Tag Archives: munca

Comunism

Dusmanul binelui este mai binele

Un bolnav psihic nu poate conduce o masina. Da un test psihologic, nu il trece si nu este primit in examen, nu i se da carnet. Un bolnav psihic poate fi insa procuror si se poate juca in voie cu destinele oamenilor. Ce spun eu procuror, procuror sef!

Un articol interesant povesteste despre aventurile orasului Dallas cu un procuror “districtual” de care nu poate scapa. Procurorul, o femeie, bolnava psihic, nu poate fi concediata pentru ca legea ce reglementeaza conflictele de munca nu permite, sau nu stipuleaza exact ce poti sa faci cu bolnavii mintali. Statul s-a adresat instantei in speranta ca o poate concedia. Colegii de munca (subalternii) femeii ar depune oricand marturie ca procuroarea a avut ceva episoade de paranoia deliranta. De altfel a fost tratata de depresie severa, dar se poate ca si alte aspecte ale bolii ei sa iasa la iveala. Si totusi nu poate fi trimisa la plimbare pur si simplu.

Sa privim un pic detasati de situatia noastra de romani. Un bolnav psihic ajunge intr-o functie. Este evident incompetent si datorita starii in care se afla provoace probleme colaterale pe care nimeni nu le sanctioneaza, pentru ca, nu-i asa bolnavul psihic nu este responsabil de actele sale. Dar totusi nu poti sa il dai afara, sa il trimiti la plimbare! Chiar daca exista certificat medical care atesta nebunia lui.

Aha! Tare lege, multe asa inainte, imediat vom ajunge inapoi in epoca de piatra, de data asta socialista!

UE

Somajul in UE

Eurostat planuieste sa publice pe 7 ianuarie 2016 o actualizare a datelor privind somajul in Uniunea Europeana, asta dupa ce ultimele date confirmate erau disponibile pentru luna octombrie 2015. Incet-incet situatia somajului pare sa se imbunatateasca in UE, cel putin asta par a arata datele statistice oficiale… corectate. Oricum, nu ne asteptam la evolutii spectaculoase, asa ca putem sa ne gandim la o rata medie a somajului undeva in jur de zece la suta. Putem, de asemenea, face un mic pariu, cu mari sanse de a il castiga, cum ca principalii parametri statistici isi vor pastra tendinta de evolutie. Foarte frumos! Nemultumirea intervine acolo unde incepem sa ne indoim de veridicitatea indicatorilor.

Romania, de exemplu, este una dintre tarile cu rata a somajului printre cele mai mici din Uniunea Europeana, si asta ma (ne?) sperie, deoarece in Romania se face o distinctie destul de clara intre somer si persoana fara loc de munca. Somerul este una, persoana fara loc de munca este alta. Somerul trebuie sa indeplineasca cumulativ cateva conditii, persoana fara loc de munca nu indeplineste nimic. Somerul intra in statistici, persoana fara loc de munca nu intra. Pai cum sa spun eu, daca persoana fara loc de munca nu intra in statistici, atunci zic eu ca statisticile sunt eronate. Si daca statisticile raportate de Romania sunt eronate. inseamna ca si statisticile Uniunii Europene sunt eronate. Mai sunt si alte aberatii: mai putine femei in somaj decat barbati (invers decat in UE, e drept, nu in totalitate adevarat, dar pe acolo), indici de somaj dubiosi privind repartitia somerilor in functie de studii, aberatii privind durata somajului si somajul pe termen lung si asa mai departe. Daca asa sta treaba in Romania, oare in celelalte tari din UE cum o fi? Pai eu cred ca tot cam asa.

Ganditi-va un pic, cunoasteti vreun om fara loc de munca? Eu cunosc cativa. Dar cunoasteti vreun somer? Eu nu cunosc. Pun pariu ca aceasta situatie nu este in niciun fel cuprinsa in statistici. Mai vorbim dupa 7 ianuarie. Revin cu completari la articol.

Religie

Religia – Plaga moderna

LA MULTI ANI! Va doresc tuturor un an minunat, plin de bucurii si impliniri.

Bun, asta a fost usor, acum, fiind primul articol din acest an, fiind dupa o perioada de cateva luni in care nu prea am putut scrie din cauza obligatiilor profesionale, fiind eu fara chef sa completez raportul de activitate pe anul trecut, fiind prima zi din iarna in care a nins si avand sub pres o gramada de subiecte politice, economice, sociale si tehnico-stiintifice, am fost obligat sa aleg un suniect mai neutru, de acomodare. Colegii mi-au sugerat religia. Mare greseala!

CBS anunta concedieri masive efectuate de Cargill, o companie privata americana care desfasoara diverse activitati legate in principal de industria alimentara. Mai multe detalii aici. Articolul CBS poate fi citit aici. Este vorba de concedieri indreptate impotriva muncitorilor de religie musulmana, concedieri nu chiar atat de dramatice pe cat se anunta in titlul articolului, fiind vorba de numai vreo 200 de credinciosi. Bravo, Cargill! Si o sa va explic imediat de ce spun “bravo” si nu ar stica sa cititi mai mult despre acest subiect inainte sa continuati articolul.

