Tag Archives: parinte

Scoala

Statutul elevului

In sfarsit, dupa multa asteptare, a intrat in vigoare statutul elevului. Varianta finala nu am citit-o inca, dar ultima varianta de proiect este aici: https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Dezbatere-Publica/2016/Proiect%20Statutul%20elevului%20(2).pdf . Cred ca este si varianta finala, nu cred ca s-a mai schimbat ceva.

Ca o nota de inceput, o parte (cea mai mare parte) dintre prevederile Statutului se mai gasesc si prin alte documente, probabil ca acest Statut le inlocuieste, ma rog in functie de precedenta legala. Nu cred ca e rau, cred ca e absolut normal.

Din cate vad eu, Statutul elevului are parti bune si parti rele, nu stiu daca mai multe rele sau mai multe bune, dar nici nu are importanta. Cea mai buna parte in aceasta afacere este aceea ca, in sfarsit, Statutul Elevului este in sfarsit aici, este un document care va sta la baza Regulamentelor interne scolare, deci, in mare, ar trebui sa avem cel putin un document solid opozabil legal fantasmelor “comunitatilor scolare”, pentru ca, nu-i asa, unde-i lege nu-i tocmeala!

Alte parti bune ar fi, in primul rand, obligativitatea elevului de a invata (cu totii tragem speranta ca nu vom mai auzi de acum inainte in scoala “Nu invat pentru ca nu vreau si nu ma poti obliga!), participarea benevola la concursurile scolare (m-am saturat sa tot aud “eu nu stiam, dar m-a obligat profa sa ma duc”), posibilitatea de acces in scoala si salile de clasa fara uniforma, chiar daca aceasta este obligatorie (pentru ca, nu-i asa, nu este obligatoriu ca scolile noastre sa arate ca scoala de chelneri), dreptul de a intrerupe/relua studiile si de a beneficia de transfer, precum si obligativitatea scolii de a emite documente de studii la cerere. Mai sunt si alte cateva chestii, cele mai multe fiind preluate de prin alte parti, dar sunt bune, e bine, acum sa vedem un pic si de cele rele.

Prima si cea mai socanta este prevederea de “nediscriminare pe baza de capacitate intelectuala”. Adica, ca sa fie mai clar pentru toata lumea, nu poti sa faci clase de destepti si clase de prosti, nu se poate e interzis, chiar daca e in interesul scolii. De asemenea, daca ar fi sa ne luam dupa litera regulamentului, nici clasele speciale nu ar mai fi posibil a fi organizate, dar aici trebuie sa asteptam si sa vedem ce se intampla. In fine, e o prevedere stupida si ar trebui sa dispara, e normal sa incerci sa faci clase cu copii cam de aceeasi valoare, altfel profesorii nu isi pot tine orele cum trebuie, cei destepti nu se pot afirma si cei prosti nu pot tine pasul. Deci, un pic de discriminare ar prinde bine, chiar daca i-ar face pe unii tafnosi, caci ar face bine si elevului, indiferent de nivelul lui, si scolii.

Statutul elevului este neclar si nociv si in privirea numarului de ore pe care elevii trebuie sa le petreaca in scoala. Ca sa fie clar, eu, si nici ceilalti colegi ai mei din asociatie, nu sunt de acord ca elevii, de orice varsta, sa petreaca mai mult de sase ore pe zi in scoala. Sase, e si asa mult, pentru ca un adult roman petrece maxim opt ore pe zi la munca si chiar si asa se plange ca munceste cam mult. Un francez francez petrece la munca sapte ore pe zi, din care munceste cinci, si chiar si asa, face greva, manifestatii, spune ca e extenuat si exploatat. Pai si un copil, un elev, conform statutului petrece sapte ore la scoala cu drept de prelungire? De ce? E supercopil? El nu oboseste, nu e exploatat? Exista case unde copiii mucesc la scoala mai mult decat parintii la munca si pentru ce? Haideti sa ne intelegem bine, elevul trebuie sa invete, de aia merge la scoala, e treaba lui, e meseria lui, dar in Romania scoala se face prosteste, mult si fara rost, fara creier si fara viziune, nenorocind generatii de copii in loc sa ii destepte. Detalii!

