Tag Archives: educatie

Scoala

Saracii copiii…

… se aleg cu tot felul de bazaconii pe capul lor micut, bazaconii inventate de cate un politician incompetent si rau intentionat. Ultima dracovenie: http://www.mediafax.ro/social/ministrul-sanatatii-vrea-o-noua-materie-obligatorie-in-scoli-si-gradinite-educatie-prin-sanatate-15085780 . Da fratilor, “Educatie prin sanatate”. Deci nu “Educatie pentru sanatate”, “Educatie si sanatate”, “Sanatate prin educatie” sau orice alta formualare care sa nu fie imbecila, nu, fix “Educatie prin sanatate”. Deci te “sanatosesti” si din cauza asta, ca un fel de efect secundar, te educi. Ministrul ala o fi completat si el macar ciclul primar de educatie? O fi sanatos la cap? Ar trebui sa fie, caci a ajuns ministru nu? Sa analizam un pic, ca inca sunt siderat. Conform titlului ales scopul este educatia. Mijlocul prin care se atinge? Sanatatea! Si daca e unul bolnav ramane needucat? Dar daca e unul needucat, trebuie sa se imbolnaveasca? Vai de capul nostru fratilor, cu blestemul prostiei politicienilor pe capul nostru ajungem in sapa de lemn!

Educatie si joaca

Educatia, o necesitate pentru noi toti

Am stabilit de mult impreuna ca educatia unui tanar individ este o problema care tine mai mult de familie decat de societate si ca in nici un caz educatia nu tine de procesul de invatamant desfasurat prin scoli. Este adevarat ca de multe ori folosim cuvantul educatie pentru a desemna o oarecare abilitate sociala pe care elevul o deprinde in scoala, dar va rog sa va amintiti cea mai buna definitie a educatiei, definitia pe care Albert Einstein i-a dat-o: “Educaţia este ceea ce rămâne dupa ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală.”. Educatia unui individ, si cu atat mai important a unui tanar individ, determina modul in care acesta va fi privit de societate, modul in care va interactiona cu societatea, modul in care se va integra intr-un colectiv si in care va fi apreciat de acest colectiv. Practica ne-a invatat ca exista cazuri in care indivizi invatati, cu multe diplome si titluri, in cursul anumitor evenimente de nisa demonstreaza faptul ca nu sunt educati si ca exista cazuri in care indivizi analfabeti dau dovada de educatie mult peste nivelul pe care te-ai astepta sa il posede. Aceste “accidente” sociale exista datorita mediului familial in care copilul a crescut si probabil in mai mica masura mediului in care familia sa a locuit sau a activat. Nu trebuie sa punem invatamantul deasupra educatiei, dar nici invers, un individ complet este in egala masura si educat si invatat, deoarece de-a lungul vietii sale, in situatii limita individul va reactiona, se va comporta, conform educatiei si nu conform invatamantului care i-a fost predat. In acest sens familia tanarului individ trebuie sa il jaloneze printre obstacolele pe care viata i le asterne la inceput, inclusiv printre obstacolele pe care scoala i le prezinta, familia fiind mai degraba in relatia cu scoala un arbitru-antrenor si nu un antrenor secund asa cum ii place scolii, statului, sa priveasca mediul parental. Asa cum spuneam, sa il jaloneze printre obstacolele vietii, daca poate. Pentru a isi putea indeplini rolul exista numeroase conditii care trebuie indeplinite cumulativ, conditii care se concretizeaza la nivelul copilului in beneficiul sau si care aduc intotdeauna beneficii pe masura investitiei.

In mare copiii, adolescentii, tinerii (tinerii la varsta dependentei parentale, ca sa fie clar la ce tineri ne referim) au nevoie de cam aceleasi lucruri pentru a se dezvolta armonios in relatia cu societatea: mancare corespunzatoare varstei si nivelului lor de dezvoltare fizica, adapost adecvat necesitatilor de baza (somn, invatatura, timp liber etc), activitate fizica si intelectuala adecvata, asistenta medicala adecvata, mediu social corespunzator, afectiune “pozitiva” (din partea familiei, cunoscutilor, prietenilor, invatatorilor si profesorilor), interactiuni sociale, disciplina si indrumare. Se observa ca toate aceste necesitati sunt grupate in mare in doua categorii, o categorie ce tine de fundamentul material al vietii individului si o categorie care se ocupa cu precadere de caracterul spiritual al acesteia. De la bun inceput trebuie sa constatam faptul ca toate necesitatile categoriei “spirituale” sunt mai usor de indeplinit si tocmai de aceea hoarde de asociatii, fundatii, institutii ale statului, biserici, binevoitori si alte categorii de teapa lor se ocupa tocmai de aceste nevoi spirituale. Probabil ca exista mici deficiente, as aprecia eu, nesemnificative la ansamblul populatiei, si la aceasta categorie “spirituala”, in special pe la anumite minoritati mai pigmentate din medii rurale sarace, dar in marea lor majoritate tineii duc lipsa de mijloace materiale, sau mai bine spus, familia nu reuseste sa le asigure mijloacele materiale necesare unei educatii, instruiri si dezvoltari sociale armonioase.

Dintre toate necesitatile materiale pe care le are un copil sau un tanar adapostul adecvat este cel mai greu de realizat. Un mod normal, intr-o lume ideala, un tanar ar dispune de un loc de dormit dotat corespunzator scopului, de un loc pentru desfasurarea activitatilor recreative, de un loc destinat invataturii, dotat cu o biblioteca si cu un laborator modular, de un loc unde s-ar putea retrage departe de ochii familiei pentru socializare, de un loc pentru luat masa impreuna cu familia si de spatii adiacente pentru arhivarea rezultatelor tuturor acestor activitati. Nu cred ca exista multi tineri in Romania care dispun in casa parinteasca de toate aceste conditii, de fapt eu personal nu am intalnit nici unul. Nu pentru ca nu ar fi multe familii care sa isi poata permita cest lucru, ci pentru ca nu exista in traditia romaneasca o preocupare constanta pentru educatie si invatatura. De cele mai multe ori, indiferent daca familia traieste intr-un apartament frumos dintr-un mare oras sau intr-o casa modesta dintr-o zona rurala, tinerii membrii ai familiei isi impart intre ei zonele disponibile din casa, atat pentru somn, activitati zilnice si socializare cat si pentru invatatura. Mai rau decat atat, activitati complet diferite impart aceleasi zone functionale, de multe ori somnul, activitatile zilnice, socializarea si invatatura desfasurandu-se in acelasi spatiu fizic, uneori denumit popular “dormitorul copiilor”. Daca familia are unul sau doi copii, si daca familia are venituri substantiale, poate ca acest tip de organizare poate la limita functiona. Din nefericire exista familii cu multi copii, de varste foarte diferite, nascuti de-a lungul a unu sau doua decenii, care trebuie sa imparta in timpul tineretii aceleasi zone, sa traiasca practic in una sau doua camere tot inceputul vietii lor. Rezultatul asupra educatiei si invatamantului este devastator.

