Tag Archives: drepturi

Franta

Idei si opinii

Drepturile si libertatile cetatenesti se afla in atentia cetatenilor Europei, si din nefericire si in atentia politicienilor europeni, existand in ultima vreme un puternic curent de opinie in vederea modificarii, alterarii, limitarii drepturilor castigate si conferite prin lege cetateanului european cu scopul declarat al combaterii active a miscarilor teroriste. Cel mai disputat drept care se doreste a fi limitat este dreptul la libera exprimare, urmat indeaproape de dreptul la libera circulatie si de dreptul la viata privata. Desi ma voi referi in continuare in special la dreptul la libera exprimare toate celelalte drepturi se afla cam in aceeasi situatie. De la inceput trebuie spus ca si ascoiatia noastra leaga dreptul liberei exprimari de responsabilitatea comunicarii, una fara cealalta, in opinia noastra, nefiind posibila. Ca sa nu existe discutii, chiar in Statutul nostru sunt precizate urmatoarele cuvinte: “libertatea de exprimare se limiteaza la dreptul de a impartasi comunicari al caror adevar este sustinut de fapte, argumente, actiuni demonstrabile ca adevarate prin metode stiintifice sustenabile”. Tot in acest context si tot in Statut se precizeaza ca: “Responsabilitatea nu trebuie privita ca o interdictie in exercitarea oricarei actiuni sau comunicari, ci trebuie privita ca mijlocul prin care legam actiunea de urmarile sale”. Ca urmare, intr-adevar, libertate de exprimare este un drept care trebuie analizat si inteles, semnificatia lui nu vine natural, el trebuie invatat. Dar in nici un caz nu trebuie limitat. Mai mult decat atat, eu cred ca fundamentul democratiei este strans legat de libera exprimare si nu cred ca statul are dreptul de la sine putere sa aduca vreo atingere acestui drept. Ziarele si organizatiile de stanga au vociferat impotriva cetatenilor care au luat pozitii transante cu ocazia atentatelor din Franta, fara sa le treaca vre-o clipa prin cap ca orice opinie, inclusiv a lor, inclusiv a cetateanului care s-a saturat de ipocrizia statului de stanga, inclusiv a teroristilor, are aceeasi valoare, nu exista o opinie mai valoroasa decat alta. Si valoarea unei opinii nu depinde nici de cat de tare este strigata, nici de cat de multi oameni o exprima in acelasi timp, nici de aprecierile primite, ci numai de impactul pe care il are asupra functionarii ( si eventual progresului) societatii. Din acest punct de vedere statul trebuie sa faca pasul inapoi de la distrugerea drepturilor cetatenesti, terorismul fiind pentru o societate ceea ce este musca pentru o balega, dar libertatea de exprimare este exact campia pe care se desfasoara intreaga scena, daca ne este ingaduit sa continuam analogia. Un stat nu isi poate inrobi cetatenii pentru o situatie trecatoare.

Nici macar o clipa statul nu s-a gandit sa faca un pas inapoi si sa mai taie un pic din radacinile care sustin inconvenientele de azi din societate. Ajutoarele excesive acordate fara discernamant si fara limita unor straini de neam si tara, au facut ca indivizi cu prea mult timp liber sa reuseasca sa se organizeze impotriva tarii si neamului care le-a acordat ajutorul. Rusine statului respectiv pentru ca a ajuns in situatia asta. Ce-ar fi sa nu le mai acordati bani celor ce nu muncesc, sa nu le mai acordati ajutoare celor care nu le merita, celor care nu au cotizat in sistem, imediat ce vor trebui sa isi castige bucata de paine se vor deradicaliza, plictiseala intretinuta de stat ii lasa sa dezvolte idei nocive si pentru ei si pentru societate. Statul incurajeaza activ terorismul, cheltuid aiurea banii contribuabilului, dupa care, tot pe cheltuiala proprietarului vine si ii reduce acestuia din drepturi? Cine l-a imputernicit pe stat sa stabileasca cine are voie sa spuna si ce anume, cine pe unde are voie sa se plimbe si cine corespondenta cui are dreptul sa o citeasca? Societatea nu l-a imputernicit. Orice drept pe care statul il fura de la cetatean, sau pe care il altereaza in orice fel fata de starea lui normala conduce la dictatura, dictatura care se instaureaza incet-incet in aplauzele multimii prostite de politica de stanga. Si ce e mai rau, teroristii, de orice natura ar fi ei, nu sunt in nici un fel afectati de masurile pe care statele le iau si care sunt direct indreptate impotriva cetateanului, fara nici o legatura cu terorismul sau cu teroristul care, oricum, este un fractor cu mintile duse, un om aflat in afara legii si in afara controlului statului.

UE

Care valori europene?

Evenimentele recente de natura terorista au fost un bun prilej pentru toate statele europene de a propune noi masuri de securitate cu scopul declarat de a combate terorismul. Toate aceste masuri propuse, fie ca se refera la urmarirea calatorilor liniilor aeriene, la limitarea libertatii de exprimare in spatiul public sau la inregistrarea identitatii cetateanului in anumite situatii, nu au ca efect decat limitatea drepturilor cetateanului. Lasam la o parte faptul ca impactul asupra activitatilor de natura terorista este nesemnificativ, lasam la o parte faptul ca nimeni nu s-a gandit ca un cetatean inarmat este un cetatean aparat, dar trebuie sa ne gandim bine ca tot ceea ce statul castiga in momente de criza nu mai da inapoi niciodata, decat, bineinteles, cu ocazia revolutiilor, schimbarilor de regim, loviturilor de stat, lucruri care se lasa cu varsare de sange si pe care nimeni nu si le doreste. Si pentru ca principalele drepturi atacate de stat sunt libertatea cuvantului si viata privata, am inceput sa ne intrebam care sunt (sau mai sunt) valorile europene la care chipurile toti cetatenii Europei ar tine, care sunt valorile la care statele europene adera si care sunt valorile ca care, noi, cetatenii obisnuiti, ar trebui sa aderam. Intrebarea este tulburatoare, deoarece multe din deciziile politice recente ale “barosanilor” din toate statele europene fac referire directa pentru justificarea deciziei la valorile europene, multi cetateni se raporteaza zilnic in discursul lor la valorile europene, si chiar in statutul asociatiei noastre se face referire la valorile europene, citez: “asociatia va respecta conceptele morale ale societatii europene moderne”. OK, le vom respecta, dar care sunt acele valori, le putem gasi undeva, scrise, concretizate din norisorul acesta de idei absurde care invaluie Uniunea Europeana? Ei bine, am constatat ca este foarte greu de identificat aceasta lista de valori europene, negasind o explicatie pentru acest concept nici pe site-ul Consiliului European (http://www.european-council.europa.eu/home-page.aspx?lang=ro), nici pe site-ul Parlamentului European (http://www.europarl.europa.eu/portal/ro), nici pe site-ul Consiliului Euniunii Europene (http://www.consilium.europa.eu/homepage?lang=ro), nici pe site-ul Comisiei Europene (http://ec.europa.eu/index_ro.htm) si nici pe alte seci de site-uri care apartin Uniunii Europene, si nici pe alte zeci de site-uri colaterale conceptului de Uniune Europeana. Putem trage concluzia fie ca aceste valori europene nu sunt importante si nu merita listate si dezbatute undeva, fie ca ele sunt deja cunoscute de toata lumea si notarea si dezbaterea lor ar fi inutila, fie ca sunt secrete si cetateanul nu are voie sa le consulte, fie ca ele pur si simplu nu exista, fiind un fel de “Mos Craciun” modern. Cautand mai departe, de data aceasta parasind site-urile oficiale si cautand in presa si pe blogurile cetatenilor europeni, am constatat ca valorile europene sunt de fapt un concept destul de fluid, un concept care se adapteaza in functie de autor si care din nefericire, capata valori foarte contradictorii in functie de interesul autorului si de ideea pe care acesta vrea sa o promoveze. Cel mai adesea insa conceptul de valoare europeana este asociat traditiilor europene si aici fiecare dintre noi trebuie sa simtim un fior rece pe sira spinarii, deoarece Europa este in mod traditional un taram sfasiat de razboaie si interese meschine, de religii conflictuale si rase migratoare, un taram faramitat de numeroase state, popoare si etnii care s-au luptat intre ele pentru mai nimic, un taram care a subjugat, a inrobit in istoria recenta aproape toata lumea cunoscuta si, bineinteles, un taram care se afla la originea tuturor controverselor care sfasie lumea moderna. Frumoase valori europene, asa ca am incercat sa investighez problema valorilor europene din punctul de vedere al cetateanului.

