Tag Archives: invatamant

Scoala

Elevi exceptionali

Invatamantul romanesc o duce rau, foarte rau. Marea majoritate a elevilor nu reusesc sa isi insuseasca materia predata. Acest lucru se observa cu ochiul liber la concursurile scolare, acolo unde numai o mana de elevi reusesc sa faca performanta. Majoritatea profesorilor dau note ponderate de nivelul clasei, invatamantul romanesc nu a reusit sa impuna un nivel de referinta. Mai mult decat atat, foarte multi profesori vorbesc prost, scriu prost si nu detin decat vagi cunostinte din materia pe care o predau, mereu aceeasi in principiu. De chemare si talent nici nu mai vorbim, pentru cei mai multi postul de profesor este un serviciu de bugetar, un loc din care se pleaca greu pentru ca nu necesita performanta. In fine, se pot scrie multe lucruri critice, dar partile bune trebuie sa le scoatem in evidenta si sa le dam de exemplu, poate candva le vor urma si altii.

Elevii romani care au participat la Olimpiada Internationala de Chimie au obtinut locul doi pe natiuni (dupa China, normal) – http://www.mediafax.ro/social/olimpiada-internationala-de-chimie-olimpicii-romani-au-luat-trei-medalii-de-aur-si-una-de-argint-15547050. Incredibil aproape, tinand seama de starea generala a invatamantului. Trei medalii de aur si una de argint, plus un loc unu la individual nu vin usor, elevii au muncit, s-au antrenat, cineva a muncit, i-a antrenat.

Din puctul meu de vedere performanta lor este individuala si invatamantul romanesc nu are dreptul sa le-o fure, sa se mandreasca cu ea. Din contra, vad ca presa a scris foarte putin, numele lor nu apar pe nicaieri, performanta lor nu este explicata, analizata si laudata pe nicaieri. Prieteni, acesti elevi ar trebui cinstiti la fel ca sportivii de performanta care au castigat medalii la Olimpiada. Sportivii primesc laude, apar la TV, sunt decorati de presedinte. De ce? Pentru ca au castigat, au fost cei mai buni, undeva unde foarte putini reusesc. Acesti elevi de asemenea, au fost cei mai buni acolo unde multi nu cunosc nici abc-ul. Si totusi de ei nu pomeneste nimeni. De aceea merge prost invatamantul romanesc, pentru ca cei ce il conduc sunt invidiosi, prosti si rau intentionati. Altfel ar fi simplu, dar nu e cazul.

Scoala

Cum invatam sa invatam?

Ei bine, cel mai important lucru pe care ar trebui sa il invatam in scoala, lucrul care ne-ar fi de folos pentru tot restul vietii, care ne-ar ajuta sa fim de folos altora si care ne-ar aduce satisfactii permanente in activitatea profesionala este exact lucrul pe care elevul nu il invaa in scoala: cum sa invete. Unii pot spune ca nu ne invata asa ceva in scoala pentru ca fiecare invat in mod diferit, pentru ca unii inteleg mai repede si altii nu inteleg niciodata, pentru ca unii sunt destepti si altii sunt prosti, pentru ca pur si simplu fiecare trebuie sa isi gaseasca propria cale de a invata. Nu e adevarat, studii recente au demonstrat ca exista foarte putine metode eficiente care sa asigure asimilarea cunostintelor pentru o perioda mare de timp si, nici o surpriza, metodele moderne, audio-vizuale nu sunt printre ele. Ca o paraneze, in general metodele “alternative” ridica serioase semne de intrebare, dar in invatamant, acolo unde este practic in joc soarta omenirii, metodele “alternative” trebuie privite cu deosebita prudenta. Metodele de invatare s-au impartit dupa eficienta in trei categorii: eficiente, mediu eficiente si inutile. Metodele eficiente sunt: orice metoda agreata de elev care confirma prin testari periodice cu frecventa ridicata ( :) ce, va asteptati la altceva?) si staruinta asupra unui subiect pe termen lung (cu alte cuvinte ) repetitia e mama invataturii. Da, numai “doua”! Metodele mediu eficiente sunt: investigatia (metoda prin care elevul incearca sa explice de ce lucrurile pe care le invata sunt adevarate si trebuie invatate – functioneaza mai ales cu materiile care nu sunt exacte), demonstratia (metoda prin care elevul isi demonstreaza ca lucrurile pe care le invata sunt adevarate si trebuie invatate – functioneaza exceptional de bine cu materiile exacte), alternanta materiilor invatate (probabil ca sa nu intervina plictiseala?!) si experimentarea in lumea reala a ceea ce a fost invatat teoretic. Metodele inutile sunt: toate celelalte metode imaginabile. Normal, prima metoda din lista celor mai eficiente metode nu este chiar o metoda, cineva ar putea spune ca este o gluma, dar nu este asa, prima metoda ne arata ca testele dese sunt cheia succesului, despartind succesul invatarii de metoda efectiva. Este posibil ca in momentul in care elevul se confrunta cu realitatea testelor sa constientizeze aspecte ale cunostintelor invatate datorita faptului ca este fortat sa le exprime, altfel acestea fiind marcate involuntar pentru “uitare”, dar oricum acest lucru este in dezbatere. Pe scurt, invatati cu creionul in mana si hartia in fata, staruiti asupra subiectelor pe termen lung, alternati materiile pe termen scurt, si dati cat mai des teste din ceea ce ati invatat. A, da, televizorul, tableta, mingea pe maidan si religia nu intra nici macar la metodele de invatare inutile, pur si simplu nu au legatura cu scoala!

