Tag Archives: individ

Porc

A fost clar, acum e tulbure!

A fost clar de la inceput ca imigrantii ilegali care au cotropit Europa anul trecut nu veneau aici ca sa fuga din calea razboiului. Istoria arata ca cei care fug din calea razboiului incearca mai intai sa isi puna la adapost copiii si nevestele, abia apoi propria persoana, si asta numai in cazul in care persoanele in cauza nu se pot califica drept combatanti. In plus, teritoriile de refugiu sunt intotdeauna aproape de tara de origine, intr-un teritoriu care te accepta si in care esti oarecum ca acasa, nu prea se practica refugierea peste doua mari si sapte tari. Mai era de notat si faptul ca nu se poate numi refugiat persoana care vine dintr-o tara care nu este afectata de conflictul de care fuge, dar presa, la comanda oamenilor politici, a facut totul ca sa combata aceasta realitate legala. Si daca cotropitorii nu erau refugiati atunci inseamna ca cineva i-a adus aici si probabil ca a avut un interes sa cheltuie atatia bani cu ei (refugierea costa totusi mii de euro si este ,deci. incompatibila cu saracia). Ulterior. presa a scris despre agenda politica a refugiatilor si. cel mai probabil. a avut dreptate. Miza este mai mare decat distrugerea societatii europene, asta este deja pe cale sa se intample, miza este distrugerea ideii de democratie si asta este rau, rau de tot!

Democratia este fragila. pentru ca presupune ca toate componentele societatii sa accepte sa joace acelasi joc, sa respecte niste reguli stabilite la inceputul jocului. care nu se pot schimba in timpul jocului. dar care pot evolua odata cu societatea democratica. Pot evolua in acord cu vointa exprimata de comun acord de catre toate componentele societatii, nu de majoritate, caci aia nu e democratie, ci de toate elementele societatii. Jocul democratic presupune o coeziune sociala si un scop comun tuturor componentelor societatii, o adeziune si o afectiune, daca vreti, intre toate elementele societatii. Cand o componenta a societatii deviaza de la constrangerile jocului democratic, democratia se prabuseste mai rapid decat un castel din carti de joc, lasand in locul ei societati dezorganizate si disperate. asemanatoare societatii in care traim azi. Singurul regret fata de acest aspect este faptul ca nu am apucat sa exersez democratia in niciunul din momentele vietii mele si nici nu stiu unde sa plec ca sa gasesc o democratie in care sa pot sa exersez.

Politia germana. fata de evenimentele din jurul anului nou. a actionat direct impotriva societatii germane la ordinul direct al factorilor politici. Si nu o data, nu din greseala, nu din intamplare. La fel si politiile din Suedia, Franta si UK. In cazul germanilor. politia a sustinut direct agresorii imigranti, neintervenind pentru prevenirea agresiunilor, chiar daca era prezenta la fata locului. Politia locala nu a acceptat ajutorul oferit de fortele de politie din orasul vecin, negand existenta oricarei actiuni ilegale in preajma anului nou. Politia federala nu a intervenit pentru ca nu era jurisdictia lor, ce convenabil. A doua zi de dimineata. politia a negat existenta oricaror evenimente si a descurajat victimele sa depuna plangere. Cateva zile mai tarziu, a negat implicarea imigrantilor in evenimente. Apoi a negat scara evenimentelor. Si acum vrea sa ne convinga ca numai treizeci de straini de origine necunoscuta si statut incert au efectuat sutele de infractiuni.

De la politie nu puteam sa ne asteptam la prea mult, pana la urma, nu se pot ridica deasupra statutului intelectual detinut de Garcea, celebrul politist chel si nu numai chel. Reactia globala a “autoritatilor” germane a fost ridicola si, din nefericire. indreptata direct impotriva cetatenilor germani si, mai rau, impotriva cetatenilor germani albi, caci exista destui cetateni germani si de alte culori, incluzand turci, arabi, tigani, chinezi etc. Cea mai semnificativa reactie a autoritatilor a fost cenzurarea Internetului, specific cenzurarea marilor site-uri sociale, gen Facebook, Twitter etc. Mesajele postate de utilizatori erau prompt sterse, marele noroc al nostru, al tuturor, fiind acela ca la un moment dat s-a creat o avalansa care nu a mai putut fi oprita, implicand si pagini care nu erau de limba germana. Daca Cenzura germana ar fi avut capacitati tehnice si umane suficiente, ar fi putut tine fenomenul sub control, dar probabil ca deja s-au alocat fonduri ca pe viitor asemenea scapari sa nu se mai intample. Ah! Nu stiati ca exista Cenzura in Germania? Pai cum sa nu existe, exista in toate statele “democratice” europene, caci acum, ca si pe vremea lui Ceausescu, Cenzura este o rotita importanta a puterii. Sefa Cenzurii germane este o evreica (!) Anetta Kahane, fosta turnatoare la STASI (!) (https://de.wikipedia.org/wiki/Anetta_Kahane), aceeasi Kahane care explica oricarui vrea sa o asculte ca viitorul Germaniei este asigurat de emigranti. Si multi o asculta, pentru ca publica regulat in doua cotidiane centrale germane. Din pacate.

Internetul a fost greu de controlat, dar presa nu! Presa gemana (centrala) nu a relatat despre agresiuni decat atunci cand presa independenta din alte tari a expus prea clar faptele pentru a mai putea fi negate. Ceea ce nu a fost usor, pentru ca si presa anglofona sau francofona a tacut vreme de patru-cinci zile. Presa germana pare foarte usor de controlat, chiar mai usor decat presa de la noi din tara, unde exista inca presa nealiniata puterii. Sau nu total aliniata, sa o lasam asa!

Faptele descrise nu se incadreaza in profilul democratiei. Lipsa de bun simt, minciuna, cenzura, sunt incompatibile cu democratia. Clasa politica stim ca este jalnica, dar macar noi ceilalti am putea sa ne facem datoria. Si datoria noastra, a tuturor, este sa spunem adevarul, mai ales daca adevarul nu convine politicienilor sau maselor de invadatori.