Pentru a se forma corespunzator copiii trebuie sa posede in plan material un spatiu care le apartine si in care interventia altor oameni (incluzand familie, prieteni, profesori si apropiati) este minima sau inexistenta. Acest “loc al lor” poate fi impartit in zone functionale pe care copilul si le poate organiza dupa bunul plac, urmand indicatiile familiei si profesorilor, factorii care de altfel trebuie sa asigure suportul material si pentru acest tip de organizare functionala. Daca familia este saraca insa este foarte putin probabil ca acest minim de spatiu necesar fiecarui copil, tanar individ, al familiei sa fie asigurat. Pentru familiile cu multi copii este si mai dificil, iar daca familia traieste intr-o zona saraca este cu siguranta inimaginabil. De altfel nici traditia nu ne incurajeaza in acest sens, in mod traditional familiile romanesti impartind acelasi acoperis pentru mai multe generatii si avand necesitatile satisfacute in functie de varsta, de la cel mai batran la cel mai tanar, necesitatile celor mici fiind complet ignorate. In multe parti din Romania copiii inca se cresc unul pe altul, interventia familiei in educatia si invatamantul lor fiind minima iar a scolii ca si inexistenta. Aceasta stare de fapt se intoarce insa impotriva noastra, a societatii, deoarece tinerii care nu primesc la varsta frageda educatia corespunzatoare nivelului lor de dezvoltare ajung mai tarziu sa influenteze in mod negativ societatea in care traiesc (aici era cat pe ce sa scriu “sa voteze cu Ponta”, va rog sa ma scuzati). In cazul in care familiile nu pot investi in educatia tinerelor generatii, gandindu-ne aici exclusiv la asigurarea partii materiale a necesarului minim pentru viata si dezvoltare, se impune ca societatea sa investeasca in tinerele generatii deoarece aceasta investitie se intoarce inapoi cu dobanda suficienta la scara istoriei, si ca o paranteza aici, in loc ca scoala ca sa invete copii si tinerii sa ii respecte pe batranii mai bine i-ar invata pe batrani sa respecte copiii si tinerii pentru ca ei reprezinta viitorul unei natiuni, in contrast cu batranii, care reprezinta declinul aceleiasi natiuni.

Acolo unde conditiile familiale nu reusesc sa asigure copiilor si tinerilor conditii bune de dezvoltare, cu accent pe educatie si invatamant, cu acceptul autoitatilor locale, trebuie instalate solutii temporare care sa asigure pe termen limitat conditii copiilor ale caror familii inteleg situatia in care se afla si care coopereaza pentru binele copilului in sensul imbunatatirii acestei situatii. Cheltuielile pentru amplasarea solutiilor temporare nu trebuie sa cada in sarcina familiilor, ci fie a asociatiilor ce activeaza in domeniile implicate, fie in sarcina autoritatilor locale, in functie de posibilitatile financiare ale comunitatii. Solutiile temporare trebuie sa poata fi usor relocate in cazul rezolvarii sau din contra, deteriorarii situatiei familiei a caror copii beneficiaza de ajutor.

Romania

Cele trei Romanii

In urma exprimarii voturilor s-a intocmit harta preferintelor, harta care arata cam asa: http://www.romanialibera.ro/galerie/harta-votului–cum-s-a-votat-in-fiecare-judet-in-primul-tur-al-alegerilor-prezidentiale-355804. Din nefericire, pentru a nu stiu cata oara, reiese destul de clar faptul ca Romania nu este omogena in gandire si aspiratii, fiind, cel putin in privinta acestui ultim vot, impartita in trei regiuni distincte. Judetele din sud si est au votat cu Ponta, rezultat asteptat, tinand cont de distributia populatiei in aceste zone. Cele doua judete din centrul tarii si-au votat ungurul, ce sa facem, atata i-a dus capul. Judetele din nord-vest au votat cu Iohannis, asa cum de altfel ne asteptam. Totusi gruparea extrema a preferintelor alegatorilor in functie de regiunea din care provin este infricosatoare, ne arata ca nu prea avem multe lucruri in comun, noi, romanii. Daca privim si mai departe, stratificarea preferintelor electoratului in functie de varsta si studii (aici: http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-prezidentiale-2014/ponta-vs-iohannis-pe-cine-au-votat-tinerii-pe-cine-cei-cu-studii-superioare-sondaj-ires-1331197)situatia devine de-a dreptul disperata, preferintele votantilor fiind extrem de bine grupate in functie de caracteristici care ar fi trebuit sa fie independente de procesul de votare.

In cazul primei probleme, cea a gruparii regionale a electoratului, este destul de clar ca, daca ignoram cele doua judete verde inchis de peste Carpati, judetele din nord-vestul tarii, in totatitate, detin un nivel de educatie politica care le permite sa analizeze mai bine situatia in care se gaseste acum Romania si sa isi exprime optiuni mai elevate decat satisfacerea clipei. In mod clar, nici ei nu si-au inchipuit ca Iohannis ar face mai multe parale decat Ponta, dar probabil au vrut sa dea un semnal puternic, ca si la alte alegeri din trecut, ca nu inghit doctrina stangii, ca la ei minciunile nu trec asa de usor, ca ei analizeaza faptele si nu vorbele si ca nu isi pot inchipui intr-un context favorbil regiunea in care traiesc condusa de politicieni de stanga. In plus, atat din cauza legaturilor etnice, dar mai ales din cauza legaturilor culturale si istorice, locuitorii acelor zone isi doresc o apropiere mai buna de occident si urasc in mod traditional Rusia si China, tari spre care se va indrepta fara doar si poate Victor Ponta, daca va fi ales presedinte. In plus, este posibil ca locuitorii acelor zone sa detina si un nivel de trai mai ridicat astfel incat la ei promisiunea unei pensii crescute sau a unui kilogram de malai sa nu insemne nimic, sa nu conteze mai mult decat hartia pe care este tiparita. Una peste alta, cred ca noi, cei din sudul si mai ales estul tarii avem mult de invatat de la ardeleni. Aici, in sud si est, oamenii nu reusesc sa treaca peste momentul prezentului, sa se gandeasca un pic la viitor si sa isi creasca un pic nivelul educatiei politice, si asta nu de ieri, de azi, ci de cel putin o suta de ani. In mod traditional locuitorii din estul tarii sunt mai inclinati catre relatii cu rusii, relatii din care nu au reusit niciodata sa obtina beneficii pe termen lung, asta tinandu-i intr-o stare de saracie oarecum perpetua, stare care ii face sa se gandeasca mai mult la pranz decat la politica macroeconomica a guvernului. In plus nu ii deranjeaza sa fie mintiti, isi doresc insa, spre deosebire de vecinii lor de la vest, un mic beneficiu personal de moment, beneficiu care ii poate face un pic diferiti de vecinul lor si un pic mai smecheri pentru moment. De altfel, daca mergeti prin sudul si estul tarii observati cu usurinta pe la porti tarani care isi poarta cu mandrie sapca cu PSD sau tricoul cu Ponta, fenomen aproape neintalnit in vestul tarii. Diferentele sunt evidente si granita este arcul Carpatilor.