Musulmanii de la Cargill aveau 5 sesiuni de rugaciune pe zi. Presupunand ca lucrau opt ore pe zi, venea cam o rugaciune la o ora si zece minute (tinand cont de cele doua rugaciuni de la venire si de la plecare care se faceau in afara programului de lucru). Trecem peste faptul ca doar un retardat mintal uita ce a spus cu o ora in urma si simte nevoia sa repete, trecem peste faptul ca Cargill a amenajat pe banii ei zone de rugaciune special destinate musulmanilor, trecem peste faptul ca respectivii musulmani se bucurau de dreptul la rugaciune intr-o tara crestina si intr-un moment sensibil, ignoram cu desavarsire faptul ca o rugaciune musulmana dureaza probabil mai mult de zece minute si ajungem la adevarata problema. Compania americana ii lasa sa plece la rugaciune in grupuri de maxim trei indivizi (dubiosi =)), intre noi fie vorba), iar muncitorii musulmai voiau sa plece in grupuri de cate unsprezece. Unsprezece!!! Sa se roage! Asemenea tampenie nu putea trece neobservata pentru ca intrerupea fluxul de productie in locatia de unde plecau musulmanii sa se roage. Reamintesc faptul ca scopul oricarei companii este profitul. Profitul apare daca produci si daca reusesti sa vinzi ceea ce produci. Cum pauzele lungi si dese nu aduc profit, compania le-a interzis sa se constituie in triburi numeroase in vederea rugaciunii. Ce s-au gandit atunci musulmanii? “Hai sa nu mai venim la munca trei zile ca sa ii invatam noi minte pe porcii de crestini capitalisti imperialisti putrezi americani”. Si nu au mai venit! Si cand au venit, s-au trezit direct concediati, ca acolo e America, nu Europa, si acolo munca este inca la mare pret, nu ca aici, sa nu mai aducem aminte de plaga europeana, ca iar imi creste tensiunea si nu e bine, nu e bine!

Oare au invatat ceva din experienta pe care au avut-o? Eu nu cred, caci unul dintre cei implicati declara: “Nu conteaza daca am o slujba sau nu, pentru ca pentru mine religia este mai importanta!”. Pai sa va spun eu cand religia devine mai importanta decat munca: atunci cand statul iti da ce sa mananci si nu mai ai nevoie sa muncesti, deci creierul devine relaxat, burta grasa si ideile religioase infloresc pe om asa cum ciupercile infloresc pe hoit. Ia sa nu mai primeasca el ajutoare, sa nu mai aiba cu ce sa isi intretina slanina de pe burta si mucegaiul de pe creier si sa vedeti cum slujba devine dintr-o data foarte importanta. Astia care au tot ce le trebuie stand cu mana intinsa la stat sau pe la cine stie ce asociatii de fraieri trebuie trimisi in patria lor de origine, caci si acolo e bine, acolo nu te opreste nimeni sa te rogi la fiecare ora. Eu sunt ateu. Dar daca as lucra undeva unde s-ar da pauze de rugaciune m-as ruga la fiecare jumatate de ora. Nu mult, cate un minut. As face cate cinci minute dus si cinci munute intors de la postul de lucru la camera de rugaciune, as mai vorbi putini cu colegii de rugaciune, as mai trece de doua ori pe la WC si uite asa de vreo cincisprezece ori pe zi pana vine ora de plecat acasa. Pai asa, sa muncesti fara sa muncesti sa tot iei bani. Si vreti sa va spun ceva, nu conteaza daca ar trebui sa ma rog la Dumnezeu, la Allah, la Buddha sau la vreun star porno, m-as ruga la oricine, caci asa ar fi credinta mea in momentul acela, as face orice numai sa nu muncesc. Aici e totusi o problema, mie imi place munca, dar poate as pacali un coleg sa se roage si pentru mine, ca sa nu lipsesc nici de la munca. Cred ca m-am incurcat, scopul rugaciunii este sa pleci de la munca, dar sa ne oprim aici, e prima zi de munca, poate nu e bine sa aprofundam atat o chestiune marunta.

De asta am spus “Bravo, Cargill!”, pentru ca americanii chiar au facut un lucru bun. Societatea viitorului va trebui sa fie fara religie, nu sa fie toleranta la religie, pentru ca din toleranta asta exagerata ies atentatele, razboaiele civile, statele cu legi pe fond religios si altele. De ce sa suporte compania pauzele de rugaciune? Ca sunt musulmani sau crestini nu conteaza. Ca si crestinii se roaga, nu atat de des, caci nu sunt inca indobitociti de tot, dar vine si asta, nu e departe. Deja am vazut firme in care sunt instalate icoane, scoli care au icoane pe toti peretii si primarii in care cum intri, cum te inchini, caci Fecioara si Pruncul te privesc cu repros in ochi de cum ai intrat. Nu e bine, caci acesta e un taram fertil pentru conflicte cu alte religii si un indemn direct si concret catre prostirea totala si definitiva, lucru cu care Asociatia noastra nu e de acord, scrie in Statut! Nu trebuie minimizat aspectul conflictului cu alte religii, credeti ca unui musulman ii vine bine sa isi lase copilul sa invete intr-o clasa in care copilul lui este privit insistent de personaje ale religiei crestin ortodoxe? Dar unui evreu? Dar unui tigan? Dar unui budist? Si pana la urma dar unui catolic?