Educatie si joaca

Educatia, o necesitate pentru noi toti

Am stabilit de mult impreuna ca educatia unui tanar individ este o problema care tine mai mult de familie decat de societate si ca in nici un caz educatia nu tine de procesul de invatamant desfasurat prin scoli. Este adevarat ca de multe ori folosim cuvantul educatie pentru a desemna o oarecare abilitate sociala pe care elevul o deprinde in scoala, dar va rog sa va amintiti cea mai buna definitie a educatiei, definitia pe care Albert Einstein i-a dat-o: “Educaţia este ceea ce rămâne dupa ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală.”. Educatia unui individ, si cu atat mai important a unui tanar individ, determina modul in care acesta va fi privit de societate, modul in care va interactiona cu societatea, modul in care se va integra intr-un colectiv si in care va fi apreciat de acest colectiv. Practica ne-a invatat ca exista cazuri in care indivizi invatati, cu multe diplome si titluri, in cursul anumitor evenimente de nisa demonstreaza faptul ca nu sunt educati si ca exista cazuri in care indivizi analfabeti dau dovada de educatie mult peste nivelul pe care te-ai astepta sa il posede. Aceste “accidente” sociale exista datorita mediului familial in care copilul a crescut si probabil in mai mica masura mediului in care familia sa a locuit sau a activat. Nu trebuie sa punem invatamantul deasupra educatiei, dar nici invers, un individ complet este in egala masura si educat si invatat, deoarece de-a lungul vietii sale, in situatii limita individul va reactiona, se va comporta, conform educatiei si nu conform invatamantului care i-a fost predat. In acest sens familia tanarului individ trebuie sa il jaloneze printre obstacolele pe care viata i le asterne la inceput, inclusiv printre obstacolele pe care scoala i le prezinta, familia fiind mai degraba in relatia cu scoala un arbitru-antrenor si nu un antrenor secund asa cum ii place scolii, statului, sa priveasca mediul parental. Asa cum spuneam, sa il jaloneze printre obstacolele vietii, daca poate. Pentru a isi putea indeplini rolul exista numeroase conditii care trebuie indeplinite cumulativ, conditii care se concretizeaza la nivelul copilului in beneficiul sau si care aduc intotdeauna beneficii pe masura investitiei.

In mare copiii, adolescentii, tinerii (tinerii la varsta dependentei parentale, ca sa fie clar la ce tineri ne referim) au nevoie de cam aceleasi lucruri pentru a se dezvolta armonios in relatia cu societatea: mancare corespunzatoare varstei si nivelului lor de dezvoltare fizica, adapost adecvat necesitatilor de baza (somn, invatatura, timp liber etc), activitate fizica si intelectuala adecvata, asistenta medicala adecvata, mediu social corespunzator, afectiune “pozitiva” (din partea familiei, cunoscutilor, prietenilor, invatatorilor si profesorilor), interactiuni sociale, disciplina si indrumare. Se observa ca toate aceste necesitati sunt grupate in mare in doua categorii, o categorie ce tine de fundamentul material al vietii individului si o categorie care se ocupa cu precadere de caracterul spiritual al acesteia. De la bun inceput trebuie sa constatam faptul ca toate necesitatile categoriei “spirituale” sunt mai usor de indeplinit si tocmai de aceea hoarde de asociatii, fundatii, institutii ale statului, biserici, binevoitori si alte categorii de teapa lor se ocupa tocmai de aceste nevoi spirituale. Probabil ca exista mici deficiente, as aprecia eu, nesemnificative la ansamblul populatiei, si la aceasta categorie “spirituala”, in special pe la anumite minoritati mai pigmentate din medii rurale sarace, dar in marea lor majoritate tineii duc lipsa de mijloace materiale, sau mai bine spus, familia nu reuseste sa le asigure mijloacele materiale necesare unei educatii, instruiri si dezvoltari sociale armonioase.