In cazul celei de-a doua probleme, cea a fracturarii electoratului dupa studii si varsta, nu am sa zic ca altii ca numai retardatii l-au votat de Ponta, desi e adevarat in mare masura, am sa spun ca alegatorii tineri si alegatorii mai bine instruiti detin o cultura politica mai buna, sunt mai ancorati in realitate si se gandesc mai mult la viitor. Este trist sa vezi ca soarta unei tari este decisa de batrani si analfabeti. In cazul batranilor, asa cu am mai spus de multe ori, este destul de clar ca votul lor este abuziv si ca din punctul meu de vedere, in clipa in care un om a incetat sa fie contributor net la bugetul statului, cu alte cuvinte cand ajunge sa traiasca din ceea ce societatea ii ofera, dreptul la vot trebuie sa ii fie suspendat pana cand aceasta situatie se corecteaza. In cazul celor fara studii trebuie facute eforturi pentru educarea lor, deoarece in marea majoritate a cazurilor, acesti oameni cu putine studii, posibil saraci si cu familii numeroase, sunt angrenati in activitati de mare importanta economica, precum agricultura si industria, deci sunt contributori net la bugetul statului si au dreptul sa isi hotarasca viitorul lor si al copiilor lor. Trebuie insa sa hotarasca acest viitor in cunostiinta de cauza, nu pentru o punga de zahar, ci pentru justitia sociala de care acum nu au parte. Comisia Europeana, organul executiv al Uniunii Europene, ne-a avertizat (http://www.ziare.com/economie/recesiune/ce-avertizeaza-guvernul-deficit-dublu-fata-de-cel-aprobat-ori-creste-taxele-ori-reduce-cheltuielile-1331344) ca guvernul a depasit deficitul bugetar aprobat. Guvernul Ponta nu va face economii, mai ales daca Ponta va iesi presedinte si se va numi un nou prim-ministru. Lui Ponta nu ii pasa, el va face ceea ce a facut si pana acum, va face ceea ce au facut intotdeauna socialistii, atat in Romania, cat si in Europa, va mari taxele. Si va mari taxele pana ne va aduce pe toti la nivelul la care se gaseste electoratul sau, in saracie. Cum ar putea socialistii sa faca ceva pentru conservarea electoratului de dreapta, a electoratului care nu ii voteraza, a electoratului care a reusit sa il impuna pe Basescu presedinte pentru zece ani, a electoratului care a votat pentru reducerea numarului de parlamentari?

Ironia sortii este ca tot cei saraci, tot cei batrani si tot cei fara studii vor suferi in cazul in care va iesi Ponta presedinte. Ardelenii, prin atitudine, dorinta de munca, orientare pro-occidentala si prin traditiile lor, se vor pune la adapost. Ceilalti se vor adanci in saracie.

Sa traiti cum ati votat!

Дорель

Tragedia de la metroul din Moscova a scos la iveala, pentru a nu stiu cata oara importanta pregatirii profesionale a tuturor membrilor societatii. Citez din urmatorul articol: http://www.ziare.com/international/moscova/tragedie-la-metroul-din-moscova-s-au-gasit-si-primii-vinovati-1311398.

Macazul a fost instalat pe calea de metrou in mai, cand a inceput lucrul la o noua magistrala. In loc sa fixeze macazul cu sisteme potrivite, muncitorii au folosit sarma obisnuita, care nu a rezistat uzurii, a explicat un reprezentant al anchetatorilor.

Cei doi, un supraveghetor si un muncitor, au fost pusi sub acuzare.

Pe scurt intreaga tarasenie trebuie sa se fi petrecut extrem de simplu, cam cum imi inchipui eu in randurile urmatoare; aceasta snoava nu vizeaza persoane ci este conceputa pentru a ilustra situatii des intalnite in industrie in ziua de azi. Doi amarati, un muncitor si un supraveghetor sunt desemnati sa instaleze un macaz. Ei stiu perfect ce trebuie sa faca, firma la care lucreaza are cel putin o suta de acreditari ISO, ce se poate intampla? Cei doi merg la magazie, unde li se elibereaza un macaz. Cei doi stau si se uita la el, scarpinandu-se unul la ceafa si celalalt in varful capului, acolo unde nu mai are par de pe vremea cand era ginere si putea sa bea votca cu galetusa. Macazul e la fel ca toate macazele pe care le-au vazut ei, dar nu e chiar la fel, celelalte aveau si suruburi de fixare. Magazionerul se uita si el, se scarpina si el, dar nu are ce le face, la el in magazie nu se gasesc suruburi, au fost comandate acum sase luni, dar nu au venit inca, seful stie despre aceasta problema, sa stea linistiti, peste inca sase luni cand vor veni suruburile sa mai treaca pe la magazie, ca el ii tine minte si le da. Bun, cei doi amarati, un muncitor si un supraveghetor, se duc la seful lor. Acesta este confruntat cu probleme mult mai mari, dar este dispus sa ii asculte, ba mai mult, ii si intelege. Dar nu poate sa ii ajute, deoarece “dom’ director” a spus ca nu sunt fonduri pentru aprovizionare, ba mai mult au si plati restante si furnizorii nu mai livreaza pe datorie. Seful ridica si el din umeri si ii incurajeaza sa mearga la “dom’ director”, ca “dom’ director” e singurul care ii poate ajuta. Cei doi se scarpina din nou pret de vreo jumatate de zi si pe la sfarsitul programului isi dau seama ca e tarziu si trebuie sa plece de urgenta, azi e intalnire de “in fiecare zi” la o bodega nou deschisa si nu pot lipsi. A doua zi dimineata insa cei doi stau si se uita din nou la macaz, scarpinandu-se unul la ceafa si celalalt in varful capului, si isi dau seama ca nu au ce face, trebuie sa mearga la “dom’ director”, ca “dom’ director” e singurul care ii poate ajuta. Zis si facut, merg la  “dom’ director”.  “Dom’ director” ii asculta cu mare atentie, apoi isi ridica capul de pe masa, rasturnand in trecere restul de sticla de votca pe covor, si le comunica parerea lui cu ajutorul urmatoarelor cuvinte bine alese (traducerea este aproximativa): “Ca daca eu, eu, cand, fara nici o legatura, daca totul se poate, am fost eu tanar, nici nu va comparati, eu, muntii Tatra si campiile Panoniei, voi cu mine, puternic ca un bou si ager ca o camila, eu, si in locul vostru, armata Rosie, Moscova, Leningrad, as fi fost la fel, eu, voi tot ce nu intelegeti, de bou ca voi, iarasi si iarasi, eu, nu mai construiam noi, metroul din tara noastra, eu, comunismul din ziua de azi.” Si ii da afara. Cei doi stau si se scarpina, unul la ceafa si celalalt in varful capului, si isi dau brusc seama ca sunt fara scapare, trebuie sa instaleze macazul. Fura o sarma din gard si instaleaza macazul cum pot. La birou hartiile merg, certificatele de calitate curg garla, certificatele de conformitate se aduna in stive, toate standardele sunt acoperite de hartii, cei doi isi iau leafa in continuare si uita de incident. Deodata mor douazeci si doi de oameni.

