Tag Archives: egalitate

Japonia

Consecinte imprevizibile ale stilului de viata

O serie de articole publicate recent in presa internationala si preluate si de presa noastra studiaza potentialele implicatii ale natalitatii japoneze scazute asupra economiei globale in general si asupra economiei japoneze in particular. Un astfel de articol poate fi citit aici: http://metro.co.uk/2015/01/04/japanese-people-dont-like-having-sex-and-it-could-be-harming-the-global-economy-5008997/. In esenta toate aceste articole se bazeaza pe un studiu relativ recent care arata ca, cel putin aparent, japonezii nu mai sunt interesati de viata sexuala, de intemeierea unei familii si de “efectuarea” unor urmasi. Ca urmare populatia este in scadere “severa” si implicatiile sunt oarecum tulburi.

O prima remarca privitoare la coerenta tuturor acestor articole si o remarca generala pentru toate articolele de acest gen. Economia trebuie sa fie capabila sa sustina populatia si nu invers, deci un stat constient trebuie sa se asigure ca “exista” o economie capabila nevoile populatiei si nu invers, o populatie care sa sustina nevoile economiei. Daca intalnim in articole sintagme de genul: “the country could soon not have a large enough population to support their economy” trebuie sa incepem imediat sa ne intrebam daca jurnalistul respectiv a fost sau nu capabil sa isi creeze o scara de valori coerenta si daca ideile exprimate de el pot corespunde sau nu realitatii care ne inconjoara. Cel mai sigur pentru noi ca cititori ar fi sa parasim articolul respectiv si sa ne indreptam catre surse de informare care prezinta credibilitate.