La aceasta ora cred ca majoritatea cetatenilor Europei daca ar fi intrebati in ce fel de stat si-ar dori sa traiasca ar insirui, pe langa altele, macar aceste trei calitati: stat democratic, care sa admita pluralismul politic, de idei si atitudini, stat care sa respecte drepturile si libertatile cetatenilor, si stat laic. In egala masura aceste lucruri sunt minunate si totusi abjecte in implementarea lor cureta, sunt corecte, dar pe alocuri gresite, prin partile esentiale, pe acolo pe unde au fost atinse de politica vremii, sunt normale si totusi exceptionale prin prezenta lor zilnica in viata noastra. Le vom analiza pe cat posibil pe fiecare separat.

Democratia este o forma de organizare politica a societătii organizata in jurul principiului detinerii puterii de către popor. Ca urmare intr-un stat democratic puterea este detinuta de catre popor. Pe baza acestei definitii puteti numi un stat democratic? Nu? E normal, nu gasiti in acest moment un stat care sa corespunda cestei definitii in intreaga lume, deoarece statele democratice nu au existat niciodata sub aceasta forma, singurele organizatii sociale de scara mare in care poporul sa detina puterea cunoscuta pana la aceasta data in istorie fiind cu populatie destul de redusa, acele societati in care hotararile privind societatea se luau in comun de catre toti membrii societatii respective. In statele moderne democratia imbraca haina pluralismului politic, in aceste state cetatenii putand fi reprezentati, dar nu obligatoriu, de organizatii politice la care cetateanul are dreptul, dar nu obligatia, sa adere si prin actele sale in cadrul acestor organizatii sa influenteze ideile politice ce guverneaza statul respectiv. Bineinteles ca puterea politica adevarata nu se afla la cetateanul inregimentat politic, la cetateanul care participa activ la consolidarea ideilor politice, ci, mai degraba, la cetateanul care voteaza aceste idei, si normal, persoanele care le prezinta, din suma ideologica a voturilor exprimate rezultand drumul politic si ideologic al statului respectiv. Toate aceste lucruri erau deja clare, dar din punct de vedere al subiectului nostru, este democratia o valoare europeana? A fost vreodata? Ei bine, astazi, toate statele europene se declara democratice, declara puterea ca fiind un atribut al poporului, dar si in Romania lui Ceausescu puterea era tot a poporului, nu-i asa? Si in Romania lui Ceausescu se vota, mereu acelasi candidat, si in Romania lui Ceausescu se exprimau idei, mereu aceleasi, ideile Partidului Comunist, si in Romania lui Ceausescu oamenii participau la guvernare, normal, daca erau membri de partid si apropiati ai lui Ceausescu. Nu stiu daca Europa de azi se poate compara prea mult cu Romania lui Ceausescu, dar, daca privim cu atentie, votam mereu aceiasi politicieni, membri ai unei clase politice profund corupte, politicieni care mint si fura ca sa ajunga la putere si odata ajunsi acolo isi urmeaza numai agenda personala, exprimam idei care trebuie neaparat sa fie pe linia politica oficiala, altfel Big Brother vine dupa noi si ne pedepseste, participam la guvernare numai daca suntem putrezi de corupti si profund atasati valorilor materiale. Ca urmare in ziua de azi imi este greu sa argumentez ideea participarii poporului la conducerea oricarui stat european, pentru ca pur si simplu, de-a lungul vremii, cetateanul a fost sistematic deposedat, putin cate putin, de aceasta putere. Statul in ziua de azi se bazeaza mai mult pe complexitatea actului de guvernare pentru a determina cetateanul sa stea in banca lui, decat pe obiectivul social al guvernarii care ar trebui sa incurajeze cetateanul sa participe la guvernare. Statul european a fost acaparat de birocratie si a devenit instrumentul de dominare sociala a unei superpaturi sociale denumita in limbaj popular clasa politica, patura sociala care se zbate din rasputeri sa isi consolideze pe termen lung pozitia sacrificand tot ceea ce ii vine mai usor la indemana, incluzand cota cetateanului obisnuit din tara in care s-a nascut, munca si aspiratiile aceluiasi cetatean de rand, viitorul copiilor care vor deveni cetatenii de maine si structura statala pe care au gasit-o in functiune. Statul european de azi este intr-o continua transformare, incercand sa se organizeze, impreuna cu alte organisme asemenea lui intr-o organizatie superstatala, mai intinsa, mai puternica si mai indepartata de cetatean decat oricand alta data in istoria sa. Si pentru ca tot a venit vorba de istorie, sa aruncam o privire in trecut, poate ca gasim muguri ai democratiei in trecutul apropiat. Da, dar in nici un caz nu trebuie sa cautam in Europa de Est, aici mai toate statele care se numesc acum state europene au trecut prin existente agitate in istoria oarecum recenta (inainte de inceputul secolului XIX), fiind, aproape de-a lungul intregii existente cunoscute, cucerite si stapanite de diverse imperii care mai de care mai lacome. Cand in sfarsit credeau aceste state ca si-au capatat independenta a venit ciuma rosie si le-a lut in stapanire pana la sfarsitul secolului XX. Deci putine sanse sa gasim traditii democratice pe meleagurile Europei de Est. In Europa Centrala si de Vest e si mai cumplit. Statele de acolo au fost organizate sub forma de monarhii si au avut intotdeauna tendinte expansioniste, formand binecunoscutele imperii ale caror ramasite dainuie si astazi. Ca sa ne intelegem bine, un stat condus de un rege cu greu poate fi considerat democratic, oricare ar fi argumentele ce sustin aceasta idee, deoarece regele se afla in fruntea statului prin vointa divina, nu este ales si nu poate fi demis (regele se demite prin taierea capului, vezi exemplele istorice). Ca urmare, natiunea este efectiv la discretia regelui, datorita vointe divine, ca doar poporul nu o sa se impotriveasca divinitatii, nu? Nu prea seamana a democratie. In privinta statelor – imperiu, nici nu putem concepe vreun fel de organizare democratica, deoarece un imperiu este prin definitie format pe teritorii cucerite, prin asuprirea popoarelor bastinase, si nu prin eliberarea lor, ca urmare conceptul democratiei este profund strain de conceptul de imperiu. Deci nu prea avem cum sa gasim traditii si valori democratice nici la statele din vestul Europei, o traditie nu se face in cateva generatii si o valoare nationala nu se construieste peste noapte. Ca urmare concluzia fireasca este ca democratia nu prea a fost atributul Europei niciodata si probabil ca nu este nici acum. Ca urmare nu reusesc sa identific care sunt valorile democratice europene, probabil ca cei care au scos si promovat aceasta sintagma nu au gasit de cuviinta sa o si fundamenteze, deci cu atat mai putin sa o explice nefericitului popor european.