Stiinta

Doua cuvinte despre Albert Einstein

Nu stiu daca exista acum cineva traind in aceasta lume care sa nu fi auzit de Albert Einstein. Si nu pentru ca l-ar interesa stiinta in general sau fizica in special, ci pentru ca, mai mult decat alti oameni de stiinta, asemenea unor figuri ale vietii artistice a zilelor noastre, a beneficiat de la un moment al vietii sale de o puternica publicitate si promovare sociala. La un moment dat, tot ceea ce era tangential lui Albert Einstein era automat spectaculos si adus in atentia publicului. El, personal, se pare ca a gustat pozitiv aceasta experienta, dar la fel de bine se pare ca aceasta atentie excesiva l-a impiedicat sa se concentreze asupra stiintei, lasand lucruri neterminate, neexplicate sau neinvestigate. Foarte putini sunt cei care se intereseaza de aceste aspecte stiintifice si istorice particulare, foarte multi, insa, se intereseaza de particularitatea convingerilor religioase care l-au inconjurat pe omul de stiinta, si pe care multi dintre ei le folosesc drept justificari pentru pozitia pe care o sustin de o parte sau de alta a baricadei.

Cu totii stim, Einstein a fost evreu. Asta inseamna ca a avut parinti evrei si numai atat ne-ar putea duce cu gandul ca tanarul care va deveni ulterior cel mai popular om de stiinta a beneficiat in copilarie de un mediu propice pentru dezvoltarea si cultivarea ideilor religioase. Nimic mai fals, probabil ca asocierea evreilor cu o anumita religie este un stereotip, pentru ca parintii lui Albert Einstein nu erau practicanti, adica, sustinut de ceea ce Einstein spunea ulterior despre ei, nu ii interesa religia in nici un fel. Asta nu l-a impiedicat pe micul Einstein sa fie foarte religios in copilarie, de unde i-or fi venit ideile astea, nu stiu, dar, dupa spusele lui, ideile religios-nocive i-au iesit brusc din cap in jurul sau un pic dupa varsta de doisprezece ani. Catalizatorul acestei miscari a fost stiinta, pe care tanarul Albert Einstein incepea sa o descopere prin intermediul revistelor de popularizare (alea care nu mai exista azi). Stiinta a inceput sa ii inoculeze idei care deveneau din ce in ce mai antagonice ideilor religioase, si, dupa propriile lui spuse, in curand a inceput sa se indoiasca de veridicitatea faptelor expuse in Biblie (intre noi fie vorba, unele gogomanii de acolo sar prea tare in ochi, dar, oricum, este o poveste frumoasa pe care eu va recomand sa o cititi). Cand crezi, lucrurile sunt simple, cand incetezi sa crezi lucrurile devin deodata foarte complicate.

Trecand de copilarie, lucrurile se complica, nu numai pentru ca ideile religioase au evoluat odata cu varsta si experienta sa, dar trebuie sa tinem cont de faptul ca in tinerete, atunci cand ideile sale stiintifice erau pe cale sa uimeasca si sa se impuna, pe nimeni nu interesa ce idei religioase avea Einstein, pe cand mai tarziu, catre batranete, atunci cand ideile stiintifice au devenit mai neclare si oarecum haotice, toata lumea se interesa de conceptiile sale religioase. Einstein a fost intrebat de multe ori cu privire la modul in care crede, sau daca crede in Dumnezeu. Raspunsurile sale au adus multa confuzie si, din nefericire, au dat nastere unui folclor nu foarte demn de memoria ilustrului om de stiinta.

A fost Einstein un om religios? Eu cred ca nu, si imi bazez opinia nu atat pe ceea ce am citit referitor la acest subiect, cat mai mult pe idei izvorate din alte scrieri ale lui Einstein. Credea Einstein in Dumnezeu? Greu de spus, pentru ca Einstein a repetat de mai multe ori ca nu este nici ateu, nici panteist, caracterizandu-se ca agnostic, dar pentru multi nici asta nu este foarte clar. Cu alte cuvinte relatia lui Einstein cu Dumnezeu a fost complicata, in niciun caz nu pot fi folosite cuvintele lui, exprimate in diverse momente ale vietii, drept justificare, “demonstratie”, pentru o anumita pozitie pe teme religioase. Este oarecum surprinzator ca un om de stiinta nu s-a declarat ateu (om care sustine ca nu exista Dumnezeu), caci aceasta atitudine ar fi taiat toate comentariile ulterioare. Ca agnostic, a lasat, insa, usa deschisa oricaror interpretari ulterioare, caci omul care azi vrea sa ia o pozitie pe care o justifica facand apel la memoria lui Einstein nu-l mai poate chema pe acesta sa confirme sau sa infirme pozitia declarata. Credeti ca sunt putini? Cautati pe Google sa va lamuriti.

Una peste alta, un om de stiinta nu face bine cand se implica in chestiunile religioase. Bineinteles, ca si exercitiu de gandire, ideile religioase sunt un subiect foarte placut, mai ales cand ai ca interlocutor un prost care se inversuneaza, transpira, se inroseste la fata si in final ajunge sa te injure pentru ca nu crezi in Dumnezeul cel adevarat. Orice implicare a stiintei in religie aduce justificari acestei abominatii care paraziteaza societatea moderna mai mult decat am vrea noi sa credem, mai mult decat ar trebui sa fie si mai mult decat societatea poate accepta pentru binele sau si pentru stabilitatea viitorului propriu.

Gandire

Prostii nu au indoieli!

