Tag Archives: natiune

Romania

Sa traiti, Majestate!

Astazi Regele Mihai a implinit 95 ani. Presa a scris suficient despre semnificatia evenimentului, nu mai e cazul sa discutam despre ceva evident, ceva destul de popularizat, oricum. As vrea insa sa il citez pe Regele Mihai: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea si demnitatea” (Regele Mihai, 25 octombrie 2011). Sa ne intelegem bine, in Romania libertatea si dmocratia sunt, in felul lor mioritic, bine inradacinate la noi in tara la nivelul anului 2011. A le pune in discutie ar insemna sa rascolim lucruri despre care nu ar trebui sa mai vorbim inainte de a ne dobandi celelalte doua lucruri despre care ne vorbea Regele Mihai: identitatea si demnitatea, precum si depre precedenta si relatiile dintre ele.

Identitatea este un exemplu clasic de cuvant folosit pana la uzura, pana la desfiintare si pierderea semnificatiei, de obicei in context cu mult in afara intelesului natural al limbii vorbite. Adica in afara intelesului dat de DEX: “IDENTITÁTE, identități, s. f. 1. Faptul de a fi identic cu sine însuși. Asemănare, similitudine perfectă. 2. Ansamblu de date prin care se identifică o persoană. 3. (Mat.) Relație de egalitate în care intervin elemente variabile, adevărată pentru orice valori ale acestor elemente. – Din fr. identité” . Extraordinar, dar nici o legatura cu genul de identitate la care se referea Regele Mihai, identitate care ne lipseste noua si pe care nu stiu cand vom mai fi in stare sa o dobandim. Sau daca vom mai fi in stare sa o dobandim vreodata. Identitatea nationala (caci nu despre cartea de identitate vorbim aici) este o sintagma echivalenta, sau cel putin in stransa legatura cu un anumit gen de sentiment national sau de constiinta nationala, care se refera la sentimentul afectiv de apartenenta a unei persoane la o entitate nationala (natiune, stat national) sau la un popor. OK, in mare identitatea nationala nu este un concept definit exact, si mai rau decat atat, este o notiune care a variat semnificativ de-a lungul timpului, avand rand pe rand variante care tind toate sa ofere individului o relatie confortabila cu indivizi asemenea lui, care tind sa faca din individ parte a unei comunitati extinse, comunitate din care fac parte indivizi cunoscuti, putini, si indivizi necunoscuti, foarte multi. Cunoscuti sau necunoscuti nu conteaza, in principiu indivizii respectivi sunt in mare toti la fel, animati de aceleasi interese, cu aceleasi traditii, cunostinte, concepte si reactii. In Romania acum.., nu prea mai avem identitate, pe de o parte datorita unor influente istorice, pe de alta parte din cauza unor influente politice nefaste care apar din spatiul european. Regele Mihai nu a avut niciodata interesul sa ne sfatuiasca gresit. Europa are, Europa lupta pe toate caile impotriva identitatii noastre, si nu numai, chiar impotriva identitatii europene, cu o tenacitate data numai de prostia colectiva a clasei politice. Ascultati-l pe Rege si nu pe politicienii straini, caci fara identitate nu vom obtine niciodata ce-a de a doua chestie care ne lipseste: demnitatea.

Despre demnitate DEX-ul ne ofera, ca de multe alte dati, o capcana: “DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu.” Extraordinar! Haideti sa vedem ce inseamna a fi demn. Dupa DEX: “DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de…). ♦ Capabil, destoinic. 2. Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. – Din lat. dignus”. Ei aici vine problema, demnitatea vine la pachet cu atitudinea morala, cu respectul, cu capacitatea si destoinicia. Nu a unuia singur, ci a tuturor! A tuturor celor asemenea, a tuturor celor care si-au castigat si asumat o identitate, care fac parte activa dintr-o natiune, dintr-un popor, care se ridica deasupra conceptului de populatie, gloata, cireada si pun umarul la actiunea colectiva a unei natiuni, in interes propriu, acum si in viitor.

Sa traiti, Majestate!

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (6)

Data fiind mult prea generoasa insiruire de conflicte ce au avut loc in Europa mileniului trecut este foarte putin probabil ca cetatenii Europei de azi sa nutreasca alte sentimente unii in raport cu ceilalti fata de cetatenii Europei de ieri. Orice om, cat de cat rational, nu poate fi decat pesimist cu privire la relatiile armonioase care ar putea exista intre eventualii cetateni ai unei ipotetice natiuni europene. Si nu este vorba numai de Europa in sine, nici statele de sine statatoare, statele independente si nationale, asa cum sunt ele identificabile in ziua de azi, nici ele nu stau mai bine. Nici in Franta, nici in Germania, Spania, Marea Britanie, sau, bineinteles, statele mai mici, precum Ungaria sau Romania, nu gasim o mare intelegere intre locuitorii regiunilor istorice. Si nu este vorba numai de neintelegeri, exista zone in care numai lenea ne tine departe de razboi, si in ziua de azi un razboi numai placut nu este, ca sa nu mai pomenim de perioada care urmeaza dupa razboi si care nici ea nu este placuta. Si toate astea fara interventii din exterior, fara actiuni destabilizatoare si fara un dezastru global. Putine sperante pentru niste oameni care timp de un mileniu nu au avut nici macar un an intreg de pace. Asa cum spuneam, multi oameni la un loc nu formeaza o natiune!

