Tag Archives: identitate

Romania

Sa traiti, Majestate!

Astazi Regele Mihai a implinit 95 ani. Presa a scris suficient despre semnificatia evenimentului, nu mai e cazul sa discutam despre ceva evident, ceva destul de popularizat, oricum. As vrea insa sa il citez pe Regele Mihai: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea si demnitatea” (Regele Mihai, 25 octombrie 2011). Sa ne intelegem bine, in Romania libertatea si dmocratia sunt, in felul lor mioritic, bine inradacinate la noi in tara la nivelul anului 2011. A le pune in discutie ar insemna sa rascolim lucruri despre care nu ar trebui sa mai vorbim inainte de a ne dobandi celelalte doua lucruri despre care ne vorbea Regele Mihai: identitatea si demnitatea, precum si depre precedenta si relatiile dintre ele.

Identitatea este un exemplu clasic de cuvant folosit pana la uzura, pana la desfiintare si pierderea semnificatiei, de obicei in context cu mult in afara intelesului natural al limbii vorbite. Adica in afara intelesului dat de DEX: “IDENTITÁTE, identități, s. f. 1. Faptul de a fi identic cu sine însuși. Asemănare, similitudine perfectă. 2. Ansamblu de date prin care se identifică o persoană. 3. (Mat.) Relație de egalitate în care intervin elemente variabile, adevărată pentru orice valori ale acestor elemente. – Din fr. identité” . Extraordinar, dar nici o legatura cu genul de identitate la care se referea Regele Mihai, identitate care ne lipseste noua si pe care nu stiu cand vom mai fi in stare sa o dobandim. Sau daca vom mai fi in stare sa o dobandim vreodata. Identitatea nationala (caci nu despre cartea de identitate vorbim aici) este o sintagma echivalenta, sau cel putin in stransa legatura cu un anumit gen de sentiment national sau de constiinta nationala, care se refera la sentimentul afectiv de apartenenta a unei persoane la o entitate nationala (natiune, stat national) sau la un popor. OK, in mare identitatea nationala nu este un concept definit exact, si mai rau decat atat, este o notiune care a variat semnificativ de-a lungul timpului, avand rand pe rand variante care tind toate sa ofere individului o relatie confortabila cu indivizi asemenea lui, care tind sa faca din individ parte a unei comunitati extinse, comunitate din care fac parte indivizi cunoscuti, putini, si indivizi necunoscuti, foarte multi. Cunoscuti sau necunoscuti nu conteaza, in principiu indivizii respectivi sunt in mare toti la fel, animati de aceleasi interese, cu aceleasi traditii, cunostinte, concepte si reactii. In Romania acum.., nu prea mai avem identitate, pe de o parte datorita unor influente istorice, pe de alta parte din cauza unor influente politice nefaste care apar din spatiul european. Regele Mihai nu a avut niciodata interesul sa ne sfatuiasca gresit. Europa are, Europa lupta pe toate caile impotriva identitatii noastre, si nu numai, chiar impotriva identitatii europene, cu o tenacitate data numai de prostia colectiva a clasei politice. Ascultati-l pe Rege si nu pe politicienii straini, caci fara identitate nu vom obtine niciodata ce-a de a doua chestie care ne lipseste: demnitatea.

Despre demnitate DEX-ul ne ofera, ca de multe alte dati, o capcana: “DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu.” Extraordinar! Haideti sa vedem ce inseamna a fi demn. Dupa DEX: “DEMN, -Ă, demni, -e, adj. 1. Vrednic (de…). ♦ Capabil, destoinic. 2. Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru. – Din lat. dignus”. Ei aici vine problema, demnitatea vine la pachet cu atitudinea morala, cu respectul, cu capacitatea si destoinicia. Nu a unuia singur, ci a tuturor! A tuturor celor asemenea, a tuturor celor care si-au castigat si asumat o identitate, care fac parte activa dintr-o natiune, dintr-un popor, care se ridica deasupra conceptului de populatie, gloata, cireada si pun umarul la actiunea colectiva a unei natiuni, in interes propriu, acum si in viitor.

Sa traiti, Majestate!