Contestarea notelor este iarasi o chestiune ciudata, asa cum este ea trecuta in statut nu e bine. E corect ca elevii sa poata contesta notele si sa poata cere reevaluarea lucrarilor scrise. Asa cum se face prin statut insa nu e bine, e gresit, aici ar trebui revizuit.

Una peste alta, de statutul asta vom mai vorbi, nu e rau ca a aparut, dar ar mai trebui umblat un pic la el, ar fi multe de spus, mai discutam!

Sport

Cu activitate fizica sau fara? (2)

Ceva studii britanice (!?) au aratat ca inactivitatea fizica poate fi considerata o cauza directa a decesului. Nu va faceti probleme, nu este vorba in general de oameni tineri, clinic sanatosi, care vin de la munca si se aseaza la televizor, dar pe termen lung se pare ca aceasta lipsa sa activitate poate provoca anumite afectiuni care agravate pot duce la deces. In fine, cred ca este cam aceeasi situatie ca si in cazul fumatului, si fumatul poate fi considerat o cauza directa a unor decese, ca fiind factorul declansator al anumitor afectiuni care ar fi putut fi evitate. Este cam aceeasi situatie. Cum intre activitate fizica si sport este o diferenta substantiala, si cum stilul de viata este cumva autoimpus din copilarie, se pare ca o limita naturala intre activitatea fizica si cea intelectuala se impune a fi instalata inca din copilarie, pentru ca viitorul adult sa poata beneficia de o viata lipsita de boli pentru tot restul vietii naturale (urasc sintagma “viata sanatoasa” deoarece a fost excesiv de mult folosita pentru a descrie situatii nesanatoase). Sportul insa pare sa fie cel putin la fel de nociv ca si inactivitatea. Sa ne intelegem bine, sport inseamna “Activitate fizică a cărei practică presupune un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli și a unei anumite discipline, având la bază elementul competitiv și urmărind obținerea de performanțe” (conform DEX). In legatura cu sportul, studii din SUA au legat direct afectiuni cardiace de activitatea sportiva, dar pana la urma nu este vorba numai de inima, sportul in general presupune modificarea organismului in folosul performantei, iar acest lucru numai sanatos nu se poate numi. Eu personal recomand activitatea fizica in locul sportului, caci efectele practicarii sportului sunt ireversibile, si de obicei regretele vin prea tarziu, chiar daca, in cazuri particulare, sportivi ajunsi in atentia presei si care au castigat prin activitatea sportiva averi impresionante, mentin interesul tinerilor pentru sport ca mijloc de existenta, idee total gresita, din punctul meu de vedere.

— va urma –

Sport

Cu activitate fizica sau fara? (1)

