Tag Archives: piata

Piata

Inghetarea preturilor

In articolul de ieri vorbeam despre obsesia guvernului si in particular a prim-ministrului Ponta “Inc-o Taxa” pentru cresterile de taxe si introducerea de noi impozite. Sincer, este un subiect banal, fara valoare, dar facil si usor de inteles, de aia ne pierdem timpul cu prostii. Insa acel articol in particular a generat ceva discutii intense in cadrul asociatiei noastre discutii care au luat in calcul afirmatiile prim-ministrului, afirmatii conform carora inghetarea preturilor ar fi o masura comunista. Adica vezi-Doamne ar fi o masura posibila numai in regim totalitar comunist, ceea ce (sanchi) guvernul actual al Romaniei nu ar fi. Nimic mai fals, din toate punctele de vedere.

Inghetarea preturilor nu este o masura atat de rara pe cat s-ar putea crede si nici nu duce la preturi atat de inghetate pe cat ar pare la prima vedere. Inghetarea preturilor inseamna in esenta aplicarea (fortata) a unor politici guvernamentale care tind sa limiteze superior variatia preturilor pe o anumita piata, in general pe acea parte a pietei care afecteaza nivelul de trai al consumatorilor cu venituri reduse. Produse ale acestor piete sunt de exemplu energia electrica, gazele naturale, alimentele de baza sau asistenta medicala. Inghetarea preturilor nu se refera de obicei la o gama larga de produse ci tinteste de obicei cateva produse cu impact puternic fata de buzunarul cetateanului. Cu alte cuvinte cand ingheata preturile guvernul doreste ca cetatenii sa isi poata permite mentinerea unui nivel minim de trai, in special cei care nu au posibilitatea sa isi varieze veniturile in functie de inflatie. Si da, inghetarea preturilor este o foarte buna masura de control a inflatiei. De fapt, altfel spus, in aceasta situatie guvernul ar incerca sa aduca veniturile cetatenilor mai saraci la o limita acceptabila controland nivelul cheltuielilor, situatie total opusa, dar similara, cresterii de salarii (ceea ce din nefericire alimenteaza inflatia). Deci pe ansamblu, inghetarea preturilor poate fi o masura buna si nu este nicidecum o masura comunista asa cum incearca sa ne convinga prim-ministrul.

Insa lucrurile nu sunt asa de simple. Inghetarea preturilor la anumite produse produce de obicei, si istoria o arata foarte clar, efecte nu prea placute la nivelul economiei. In general produsele la care au fost inghetate preturile tind intr-un fel sau altul sa dispara de pe piata. O posibilitate este aceea ca datorita preturilor mici produsul respectiv se vinde in exces, in defavoarea altor produse din aceeasi categorie, dar mai scumpe, si producatorii nu reusesc sa tina pasul cu cererea, consumul excesiv epuizand pur si simplu sursa produsului. Situatia desi pare ciudata nu este greu de atins, deoarece anumite produse depind de resurse ce nu pot fi regenerate decat la o rata fixa. Sa zicem de exemplu ca guvernul ar ingheta pretul lemnului de foc. Imediat ar exploda consumul de lemn de foc in detrimentul carbunilor, a gazelor naturale si a electricitatii. Dar aproape imediat dupa ar urma si o penurie, pentru ca am ramane fara paduri din care sa aprovizional lemnul de foc. O alta posibilitate prin care produsele ale caror preturi au fost inghetate dispar de pe piata este aceea ca producatorul nu poate suporta pretul prea mic si isi exploateaza productia prin alte mijloace, de cele mai multe ori pe piata neagra, sau uneori, mult mai rar, prin exporturi. In acest caz consumatorul nu ar simti inghetarea preturilor, practic preturile urmand o tendinta fireasca, netulburate de politicile guvernamentale, dar guvernul ar simti o scadere brusca a colectarii de taxe si impozite aferente produsului respectiv.

Oricare ar fi consecintele, in general toata lumea pierde, desi exista si efecte pozitive. Despre partea cu comunismul nu avem ce sa comentam. Statele Unite sunt campioane la inghetarea preturilor, chiar si in ziua de azi exista preturi inghetate la electricitate de exemplu (California) si nu imi aduc aminte ca Statele Unite sa fi avut vreun guvern comunist in toata existenta lor. Romania insa a avut si inca mai are. Din nefericire!

Piata

Consumatorul

Intreaga propaganda economica a zilei de azi se poarta in jurul consumatorului, adica acea persoana, integrata in circuitul social care isi satisface necesitatile prin folosirea contra cost a bunurilor si/sau serviciilor furnizate de o terta parte, cel mai adesea un agent economic. Bineinteles, nici o economie sanatoasa nu poate produce fara consum, consum care este asigurat de consumator, dar exista o diferenta cruciala intre consumatorul care isi acopera nevoile personale si consumatorul care acopera nevoile economiei, din acest punct de vedere consumatorul european fiind putin educat si foarte receptiv la orice prostie propagandistica. Dar insasi notiunea de consumator este ambigua. DEX-ul defineste consumatorul ca persoana care consuma bunuri sau servicii. Sigur, e si asta o definitie, dar DEX-ul pierde nuante importante, definitia corecta cred ca este cea data mai sus, insa si aceasta ridica anumite semne de intrebare. De exemplu cum definim necesitatea si pana la ce limita se intinde ea, adica care este diferenta intre necesitatea pentru supravietuire si necesitatea pentru un trai imbelsugat, si daca, sau mai degraba daca nu, acest ultim fel de necesitate este legitima sau nu din punct de vedere economic.