Robot

Identitate

Daca as vrea sa inchei rapid acest articol m-as rezuma la definitia comuna a identitatii, definitie consemnata de DEX in modul in care noi romanii o intelegem si o agream: “Faptul de a fi identic cu sine însuși.” Da, atat. Daca suntem insistenti putem cauta si definitia cuvantului identic in acelasi DEX: “Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai.” Cum nu vreau sa inchei acest articol dupa numai patru randuri, notez cu smerenie intelesul extrem de limitat pe care acest cuvant il are in limba romana si incerc sa ii caut si alte intelesuri, mai “generoase”, asa cum ne-au fost ele impuse de formatorii de opinie din Romania. Acest “efort” este bineinteles motivat de uzanta folosirii excesive a cuvantului “identitate” in discursul politic din ziua de azi, discurs care ataseaza acestui cuvant concepte care ar trebui sa ne produca o asimilare superioara a unor declaratii cu conotatii preponderent pozitive: “identitate europeana”, “identitate nationala”, “identitate culturala”, “identitate de grup” si altele. Ca o nota obscura, scrisa cu litere mici si incalcite pe marginea articolului, preluarea unor termeni de specialitate in limbajul politic si/sau social este nociva, atata timp cat sensul lor, asa cum este folosit in limbajul politicianului, nu este asimilat de popor, nu este macar partial insusit si inteles. Si nu este numai cazul cuvantului “identitate”, avem foarte multe cuvinte si notiuni culese de prin diverse stiinte si/sau discipline care sunt folosite in limbajul politicianului mediu, uneori chiar in mod eronat.

Cuvantul “identitate”, asa cum este el folosit in context social si politic, reprezinta un ansamblu de caracteristici unice pentru un individ sau pentru un grup de indivizi (asadar comune tuturor indivizilor din acel grup) care asociate unui sistem de relatii sociale sau culturale poate determina in mod unic, prin contrast cu restul societatii, individualitatea acelui individ sau grup de indivizi. Definitia este simpla, realitatea este extrem de complicata. De la inceput trebuie notat ca anumite caracteristici, oricare ar fi ele, proprii si unice unui individ, sau unui grup de indivizi, nu exprima individualitatea subiectului in lipsa unor relatii sociale care sa le puna in valoare. Cu alte cuvinte, un om fara urechea stanga, desi aceasta caracteristica este destul de unica si neobisnuita fata de restul membrilor societatii, nu poate fi identificat social de aceasta, desi, in interiorul cercului sau de prieteni poate ca i se spune “Urecheatul” si aceasta porecla probabil ca il descrie suficient de bine. Ca urmare, nu trebuie sa ne gandim la identitatea semenilor nostri alegand caracteristici care sunt nesemnificative social, care ii descriu din punct de vedere strict personal, fara context social, fara relatii cu semenii lor, fara suport contextual. La urma urmei, vrem sa ii caracterizam, nu sa ii jignim, nu-i asa? Sa presupunem ca totusi nimerim acel set de caracteristici unice subiectului care il identifica din punctul nostru de vedere in raport cu societatea. Nu intotdeauna identitatea pe care o impunem este cu adevarat folositoare. Sa zicem ca ne referim la un subiect, un om cu care intram in contact, dintr-un grup de oameni asemenea lui, ca “bogat”. Ei bine, aceasta caracteristica il identifica in raport cu societatea, ca fiind un om cu o stare materiala foarte buna, presupus stabila, si care se incadreaza intr-un grup mare de oameni care impartasesc cu totii aceasta caracteristica. Omul respectiv probabil ca o sa inteleaga si o sa fie de acord cu identificarea noastra, cu identitatea pe care i-o impunem, dar cu siguranta ca aceasta clasificare nu ne da informatii utile despre omul respectiv, deoarece identitatea pe care noi i-am atribuit-o nu este definita de societate pe baza unui standard popular, unui standard care sa fie impartasit de membrii societatii. Desi identitatea descrisa este suficient de precisa, desi indeplineste conditiile ce tin de specificul unicitatii caracteristicii si a relatiilor interumane, cu toate acestea este complet inutila, superficiala, fara nicio finalitate. Prin contrast, putem demonstra ca alte tipuri de identitati pot fi puternice in functie de perceptia sociala, de exemplu ganditi-va daca cineva care vi s-ar adresa cu apelativul “cioara” ar impune sau nu asupra dumneavoastra o identitate puternica si unanim perceputa intr-un anumit sens de catre societate. Ca o paranteza, incercati sa gasiti si alte cuvinte care sunt asociate cu puternice identitati sociale, va fi distractiv si cele mai multe pe care le veti gasi vor avea conotatii negative.