Religia a fost o problema din vremuri imemoriale, dar parca niciodata nu a incomodat atat evolutia sociala ca in ziua de azi. Da, stiu, au existat epoci in care popa ardea oameni pe rug pentru ca asa voia el, dar nu ma refer la vremurile alea, sa ne gandim la perioada de dupa al doilea razboi mondial. Cand te bombardeaza nemtii (sau aliatii, depinde) nu prea iti arde de religie, caci ai greutati mari, greutati care trebuie rezolvate imediat, nu in viata de apoi. Ca urmare trebuie sa te zbati, sa te agiti, sa te rupi in doua daca e nevoie ca sa supravietuiesti, sa dai de mancare la copii, sa scapi de persecutii si alte probleme arzatoare. Ca te rogi, poate, dar religia capata o dimensiune secundara. Dupa aia a fost mult de reconstruit, a trebuit reconstruit tot, de la familii la fabrici si sosele. Apoi au inceput crizele sociale, grevele, miscarile de strada, mai multe natiuni europene au participat la razboaie mai micute si iar nu a fost loc pentru religie. Caderea Cortinei de Fier si raspandirea comunismului in toata Europa a facut loc prostiei crase si de aici, abia acum, religia a reusit sa prinda teren. M-am lungit cam mult, asta e, bravo, Cargill, rusine comunitatii musulmane din America, sper sa nu mai auzim curand de incidente cu tema religioasa, nu face bine nimanui.

Porc

Mintiti poporul cu televizorul!

Ei bine, nu numai cu televizorul (televiziunea) ci chiar cu toate categoriile de presa. Statisticile isi fac loc pe prima pagina, de obicei la momente bine alese, cu formulari mestesugit si esantioane de informatie “semnificativa” pentru subiectul respectiv. Saptamana asta am avut parte de doua statistici interesante: http://www.zf.ro/zf-24/o-statistica-ascunsa-iese-acum-la-iveala-somajul-in-randul-tinerilor-din-romania-mai-mare-decat-media-din-statele-uniunii-europene-14597696 si http://www.mediafax.ro/social/studiu-romanii-lucreaza-cel-mai-mult-din-ue-pe-parcursul-unei-saptamani-14601292 . Pe scurt una spune ca avem (prea) multi tineri someri, cealalta spuna ca muncim (prea) mult. Nu este nici o noutate, stiam ca tinerii intalnesc dificultati serioase la angajare, desi angajatorii cauta cu disperare tineri competenti pentru ocuparea unor posturi mai bine sau mai rau platite. Sistemul de invatamant si sistemul de asistenta sociala lasa tinerii cu zero sanse de angajare. Ca muncim prea mult nu e adevarat, dupa parerea mea nu muncim destul si nici nu avem un mediu economic util in care sa ne valorificam munca. Nu asta este important, dar imi aduc aminte de perioada de dinainte de februarie 2000 cand se spunea ca introducerea saptamanii de lucru de treizeci si cinci de ore in Franta va duce la reducerea somajului. Nu a redus somajul, a dus fix la cresterea lui, dar nu asta e important, important este ca statistiti de acelasi fel cu cele prezentate in cele doua articole apareau in presa franceza a vremii, popularizand si justificand viitoarele miscari ale guvernului. Au trecut cincisprezece ani de atunci, masura a dus la impozite marite si saracie, dar guvernele socialiste atat de iubite in Franta mentin cu incapatanare aceasta politica de treizeci si cinci de ore. Data fiind situatia de pe piata muncii din Romania, aparitia celor doua sondaje ma face sa ma tem de viitoare initiative guvernamentale pe piata muncii. Sa ma tem si sa incerc sa ma pun la adapost.

Munca

Munca, saraca de ea!