Cel mai trist in toata povestea asta este ca nu e vina muncitorului, nu e vina celui care a instalat, chiar daca el a fost cel care a legat efectiv cu sarma ceea ce trebuia prins cu suruburi “de inalta calitate”. Nu va pot povesti de cate ori intalnesc in activitatea mea curenta situatii de genul asta, nu pot sa va spun de cate ori am incercat sa sensibilizez organele statului asupra anumitor lucrari ce prezentau pericol si nu am reusit sa rezolv nimic. Cei doi vor fi anchetati si probabil vor merge la puscarie fara nici o vina! Aceste probleme apar pentru ca in ultimii treizeci-patruzeci de ani mintile luminate au hotarat ca hartiile completate la timp sunt mult mai importante decat lucrul bine facut. Aceasta atitudine a dus la aparitia unei industrii foarte infloritoare de acreditari, a unor meserii noi si a mii de oameni care ocupa degeaba niste posturi foarte bine platite. In urma acestei stari de fapt calitatea lucrarilor si produselor s-a deteriorat extraordinar si acest lucru se vede de la o posta cu ochiul liber, fie ca este vorba de autostrazi, de industria auto, de industria alimentara sau de orice alta ramura industriala. Calitatea nu se obtine pe baza de hartii, nu se impune prin controale si nu poate fi asigurata de oameni care au facut pe genunchi un curs in domeniul calitatii. Calitatea se asigura numai de oamenii care lucreaza efectiv si depinde de buna lor pregatire profesionala. Calitatea depinde si de pregatirea profesionala a celor aflati pe lantul de comanda, cu cat sunt mai bine pregatiti cu atat pot intelege mai bine ceea ce fac si fenomenele conexe ale proceselor in care sunt implicati. Zecile de diplome de doi lei nu ajuta cu nimic, e nevoie de oameni bine pregatiti profesional in domeniul in care activeaza si e nevoie sa diminuam semnificativ numarul celor care freaca hartii fara noima si fara continut real. Eu vorbesc, eu aud.
PS: Acuma sa nu ma credeti ca un macaz se instaleaza de doi oameni… Ancheta rusilor trebuie urmarita cu atentie, daca ancheta va fi corecta lucruri interesante se vor ivi!

Cititi cu atentie!

Cititi va rog cu atentie comentariile urmatorului articol: http://adevarul.ro/news/facebook-magazin/comunismul-extreme-aratau-magazinele-romanilor-inainte-1_52bc2b22c7b855ff5601d7cf/index.html . Nu este nici o gluma, comentariile sunt reale, oamenii sunt bolnavi, societatea este slabita. Nostalgia dupa comunism este o boala grava, pe care nimeni nu vrea sa o trateze. Oamenii isi aduc aminte selectiv numai lucrurile despre care la vremea respectiva se gandeau intr-un context pozitiv, care a fost amplificat de uitare si a capatat dimensiuni colosale. O sa dau cateva exemple, ca sa intelegeti bine despre ce este vorba:

– “De ce nu vor romanii sa recunoasca un adevar, adevarul ca pana in anii 80-83 traiul romanului a fost pe masura” – nu este adevarat, niciodata sub comunism traiul nu a fost bun, nici macar prin comparatie cu traiul de acum, evitand comparatia cu tarile vestice din acea perioada; oricum “traiul” nu se rezuma la ceea ce bagi in burta, dar omul care a postat acest comentariu nu o sa inteleaga niciodata asta, este mult peste nivelul lui intelectual, si va rog sa ma credeti ca nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar este purul adevar
– “comunismul oferea stabilitate si siguranta, nu a murit nimeni de foame in comunism” – o alta minciuna cumplita propagata direct de aparatul de propaganda a partidelor socialist/comuniste de azi; zeci de mii de oameni au murit de foame pe la canal, prin puscarii, prin beciurile securitatii, chiar si deportati prin Siberia unii, si nu erau oameni oarecare, erau elita tarii!
– “In 1977, TOTI romanii traiau BINE, iar in comunism, sarbatorile erau bogate si indestulate” – alta minciuna, unii oameni nu au pic de rusine; de Craciun se lucra; pe 31 decembrie se lucra; Pastele nu se sarbatorea, era ilegal; despre ce sarbatori vorbeste el?; pana si sambata era lucratoare; de ce oare nu sunt penalizati in vreun fel oamenii astia, de ce nu ii deschide nimeni dosar penal acestui om, minciuna este pedepsita de lege
– “in vremea aia puteam merge la mare. Sau munte, cu salariul de pe o luna si mergeam an de an” – acum cine te tine prietene? De ce acum nu mai mergi, poti sa si ramai acolo, poti sa te muti acolo, sa iti iei cate doua case la munte si doua la mare, atunci nu puteai, ai fi facut puscarie si ti se confisca averea. Deci, de ce nu te duci, ce te retine?
– “Pana in ’79-’80,totul a fost elegant, gaseai cam tot ce doreai, viata decurgea aproape la nivel occidental in toate domeniile, moda, cultura” – probabil ca omul care a postat asta a auzit de prin povesti, nicidecum nu se refera la realitate

Comunismul este o boala grea, iar masina de propaganda comunista este foarte eficienta. Unii oameni nu isi dau seama ca ne aflam in situatia de fata tocmai datorita acelor ani nenorociti, Pur si simplu nu gandesc, sunt prosti, prea prosti ca sa priceapa realitatea inconjuratoare. Nu mai e nimic de agaugat, poate doar un sondaj. Romania este pierdura pe vecie!

Referitor la perioada comunista a Romaniei putem afirma:

View Results

Loading ... Loading ...

6 Lucruri la care sa fii atent cand cumperi o masina rulata

1. De evitat intermediarii persoane fizice, direct de la propietar este prima optiune sau dealer autorizat.

2.De ales masina cu istoric real de service

3. Vanzatorul trebuie sa accepte test autorizat, costa maxim 100 Euro la reprezentanta marcii dar nu o sa regretati investitia.