Dintre toate necesitatile materiale pe care le are un copil sau un tanar adapostul adecvat este cel mai greu de realizat. Un mod normal, intr-o lume ideala, un tanar ar dispune de un loc de dormit dotat corespunzator scopului, de un loc pentru desfasurarea activitatilor recreative, de un loc destinat invataturii, dotat cu o biblioteca si cu un laborator modular, de un loc unde s-ar putea retrage departe de ochii familiei pentru socializare, de un loc pentru luat masa impreuna cu familia si de spatii adiacente pentru arhivarea rezultatelor tuturor acestor activitati. Nu cred ca exista multi tineri in Romania care dispun in casa parinteasca de toate aceste conditii, de fapt eu personal nu am intalnit nici unul. Nu pentru ca nu ar fi multe familii care sa isi poata permita cest lucru, ci pentru ca nu exista in traditia romaneasca o preocupare constanta pentru educatie si invatatura. De cele mai multe ori, indiferent daca familia traieste intr-un apartament frumos dintr-un mare oras sau intr-o casa modesta dintr-o zona rurala, tinerii membrii ai familiei isi impart intre ei zonele disponibile din casa, atat pentru somn, activitati zilnice si socializare cat si pentru invatatura. Mai rau decat atat, activitati complet diferite impart aceleasi zone functionale, de multe ori somnul, activitatile zilnice, socializarea si invatatura desfasurandu-se in acelasi spatiu fizic, uneori denumit popular “dormitorul copiilor”. Daca familia are unul sau doi copii, si daca familia are venituri substantiale, poate ca acest tip de organizare poate la limita functiona. Din nefericire exista familii cu multi copii, de varste foarte diferite, nascuti de-a lungul a unu sau doua decenii, care trebuie sa imparta in timpul tineretii aceleasi zone, sa traiasca practic in una sau doua camere tot inceputul vietii lor. Rezultatul asupra educatiei si invatamantului este devastator.

Pentru a se forma corespunzator copiii trebuie sa posede in plan material un spatiu care le apartine si in care interventia altor oameni (incluzand familie, prieteni, profesori si apropiati) este minima sau inexistenta. Acest “loc al lor” poate fi impartit in zone functionale pe care copilul si le poate organiza dupa bunul plac, urmand indicatiile familiei si profesorilor, factorii care de altfel trebuie sa asigure suportul material si pentru acest tip de organizare functionala. Daca familia este saraca insa este foarte putin probabil ca acest minim de spatiu necesar fiecarui copil, tanar individ, al familiei sa fie asigurat. Pentru familiile cu multi copii este si mai dificil, iar daca familia traieste intr-o zona saraca este cu siguranta inimaginabil. De altfel nici traditia nu ne incurajeaza in acest sens, in mod traditional familiile romanesti impartind acelasi acoperis pentru mai multe generatii si avand necesitatile satisfacute in functie de varsta, de la cel mai batran la cel mai tanar, necesitatile celor mici fiind complet ignorate. In multe parti din Romania copiii inca se cresc unul pe altul, interventia familiei in educatia si invatamantul lor fiind minima iar a scolii ca si inexistenta. Aceasta stare de fapt se intoarce insa impotriva noastra, a societatii, deoarece tinerii care nu primesc la varsta frageda educatia corespunzatoare nivelului lor de dezvoltare ajung mai tarziu sa influenteze in mod negativ societatea in care traiesc (aici era cat pe ce sa scriu “sa voteze cu Ponta”, va rog sa ma scuzati). In cazul in care familiile nu pot investi in educatia tinerelor generatii, gandindu-ne aici exclusiv la asigurarea partii materiale a necesarului minim pentru viata si dezvoltare, se impune ca societatea sa investeasca in tinerele generatii deoarece aceasta investitie se intoarce inapoi cu dobanda suficienta la scara istoriei, si ca o paranteza aici, in loc ca scoala ca sa invete copii si tinerii sa ii respecte pe batranii mai bine i-ar invata pe batrani sa respecte copiii si tinerii pentru ca ei reprezinta viitorul unei natiuni, in contrast cu batranii, care reprezinta declinul aceleiasi natiuni.