Am auzit cel putin o suta de pareri diferite pe tema activitatii fizice in timpul scolii de la diversi parinti si profesori care mai de care mai informati asupra subiectului. Fiecare dintre ei este convins de faptul ca parerea sa este cea corecta si, mai rau, ca parerile celorlalti sunt intotdeauna gresite. Un consens oarecare exista asupra situatiilor extreme: elevul care nu iese deloc din casa nu face bine si elevul care nu se apleaca niciodata asupra studiului iarasi nu face bine. Este evident, dealtfel demonstrat de numeroase studii, ca un elev privat in totalitate de activitatea fizica specifica varstei sale va dezvolta o sanatate precara, o statura deficitara si o atentie la scoala redusa, nu neaparat urmata de rezultate slabe, dar urmata de o integrare sociala dificila la varsta adulta. Sigur, ca o paranteza, aici ar trebui citate cateva studii, eventual intoduse extrase din cateva surse care cad de acord asupra subiectului, dar acest articol nu se poate ridica la inaltimea acestor cerinte si trebuie sa acceptam aceste limite. De asemenea, este evident ca exista un punct in care activitatea fizica excesiva impiedica programul normal al elevului si afecteaza dezvoltarea sa scolara normala. Exista numeroase exemple, de tineri sportivi, care de la o anumita varsta au pus sportul deasupra activitatii scolare si au performat in sport, dar au acceptat consecintele lipsei de instruire asupra desfasurarii normale a vietii ulterioare de adult. Ma rog, au acceptat, sau nu si-au dat seama de nivelul impactului pe care alegerile pe care le-au facut, ei, sau parintiilor pentru ei, la varsta tineretii, asupra vietii de adult. Odata ajunsi la varsta adulta nu mai putem modifica trecutul, si prin aceasta stare de fapt suntem obligati sa suportam evolutia inconturnabila a viitorului. Tineri fiind, de cele mai multe ori chiar copii fragezi, este putin probabil sa reusim sa luam decizia corecta in privinta raportului intre timpul pe care il petrecem implicati in activitati fizice (sau sport) si timpul pe care il petrecem studiind. De cele mai multe ori aceste decizii le iau pentru noi parintii sau profesorii, dar niciodata, nici copilul, nici parintii sau profesorii sai, nu sunt siguri ca decizia luata este cea corecta, iar in momentul in care apar consecintele si eventualele regrete este deja prea tarziu.

— va urma –

Scoala

Plata vs. Rasplata

Am scris acum cateva zile un articol in care aduceam ceva aprecieri asupa ideii de recompensa proportionala cu performanta scolara. Articolul poate fi citit aici: http://www.miscarearatiunii.ro/2015/03/06/dupa-fapta-si-rasplata-2/. Revin un pic asupra ideii, un urma unui comentariu al unui coleg, comentariu din care citez: “Ce inseamna “simbolica” pentru un parinte? Dar pentru un elev? Daca nu e importanta de ce i-o mai dai? Si cum il faci sa o aprecieze si sa si-o doreasca?“. Oameni buni, nu imi permit sa ma pronunt asupra modului in care un anumit parinte isi creste un anumit copil, rasplatind elevul din el fie cu bataia, fie cu bomboane, si nu penntru ca nu am nici o opinie asupra acestui subiect, ci pentru ca orice opinie, oricare ar fi ea, inteleasa sau aplicata incorect poate sa faca mai mult rau decat bine. Dar atentie, indiferent de modul in care un parinte intelege sa isi stimuleze copilul principiul proportionalitatii trebuie respectat, iar recompensa trebuie sa fie la latitudinea parintelui, nu trebuie sa dam copilului posibilitatea sa o cera legand performanta scolara de recompensa. Tot felul de luminati care apar prin presa si imprastie tampenii despre acest subiect, trebuie ignorati, ba chiar mai mult, trebuie combatuti, nu exista si nu trebuie impusa o regula sau o metoda generala in aceasta problema. Lucrurile trebuie tratate de la caz la caz, si exemplul unuia nu trebuie urmat de altul, caci efectul poate sa fie cu totul altul. De exemplu si Mozart si Beethoven erau crunt batuti de tatii lor in copilarie. Daca va apucati sa va bateti copilul in acelasi stil nu cred ca o sa ajunga un al doilea Mozart. Parintii lui Bill Gates au investit multi bani in copilaria pruncului lor, dar daca veti face acelasi lucru nu e garantat ca si copilul dumneavoasta o sa ajunga un al doilea Bill Gates. Mai degraba e garantat ca nu o sa ajunga un al doilea Bill Gates. Fiecare persoana, fiecare copil, reactioneaza diferit. E adevarat ca trebuie sa isi doreasca recompensa, dar nu trebuie sa o astepte, sa o ceara. Si iarasi, nu trebuie sa ne ruinam pentru recompense. Cele mai bune recompense pentru un elev/copil nu sunt cele materiale, din contra, recompensele materiale sunt orecum nocive, urmariti concluziile experimentului cu maimutele si pictura. In cazul unei recompense materiale repetitive elevul/copilul o sa ajunga sa depuna efortul minim pentru aceeasi valoare a recompensei, in loc sa evolueze performantele sale se vor degrada, regompensa se va banaliza. Si cu recompensele morale e la fel, nu va amagiti cu cine stie ce idei despre spiritul superior al fiintei umane sau despre cine stie ce inalta forma de constiinta, aceste concepte nu sunt altceva decat iluzii colective, minciuni acceptate pe scara larga, un fel de graunte incipienti al unei religii moderne. Eu cred ca cea mai mare recompensa pentru un copil/elev este cea pe care reuseste sa si-o acorde singur, in relatie insa cu actiunile parintilor sai. O reusita in urma aparitiei unei dorinte de a face ceva ii produce copilului mult mai multa satisfactie decat orice poate sa ii ofere parintele. Cu exceptia mijloacelor necesare pentru ca acel elev/copil sa isi indeplineasca dorintele. Cu alte cuvinte, pe intelesul tuturor, dati-i elevului ce-si doreste pentru indeplinirea obiectivelor lui, ale lui, nu ale voastre, asta cred eu ca e cea mai buna recompensa pe care un arinte i-o poate acorda unui elev. Si pentru ca am spus elev, nu copil, intelegeti ca este vorba de dorintele legate de scoala, de vreo pasiune sau de o activitate benefica pentru viitorul sau. Bineinteles, mai exista si alte opinii!