Un comunicat al Organizatiei Internationale a Muncii precizeaza ca 6400 oameni mor zilnic in accidente de munca sau din cauza bolilor profesionale: http://www.mediafax.ro/social/oim-6-400-de-oameni-mor-zilnic-in-accidente-de-munca-sau-din-cauza-bolilor-profesionale-14167731 . Sigur, e un subiect tragic, un subiect care nu prea lasa loc de interpretari favorabile, dar haideti sa facem un mic calcul. Populatia lumii este de aproximativ 7.242.000.000 oameni. Sapte miliarde doua sute patruzeci si doua de milioane de oameni, ca sa fie mai clar. Si pragul de sapte miliarde a fost atins in 2012. Acum suntem in 2015. Cei 6400 oameni care mor zilnic in accidente de munca sau din cauza bolilor profesionale reprezinta 0.0000883% din populatia lumii. Adica intr-un an mor in accidente de munca sau din cauza bolilor profesionale 0.03% din populatia lumii. Pentru comparatie 0.24% mor din cauza bolilor de inima si tot cam atat din cauza infectiilor si a bolilor transmisibile. Hmmmm… Daca e sa privim in acest fel munca nu mai e chiar o boala atat de grea, nu? Nu intr-atat incat sa merite eforturile pentru a o eradica, nu-i asa? Cred ca suntem la un foarte mic pas de a avea in viitorul mediu o legislatie care sa interzica munca in Uniunea Europeana, si asta e cu adevarat un lucru, foarte, foarte grav. Bineinteles, nu va vota nimeni o lege care sa spuna “munca e interzisa”, dar se vor ridica atat de multe bariere in fata muncii, incat va fi mai usor sa traiesti in saracie din mila societatii, decat sa muncesti. Deja legislatia muncii e aberanta si ridica semne de intrebare asupra intentiilor celor care au intocmit-o si votat-o, dar stiri alarmiste ca cea citata vor determina un zabauc de parlamentar sa puna bariere definitive intre angajat si angajator, intre cetatean si munca. Asta daca nu se corecteaza ceva pe la alegeri, dar slabe sperante!

Comunism

1 Mai

Pe vremurile de dinainte de 1989 “sarbatoream” fortat Ziua Internationala a Oamenilor Muncii, asa cum se numea 1 Mai pe atunci, normal, prin munca. Desi sarbatoarea nu avea pe acea vreme nici o legatura cu munca, era o foarte buna ocazie pentru Partidul Comunist de a “reafirma cu tarie atasamentul oamenilor muncii” fata de “conducatorul suprem”. Luate acum in deradere, manifestatiile mostruoase, lozincile si pancartele au fost o realitate care mai devreme sau mai tarziu va reveni in actualitate. Si spun asta fara pesimism, urmariti societatea din jurul vostru si veti intelege. Astazi, “sarbatorim” la 1 Mai Ziua Muncii, si desi denumirea a fost schimbata ca sa corespunda unei perceptii distorsionate a publicului, eliminand omul din titulatura, substratul este acelasi, glorificarea unor conceptii socialist/comuniste, conceptii ce au foarte putin de a face cu munca si foarte mult de a face cu lupta de clasa. Si ca orice tine de socialism/comunism lucrurile sunt oricum distorsionate in constiinta colectiva si oricum ar fi percepute sunt foarte departe de adevar. Nu exista nici un eveniment semnificativ care sa fie legat de munca si care sa se fi petrecut pe 1 Mai. Aceasta data a fost hotarata la a doua Internationala Socialista in memoria unor manifestatii care au avut loc pe 4 Mai (soldate cu victime in piata Heymarket), manifestatiile in sine avand ca scop obtinerea zilei de munca de opt ore, schimbare pe care sindicatele o doreau de la 1 Mai, de unde probabil si legatura. Si ca sa evitam speculatiile de natura socialist/comunista, victimele din piata Heymarket au fost in cea mai mare parte politisti, victime care au survenit in urma unui atac cu bomba artizanala a unui grup de descreierati instabili psihic, condamnati de justitie, dar transformati ulterior de nebunia socialista in eroi ce demonstrau pasnic. In concluzie nu prea avem ce sarbatori la 1 Mai, in cel mai bun caz ne putem aminti de 1 Mai ca fiind ziua in care perioada de lucru aproape a devenit de opt ore. In mod clar, Ziua Muncii nu se sarbatoreste la 1 Mai in toata lumea, asa cum ii place guvernului sa spuna. De exemplu in America de Nord Ziua Muncii se sarbatoreste prin septembrie, lucru ce are mai mult sens (recolta, belsug rezultat in urma muncii grele etc), in Australia nu se sarbatoreste la 1 Mai, dar nu mai stiu la ce data se sarbatoreste, iar mai multe tari, in special arabe, nu sarbatoresc deloc Ziua Muncii. Ar fi foarte frumos sa avem o sarbatoare populara dedicata muncii, dar exista ceva conditii pentru succesul adevarat al povestii. In primul rand, in mod evident, Ziua Muncii trebuie scoasa din contextul socialist/comunist, pentru ca, sa fim sinceri, socialistilor nu prea le place munca, deci nu au cum sa o sarbatoreasca. Asa ca, data trebuie schimbata, Internationala Socialista nefiind dupa parerea mea un eveniment la care trebuie sa ne raportam cand vrem sa ne construim viitorul. In al doilea rand, Ziua Muncii nu trebuie sa fie zi libera, pur si simplu e imbecil sa sarbatoresti munca prin pomeni electorale. Putina decenta, munca e buna, frumoasa, dar sarbatorita prin puturosenie parca trece in ridicol!