4.Indiferent de marca, model si numar de km., masinile cu o vechime de peste 10 ani  nu  sunt o investitie buna.

5. Certificatul de autenticitate trebuie sa se obtina inaintea platii autovehiculului ca si informatiile fiscale ale vanzatorului, in cazul de fata ca nu are datorii etc.

6.Mare atentie la achizitionarea autovehiculelor din targurile de specialitate, deoarece in proportie de 90% autovehicolele din parc sunt comercializate de “samsari”.

Educatia in viata de zi cu zi

Unul din cele mai sensibili indicatori despre starea morala a societatii, desi nerecunoscuta oficial de nici un institut, este mica publicitate. In mod nefericit DEX-ul defineste mica publicitate ca: rubrica a unui cotidian in care se publica anunturi cu caracter particular. Ca in multe alte cazuri, DEX-ul este foarte departe de intelesul real al notiunii definite, mica publicitate este in Romania in mod traditional un mod de a interactiona, un mediu ce uneste oameni si modeleaza interactiuni. Mai presus decat atat este un indicator pentru educatia si cunostintele celor ce apeleaza la acest gen de publicitate. Explorand din timp in timp mica publicitate nimeresc inevitabil anunturi de genul:

– Vand Ford Focus 1.8 TDCi, km garantati, mici probleme motor!
sau
– Vand casa, arhitect, gradul 9.
sau
– Proiect DTAC 2E/mp.

Ca sa lamurim aceste aspecte de la bun inceput, nu exista mici probleme la motoarele diesel, nu exista “gradul 9″ la constructii in Romania si nu exista proiecte cu 2E/mp. Totusi nimeni nu ii impiedica pe acesti oameni sa dea anunturi prin care incearca sa isi gaseasca fraieri pentru marfa proasta, nimeni nu ii impiedica pe agregatorii de publicitate sa le publice si in ultima instanta nimeni nu ii impiedica pe fraieri sa le citeasca si sa cumpere marfa cea proasta. Practic toata lumea este fericita in acest proces, teparul se alege cu un venit in urma tranzactiei, agregatorul de publicitate se bucura in urma incasarii taxei pentru publicitate, fraierul se bucura ca va avea in continuare pe ce sa isi cheltuie banii, fericit pentru marfa proasta cumparata la pret de marfa buna. Toti fericiti si totusi toti parte dintr-un proces fraudulos, pastrat cu grija si incurajat generatiei dupa generatie. Ce il indeamna oare pe tepar sa vanda marfa proasta? Ce il indeamna sa minta in legatura cu starea reala a bunului sau serviciului pe care il vinde? De ce considera ca isi poate vinde bunul numai unui fraier? De ce nu incearca sa isi exploateze atuurile pe care le are intr-o relatie comerciala cinstita? Unde anume in timp a aparut aceasta moda? Eu personal nu cred ca este o practica traditionala, nu se poate intinde prea mult in istorie, pana la urma, in unele societati, acum ceva timp, pedeapsa pentru inselatorie era moartea. Atitudinea gresita in relatiile comerciale, cel putin din partea teparului, vine fara indoiala din neintegrarea sociala a acestuia, din lipsa apartenentei la o societate, un popor sau un grup social coerent. Pur si simplu teparului nu ii pasa ce se intampla celui ce ii cumpara marfa, nu il intereseaza ca marfa lui proasta ii lezeaza fraierului interesele, nu sufera impreuna cu fraierul in urma tranzactiei. De ce? Pentru ca teparul este in esenta singur pe lume, nu are o constiinta a apartenentei, nu stie ca actiunile lui au ecou in societate si nu crede ca schimbarea atitudinii lui antisociale ar putea sa conduca la integrarea lui si in ultima instanta la o afacere mai buna pentru toate partile. Cu toate acestea teparul nu este unic, nu exista un singur tepar. Sunt multi, milioane. Si totusi teparii nu sunt nici macar solidari unul cu altul. Teparul este singur pe lume prin definitie. Mai exista aspectul educatiei. Teparul nu dispune de obicei de vreo educatie aleasa, provine de multe ori din paturile sociale mai defavorizate (daca putem accepta ca acestea exista) si, mai ales teparul nu a mers la scoala. Pentru ca nu dispune de informatiile necesare care sa ii promoveze marfa teparul improvizeaza si introduce in procesul publicitar al vanzarii tot felul de notiuni nastrusnice pe care fraierul le va asimila nemestecate. Caracterul teparului ar fi fost fara indoiala afectat de educatie si in egala masura poate de procesul de invatamant si poate, beneficiind de o educatie corespunzatoare teparul nu ar mai fi fost tepar.
Intrebarea este ce il face pe fraier sa cumpere marfa proasta. Ei bine, fraierul este de obicei bine integrat social, are o situatie materiala buna, are familie si prieteni dar nu reuseste, in mod cronic, sa faca alegerile bune. Un comerciant de masini imi spunea ca daca ar spune adevarul despre masinie pe care le vinde nu le-ar mai cumpara nimeni. Concluzia lui: oamenii vor sa fie mintiti. Are dreptate, fraierul vrea sa fie mintit, stie ca este mintit, dar vrea sa fie si el smecher si accepta minciuna in vederea unei afaceri bune. Ca urmare fraierul este in cele din urma un om fara o scara de valori utila, un om care nu poate analiza faptele si care nu poate decide constient in avantajul sau. Asta este, oricine poate fi prost in timpul liber. Fraierul de obicei nu este insa nici complet needucat si nici fara o urma scoala. Educatia nu te invata insa sa iei deciziile cele mai bune, desi o educatie solida te invata sa te feresti de senzational, de “afaceri”, de oameni care nu iti sunt egali sau corespondenti pe o anumita scara sociala. Cunostintele asimilate in scoala l-ar ajuta pe fraier sa contracareze argumentele fanteziste si fabulatiile teparului. Insa fraierul nu a avut timp sa asimileze informatiile in timpul scolii, el a fost prea ocupat cu instructia pentru viata de fraier, a vrut sa se simta superior, a vrut sa para in rand cu colegii lui fara a acorda timpul si munca necesara instruirii solide. Acum, ajuns la momentul deciziilor ce ii afecteaza starea materiala, sufera. Sufera fara sa constientizeze unde a gresit, fara sa recunoasca si fara sa vrea sa corecteze aceasta stare.
A mai ramas agregatorul de publicitate. Daca teparul si fraierul sunt persoane fizice si au toata compasiunea mea pentru problemele pe care le au, agregatorul de publicitate nu este decat un rebut social cu personalitate juridica pentru care nu conteaza decat banii incasati pentru publicitate si in nici un caz nu conteaza raul social facut. Ar trebui sa dispara agregatorul de publicitate? NU! Are functia lui sociala si economica bine definita insa autocenzura ar trebui sa functioneze si in cazul sau. Nici nu cred ca activitatea lui ar trebui mai bine reglementata, pur si simplu cred ca interactiunile sociale la acest nivel ar trebui sa fie gerate de oameni cu constiinta, educatie si cunostinte suficiente pentru a reusi sa fereasca fraierul de tepar fara sa prejudicieze pe nici unul dintre ei. Pur si simplu agregatorul de publicitate nu ar trebui sa accepte anunturi care seamana a teapa, nu ar trebui sa intermedieze tranzactii care sunt evident in defavoarea cumparatorului. In ultima instanta rolul agregatorului de publicitate este acele de a intermedia relatiile intre cumparator si vanzator pe o piata ce se vrea echitabila, nicidecum de a isi crea o afacere in interes propriu.

