Tag Archives: copil

Scoala

Scoala ESTE importanta!

Ca sa nu mai lungim vorba, si ca sa fie clara pozitia noastra inca de la inceput, elevul nu are alta menire pe lumea asta decat sa invete. Cat sta la scoala copilul este elev si viata lui se reduce la invatatura. Am facut aceasta precizare pentru ca am fost criticat pentru punctul de vedere din articolul prercedent, punct de vedere care cred ca a fost bine ascuns printre randuri. Eroarea care se produce in mintea marii mase a oamenilor, eroarea identitatii dintre copil si elev trebuie sa fie combatuta si in timp trebuie sa fie facuta putina lumina in acest domeniu. Orice elev este copil in afara scolii, nu orice copil este elev si oricare copil este numai o parte limitata din viata sa elev. Simplu, nu este asa de complicat. Problema este ca familia, parintii, si chiar si scoala nu au reusit sa faca distinctia la timp si in consecinta nu au reusit sa inspire, sa impuna copilului importanta cuvenita scolii. Mai rau decat atat, exista multe familii in care scoala, privita ca institutie, ca ocupatie si ca resursa investita, nu reprezinta o traditie, din contra, bunicii, parintii si, acum, copiii, fiind persoane fara prea multa educatie dar care se “descurca” in viata prin metode alternative. Din nefericire cu aceste metode alternative nu ajungem prea departe. Un viitor bun pentru un copil este cu certitudine asigurat numai de catre o instruire solida in copilarie. Societatea a scos tarania la suprafata, plasand incultura, prin intermediul televiziunilor, al politicienilor si mai ales al bisericii, la mare pret, in folosul unei mici minoritati de profitori. Dar pentru societatea in ansamblu, pentru orice individ, si pana la urma, pentru orice copil, nu este bine! Copilul isi pregateste prin anii petrecuti in scoala restul vietii, atat ca adult, cat mai ales ca batran. Parintii, desi asigura tot ceea ce ii este necesar copilului o buna parte din viata biologica a acestuia, nu vor trai vesnic. La un moment dat vor muri si pana la acel moment trabuie sa lasa un urma lor un adult perfect integrat in societate, un adult care trebuie sa isi castige singur existenta si sa imprestie bunastare si intelepciune in jurul sau. Daca pana acum era relativ sa iti castigi existenta muncind cu carca, fiind bine platit cu ziua chiar si de firmele mari, de acum inainte va fi din ce in ce mai greu pentru ca tehnologia a evoluat si munca fizica pur si simplu nu mai e la moda, nu se mai cauta. Si evolutia tehnologica va confirma aceasta tendinta si in anii urmatori, prostii nu vor mai avea de lucru, nu vor putea urma “cursuri” re recalificare pentru ca le vor lipsi cunostintele de baza, si cu toata bunavointa actorilor pietei muncii, vor ramane pe dinafara. Ca urmare, copii, invatati, obisnuiti-va sa va folositi creierul si pregatiti-va pentru o viata profesionala in care va veti folosi cu preponderenta creierul. Creier care se formeaza numai in scoala.

Scoala ESTE importanta!

Generatia tanara

Si ce ar fi daca am astepta de la elevi numai atat cat pot face?