Drepturile si libertatile cetatenesti sunt un subiect foarte periculos pentru individ. Este liber numai acel cetatean al carui stat nu ii spune ce are voie sa faca si ce nu. In clipa in care in lege sunt prevazute drepturi, in clipa in care legea iti jaloneaza acele drepturi, ai pierdut o mare parte din libertatea pe care ai avut-o! Normal, scopul initial al stipularii anumitor drepturi si libertati in legislatia statelor europene a fost ocrotirea acelor drepturi, protejarea acelor drepturi ale cetateanului fata de statul abuziv, sau mai precis, fata de functionarul hraparet si nesimtit al statului. Dar din clipa in care o suma de drepturi au fost in mod expres stipulate prin lege toate celelalte drepturi naturale ale unui cetatean liber au devenit subiect de controversa intre cetatean si reprezentantii statului, expresia atat de draga avocatilor “este permis tot ceea ce legea nu interzice in mod expres” devenind desueta tocmai pentru ca este o expresie pe care legea nu o prevede in mod expres. Drepturile si libertatile cetatenilor oricarui stat au evoluat odata cu sistemul legislativ al acelui stat, sistem legislativ care, in Europa, este negresit legat la inceputurile lui de un fundament religios. Conform acelui fundament, cetateanul, liber de orice sarcini, era responsabil pentru faptele sale in timpul vietii in fata reprezentantilor lui Dumnezeu pe Pamant iar dupa moarte direct lui Dumnezeu (probabil tot printr-un fel de reprezentanti, dar nu vreau sa ne abatem de la subiect). Odata cu evolutin sistemului juridic cetateanul s-a transformat dintr-un om liber intr-un om legat de societate prin drepturi si obligatii care au si astazi menirea de a-l lega pe cetatean de ideile si normele statului. Nu cunosc la ora actuala nici un sistem legislativ care sa puna libertatea cetateanului, absoluta, asa cum se intelege prin cuvantul “libertate” in textul legii fara a afecta intelesul acestui cuvant pana la pierderea totala a sensului sau. In cazul Europei, atat in prezent, cat si in intreg trecutul ei cunoscut, libertatea cetateanului a este si a fost puternic dispretuita, dispret manifestat fata propriii cetateni sub forma obligatiilor si dependentei existentiale fata de stat iar fata de restul lumii cunoscute prin inrobire, convertire, exploatare si alte fapte crestinesti de acest gen. Desi daca poate in ziua de azi am mai urcat timid o treapta fata de trecut, abolind sclavia si inapoind o parte din teritoriile cucerite, presiunea statului fata de proprii cetateni este mai mare decat oricand (cu exceptia starilor de razboi din trecut) iar presiunea Europei asupra cetatenilor intregii lumi se manifesta pregnant, pe toate meleagurile, in toate domeniile de activitate, de la viata politica la viata culturala, trecand, bineinteles prin toate domeniile activitatii economice si militare. Daca privim fata de trecutul nu prea indepartat, viata unui cetatean din ziua de azi este mult mai buna, din punct de vedere a drepturilor si libertatilor cetatenesti, decat viata unui sclav, dar trebuie notat faptul ca libertatea este un cuvant cu conotatii absolute, ca si adevarul, nu se poate sa fii liber, dar nu prea liber. De altfel, in conceptia cetateanului european (si probabil ca nu numai) libertatea este un cuvant foarte fluid, cu multe fatete, care a ajuns sa fie concretizat prin raportare la alti cetateni ai lumii si alte situatii intalnite pe mapamond, pierzandu-si in constiinta populara o parte din insemnatatea politica si sociala pe care de fapt o are. In plus fiecare tinde sa isi evalueze propria libertate mai presus decat a celuilalt si reactia fiecarui cetatean la nedreptatile pe care statul le impune asupra altor cetateni, si am sa dau aici exemplu teroristilor care au atacat la Charlie Hebdo. Declaratiile militarilor celor care au participat la anihilarea lor arata ca soldatii, reprezentanti ai statului francez, imputerniciti si inarmati de acest stat, isi doreau de la bun inceput razbunarea colegilor lor morti si nicidecum justitie conform legilor statului si a drepturilor cetatenesti. Ca urmare i-au executat cu sange rece pe cei doi teroristi incercuiti, desi aveau miloace sa ii prinda vii si sa ii trimita in judecata, asa cum s-ar fi procedat intr-un stat in care drepturile si libertatile individuale sunt pretuite. Nici nu conteaza fapta acelor teroristi, ei trebuiau sa ajunga in fata justitiei, care sa ii judece si care sa le aplice o pedeapsa in acord cu legea si cu fapta pe care au comis-o, dar statul francez, prin reprezentantii sai, a hotarat de la bun inceput altfel, aratand ca nu este in nici un fel atasat valorii de libertate a individului, de justitie, de drepturi si libertati sau alte cuvinte asemenea. Ca o paranteza, bine le-a facut, isi meritau soarta, dar aici este in joc libertatea noastra a tuturor, drepturile noastre, ale tuturor, deci nu trebuie judecat usor. Este clar ca drepturile si libertatile cetatenesti nu sunt prea pretuite in Europa, probabil ca ele reprezinta acum mai degraba o buna tema de campanie electorala, intr-o regiune care incearca sa isi formeze o ideologie si ceva traditii. Poate in viitor va fi mai bine, acum insa Europa pica examenul drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Stat laic. La capitolul acesta stam cel mai rau. Toate statele europene, desi declarate de foarte multa vreme laice, sufera puternic datorita legaturilor profunde pe care statul si biserica le au, ajungand in unele locuri, in Romania de exemplu, ca statul sa creasca religia (biserica) ca pe un copil rasfatat. Mai mult decat atat, exista in Europa voci organizate care incearca clipa de clipa sa mareasca implicarea bisericii in functionarea statului si indoctrinarea religioasa a unui numar din ce in ce mai mare de cetateni. Pentru omul de rand, fie el ateu sau credincios, este foarte important ca statul in care traieste sa aiba fundamente laice, chiar daca acestea sunt la origine de inspiratie crestina, islamica, budista sau mai stiu eu de care. In lipsa laicitatii statului garantia functionarii impartiale componentelor acestuia nu poate fi garantata, deoarece, in lipsa sistemului laic de interdependinte functionale si sociale dintre oamenii aflati in sistemul statului, oameni care asigura functionarea acestui sistem, un alt sistem de fundamentare si functionare a statului, de natura divina, este probabil sa se instaleze, aducand dupa el nenorocirile pe care le cunoastem. Probabil pentru cetateanul european un asemenea stat de natura divina pare o fantasma, un basm, dar nu mai departe de doua – trei secole in urma orice cetatean european traia exact intr-un astfel de sistem. Si in ziua de azi exista forte care incearca sa impuna astfel de state de origine si functionare divina, exemplu ISIL-ului fiind foarte relevant in acest sens, dovedind (din nefericire) ca ideea nu numai ca exista, dar chiar poate fi pusa in aplicare si, la limita, chiar poate functiona pentru o bucata de vreme. Si daca credeti ca statul poate functiona echitabil pentru cetatenii sai chiar si in aceste conditii va rog sa luati in calcul, de exemplu, justitia. Ganditi-va daca vreti ca procesul in care sunteti judecat sa fie prezidat de un judecator care sa primeasca decizia judecatoreasca de la Dumnezeu, sau sa fie prezidat de un judecator care isi fundamenteaza decizia pe probe, tinand cont de prezumtia de nevinovatie, fara influente din afara dosarului si asa mai departe. Eu cred ca v-ai dori sa fiti judecat de judecatorul laic, chiar daca pana la urma sunteti judecat de un om si nu de un zeu. Mai mult decat atat, un stat de inspiratie divina poate impune peste noapte orice legi fara nevoia de a se justifica cetatenilor si fara a le aduce in dezbaterea publica, deoarece, normal, sunt de inspiratie divina deci perfecte, cetateanului fiindu-i impusa conformarea pana la virgula, deoarece legea perfecta, nu-i asa, nu poate fi interpretata. Sau mai precis poate fi interpretata numai in favoarea statului. Probabil caa va ganditi ca toate acestea sunt numai vorbe, dar mai intai verificati cati lideri religiosi sunt parlamentari de drept si eventual pe viata prin Europa si pe urma mai vorbim despre separarea dintre biserica si stat. Cam atat despre statul de inspiratie divina este un subiect care ma tulbura profund si in acest moment am serioase dubii ca amestecul bisericii in treburile statului european este limitat asa cum ar trebui.