Oricum, nu economia Japoniei este principalul subiect al articolelor citate ci mai degraba trasformarile structurale ale societatii care au fost angrenate de pierderea interesului tinerilor pentru viata sexuala. Ca de obicei, atat concluziile articolului cat si premizele de la care pleaca sunt deformate in favoarea senzationalului, dar in esenta toate aceste fenomene sunt legate de locul femeii in societatea japoneza si de anumite concepte care au dominat sfarsitul secolului trecut si inceputul acestui secol si care se dovedesc, surpriza, a fi gresite. Sa vedem un pic despre ce este vorba. In pofida parerii contrare cvasiunanime, in Japonia de odinioara femeia nu a jucat niciodata un rol sters pe scena sociala, neexistand tabu-uri sociale care sa limiteze accesul femeii la viata sociala. Mai mult decat atat, au existat in istorie femei care au jucat roluri foarte delicate in societatea japoneza, de exemplu au existat femei imparat sau femei razboinic, domenii pe care oricine, vorbind la trecut, ar fi inclinat sa le atribuie barbatilor. Mai mult decat atat, de la un anumit moment istoric incolo, cu mult inaintea Europei (sec. XII?), femeile japoneze puteau mosteni si lasa mostenire, si mai mult, isi puteau administra averile dupa bunul plac. Chiar si mai mult decat atat, femeile se puteau casatori dupa bunul plac (si nu obligate ca in alte societati asiatice), puteau divorta si puteau avea relatii extraconjugale si chiar faceau avorturi la dorinta. Da, pare socant, asta intr-un stat medieval, puternic inrobit de religie si cu clase sociale destul de rigide, clase sociale care, surprinzator, erau mai usor “sparte” tot de femei, care deveneau astfel vectori ai parvenirii sociale pentru sexul tare japonez. Este adevarat ca istoria medievala recenta a Japoniei a inregistrat femeia inegala in drepturi cu barbatul, dar probabil ca aceasta stare de fapt s-a datorat in special realitatilor religioase temporal locale si in mod real trecatoare, stare de fapt care a alterat un pic rolul traditional al femeii japoneze dar care a continuat traditii care au functionat foarte bine de-a lungul secolelor in societatea japoneza. Din nefericire pentru femeia japoneza toate aceste traditii au fost intrerupte brutal de cel de-al doilea razboi mondial si femeile s-au conformat noilor realitati sociale imprumutand prea brusc si prea mult din mentalitatea occidentala, inclusiv din curentele feministe, uneori justificate, de cele mai multe ori imbracand tente absurde, promovate de societatile occidentale. Ca urmare, dupa cel de-al doilea razboi mondial femeia si barbatul au devenit fortat si brusc egali in drepturi, cu avantaje si dezavantaje de ambele parti, asa cum de fapt si-a dorit occidentul invingator, fara sa tina prea mult seama de dorintele cetateanului japonez si de realitatile sociale existente. Pe scurt, dupa razboi, Japonia s-a trezit cu generatii de femei angajate in campul muncii, femei care au inceput sa priveasca viata ca o oportunitate in urmarea unei cariere, cariera care nu este compatibila cu familia si copiii. Oricum, femeile japoneze care au copii parasesc campul muncii pana reusesc sa creasca copiii mai mari, urmand ca la revenirea in campul muncii, cand deja nu mai pot fi considerate tinere, sa ocupe functii prost platite, de obicei cu program redus si responsabilitate mica. Evident ca lipsa dorintei intemeierii unei familii, intr-o societate puternic tehnologizata, a evoluat in lipsa unei vieti sexuale, care, probabil din cauza unei mode sociale, s-a transformat la un moment dat recent in lipsa interesului privind sexul fizic, respectiv in lipsa interesului pentru o viata sexuala. Fenomenul nu este exclusiv feminin, aproximativ un sfert dintre barbatii tineri suferind de aceeasi lipsa de interes. Posibil ca prezentate in acest mod lucrurile sa para un pic fortate si sa se indeparteze semnificativ de adevar, lucru foarte rau si intolerabil, dar acest aspect nu are nici o influenta asupra fenomenului pe care vroiam sa il discutam de fapt, si anume influenta necontrolabila pe care anumite decizii le au asupra societatii, decizii care par potrivite la un moment dat in timp, dar care la o scurta perioada dupa ceeea se dovedesc a fi dezastruoase, se dovedesc a sapa la fundatia societatii, se dovedesc a fi incorijabile si incontrolabile. Sigur, japonezul de rand nu are nici o vina ca nu vrea sa aiba urmasi, e dreptul lui, dar daca societatea nu ar fi promovat niste idealuri gresite (cariera vs. familie, egalitate vs. armonie, persoana vs. femeie, persoana vs. barbat, emancipare vs. copii), japonezul de rand nu s-ar fi trezit brusc intr-o societate muribunda. Subiectul este semnificativ deoarece multe tari europene se gasesc in aceeasi situatie, la numai cateva decenii distanta, si, guvernele statelor respective, deja sensibilizate de aceasta probleme, au jucat cea mai proasta carte posibila, cartea imigratiei.

Din nefericire deciziile unor incompetenti aflati la limita medicala a nebuniei ne afecteaza pe noi toti si contureaza viitorul copiilor nostri.

Munca

Despre cum sa ne batem cuie in talpa singuri

Germania a adoptat o lege care urmaza sa creasca implicarea femeilor in conducerea companiilor. Un articol pe aceasta tema poate fi citit aici: http://www.ziare.com/angela-merkel/germania/controversata-masura-care-duce-la-o-revolutie-in-companiile-germane-1338499 .

Inainte de a incepe sa scriu despre imbecilitatea acestei decizii, numai pentru a nu ma trezi cu comentarii negative, fac urmatoarele precizari:
– lucrez intr-o firma unde directorul general este femeie
– la noi in firma salariul cel mai mare il are tot o femeie (alta decat directorul general)
– 44% din personalul firmei noastre sunt femei (deci majoritari sunt barbatii!)
– nu lucrez in ramuri industriale rezervate femeilor (industria textila, asistente medicale etc)
– am o sotie si doua fete