Scoala

Scoala iti da niste cunostinte, acasa le fixezi. Singur!

Exista o moda extrem de raspandita, si in acelasi timp extrem de distructiva, adoptata de marea majoritate a parintilor elevilor ciclului primar, uneori chiar si gimnazial si exista exemple chiar si printre parintii elevilor de liceu, moda care impune ca parintele sa faca lectiile impreuna cu elevul. Mare prostie, din multe puncte de vedere. Temele facute impreuna cu elevul/copilul nu inseamna timp petrecut impreuna si nu determina o apropiere suplimentara a copilului fata de parinte. Din contra, de multe ori copilul este exasperat de atentia acordata, simtind ca timpul petrecut cu parintele este un timp chinuitor, in care trebuie sa se concentreze asupra unor subiecte care uneori i se pot parea neplacute si asupra unor activitati care ii mananca din timpul de joaca. Daca parintele mai are si talentul sa se enerveze, lucrurile vor degenera si curand, foarte curand, copilul va incepe sa urasca compania parintelui, preferand sa il evite, atunci cand poate, adica mai tot timpul ramas. Nu cred ca exista vreun parinte care sa isi doreasca un copil care sa il evite, dar parintii care se ocupa de temele copiilor mai au in fata si un alt fenomen la fel de tulburator: pierderea autoritatii parentale. De ce? Pentru ca mai devreme sau mai tarziu va aparea o problema pe care parintele nu va sti sa o rezolve, va aparea o problema pe care copilul o va intelege mai repede, sau va aparea vreo notiune care a fost predata copilului cu totul altfel decat isi aduce parintele aminte din anii sai de scoala (nu-i asa, in, sa zicem, douazeci de ani lucrurile se mai schimba!). Si in acele momente copilul il va percepe pe parinte slab, ezitant, lipsit de autoritate, intr-un cuvant vulnerabil. Acest lucru este normal pentru un adult, dar complet inadecvat pentru un copil, care trebuie sa poata vedea in parintele sau un sprijin in orice situatie. Increderea, autoritatea, odata pierduta nu se mai recastiga pe vecie. Si pentru ce? Pentru cateva teme pe care copilul oricum le va face singur mai bine! Dar lucrurile nu se opresc aici. Statisticile arata ca elevii care isi fac temele pentru acasa impreuna cu parintii au rezultate mai slabe la invatatura decat colegii lor cei mai bine pregatiti, cu alte cuvinte, un copil care isi face temele impreuna cu parintii nu va atinge niciodata un maxim de performanta. Nicio surpriza aici, lucrurile trebuie aprofundate si intelese, nu bagate cu forta in cap de catre parinti. Si apoi, unde se va instaura limita pana la care parintele isi va ajuta copilul la teme? Candva tot va ajunge sa infrunte lumea cea rea, si atunci va fi total nepregatit, pentru ca ajutorul parintelui, asa bun sau rau cum era el, dispare dintr-odata, cu ocazia primului examen la care copilul nu poate intra in sala cu parintele, sau cu ocazia primului concurs scolar la care parintele nu poate da telefon pentru marirea notei. Invatati singuri, invatati pentru voi, invatati bine!