Si toate acestea fiind zise, atata pesimism fiind acumulat, pana la urma care sunt valorile europene? Raspunsul simplu este ca de fapt nu exista valori europene concrete, definite, palpabile, dar ca exista o valoare pe care toti europenii o pretuiesc, si anume gandirea critica individuala. Aceasta gandire critica a cetateanului European a reusit sa aduca Europa acolo unde este acum, a reusit sa transforme societatea de mai multe ori in decursul a numai catorva generatii si este in continuare motorul construirii societatii de maine. Tot ea este la originea majoritatii drepturilor si libertatilor recunoscute cetateanului european de catre statul in care traieste si este motorul actiunilor cetateanului, actiuni care cateodata vin in coliziune cu doctrina statelor, ducand la evolutii spre binele comun al cetateanului si al statului. In mare masura specifica Europei si statelor de inspiratie europeana, gandirea critica individuala va modela viitorul si invinge, ca si alta data, prejudecati, traditii, obstacole puse de state, oameni sau zei. Ganditi, ca nu doare!

Istorie

O poveste despre Robin Hood

Nu cred ca exista astazi vreun adult care, fiind odata copil, sa nu fi fost atras de lumea imaginativa a lui Robin Hood, lume care i-a excitat imaginatia, i-a produs material suficient pentru nesfarsite ore de joaca si l-a facut sa constientizeze pentru prima oara ca societatea nu este un loc perfect ci mai degraba un ocean pe suprafata caruia se ridica niste puncte de grasime pe care oceanul se tot straduie sa le inghita. Bineinteles, Robin Hood este un personaj fictiv, o poveste inventata de constiinta colectiva a generatiilor care trait de undeva din jurul anului 1200 si pana astazi. Daca a existat vreun individ sau chiar mai multi indivizi care sa fi constituit un prototip pentru Robin Hood este foarte neclar si un subiect intens dezbatut in Anglia, dar oricum fara nici o semnificatie pentru ceea ce vreau sa transmit acum. Si ideea pe care vreau sa o urmarim este evolutia personajului fictiv Robin Hood, personaj a carui legenda a suferit modificari de la lupta pentru libertate feudala pe care se presupune ca prototipul personajului a purtat-o si pana la “fura de la bogati si dadea la saraci” asa cum este cultivat de societatea socialist/comunista din ziua de azi.

Povestea lui Robin Hood incepe cam in vremea regelui Richard I-ul, supranumit Richard Inima de Leu. Aparent Richard acesta era un tip voluntar si obsedat de partea militara a vietii, care a incercat sa isi cumpere izbavirea cu o cruciada si care a avut si ceva probleme prin familie, probleme care intr-un final i-au determinat si moartea, bineinteles pe campul de batalie. El personal probabil ca a lasat o impresie destul de puternica in popor, fiind probabil un fel de vedeta a zilelor sale, dar lupta pentru putere din Anglia acelor vremuri, precum si structura sociala a acelor timpuri au facut ca oamenii sa devina profund nemultumiti si sa caute solutii pentru a-si imbunatati viata pe termen lung (ceea ce se pare ca nu prea se mai intampla in zilele noastre). Aceasta cautare a unei vieti mai bune nu venea in urma unor probleme asemenatoare cu cele pe care le experimentam noi in ziua de azi, ca somajul, asistenta sociala, medicina de urgenta sau cresterea economica si impozitele uriase ci mai degraba in urma stratificarii sociale rigide combinate cu teroarea religiei, stratificare sociala care atragea dupa ea probleme specifice despre care nu are rost sa discutam aici. Stratificarea sociala, desi ridica probleme pentru marea masa a populatiei nu era una complexa, din contra, lucrurile erau foarte simple, in varful piramirei sociale era regele, apoi venea o patura nobila destul de groasa dupa care pur si simplu veneau restul, taranoii. Nobilii asigurau legatura intre rege si taranoi si faceau treaba murdara de management al resurselor taranoiesti, dar si treaba frumoasa a razboiului. Taranoii nu erau multumiti cu aceasta stare de fapt pentru simplul motiv ca nu puteau poseda propriul lor teren pe care sa cultive ce vor si ei sa manance ceea ce cultivau ci pur si simplu traiau pe terenul nobilului. Posesia terenului nu era un moft ca in ziua de azi, pur si simplu cantitatea de teren pe care o posedai iti dadeau puterea individuala in raport cu societatea. Ca urmare taranoii au inceput prin diverse moduri sa incerce sa achizitioneze teren in proprietate personala, proces care pe unii i-a adus intr-un fel de clasa sociala in formare intre nobili si restul de taranoi iar pe altii i-a adus in afara legii. Chestia asta cu in afara legii era foarte grava, deoarece un om in afara legii isi pierdea statutul de cetatean, ce spun eu de cetatean, isi pierdea statutul de om si oricine, de oriunde, cu orice statut social, putea dispune dupa cum vroia de viata lui, fara nici o consecinta. Cu alte cuvinte nu puteai sa vanezi (cam ca in ziua de azi, ca sa fie clar) pe terenul nobilului un animal ca sa il mananci, dar puteai sa vanezi un om in afara legii, la fel ca pe un lup sau ca pe un sobolan, ambele aceste mamifere dragute fiind considerate pe vremea aceea foarte daunatoare si eventual demonice. Asa a fost si numitul Robin Hood, un om in afara legii, aparent pentru fapte oarecum minore in ziua de azi. Numai ca Robin Hood nu s-a resemnat sa moara pe terenurile salbatice din afara oraselor ci, beneficiind de arme de ultima generatie (arcul lung) si tehnologie de inalta calitate (cai) a inceput lupta pentru reabilitare, lupta care consta in principal in aducerea corpului autoritatilor si a sagetilor proprietate personala in acelasi spatiu fizic, proces soldat de obicei cu moartea autoritatii contractoare. Probabil de la acest proces stravechi provine in ziua de azi obsesia interzicerii armelor in Europa. In fine, esential pentru povestea noastra este ca la vremea aceea Robin Hood a devenit un simbol al luptei poporului pentru libertate, da, impotriva autoritatilor, da, prin mijloace violente, da, in afara legii, si nicidecum Robin Hood nu era un amarat de hot care fura de la bogati ca sa hraneasca taranoii saraci si lenesi. Si ca acest aspect sa fie si mai clar, la acea vreme legenda implica si reabilitarea cetateanului turbulent, si apropierea sa de regele vremii, deci Robin Hood era un personaj puternic interesat de mecanismele sociale si nicidecum de ce baga taranoiul in gura. Asta era la vremea aceea, sau cel putin se presupune ca era, caci stiti… nu mai traieste nimeni de atunci sa ne povesteasca.