Pana la urma, nu este importanta identitatea pe care anumite parti ale societatii (politicienii, colegii, vecinii …) vor, incearca sa o impuna asupra noastra. Se pare ca identitatea care dureaza, cea care are impact social este cea asumata in concordanta cu necesitatile sociale ale unui grup larg, un grup cu care individul se identifica din anumite puncte de vedere. Probabil din cauze care sunt adanc inradacinate in evolutia noastra ca specie, si poate chiar ca rase in cadrul aceleiasi specii, exista un fel de identitate durabila si necesara, identitate pe care ne-o asumam si declaram in mod voluntar si pe care grupul de oameni in care traim, poate chiar societatea in care traim, o accepta si o incurajeaza. Identitatile de natura descrisa sunt in mod surprinzator destul de superficiale din punct de vedere al entitatii noastre biologice si se refera in special la rasa, religie, varsta si ocupatie. Asa superficiale cum sunt aceste clasificari, aceste identitati carora ne asociem voluntar, intr-un fel sau altul se pare ca ele ne conduc viata si o parte din interactiunile sociale pe care le desfasuram de-a lungul vietii, fiind impuse asupra noastra de increngatura relatiilor istorice pe care societatea le-a experimentat de-a lungul timpului, creand pentru noi tiparul social caruia ne-am mulat evolutia personala si existenta sociala. Adaosul personal, bagajul de supliment de identitate pe care reusim sa il strangem la un anumit moment al vietii noastre, reuseste punctual sa schimbe identitatea pe care societatea ne-a pregatit-o, alterand odata cu acestea si bagajul de idei si relatii pe care il purtam in asociatie cu grupul in care traim. Pentru un individ este discutabil daca va reusi de-a lungul vietii sale sa isi creeze identitatea pe care si-o doreste, dar este sigur, pe baza tuturor experientelor individuale si colective de la inceputul civilizatiei si pana astazi, ca societatea va impune asupra noastra o identitate de care nu putem fugi si pe care nu putem sa o schimbam cu usurinta.

Acestea fiind spuse, exista oameni pentru care identitatea pe care le-o impune societatea sau grupul in care traiesc este prea mult, determinand deviatii de la normele sociale unanim acceptate, pe baza acestei identitati, care se dovedeste prea greu de purtat. Pe acesti oameni societatea ii numeste “extremisti” fiind ei insisi identificati prin deviatia de la normele sociale pe care o practica, de obicei aceasta fiind de natura etnica sau religioasa. Oare cat este vina lor ca entitate si cat este vina societatii in impunerea unei identitati pe care individul nu este capabil sa o poarte, sa o domine? Sa speram ca vom avea rapid un raspuns la aceasta intrebare, altfel viitorul ne va aduce transformari sociale nedorite si tulburatoare.