Gandire

Munca, bratara de aur!

Dupa ce acum cateva zile am scris despre Ungaria si premierul sau, Viktor Orban, astazi avem din nou un subiect interesant. Ungaria vrea sa limiteze numarul strainilor care muncesc (legal) in interiorul granitelor ei: http://www.mediafax.ro/externe/ungaria-vrea-sa-limiteze-numarul-strainilor-care-lucreaza-in-tara-14178255 . Foarte frumos, e tara lor, fac ce vor ei. Dupa parerea mea este o initiativa foarte frumoasa, trebuie sa isi angreneze in munca in primul rand tinerii care reprezinta o buna parte a somerilor, apoi batranii, categoria sociala care isi gaseste cel mai greu de lucru, apoi trebuie sa ii ajute sa isi gaseasca de lucru si pe cei de varsta medie care se afla accidental in somaj si numai apoi, daca mai e loc si timp, mai pot accepta la munca si straini. O mica precizare, este vorba despre straini din afara granitelor Uniunii Europene, pentru ca despre restul de straini (de exemplu romani) nu avem ce discuta, legislatia comunitara este destul de clara in acest sens. Bun, dar guvernul, actionand in mod clar in sprijinul si conform asteptarilor poporului, isi taie o buna parte din sustinatori, in special socialisti, dar si o parte din investitorii care contribuie masiv in campaniile electorale si care se simt acum atinsi de faptul ca va incepe sa dispara o mana de lucru ieftina. Oricum, una peste alta, guvernul Ungariei este din nou in atentia presei socialiste europene, inflamand si mai mult o situatie si asa destul de ciudata, culmea, actionand in interesul poporului, asa cum nu prea mai vedem la vreun alt guvern european. Hmmmm…. Oare de ce guvernul nostru nu reuseste si el sa faca un gest bun, oricat de mic si de neinsemnat ar fi el? In fine, bravo guvern ungar, hai sa vedem ce ti-o mai trece prin cap in viitor!

Munca

Munca in lanturi

Daily Express, publicatie nu foarte serioasa, recunosc, a publicat recent o serie de articole pe teme imigratiei in Marea Britanie, articole care analizau din mai multe puncte de vedere relatia statului britanic cu noii veniti pe insula. Unul dintre ele merita urmarit, deoarece atat in esenta lui cat si prin prisma comentariilor cititorilor, articolul aduce in discutie cateva aspecte importante ale vietii cetatenilor europeni. Articolul poate fi citit aici: http://www.express.co.uk/news/uk/538002/Jobs-migrant-workers.

Problema de fond pe care articolul o semnaleaza este pierderea locurilor de munca ale cetatenilor britnici in fata “invadatorilor” est-europeni. Nu este o surpriza faptul ca est-europenii muncesc mai bine si mai mult pe salarii mai mici si nici nu este o noutate faptul ca sistemul de asistenta sociala, extrem de generos cu strainii in orice stat european, indeamna la nemunca. Dar nu putem arunca intreaga vina pe cetateni, pentru ca slujbele slab platite nu le asigura un venit suficient. Nu putem arunca vina nici pe producator, el trebuie sa obtina profit sau sa isi inchida afacerea, in plus este obligat de comerciant sa practice preturi extrem de mici. Intr-adevar, comerciantul este vinovat, dar el nu face parte direct din acest lant, nu poate fi luat in calcul. Statul nu est nici el foarte vinovat, caci cetatenii au votat si si-au hotarat viitorul. Est-europenii nu pot fi blamati pentru ca vor sa munceasca pentru viitorul lor, munca e buna si in urma muncii platesc impozite pentru noi toti. Deci… sa analizam un pic problema.