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (5)

Secolul douazeci, secolul in care eu m-am nascut si mi-am trait o buna parte din viata, a fot marcat de aproape o suta de razboaie, conflicte armate si miscari populare de natura violenta, astfel incat nu stiu daca in Europa a fost efectiv vreo zi de pace. In plus au fost cele doua mari Razboaie Mondiale, razboaie care au fost cu adevarat remarcabile din punct de vedere social. Dar sa o luam cu inceputul. In 1903 Rascoale in sudul Dunarii. Intre 1904 si 1908 am avut o serie de lupte intre greci si bulgari in Macedonia. In 1905 beneficiem de o rascoala a muncitorilor polonezi. In 1907 au loc in Romania binecunoscutele rascoale taranesti care au inceput la Flamanzi. In 1910 se rascoala albanezii. Intre 1911 si 1912 razboiul Italo-Turc. Intre 1912 si 1913 Razboaiele Balcanice, Primul si Al Doilea, asa cum le sta bine unor razboaie. In 1914 din nou rascoala in Albania. In 1914, favoritul tuturor, Primul Razboi Mondial. Tine pana in 1918. Intre 1917 si 1921 avem parte de un frumos razboi civil in Rusia, razboi ale carui efecte le mai suportam si in prezent. Cam in acelasi timp si razboi intre Rusia si Ucraina. Nici nu stiu cum sa ma refer la Rusia de acum inainte, corect din punct de vedere istoric ar fi Uniunea Sovietica, din punct de vedere moral ar trebui sa evit subiectul. Cred ca o sa continui sa ii spun simplu Rusia. Intre 1918 razboi intre georgieni si armeni, urmat in acelasi an de razboi intre georgieni si turci. De altfel 1918 a fost un an plin de conflicte, mai putem enumera: razboi civil in Finlanda, conflict intre Georgia si Rusia, incepe razboiul dintre polonezi si ucrainieni, rascoale in Polonia, incepe razboiul de eliberare al estonienilor si razboiul de independenta al lituanienilor. Frumos an, bine ca s-a terminat repede! nu-i nimic, incepe 1919 care a fost cam tot asa. S-au batut polonezii cu cehii, apoi ungurii cu romanii. De Craciun au fost rascoale in Muntenegru. Tot in 1919 incepe razboiul de trei ani dintre turci si greci, apoi razboiul pentru independenta turcilor. Independenta fata de cine? Pai fata de cei care au castigat Primul Razboi mondial, desigur! Si culmea, tot atunci, in acelasi an, s-au batut cehii cu ungurii, polonezii cu rusii, a inceput razboiul de independenta al irlandezilor si au avut loc rascoale in Silezia. In 1920 un mic razboi intre albanezi si italiei. In 1921 razboi intre georgieni si rusi si rascoale in vestul Ungariei. In 1922 a inceput razboiul civil in Irlanda. In 1924 georgienii se ridica impotriva rusilor. Dupa cativa ani de liniste pe continent incepe razboi civil in Austria, iar in 1936 razboi civil in Spania. In 1939 se bat slovacii cu ungurii si incepe invazia sovietica mai intai in Finlanda, apoi in Polonia. Tot in 1939 incepe Al Doilea Razboi Mondial. Pe plan local se vor bate grecii cu italienii, sovieticii cu germanii, toate celelalte natiuni de una sau alta dintre parti. In 1945 teoretic se incheie razboiul, dar incepe razboiul de gherila in statele baltice si in unele state ale Europei de Est, ca si razboiul civil in Grecia. In 1953 rascoale in Germania de Est. In 1956 rascoale in Polonia si Ungaria, si incepe razboiul de gherila al IRA impotriva Irlandei de Nord. In 1958 razboi intre Islanda si Marea Britanie. Incepand cu 1959 conflict in Tara Bascilor (pana in 2011). In 1968 invazia din Chechoslovacia si in acelasi an alte lupte in Irlanda de Nord. Din 1970 conflicte in Italia (pana in 1984). In 1972 din nou razboi intre Islanda si Marea Britanie. In 1974 turcii invadeaza Ciprul. In 1975 din nou razboi intre Islanda si Marea Britanie, se pare ca pestele este foarte gustos in apele acelea. Din 1988 (pana in 1994) razboi in Nagorno-Karabakh. In 1989 revolutie in tara noastra, ne aducem aminte. In 1991, Razboiul de Zece Zile, impreuna cu razboiul georgienilor in OSetia si razboiul civil georgian. Din 1991 incepe si razboiul de independenta al Croatiei, care dureaza pana in 1995. In 1992 razboi in Transnistria, in Osetia, si in Georgia, de data asta in conflict cu abhazii sustinuti de rusi. In 1992 razboi in Bosnia (pana in 1995). In 1993 lupte intre Marea Britanie si sarmanii pescari bretoni. Tot cam pe atuci apare criza constitutionala in Rusia. In 1994 razboi in Cecenia. In 1997 rascoale in Albania. Intre 1998 si 1999 razboi in Kosovo. Tot in 1998 razboi in Georgia. In 1999 razboi in Daghestan si incheiem mileniul cu un nou razboi in Cecenia.

Frumoasa colectie de razboaie, concluziile in episodul viitor.