Este clar ca pentru a trai un om are nevoie de hrana, imbracaminte si adapost (locuinta). Acestea trei reprezinta esentialul, dar din nefericire pentru el si din fericire pentru producator/furnizorul de servicii, omul isi poate dori fie o diversificare semnificativa a acestor nevoi de baza, fie ceva superior nevoilor primare, de exemplu sa manance mancare scumpa (care in paranteza fie spus ii ruineaza sanatatea, ducand la alt gen de nevoi si de consum), sa se imbrace cu haine scumpe sau la moda (care in paranteza fie spus ii confera un statul social, adevarat sau fals, dar care duce la un alt gen de nevoi si de consum), sa se distreze (stiti… duce la alt gen de consum) si altele. Ei bine, orice dorinta de corectare a unei discrepante intre starea de fapt si modul in care individul isi doreste viata constituie o necesitate. Dar… apare o alta problema, nevoia, o anumita parte a necesitatii.

Necesitatea este legata, asa cum am stabilit deja, de dorinta. Dar, intotdeauna vor ramane necesitati ale individului neacoperite, fie pentru ca nu sunt considerate prioritare, fie pentru ca individul nu are posibilitatea sa le acopere prin resurse proprii, fie pentru ca societatea nu este apta sa ii acorde ceea ce cere. Ca urmare nevoia este acea parte a necesitatii care este acoperit de consum. Simplu!

Mai avem un pic si ajungem acolo unde trebuie sa ajungem. Dar mai intai, consumatorul nu poate consuma daca nu are de unde. Bineinteles, ne poate duce gandul catre notiunea de producator, dar nu, in sens economic orice agent care vine in intampinarea nevoilor consumatorului se numeste ofertant. Bineinteles, in sens larg ofertantul poate fi direct producatorul, dar mai adesea este vorba de un comerciant sau un alt gen de intermediar. Chiar si asa, legatura dintre consumator si comerciant nu se face direct, ci se poate realiza numai in prezenta unui anumit mediu, acest mediu fiind numit piata.

Piata este locul de intalnire intre cerere si oferta, sau, spus in spiritul articolului nostru, intre consumatori si ofertanti. Piata nu trebuie privita ca locul fizic de intalnire cei doi, piata este mai degraba un o retea complexa de relatii care se stabilesc intre diversi actori care participa la satisfacerea nevoii si unele dintre aceste relatii sunt reprezentate de mijloacele prin care ofertantii stimuleaza consumatorul. Adica reclama.

DEX-ul defineste reclama ca fiind o activitate (comerciala) prin care se urmareste, pe calea publicitatii (prin tiparituri, radio, televiziune, cinematograf etc.), suscitarea, castigarea interesului public asupra anumitor marfuri, a unor carti, a unui spectacol, a folosirii unor servicii etc.; Raspandire de informatii elogioase (despre cineva sau ceva), cu scopul de a-i crea renume sau popularitate. Perfect, foarte aproape de adevar. Reclama este un instrument al ofertantului destinat promovarii desfacerii produselor sau serviciilor sale si care urmareste sa ii furnizeze consumatorului anumite informatii (mai mult sau mai putin adevarate) despre produs si eventual asupra posibilelor surse de achizitionare. Din nefericire in ziua de azi reclama este folosita cu precadere pentru a influenta cererea, prin motivarea nejustificata a consumatorului spre asumarea unei nevoi nereale fata de produsele sau serviciile ofertantului, produse sau servicii care nu acopera o nevoie sau o necesitate reala. Exemple de acest fel intalnim la tot pasul: televizoarele cu ecran un pic diferit fata de celelalte, tabletele un pic mai mari sau un pic mai subtiri, telefoanele pe care le poti scapa in apa si asa mai departe. Toate aceste produse nu acopera nevoi reale, ci corespund unor necesitati pe care omul si le construieste artificial si care pot sa fie sau pot sa nu fie corespunzatoare nevoilor generale reale ale individului si ale societatii din care face parte. Daca de exemplu achizitionarea unui telefon nou duce la cheltuirea unor economii care ar fi putut fi de exemplu folosite in cazul unei urgente medicale, atunci putem considera fara grija ca ne putem insela, ca necesitatea care a dus la achizitionarea acelui telefon a fost numai ipotetica si nu a avut o corespondenta in realitatea inconjuratoare. Cu alte cuvinte, consumatorul trebuie sa fie atent la ceea ce consuma, deoarece rolul consumului este satisfacerea nevoilor proprii si nicidecum satisfacerea nevoilor ofertantului. Treaba lui ce face ofertantul cu produsele nevandute, cand consumatorul achizitioneaza ceva, bun sau serviciu, trebuie sa fie convins ca acel lucru ii foloseste lui, ca ii acopera o necesitate, ca achizitia respectivului lucru nu s-a facut sub influenta reclamelor sau a promovarii agresive si ca eventuala necesitate va fi imediat stinsa de respectiva achizitie. Cum spuneam, simplu, nu merita sa discutam mai mult despre asta!