Educatia in procesul de invatamant

Prin invatamant se intelege domeniul si activitatea de instruire si de educare prin sccoli, iar prin extensie, totalitatea institutiilor scolare. In mod traditional exista doua categorii de oameni implicati in acest proces. Pe de o parte avem oameni care transmit cunostinte si concepte morale, numiti in general profesori, si de cealalta parte avem oameni, de cele mai multe ori aflati in prima parte a vietii, care asimileaza cunostintele transmise de primii, numiti in general elevi sau studenti. In mod exceptional si nefericit in acest proces a mai intervenit o parte, intentionata initial sa fie o parghie a societatii in procesul de invatamant, dar in esenta un reprezentant al mediului politic concretizat prin ministerul de resort, inspectorate etc. Si ca totul sa fie in mod exceptional si mai complicat aceasta ultima parte a mai invitat la masa si parintii elevilor sau studentilor. Calitatea in general este un concept greu de definit. Calitatea invatamantului este in mod particular exceptional de greu de definit. Calitatea procesului de ivatamant nu depinde cum s-ar putea crede de calitatea materialului didactic (manuale, culegeri, caiete), nu depinde nici de calitatea localului in care se desfasoara cursurile (sali de clasa, laboratoare) si nu depinde nici macar de programa scolara (plaja curiculara – ce trebuie invatat cu alte cuvinte). Calitatea procesului de invatamant are un singur factor major de influenta – educatia celor implicati. Din punctul meu de vedere daca profesorul nu a fost suficient educat de mediul matern/patern/social in care s-a format anterior alegerii profesiei va avea carente in desfasurarea acestei profesii, carente care tin in general de asimilarea importantei procesului de invatamant, de metodica predarii, de cantitatea si calitatea informatiilor transmise elevilor sau studentilor, de interactiunea profesor – elev/student si de integrarea profesorului in colectivul profesoral. Profesorul trebuie sa fi fost educat in copilarie/tinerete de mediul in care a trait pentru a aprecia importanta cuantumului informatiilor detinute in viata de zi cu zi, trebuie sa fie capabil in mod egal sa aprecieze oamenii educati si informati, sa poata face distinctia intre bine si rau, intre elevul prost si elevul indaratnic, intre elevul care provine dintr-un mediu familial propice invataturii si mediul familial cu probleme. Mai presus decat atat profesorul trebuie sa fie un model si un lider pentru cei carora vrea sa le transmita informatii si cunostinte, trebuie sa poata constitui un depozit informational si comportamental dincolo de mediul scolar la care elevii si studentii sa poata apela la necesitate sau din obisnuinta. In nici un caz nu poate fi profesor cel care nu si-a petrecut copilaria intr-un mediu familial armonios, care nu a avut parinti educati si instruiti multilateral, care a avut un parinte alcoolic sau analfabet. Un profesor nu se formeaza dupa parerea mea intr-o generatie, nu poti sa iei un taranoi de la coada vacii, sa ii pui un manual in mana si sa il pui sa predea. O sa predea tot coada vacii, indiferent ce manual ii pui in mana. Pe de alta parte elevul trebuie sa fie si el educat de familie, cu mult inainte de a merge la scoala. Oricat de bun ar fi profesorul nu va putea sa suplineasca suportul familiei. Si suportul familiei nu inseamna nicidecum suport in asimilarea informatiilor transmise de scoala, suport pentru teme sau activitati extracuriculare, suportul familiei inseamna crearea mediului propice asimilarii, manipularii si folosirii informatiilor, asigurarea confortului psihic si material al elevului/studentului, asigurarea unui set de modele de urmat orientate catre si in sprijinul procesului de invatamant. Elevul stralucitor cu parinti divortati, tata betiv si care munceste in timpul liber, dupa scoala, ca sa isi castige painea este un mit sau in cel mai bun caz o exceptie, dar in nici un caz nu poate constitui un exemplu. Nu exista nici un elev bun care sa aiba o viata grea, pur si simplu viata grea, saracia, incultura mediului si nebunia sociala exclud un proces de invatamant corespunzator. Pe de alta parte elevul/studentul nu trebuie decat sa invete, adica sa asimileze cunostinte si aici intervine iarasi si in mod brutal nivelul de educatie al elevului. Elevul/studentul nu trebuie sa isi dea cu parerea asupra utilitatii informatiilor dobandite in scoala, nu trebuie nici macar sa i se dea posibilitatea sa isi dea cu parerea asupra oricarui subiect legat de procesul de instruire in scoala, elevul trebuie sa inteleaga ca i s-a acordat o oportunitate si o favoare fiind acceptat in institutia de invatamant. Unii elevi/studenti accepta aceste fapte in mod natural, ca urmare a educatiei de acasa, altii nu au nici posibilitatea sa accepte si nici sa inteleaga aceste concepte, lipsa educatiei de acasa fiind un handicap pe care il proiecteaza asupra procesului de invatamant. Reprezentantul politic al societatii pune gaz peste foc in procesul de invatamant. Niste oameni care ocupa in mod politic o schema de personal si care nu au nici educatia, nici chemarea si nici un fel de cunostinte necesare in procesul pe care il administreaza au fost imputerniciti de catre stat cu autoritatea si abilitatile exceptionale de a distruge un proces neintrerupt de milenii. Daca ar fi fost oameni educati si-ar fi inteles limitele si ar fi lasat procesul sa decurga de la sine, asa cum de multe generatii se intampla fara gres. Prostul insa cu cat este mai needucat cu atat trebuie sa isi transforme mediul deoarece nu se poate adapta si cu atat mai mult trebuie sa ii aduca pe toti ceilalti la nivelul sau ca sa ii poata intelege. Si sa te fereasca Dumnezeu de un prost aflat intr-un post de conducere. Toate organizarile, reorganizarile, optimizarile, transformarile, modernizarile, actualizarile si demolarile suferite de procesul de invatamant in ultimele doua decenii (si ceva) nu se datoreaza decat unor prosti aflati intr-un loc si la un moment nepotrivit, nefericit pentru procesul de invatamant. Procesul de invatamant era bun asa cum era la nasterea procesului centralizat de invatamant in Romania, si era asa de bun, incat toti prostii pana in ziua de azi nu au reusit sa il distruga in totalitate. Dar “autoritatile” sistemului de invatamant nu s-au lasat asa de usor. Au chemat parintii elevilor/studentilor in ajutor si doar acum am putut avea adevarata harta a lipsei de educatie, a lipsei de instruire si a idioteniei in societate. Fara nici o suparare, parintii nu au nicaieri nici un fel de loc in procesul de invatamant. Marea majoritatea lor, fara nici un fel de educatie sau instruire, isi dau acum cu parerea in asociatiile de parinti, in sedinte si comitete despre ceea ce este bine sau rau sa se intample in procesul de invatament, despre ceea ce este bine sau rau sa se invete si despre ceea ce este bine sau rau sa asimileze elevul/studentul in scoala. Singura atributie a parintilor este aceea de a pregati copilul/tanarul om pentru integrarea in societate, de a il pregati sa devina un membru util al societatii. Si aceasta atributie impune obligativitatea parintilor de a preda copilul educat dar neinstruit procesului de invatamant si de a avea pretentia la sfarsitul procesului sa il primeasca perfect instruit. Si prin perfect nu inteleg pe jumatate sau pe trei sferturi instruit ci perfect, la modul absolut, fara grade de comparatie. Cam la atat se reduce intregul proces de invatamant: eduactie anterioara, decenta, sustinere si efort, nimic altceva.