—- ca urma —-

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (4)

Si deci am intrat in a doua jumatate a celui de-al doilea mileniu. Foarte frumos, caci tinand seama de experienta primei jumatati a mileniului ne putem gandi ca cea de-a doua jumatate ar fi mult mai linistita, pai putin impanata cu conflicte. Mda, vise! Cu debutul celei de-a doua jumatati a mileniului incepe un razboi in Georgia care va dura in jur de 350 de ani cu vecinii din Daghestan. Fireste, nu un razboi intens, dar totusi 350 ani? Ce perseverenta! In 1502 intra olandezii in razboi, tot un razboi pentru dependente si independente, razboi care dureaza mai bine de patruzeci de ani. In 1509 incepe un razboi intre polonezi si turci pentru Moldova, stiti despre ce e vorba. Dupa cateva razboaie interne ale natiunilor europene, in 1519 incepe un alt razboi intre polonezi si nemti, si aproape imediat, in 1521, intre nemti si turci. Tot in 1521 incepe razboiul de independenta al Suediei, foarte neclar pe aici. In 1924 incepe o mare rascoala populara in teritoriile nemtesti (ca sa evitam denumirea Germania, care nu exista pe vremea aceea), rascoala a ceea ce ei numeau la vremea aceea tarani. Inutil de spus, rascoala a esuat. Multe razboaie minore au avut loc in aceasta prima jumatate a celui de-al saselea secol, dar sa facem un salt pana in 1562, cand incep in Franta razboaiele religioase, stiti… catolici… protestanti (hughenoti)… religie, porcarie. Se spune ca in total, de-a lungul a aproape patruzeci de ani, au murit aproape patru milioane de oameni. Foarte pios, intr-adevar. In 1568 a inceput Razboiul de Optzeci de Ani, un razboi pentru independenta Olandei. In 1573 avem o revolta a taranilor croati si sloveni. In 1578 un razboi intre georgieni si turci. In 1580 razboi in Portugalia. In 1585 razboi intre Anglia si Spania. In 1588 intre olandezi si portughezi. In 1587 in Polonia. In 1590 razboi intre rusi si suedezi. In 1593 razboi in Moldova. In 1594 razboi in Irlanda. Si secolul se incheie cu un razboi in Suedia. Nu-i nimic, incepe cel de-al saptelea secol al celui de-al doilea mileniu cu batalie in Geneva, apoi un razboi mai insemnat, de treisprezece ani, in 1605 intre polonezi si rusi. In 1606 rascoale in Rusia, apoi in Polonia. O serie mica de razboaie pentru “interese diverse” apoi incepe razboiul de treizeci de ani, in 1618, razboi foarte distructiv. In 1620 alt razboi intre polonezi si turci. In 1627 intre englezi si francezi. In 1632 din nou intre polonezi si rusi. In 1639 razboi intre Anglia, Irlanda si Scotia, foarte frumos, minunat. Apoi in 1628 mai mult de douazeci de ani de razboi in Portugalia. In 1651 incepe Razboiul de 335 ani, asta sa nu ma intrebati ce este, cititi si voi, s-a terminat in 1986, si da, a fost mai mult o stare de razboi, decat un conflict armat, dar, de retinut, 335 ani, o viata! In 1652 un mic razboi de douazeci si doi de ani intre englezi si olandezi. In 1654 razboi ruso-polonez, apoi in 1658 razboi ruso-ucrainean. In 1666 razboi intre Austria si Turcia, apoi intre polonezi si tatari. In 1672 razboi intre Franta si Olanda. In 1683 Marile Razboaie ale Turciei. Sarim pana la sfarsitul secolului si observam ca nici nu a inceput bine secolul 18 ca, in 1700, avem razboi civil in Lituania. Secolele optsprezeci si nouasprezece au impreuna in jur de 100 de razboaie. Nu le mai trec in revista, m-am plictisit. Cautati pe net, la fiecare cativa ani o incaierare intre luminatele natiuni europene. O sa ne concentram un pic pe secolul douazeci.

—- va urma —-

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (3)

Imediat la inceputul secolului, pe la 1302 a avut loc un conflict armat intre francezi si flamanzi, conflict care a inceput foarte bine cu masacrarea multor cetateni francezi mai mult sau mai putin inocenti, dar neimplicati militari, caci pasnici nu putem spune. In 1307 a urmat un conflict intern cam pe teritoriul Germaniei de azi, apoi au urmat multe frictiuni interne statelor europene de la acea vreme, culminand in 1321 cu razboiul civil bizantin. Trecem peste el, ca si peste razboaiele mai mici din urmatoarele zeci de ani si sarim in anul 1337 cand a incepul Razboiul de 100 de ani. Da, acel razboi de o suta de ani, ca si alte razboaie de o suta de ani care au avut loc in Europa. Practic a fost forba de un conflict (nici nu as putea sa numar al catelea) intre Anglia si Franta, pentru controlul politic al Frantei. Nu ar fi fost nici un eveniment neobisnuit daca fiecare parte nu ar fi reusit sa isi atraga numerosi aliati care, ca si in alte razboaie, au facut mai mult rau decat bine, si da, nu a fost un razboi unitar, a fost o perioada de multiple razboaie si paci, nimic in interesul omului de rand. Sarim cativa ani si intalnim razboaiele dintre bulgari si turci, raboaie care au durat si alea vreo saizeci de ani, apoi in 1341 intalnim alte razboaie civile in Bizant, apoi, in 1342 zealotii se revolta in Grecia. Sarim cateva zeci de ani si cateva razboaie importante si intalnim in 1366 razboaiele dintre turci si unguri, razboaie care au durat vreo 160 ani, si care s-au desfasurat in buna parte pe teritoriul de azi al Romaniei. In 1371 izbucneste razbiul intre serbi si turci, urmat de alte multe conflicte mai mici pentru ca in 1373 sa izbucneasca un alt razboi civil in Bizant, m-am saturat deja de aste, banuiesc ca si voi. Printre altele, sarite, avem in 1375 Razboiul celor 8 Sfinti, in 1381 razboi civil in Lituania, apoi in 1381 un nou razboi cu mongolii, in 1389 Batalia de la Kosovo, urmata in acelasi an de un nou razboi civil in Lituania si, la sfarsitul secolului, in 1395, avem batalia de la Nicopole, da, acea batalie cu Mircea cel Batran. Frumos sfarsit de secol! Nu-i nimic, al cincilea secol al celui de-al doilea mileniu incepe urat, cu o serie de razboaie care dureaza zeci de ani, rand pe rand, germanii, turcii, lituanienii, polonezii, georgienii si altii, avand partea lor de razboi. Din 1419 in 1439 avem parte de razboaiele Boemiene, niste razboaie cu substrat religios, cel mai jegos tip de razboi. Pe FF inainte gasim in 1425 razboaie indelungate pe teritoriul Italiei de azi iar incepand cu 1431 gasim patru ani de razboi intre germani si polonezi. In 1438 incep razboaie in Rusia pentru mai bine de o suta de ani, cu scopul cuceririi cazacilor, lucru care a durat pana in 1552 cand a reusit maretul Ivan Cel Groaznic. In 1440 avem razboi in Elvetia, ha, ha. In 1447 a fost razboi intre albanezi si venetieni, acestia din urma beneficiind de ajutorul turcilor. Sarim mult peste multe conflicte pana la Razboiul de Treisprezece Ani, razboi intern Germaniei cu ajutorul Poloniei, in fine, intre diverse provincii germane cu interventia polonezilor, intre 1454 si 1466. Imediat dupa aia, in 1455 avem razboiul Rozelor, stiti, acel razboi intern Angliei pentru putere. In 1462 avem razboi civil in Catalonia. In 1463 avem razboi intre turci si fostii lor aliati, venetienii. In 1465 avem razboi in Belgia, in 1468, din nou razboi in inima Germaniei. Imediat dupa aceea, in 1470, a fost un razboi intre danezi si suedezi, nu stiu ce au avut de impartit. In 1477 avem un foarte frumos razboi intre austrieci si unguri, astia stiu ce au avut de impartit, dar nu este important acum. Ignoram cu buna stiinta cateva zeci de ani si razboaie pentru ca se apropie, si nu mai am rabdare, un alt razboi de o suta de ani, intre turci si croati, croatii au iesit cam sifonati. Apoi, din 1494 si pana la sfarsitul secolului avem doua razboaie in Italia, incredibil, doua razboaie, nu s-au putut abtine. Si cu asta incheiem numai prima jumatate a celui de-al doilea mileniu, numai prima jumatate!