Acolo unde conditiile familiale nu reusesc sa asigure copiilor si tinerilor conditii bune de dezvoltare, cu accent pe educatie si invatamant, cu acceptul autoitatilor locale, trebuie instalate solutii temporare care sa asigure pe termen limitat conditii copiilor ale caror familii inteleg situatia in care se afla si care coopereaza pentru binele copilului in sensul imbunatatirii acestei situatii. Cheltuielile pentru amplasarea solutiilor temporare nu trebuie sa cada in sarcina familiilor, ci fie a asociatiilor ce activeaza in domeniile implicate, fie in sarcina autoritatilor locale, in functie de posibilitatile financiare ale comunitatii. Solutiile temporare trebuie sa poata fi usor relocate in cazul rezolvarii sau din contra, deteriorarii situatiei familiei a caror copii beneficiaza de ajutor.

Scoala

Scoala generala, liceu, bacalaureat, facultate

Cam asta era ordinea fireasca in procesul de instruire prin scoli, mergeai mai intai la scoala generala, invatai, aveai grija sa fortezi un pic la sfarsit, dadeai examen, intrai la liceu, mai dadeai un examen intermediar, terminai liceul, luai bacalaureatul si daca luai cu nota mare aveai curaj sa te inscrii la examen la facultate, apoi, daca luai te tineai serios de treaba si aveai sanse sa obtii o diploma de studii superioare. Asta era pana acum cativa ani. Acum se pare ca se pot sari etape: http://www.ziare.com/scoala/bacalaureat/e-oficial-ai-n-ai-bacalaureatul-poti-sa-te-inscrii-la-facultate-1321229. Ca sa vedem exact despre ce e vorba, sa citam cateva pasaje din articol: “Ministerul a publicat in Monitorul Oficial metodologia de organizare a colegiilor ce primesc absolventii de liceu fara diploma de bacalaurat. La sfarsitul lunii iunie, a fost publicata in Monitorul Oficial o OUG privind modificarea Legii Educatiei, astfel incat candidatii care nu s-au prezentat la examenul de bacalaureat sau care nu l-au promovat sa poata participa la o sesiune speciala, organizata in perioada februarie-martie a fiecarui an. De asemenea, acestia ar putea beneficia de meditatii platite de stat, intre lunile octombrie – ianuarie si se vor putea inscrie la universitatile care ii primesc astfel.” Sincer, nu inteleg cui ii foloseste situatia nou creata de guvern. Sa faci o facultate fara bacalaureant pare imposibil, nu ai luat bacalaureatul pentru ca nu ai fost in stare, deci nu ai cum sa asimilezi cunostinte cu mult peste limita naturala pe care o detii. Nici facultatile nu ar trebui sa fie multumite cu studenti care nu au bacalaureat. Nu este posibil sa mentii un nivel minim de calitate a instruirii daca ai studenti care nu inteleg ce se preda, nu asimileaza materia si nu pot fi activi la seminarii si laboratoare. Cel putin in anul intai de studiu se reia la un nivel superior o parte din materia de liceu, in functie de ceea ce ai nevoie mai tarziu la specialitatea catre care te-ai indreptat, cum poti studia ceva mai complicat daca nu ai reusit sa treci un examen simplu, din aceeasi materie? Sa zicem ca un astfel de candidat se duce la Universitate, la Facultatea de Matematica. Ce sanse ar avea sa aprofundeze matematica daca nu a fost in stare sa promoveze examenul de matematica de la bacalaureat? Si daca absolventul respectiv nu reuseste sa isi ia bacalaureatul? Chiar cu meditatiile alea platite de noi toti. Fac o paranteza si precizez faptul ca eu nu sunt de acord ca banii din impozitele mele sa se duca pentru meditatiile unor tineri de care avem mai multa nevoie sa ocupe locurile cu calificari scazute din industrie decat de ipoteticele lor diplome de studii superioare. Meditatiile nu pot suplini lipsa de inteligenta si de interes. Daca elevul ar fi fost interesat de scoala, nu ar mai fi avut nevoie de meditatii, deci daca nu e interesat de scoala, de ce sa mai mearga pe la scoli inalte, sa stea acolo unde ii e locul, e nevoie disperata de oameni ca el. Da, paradoxal, in Romania acum e mai multa nevoie de oameni cu calificari mai scazute decat de oameni cu diplome de absolvire a facultatilor, chiar daca societatile care se ocupa de recrutari incearca sa ne faca sa credem altfel, cu sprijinul substantial al guvernului care se straduie sa puna bete in roate atat absolventilor cat si angajatorilor cu o legislatie a muncii foarte rigida. Si in acest context un absolvent trebuie sa se gandeasca bine, deoarece acum in Romania echivalarea diverselor diplome pentru ocuparea unui post cu o specializare/calificare diferita nu se mai poate face, este ilegala. Sa zicem ca absolventul obtine o diploma de inginerie electrica. Cu asta ramane, chiar daca habar nu are de electricitate. Nu se va putea angaja ca inginer mecanic in vecii vecilor, chiar daca exceleaza in domeniul mecanicii. Sigur, pare ciudat sa lucrezi in alta meserie decat cea in care te-ai pregatit, dar daca nu sunt locuri de munca in meseria ta, si daca dovedesti ca poti munci intr-un domeniu adiacent, daca angajatorul este multumit, de ce statul interzice acest minim bun simt pe piata muncii? Inainte vreme invatai, mergeai la facultate ca sa inveti ceva mai mult, sa acumulezi cunostinte. Acum mergi sa obtii o diploma si asta este gresit, asta nu poate duce decat la o noua clasa politica incompetenta, inlocuitorii de maine ai aberantilor conducatori de azi.