Pe Angela Merkel nu a oprit-o nimeni sa devina cancelar daca a fost protrivita pentru aceasta functie, daca si-a dovedit competenta si daca, in ultima instanta, a interesat-o. Pe femeile de care vorbeam mai sus nu le-a impiedicat nimeni sa ia functii de conducere si sa isi asume responsabilitati, din contra, pot spune ca au ajuns in acele functii pentru ca sunt competente. In fine mai competente decat barbatii pe care ii conduc, asta e, nimeni nu a zis niciodata la noi in firma: “De ce ma conduce o femeie?” sau “De ce X-uleasca castiga mai mult decat mine?”. Nu cred ca exista vreo femeie in Europa care, competenta fiind, sa nu primeasca functia pe care si-o doreste. De salariu nici nu mai vorbim, pot da multe exemple de femei care castiga mai mult decat barbatii lor.

Legi asemanatoare au fost introduse de multa vreme si in Franta. Vi se pare ca firmele frantuzesti o duc mai bine de atunci? Vi se pare ca firmele nemtesti o duc rau avand mai multi barbati in functii de conducere decat femei? In Franta legea prevede paritatea femei/barbati in consiliile de administratie (progresiv, incepand din 2011, si incepand de la 20%, cred ca in 2014 este minim 40%, parca…) si prevede sanctiuni pentru firmele care nu se conformeaza. Scopul declarat al legii este feminizarea conducerii intreprinderilor. Deci atentie, feminizarea, cititi legea, este halucinant. In Germania legea este mai putin obtuza, prevede un procent de 30% pana in 2016, la anumite companii. Pentru companiile mici legea este chiar mai blanda, dar nu asta este subiectul.

Nu inteleg cum ar putea aduce ceva bun in economie promovarea conducerilor firmelor pe alte criterii decat cele de competenta. Nici in Germania si nici in Franta nu este penurie de absolvente de studii superioare, din contra, mai mult de 50% dintre absolventi sunt femei. De ce ar vrea statul sa distruga competitivitatea propriilor companii? Nu vad nicio problema sociala acuta pe care aceste legi ar incerca sa o rezolve. Nu exista nicio conjunctura economica ce ar necesita mai multe femei la conducerea companiilor. Si nu exista niciun impediment pentru femeile competente sa ocupe orice functie ar vrea ele. De altfel, si inainte de promulgarea acestor legi erau femei in consiliile de administratie, aveau functii si erau apreciate pentru ca erau competente, nu pentru ca erau femei. Calitatea de femeie nu are legatura cu activitatea profesionala a persoanei respective.

Ca urmare, asteptam efectele. Sa vedem unde vor fi firmele frantuzesti peste zece ani si cele nemtesti peste cinsprezece. Atentie insa, calea inapoi catre competenta este mult mai anevoioasa!

Istorie

O poveste despre Robin Hood

Nu cred ca exista astazi vreun adult care, fiind odata copil, sa nu fi fost atras de lumea imaginativa a lui Robin Hood, lume care i-a excitat imaginatia, i-a produs material suficient pentru nesfarsite ore de joaca si l-a facut sa constientizeze pentru prima oara ca societatea nu este un loc perfect ci mai degraba un ocean pe suprafata caruia se ridica niste puncte de grasime pe care oceanul se tot straduie sa le inghita. Bineinteles, Robin Hood este un personaj fictiv, o poveste inventata de constiinta colectiva a generatiilor care trait de undeva din jurul anului 1200 si pana astazi. Daca a existat vreun individ sau chiar mai multi indivizi care sa fi constituit un prototip pentru Robin Hood este foarte neclar si un subiect intens dezbatut in Anglia, dar oricum fara nici o semnificatie pentru ceea ce vreau sa transmit acum. Si ideea pe care vreau sa o urmarim este evolutia personajului fictiv Robin Hood, personaj a carui legenda a suferit modificari de la lupta pentru libertate feudala pe care se presupune ca prototipul personajului a purtat-o si pana la “fura de la bogati si dadea la saraci” asa cum este cultivat de societatea socialist/comunista din ziua de azi.