Cetateanul se afla in centrul problemelor. Salariul pe care producatorii il ofera este mic, insuficient pentru toate cheltuielile cetateanului. Cetateanul nu este dispus sa faca concesii stilului sau de viata astfel incat sa se incadreze in limitele acelui salariu mic. In aceasta situatie, in mod clar, vinovatul este cetateanul, deoarece adaptabilitatea lui sociala a scazut drastic, puternic stimulata de media, si in special de media vizuala, care promoveaza un stil de viata luxos, bazat pe risipa individuala si concurenta economica intre diversele paturi sociale. Cetateanul obtine mai multi bani in urma ajutorului social decat in urma unui salariu minim. Pentru aceasta fateta a problemei vinovat este in mod clar statul care pentru a-si obtine propriile beneficii a aderat la haiducia sociala care este politica de stanga si a sacrificat generatiile viitoare. Vina statului este atat de clara si de intensa pe acest mic segment al problemei incat nu mai merita discutata, ci din contra, ar trebui sa ii cautam motivatii si justificari. Politica de stanga nu este viabila pe termen lung, dovada este marirea si prabusirea Uniunii Sovietice si a satelitilor sai, dar este o politica placuta cetateanului neinstruit si sarac, acei multi votanti care reprezinta electoratul socialist/comunist. In apararea statului putem spune intotdeauna ca nu a facut decat sa implementeze vointa cetateanului, si acesta este un argument foarte puternic, care tine de fundamentele democratiei. Cetateanul de rand insa este destul de prost, insumand aici atat incultura sa cat si incapacitatea sa de a gandi rational. Ca urmare cetateanul a votat ceea ce a sunat mai bine, mai “european”, fara sa se gandeasca la consecintele gestului sau. In scurt timp s-a ales cu un somaj generos si cu oportunitatea de a se plange ca nu are de lucru. In nici un caz cetateanul nu face ceva pentru a isi gasi de lucru. Daca isi gaseste un job prost platit nu ii ajung nici banii si mai pierde si ocazia de a sta relaxat toata ziua, sau chiar si mai rau, pierde si ocazia de a face un ban la negru pe langa. De asemenea, cetateanul refuza job-uri care nu sunt la moda, joburi care ar putea sa “il faca de ras” in comunitatea in care traieste. Deci job-urile ce implica munca fizica, statul in aer liber, in picioare, in diverse mirosuri sau care implica deplasari nu sunt atractive, deoarece cetateanul care aplica pentru cel job trebuie sa isi asume o anumita identitate sociala, identitate sociala care nu mai este la moda, sau mai rau, este blamata in comunitatea din care respectivul cetatean face parte. Ca urmare cetateanul britanic nu o sa se angajeze pentru munci grele si nu o sa accepte faptul ca nu este suficient de productiv pentru un salariu mai bun. Si o sa voteze in continuare cu stanga pentru ca atat il duce capul, nu isi da seama ca tot din cauza lui a ajuns in situatia in care se afla.

Producatorul a fost timp de zeci de ani demonizat de statul socialist si a fost in mod constant personificat de patron. Producatorul nu poate fi identificat prin patronul afacerii, dar din nefericire in constiinta generala este. Parerea generala despre patron, asa cum se intelege foarte bine din comentariile articolului, este aceea ca patronul este un exploatator fara scrupule, care isi tine lucratorii in sclavie, in conditii mizere, cu program de lucru prelungit si fara nici un drept, timp in care el isi desfasoara o vacanta perpetua in insule exotice pe meleaguri cu clima calda. Adevarul este ca multi patroni din industrie sau agricultura lucreaza saisprezece ore pe zi, in fiecare zi a saptamanii, fara concediu, timp de treizeci, patruzeci de ani, dupa care mor de infarct sau atac cerebral. Aceasta imagine nu a fost insa popularizata de statul socialist, nu se incadreaza in tiparul luptei de clasa. Si totusi nici ei nu sunt feriti de greseala in problema pe care o discutam. Prima greseala fatala este dependenta de comerciant, dependenta care se accentueaza pe zi ce trece si care nu cred ca se va rezolva in viitorul apropiat. In Europa de azi comerciantul impune pretul de achizitie, conditiile de achizitie, durata si clauzele contractelor, producatorul fiind captiv. Din punctul meu de vedere producatorul a intrat fara sa se gandeasca prea mult in hora guvernului, pe refrenul “sa producem mai mult, mai ieftin si mai prost”, si acum nu mai stie cum sa faca sa iasa si sa se intoarca la refrenul “sa producem numai cat trebuie, mai scump, dar mai bun”. De aici pana la plasa comerciantilor a fost numai un pas. A doua greseala fatala a fost naivitatea, concretizata prin dependenta de forta de munca prost platita. Cand piata impune pretul nu iti poti permite sa iti platesti oamenii mult, insa daca ii platesti prea prost acestia vor pleca, fie catre alte domenii in care se plateste mai bine, fie catre somaj, care de asemenea se plateste mai bine si este si social mai bine vazut. Insa reducerea costurilor nu se face numai din forta de munca. Reducerea costurilor se poate face de exemplu si prin presiuni asupra statului pentru reducerea costului muncii, a impozitelor, astfel incat oamenii sa ramana activi, nu sa treaca in somaj. Sau, cum a fost cazul anumitor afaceri, mizand pe forta de munca bine calificata in locul mecanizarii si automatizarii care s-au facut cu bani de la banca, iarasi, tinand oamenii activi si nu ingrasand bancile. Una peste alta producatorii nu mai reprezinta acum o forta in Europa si nu pot impune ce si cum sa produca, cu cine, cand si la ce pret. O parte din cei putini care au ramas au cazut in plasa lacomiei si au mizat pe suveica banilor din sistemul muncii expatilor, oameni care sunt dependenti de angajator pentru cazare, masa, asistenta medicala si altele, astfel incat o mare parte din salariul platit se intoarce la angajator. Proasta socoteala, si-au creat mai multe probleme si nu au rezolvat mai nimic.