Un pic mai tarziu insa, biserica a observat ca nu facea nicidecum parte din legendele lui Robin Hood, legende care probabil circulau din gura in gura si inflacarau imaginatia populara (pe vremea aceea oamenii nu se uitau la televizor si nu se jucau Forge of Empires). Biserica a considerat aceasta lipsa de asociere un lucru rau asa ca, intr-o societate puternic afectata de religie, pentru niste oameni care pur si simplu isi traiau zilele pregatindu-si viata de apoi, l-a inventat pur si simplu pe calugarul Tuck, calugar dedicat vietii sociale, dar cu probleme lumesti. Tot un personaj fictiv, probabil ca daca ar fi fost un calugar obisnuit nu ar fi prins la public si legenda lui nu s-ar fi perpetuat pana astazi. Interactiunile calugarului cu Robin Hood au adus beneficii si bisericii si legendei, iar publicul larg a capatat o justificare romantata pentru o serie de evenimente religioase pe care erau nevoiti sa le traiasca, cu speranta unei justitii ulterioare. Oricum, semnificativ este ca puternicii vremii, constienti sau nu de ceea ce fac, au modificat imaginea populara despre Robin Hood astfel incat sa isi creeze o imagine proprie mai buna. Cinstit sau nu, intreaga legenda este formata din acest fel de modificari si alterari.

Modificari si alterari care nu sunt putine. Bineinteles ca de la foarte inceput Robin Hood avea niste adepti, nu a fost singur, dar societatea medievala, din ce in ce mai “democratica” nu se simtea reprezentata. Robin Hood era un model, gloata era gloata, asa ca trebuia inventat un personaj nou. Asa ca a fost inventat Little John, om simplu, saracut la minte, dar puternic, corect, cinstit si loial, calitati care erau la moda in societatea despre care vorbim. Ce coincidenta! Asocierea lui Robin Hood cu Little John a prilejuit probabil nascocirea unor noi aventuri si o mai mare implicare populara, intr-o societate care incepuse sa isi castige libertatea mult asteptata si care nutrea acum idealuri noi.

Idealuri noi care includeau probabil si emanciparea femeii. Asa ca a aparut Maid Marian, fata cu moravuri rigide intr-o mare de barbati a caror moralitate nu o mai discutam. Si din nou legenda lui Robin Hood a fost modificata pentru a introduce in ecuatie femeia si cu aceasta ocazie aventuri romantice in concordanta cu moravurile epocii. Sa trecem mai repede peste asta si sa ne apropiem de zilele noastre.

Fura de la bogati si da la saraci. Cam asta a ajuns legenda lui Robin Hood pe la sfarsitul epocii feudale si primele experimente socialiste. Nu am inteles niciodata cum un erou poate sa fure si nu am inteles niciodata de ce trebuie sa fie admirat pentru asta. OK, lupta pentru libertate, bravo lui, bine pentru noi poporul, dar un hot de rand? Un amarat care fura de la bogati, care uraste o intreaga clasa sociala si care nu gaseste cum sa isi satisfaca nevoile si apeleaza la furt? De ce nu munceste, de exemplu, de ce nu Robin Hood cel care munceste si isi imparte salariul la saraci? Pai, simplu, pentru a introduce in constiinta populara justificarea imoralitatii oricaror actiuni in cadrul luptei de clasa. Sa il admiram pe cel care fura… pentru ca da la saraci. Nu, esenta lui Robin Hood nu este furtul, nu este afinitatea fata de saraci, este lupta pentru libertate. Atentie, nu lupta de clasa, ci lupta pentru libertate, lupta impotriva nedreptatilor, lupta pentru respectul legii si pentru schimbarea societatii intr-un profund democratica. Robin Hood, o legenda frumoasa pervertita intr-o lozinca comunista.

Si daca nu a fost chiar asa, macar povestea este frumoasa!

Ajutor social

Discriminare pentru toata lumea!

Acum cateva zile a aparut in presa un articol despre un tigan roman care munceste (bravo lui!) in Marea Britanie si care intentioneaza sa isi aduca acolo toata familia pentru a obtine ajutoare sociale. Nu este vorba despre o suma mica, este vorba de douazeci si cinci de mii de lire sterline pe an. Un articol in limba romana pe aceasta tema poate fi citit aici: http://www.ziare.com/europa/marea-britanie/romanul-care-a-infuriat-marea-britanie-imi-aduc-familia-si-obtin-25-000-de-lire-sterline-1333472 , iar articolul de origine, in limba engleza poate fi citit aici: http://www.dailymail.co.uk/news/article-2835646/Romanian-scrap-worker-pledges-bring-wife-five-children-join-UK-s-right-25-000-benefits-four-bedroom-house.html . Parerea mea este ca tiganul roman are dreptate, are deja un loc de munca in Marea Britanie, are o familie de care este despartit si care probabil traieste din ajutoarele obtinute in Romania, deci trebuie sa isi reintregeasca familia pe pamant britanic si sa ii dea britanicii ajutoare acolo. Inca o data, asa cum am mai spus, daca legea ii da dreptul, ajutoarele trebuie sa ii fie acordate, nu poate exista discriminare intre cetatenii europeni, nu se pot acorda ajutoare unui englez, dar nu unui roman. Mai mult decat atat, pentru ca subiectul nostru deja munceste in Marea Britanie, copiii lui vor trebui sa mearga la scoala acolo si, dupa trecerea intervalului de timp necesar, vor trebui sa le acorde tuturor drept de rezidenta si in ultima instanta cetatenie britanica. Sa ne intelegem bine, asa este legea, asa trebuie sa fie, nu au ce sa comenteze, nu au de ce sa se dezica de actiunile lor de acum douazeci de ani, nu au cum sa o renege pe Emma Nicholson (http://en.wikipedia.org/wiki/Emma_Nicholson,_Baroness_Nicholson_of_Winterbourne), “prea inalt luminata si inteligenta” care a umplut Europa de tigani. Da, ar putea sa plaseze aceasta familie, pe altele care sunt deja acolo, si pe toate cele care vor mai veni in grija baronesei, asa ar fi just, dar nu cred ca se va intampla asa, cumva cred ca tot cei multi si saraci care isi platesc impozitele la timp in Marea Britanie vor tine in spate acest sir nesfarsit de familii din Europa de Est. printre care se afla si nenea despre care vorbim, nu? El isi plateste impozitele, lucreaza legal, nu fura, nu traieste din ajutoare sociale. El de ce sa nu aiba drepturi ca toti ceilalti asemenea lui? Vedeti, aici este adevarata discriminare. Aici este ipocrizia uriasa a “europenilor”. Atata vreme cat tiganii erau localizati in Romania, Bulgaria si Ungaria, erau buni, natia tiganeasca trebuia sa traiasca in puf. Noi am fost de acord, am spus OK, sunt oameni ca si noi. Acum, cand au ajuns acolo, nu mai e bine, nu mai e corect, nu le mai plac, nu mai sunt oameni ca si noi. Dintr-o data si-au dat seama ca puful asta in care trebuie sa traiasca familia subiectului nostru trebuie sa il dea ei, britanicii, si nu noi romanii, bulgarii sau ungurii, si nu le mai convine. Asa cum am spus de nenumarate ori, daca trebuie sa existe o Europa atunci trebuie sa fim toti egali, nu poate fi englezul mai egal decat romanul sau decat indianul, chinezul, est-europeanul, si asa mai departe. Da, daca de la inceput, Europa, tarile europene, si-ar fi inchis granitele pentru imigratie ar fi fost OK, dar in momentul in care Europa este pe cale sa devina din “batranul continent”, “continentul tuciuriu”, nu mai este OK, nu mai poate acum englezul sa se razgandeasca, trebuie sa taca si sa ii dea conationalului nostru ceea ce i se cuvine, ceea ce spune legea, adica o casuta cu patru camere si douazeci si cinci de mii de lire pe an. Asa spune legea, altfel nu se poate. Legea pe care ei, englezii au votat-o, nu noi, romanii, nu noi, bulgarii, nu noi, ungurii sau nu noi, tiganii. Si apoi, bietul om, omul asta care munceste in Marea Britane, in Anglia, West Midlands, Birmingham, ce vina are sa nu il tratezi ca pe un englez ce este acum, de ce nu este Daily Mail judecat pentru discriminare, de ce nu este guvernul sanctionat pentru discriminare, acum este englez, nu roman, nu tigan, englez, un englez din Birmingham. Nu mai are rost sa o lungim, este foarte simplu, sa ii dea casa si ajutoarele ce i se cuvin sa ii faca lui si familiei lui pasaport britanic, asa este just, asa se cuvine si asa sa faca, ce atatea discutii? Si sa fie pregatiti, mai sunt multi pe aici care se pregatesc sa plece spre Marea Britanie, si care au aceleasi drepturi, altfel nu se poate, asa este legea, asa ca nu-i tocmeala!