Am mai vorbit despre asta, o stie toata lumea. Si totusi ar mai fi multe de spus, pentru ca lucrurile evolueaza in societate, ne mai vin idei, uneori suntem capabili sa ne razgandim si reusim sa ne combatem cu argumete propriile idei din trecut. Asta pentru ca acceptam influente din mediul inconjurator, de la societate, de la prieteni si de la familie, cu alte cuvinte pentru ca suntem suficient de inteligenti incat sa acceptam si sa incercam sa combatem propria prostie. Prostul detine o minte lenesa, o minte care nu agreeaza gandurile complicate si ca urmare prostul nu are cum sa accepte aceste influente si idei externe pentru ca orice idee din afara, idee care ar fi eventual conflictuala cu faramele de informatie care se mai gasesc in creierul sau, ar determina scoaterea creierului prostului din starea de amortire in care se afla si, probabil, i-ar putea provoca acestuia dureri si convulsii. Partea cu dureri si convulsii nu e adevarata, dar ma rog, ati prins ideea. Acestea fiind zise, nu este de mirare ca prostii adera la ideile simple, ideile pe care societatea prosteasca din jurul sau (spune-mi cu cine te aduni ca sa iti spun cine esti) i le repeta pana la dementa. Prostul repeta ca papagalul aceste idei simple, care sunt preluate de alti prosti care le repeta ca papagalii si astfel se nasc miturile moderne, mituri cu larga raspandire sociala (procentul de prosti din societate este cumplit de mare). Asa au luat nastere miturile despre nutritie (caci si prostii mananca), miturile politice (si prostii au drept de vot), miturile despre motoarele Diesel ecologice, puternice si economice, miturile despre bogati si saraci, despre conflucte sociale si despre religie. Incearca cititorule sa corectezi o astfel de idee inradacinata in capul unui prost. Mi degraba storci apa din piatra seaca decat sa inregistrezi vreun progres notabil cu prostul! Prostul nu te va asculta pentru ca vocea ta ii va suna ca un zgomot necunoscut. Prostul nu va incerca sa inteleaga ceea ce vrei sa spui pentru ca ii lipsesc cunostintele de baza, acelea care se invata in scoala si pe care ne traduim noi ca asociatie sa le readucem in atentia lumii cu care interactionam. Prostul iti va raspunde cu fraze inepte si pe care nu reuseste sa le raporteze la realitatea pe care o traieste. Prostul nu va transmite ideile tale mai departe pentru ca un creier de prost nu poate servi drept spatiu de depozitare pentru lucruri inteligente. Nu ma credeti? Atunci imaginati-va urmatoarea scena: un prost asculta doua discursuri, unul al unui politician si unul al unui profesor universitar. Politicianul ii explica prostului ca este sarac din cauza bogatilor, a inechitatii sociale si pentru ca s-a nascut cu ghinion. Profesorul universitar ii spune ca ar trebui sa invete o meserie, sa ii gaseasca o slujba stabila, sa nu mai cheltuie banii pe bautura si prostii si, in general, sa “investeasca in viitor”. Pe cine credeti ca va asculta prostul? Pai daca credeti ca il va asculta pe profesorul universitar sunteti prosti. Si daca va simtiti lezati ca v-am facut prosti suferiti de prostie acuta. Nu prostul va sta cu gura cascata la celalalt prost si va repeta ca papagalul in compania altor prosti ca el acele idei cretine care s-au putut cuibari in hrubele creierului sau. Asa cum spuneam, prostii nu au indoieli, nu vor contesta in nici un fel ideile pe care le manipuleaza si vor declara pentru oricine vrea sa ii asculte ca acele idei sunt singurele care merita ascultate, ca sunt purul adevar si ca nu exista ceva mai nobil decat cuvintele lor. Sa ne fereasca Dumnezeu de prosti, ca pe restul le descurcam noi!

Pe marginea prapastiei

Despre conflicte

Intr-un fel sau altul, omul a evoluat pana la stadiul actual din cauza conflictelor pe care le-a avut (de dragul acestui articol trecem sub tacere ca acelasi lucru se poate spune despre foarte, foarte multe alte activitati umane). Cele mai multe cu mediul inconjurator, foarte multe cu el insusi si relativ putine cu semenii sai. Nu ca ar conta prea mult dar si societatea de azi arata asa cum arata tot din cauza conflictelor (stiti, acelasi lucru se poate spune…). Dictionarul explicativ al limbii romane (DEX) defineste conflictul ca fiind o neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuție (violentă). Despre partea cu violenta nu stiu ce sa zic, nu mai e la moda, in rest DEX-ul are perfecta dreptate! Un articol despre conflict poate parea fara sens, in realitate societatea si prin aceasta si individul, se gaseste intr-un conflict permanent, conflict de cele mai multe ori intretinut de dragul polarizarii societatii pe diverse criterii, care sincer, nu servesc in nici un caz cetateanului.

Intr-un fel sau altul suntem constienti ca nu va trece mult timp pana vom intra intr-un conflict si fie ca vrem sau constientizam acest lucru, cei mai multi dintre noi se asteapta la conflicte ori de cate ori ajung in situatii noi sau se gasesc inconjurati de persoane necunoscute. Suntem la fel de constienti ca nu toate situatiile de acest gen provoaca conflicte dar instinctf ne asteptam ca ceva neplacut sa se intample si ne pregatim, preventiv, pentru situatia in care ceva neplacut s-ar intampla. In mod normal conflictele ne arunca propria persoana in situatii neplacute, si bineinteles ca aici nu este vorba numai de conflicte personale (de la individ la individ sau de la individ la grup de indivizi) dar conflictele sociale de natura locala, nationala sau regionala afecteaza indivizii sever si pe termen lung, indiferent de partea pe care o iau sau nu o iau in respectivul conflict. Cel mai rau lucru este ca desi anticipam aparitia mai devreme sau mai tarziu a unui conflict suntem capabili sa evitam unele conflicte, dar nu pe toate.

Odata conflictul aparut, ca indivizi, avem doua posibilitati: sa cedam, sa lasam chestiunea in favoarea partii adverse, sau sa sustinem conflictul, constienti de posibilitatile de evolutie care pot atrage dupa sine consecinte dintre cele mai variate. Daca cedam evitam consecintele imprevizibile datorate escaladarii conflictului dar acceptam o pierdere certa, care in unele cazuri poate fi mai mare decat eventualele consecinte imprevizibile. Daca nu cedam trebuie sa sustinem conflictul si atunci avem de facut o evaluare a sanselor de succes. Nu are nici un rost sa intram intr-un conflict in care nu avem nici o sansa sa castigam. Nu toate conflictele evolueaza la fel, in unele conflicte, indivizii sau grupurile de indivizi care participa la conflict au timp sa isi adapteze strategia deoarece rata de evolutie a conflictului este redusa, in alte conflicte insa acest lux nu este prezent, pur si simplu conflictul explodeaza si nu mai lasa loc de calcule si strategii, conflictul pur si simplu ii acapareaza pe cei implicati si abrupta sa evolutie ii face pe participanti sa nu mai poata ceda fara pierderea definitiva a conflictului. O nota ar trebui consemnata aici, nu orice conflict are o parte care castiga si o parte care pierde, exista multe exemple de conflicte in urma carora toata lumea a pierdut sau in care toata lumea a castigat.