Ei bine, nu stiu daca e cu adevarat asa, in sensul ca nu am dovezi solide, dar eu cred ca de fapt e un lucru foarte bun sa ceri de la un copil mai mult decat poate el face, cu conditia ca limitele pe care i le ceri sa fie undeva foarte aproape de cele pe care el le accepta nativ. Normal, fiecare parinte spera sa aiba un copil competitiv pe plan scolar, cei mai multi copii sunt de nivel mediu, unii sunt mai bunicei si, absolut inevitabil, exista si prosti. Prostii trebuie dati la o parte, deoarece ei ar trebui tratati ca si exceptii, nu reprezinta o contributie valoroasa la circuitul scolar si in marea lor majoritate sunt cazuri pierdute, provin din familii dezinteresate si oricare ar fi efortul societatii, isi vor continua drumul in viata in aceeasi nota, lucru care, paradoxal, pe unii dintre ei ii va duce la un succes nesperat. De cei mai buni nu merita sa ne ocupam in acest articol, despre ei am tot scris, pentru ei face destul familia si oricum, par sa se descurce foarte bine si singuri. Pentru toti ceilalti presiunea scolii si a familiei poate avea un sens pozitiv, sau din contra, negativ, in functie de conditiile in care este aplicata. Lucrurile de obicei incep sa se degradeze de la evaluarea limitelor proprii copilului. Parintii de obicei isi inchipuie ca au la usa un mic Einstein, nedescoperit si neapreciat, dar totusi un mic Einstein, care poate face oricat de mult, numai sa vrea! Copiii isi dau seama ce stiu si ce nu, dar, “incurajati” peste masura de parinti, pierd treptat contactul cu realitatea si se plaseaza in opozitie cu scoala, considerandu-se “dezavantajati” de profesorul cel rau, singurul care ar putea face o evaluare obiectiva a copilului, nefiind implicat emotional. Obiectivele prea ridicate impuse de un parinte care nu intelege situatia scolara in care se afla copilul sau ii vor provoca acestuia o ruptura intre eforturi si realizari, intotdeauna realizarile vor fi sub asteptari si niciodata eforturile nu vor fi suficiente pentru obtinerea unui ipotetic rezultat optim. Efortul nesustinut de realizari va induce dezamagiri si va inhiba dezvoltarea unor viitoare eforturi. Obiectivele prea accesibile vor avea un efect la fel de rau, deoarece eforturile vor fi minime pentru obtinerea obiectivului si niciodata limitele copilului nu vor fi provocate, deci, nici depasite. Inainte sa se ajunga in aceasta situatie parintele ar trebui sa asculte rational parerea copilului, sa inteleaga posibilitatile si interesele sale, asa cum le intelege el. Copilul nu este o persoana cu prea mult discernamant, nu poate intelege ce este bine pentru el si ce nu, dar interventia parintelui trebuie sa fie pentru formarea suportului intelectual al copilului, care sa ii asigure succes pe termen lung, si nu cateva note mari, care nu pot constitui un scop in viata. Cu alte cuvinte, parintele si copilul trebuie sa actioneze impreuna pentru binele personal al copilului si nu pentru vreun ipotetic castig de natura sociala. Probabil ca este greu de acceptat ca limitele intelectuale ale propriului copil sunt modeste, dar ignorarea acestui aspect are consecinte grave pe termen lung si, din nefericire, aceste limite parintele si le poate insusi numai de la copilul insusi. Bineinteles, odata inarmat cu informatia corecta, parintele va lua in cunostinta de cauza deciziile pe care copilul le va urma fara comentarii, pentru ca de aia este copil, dar pana atunci e cale lunga, vorba de vorbit si paine de mancat. Da, si nu mai asteptati de la copii mai mult decat pot face, sunt copii!