—- va urma —

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (2)

Si acestea fiind zise, pentru ca daca lasam la o parte conceptele care tin fie de realitatea fizica a oamenilor, fie de natura lor psihica, accentul pica pe relatiile istorice si culturale, sa vedem ce au in comun locuitorii spatiului european. Si ca sa nu ne pierdem in negura vremurilor vom incepe cu cel de-al doilea mileniu.

Chiar la inceputul celui de-al doilea mileniu avem si primul razboi in Europa, in jurul anului 1002. Nemtii se bat cu polonezii pentru controlul Lusatiei, Boemiei, Maraviei si Slovaciei. Au loc o serie de batalii si totul se termina cu o pace in anul 1018, deci conflictul a durat ceva ani buni. Sarim peste ceva razboaie purtate de Bizant si ajungem la niste conflicte incepand cu anul 1015 purtate de musulmanii de pe teritoriul Spaniei de azi pentru controlul Sardiniei. Tot in 1015 danezii invadeaza Anglia. Frumos! Pana in 1066 avem alte 8 razboaie cam neinteresante, cele mai multe cu implicarea Bizantului, deci sarim peste ele si ajungem in anul 1066 cand normanzii cuceresc Anglia pentru ca anul urmator sa sa invadeze Tara Galiilor. Toate acestea, bineinteles cu ajutorul prietenesc al bretonilor si al francezilor. A doua jumatate a primului secol a celui de-al doilea mileniu este dominata de o serie de revolte saxone si de o serie de razboaie purtate de Bizant, pe care eu le consider neinteresante, asa ca trecem mai departe catre inceputul celui de-al doilea secol. Chiar la inceput avem ceva razboaie intre germani si vecinii lor, respectiv polonezii si francezii, dar probabil era vorba de formarea proto-spiritului european, trecem sub tacere restul. Si in est se batea lumea, framantarile sunt importante, dar sarim peste ele deoarece in 1130 incepe razboiul civil in Norvegia, care razboi a marcat o intreaga epoca intinsa pe o perioada de mai mult de o suta de ani. Nu vom insista si nu vom reveni asupra ei. In 1135 avem un nou razboi intre Anglia si Normandia, pentru ca in 1142 sa avem un razboi intre suedezi si ortodocsii rusi. Prin 1144 incepe un razboi intre catalani si locuitorii din sudul Frantei de azi, tine mult si e o afacere incalcita, nu merita sa ne ocupam memoria. Sarim peste cateva razboiae ca sa constatam ca in jurul anului 1169 normazii invadeaza Irlanda, frumoasa natiune normanzii astia! Ciudat, in 1173 avem in Anglia o revolta a fiilor regelui Henry al II-lea impotriva, cui altcuiva, tatalui lor. Desi unii ar putea spune ca nu a fost vorba decat de lupta pentru avere a unor oameni prosti, totusi evenimentele respective au tulburat bucati mari vestul Europei pentru o scurta perioada de timp. Sarind cateva razboaie, al doilea secol se termina cu un razboi dintre Franta si Anglia, in 1198. Al treilea secol al celui de al doilea mileniu incepe cu ceva framantari pe la nemti, dar sarim peste ele, precum si peste toate cruciadele si ajungem la un frumos conflict european, razboiul din 1202 dintre francezi si englezi, razboi care va dura doisprezece ani si care se va purta cu precadere in Normandia, frumos taram, chiar langa minunata Bretanie, gard in gard cu Pays de la Loire. Sarim peste cateva conflicte, dintre care unele majore, si ajungem la “rascoala” galezilor impotriva englezilor, rascoala care, desi infranta, se pare a avut numai urmari bune! Sarim repede peste vreo trei razboaie din vestul Europei ca sa ajungem in anul 1223 cand incepe invazia mongola in Europa, normal, pe la est, si care evident, macar de aceasta data, nu a fost vina europenilor. In anul 1224 avem asediul de la La Rochelle, toata lumea stie despre ce e vorba, nu mai insist, francezii sa se gandeasca bine la ce au facut. In 1227 si 1231 nemtii se bat intre ei, nu ne intereseaza prea tare, sarim si peste alte conflicte, pentru ca in 1256 sa inceapa razboiul dintre genovezi si venetieni pentru controlul rutelor de comert din Marea Mediterana, razboi care, cum se stie, a durat mai mult de o suta de ani. Exceptional! Dupa ce olandezii au partea lor de razboaie ajungem in 1260 cand se bat ungurii cu austriecii, desi batalia in sine nu ar avea nici o importanta pentru nimeni, probabil ar fi fost uitata chiar a doua zi dimineata, daca fiecare dintre partile implicate nu ar fi adus un numar mare de aliati. Din 1262 pana in 1266 se bat scotienii cu norvegienii, dar cumva pasnic, fara sa puna mana pe prea multe arme. In 1276 avem ceva razboi in Spania, pentru ca in 1277 sa avem revolte in Bulgaria. Sarim peste conflictele din sudul si vestul Europei pentru ca sa ajungem la 1296 cand incepe un proces razboinic de peste saizeci de ani intre Scotia si Anglia, soldat in final cu independenta Scotiei. Bravo Scotia! Si cu toate astea am ajuns doar la inceputul celui de-al patrulea secol al celui de-al doilea mileniu!