Rezolvarea conflictului este urmarea fireasca a situatiei de dezacord, la un moment dat in evolutia conflictului toate partile implicate ajungand la o situatie multumitoare si gasind rezultatele obtinute satisfacatoare isi indreapta atentia catre alte activitati. Fie ca un anume individ sau grup de indivizi a avut de castigat sau de pierdut de pe urma unui conflict, cea mai importanta activitate pe care poate sa o intreprinda in interesul sau al apropiatilor este analiza conflictului, intelegand prin aceasta activitate analiza cauzelor, a evolutiei conflictului, a posibilitatilor de incheiere nefructificate si a castigurilor sau pierderilor obtinute. Sincer, fara a trage toate invataturile posibile in urma unui conflict pierdem oportunitatea de a deveni mai abili in prevenirea ulterioara a altor conflicte. Cu alte cuvinte, un conflict din care nu ai invatat nimic este un conflict pierdut, chiar dac ala finalul sau ai obtinut avantajele pe care le dorei.

Despre rezolvarea conflictelor cu alta ocazie.

Pinocchio

Adolescenta, boala grea!

Cand eram eu adolescent intreaga masa de tineri oameni asemenea mie sufereau de o lipsa cronica de preocupari, de activitati mai mult sau mai putin organizate. Asa ca ne ocupam de scoala, de sport, citeam si ne antrenam la sex pentru vremea cand vom avea cu cine sa il practicam. Societatea a evoluat, adolescentii au evoluat si ei odata cu ea si acum adolescentii nu numai ca nu se mai plictisesc dar reusesc sa isi creeze preocupari care ii surprind chiar si pe adultii profund sceptici in privinta rasei umane, asa ca mine. Ei bine, politia britanica a arestat de curand doi adolescenti care vroiau sa indrepte lumea, ca orice adolescent, numai ca acestia au luat calea cea stramba: http://www.mediafax.ro/externe/doi-adolescenti-care-pregateau-acte-de-terorism-au-fost-arestati-in-marea-britanie-14108041 . Nu stiu de unde le-au venit aceste idei nastrusnice celor doi adolescenti, dar, asa cum spuneam si alta data, lipsa de activitate intelectuala si de disciplina impusa de familie si de scoala asupra tinerelor elemente ale societatii face ca acestia sa se departeze de scopul lor normal, acela de a deveni membri productivi ai societatii. Aceasta delasare nu le face bine nici lor, nici societatii, iar pentru unii produce atata rau incat ajung sa se comporte ca cei doi adolescenti care au fost de curand arestati. Si bineinteles si ei credeau ca fac bine lumii, ca sunt pe calea cea dreapta, exact la fel ca cei care acum distrug incet, incet scoala si familia, asa cum sunt ele vazute in mod traditional. Hei, dar si asta se numeste tot evolutie, nu-i asa?

Robot

Identitate

Daca as vrea sa inchei rapid acest articol m-as rezuma la definitia comuna a identitatii, definitie consemnata de DEX in modul in care noi romanii o intelegem si o agream: “Faptul de a fi identic cu sine însuși.” Da, atat. Daca suntem insistenti putem cauta si definitia cuvantului identic in acelasi DEX: “Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai.” Cum nu vreau sa inchei acest articol dupa numai patru randuri, notez cu smerenie intelesul extrem de limitat pe care acest cuvant il are in limba romana si incerc sa ii caut si alte intelesuri, mai “generoase”, asa cum ne-au fost ele impuse de formatorii de opinie din Romania. Acest “efort” este bineinteles motivat de uzanta folosirii excesive a cuvantului “identitate” in discursul politic din ziua de azi, discurs care ataseaza acestui cuvant concepte care ar trebui sa ne produca o asimilare superioara a unor declaratii cu conotatii preponderent pozitive: “identitate europeana”, “identitate nationala”, “identitate culturala”, “identitate de grup” si altele. Ca o nota obscura, scrisa cu litere mici si incalcite pe marginea articolului, preluarea unor termeni de specialitate in limbajul politic si/sau social este nociva, atata timp cat sensul lor, asa cum este folosit in limbajul politicianului, nu este asimilat de popor, nu este macar partial insusit si inteles. Si nu este numai cazul cuvantului “identitate”, avem foarte multe cuvinte si notiuni culese de prin diverse stiinte si/sau discipline care sunt folosite in limbajul politicianului mediu, uneori chiar in mod eronat.