Educatia la locul de munca

La locul de munca ne petrecem o mare parte din timpul vietii, cel putin o treime, pentru omul mediu, nici prea tanar, nici prea batran. In acest timp suntem obligati sa intram in contact cu tot felul de persoane cu care colaboram pentru atingerea obiectivelor prevazute in fisa postului, persoane pe care le numim generic colegi. Ca obiectivele ne plac sau nu, ca ne reprezinta sau nu, nu prea conteaza, daca nu ne putem adapta trebuie sa plecam. Pe de alta parte daca nu ne plac colegii nu prea avem ce face, trebuie sa ramanem pe pozitie si sa indeplinim obiectivele din fisa postului. Din experienta colectiva reiese destul de clar ca un loc de munca la care trebuie sa interactionam cu colegi dificili poate deveni un cosmar si nu ne face bine in nici un fel. Dar de ce ar putea “beneficia” cineva de colegi dificili? De ce si-ar ingadui cineva sa fie dificil la locul de munca? Ei bine, o mare parte a lucratorilor din ziua de azi nu dispun de o educatie satisfacatoare nici din familie si nici din scoala, daca or fi aprofundat invataturile vreunei institutii de invatamant. Cum ar putea un om needucat sa fie agreabil intr-un grup restrans daca el nu a avut constrangerea de a fi agreabil in familie, daca mediul in care s-a format nu a respins rapid si cu fermitate deviatiile de comportament si nu a sanctionat abaterile de la normele unanim acceptate de comportament in societate? Cum ar putea un astfel de om sa inteleaga ca a fi agreabil nu este o favoare ce le-o face celor din jur ci este o obligatie sociala pe care si-a asumat-o prin integrare sociala? Nu poate intelege nici faptul ca lucrul intr-un mediu placut mareste productivitatea muncii, ne fereste de accidentele de munca si intareste relatiile sociale. In general oamenii needucati au o atitudine egocentrista indiferent de domeniul in care activeaza, nu constientizeaza faptul ca relatiile sociale trebuie sa fie reciproc avantajoase si nu concep faptul ca un disconfort propriu minor poate insemna un castig major in confort pentru cei dinjurul sau. Bineinteles nivelul educatiei a crescut in mod constant de-a lungul timpului, pe masura ce relatii sociale din ce in ce mai competitive au facut oamenii din ce in ce mai atenti la mediul in care traiesc. In special in ziua de azi nu ne asteptam ca cei din jurul nostru sa expedieze zgomotos gaze stomacale in atmosfera, nu ne asteptam sa poarte aceeasi camasa din primavara pana in toamna si nu ne asteptam sa nu fi fost niciodata la stomatolog in ultimii 10 ani. Din acest punct de vedere suntem mult mai educati decat inaintasii nostri de acum doua sute de ani. Insa a aparut din nefericire un alt fel de manifestare in prezenta oamenilor mai mult sau mai putin straini care are aspecte acute de egoism, injustitie sociala, prostie crunta si inadaptare. Nu este vorba de fapte pe care cei din jurul nostru le comit la locul de munca pentru vreun motiv colectiv intemeiat, este vorba de fapte care se petrec cu scopuri bine determinate in interesul personal al celui ce le executa, fara nici cea mai mica consideratie pentru cei din jurul lor. Pentru foarte multi dintre noi lipsa educatiei inseamna in mod automat si un acces mai greoi catre varful ierarhiei la locul de munca, o excludere partiala din colectiv, inseamna o perceptie diferita a problemelor colectivului si o perceptie a colectivului diferita de cea pe care subiectul si-ar dori sa o aiba. Nu stiu daca subiectul needucat percepe sau nu reactia sociala la needucatia lui, insa cu siguranta ca needucatul percepe faptul ca este foarte diferit de cei din jurul lui, asta presupunand ca needucatul si-a gasit un loc de munca printre oameni normali. Am spus mai devreme ca needucatul are un acces mai greoi pe scara ierarhiei la locul de munca, insa needucatul este perseverent si rezistent, nu conteaza prin ce mijloace, el va vrea intotdeauna o slujba usoara si bine platita, cu siguranta cu expunere suficienta si din care sa poata arata colegilor, pe baza regulata, calitatile pe care nu le are. Sa ne fereasca Dumnezeu de needucatul ajuns intr-o functie de conducere. Tocmai pentru ca este diferit, tocmai pentru ca vrea sa se inconjoare de un mediu care sa nu-i fie ostil, tocmai pentru ca nimeni nu il agreaza, ghertoiul va promova numai persoane asemenea lui, persoane care sa nu il contrazica, persoane care sa ii fie supuse, persoane care sa nu vorbesca superiorilor despre relatiile in cadrul colectivului. Este un om needucat o pierdere pentru societatea in care lucreaza? Da, este, atmosfera la locul de munca influenteaza in mod direct productivitatea muncii, ceea ce afecteaza in mod direct veniturilor celor implicati in societatea respectiva. In plus un om needucat nu poate reprezenta societatea in relatii externe, nu poate lucra in deplasari si nu este potrivit pentru schimburi de experienta. Ultima doar daca nu ai niste colaboratori de care vrei sa scapi. Sau cineva pe care urasti cu adevarat. Sau vreo ruda mai indepartata pe care nu mai vrei sa o vezi. Mda, un om needucat este foarte util!