—- va urma —-

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (1)

Uniunea Europeana este o asociatie politico-economica de state europene (douazeci si opt la aceasta data). Daca toate statele componente sunt cu adevarat europene este o alta poveste, dar astazi in discutie este notiunea de “natiune”, concept extrem de simplu la prima vedere, dar extrem de complicat in viata de zi cu zi. Prostul nu isi pune nici o intrebare, el stie deja raspunsul, un raspuns vag care pluteste pe undeva prin capul prostului dar pe care prostul nu il poate formula si impartasi coerent apropiatilor sai. Dar prostul nu se sfieste sa foloseasca sintagme marete, precum ar fi cele de “natiune europeana”, “natiuni europene” sau derivatele localizate ale acestora, sintagme pe care le gasim din abundenta prin presa contemporana. Sigur, “natiune”, sa vedem despre ce este vorba.

Intelesul cuvantului “natiune” a evoluat de-a lungul timpului si, din nefericire, a evoluat foarte mult in ultimii zeci de ani. Dictionarul de neologisme din 1986 defineste natiunea ca fiind o forma de comunitate etnica-sociala a oamenilor, produs al dezvoltării societătii pe o treaptă superioara, avand ca trasaturi definitorii comunitatea de teritoriu, a intereselor economice, a originii limbii și culturii, o anumită factura psihica, din latinescul “natio”. Lasand la o parte dezvoltarea societatii pe o treapta superioara, obsesia vremii, observam ca la data respectiva natiunea avea la baza notiunea de etnie, agregata de ceva relatii sociale dar, surprinzator pentru vremea respectiva, in calcul era luata si o anumita componenta psihica, considerata indispensabila conceptului de natiune. Daca nu am cunoaste evolutiile definitiei cred ca la acest nivel de intelegere ceea ce caracterizeaza o natiune conform celor declarate mai sus ar fi atat necesare cat si suficiente pentru a completa imagine omului obisnuit despre natiunea careia ii apartine. In esenta, definitia de la acea data aducea impreuna oameni cu aceleasi caracteristici, oameni de acelasi fel, oameni care imparteau un teritoriu si care depindeau unul de altul prin prisma interactiunilor economice si culturale, oameni care vorbeau aceeasi limba si care se comportau si reactionau la fel datorita componentei psihice comune. Foarte semnificativ, definitia natiunii din 1986 nu aducea vorba despre conceptul de stat, despartind, cum este si normal, natiunea de stat. O definitie destul de solida a natiunii nu-i asa? Se pare ca nu, sau cel putin nu din punctul de vedere al statului, care curand dupa Revolutie a simtit nevoia sa schimbe aceasta definitie. DEX-ul din 1998 defineste natiunea ca fiind o comunitate stabila de oameni, istoricește constituita ca stat, aparuta pe baza unitatii de limba, de teritoriu, de viata economica si de factura psihica, care se manifesta in particularitati specifice ale culturii nationale si in constiinta originii si a sortii comune. Primul lucru care sare in ochi fata de definitia din 1986 este extragerea din continutul definitiei a referintelor la etnie si introducerea in schimb a notiunii de stat. Din punctul meu de vedere amestecarea statului si natiunii in acelasi amalgam este o greseala enorma, nu exista nici o legatura intre stat si natiune, si este de-a dreptul periculos sa legi conceptul de natiune de conceptul de stat, un concept vremelnic, framantat, care nu prezinta continuitate si cu care nici un cetatean sanatos mintal nu se poate identifica. Nu cred ca nici despre componenta etnica a unei natiuni nu se poate in principiu discuta deoarece, desi in ziua de azi statele tind sa administreze conglomerari multinationale, o natiune la origine este un subgrup al unei etnii ai carei membrii impartasesc toate celelalte caracteristici comune ale unei natiuni. Revizia aceasta a fost insa probabil necesara guvernului la vremea respectiva pentru a pregati constiinta populara si a o modela in favoarea integrarii europene, a deschiderii largi a granitelor pentru imigrare din tari exotice, pentru daramarea barierelor psihologice care tineau natiunea romana unita si altele asemenea. Si totusi lucrurile nu se aproesc aici. DEX-ul din 2009 faramiteaza si mai mult notiunea de natiune, definind-o ca comunitate umana caracterizata prin unitatea de teritoriu, constiinta identitatii istorice si culturale si, in general, prin unitate de limba si religie. Bineinteles, natiunea nu are nimic, absolut nimic in legatura cu religia, aceasta abominatie a inceputului de secol, aceasta moda turbata care sper ca va dispare curand din vietile noastre. Despre identitatea istorica nu prea avem ce sa discutam, probabil ca o exista careva care sa inteleaga exact ceea ce vrea sa insemne aceasta sintagma ciudata, dar omul normal sigur nu intelege. De asemenea din aceasta definitie a fost eliminata si componenta psihica comuna a oamenilor ce formeaza o natiune, nici o surpriza, guvernul isi continua lucrarea. O caracteristica comuna a celor trei definitii a ramas limba, dar cu parere de rau trebuie sa constatam ca limba nu este o conditie suficienta pentru o natiune si, poate, daca analizam mai bine, nici macar necesara. Deci prin prisma evolutiei conceptului de natiune in ultimii cativa zeci de ani ne dam seama ca nu prea avem motive sa credem ca viitorul ar putea sa ne aduca ceva bun in aceasta directie, diluarea conceptului ne face din contra sa ne gandim ca ceea ce urmeaza este diluarea natiunii in sine, si cum orice diluare a conceptelor puternice este urmata de efecte puternice in societate, diluarea natiunii va duce la disparitia ei.