S-a terminat si cu bacalaureatul….

Anul acesta rezultatele finale de la BAC, publicate in urma rezolvarii contestatiilor, au aratat o promovabilitate de aproximativ 60%, decenta, chiar ridicata, as spune eu. Daca aceasta promovabilitate indica starea reala a invatamantului e greu de spus, o parte din cei implicati spun ca subiectele au fost prea usoare si dupa numarul mare de aresteri in randul cadrelor didactice ne putem gandi ca nici conditiile de concurs nu au fost prea minunate, prea corecte si egale pentru toti elevii. Fiind o rata a promovabilitatii mai mare decat in anii trecuti in conditiile in care pregatirea elevilor scade de la o zi la alta suntem convinsi ca ceva parghii au fost actionate din minister pentru favorizarea obtinerii unei imagini cat mai bune. Dar nu despre asta trebuie sa vorbim, asta nu e important, corupti si prosti vor exista tot timpul, trebuie sa vorbim numai despre subiectele importante. Subiecte importante sunt tinerii care au sustinut examenul de bacalaureat. Pentru cei care au picat BAC-ul avem numai compasiune. Au partea lor de vina pentru situatia in care se afla, dar nu sunt singurii vinovati. Mult mai vinovati sunt adultii care ii inconjoara, parintii in primul rand, apoi profesorii si pe cale ierarhica, toti cei din invatamant pana la ministru. Elevii sunt vinovati numai pentru ca nu au invatat din proprie initiativa, e o vina mica, nu ne putem astepta ca un tanar care nu are modelele potrivite sa isi creeze o motivare personala din nimic. Parintii sunt cei mai vinovati, deoarece nu au asigurat copilului lor nimic din ceea ce ar fi fost necesar ca sa invete. Aud desea parinti care spun: Am facut totul pentru copilul meu, i-am luat haine la moda, l-am trimis in excursii peste hotare si i-am dat bani sa iasa cu prietenii. Este exact ceea ce nu trebuie sa faca un parinte. Parintii trebuie sa creeze pentru copilul lor un mediu care sa ii stimuleze in sensul acumularii de cunostinte, atat si nimic mai mult; din nefericire nici macar zece la suta dintre parinti nu au inteles asta. Profesorii sunt si ei foarte vinovati. De ani de zile nu i-am auzit plangandu-se decat de salarii. Niciodata de faptul ca invatamantul romanesc se distruge. Acum fac fete nevinovate de parca acum ar fi auzit pentru prima oara de aceasta poveste. Notele mari trecute in catalog fara acoperire, materia neacoperita, lectiile tinute superficial, temele trecute cu vederea, absentele nesanctionate, toate acestea se razbuna acum, si nu se razbuna pe profesori, ci tot pe elevi, din nefericire. Despre cei din inspectorate si ministere ce sa mai vorbim, ei au distrus in mod sistematic invatamantul de atatea zeci de ani incoace pentru ca atat i-a dus capul, nu au fost capabili sa inteleaga necesitatea invatamantului si nici macar acum nu sunt capabili sa inteleaga ca scoala trebuie sa fie un ciur, nu o galeata. Scoala este prima institutie ce poate crea structuri sociale coerente, dar pentru asta e nevoie de creier, cu spaga nu merge. Pentru cei care au promovat BAC-ul avem numai ganduri de bine, sa speram ca nu vor cade in plasa universitatilor particulare, sa speram ca vor alege competenta si profesionalismul ca valori morale si ca vor rezista tentatiei de a alege calea mai usoara. mult succes tuturor in continuare, indiferent de calea pe care o vor urma. De succesul lor depinde viitorul nostru!