Fabricile de prosti

O unitate de invatamant superior se distinge in multe feluri de marea masa a unitatilor de scolarizare, dar in principiu este vorba despre unitati de elita, care accepta pentru studii numai oameni bine pregatiti, atent selectionati in urma unor examene de admitere, oameni care au mari sanse sa isi croiasca o cariera de prestigiu in domeniul pe care au ales sa il studieze, oameni care provin din familii care le-au creat conditii de studiu si care ii pot sustine pe toata durata studiilor si mai mult, ii pot ajuta sa se integreze pe piata muncii in locuri care le pot exploata potentialul si ii pot remunera corespunzator. Asta daca vorbim despre tari cu traditie in invatamant respectiv Franta, Anglia si mai nou SUA. Nu este cazul Romaniei dar putem incerca sa ne imaginam un pic motivele pentru care Romania nu are nici o universitate in primele 100 la nivel mondial. Si poate nici macar in primele 200. La noi, ca si in alte parti, sistemul de invatamant este impartit intre stat si mediul privat. In tarile mentionate mai sus pentru a studia in mediul privat trebuie sa indeplinesti cumulativ foarte multe conditii si sa ai si o oarecare sansa, deoarece concurenta este foarte mare si numarul de locuri limitat. Daca nu ai reusit sa intri la privat ai sansa sa studiezi la stat, unde de asemenea concurenta este mare, conditiile de admitere sunt severe dar macar calitatea studiului este aproximativ aceeasi. La noi pentru a studia la stat trebuie sa ai o medie de bacalaureat buna si daca prin absurd nu reusesti sa intri pe locurile aprobate ai toate sansele sa intri la privat unde locurile sunt virtual nelimitate, nu se da examen, singura conditiie fiind absolvirea bacalaureatului, indiferent de medie, iar in cazul in care prin absurd s-au ocupat toate locurile, acestea sunt imediat suplimentate. In mod ilegal, firesc. Romania este tara in care in mod paradoxal este mai ieftin sa studiezi la privat decat la stat. De calitatea invatamantului nu se pune problema si cred ca nu s-a pus niciodata de la infiintarea universitatilor private, deoarece pe candidatul universitatii particulare nu il intereseaza invatatura ci il intereseaza sa obtina o diploma care ii prezinta iluzia unei angajari intr-un post mult peste nivelul sau de competenta. Universitatile de stat s-au aliniat urgent in privinta calitatii invatamantului astfel incat in acest moment practic nu ai cum sa gasesti un absolvent despre care sa poti sa fii sigur ca pe baza diplomei obtinute poate sustine cu succes un interviu pentru angajare. Bineinteles si inainte vreme, pe timpul cand universitatile de stat erau unicele institutii de invatamant superior, tot trebuia sa ai un interviu cu proaspatul absolvent, acum candidat, dar in nici un caz interviul nu era indreptat cu preponderenta catre verificarea cunostintelor de baza ale candidatului ci se concentra mai mult asupra personalitatii acestuia, asupra experientei pe care o are, asupra atitutinii fata de munca si fata de colegi, lucruri normale. Timpul a trecut si acum cand vrem sa angajam un absolvent de studii superioare il punem inainte de interviu sa scrie o prezentare personala de mana astfel incat sa fim siguri ca stie sa scrie, indiferent de domeniul diplomei pe care o detine. Si nu ma intelegeti gresit, nici eu nu sunt as al scrisului, nu as putea castiga nici un fel de concurs in domeniu, dar macar cunosc bazele, suficient pentru a ma descurca in societate si suficient pentru a interactiona coerent in cadrul meseriei pe care o practic. Daca pot intelege atitudinea universitatilor, care au scazut stacheta pentru a se umple de studenti si in ultima instanta de bani, nu pot intelege atitudinea candidatilor, care accepta sa piarda un timp pretios al tineretii chiar pe banii lor sau ai parintilor si nu inteleg atitudinea statului care incurajeaza din rasputeri un drum cat mai lin de la un absolvent de liceu semianalfabet la un posesor de diploma de invatamant superior total incompetent. Din punctul meu de vedere cantitatea mare de absolventi nu poate suplini calitatea slaba a propriei lor pregatiri profesionale si argumentul cel mai important in acest sens vine din practica unde inca nu s-a reusit angajarea a doi necalificati pentru a face munca unui singur angajat bine pregatit. Si nici chiar zece incompetenti nu pot face munca unui singur angajat bine pregatit, mai mult decat atat, cu cat rata competentei unui colectiv scade cu atat incep sa se propage alte fenomene negative precum responsabilitati plimbate indefinit de la un angajat la altul, neutilizarea corespunzatoare a timpului de lucru, utilizarea defectuoasa a mijloacelor de lucru si a accesoriilor din dotarea unitatii, conflicte in interiorul colectivelor, slaba coeziune a acestora si aplicarea defectuoasa a regulilor interioare si a hotararilor personalului ierarhic superior. Cu atat este mai de neinteles de ce multi angajatori se multumesc cu diplomele puse la dispozitie de sistemul de invatamant si angajeaza fara discernamant, in baza promisiunii asimilarii de urgenta a unor reguli si proceduri interne, fapt ce duce pe termen lung la formarea unor roboti cu pret redus in locul unor specialisti cu inalta calificare. In toata aceasta ecuatie cei care pierd cel mai mult sunt absolventii care nu au asimilat nimic in anii studentiei si care pe termen lung vor ramane in cel mai bun caz la periferia meseriei pe care si-au ales-o. Neimplicarea profunda a acestor generatii in problemele economice si sociale fundamentale ale tarii va duce in timp la scaderea progresiva a tuturor domeniilor de activitate, fapt ce va antrena declinul intern al societatii dar si declinul de ansamlu al tarii, cu implicatiile internationale si consecintele deja experimentate de-a lungul istoriei. Deja daca maine universitatile ar incepe sa scoata numai absolventi foarte bine pregatiti ar ramane un mare gol, o mare parte din masa totala de absolventi de studii superioare care nu sunt activ implicati in viata productiva. Pentru aceasta parte de absolventi toata lumea implicata in procesul social are de suferit – statul sufera deoarece o parte din popor nu produce suficient cat sa poata cotiza corespunzator in sistemul social atat de drag romanului, angajatorul sufera din lipsa de personal calificat, individul insusi sufera din cauza imposibilitatii autosustinerii financiare si a posibilitatilor reduse de participare financiara la procesele sociale. Poporului roman nu i-au placut niciodata elitele, cel putin daca privim inapoi 100 de ani. Elitele au reprezentat intotdeauna dusmanul de clasa, exploatatorul, imbuibatul. Totusi daca nu vom incepe rapid sa construim elite si daca nu le vom acorda repede locul pe care il merita, vom reusi sa construim viitorul luminos in care societatea va fi formata preponderent din prosti. Si cine vrea sa aiba un vecin prost sau sa lucreze cu un prost?