—- va urma —-

Ascensiunea extremei dreapta

Exista zilele acestea in presa o avalansa de articole, emisiuni si comentarii, calcule si analize, privind ascensiunea extremei dreapta in Europa si mai ales marele succes al acestora la recentele alegeri europarlamentare. Sincer, mi-as dori niste ziaristi mai competenti, niste analisti care stiu despre ce vorbesc, niste politicieni mai putin ipocriti si un public care nu se mira la orice prostie debitata de primul om care apare la televizor.

Este absolut normal ca atunci cand incerci sa inclini balanta foarte mult intr-o singura parte sa ajungi sa starnesti o reactie adversa, reactie pe care alegatorul din tarile civilizate o va concretiza printr-un vot de incredere acordat celor care se opun ca doctrina si actiuni fortelor politice aflate la guvernare, forte politice responsabile de multi ani, peste tot in Europa, de actiuni sustinute de destabilizare a propriilor tari si de saracire a propriilor cetateni. De ce au actionat in acest fel politicienii europeni, mi-e greu sa spun, dar in cazul politicienilor romani este vorba de o criza acuta de prostie si lacomie care a cazut pe un fond acut de decenta si onestitate al oamenilor inteligenti din Romania. Probabil ca miza distrugerii societatii este foarte tentanta, probabil ca este foarte incitant sa joci la ruleta ruseasca viitorul a milioane de oameni, asa ca oamenii politici s-au manifestat cu voiosie intr-o hora interstatala a autodistrugerii. Asazisele valori promovate de ei au fost sanctionate la acest ultim vot si au devenit exact motivul pentru care extrema dreapta a ajuns din nou la moda. Si daca aceasta tendinta politica de la sfarsitul secolului XX si inceputul secolului XXI, de ignorare a realitatilor cetateanului de rand, va continua, vom ajunge usurel la razboi civil, razboiul cetateanului oprimat impotriva pe de o parte a minoritatii politico-sociale ce promoveaza aceste idei nefiresti iar pe de alta parte impotriva invadatorilor straini, invadatori de alta rasa, conceptie si conditie decat populatia autohtona, europeana. Europeanul este rabdator si a avut bunavointa sa experimenteze ideile clasei politice actuale, este generos si s-a lasat saracit de teorii fanteziste care au dus la colapsul economic, este milos si a incercat sa acorde ajutor unor hoarde migratoare care nu au avut de la bun inceput nici o intentie de a imita modul de viata european. Sa speram ca va exista o limita si ca lucrurile vor incepe sa se desfasoare si in favoarea cetateanului european, inainte de a se ajunge la o degenerare violenta a situatiei in Europa. De curand un lider European a propus o uniune franco-dermana concomitent cu iesirea celor doua tari din zona Schengen, cu unicul scop de a proteja cetatenii propriilor state. Este vorba de Nicolas Sarkozy, care intre noi fie vorba, nu a avut aceasta idee cat timp a fost la putere pentru ca la acea data nu era o idee populara. Nu stiu daca este o idee rea sau o idee buna, cu siguranta ar fi un lucru bun pentru francezi si germani, dar stiu ca ar fi un lucru dezastruos pentru toti ceilalti europeni, un lucru profund necinstit si egoist. Si Nicolas Sarkozy nu este un extremist, a aratat un caracter democrat-social cu multe ocazii, dar probabil situatia din tara lui l-a determinat sa isi exprime ideile si in acelasi timp speranta pentru un viitor mai bun.

Pe de alta parte nu trebuie sa ne inchipuim ca extrema dreapta europeana este formata din vreun alt soi de politicieni decat cei din stanga esichierului politic. Ca o prima observatie, daca ar crede cat de putin in ideile pe care le imprastie nu ar fi candidat la alegerile europarlamentare pentru ca, nu-i asa, ei nu cred in institutiile europene, nu le recunosc si povestea cu subminarea din interior nu tine. Au candidat, au fost alesi si au sarbatorit cu bucurie faptul ca se vor umple de bani din acelasi buzunar din care s-au umplut pana acum si liderii europeni de stanga. Nu cred ca politica nedreapta de care vorbeam mai devreme se va schimba in vreun fel . Este ca si cum un lup (politicianul) ar uita subit gustul laptelui pe care l-a supt (exploatarea poporului) si ar deveni subit din carnivor (hot, pungas, bandit) un biet vegetarian (interesat de binele cetateanului). Cand veti vedea un lup sa manance varza sa ma anuntati si pe mine, pana atunci, ramane tot asa, noi vom plati, ei se vor imbuiba, caci tot politicieni sunt cu totii.