Cuvantul “identitate”, asa cum este el folosit in context social si politic, reprezinta un ansamblu de caracteristici unice pentru un individ sau pentru un grup de indivizi (asadar comune tuturor indivizilor din acel grup) care asociate unui sistem de relatii sociale sau culturale poate determina in mod unic, prin contrast cu restul societatii, individualitatea acelui individ sau grup de indivizi. Definitia este simpla, realitatea este extrem de complicata. De la inceput trebuie notat ca anumite caracteristici, oricare ar fi ele, proprii si unice unui individ, sau unui grup de indivizi, nu exprima individualitatea subiectului in lipsa unor relatii sociale care sa le puna in valoare. Cu alte cuvinte, un om fara urechea stanga, desi aceasta caracteristica este destul de unica si neobisnuita fata de restul membrilor societatii, nu poate fi identificat social de aceasta, desi, in interiorul cercului sau de prieteni poate ca i se spune “Urecheatul” si aceasta porecla probabil ca il descrie suficient de bine. Ca urmare, nu trebuie sa ne gandim la identitatea semenilor nostri alegand caracteristici care sunt nesemnificative social, care ii descriu din punct de vedere strict personal, fara context social, fara relatii cu semenii lor, fara suport contextual. La urma urmei, vrem sa ii caracterizam, nu sa ii jignim, nu-i asa? Sa presupunem ca totusi nimerim acel set de caracteristici unice subiectului care il identifica din punctul nostru de vedere in raport cu societatea. Nu intotdeauna identitatea pe care o impunem este cu adevarat folositoare. Sa zicem ca ne referim la un subiect, un om cu care intram in contact, dintr-un grup de oameni asemenea lui, ca “bogat”. Ei bine, aceasta caracteristica il identifica in raport cu societatea, ca fiind un om cu o stare materiala foarte buna, presupus stabila, si care se incadreaza intr-un grup mare de oameni care impartasesc cu totii aceasta caracteristica. Omul respectiv probabil ca o sa inteleaga si o sa fie de acord cu identificarea noastra, cu identitatea pe care i-o impunem, dar cu siguranta ca aceasta clasificare nu ne da informatii utile despre omul respectiv, deoarece identitatea pe care noi i-am atribuit-o nu este definita de societate pe baza unui standard popular, unui standard care sa fie impartasit de membrii societatii. Desi identitatea descrisa este suficient de precisa, desi indeplineste conditiile ce tin de specificul unicitatii caracteristicii si a relatiilor interumane, cu toate acestea este complet inutila, superficiala, fara nicio finalitate. Prin contrast, putem demonstra ca alte tipuri de identitati pot fi puternice in functie de perceptia sociala, de exemplu ganditi-va daca cineva care vi s-ar adresa cu apelativul “cioara” ar impune sau nu asupra dumneavoastra o identitate puternica si unanim perceputa intr-un anumit sens de catre societate. Ca o paranteza, incercati sa gasiti si alte cuvinte care sunt asociate cu puternice identitati sociale, va fi distractiv si cele mai multe pe care le veti gasi vor avea conotatii negative.

Pana la urma, nu este importanta identitatea pe care anumite parti ale societatii (politicienii, colegii, vecinii …) vor, incearca sa o impuna asupra noastra. Se pare ca identitatea care dureaza, cea care are impact social este cea asumata in concordanta cu necesitatile sociale ale unui grup larg, un grup cu care individul se identifica din anumite puncte de vedere. Probabil din cauze care sunt adanc inradacinate in evolutia noastra ca specie, si poate chiar ca rase in cadrul aceleiasi specii, exista un fel de identitate durabila si necesara, identitate pe care ne-o asumam si declaram in mod voluntar si pe care grupul de oameni in care traim, poate chiar societatea in care traim, o accepta si o incurajeaza. Identitatile de natura descrisa sunt in mod surprinzator destul de superficiale din punct de vedere al entitatii noastre biologice si se refera in special la rasa, religie, varsta si ocupatie. Asa superficiale cum sunt aceste clasificari, aceste identitati carora ne asociem voluntar, intr-un fel sau altul se pare ca ele ne conduc viata si o parte din interactiunile sociale pe care le desfasuram de-a lungul vietii, fiind impuse asupra noastra de increngatura relatiilor istorice pe care societatea le-a experimentat de-a lungul timpului, creand pentru noi tiparul social caruia ne-am mulat evolutia personala si existenta sociala. Adaosul personal, bagajul de supliment de identitate pe care reusim sa il strangem la un anumit moment al vietii noastre, reuseste punctual sa schimbe identitatea pe care societatea ne-a pregatit-o, alterand odata cu acestea si bagajul de idei si relatii pe care il purtam in asociatie cu grupul in care traim. Pentru un individ este discutabil daca va reusi de-a lungul vietii sale sa isi creeze identitatea pe care si-o doreste, dar este sigur, pe baza tuturor experientelor individuale si colective de la inceputul civilizatiei si pana astazi, ca societatea va impune asupra noastra o identitate de care nu putem fugi si pe care nu putem sa o schimbam cu usurinta.

Acestea fiind spuse, exista oameni pentru care identitatea pe care le-o impune societatea sau grupul in care traiesc este prea mult, determinand deviatii de la normele sociale unanim acceptate, pe baza acestei identitati, care se dovedeste prea greu de purtat. Pe acesti oameni societatea ii numeste “extremisti” fiind ei insisi identificati prin deviatia de la normele sociale pe care o practica, de obicei aceasta fiind de natura etnica sau religioasa. Oare cat este vina lor ca entitate si cat este vina societatii in impunerea unei identitati pe care individul nu este capabil sa o poarte, sa o domine? Sa speram ca vom avea rapid un raspuns la aceasta intrebare, altfel viitorul ne va aduce transformari sociale nedorite si tulburatoare.