Accident

Desteptul promite si prostul asteapta

Poti sa te consideri un bun manager atunci cand reusesti sa iti conduci echipa catre obiectivul pe care ti l-ai impus fara sa minti. Nu conteaza daca echipa adera sau nu la obiectivele tale, nu conteaza nici daca echipa te apreciaza si te urmeaza datorita increderii si respectului pe care ti le poarta sau pentru alte motive mai meschine, nu conteaza daca sefii te apreciaza sau nu, dupa parerea esti un bun manager daca iti atingi obiectivul fara sa iti minti colectivul si fara sa iti minti sefii. Pe langa aceasta trasatura esentiala iti mai trebuie si alte calitati, pe care poti sa le ai sau poti sa nu le ai, dar cel putin nimeni nu o sa arate nimeni cu degetul dupa ce iti termini proiectul.

Dar ce prim ministru e ala care minte precum respira. In timp ce oamenii demonstrau impotriva cresterii RCA in 2015 (http://www.ziare.com/preturi/rca/soferii-protesteaza-in-fata-parlamentului-cu-zero-accidente-tarife-rca-demente-1336474) prim-ministrul dadea asigurari ca anul viitor nu va fi majorata nicio taxa (http://www.ziare.com/victor-ponta/premier/ponta-nu-marim-nicio-taxa-in-2015-reducerea-cas-nu-e-pomana-electorala-1336514)! E normal sa nu il credem pe prim-mincinosul tarii, dar in acelasi timp ar trebui sa intelegem mecanismul prin care impozitele si taxele cresc, in acelasi timp in care guvernul poate sa jure cu mana pe inima ca nu a marit nici o taxa si nici un impozit.

RCA-ul a crescut de la inceputul anului 2014 cu cel putin 7%, atat cat recunosc oficialii din domeniul asigurarilor (http://www.ziare.com/bani/asigurari/cu-cat-s-au-scumpit-politele-rca-de-la-inceputul-anului-1301220). De ce s-a scumpit, ca doar guvernul nu a impus asta, nu-i asa? Pai nu-i chiar asa, o explicatie cu legaturi catre guven exista, scumpirile au avut loc cu girul Autoritatii de Supraveghere Financiara, institutie constituita in 2012 prin ordonanta de urgenta, in urma unui cosmar guvernamental, “prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.).“. Desi Autoritatea de Supraveghere Financiara nu se gaseste in subordinea guvernului, la fel ca multe alte “autoritati” in diverse domenii din Romania, ea este sub un perfect control politic, urmand linia politica a coalitiei de guvernare mai exact chiar decat in cazul in care ar fi in subordinea guvernului ( caci atunci niste ochi ar fi atintiti cu mai multa atentie asupra ei). Ca urmare, guvernul, clasa politica, bugetul, mai stiu eu cine, are nevoie de bani? Foarte bine, marim asigurarile, marim RCA, caci fara RCA nu se poate circula, iti confisca talonul si numerele. Deci nu prea ai ce face, trebuie sa platesti. Bineinteles, explicatii exista cu duiumul, ca exista pierderi “pe acest segment”, ca piata evolueaza, ca au scazut incasarile din CASCO etc. Praf in ochi! Guvernul nu mai are bani, noi platim!

6 lucruri mai putin cunoscute referitoare la celebra bautura CocaCola

1. Coca-Cola a desfasurat la inceputul anilor 2000 o campanie secretă împotriva utilizarii apei de la robinet in restaurante si fastfood-uri.

2. La inceputul anilor  1880 Coca-Cola s-a vândut ca “tonic nervos”, medicament împotriva impotenţei sau a dependenţei de morfină.

3. La intrarea Coca-Cola pe piaţa chineza în 1928, nu exista o traducere a numelui brandului în mandarina, deci au trebuit identificate caracterele care pronunţate să se auda “ko-ka-ko-la”. Chiar dacă aceste caractere luate separat se auzeau cum trebuie, împreună formau propoziţii fara sens, cum ar fi “cosmarul cu ceară turtita”, musca mormolocul din ceara” sau “iapa ceruita”, în special din cauza caracterului corespunzator lui “la”, care înseamnă ceară.

4. Forma sticlei de Coca-Cola a fost inspirată de fructele de cacao.

5. O reclamă la Coca-Cola a fost retrasa de pe piata la inceputurile anilor 80 din Australia  pentru… obscenitate.

6. În 1885, Coca-Cola a fost botezată dupa principalele sale două ingrediente: frunzele de cola si nucile de koka. Tinând cont de tehnologia acelor vremuri, a fost inevitabil ca în compozitia băuturii sa nu se gaseasca o concentratie mica de cocaina, asta până în 1929, când s-a reusit eliminarea ei.