Egalitate

Tradare sa fie, dar s-o stim si noi!

Nici Uniunea Europeana nu mai e ce-a fost! Conform unui articol recent publicat (http://www.ziare.com/diaspora/romani-germania/curtea-europeana-de-justitie-decizie-importanta-privind-imigrantii-romani-1332616) un tribunal european a hotarat ca Germania a avut dreptate atunci cand a refuzat sa acorde ajutoare de somaj unor imigranti romani, nu se specifica etnia, dar sa ramanem optimisti, nici nu conteaza! Pe scurt o romanca stabilita de curand in Germania a cerut ajutor de somaj pentru ea si fiul sau si nu l-a primit. Probabil ca a cerut ajutor de somaj pentru ca nu avea ce munci si pentru ca isi propusese sa ramana pe teritoriul german cat mai mult posibil. In urma refuzului autoritatilor de a ii acorda drepturile concretizate prin ajutoare banesti, femeia s-a adresat Curtii Europene de Justitie dar, surpriza, pentru prima data justitia a precizat ca: “nu au suficiente resurse si, prin urmare, nu pot cere dreptul de resedinta in Germania”. Mie personal mi se pare o decizie prosteasca, si precizarea ne arunca direct in abisul imbecilitatii! Daca ar fi avut suficiente resurse puteau sa stea foarte bine si in Romania. Daca ar fi avut suficiente resurse nu ar mai fi cerut ajutor de somaj. Cum ramane cu egalitatea in drepturi a cetatenilor Uniunii? Adica de ce un neamt are dreptul la ajutor de somaj dar un roman nu? Cum ramane cu dreptul la munca? Dar cu dreptul la demnitate? Sau cu cel la libera circulatie? Mie mi se pare ca drepturile astea sunt acordate numai atunci cand celor puternici le convine sa fie acordate si nu sunt acordate atunci cand cetateanul are nevoie de ele. Este adevarat ca femeia respectiva si cu fiul ei isi pot continua calatoria catre Franta sau catre Marea Britanie, unde este foarte probabil sa primeasca ajutoarele pe care si le doresc. Este adevarat si ca ar putea sa se intoarca in tara, pentru ca aici ar primi sigur ajutoarele solicitate, dar mai bine sa ramana intr-o tara mai civilizata din Europa, acolo ajutoarele sunt mai substantiale, aici nu prea acopera dreptul la demnitate. Problema este ca deja unele state se considera mai bune decat altele, ca unii cetateni sunt considerati mai buni decat altii si ca ideea de Uniune incepe sa se destrame. De mai multa vreme am scris despre faptul ca cetatenii romani sunt hartuiti fara nici un motiv in tari precum Ungaria si Germania, dar aceasta hartuire nu era pana acum politica de stat. Acum se pare ca la nivelul decizional al Uniunii Europene, sub pretextul mentinerii unitatii Europei, cetatenii anumitor state, in special din est, sunt tratati diferit decat cetatenii altor state, in special din vest! Nu este corect si in nici un caz nu va duce la intarirea unitatii statelor membre. Nu spun ca ar trebui sa se dea ajutoare tuturor celor care le cer, eu din contra le-as desfiinta pe toate, dar sustin cu tarie ca legea trebuie sa fie una singura, ca toti cetatenii trebuie sa fie egali in drepturi si ca in Uniunea Europeana nu trebuie sa existe cetateni de mana a doua.

Sondaj despre egalitate

Referitor la egalitatea in drepturi pot afirma:

View Results

Loading ... Loading ...
Homeless

Despre nevoia unui adapost si despre dreptul de a avea sau nu avea unul

Nevoile de baza ale omului, la fel ca ale altor mamifere asemenea lui sunt aerul, apa, mancarea, somnul si sexul. Oricare din aceste nevoi este eliminata duce la disfunctiuni fundamentale ale fiintei umane sau ale societatii din care face parte. Dar, tocmai din cauza faptului ca omul este un animal foarte social, excesiv de social am putea spune, aceste nevoi de baza, primare, odata satisfacute, determina nevoi secundare si tertiare, unele despre care putem si merita sa vorbim si altele despre care nu putem si nu merita sa vorbim. O consecinta imediata a nevoilor umane de baza este aparitia nevoii de adapost, adapostul fiind initial considerat locul in care ne putem satisface in siguranta nevoile de baza si care constituie fundamentul pentru satisfacerea unor nevoi de alte grade, nevoi individuale si sociale. Posesia si/sau folosirea unui adapost confera individului un confort psihic necesar desfasurarii activitatilor zilnice care ii aduc beneficii in plan personal si il clasifica din punct de vedere social, pe cand lipsa acestuia, sau imposibilitatea folosirii intr-un mod util a unui adapost adecvat duce la deteriorarea fiintei umane si la deteriorarea sau distrugerea relatiilor sociale pe care aceasta entitate umana le intretine. De altfel in ziua de azi este greu sa vorbim despre un adapost intr-un alt context decat contextul social. Dezvoltarea aglomeratiilor urbane nu a fost determinata de nevoi primare, individuale, ce trebuiau satisfacute ci a avut suportul puternic al nevoilor sociale ce trebuiau acoperite. Nu este clar momentul in care adapostul a devenit ceea ce numim azi “casa”, incluzand aici distinctia pe care o facem aici intre casa si locuinta, dar de-a lungul timpului omul a reusit sa confere locuintei sale o dimensiune sociala foarte importanta, dimensiune care i-a adus aprecierea sau respingerea din partea comunitatii in care traia, a determinat prosperitatea si bunastarea familiei sale, a condus la conglomerarea locuintelor de acelasi fel in arii geografice bine delimitate, a crescut si doborat oameni, comunitati, natiuni si imperii. Exista oameni si oameni, case si case. Exista oameni multumiti cu adapostul lor si oameni care nu sunt multumiti. Exista oameni care si-au construit case mai mari pentru a isi declara un anumit statut economic sau social in comunitate si exista oameni care minimizeaza importanta sociala si personala a adapostului, locuind in case care le indeplinesc la minim toate nevoile. In afara de nevoile biologice si sociale de care vorbeam mai devreme importanta adapostului, casei, locuintei, este exact aceeasi pe care hotaram noi sa i-o acordam. Izoland extremele, oamenii pentru care casa lor reprezinta motivul pentru care merita sa traiesti si oamenii pentru care casa poate sa fie si o scorbura intr-un copac mai mare, pentru noi toti ceilalti casa ne este unealta cu care ne asiguram traiul si locul in societate. Pentru noi toti ceilalti care avem sau folosim o casa, am vrut sa spun!