Povestea lui Robin Hood incepe cam in vremea regelui Richard I-ul, supranumit Richard Inima de Leu. Aparent Richard acesta era un tip voluntar si obsedat de partea militara a vietii, care a incercat sa isi cumpere izbavirea cu o cruciada si care a avut si ceva probleme prin familie, probleme care intr-un final i-au determinat si moartea, bineinteles pe campul de batalie. El personal probabil ca a lasat o impresie destul de puternica in popor, fiind probabil un fel de vedeta a zilelor sale, dar lupta pentru putere din Anglia acelor vremuri, precum si structura sociala a acelor timpuri au facut ca oamenii sa devina profund nemultumiti si sa caute solutii pentru a-si imbunatati viata pe termen lung (ceea ce se pare ca nu prea se mai intampla in zilele noastre). Aceasta cautare a unei vieti mai bune nu venea in urma unor probleme asemenatoare cu cele pe care le experimentam noi in ziua de azi, ca somajul, asistenta sociala, medicina de urgenta sau cresterea economica si impozitele uriase ci mai degraba in urma stratificarii sociale rigide combinate cu teroarea religiei, stratificare sociala care atragea dupa ea probleme specifice despre care nu are rost sa discutam aici. Stratificarea sociala, desi ridica probleme pentru marea masa a populatiei nu era una complexa, din contra, lucrurile erau foarte simple, in varful piramirei sociale era regele, apoi venea o patura nobila destul de groasa dupa care pur si simplu veneau restul, taranoii. Nobilii asigurau legatura intre rege si taranoi si faceau treaba murdara de management al resurselor taranoiesti, dar si treaba frumoasa a razboiului. Taranoii nu erau multumiti cu aceasta stare de fapt pentru simplul motiv ca nu puteau poseda propriul lor teren pe care sa cultive ce vor si ei sa manance ceea ce cultivau ci pur si simplu traiau pe terenul nobilului. Posesia terenului nu era un moft ca in ziua de azi, pur si simplu cantitatea de teren pe care o posedai iti dadeau puterea individuala in raport cu societatea. Ca urmare taranoii au inceput prin diverse moduri sa incerce sa achizitioneze teren in proprietate personala, proces care pe unii i-a adus intr-un fel de clasa sociala in formare intre nobili si restul de taranoi iar pe altii i-a adus in afara legii. Chestia asta cu in afara legii era foarte grava, deoarece un om in afara legii isi pierdea statutul de cetatean, ce spun eu de cetatean, isi pierdea statutul de om si oricine, de oriunde, cu orice statut social, putea dispune dupa cum vroia de viata lui, fara nici o consecinta. Cu alte cuvinte nu puteai sa vanezi (cam ca in ziua de azi, ca sa fie clar) pe terenul nobilului un animal ca sa il mananci, dar puteai sa vanezi un om in afara legii, la fel ca pe un lup sau ca pe un sobolan, ambele aceste mamifere dragute fiind considerate pe vremea aceea foarte daunatoare si eventual demonice. Asa a fost si numitul Robin Hood, un om in afara legii, aparent pentru fapte oarecum minore in ziua de azi. Numai ca Robin Hood nu s-a resemnat sa moara pe terenurile salbatice din afara oraselor ci, beneficiind de arme de ultima generatie (arcul lung) si tehnologie de inalta calitate (cai) a inceput lupta pentru reabilitare, lupta care consta in principal in aducerea corpului autoritatilor si a sagetilor proprietate personala in acelasi spatiu fizic, proces soldat de obicei cu moartea autoritatii contractoare. Probabil de la acest proces stravechi provine in ziua de azi obsesia interzicerii armelor in Europa. In fine, esential pentru povestea noastra este ca la vremea aceea Robin Hood a devenit un simbol al luptei poporului pentru libertate, da, impotriva autoritatilor, da, prin mijloace violente, da, in afara legii, si nicidecum Robin Hood nu era un amarat de hot care fura de la bogati ca sa hraneasca taranoii saraci si lenesi. Si ca acest aspect sa fie si mai clar, la acea vreme legenda implica si reabilitarea cetateanului turbulent, si apropierea sa de regele vremii, deci Robin Hood era un personaj puternic interesat de mecanismele sociale si nicidecum de ce baga taranoiul in gura. Asta era la vremea aceea, sau cel putin se presupune ca era, caci stiti… nu mai traieste nimeni de atunci sa ne povesteasca.