Scoala

Obiective in timpul scolii

Reusitele din timpul scolii, atunci cand sunt, transforma orice elev dintr-o persoana care promite intr-o persoana care confirma. Reusitele sunt rezultatul unor obiective realist asumate care prin munca sustinuta au fost duse la indeplinire de catre elev, cu suportul altor factori implicati (familie, scoala, profesori…) in timpul rezonabil in care erau asteptate, sau chiar inaintea acestuia. Este de tinut minte ca orice obiectiv indeplinit dupa expirarea acestui interval de timp rezonabil nu mai poate constitui o reusita ci in cel mai bun caz o reparatie. Bineinteles, orice reusita ne bucura, dar mai ales in mediul scolar, obiectivele se stabilesc pentru intervale mari de timp si foarte adesea, la sfarsitul ciclului obiectiv-reusita nu mai este clar nici pentru elevi, nici pentru parinti care a fost obiectivul si in ce consta reusita. Conservarea obiectivului, pastrarea nuantei originale, nu este un obiectiv in sine, dar fata de orice moment in care elevul incearca sa isi duca la bun sfarsit un anume obiectiv, evaluarea situatiei fara de scopul propus trebuie sa se faca fata de un etalon nealterat de orice altcev decat trecerea timpului, luand aici in calcul relatii sociale din cadrul scolii, modificari ale programei scolare, ale orarului, plajei curiculare si altele. Dar oare cati elevi isi noteaza obiectivele la momentul in care si le propun? Cati parinti isi incurajeaza copiii sa isi noteze obiectivele si eventual considerentele care i-au determinat sa le stabileasca astfel incat sa aiba un etalon nealterat de interese de moment? Eu sincer nu cunosc niciunul, in general parintii nu participa la stabilirea unor obiective proprii copilului ci mai degraba incearca sa isi impuna unele proprii. Nefiind un etalon, sau nebeneficiind de un etalon, obiectivele impuse de elev raman adesea numai vorbe goale, vise care nu se concretizeaza si care nu constituie un ghid catre scopul propus. De asemenea obiectivele care nu sunt notate, care nu beneficiaza de un etalon temporal, sunt destul de greu de evaluat din punct de vedere al rezultatului obtinut. Nu mai este evident pentru nimeni dupa o vreme daca elevul a atins obiectivul original in conditiile gandite pentru aceasta reusita sau daca eventuala neatingere a obiectivului dorit s-a datorat unor factori care au evoluat de la momentul la care obiectivul a fost stabilit. Si mai ales in mediul scolar sunt de evitat situatiile compuse. Si chiar daca totusi o evaluare corecta se face la momentul obtinerii sau neobtinerii reusitei, in ce masura se mai poate raporta aceasta reusita la amploarea obiectivului? Daca un obiectiv nu este cert definit in raport cu anumite circumstante in care el a fost asumat, variatia acestor circumstante poate arunca intregul proces in derizoriu. Stabiliti obiective, notati-le, folositi-le ca etalon pentru evolutia catre reusita astepta si evaluati reusita pe baza considerentelor initial luate in calcul. Orice evolutie care tine de circumstantele indeplinirii reusitei trebuie in conostinta de cauza sa conduca la stabilirea unui nou obiectiv prin anularea celui vechi si nu la modificarea unuia deja stabilit. Nu este nici o problema sa evoluezi cu mediul, sau datorita mediului, dar este o greseala sa nu bagi de seama si sa nu iei in calcul aceasta evolutie.