Vis

Vis vs. realitate

Un articol aparut recent in presa din Marea Britanie aduce in atentia noastra un subiect despre care am mai vorbit in trecut. Articolul original poate fi citit aici: http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2850241/Think-weather-s-warm-left-wing-Climate-change-beliefs-affect-perceive-weather-study-claims.html. Desi articolul cu pricina se refera cu precadere la schimbarile climatice, probabil cel mai important aspect pe care il aduce in atentia publicului este perceptia diferita a realitatii inconjuratoare in functie de convingerile observatorului. Desprea asta am mai vorbit intr-un articol ce poate fi citit aici: http://www.miscarearatiunii.ro/2014/03/26/intre-realitate-si-fictiune/. Nu stiu daca studiul pe care se bazeaza articolul a avut sau nu intentia de a face o corelatie intre linia ideologica la care adera un anumit subiect si modul in care subiectul respectiv isi exprima ideile in raport cu realitatea inconjuratoare, dar cel putin la un nivel primar, convingerile cu care traim deformeaza realitatea pe care o percepem astfel incat aceasta incepe sa corespunda asteptarilor noastre. Nu este un subiect usor si pentru cei mai multi este un subiect neplacut. Practic, pentru a analiza obiectiv realitatea in care traim trebuie sa avem etaloane dupa care sa judecam evenimentele si interactiunile astfel incat modelul realitatii sa fie construit prin mijloace independente de constiinta noastra, de ideile si aspiratiile noastre. Iarasi, asa cum spuneam si in articole trecute, masurile fenomenelor pe care le achizitionam din realitatea inconjuratoare trebuie sa fie manipulate prin intermediul unor relatii de proportionalitate corect stabilite in concordanta cu obiectivul nostru in raport cu realitatea inconjuratoare. Se pare ca evenimentele ne dau dreptate, se pare ca pur si simplu omul modern nu este capabil sa gandeasca atunci cand se exprima, atunci cand ia decizii sau intreprinde actiuni. Constatam ca din ce in ce mai mult oamenii actioneaza exclusiv pe baza unor convingeri subiective, convingeri care de cele mai multe ori le sunt impuse din exterior si pe care persoana in cauza nici nu le analizeaza, nici nu le respinge in lipsa analizei, ci pur si simplu si le insuseste fara sa isi puna intrebari sau fara sa isi formuleze rezerve. O sa dau niste exemple de idei preformate de societate, nemestecate de individ, dar pe baza carora acesta actioneaza fara sa mai treaca actiunea sa prin filtrul gandirii, oricat de nocive ar putea fi consecintele actiunii sale asupra propriei persoane: “De black friday preturile sunt mai mici”, “Diesel-ul este mai economic si mai putin poluant”, “Nu se poate trai fara credit”, “Ca sa ne petrecem mai mult timp in familie trebuie sa ne luam toti tablete”, “Efectul actiunilor umane asupra climei este dezastruos” etc etc etc. Oamenii actioneaza pe baza acestor idei impuse de societate fara a se mai gandi la scopul lor in raport cu realitatea inconjuratoare. De exemplu, o familie poate petrece mai mult timp impreuna daca nu isi cumpara tablete, si nu invers, cum ii indeamna reclama de la televizor. Si totusi multi isi cumpara tablete, puteti verifica usor dupa cozile de la mazaginele cu semn portocaliu de 4G (alta minciuna sfruntata). Pentru acesti multi realitatea este deformata dupa tiparul acestor idei preasimilate si nu are nici o legatura cu realitatea obiectiva care ii inconjoara. Este o problema inspaimantatoare pentru societate pentru ca pur si simplu asa cum in trecut au existati oameni arsi pe rug pentru vrajotorie tot asa in prezent exista oameni, grupuri, mase largi de oameni care sufera zilnic din cauza perceptiei deformate a realitatii de catre toti ceilalti din jurul lor, de catre societate.

In spiritul acestei idei va rog sa cititi urmatorul articol: http://www.dailymail.co.uk/news/article-2853855/Scientist-discovered-DNA-forced-sell-Nobel-prize-shunned-inflammatory-race-comments.html si sa va ganditi de ce singurul comentariu rational a fost acesta: “Well……he’s either right or he’s wrong – there must have been research into this at some time, so what are the facts?”. Dupa ce ati ajuns la o concluzie extrapolati ideea la scara speciei umane, sa vedem care din voi mai poate dormi linistit!

Responsabilitate

Asumarea responsabilitatii

Despre responsabilitate se vorbeste mult in societate, in general cu referinta la faptele pe care una sau alta din persoanele publice de la noi le-au comis si la urmarile acestor actiuni, urmari care pot sau nu pot fi recunoscute de persoana implicata ca fiind urmari directe ale actiunilor sale. Responsabilitatea este insa un cuvant greu de inteles, in conditiile in care nu exista in societate o preocupare constanta pentru popularizarea acestui concept. Conform DEX responsibilitatea este obligatia de a efectua un lucru, de a raspunde, de a da socoteala de ceva, de a accepta si suporta consecințele; răspundere, functie, sarcina de raspundere. Deci numai lucruri “grave”. Sa le aprofundam un pic.

Obligatia de a efectua un anumit lucru nu implica in mod normal o responsabilitatea subiectului, deoarece impunerea respectivei obligatii, prin forta, de factori exteriori, nu poate angrena si o asumare implicita a acestei obligatii si ca urmare nu angreneaza o legatura directa intre rezultatele actiunii si suportarea consecintelor rezultatelor actiunii de catre cel ce executa actiunea. Cu alte cuvinte, pentru a putea implica notiunea de responsabilitate, obligatia de a efectua un anumit lucru trebuie sa fie dublata de voluntaritatea acceptarii obligatiei, adica obligatia trebuie sa fie autoimpusa, in acest fel, rezultatul actiunii produce la nivelul personalitatii subiectului reactia acceptarii rezultatelor actiunii, atfel incat se poate vorbi despre asumarea unei anumite vine pentru o eventuala nepotrivire intre rezultate si asteptari. Daca obligatia este dictata de factori externi atunci subiectul trebuie sa fie solidar, sa se poata identifica, cu obligativitatea actiunii, astfel incat sa accepte si rezultatele actiunii sale.

Tot in acest context obligatia de a raspunde nu poate fi impusa daca subiectul este detasat de actiune si de urmarile ei. Bineinteles, din anumite puncte de vedere (juridic, social etc) unui anume subiect i se pot imputa rezultatele, consecintele actiunilor sale. Angrenarea responsabilitatii trebuie insa sa fie voluntara, pentru ca desi putem, ca societate, sa facem un om responsabil pentru actiunile sale, respectivul individ ramane tot iresponsabil din punct de vedere social pentru orice alte actiuni pentru care nu isi asuma in mod voluntar raspunderea desfasurarii lor. Notiunea de socoteala pentru ceva este sinonima raspunderii, nu implica alte notiuni adiacente si nu aduce nuante lamuritoare suplimentare.

Din punctul meu de vedere, prin prisma celor doua notiuni discutate pana acum, tinand cont de situatia societatii in care traim, cel putin la noi in tara, la momentul actual, asumarea unei raspunderi individuale nu este o actiune des intalnita. Este normal sa fie asa, pentru ca nu a existat niciodata o cultura romaneasca a responsabilitatii. Aceasta notiune nu se preda la scoala (se fac 12 ani de religie, de ce sa vorbim de responsabilitate?), nu se popularizeaza pe la televiziuni si nu face obiectul vreunei libertati individuale. Din nefericire efectele acestei neglijente se observa in societate.

