Tag Archives: adapost

Om al strazii

Cheltuieli mici, solutii mari!

In general exista o proportionalitate intre efortul investit si rezultatele obtinute si, ca o regula generala, nu trebuie sa ne asteptam la rezultate spectaculoase de la o activitate in care nu suntem dispusi sa investim suficient, timp si resurse. De asemenea, aproape la fel ca si in cazul legilor fizicii, transformarea resurselor in rezultate este supusa unor conditii de randament, care, desi nu se poate estima exact in cazul proceselor de natura sociala, este cel mai probabil subunitar, adica investim mai mult decat obtinem inapoi. Oricum, foarte diferit decat in cazul fizicii, in cazul proceselor de natura sociala, atunci si numai atunci cand toate conditiile sociale sunt indeplinite, cu o investitie mica, sau cel putin investind lucruri nu foarte pretuite intr-o anumita parte a societatii, putem obtine rezultate spectaculoase, respectiv lucruri foarte pretuite in alta parte a societatii. Acest transfer de valori dintr-o parte in alta a societatii se face, asadar, pe baza unor relatii de proportionalitate care nu au legatura cu dinamica valorii schimburilor de bunuri si servicii normale, si in plus poarta o uriasa incarcatura emotionala, incarcatura care ajunge sub forma de suport de natura intelectuala la cei care au nevoie de el.

Un subiect pe care l-am abordat in trecut intr-o serie de articole si care a ramas cu anumite aspecte neacoperite este lipsa acuta a functionalitatii unui adapost pentru anumite categorii de persoane. Astfel, in cazul persoanelor fara adapost, sau care detin un adapost care nu este adaptat nevoilor particulare ale persoanelor in cauza, problema acuta pe care acestea o au nu poate fi rezolvata prin eforturi personale, deoarece ceea ce le lipseste, banul, nu poate fi produs decat intr-o cantitate disproportionat de mica fata de valoarea de piata a unui adapost adaptat nevoilor lor generale. De asemenea, aceasta suma de bani care le lipseste nu poate fi transferata nici din visteria societatii, nu neaparat pentru ca poate societatea nu ar fi in stare sa o disponibilizeze la nevoie, ci pentru ca pe de o parte ar insemna efectiv mult mai mult decat ar avea nevoie persoana ce necesita ajutorul, iar pe de alta parte ar putea genera convulsii de natura economica acolo unde nu ne dorim acest lucru. O solutie mai rationala ar fi acordarea unui ajutor temporar din partea societatii, sub forma unui adapost care sa corespunda nevoilor neacoperite ale persoanei in cauza si numai particular acelor nevoi. Pe de o parte costul rezolvarii problemelor acute ale persoanei respective se reduce substantial si devine suportabil societatii iar pe de alta parte, pentru ca adapostul ii rezolva numai problema acuta de care persoana in cauza sufera, dar nu si problemele generale cu care acesta se confrunta, nu duce la o permanentizare a situatiei precare a celui care primeste ajutorul. Ca urmare avem investitie mica la sursa, rezolvarea problemelor acute ale subiectului, evitarea permanentizarii situatiei de ajutor si posibilitatea reciclarii integrale a ajutorului pentru rezolvarea altor probleme, ale altor persoane, atunci cand subiectul ajutorului a reusit sa incheie starea dificila in care se afla. Asa cum spuneam, cheltuieli mici, solutii mari!

Om al strazii

Oamenii strazii

Am mai atins atins acest subiect in articolul Despre nevoia unui adapost si despre dreptul de a avea sau nu avea unul, dar departe de a epuiza subiectul, nu am reusit decat sa deschid calea catre alte articole. In prezent persoanele fara adapost sunt indepartate din circuitul normal al societatii cam la fel cum o masea cariata este indepartata din organism pentru a preveni evolutii si mai nefavorabile ale starii de sanatate. Conform studiilor publicate de diverse organizatii se pare ca in jur de 60% dintre cei pe care ii cunoastem sub denumirea generica de oameni ai strazii sufera de probleme psihice, dar studiile nu precizeaza daca situatia in care se gaseste omul strazii se datoreaza problemelor sale psihice sau daca din contra, problemele sale psihice se datoreaza starii in care se afla. Cel mai probabil a doua presupunere este corecta, deoarece studiile respective precizeaza drept cauze care conduc la pierderea adapostului in principal probleme familiale, de acumulare a datoriilor, evacuarile de orice fel, si, mai presus de toate, alcoolismul si dependenta de diverse substante exotice. De asemenea aceleasi studii precizeaza faptul ca in general nu se ajunge om al strazii peste noapte, in general existand o perioada de tranzitie, perioada in care persoana respectiva dupa ce si-a pierdut adapostul propriu, casa in care locuia, este gazduita pentru o perioada de prieteni, rude sau cunoscuti. Se pare ca exista insa un moment in care adapostul devine o preocupare secundara pentru individul aflat in dificultate, acesta pierzandu-si interesul pentru rezolvarea situatiei in care se afla si, “stimulat” de alte preocupari colaterale, pierde definitiv controlul asupra situatiei in care se afla si nemaiputand accepta ajutorul ce ii este oferit este evacuat din nou din spatiul pe care il ocupa si nemaiavand unde se duce ajunge in strada. Cred ca prima noapte petrecuta pe strada are un impact major asupra psihicului celui aflat in aceasta situatie nefericita, impact psihic negativ accentuat in perioada urmatoare de lipsa mijloacelor de asigurare a celor necesare vietii, in general bunuri de stricta necesitate, mancare si apa. Probabil ca acest moment de cumpana ar fi cea mai indicata perioada in care cetateanul aflat in nevoie ar trebui sa primeasca ajutor, dar, asa cum majoritatea oamenilor strazii subliniaza atunci cand sunt intrebati, nimeni nu se pregateste sa devina om al strazii si nici nu exista nici o institutie care sa te pregateasca pentru aceasta situatie. Ulterior ajutorul vine, dar vine de obicei cand apar alte situatii limita pentru cetateanul ajuns om al strazii, de obicei cand are un accident, cand i se face rau sau se imbolnaveste grav. Acest ajutor vine de obicei de la cetateni binevoitori sau de la asociatii de profil si nicidecum de la stat, stat care ar trebui sa fie cel mai interesat de recuperarea cetatenilor pierduti. Si chiar si asa, acest ajutor este unul punctual si nu il ajuta pe individ sa isi rezolve problemele de fond, sa isi gaseasca un adapost, sa isi refaca actele de identitate, sa isi asigure un loc de munca si sa se reintegreze in familie si in societate.