Exista o mica parte a societatii care nu are acces la nici un fel de adapost propriu, care nu poseda sau nu foloseste o casa, care nu dispune de functiunile personale si sociale ale unei locuinte si, din nefericire, nici nu are posibilitatea sau speranta de a isi putea satisface aceasta nevoie de adapost in viitorul apropiat. Situatia in care se gasesc acesti oameni este, atat pentru ei cat si pentru societate, una dintre cele mai grele si mai complicate situatii in care se poate gasi un om in relatia cu societatea. Pentru om situatia este aproape fara iesire deoarece nu poate spera la o imbunatatire a starii in care se gaseste prin eforturi proprii iar ajutorul extern este cele mai multe ori conditionat de alte situatii pe care individul insusi nu le poate controla. Un om fara adapot nu isi poate exercita deplinatatea drepturilor civile, nu isi poate cauta o slujba stabila si nu poate spera la relatii sociale de lunga durata. In plus, majoritatea acestor oameni se afla in aceasta perioada nefericita a vietii lor si in atentia autoritatilor, dar din nefericire de cele mai multe ori nu intr-un sens pozitiv, ci intr-un sens total negativ, cel mai adesea vizand coercitia destinului lor in sensul dependentei si mai accentuate fata de stat si al disparitiei persoanei lor din spatiul public, spatiu public unde prezenta lor este pe buna dreptate deranjanta pentru ceilalti cetateni si activitatile lor. De cele mai multe ori persoanele fara adaport capata in urma situatiei in care se gasesc si traume de natura psihica, care uneori evolueaza in boli care le agraveaza si mai mult situatia si care se afla atat din cauza imposibilitatii primirii unui tratament adecvat cat si din cauza stigmatului social care ii marginalizeaza si mai mult, ii indeparteaza de posibilitatea reglementarii situatiei lor intr-un mod care sa fie convenabil si pentru individ, si pentru societate, si pentru cei care eventual au incercat sa acorde asistenta cetateanului aflat in dificultate. Pentru societate situatia este grea prin insasi definitia ei, societatea pierzand din ansamblul membrilor ei ce isi aduc contributia la bunastarea tuturor indivizi care nu numai ca nu mai produc, dar aduc o sarcina suplimentara societatii fata de cea normala adusa de un cetatean util social. O societate normala dealtfel nu are parghii, legi, pentru a controla acest fenomen, si e normal sa nu aiba atata timp cat acest fenomen este o exceptie si nu o regula. Din nefericire exista tari, printre care eu as clasa si Romania, in care fenomenul lipsei locuintelor este in plina dezvoltare, din ce in ce mai multi oameni suferind din cauza lipsei locuintei si din ce in ce mai mult societatea simtind la randul ei presiunea pierderii unor oameni valorosi din ansamblul ei. O mare parte dintre cei care se gasesc in situatia nefericita de a nu putea beneficia de o locuinta sunt in mod traditional in Romania oameni ajunsi la varsta adulta provenind din copii orfani sau abandonati de familie, oameni batrani care ajunsi la o varsta inaintata sunt indepartati de familie si lipsiti de drepturile ce li se cuvin catre sfarsitul vietii, oameni executati de banci sau alte diverse institutii pentru datorii acumulate si pe care nu au reusit sa le achite, oameni bolnavi, de cele mai multe ori cu afectiuni psihice, oameni care au fost instrainati de locurile natale si nu au reusit nici sa isi creeze un rost in mediul urban si nici sa se intoarca in locurile de provenienta si alte categorii de oameni nefericiti. Pentru fiecare din acesti oameni exista o solutie particulara, nefiind identificata pana in prezent o solutie globala, nici de catre autoritati si nici de catre asociatiile de profil, care de altfel se gasesc din abundenta. Toate incercarile globale de a scoate aceste persoane din starea in care se gasesc s-au concentrat pe ajutorarea materiala si spirituala, ajutorare care nu a facut decat sa mareasca dependenta persoanei respective fata de societate, dependenta de care vorbeam si mai sus.

Este evident ca nici persoanele care se afla in situatia descrisa nu lasa impresia ca se straduie sa isi corecteze situatia, dar fiind de obicei preocupati de asigurarea existentei pe termen scurt (mancare, apa, izolare fata de vitregiile naturii, izolare fata de reactia societatii) nu pot, nu au timpul necesar, nu reusesc sa se mobilizeze pentru rezolvarea propriei situatii. Dupa parerea mea primul pas care trebuie facut de oamenii aflati in aceasta situatie este constientizarea situatiei in care se gasesc ca una temporara, declararea acestei stari de fapt in societate si admiterea existentei unei solutii, mai indepartate in timp, dar adecvata pentru incetarea definitiva a acestei situatii temporare. Neconstientizarea situatiei ca una temporara, nefortarea imprejurarilor in sensul rezolvarii situatiei, reprezinta premizele esecului in rezolvarea lipsei adapostului, locuintei. Al doilea pas pe care ar trebui sa il faca dupa parerea mea oamenii aflati in aceste situatii delicate este acceptarea faptului ca au nevoie de ajutor si intreprinderea de actiuni in vederea receptionarii acestui ajutor. Nu este usor, ba chiar eu consider ca este un pas psihologic important, pe care il pot face numai oamenii puternici, sa te adresezi altora pentru ajutor, deoarece pierzi, cedezi prin acest act o parte din independenta si din statutul pe care ti-l asumi, chiar daca in acest moment acest status este foarte jos, neinsemnat practic, si toate acestea fara garantia ca ajutorul pe care ipotetic l-ai primi ar fi bine intentionat si adecvat rezolvarii problemei personale. In plus odata cerut un ajutor ar putea deveni problematic la un moment dat datorita conditiilor si care s-ar putea desfasura si a finalitatilor catre care ar putea evolua, mai mult, s-ar putea sa nu mai poata fi refuzat ceea ce ne duce la un al treilea pas important: acceptarea numai a ajutorului care aduce beneficii persoanei in dificultate, fara costuri colaterale importante si care are in mod evident o componente benefica importanta pentru persoana in nevoie fata de persoana, fizica sau juridica, care acorda ajutorul. Un om bine intentionat ar putea sa imi spuna ca este usor sa vorbesti de pe margine, atunci cand ai un acoperis deasupra capului prin care, cat de cat, nu ploua si nu prea bate vantul, si atunci cand ai mancarea zilei de maine asigurata aproape in fiecare zi. Este adevarat, au dreptate, dar nu pot decat sa judec situatiile mai mult sau mai putin ipotetice in care un concetatean s-ar putea afla si sa gasesc cele mai bune actiuni cu care as putea sa il ajut, determinand implicit si conditiile de desfasurare ale acelor actiuni, si acest lucru ar trebui sa fie valabil pentru orice persoana care ar vrea sa puna umarul in rezolvarea acestor situatii particulare si neplacute. Si nu este usor pentru ca ideile unora sunt ciudate, nelalocul lor si nocive pentru situatia data.