Statul s-a grabit sa dea legi care nu sunt in avantajul cetatenilor. Ne-am obisnuit de multa vreme cu aceasta atitudine, probabil nici nu se va corecta. Anormal este insa ca statul nu isi asuma consecintele greselilor sale, nu incearca sa corecteze situatia in care s-a ajuns si nu incearca sa compenseze pierderile celor care sufera de pe urma situatiei create. Din contra, se pare ca statul in continuare incurajeaza exact acele aspecte negative care au dus la dependenta de ajutorul social, la lene si golanie. Am stabilit de la inceput care este avantajul statului in aceasta afacere, bogatie si voturi pentru politicieni. Dar pentru noi ceilalti? Daca esti moderat de sarac (echivalent cu moderat de bogat, dar suna mai bine) si muncesti din greu dai o foarte mare parte din venituri statului, in primul rand ca impozit pentru munca si apoi ca impozit pentru consum. Vei fi blamat ca esti lacom si ca nu lasi locul tau altor oameni care nu sunt norocosi sa aiba de lucru. Daca esti bogat si muncesti dai cea mai mare parte din venit statului si, mai rau, o parte din averea personala, indreptandu-te incet, incet catre saracia medie (nu va uitati la TOP100, ati vrea un loc acolo pentru o viata in puscarie?). Deci singura posibilitate decenta a ramas in Europa sa fii sarac si sa nu muncesti, din nefericire asta este realitatea, guvernul o sa fie fericit, toata lumea o sa te compatimeasca si banii vor curge fara munca.

Est-europenii nu pot fi dupa parerea mea invinovatiti de nimic. Se duc si ocupa locurile de munca pe care nimeni nu le vrea, sau nu le poate ocupa. Muncesc cinstit, din greu si platesc impozitele din care sunt platite ajutoarele de somaj ale cetatenilor britanici. Trimit bani acasa, nu isi abandoneaza familiile, nu au ambitii nemasurate. Exact tipul de oameni de care orice economie are nevoie, inclusiv economia romaneasca.

Mai exista o latura despre care nu am vorbit pana acum. Publicul. Poporul. Vulgul. Acela care sta pe margine si isi revarsa frustrarile fie pe someri, fie pe est-europeni, fie pe guvern, fie pe cei care au nesimtirea sa munceasca. Intrati si cititi comentariile de la articolul mentionat. O mare parte din oamenii aia nu stiu pe ce lume se afla, nu sunt capabili sa argumenteze o opinie, dar au drept de vot si beneficiaza de ajutoare. Ei sunt in realitate cauza raului, ei sunt cei care tin guvernele incompetente in functie, care instiga la lene, la consum fara masura, la productie peste nevoi, sunt cei care isi fac modele de viata din reality-show-uri si care tipa cat ii tin rarunchii ca lor li se cuvine. M-a impresionat in mod special comentariul unui om care a muncit si care a vrut sa spuna ca se poate. Reproduc aici dialogul pe care l-a purtat cu un oligofren:

- … They are willing to work 12 hours a day 7 days a week … (Rolex)

- I worked 12 to 16 Hour Days every Day except Sundays for 30 Years Rolex. What’s the problem? (EL)

- You prefered to be a slave to your job. Everyone to his own. (Oligofrenul)

- Red Thumbs for working hard? I shouldn’t have bothered!!! (EL)

FARA COMENTARII!

Munca

Spectrul somajului….

…. se extinde! ANOFM, Agentia Nationala pentu Ocuparea Fortei de Munca, ne informeaza vesela ca in luna octombrie a avut inregistrati peste patru sute saizeci de mii de someri, cu o rata a somajului in crestere, de aproximativ 5,13%. Bineinteles, este vorba de statistica oficiala, aceea in care intra numai somerii inregistrati. Cresterea somajului in sine nu este o surpriza, trebuia sa ne asteptam la aceasta tendinta in trecutul apropiat si va trebui sa ne obisnuim cu aceasta tendinta si in viitor. Ceea ce este total anapoda este ca sunt foarte multi someri tineri, chiar comparativ cu somerii mai in varsta, si anume in jur de doua sute douazeci de mii de persoane sub treizeci si noua de ani. Acest fapt in sine umbreste orice alte statistici pe care le-ar fi publicat Agentia Nationala pentu Ocuparea Fortei de Munca, iar explicatiile pentru aceasta stare de fapt sunt cel putin ambigui. Bineinteles, putem arunca vina pe invatamant. Pe de o parte moda studiilor superioare ridica varsta de integrare pe piata muncii si modifica distributia specializarilor tinerilor, dar asta nu este o buna explicatie. Faptul ca tinerii ies din ce in ce mai slab pregatiti din scoli face ca angajatorul sa ezite la angajare, deoarece autoritatile au facut angajarea un chin, nu poti angaja un om ca sa il instruiesti, trebuie sa il integrezi rapid in munca, iar daca nu il poti face productiv nu ai ce face, raul a fost facut. Asa ca angajatorii prefera sa lucreze cu oameni in varsta, oameni care si-au aratat competenta, si, desi nu mai au vigoare, nici nu mai ridica surprize. O sa vedeti ca si pe viitor se va mentine aceasta tendinta, si se va mentine pana cand piata muncii se va liberaliza, pana cand va veni un ales inteligent (?!?) care sa spuna: “Am facut destul rau, gata! Lasam oamenii sa fie angajati si sa fie dati afara, e dreptul lor, e dreptul lor la munca!”. Mai este si un alt aspect, la fel de vicios. Munca este foarte impozitata, iar un tanar costa mai mult decat un batran. De ce e munca impozitata? Pentru ca suntem noi prosti si ii lasam, de aia, pentru ca lacomia lor nu cunoaste margini si pentru ca statul e prea obez, trebuie pus la cura. Pana atunci o sa tot vedem stiri despre cresterea somajului.