Munte

Inceput si sfarsit

Socant la poporul roman, la omul normal din popor, este lipsa identitatii. “Ce esti?” O intrebare simpla. Puneti-o unui roman si nu o sa obtineti nici un raspuns satisfacator. Unii vor spune ca este o intrebare proasta, prost pusa, fara nici o semnificatie. Altii va vor evita, pur si simplu. Altii vor raspunde potrivit diverselor circumstante in care se gasesc temporar, la momentul vorbirii, raspunsuri pe care le-am primit la aceasta intrebare variind de la avocat, tanar sau proprietar si pana la alb, negru sau homosexual. Foarte putini mi-au spus ca sunt romani, mult mai multi mi-au spus ca sunt tigani de exemplu. Si asta pentru ca omul care incearca sa raspunda la aceasta intrebare incomoda nu reuseste sa gaseasca intre semnificatiile cuvantului “roman” ceva care sa il defineasca, ceva care sa fie comun majoritatii oamenilor care formeaza poporul roman si care sa nu fie comun altor popoare. Lucruri ar fi. Atat lucruri, cat si atitudini, actiuni si mentalitati. Acestea insa au fost sistematic demonetizate atat de regimul comunist cat mai ales dupa revolutie, de tot felul de destepti antiromani pe care guvernul i-a tinut in puf in loc sa ii trimita unde le e locul. Sa fim bine intelesi, adevarul este unul singur si minciuna numita istorie poate fi scrisa si in favoarea noastra, nu numai a dusmanilor nostri. Cine spune altceva e un cretin pe care mai bine nu il bagam in seama ca sa nu ajungem la lucruri pe care le evitam de multa vreme. Dar a nu baga un oligofren in seama e una si a asimila imbecilitatile sale este cu totul altceva. In Romania pe prima pagina a ziarelor gasesti fundul unor analfabete ridicate la rangul de vedete, iar lucrurile care ar conta cu adevarat pentru istoria noastra abia intra la capitolul fapte diverse. Zilele trecute a aparut in Romania Libera (si probabil si in alte ziare) la sectiunea “Fapt Divers” un articol despre prezenta celtica pe teritoriul Romaniei de azi. Articolul poate fi citit aici: http://www.romanialibera.ro/actualitate/fapt-divers/descoperire-istorica-in-timpul-lucrarilor-de-la-autostrada-transilvania-352447. Articolul respectiv, si nici multe altele ca el de altfel, nu au produs nici un ecou aici, nu a fost preluat de televiziuni si nu a aparut nicaieri pe prima pagina. L-am trimis unor prieteni bretoni. Ei l-au considerat senzational, foarte important si mi-au cerut detalii. Mi-a fost rusine ca nu am putut sa le spun mai multe. Pentru ei istoria lor este foarte importanta si nu numai ca nu o neaga, asa cum o fac guvernantii nostri, dar fac parada de ea cu orice ocazie, de la sarbatorile populare cu tema celtica abundente in Bretania si pana la emsiunile culturale in limba bretona de la radioul public. Si asta in zone unde limba bretona mai este vorbita la ora actuala de mai putin de doi la suta din populatia locului! Tot ei sunt cei care m-au numit fratele lor pentru ca le-am spus ca ne tragem din daci, neam care in conceptia lor este celtic, desi dovezile arheologice sunt ca si inexistente in aceasta privinta. Si totusi, eu cred ca originea nu mai conteaza atat de mult in societatea contemporana, nu originea este cea care te defineste, cea care iti hotaraste actiunile, gandurile si viitorul. Bineinteles, originea este importanta, iti da un trecut, iti confera un inceput, iti da o identitate si te face parte dintr-o cultura si o civilizatie. Insa originea nu are nici o semnificatie daca nu esti constient de ea si nu reusesti sa te inalti la asteptarile ei. Nu conteaza daca nu ii acorzi importanta cuvenita, daca nu te instruiesti in acest context si nu iti cultivi respectul pentru ea. Si dand la o parte, voit sau fortat de imprejurari, originea, omului din popor nu ii mai ramane nimic. Asa cum spuneam mai sus, lucruri ar fi, dar el nu este invatat sa le recunoasca, nu este lasat sa si le cultive si, mult mai rau, a fost antrenat de multi ani sa se rusineze de ele, sa le nege. Bineinteles, ar fi mult mai important ca omul din popor, prototipul fictiv de care tot vorbesc in acest articol, sa fie ancorat in realitate, sa gandeasca corect, in interesul sau, sa intreprinda actiunile corecte, sa ia deciziile potrivite pentru urmasii lui si sa nu isi mai vanda cota sa de democratie, votul, pe doi mici si o galeata. Cautati si voi pe net informatii despre bretoni, despre traditiile si istoria lor, despre identitatea lor si despre modul in care sunt mandri de tot ceea ce ii defineste fara sa deranjeze pe nimeni. E adevarat ca ei traiesc intr-o tara cu mai putini oligofreni si nu au nici vecini rau voitori dar identitatea le vine din interior, nu de la ceilalti. De ce nu putem fi si noi ca ei? De ce trebuie sa ne fie rusine tot timpul pentru ca suntem romani. Un pic de identitate, un pic de mandrie, dar nu din cea prosteasca, ne-ar prinde bine, ne-ar face respectati si ne-ar aduce un viitor. Pentru noi si pentru copiii nostri!