Evaluarea nationala

Elevii care au terminat clasa a opta au sustinut saptamana trecuta examenele de evaluare nationala care trebuie sa le asigure accesul intr-un liceu potrivit cu nivelul lor de pregatire. Rezultatele, contestatiile si protestele parintilor, comentariile multor intelepti, opiniile politicienilor si ale presei sunt foarte putin importante dupa parerea mea fata de atitudinea generala in raport cu procesul de evaluare a cunostintelor acumulate in cei opt ani de studiu.

Elevii in sine se impart in cel putin doua categorii, cei care sunt multumiti de rezultatele obtinute, si cei care nu sunt. Cei care nu sunt multumiti de rezultatele obtinute se impart mai departe in doua categorii, cei care au inteles ca rezultatele obtinute au venit in urma lipsei de interes pentru activitatea desfasurata in cadrul scolii si cei care isi inchipuie ca au fost defavorizari de subiecte, de baremul de corectare, de profesorii care au corectat, de inspectorat, de minister, de presedinte, de locuitorii altor planete si asa mai departe. Acestia din urma sunt pierduti pentru societate, din punctul meu de vedere educatia lor s-a incheiat prematur, nu au asimilat nimic, nu vor mai asimila nimic in viitor si nu vor realiza nimic bun in societate, cel mai probabil se vor face politicieni. Ceilalti, cei care au identificat corect cauzele dezastrului sunt la fel de importanti pentru viitorul nostru al tuturor ca si cei care au luat note bune, probabil chiar mai importanti, deoarece pentru ei educatia prin invatamant de abia acum incepe , cel mai probabil vor realiza lucruri marete in viata si vor aduce un aport important in societate, cel mai probabil acestia vor fi doctorii, inginerii si juristii viitorului.

Parintii se impart, si ei, tot in cel putin doua categorii: parintii care au fost multumiti de rezultatele obtinute de propriul copil si cei care nu au fost multumiti. Cei care nu au fost multumiti se mai impart in cel putin alte doua categorii. Cei care s-au resemnat si cei care sustin sus si tare ca rezultatele slabe ale copilului se datoreaza faptului ca  au fost defavorizati de subiecte, de baremul de corectare, de profesorii care au corectat, de inspectorat, de minister, de presedinte, de locuitorii altor planete si asa mai departe. Acestia din urma sunt cei care nu isi pot ajuta in niciun fel copilul sa progreseze, ceilalti sunt cei care vor reusi pana la urma sa scoata un om din odrasla proprie.

Profesorii sunt victimele colaterale ale statisticilor, pe ei nu i-a ascultat nimeni cand au spus ca elevii nu invata, ca parintii intervin in actul de invatamant si in evaluarile elevilor, ca inspectoratele habar nu au de capul lor, ca ministerul e plin de incompetenti si asa mai departe. Sincer, profesorii nu au nicio sansa, nici generatiile urmatoare nu ii vor asculta, nici inspectoratul si nici ministerul nu isi va pleca urechea la cererile lor. Vorbe aruncate in vant.

Presa este rechinul care s-a hranit (bine) cu acest eveniment, a trait cateva zile mai intens decat de pe urma Cupei Mondiale. Pacat ca nimeni nu s-a gandit sa strecoare in tonele de materiale si ceva invataturi utile, ceva pareri competente, ceva care sa foloseasca celor care vor da evaluarea anul viitor.