Educatie si joaca

Educatia, o necesitate pentru noi toti

Am stabilit de mult impreuna ca educatia unui tanar individ este o problema care tine mai mult de familie decat de societate si ca in nici un caz educatia nu tine de procesul de invatamant desfasurat prin scoli. Este adevarat ca de multe ori folosim cuvantul educatie pentru a desemna o oarecare abilitate sociala pe care elevul o deprinde in scoala, dar va rog sa va amintiti cea mai buna definitie a educatiei, definitia pe care Albert Einstein i-a dat-o: “Educaţia este ceea ce rămâne dupa ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală.”. Educatia unui individ, si cu atat mai important a unui tanar individ, determina modul in care acesta va fi privit de societate, modul in care va interactiona cu societatea, modul in care se va integra intr-un colectiv si in care va fi apreciat de acest colectiv. Practica ne-a invatat ca exista cazuri in care indivizi invatati, cu multe diplome si titluri, in cursul anumitor evenimente de nisa demonstreaza faptul ca nu sunt educati si ca exista cazuri in care indivizi analfabeti dau dovada de educatie mult peste nivelul pe care te-ai astepta sa il posede. Aceste “accidente” sociale exista datorita mediului familial in care copilul a crescut si probabil in mai mica masura mediului in care familia sa a locuit sau a activat. Nu trebuie sa punem invatamantul deasupra educatiei, dar nici invers, un individ complet este in egala masura si educat si invatat, deoarece de-a lungul vietii sale, in situatii limita individul va reactiona, se va comporta, conform educatiei si nu conform invatamantului care i-a fost predat. In acest sens familia tanarului individ trebuie sa il jaloneze printre obstacolele pe care viata i le asterne la inceput, inclusiv printre obstacolele pe care scoala i le prezinta, familia fiind mai degraba in relatia cu scoala un arbitru-antrenor si nu un antrenor secund asa cum ii place scolii, statului, sa priveasca mediul parental. Asa cum spuneam, sa il jaloneze printre obstacolele vietii, daca poate. Pentru a isi putea indeplini rolul exista numeroase conditii care trebuie indeplinite cumulativ, conditii care se concretizeaza la nivelul copilului in beneficiul sau si care aduc intotdeauna beneficii pe masura investitiei.

In mare copiii, adolescentii, tinerii (tinerii la varsta dependentei parentale, ca sa fie clar la ce tineri ne referim) au nevoie de cam aceleasi lucruri pentru a se dezvolta armonios in relatia cu societatea: mancare corespunzatoare varstei si nivelului lor de dezvoltare fizica, adapost adecvat necesitatilor de baza (somn, invatatura, timp liber etc), activitate fizica si intelectuala adecvata, asistenta medicala adecvata, mediu social corespunzator, afectiune “pozitiva” (din partea familiei, cunoscutilor, prietenilor, invatatorilor si profesorilor), interactiuni sociale, disciplina si indrumare. Se observa ca toate aceste necesitati sunt grupate in mare in doua categorii, o categorie ce tine de fundamentul material al vietii individului si o categorie care se ocupa cu precadere de caracterul spiritual al acesteia. De la bun inceput trebuie sa constatam faptul ca toate necesitatile categoriei “spirituale” sunt mai usor de indeplinit si tocmai de aceea hoarde de asociatii, fundatii, institutii ale statului, biserici, binevoitori si alte categorii de teapa lor se ocupa tocmai de aceste nevoi spirituale. Probabil ca exista mici deficiente, as aprecia eu, nesemnificative la ansamblul populatiei, si la aceasta categorie “spirituala”, in special pe la anumite minoritati mai pigmentate din medii rurale sarace, dar in marea lor majoritate tineii duc lipsa de mijloace materiale, sau mai bine spus, familia nu reuseste sa le asigure mijloacele materiale necesare unei educatii, instruiri si dezvoltari sociale armonioase.

Dintre toate necesitatile materiale pe care le are un copil sau un tanar adapostul adecvat este cel mai greu de realizat. Un mod normal, intr-o lume ideala, un tanar ar dispune de un loc de dormit dotat corespunzator scopului, de un loc pentru desfasurarea activitatilor recreative, de un loc destinat invataturii, dotat cu o biblioteca si cu un laborator modular, de un loc unde s-ar putea retrage departe de ochii familiei pentru socializare, de un loc pentru luat masa impreuna cu familia si de spatii adiacente pentru arhivarea rezultatelor tuturor acestor activitati. Nu cred ca exista multi tineri in Romania care dispun in casa parinteasca de toate aceste conditii, de fapt eu personal nu am intalnit nici unul. Nu pentru ca nu ar fi multe familii care sa isi poata permita cest lucru, ci pentru ca nu exista in traditia romaneasca o preocupare constanta pentru educatie si invatatura. De cele mai multe ori, indiferent daca familia traieste intr-un apartament frumos dintr-un mare oras sau intr-o casa modesta dintr-o zona rurala, tinerii membrii ai familiei isi impart intre ei zonele disponibile din casa, atat pentru somn, activitati zilnice si socializare cat si pentru invatatura. Mai rau decat atat, activitati complet diferite impart aceleasi zone functionale, de multe ori somnul, activitatile zilnice, socializarea si invatatura desfasurandu-se in acelasi spatiu fizic, uneori denumit popular “dormitorul copiilor”. Daca familia are unul sau doi copii, si daca familia are venituri substantiale, poate ca acest tip de organizare poate la limita functiona. Din nefericire exista familii cu multi copii, de varste foarte diferite, nascuti de-a lungul a unu sau doua decenii, care trebuie sa imparta in timpul tineretii aceleasi zone, sa traiasca practic in una sau doua camere tot inceputul vietii lor. Rezultatul asupra educatiei si invatamantului este devastator.