Ca o ultima observatie, lupta de clasa atat de draga politicianului de stanga este pe cale sa se acutizeze, numai ca nu in sensul promovat de iubitii socialisti/comunisti ci exact contra lor, contra intereselor lor, exact spre binele cetateanului si pentru interesele cetateanului.

Electoratul captiv

Partidele socialiste/comuniste din Europa au reusit formarea unui tip de electorat captiv, foarte disciplinat, foarte limitat intelectual, fara o aderenta prea buna la idealurile nationale sau europene si conditionat de anumite boli sociale sau individuale care ii determina reactii bine calculate si cunoscute de ideologii si activistii partidelor respective. Nu ar fi o problema, orice partid tinde sa isi formeze un electorat stabil, pe care sa se bazeze la alegeri, e un proces normal, care nu incalca regulile democratiei. In cazul partidelor socialiste/comuniste exista circumstante care depasesc insa cadrul procesului democratic, deoarece conditionarea electoratului prin alte procese decat schimbul de idei politice, sociale si economice inseamna de fapt invadarea vietii private si incalcarea dreptului la opinie. Fac aici o precizare in urma unor remarci care mi-au fost adresate de catre unii colegi: toate partidele politice folosesc cam aceleasi tactici in legtura cu electoratul, dar rezultatul este mai accentuat si mai vizibil in cazul partidelor socialiste/comuniste. Poate nu este destul de clar cam despre ce fel de procese sociale vorbesc, cam ce fel de procese ar aduce atingeri cetateanului, ca individ si ca parte a societatii. Formarea unor reflexe sociale care sa conditioneze votul cetateanului implica actiuni care sa produca cel putin urmatoarele efecte necesare din punct de vedere electoral: formarea unei atitudini de obedienta fata de exponentii politici, diminuarea coeficientului de inteligenta, individual si colectiv, reducerea calitatilor morale individuale si sociale, destructurarea societatii si a comunitatilor locale, disocierea cetateanului fata de concepe care tin societatea coeziva, precum nationalismul si patriotismul, restrictionarea accesului cetateanului la diverse procese sociale, politice sau economice.

Obedienta (atitudine de supunere, de ascultare) este o atitudine care ne urmeaza ca indivizi dintotdeauna, fiind o atitudine individuala specifica animalelor care traiesc in grupuri, oamenii exceland in aceasta privinta, fiind animale care traiesc in grupuri mari ce formeaza relatii sociale complexe, atat la nivel de individ cat si la nivel de grup, ca subcomponenta a societatii. La nivelul istoriei a insemnat posibilitatea, sansa omului, de a forma societati inchegate, cu lideri puternici, oameni care au gestionat riscuri si au reusit sa impinga societatea inainte. Componenta principala a atitudinii obediente a individului a fost obedienta fata de societate, fata de grupul caruia individul apartinea. Ei bine, procese sociale moderne, desfasurate sub organizarea si indrumarea partidelor politice de stanga (observatie uneori valabila pentru tot spectrul politic, asa cum sustin unii dintre colegii mei) implica scoaterea individului de sub influenta societatii si aducerea individului direct in sfera de influenta a partidelor politice. Nesupunerea individului fata de societate, reprezentata prin interesul social, nu a fost o atitudine intalnita in Romania de-a lungul istoriei mai mult sau mai putin recente, in general, poporul roman fiind caracterizat de o mare toleranta sociala, structura poporului fiind bazata in mare parte pe interactiunea frecventa intre clasele sociale si intre diversele componente ale acelorasi clase sociele. Actiunea partidelor politice, desfasurata deja acum de aproape o suta de ani, dintre care o mare parte a fost desfasurata de catre PCR inainte de revolutie, dar a fost continuata de partidele socialiste/comuniste aflate la putere de la revolutie incoace, a dus la fenomene sociale aberante, cum ar fi  discordia intre generatii sau conflictele de munca intre muncitori si autoritati pe de o parte si patronat pe de alta parte. Respectul reciproc in cadrul familiei si in afara ei a fost motorul societatii romanesti de-a lungul a sute de ani de istorie cunoscuta, societate in care grupuri sociale cu atitudini si interese comune se manifestau prin atitudini de respect fata de  alte grupuri sociale cu atitudini si interese comune, dar diferite de ale primelor grupuri, iar cei din urma isi concentrau activitatea in interesul celor dintai, aratand la randul lor respect pentru dorintele si aspiratiile acestora, toata aceasta situatie fiind de fapt obedienta individului fata de interesul suprem al societatii. Prima actiune a factorilor politici mentionati mai devreme a fost invrajbirea acestor grupuri, disocierea lor de interesul comun, astfel incat obedienta naturala a individului, mostenita in procesul de evolutie, sa nu isi mai gaseasca un suport social si sa se poata agata de cel ce ii ofera suport, in cazul de fata, foarte nefericit, de partidele politice de stanga care au reusit sa monopolizeze interesul individului si sa ii exploateze reflexe conditionate formate prin inginerie sociala.