Elevi, scoala, profesori, familie

Responsabilitatea in invatamant

Urmaresc cu atentie de ani de zile situatia din invatamant, astfel incat, la nivel de observator distant, cunosc destul de bine situatia in care ne aflam la nivelul functionalitatii si performantelor sistemului de invatamant. De asemenea ma confrunt zilnic cu produsul sistemului de invatamant romanesc, produs din ce in ce mai slab pregatit si mai putin adaptat la realitatile pietii din Romania, deci la nivel de beneficiar cunosc destul de bine situatia in care ne gasim. Ceea ce m-a uimit intotdeauna la sistemul de invatamant romanesc a fost intotdeauna lipsa oricaror responsabilitati fata de rezultatele obtinute. Scoala nu si-a asumat niciodata nici o responsabilitate, a declarat intotdeauna sus si tare ca lucreaza cu materialul clientului, pe scurt, scoala nu naste, scoala educa (invata, mai corect). Elevii nici nu vor si nici nu pot sa isi asume vreo responsabilitate, in plus nimeni nu le explica aceasta notiune, ce este ea si de ce este importanta. Parintii, ce-a de-a treia latura a unui triunghi cu geometrie variabila, sustin sus si tare ca scoala este prea exigenta, ca distruge viitorul copiilor si ca ar trebui sa nu mai invatam deloc. Nu chiar toti parintii, dar majoritatea. Sa o luam mai incetisor.

Asa cum spuneam si cu alte ocazii, scoala ca institutie interactioneaza cu elevul prin intermediul profesorilor care au rolul de a transmite nemijlocit elevului o suma de cunostinte pe care acesta este obligat sa le asimileze si tot profesorul este cel care este imputernicit sa examineze modul in care elevul a asimilat cunostintele transmise, atat din punct de vedere calitativ cat si din punct de vedere cantitativ. Apar deja aici doua aspecte importante, obligatia elevului de a invata, obligatie pentru care scoala nu are mijloace de a o impune si abilitatea profesorului de a testa cunostiintele asimilate de elev, abilitate pe care scoala nu o poate impune ca absoluta si obiectiva. Dar scoala ca institutie are menirea si interesul propriu ca elevului sa i se asigure conditiile necesare studiului atat timp cat elevul este prezent in cadrul institutiei, sa asigure profesorilor conditii optime pentru a reusi in timpul dedicat sa transmita informatiile catre elev intr-un mod in care acesta sa aiba posibilitatea sa le inteleaga, sa le asimileze si sa le utilizeze pe termen lung, si sa mentina informati parintii asupra evolutiei scolare a copilului lor. Desi in mod normal interactiunea scoala-profesor trebuie sa fie transparenta atat elevului cat si parintilor acestuia, in Romania, in perioada de dupa Revolutia din 1989, s-a obisnuit ca acesta interactiune si consecintele ei sociale sa se reflecte in calitatea actului de invatamant, si in acest sens trebuie subliniat faptul ca performantele scolare ale unui profesor si ale elevilor sai nu trebuie sa se afle in relatie de interdependenta cu factori adiacenti actului de invatamant, cu alte cuvinte calitatea actului de invatamant nu trebuie sa depinda de contextul economico-financiar in care este plasat profesorul vis-a-vis de scoala. Fiind o institutie dedicata invatamantului de masa scoala are datoria morala si obligatia legala de a asigura tutoror elevilor, indiferent de situatia acestora, indiferent de locatia, prestigiul sau traditia institutiei de invatamant in care este inregimentat elevul, aceleasi conditii de instruire, cu aceleasi standarde de performanta, cu aceleasi posibilitati de afirmare si de competitie, cu acelasi scop final, performanta scolara. Fiind in discutie invatamantul liceal performanta scolara este de o importanta exceptionala atat pentru scoala cat si pentru elev, nici scoala si nici elevul neputand aduce performanta in sistemul de invatamant fara o relatie simbiotica armonioasa. In ciuda acestor fapte banale scoala nu are, asa cum sugeram mai sus nici un mijloc de coercitie asupra elevului, si nu numai ca nu se poate manifesta in mod direct in relatia cu elevul prin intermediul profesorului, dar nici macar nu se poate pronunta prin intermediul parintelui, intre scoala si parinte neexistand nici o relatie contractuala spre beneficiul si in interesul elevului.

