alt mediu, intr-un mediu in care toti sa fie inteligenti si competitivi, si in care elevul fie se va adapta, fie va fi obligat sa se adapteze. Si daca elevul chiar nu vrea sa se adapteze trebuie eliminat pur si simplu din invatamant, e nevoie de oameni si la coada vacii, nu trebuie sa fie toti avocati, avem deja mult prea multi avocati. Sau contabili, sau ingineri, sau doctori. Sau profesori, ca la ei este acum marea problema, ei au distrus acest mediu si ei vor in acest moment sa mentina domnia mediocritatii, ei vor acum sa scoata prosti cu diploma, ei vor acum sa farame ceea ce a mai ramas din scoala.

Prima lovitura grea data scolii a venit in clipa in care scoala a fost accesibila tuturor. Sa ne fie cu iertare, dar nu toti sunt facuti pentru scoala, si este bine ca este asa. A doua lovitura grea data scolii a venit in clipa in care scoala a devenit obligatorie. Ce spun eu lovitura grea, a fost o lovitura devastatoare, o lovitura ireparabila, care nu se va indrepta niciodata. Cea de a treia grea lovitura a venit in clipa in care rezultatul actului de invatamant a fost conditionat de considerente sociale, economice, religioase, politice sau de alta natura. Deja slabita de primele doua lovituri, se pare ca prin aceasta ultima lovitura institutia scolii a fost aproape daramata. Si nu cred ca mai e nevoie de alte lovituri de acest gen, pur si simplu nu cred ca se poate ajunge mult mai jos.

Cu respect, adevarul doare, dar minciuna provoaca dezastre.

Scoala

Dupa fapta, si rasplata!

Nu inteleg de ce, dar subiectul recompensarii elevilor in functie de performantele pe care le obtin este un subiect intens dezbatut intre scoala si parinti, intre profesori si elevi, intre diverse categorii de parinti si chiar intre diverse categorii de elevi. Este clar ca un raport de proportionalitate trebuie sa existe intre performanta si recompensa, si aceasta axioma este acceptata de majoritatea partilor implicate, dar din motive care chiar nu reusesc sa se clarifice odata cu trecerea timpului, generatii si generatii de parinti si elevi nu reusesc sa stabileasca un etalon pentru raportul dintre reusita si recompensa. Tipic o categorie larga de parinti imbraca haina recompensei fara masura si fara corelatie cu performanta, si mai rau decat atat, exista o mare categorie de parinti care nu isi pedepsesc copiii indiferent de fapta efectuata. In scoli exista destul de multe exemple bine documentate, puteti merge si vedea acolo ce se intampla. Fata de acestia profesorii au o atitudine rezervata si chiar si ceilalti copii le provesc progeniturile cu multa suspiciune legitima. La polul opus exista o categorie mai restransa de parinti care nu isi recompenseaza deloc copiii, deoarece considera, si au dreptate, ca fiecare trebuie sa performeze la maximul posibilitatilor sale. Tot acesti parinti isi pedepsesc parintii atunci cand gresesc, dar nu cred ca dubla masura este benefica relatiei dintre elev si scoala, practica demonstrand ca acesti elevi tind sa evalueze tendentios relatia cu scoala imediat ce o cat de mica ocazie li se ofera. Si la mijloc, intre aceste categorii, exista marea masa a parintilor, parinti care isi creaza si utilizeaza propriul etalon pentru performanta elevului/copilului. Desi in general articolele de presa pun un puternic accent pe primele doua categorii discutate, cea de-a treia, cea de la mijloc, este covarsitor mai numeroasa, mai stabila de-a lungul timpului si mai eficienta din punct de vedere al rezultatelor, decat s-ar crede la prima vedere. Vorba multa, saracia omului, in general bunul simt primeaza in aceasta chestiune, gunoaiele sunt respinse catre marginea performantei scolare si, dupa cum spuneam, “Dupa fapta, si rasplata!”.

Scoala

Cum invatam sa invatam?