Un pic mai tarziu insa, biserica a observat ca nu facea nicidecum parte din legendele lui Robin Hood, legende care probabil circulau din gura in gura si inflacarau imaginatia populara (pe vremea aceea oamenii nu se uitau la televizor si nu se jucau Forge of Empires). Biserica a considerat aceasta lipsa de asociere un lucru rau asa ca, intr-o societate puternic afectata de religie, pentru niste oameni care pur si simplu isi traiau zilele pregatindu-si viata de apoi, l-a inventat pur si simplu pe calugarul Tuck, calugar dedicat vietii sociale, dar cu probleme lumesti. Tot un personaj fictiv, probabil ca daca ar fi fost un calugar obisnuit nu ar fi prins la public si legenda lui nu s-ar fi perpetuat pana astazi. Interactiunile calugarului cu Robin Hood au adus beneficii si bisericii si legendei, iar publicul larg a capatat o justificare romantata pentru o serie de evenimente religioase pe care erau nevoiti sa le traiasca, cu speranta unei justitii ulterioare. Oricum, semnificativ este ca puternicii vremii, constienti sau nu de ceea ce fac, au modificat imaginea populara despre Robin Hood astfel incat sa isi creeze o imagine proprie mai buna. Cinstit sau nu, intreaga legenda este formata din acest fel de modificari si alterari.

Modificari si alterari care nu sunt putine. Bineinteles ca de la foarte inceput Robin Hood avea niste adepti, nu a fost singur, dar societatea medievala, din ce in ce mai “democratica” nu se simtea reprezentata. Robin Hood era un model, gloata era gloata, asa ca trebuia inventat un personaj nou. Asa ca a fost inventat Little John, om simplu, saracut la minte, dar puternic, corect, cinstit si loial, calitati care erau la moda in societatea despre care vorbim. Ce coincidenta! Asocierea lui Robin Hood cu Little John a prilejuit probabil nascocirea unor noi aventuri si o mai mare implicare populara, intr-o societate care incepuse sa isi castige libertatea mult asteptata si care nutrea acum idealuri noi.

Idealuri noi care includeau probabil si emanciparea femeii. Asa ca a aparut Maid Marian, fata cu moravuri rigide intr-o mare de barbati a caror moralitate nu o mai discutam. Si din nou legenda lui Robin Hood a fost modificata pentru a introduce in ecuatie femeia si cu aceasta ocazie aventuri romantice in concordanta cu moravurile epocii. Sa trecem mai repede peste asta si sa ne apropiem de zilele noastre.

Fura de la bogati si da la saraci. Cam asta a ajuns legenda lui Robin Hood pe la sfarsitul epocii feudale si primele experimente socialiste. Nu am inteles niciodata cum un erou poate sa fure si nu am inteles niciodata de ce trebuie sa fie admirat pentru asta. OK, lupta pentru libertate, bravo lui, bine pentru noi poporul, dar un hot de rand? Un amarat care fura de la bogati, care uraste o intreaga clasa sociala si care nu gaseste cum sa isi satisfaca nevoile si apeleaza la furt? De ce nu munceste, de exemplu, de ce nu Robin Hood cel care munceste si isi imparte salariul la saraci? Pai, simplu, pentru a introduce in constiinta populara justificarea imoralitatii oricaror actiuni in cadrul luptei de clasa. Sa il admiram pe cel care fura… pentru ca da la saraci. Nu, esenta lui Robin Hood nu este furtul, nu este afinitatea fata de saraci, este lupta pentru libertate. Atentie, nu lupta de clasa, ci lupta pentru libertate, lupta impotriva nedreptatilor, lupta pentru respectul legii si pentru schimbarea societatii intr-un profund democratica. Robin Hood, o legenda frumoasa pervertita intr-o lozinca comunista.