Responsabilitatea implica conform definitiei acceptarea si suportarea consecintelor, aici definitia uniform acceptata apropiindu-se de notiunea care ar trebui popularizata social. La nivelul societatii noastre insa nu putem vorbi de acceptarea sau suportarea consecintelor in mod voluntar. Nu am intalnit niciodata pana acum un om care sa spuna: “Am gresit, platesc!”. Am intalnit pana acum mii de oameni care spun: “Nu mi-ati spus!”, “Eu nu am inteles asa!”, “Mi-ati spus altfel!”, “Colegul meu zice in alt mod!”, “Asta nu poate fi vina mea!” si tot asa! Societatea a evoluat foarte ciudat relativ la asumarea si suportarea consecintelor. Exista grupuri mari de cetateni care nu sunt responsabili social, sau care sunt posesori de imunitate. Exista grupuri mari de cetateni care desi sunt responsabili din punctul de vedere al societatii, nu pot fi trasi la raspundere deoarece raspunderea lor ar aduce in discutie concepte sociale la moda. Exista grupuri mari de cetateni care desi sunt responsabili, desi sunt judecati pentru rezultatele actiunilor lor, nu suporta asprima pedepsei datorita pozitiei sociale pe care o au. Ca urmare asumarea si suportarea consecintelor pare sa fie pentru o minoritate sociala care nu a avut norocul sa se nasca in alta tara.

Notiunile de functie, post, sarcina de raspundere nu implica notiunea de responsabilitate in sensul discutat aici. Visul oricarui roman este o functie de conducere. Visul oricarui roman nu implica insa si responsabilitatile aferente acelei functii de raspundere. Hotarari, decizii, actiuni, toate fara nici o raspundere.

Responsabilitatea nu se poate impune. Responsabilitatea vine din constiinta fiecarui membru al societatii. Din nefericire responsabilitatea se cladeste de-a lungul multor generatii prin educatie. Se cladeste in multe generatii, se pierde insa de la o generatie la alta in lipsa unui stimul social care sa o promoveze. In Romania s-a pierdut deja si nu exista semne ca se va reveni asupra acestei actiuni. Cel putin nu in viitorul apropiat.