Generatia tanara

Si ce ar fi daca am astepta de la elevi numai atat cat pot face?

Ei bine, nu stiu daca e cu adevarat asa, in sensul ca nu am dovezi solide, dar eu cred ca de fapt e un lucru foarte bun sa ceri de la un copil mai mult decat poate el face, cu conditia ca limitele pe care i le ceri sa fie undeva foarte aproape de cele pe care el le accepta nativ. Normal, fiecare parinte spera sa aiba un copil competitiv pe plan scolar, cei mai multi copii sunt de nivel mediu, unii sunt mai bunicei si, absolut inevitabil, exista si prosti. Prostii trebuie dati la o parte, deoarece ei ar trebui tratati ca si exceptii, nu reprezinta o contributie valoroasa la circuitul scolar si in marea lor majoritate sunt cazuri pierdute, provin din familii dezinteresate si oricare ar fi efortul societatii, isi vor continua drumul in viata in aceeasi nota, lucru care, paradoxal, pe unii dintre ei ii va duce la un succes nesperat. De cei mai buni nu merita sa ne ocupam in acest articol, despre ei am tot scris, pentru ei face destul familia si oricum, par sa se descurce foarte bine si singuri. Pentru toti ceilalti presiunea scolii si a familiei poate avea un sens pozitiv, sau din contra, negativ, in functie de conditiile in care este aplicata. Lucrurile de obicei incep sa se degradeze de la evaluarea limitelor proprii copilului. Parintii de obicei isi inchipuie ca au la usa un mic Einstein, nedescoperit si neapreciat, dar totusi un mic Einstein, care poate face oricat de mult, numai sa vrea! Copiii isi dau seama ce stiu si ce nu, dar, “incurajati” peste masura de parinti, pierd treptat contactul cu realitatea si se plaseaza in opozitie cu scoala, considerandu-se “dezavantajati” de profesorul cel rau, singurul care ar putea face o evaluare obiectiva a copilului, nefiind implicat emotional. Obiectivele prea ridicate impuse de un parinte care nu intelege situatia scolara in care se afla copilul sau ii vor provoca acestuia o ruptura intre eforturi si realizari, intotdeauna realizarile vor fi sub asteptari si niciodata eforturile nu vor fi suficiente pentru obtinerea unui ipotetic rezultat optim. Efortul nesustinut de realizari va induce dezamagiri si va inhiba dezvoltarea unor viitoare eforturi. Obiectivele prea accesibile vor avea un efect la fel de rau, deoarece eforturile vor fi minime pentru obtinerea obiectivului si niciodata limitele copilului nu vor fi provocate, deci, nici depasite. Inainte sa se ajunga in aceasta situatie parintele ar trebui sa asculte rational parerea copilului, sa inteleaga posibilitatile si interesele sale, asa cum le intelege el. Copilul nu este o persoana cu prea mult discernamant, nu poate intelege ce este bine pentru el si ce nu, dar interventia parintelui trebuie sa fie pentru formarea suportului intelectual al copilului, care sa ii asigure succes pe termen lung, si nu cateva note mari, care nu pot constitui un scop in viata. Cu alte cuvinte, parintele si copilul trebuie sa actioneze impreuna pentru binele personal al copilului si nu pentru vreun ipotetic castig de natura sociala. Probabil ca este greu de acceptat ca limitele intelectuale ale propriului copil sunt modeste, dar ignorarea acestui aspect are consecinte grave pe termen lung si, din nefericire, aceste limite parintele si le poate insusi numai de la copilul insusi. Bineinteles, odata inarmat cu informatia corecta, parintele va lua in cunostinta de cauza deciziile pe care copilul le va urma fara comentarii, pentru ca de aia este copil, dar pana atunci e cale lunga, vorba de vorbit si paine de mancat. Da, si nu mai asteptati de la copii mai mult decat pot face, sunt copii!