Si daca nu a fost chiar asa, macar povestea este frumoasa!

Egalitate

Tradare sa fie, dar s-o stim si noi!

Nici Uniunea Europeana nu mai e ce-a fost! Conform unui articol recent publicat (http://www.ziare.com/diaspora/romani-germania/curtea-europeana-de-justitie-decizie-importanta-privind-imigrantii-romani-1332616) un tribunal european a hotarat ca Germania a avut dreptate atunci cand a refuzat sa acorde ajutoare de somaj unor imigranti romani, nu se specifica etnia, dar sa ramanem optimisti, nici nu conteaza! Pe scurt o romanca stabilita de curand in Germania a cerut ajutor de somaj pentru ea si fiul sau si nu l-a primit. Probabil ca a cerut ajutor de somaj pentru ca nu avea ce munci si pentru ca isi propusese sa ramana pe teritoriul german cat mai mult posibil. In urma refuzului autoritatilor de a ii acorda drepturile concretizate prin ajutoare banesti, femeia s-a adresat Curtii Europene de Justitie dar, surpriza, pentru prima data justitia a precizat ca: “nu au suficiente resurse si, prin urmare, nu pot cere dreptul de resedinta in Germania”. Mie personal mi se pare o decizie prosteasca, si precizarea ne arunca direct in abisul imbecilitatii! Daca ar fi avut suficiente resurse puteau sa stea foarte bine si in Romania. Daca ar fi avut suficiente resurse nu ar mai fi cerut ajutor de somaj. Cum ramane cu egalitatea in drepturi a cetatenilor Uniunii? Adica de ce un neamt are dreptul la ajutor de somaj dar un roman nu? Cum ramane cu dreptul la munca? Dar cu dreptul la demnitate? Sau cu cel la libera circulatie? Mie mi se pare ca drepturile astea sunt acordate numai atunci cand celor puternici le convine sa fie acordate si nu sunt acordate atunci cand cetateanul are nevoie de ele. Este adevarat ca femeia respectiva si cu fiul ei isi pot continua calatoria catre Franta sau catre Marea Britanie, unde este foarte probabil sa primeasca ajutoarele pe care si le doresc. Este adevarat si ca ar putea sa se intoarca in tara, pentru ca aici ar primi sigur ajutoarele solicitate, dar mai bine sa ramana intr-o tara mai civilizata din Europa, acolo ajutoarele sunt mai substantiale, aici nu prea acopera dreptul la demnitate. Problema este ca deja unele state se considera mai bune decat altele, ca unii cetateni sunt considerati mai buni decat altii si ca ideea de Uniune incepe sa se destrame. De mai multa vreme am scris despre faptul ca cetatenii romani sunt hartuiti fara nici un motiv in tari precum Ungaria si Germania, dar aceasta hartuire nu era pana acum politica de stat. Acum se pare ca la nivelul decizional al Uniunii Europene, sub pretextul mentinerii unitatii Europei, cetatenii anumitor state, in special din est, sunt tratati diferit decat cetatenii altor state, in special din vest! Nu este corect si in nici un caz nu va duce la intarirea unitatii statelor membre. Nu spun ca ar trebui sa se dea ajutoare tuturor celor care le cer, eu din contra le-as desfiinta pe toate, dar sustin cu tarie ca legea trebuie sa fie una singura, ca toti cetatenii trebuie sa fie egali in drepturi si ca in Uniunea Europeana nu trebuie sa existe cetateni de mana a doua.

Sondaj despre egalitate

Referitor la egalitatea in drepturi pot afirma:

View Results

Loading ... Loading ...