Robot

Slujba noastra cea de toate zilele

Cred ca in Romania de azi singurul lucru pe care un om normal poate sa si-l doreasca este sa aiba ceva de lucru. Daca ai ce munci ai un venit stabil, un venit care in cele mai multe cazuri iti permite sa traiesti decent, sa iti intretii familia, poate sa ai si o vacanta sau o distractie din cand in cand. Ur articol din The Independent ne poate face sa ne gandim ca in viitor toate acestea ar putea fi numai un vis frumos. Articolul publicat sustine ca, citez: “Advances in robotics and computing could wipe out as much as a third of all UK jobs over the next 20 years, a new report has claimed. More than 10 million roles are likely to be replaced by automated systems, with repetitive, lower-paid jobs (those earning less than £30,000 a year) five times more likely to be made obsolete than higher-paid jobs.”, cu alte cuvinte dezvoltarea tehnologica ameninta locurile de munca ale oamenilor din toata lumea. Cei mai expusi la pierderea locului de munca din motive tehnologice par sa fie cei care detin calificari scazute, care executa munci repetitive, munci care nu depind de creativitate, cu alte cuvinte munci pe care le poate face orice idiot. Aceasta stare de fapt nu este noua, s-a mai discutat de mai multe ori pe site-ul nostru despre pierderea locurilor de munca din cauza automatizarii si robotizarii, cuvinte frumoase pe care guvernantii nostri le scot la inaintare in orice discurs pe teme economice, dar care ne costa pe noi, cetatenii obusnuiti, cei care suportam costul ideilor fanteziste care ii imbogatesc pe ei si ne saracesc pe noi. Bineinteles, daca vorbim de automatizarea muncii, primele posturi in care oamenii ar trebui sa fie inlocuiti de masini ar fi posturile care tin de domeniul administratiei publice, de justitie, de politie si armata, adica acele posturi in care s-ar putea inlocui omul corupt si potential incompetent cu o masina incoruptibila si care a fost preprogramata cu totalitatea actiunilor, rezolutiilor, legilor si interactiunilor pe care are dreptul sa le acceseze si pe care trebuie sa le stie. As fi total de accord cu aceasta evolutie, pentru ca functionarii de stat inlocuiti de masini ar costa mai putin si ar fi mult mai eficienti, deci schimbarea discutata ar fi in avantajul cetateanului, ar duce catre progresul societatii. Se pare insa ca acest tip de evolutie pozitiva nu este pe placul guvernantilor, deoarece, asa cum articolul citat ne lamureste, slujbele care sunt in primejdie sunt slujbele omului obisnuit, slujbele la care are acces oricine cu conditia sa fie dispus sa munceasca, sa isi dea silinta, si anume: slujbele de secretariat si functionar de birou, slujbele din vanzari si servicii conexe, slujbele din transporturi, din constructii si extractive, si bineinteles, slujbele din industria productiva. De cand Europa s-a transformat intr-un bastion socialist, este din ce in ce mai greu sa iti gasesti o slujba cinstita, asta, bineinteles, daca nu cumva vrei sa fii bugetar, slujba care nu se poate caracteriza nicidecum ca fiind cinstita, oricare ar fi domeniul de activitate, cu exceptia sanatatii si al invatamantului, domenii care de altfel nu sunt in totalitate atasate bugetului de stat, ci din contra, cele mai bune institutii de genul celor mentionate fiind institutii private. Deci, sa recapitulam: mai intai au aparut impozitele pe munca, apoi conditiile din ce in ce mai restrictive de acces la munca, apoi au aparut fenomene ce tin de conglomerarea muncii in detrimentul fortei de munca si al investitorilor mici ca pana la urma sa asistam la eliminarea totala a fortei de munca slab calificate. Si asta in numele omului si al justitiei sociale. Frumos viitor ne doresc socialistii! Votati in continuare flamura rosie! Bineinteles ca aceasta tendinta ar putea fi contrabalansata de o mai buna educatie a generatiilor viitoare, dar cine sa se ocupe, putinele initiative pozitive in acest domeniu sunt repede sufocate de birocratie si indiferenta. Oricare ar fi viitorul, fara educatie, adio bunastare!