Munca

Somajul, o perioada trista

Romania este o tara care conform statisticilor nu sta foate rau la nivelul somajului, mai precis rata somajului inregistrat la sfarsitul lunii iulie 2014, la nivel national, a fost de 5.09% (http://www.anofm.ro/files/comunicat%20de%20presa%20rata%20somaj%20iulie%202014.pdf – mai sunt si alte statistici interesante pe acolo). Teoretic ar trebui sa ne bucuram pentru ca suntem cu somajul cu mult sub media europeana iar tari ca Spania, Franta si Germania au rate ale somajului cu mult mai importante. Ce ne facem insa cu somenii neinregistrati in sistem, necontorizati, persoane ca isi castiga existenta in afara statisticilor oficiale? In Europa fenomenul absentei din statistici este foarte scazut ca amploare, practic nefiind de natura a influenta precizia statisticilor, la noi in tara insa exista domenii in care in mod traditional oamenii lucreaza fara carte (contract) de munca si nu de ieri de azi, ci de decenii. Aceste domenii sunt binecunoscute – agricultura, constructiile, comertul cu amanuntul, zootehnie. Toate aceste domenii sunt ramuri economice importante, domenii ce aduc venituri unei parti insemnate din populatia tarii, in special fiind vorba de populatie rurala si eventual trecuta de o anumita limita de varsta. Toti acesti oameni se afla intr-o situatie speciala, in care nici nu pot renunta la activitatea pe care o desfasoara, deoarece ar ramane fara venituri, nici nu isi pot legaliza situatia in vreunul din modurile acceptate de stat deoarece iarasi ar ramane fara venituri. Situatia nu este usoara pentru ei, nici pentru angajatorul lor si nici pentru stat. Nu imi este clar daca totusi acesti oameni pot fi considerati intr-o perioada de somaj sau nu. Ei nu cotizeaza la sistemul de stat in urma unei activitati prestate, deci teoretic nu au ce munci, sunt in somaj, insa isi asigura subzistenta in urma prestarii unor servicii, deci nu prea ar fi in somaj. Din orice punct de vedere am privi lucrurile statisticile oficiale sunt destul de rau afectate de aceasta tendinta traditionala pe piata muncii, in nici un caz nu putem spune ca procentul publicat de Agentia Nationala Pentru Ocuparea Fortei de Munca poate fi corect. Oricum se pare ca cel putin pentru aceasta categorie de oameni, cei neprinsi in statisticile oficiale, nu exista nici o solutie rezonabila pentru iesirea din situatia in care se gasesc, solutie oferita din afara mediului in care isi duc viata si isi desfasoara activitatea, si nici nu exista o actiune proprie pe care ar putea sa intreprinda in mod generic oamenii aflati in aceasta situatie pentru a putea obtine o actiune corectiva, in scopul iesirii din ilegalitatea muncii, pentru legalizarea veniturilor si asigurarea unor eventuale venituri sub forma de pensie la sfarsitul vietii. Sa vedem cum stau lucrurile pentru alte categorii fara venituri oficiale din munca. Din raportul Agentiei Nationale Pentru Ocuparea Fortei de Munca citez: “Referitor la structura somajului dupa nivelul de instruire, somerii fara studii si cei cu nivel de instruire primar, gimnazial si profesional au ponderea cea mai mare in totalul somerilor inregistrati in evidentele agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca (72,48 %). Somerii cu nivel de instruire liceal si post-liceal reprezinta 21,69% din totalul somerilor inregistrati, iar cei cu studii universitare 5,83%.“. Bun, este evident ca angajatorii, indiferent de profilul activitatii pe care o desfasoara, au tendinta de a angaja oameni cu calificari cat mai ridicate, de obicei peste nivelul calificarii minim cerute de postul scos la concurs, deoarece cu cat omul este mai instruit cu atat promisiunea pe care o lanseaza catre viitor este mai consistenta. Nu este insa evident de ce exista pentru orice post scos la concurs, imediat, oameni care, venind din scoli cu calificari inalte, se grabesc sa ocupe posturi care nu satisfac cerintele lor socio-profesionale, cerinte corespunzatoare nivelului lor de pregatire si mediului din care provin. Probabil ca o parte din acesti oameni sunt constransi de situatii financiare precare, posibil datorii sau contracte financiare ce trebuie respectate cu orice pret, probabil ca o alta parte sunt constransi de societate, de grupul in care traiesc sa isi definitiveze o situatie pe piata muncii, dar din punctul meu de vedere acesti oameni fura locurile de munca care s-ar cuveni oamenilor cu studii mai putine. A avea studii inalte nu este o garantie a faptului ca angajatul este muncitor, atent, silitor si interesat de munca pe care o face. Din contra, as putea spune ca am obtinut rezultate foarte bune in activitate si cu oameni mai putin bine pregatiti, dar care s-au straduit sa se adapteze situatiei si sa performeze la locul de munca. In ziua de azi diplomele se acorda foarte usor, adesea existand la mijloc mari interese financiare, deci procentul celor care nu dispun de o diploma de studiu sau de calificare este din ce in ce mai mic. Cu toate acestea cei cu nivel de instruire primar, gimnazial si profesional au ponderea cea mai mare in totalul somerilor, aproape trei sferturi din total, un nivel alarmant dupa parerea mea, nivel nejustificat de mare in raport cu situatia invatamantului in Romania. Din statistica prezentata de Agentia Nationala Pentru Ocuparea Fortei de Munca nu reiese clar daca aceasta pondere mare a indivizilor fara studii in totalul somerilor are si alte implicatii, de natura geografica, privind domeniul de activitate sau de natura sociala, dar putem sa ne gandim, fara a avea prea mari sanse sa ne inselam ca societatea nu a acordat atentia si sansa cuvenita acestei categorii de oameni al caror potential lucrativ nu este exploatat in beneficiul societatii. O sansa in plus pentru ei este o sansa in plus pentru societate. In fine, mai exista si un alt aspect interesant in raportul Agentiei Nationale Pentru Ocuparea Fortei de Munca. Citez: “Structura şomajului pe grupe de vârstă în luna Iulie 2014 se prezintă astfel : 77.008 someri au sub 25 de ani; 34.479 someri au intre 25 şi 29 de ani; 98.458 someri au intre 30 si 39 de ani; 123.979 someri au intre 40 şi 49 de ani; 59.962 someri au intre 50 si 55 de ani; 67.104 someri au varsta peste 55 ani.“. Observam ca o mare parte dintre someri sunt oameni sub patruzeci de ani, oameni apti de munca, oameni care in chiar aceasta perioada a vietii ar fi trebuit sa isi aduca o contributie insemnata la bunastarea societatii. Este adevarat ca viata nu se opreste la patruzeci de ani, dar pentru multi dintre noi perioada creativa in campul muncii se cam termina, si nu din cauza individului, ci din cauze care tin de structura actului muncii si pe care nu are rost sa le aprofundam acum. Daca insa in aceasta perioada omul care ar fi putut munci nu munceste, ca din vina lui, ca din vina altora, piederile sunt incasate de societate, deoarece costul nemuncii acelui om impovareaza, mareste costul muncii unui individ angrenat in procesul de munca. De multe ori li se reproseaza celor tineri ca nu au experienta in campul muncii. Nu isi vor forma niciodata experienta daca nu ii va angaja nimeni. Li se reproseaza de multe ori celor maturi ca sunt inflexibili in privinta salariului, ca doresc mult mai multi bani decat poate produce munca lor. Nimeni nu traieste doua vieti, daca omul nu isi poate implini visele atunci cand le are nu va mai fi stimulat in nici un fel sa munceasca. Li se reproseaza celor in varsta ca sunt inflexibili in privinta muncii pe care o executa. Nu putem cere de la un magar batran sa traga cat un bou tanar. Insa intotdeauna se gaseste ceva de facut pentru un om cu multa experienta si care eventual impune respect prin experienta de viata in fata colegilor mai tineri. Pe langa toate cele prezentate mai exista insa si latura intunecata, ascunsa a somajului, evitata de presa si ascunsa de clasa politica. Piedicile in fata muncii impuse de stat se completeaza armonios in a descuraja individul sa munceasca cu ajutoarele primite de individul care le solicita. Ajutoarele trebuie primite de persoanele in nevoie pentru a le ajuta sa treaca de momentul dificil si nu pentru a permanentiza starea de neputinta in care se afla. In Europa ajutoarele sunt gandite tocmai pentru a face individul dependent de stat, pentru a il mentine in grija statului si la bunul plac al statului. Faceti singuri calculul si vedeti ca muncind pe un salariu minim se obtine un venit mai mic decat cel obtinut din ajutoare. Ce om normal ar prefera sa munceasca pe mai putini bani decat cei primiti pentru stat acasa degeaba? Ce om normal ar prefera sa munceasca in loc sa stea, in conditiile in care existenta ii este asigurata si persoana sa se gaseste in grija statului? In clipa in care ajutoarele excesive vor disparea ele vor trebui inlocuite cu munca pentru existenta. Aceasta munca pentru existenta va consolida industria, agricultura, domeniile care acum sunt pe cale sa se destrame. E inutil sa subventionezi an de an agricultura daca nu stimulezi oamenii sa lucreze in agricultura. E inutil sa te plangi ca “s-a distrus industria” daca nu stimulezi oamenii sa lucreze in industrie. Problema somajului e in esenta usoara: Oamenii ar vrea sa munceasca, ar avea ce sa munceasca, dar statul nu ii lasa, e mai greu sa muncesti azi decat sa traiesti din ajutoare sau sa furi! Acesta este adevarul si Europa nu vrea sa faca nimic sa corecteze aceasta situatie. Factura pentru aceasta neglijenta continentala vine in curand si noi toti o vom plati.