Pentru a se forma corespunzator copiii trebuie sa posede in plan material un spatiu care le apartine si in care interventia altor oameni (incluzand familie, prieteni, profesori si apropiati) este minima sau inexistenta. Acest “loc al lor” poate fi impartit in zone functionale pe care copilul si le poate organiza dupa bunul plac, urmand indicatiile familiei si profesorilor, factorii care de altfel trebuie sa asigure suportul material si pentru acest tip de organizare functionala. Daca familia este saraca insa este foarte putin probabil ca acest minim de spatiu necesar fiecarui copil, tanar individ, al familiei sa fie asigurat. Pentru familiile cu multi copii este si mai dificil, iar daca familia traieste intr-o zona saraca este cu siguranta inimaginabil. De altfel nici traditia nu ne incurajeaza in acest sens, in mod traditional familiile romanesti impartind acelasi acoperis pentru mai multe generatii si avand necesitatile satisfacute in functie de varsta, de la cel mai batran la cel mai tanar, necesitatile celor mici fiind complet ignorate. In multe parti din Romania copiii inca se cresc unul pe altul, interventia familiei in educatia si invatamantul lor fiind minima iar a scolii ca si inexistenta. Aceasta stare de fapt se intoarce insa impotriva noastra, a societatii, deoarece tinerii care nu primesc la varsta frageda educatia corespunzatoare nivelului lor de dezvoltare ajung mai tarziu sa influenteze in mod negativ societatea in care traiesc (aici era cat pe ce sa scriu “sa voteze cu Ponta”, va rog sa ma scuzati). In cazul in care familiile nu pot investi in educatia tinerelor generatii, gandindu-ne aici exclusiv la asigurarea partii materiale a necesarului minim pentru viata si dezvoltare, se impune ca societatea sa investeasca in tinerele generatii deoarece aceasta investitie se intoarce inapoi cu dobanda suficienta la scara istoriei, si ca o paranteza aici, in loc ca scoala ca sa invete copii si tinerii sa ii respecte pe batranii mai bine i-ar invata pe batrani sa respecte copiii si tinerii pentru ca ei reprezinta viitorul unei natiuni, in contrast cu batranii, care reprezinta declinul aceleiasi natiuni.

Acolo unde conditiile familiale nu reusesc sa asigure copiilor si tinerilor conditii bune de dezvoltare, cu accent pe educatie si invatamant, cu acceptul autoitatilor locale, trebuie instalate solutii temporare care sa asigure pe termen limitat conditii copiilor ale caror familii inteleg situatia in care se afla si care coopereaza pentru binele copilului in sensul imbunatatirii acestei situatii. Cheltuielile pentru amplasarea solutiilor temporare nu trebuie sa cada in sarcina familiilor, ci fie a asociatiilor ce activeaza in domeniile implicate, fie in sarcina autoritatilor locale, in functie de posibilitatile financiare ale comunitatii. Solutiile temporare trebuie sa poata fi usor relocate in cazul rezolvarii sau din contra, deteriorarii situatiei familiei a caror copii beneficiaza de ajutor.