Diminuarea coeficientului de inteligenta a omului societatii moderne este un subiect controversat, deoarece toate testele ce incearca sa cuantifice inteligenta sunt dependente de gradul de cultura al subiectului, deci nu reusesc sa distinga gradul de inteligentta nativa al subiectului. Inteligenta individuala este, conform DEX-ului, capacitatea de a intelege usor si bine, de a sesiza ceea ce este esential, de a rezolva situatii sau probleme noi pe baza experientei acumulate anterior. Inteligenta colectiva este cam acelasi lucru, dar aplicata grupurilor. Sa nu credeti ca grupuri formate din oameni extraordinar de inteligenti se comporta inteligent, nici pe departe. Orgoliul individual duce colaborarea defectuoasa intre indivizi iar multi alti factori determina actiuni individuale contrare interesului general, deci conduc la o inteligenta colectiva scazuta. Indiferent de ce considerente am putea aplica in cuantificarea si masurarea inteligentei, mai ales daca acceptam in cadrul evaluarii si componenta culturala, devine din ce in ce mai clar ca dezastrul din invatamant nu este intamplator, este un proces programat si in folosul direct al factorilor politici.  De asemenea nu este intamplatoare nici spargerea societatii romanesti in grupuri de interese bazate pe alte criterii decat cele care ar duce la progresul national, deoarece interesul clasei politice este total diferit de interesul national, de interesul cetateanului de rand. 

Reducerea calitatilor morale individuale si sociale au fost un deziderat al clasei politice din prima zi de dupa revolutie. Nu este o coincidenta faptul ca din cultura vestica au fost asimilate aici numai elemente ce tin de depravare, de anarhie si asociate unei stari infractionale. Iar aceasta asimilare s-a facut la lumina zilei, prin ziare si televiziuni, prin promovare agresiva si prin repetare pana la obsesie a unor concepte fara nici o legatura cu poporul roman. De ce au fost asimilate de societatea noastra nu stiu, probabil ca odata pornit angrenajul este greu sa rezisti, nu reusesti sa te desprinzi de turma, nu constientizezi manipularea si nu stii unde se gaseste granita dintre realitatea in care traiesti si fantezia ce iti este prezentata de factorii politici.

Despre destructurarea societatii si a comunitatilor locale nu sunt foarte multe de spus, ele constituie baza oricaruia dintre procesele descrise mai sus. Un popor unit, bine asezat, cu conceptii proprii, neinfluentabil de curente vremelnice, sau in egala masura o comunitate locala constienta de posibilitatile si necesitatile proprii, nu sunt in nici un fel de folos oamenilor politici. In nici un caz un popor sanatos, inteligent, bine structurat, cum era poporul roman in trecut, nu ar fi votat partide politice care flutura prin campanii vorbe goale, care nu isi respecta promisiunile si care nu au nimic in comun cu idealurile poporului nostru. Nici o zi nu ar mai fi ramas comunistii la putere daca poporul ar fi putut sa se concentreze asupra intereselor proprii, daca nu ar fi fost otravit prin manipulare si daca nu ar fi fost orbit de minciuni. Ce comunitate ar fi ales un primar care sa risipeasca toata averea comunitatii, sa ii instraineze pamanturile si resursele pe baza de interes de partid comunist. Singura intrebare in acest moment este cum sa facem sa recuperam coerenta poporului roman, jaful care a fost in ultimii douazeci si cinci de ani nu mai poate fi compensat, dar macar undeva, intr-un viitor nu prea indepartat, va trebui sa ne strangem in jurul interesului national ca un popor coerent si nu ca o populatie haituita.

Patriotismul si nationalismul specific romanesti, sentimente ce au creat aceasta natie si au format Romania de azi, au fost infierate dupa revolutie ca fiind sentimente care dauneaza individului si societatii, sentimente ce sunt pedepsite de legile de azi si care au fost asociate de presa in mod obsesiv cu ura si rautatea. Sentimente nobile in esenta lor, foarte importante pentru supravietuirea unui popor, au fost pervertite de o adunatura de oameni mici si fara urma de constiinta, clasa politica de astazi, ciuma si cancerul acestei tari. Cu sloganele goale ale Uniunii Europene in frunte, fara nici o logica si fara nici o rusine, in mod abuziv si excesiv, ne-au fost impuse curente ce nu au nici o legatura cu natiunea noastra, nu ne fac cinste, ne distrug si ne desfiinteaza.

Accesul oricarui cetatean la procesele ce tin de functionarea statului trebuie sa fie liber, pe baza de optiune personala, si in mod imperativ nu trebuie sa fie conditionate de nici un fel de factori ce caracterizeaza starea societatii in momentul respectiv. Prin legi bine ticluite, in mod progresiv, in timp, orice drept al cetateanului roman a fost sever limitat, astfel incat in momentul de fata cetateanul nu poate participa in nici un fel la activitati ce tin de organizarea si functionarea statului. Statul a avut suficient timp sa se organizeze in mod mafiot, pe baza de interese a unor grupuri foarte restranse, care nu fac decat sa risipeasca avutia nationala si sa vanda viitorul generatiilor viitoare pentru a tine in functiune un mecanism statal cangrenat si nociv, un mecanism statal indreptat impotriva cetateanului si care nu ezita sa abuzeze cetateanul pentru protectia mafiei din fruntea statului.

Electoratul unui partid nu se formeaza de azi pe maine, este un proces ce dureaza si costa. Foarmarea acestui electorat de stanga foarte obedient se face pe banii nostri, ai tuturor. Trebuie sa ne respectam mai mult unii pe altii, sa ne gandim mai mult la interesul national si mai putin la interesul personal, nu trebuie sa mai vindem voturi pentru un colt de paine si nu trebuie sa mai votam fara sa ne mai gandim la copiii copiilor nostri. Usor de spus, greu de facut.