Ei bine, cel mai important lucru pe care ar trebui sa il invatam in scoala, lucrul care ne-ar fi de folos pentru tot restul vietii, care ne-ar ajuta sa fim de folos altora si care ne-ar aduce satisfactii permanente in activitatea profesionala este exact lucrul pe care elevul nu il invaa in scoala: cum sa invete. Unii pot spune ca nu ne invata asa ceva in scoala pentru ca fiecare invat in mod diferit, pentru ca unii inteleg mai repede si altii nu inteleg niciodata, pentru ca unii sunt destepti si altii sunt prosti, pentru ca pur si simplu fiecare trebuie sa isi gaseasca propria cale de a invata. Nu e adevarat, studii recente au demonstrat ca exista foarte putine metode eficiente care sa asigure asimilarea cunostintelor pentru o perioda mare de timp si, nici o surpriza, metodele moderne, audio-vizuale nu sunt printre ele. Ca o paraneze, in general metodele “alternative” ridica serioase semne de intrebare, dar in invatamant, acolo unde este practic in joc soarta omenirii, metodele “alternative” trebuie privite cu deosebita prudenta. Metodele de invatare s-au impartit dupa eficienta in trei categorii: eficiente, mediu eficiente si inutile. Metodele eficiente sunt: orice metoda agreata de elev care confirma prin testari periodice cu frecventa ridicata ( :) ce, va asteptati la altceva?) si staruinta asupra unui subiect pe termen lung (cu alte cuvinte ) repetitia e mama invataturii. Da, numai “doua”! Metodele mediu eficiente sunt: investigatia (metoda prin care elevul incearca sa explice de ce lucrurile pe care le invata sunt adevarate si trebuie invatate – functioneaza mai ales cu materiile care nu sunt exacte), demonstratia (metoda prin care elevul isi demonstreaza ca lucrurile pe care le invata sunt adevarate si trebuie invatate – functioneaza exceptional de bine cu materiile exacte), alternanta materiilor invatate (probabil ca sa nu intervina plictiseala?!) si experimentarea in lumea reala a ceea ce a fost invatat teoretic. Metodele inutile sunt: toate celelalte metode imaginabile. Normal, prima metoda din lista celor mai eficiente metode nu este chiar o metoda, cineva ar putea spune ca este o gluma, dar nu este asa, prima metoda ne arata ca testele dese sunt cheia succesului, despartind succesul invatarii de metoda efectiva. Este posibil ca in momentul in care elevul se confrunta cu realitatea testelor sa constientizeze aspecte ale cunostintelor invatate datorita faptului ca este fortat sa le exprime, altfel acestea fiind marcate involuntar pentru “uitare”, dar oricum acest lucru este in dezbatere. Pe scurt, invatati cu creionul in mana si hartia in fata, staruiti asupra subiectelor pe termen lung, alternati materiile pe termen scurt, si dati cat mai des teste din ceea ce ati invatat. A, da, televizorul, tableta, mingea pe maidan si religia nu intra nici macar la metodele de invatare inutile, pur si simplu nu au legatura cu scoala!

Scoala

Obiective in timpul scolii

Reusitele din timpul scolii, atunci cand sunt, transforma orice elev dintr-o persoana care promite intr-o persoana care confirma. Reusitele sunt rezultatul unor obiective realist asumate care prin munca sustinuta au fost duse la indeplinire de catre elev, cu suportul altor factori implicati (familie, scoala, profesori…) in timpul rezonabil in care erau asteptate, sau chiar inaintea acestuia. Este de tinut minte ca orice obiectiv indeplinit dupa expirarea acestui interval de timp rezonabil nu mai poate constitui o reusita ci in cel mai bun caz o reparatie. Bineinteles, orice reusita ne bucura, dar mai ales in mediul scolar, obiectivele se stabilesc pentru intervale mari de timp si foarte adesea, la sfarsitul ciclului obiectiv-reusita nu mai este clar nici pentru elevi, nici pentru parinti care a fost obiectivul si in ce consta reusita. Conservarea obiectivului, pastrarea nuantei originale, nu este un obiectiv in sine, dar fata de orice moment in care elevul incearca sa isi duca la bun sfarsit un anume obiectiv, evaluarea situatiei fara de scopul propus trebuie sa se faca fata de un etalon nealterat de orice altcev decat trecerea timpului, luand aici in calcul relatii sociale din cadrul scolii, modificari ale programei scolare, ale orarului, plajei curiculare si altele. Dar oare cati elevi isi noteaza obiectivele la momentul in care si le propun? Cati parinti isi incurajeaza copiii sa isi noteze obiectivele si eventual considerentele care i-au determinat sa le stabileasca astfel incat sa aiba un etalon nealterat de interese de moment? Eu sincer nu cunosc niciunul, in general parintii nu participa la stabilirea unor obiective proprii copilului ci mai degraba incearca sa isi impuna unele proprii. Nefiind un etalon, sau nebeneficiind de un etalon, obiectivele impuse de elev raman adesea numai vorbe goale, vise care nu se concretizeaza si care nu constituie un ghid catre scopul propus. De asemenea obiectivele care nu sunt notate, care nu beneficiaza de un etalon temporal, sunt destul de greu de evaluat din punct de vedere al rezultatului obtinut. Nu mai este evident pentru nimeni dupa o vreme daca elevul a atins obiectivul original in conditiile gandite pentru aceasta reusita sau daca eventuala neatingere a obiectivului dorit s-a datorat unor factori care au evoluat de la momentul la care obiectivul a fost stabilit. Si mai ales in mediul scolar sunt de evitat situatiile compuse. Si chiar daca totusi o evaluare corecta se face la momentul obtinerii sau neobtinerii reusitei, in ce masura se mai poate raporta aceasta reusita la amploarea obiectivului? Daca un obiectiv nu este cert definit in raport cu anumite circumstante in care el a fost asumat, variatia acestor circumstante poate arunca intregul proces in derizoriu. Stabiliti obiective, notati-le, folositi-le ca etalon pentru evolutia catre reusita astepta si evaluati reusita pe baza considerentelor initial luate in calcul. Orice evolutie care tine de circumstantele indeplinirii reusitei trebuie in conostinta de cauza sa conduca la stabilirea unui nou obiectiv prin anularea celui vechi si nu la modificarea unuia deja stabilit. Nu este nici o problema sa evoluezi cu mediul, sau datorita mediului, dar este o greseala sa nu bagi de seama si sa nu iei in calcul aceasta evolutie.