Elevul are obligatia de a asimila informatiile care ii sunt transmise in sistemul de invatamant la maximul performantelor sale, aceasta obligatie fiind instituita in mod legal prin gratuitatea sistemului public de invatamant. Invatatura nu este un moft, o moda sau o optiune, in momentul in care elevul a acceptat sa fie inregimentat in sistemul de invatamant gratuit, a acceptat, impreuna cu parintii sai, sa adere la un standard de performanta si de competitivitate, a acceptat sa isi petreaca anii copilariei si tineretii in mod util pentru a asimila informatii ce ii vor fi esentiale pentru tot restul vietii si care vor reprezenta baza integrarii sale sociale utile. In acest sens obligativitatea procesului de invatamant este redundanta, nu este rational a avea un invatamant obligatoriu si gratuit in acelasi timp, in mod evident gratuitatea era atat necesara, cat si suficienta, fiecare elev putand in acest caz sa hotarasca de buna voie momentul in care se poate retrage din procesul de invatamant. Nu exista nici o justificare ca scoala romaneasca sa produca analfabeti cu diploma de zece sau douasprezece clase cand ar fi putut foarte bine sa ii lase sa se retraga din clasa a patra! Procesul de examinare a cunostintelor acumulate de elev in cursul timpului afectat studiului face parte din procesul de control a calitatii actului de invatamant si ca atare elevul trebuie sa performeze, sa se afle in relatii de concurenta cu toti ceilalti elevi din sistemul de invatamant astfel incat rezultatul examinarii sa ii fie util atat lui, cat si scolii si parintilor sai, fiind dovada stradaniei depuse atat pentru asimilarea cunostintelor cu care vine in contact cat si a modului in care elevul aplica aceste cunostinte. In nici un caz elevul nu trebuie sa se afle in situatia de a se considera opozabil scolii, profesorilor ca reprezentanti ai scolii sau parintilor ca parte a procesului de invatamant. Recompensele primite de elev in sistemul de invatamant reprezinta oglinda performantei sale scolare, fie ca este vorba de note, de diplome sau de premii si reprezinta cartea de vizita a elevului pentru tot restul vietii, cat si mandria propriilor profesori si parinti.

Parintii constituie acea parte a societatii care sustine din afara scolii procesul de instruire al elevului, si au obligatia sa creeze pentru elev un mediu de viata corespunzator nevoilor sale de instruire, sa ii acorde sprijinul moral si material necesar satisfacerii nevoilor sale si sa urmareasca modul in care elevul raspunde prin performantele scolare investitiilor societatii in pregatirea sa. Performantele elevului nu pot fi apreciate de catre parinti decat prin prisma rezultatelor obtinute la evaluarile scolare, incluzand aici note, examene si concursuri, rezultate pentru care parintilor nu trebuie sa li se ofere parghii de interventie in mediul scolar deoarece deja impart responsabilitatea rezultatelor obtinute atat cu elevul cat si cu scoala si nu pot fi un arbitru intre elev si scoala. Daca in ultima vreme a existat promovarea agresiva a unor altfel de relatii intre scoala si parintii elevilor ce isi desavarsesc pregatirea in respectivul mediu scolar, rezultatele scolare ale ultimelor generatii de elevi ce termina liceul si mai tarziu rezultatele profesionale ale studentilor ce termina facultatea arata ca parintii in raport cu scoala trebuie sa se limiteze la rolul de partener pe care l-au avut in mod traditional, pentru binele si in sprijinul elevului. A avea un copil slab la invatatura dar cu note bune obtinute la scoala in contrast cu rezultatele foarte slabe sau nule obtinute la nivelul concursurilor interscolare nu poate reprezenta un obiectiv pentru nici un parinte si nu poate face bine nici unui elev.

Deci, tot acest proces este cunoscut si totusi, detaliile raman complet necunoscute. De ce scoala nu este responsabila pentru rezultatele pe care le au proprii elevi? De ce elevii nu sunt responsabili pentru modul in care invata, de ce nu sunt responsabili nici macar pentru modul in care se comporta in scoala? Parintii la randul lor nu au nici o responsabilitate? De ce? De ce se irosesc resurse importante pe elevi (multi la numar) care nu vor sa invete si in schimb nu se face nimic pentru elevii (putini la numar) care produc an de an rezultate bune?