Una dintre aceste idei este conceptul dreptului la un adapost, idee destul de agresiv promovata de unele asociatii ce activeza in domeniul asistentei sociale dar si de unele partide de stanga sau de extrema stanga. Exagerand si mai mult, aceste organizatii arunca in spinarea societatii problema lipsei adapostului, a locuintei cetateanului aflat in dificultate, promovand o conceptie care obliga societatea sa isi asume obligatia si costurile adapostului respectivului cetatean. Aceste sintagme sunt departe de a fi adevarate, dar ideea in sine, dezbracata de considerentele sociale, redusa la nivelul de participare benevola, merita atentia noastra si o discutie pe acest subiect. Drepturile fiintei umane sunt notiuni complexe, care tin de identitatea si activitatea individului, si se inteleg in general ca drepturi civice, politice, economice și sociale, fara a fi in mod unanim acceptate de catre toate statele si organizatiile. Oricum, o scurta enumerare devine destul de lunga si poate fi sintetizata cam asa: drepturi privind demnitatea (demnitate umana, dreptul la viata, dreptul integritatii persoanei, dreptul de a nu fi torturat, pedepsit sau tratat inuman sau degradant, dreptul de a nu fi sclav sau de a nu fi fortat sa muncesti), drepturi privind libertatile (dreptul la libertate si la siguranta, dreptul privind respectarea vietii private si de familie, protecția datelor, dreptul la casatorie si dreptul de a intemeia o familie, libertatea de gandire, de constiinta si de religie, libertatea de exprimare si de informare, libertatea de intrunire si de asociere, libertatea artelor si stiintelor, dreptul la educație, libertatea de alegere a ocupației si dreptul la munca, libertatea de a desfasura o activitate comerciala, dreptul de proprietate, dreptul de azil, protectia in caz de stramutare, expulzare sau extradare), drepturi privind egalitatea (egalitatea in fata legii, nediscriminarea, diversitatea culturala, religioasa si lingvistica, egalitatea intre barbati si femei, drepturile copilului, drepturile persoanelor in varsta, integrarea persoanelor cu handicap), drepturi privind solidaritatea (dreptul lucratorilor la informare si la consultare in cadrul intreprinderii, dreptul de negociere si de actiune colectiva, dreptul de acces la serviciile de plasament, protecția in cadrul concedierii nejustificate, conditii de munca echitabile si corecte, interzicerea muncii copiilor și protectia tinerilor la locul de munca, viata de familie si viața profesionala, securitatea sociala si asistenta sociala, protectia sanatatii, accesul la serviciile de interes economic general, protectia mediului, protectia consumatorilor), drepturile cetatenilor (dreptul de a alege și de a fi ales, dreptul la buna administrare, dreptul de acces la documente, dreptul de petitionare, libertatea de circulatie si de sedere, protectia diplomatica si consulara), drepturi privind justitia (dreptul la o cale de atac eficienta si la un proces echitabil, prezumția de nevinovatie si dreptul la aparare, principiile legalitatii si proportionalitatii infracțiunilor si pedepselor, dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de doua ori pentru aceeasi infractiune). Dupa cum vedeti multe, dar printre acestea nu scrie nicaieri dreptul la o locuinta proprie. E adevarat ca este inscris dreptul la demnitatea umana de exemplu, demnitate care sufera serios in lipsa unei locuinte, dar nu sufera din cauza societatii ci din cauza individului, deci nu poate fi invocat in situatiile despre care vorbim. Mai este de asemenea inscris si dreptul de acces la serviciile de plasament, drept care este bine venit, dar nu implica posesia asupra unei locuinte si nu implica obligativitatea plasamentului. Deci este departe de noi situatia in care am acceptat ca societate sa suportam costurile privind locuinta oricarui cetatean fara adapost. In plus exista drepturi mai importante decat cel in discutie care sunt cronic trecute cu vederea de catre societate, prin reprezentantii sai, guvernele, si care ne sunt incalcate zilnic fara a avea posibilitatea sa ne aparam. De exemplu dreptul la buna administrare, ciudat drept in tara cu cel mai incompetent guvern din cate pot exista. Sau protectia datelor, intr-o tara in care convorbiri telefonice inregistrate ilegal de tot felul de entitati apar in presa. Deci, nu putem vorbi despre dreptul cetateanului de a avea o locuinta, un adapost propriu, este insa important si sa vedem daca avem dreptul sa nu avem o locuinta, ma rog, un adapost. Cert este ca pentru a ti se elibera actele de identitate trebuie sa faci dovada unui domiciliu permanent, cu alte cuvinte sa ai o locunta sau sa folosesti una. Daca ai avea o locuinta sau ai folosi in mod legal una nu ai mai fi cetateam fara adapost, deci trebuie sa ai o locuinta pentru a putea fi inregistrat si a ti se putea elibera acte de identitate. Nu ai locuinta, nu ai identitate. Nu ai identitate, nu ai acte. Nu ai acte, nu ai drepturi. Nu ai dreptul sa nu ai drepturi, deci nu ai dreptul sa nu ai o locuinta. In plus fara o locuinta nu poti desfasura, sau nu poti desfasura in mod eficient, cea mai mare parte, daca nu chiar toate, a indatoririlor si obligatiilor pe care le ai ca cetatean fata de societatea din care faci parte sau in particular fata de familie sau fata de tine insuti. Discutia este complicata si lunga, avand multe ramificatii in multe domenii, dar cu cat se discuta mai mult, cu cat se consuma mai multa energie si resurse pentru discutii, cu atat ne indepartam de rezolvarea problemei. A continua sa analizam la nesfarsit implicatii si consecinte, cauze si evolutii, nu aduce nici un beneficiu celor care se confrunta efectiv cu problema, in cel mai bun caz ofera ceva activitate unor oameni care nu pot trece la actiune.

Cetatenii fara adapost au nevoie urgenta de, evident, un adapost care sa le legitimeze situatia in fata societatii. Problema lor nu se poate rezolva de la sine, dar pentru rezolvarea eficienta si de lunga durata a situatiei cetateanul aflat in nevoie cat si entitatile care vor sa il ajute trebuie sa accepte problema si nevoia de ajutor si actiune, trebuie sa identifice cauzele si sa la trateze eficient astfel incat sa ataseze situatiei un caracter temporar, pentru care se poate identifica un sfarsit care sa convina ambelor parti, si cetateanului fara adapost, si societatii, si trebuie sa elaboreze scenarii care sa fie sustenabile dupa rezolvarea situatiei temporare, scenarii care trebuie sa creeze din fostul om fara adapost un cetatean care sa contribuie pozitiv la bunastarea societatii. Nu este in interesul societatii ignorarea problemelor grave pe care unii dintre membrii ei le au, si in acest context trebuie tinut seama de faptul ca solutii fanteziste, incorecte si pana la urma discriminatorii, de genul ajutoarelor sociale infinite si neconditionate nu fac decat sa agraveze situatia in care se afla semenii nostri si sa creeze un curent favorabil permanentizarii acestui tip de situatie. In general resursele necesare rezolvarii problemelor oamenilor fara adapost exista din abundenta, dar sunt gestionate foarte prost, de entitati care au alte interese decat rezolvarea problemelor, caci bineinteles, fara oameni ai strazii ar ramane fara activitate, fara slujbe si fara prilejul de a crea situatii care enerveaza pe toata lumea.

Cine minte?

Un articol absolut halucinant aparut in Daily Mail ne face sa ne gandim ca fie ziaristii englezi au inceput sa nascoceasca basme si snoave, fie guvernele ne mint cu un tupeu iesit din comun. Articolul original poate fi citit aici: http://www.dailymail.co.uk/femail/article-2689100/Romanian-father-reveals-plan-make-40-000-benefits-says-steal-rest-doesnt-work-out.html. Articolul descrie povestea unui tigan care ar fi venit in Anglia ca sa traiasca din ajutoare. Cititi articolul, e interesant, nu vreau sa citez din el pentru ca e absurd si nu cred ca poate fi adevarat. Tiganul se lauda ca face orice pentru familia lui, si in acest context, daca banii pe care si-i doreste nu ies din ajutoare va fura pentru a-si completa veniturile. Si-a adus in Anglia multe rude si traiesc din gainarii dincolo de limita legii, stiti, chestii tiganesti. De asemenea lauda in repetate randuri Anglia si sistemul social de acolo. Ziaristii profita si arunca in lupta aspecte care sunt menite sa imflameze publicul britanic impotriva situatiei in care se gasesc si pentru care au luptat cu greu in ultimele doua decenii, si anume drepturi excesive pentru tigani si bani nemunciti pentru toti milogii. Situatia este clara, dar nu trebuie sa mai si mintim, niciun tigan nu ar spune asemenea cuvinte cu gura lui, nu cred ca isi doreste vreunul sa fie trimis de urgenta inapoi in Romania, nu? Deci, eu cred ca ziaristii britanici mint. Dar daca nu mint si articolul e adevarat? Inseamna ca guvernele europene si-au batut joc de noi de doua decenii incoace, nu-i asa?