Generatia tanara

Si ce ar fi daca am astepta de la elevi numai atat cat pot face?

Ei bine, nu stiu daca e cu adevarat asa, in sensul ca nu am dovezi solide, dar eu cred ca de fapt e un lucru foarte bun sa ceri de la un copil mai mult decat poate el face, cu conditia ca limitele pe care i le ceri sa fie undeva foarte aproape de cele pe care el le accepta nativ. Normal, fiecare parinte spera sa aiba un copil competitiv pe plan scolar, cei mai multi copii sunt de nivel mediu, unii sunt mai bunicei si, absolut inevitabil, exista si prosti. Prostii trebuie dati la o parte, deoarece ei ar trebui tratati ca si exceptii, nu reprezinta o contributie valoroasa la circuitul scolar si in marea lor majoritate sunt cazuri pierdute, provin din familii dezinteresate si oricare ar fi efortul societatii, isi vor continua drumul in viata in aceeasi nota, lucru care, paradoxal, pe unii dintre ei ii va duce la un succes nesperat. De cei mai buni nu merita sa ne ocupam in acest articol, despre ei am tot scris, pentru ei face destul familia si oricum, par sa se descurce foarte bine si singuri. Pentru toti ceilalti presiunea scolii si a familiei poate avea un sens pozitiv, sau din contra, negativ, in functie de conditiile in care este aplicata. Lucrurile de obicei incep sa se degradeze de la evaluarea limitelor proprii copilului. Parintii de obicei isi inchipuie ca au la usa un mic Einstein, nedescoperit si neapreciat, dar totusi un mic Einstein, care poate face oricat de mult, numai sa vrea! Copiii isi dau seama ce stiu si ce nu, dar, “incurajati” peste masura de parinti, pierd treptat contactul cu realitatea si se plaseaza in opozitie cu scoala, considerandu-se “dezavantajati” de profesorul cel rau, singurul care ar putea face o evaluare obiectiva a copilului, nefiind implicat emotional. Obiectivele prea ridicate impuse de un parinte care nu intelege situatia scolara in care se afla copilul sau ii vor provoca acestuia o ruptura intre eforturi si realizari, intotdeauna realizarile vor fi sub asteptari si niciodata eforturile nu vor fi suficiente pentru obtinerea unui ipotetic rezultat optim. Efortul nesustinut de realizari va induce dezamagiri si va inhiba dezvoltarea unor viitoare eforturi. Obiectivele prea accesibile vor avea un efect la fel de rau, deoarece eforturile vor fi minime pentru obtinerea obiectivului si niciodata limitele copilului nu vor fi provocate, deci, nici depasite. Inainte sa se ajunga in aceasta situatie parintele ar trebui sa asculte rational parerea copilului, sa inteleaga posibilitatile si interesele sale, asa cum le intelege el. Copilul nu este o persoana cu prea mult discernamant, nu poate intelege ce este bine pentru el si ce nu, dar interventia parintelui trebuie sa fie pentru formarea suportului intelectual al copilului, care sa ii asigure succes pe termen lung, si nu cateva note mari, care nu pot constitui un scop in viata. Cu alte cuvinte, parintele si copilul trebuie sa actioneze impreuna pentru binele personal al copilului si nu pentru vreun ipotetic castig de natura sociala. Probabil ca este greu de acceptat ca limitele intelectuale ale propriului copil sunt modeste, dar ignorarea acestui aspect are consecinte grave pe termen lung si, din nefericire, aceste limite parintele si le poate insusi numai de la copilul insusi. Bineinteles, odata inarmat cu informatia corecta, parintele va lua in cunostinta de cauza deciziile pe care copilul le va urma fara comentarii, pentru ca de aia este copil, dar pana atunci e cale lunga, vorba de vorbit si paine de mancat. Da, si nu mai asteptati de la copii mai mult decat pot face, sunt copii!