Homeless

Despre nevoia unui adapost si despre dreptul de a avea sau nu avea unul

Nevoile de baza ale omului, la fel ca ale altor mamifere asemenea lui sunt aerul, apa, mancarea, somnul si sexul. Oricare din aceste nevoi este eliminata duce la disfunctiuni fundamentale ale fiintei umane sau ale societatii din care face parte. Dar, tocmai din cauza faptului ca omul este un animal foarte social, excesiv de social am putea spune, aceste nevoi de baza, primare, odata satisfacute, determina nevoi secundare si tertiare, unele despre care putem si merita sa vorbim si altele despre care nu putem si nu merita sa vorbim. O consecinta imediata a nevoilor umane de baza este aparitia nevoii de adapost, adapostul fiind initial considerat locul in care ne putem satisface in siguranta nevoile de baza si care constituie fundamentul pentru satisfacerea unor nevoi de alte grade, nevoi individuale si sociale. Posesia si/sau folosirea unui adapost confera individului un confort psihic necesar desfasurarii activitatilor zilnice care ii aduc beneficii in plan personal si il clasifica din punct de vedere social, pe cand lipsa acestuia, sau imposibilitatea folosirii intr-un mod util a unui adapost adecvat duce la deteriorarea fiintei umane si la deteriorarea sau distrugerea relatiilor sociale pe care aceasta entitate umana le intretine. De altfel in ziua de azi este greu sa vorbim despre un adapost intr-un alt context decat contextul social. Dezvoltarea aglomeratiilor urbane nu a fost determinata de nevoi primare, individuale, ce trebuiau satisfacute ci a avut suportul puternic al nevoilor sociale ce trebuiau acoperite. Nu este clar momentul in care adapostul a devenit ceea ce numim azi “casa”, incluzand aici distinctia pe care o facem aici intre casa si locuinta, dar de-a lungul timpului omul a reusit sa confere locuintei sale o dimensiune sociala foarte importanta, dimensiune care i-a adus aprecierea sau respingerea din partea comunitatii in care traia, a determinat prosperitatea si bunastarea familiei sale, a condus la conglomerarea locuintelor de acelasi fel in arii geografice bine delimitate, a crescut si doborat oameni, comunitati, natiuni si imperii. Exista oameni si oameni, case si case. Exista oameni multumiti cu adapostul lor si oameni care nu sunt multumiti. Exista oameni care si-au construit case mai mari pentru a isi declara un anumit statut economic sau social in comunitate si exista oameni care minimizeaza importanta sociala si personala a adapostului, locuind in case care le indeplinesc la minim toate nevoile. In afara de nevoile biologice si sociale de care vorbeam mai devreme importanta adapostului, casei, locuintei, este exact aceeasi pe care hotaram noi sa i-o acordam. Izoland extremele, oamenii pentru care casa lor reprezinta motivul pentru care merita sa traiesti si oamenii pentru care casa poate sa fie si o scorbura intr-un copac mai mare, pentru noi toti ceilalti casa ne este unealta cu care ne asiguram traiul si locul in societate. Pentru noi toti ceilalti care avem sau folosim o casa, am vrut sa spun!

Exista o mica parte a societatii care nu are acces la nici un fel de adapost propriu, care nu poseda sau nu foloseste o casa, care nu dispune de functiunile personale si sociale ale unei locuinte si, din nefericire, nici nu are posibilitatea sau speranta de a isi putea satisface aceasta nevoie de adapost in viitorul apropiat. Situatia in care se gasesc acesti oameni este, atat pentru ei cat si pentru societate, una dintre cele mai grele si mai complicate situatii in care se poate gasi un om in relatia cu societatea. Pentru om situatia este aproape fara iesire deoarece nu poate spera la o imbunatatire a starii in care se gaseste prin eforturi proprii iar ajutorul extern este cele mai multe ori conditionat de alte situatii pe care individul insusi nu le poate controla. Un om fara adapot nu isi poate exercita deplinatatea drepturilor civile, nu isi poate cauta o slujba stabila si nu poate spera la relatii sociale de lunga durata. In plus, majoritatea acestor oameni se afla in aceasta perioada nefericita a vietii lor si in atentia autoritatilor, dar din nefericire de cele mai multe ori nu intr-un sens pozitiv, ci intr-un sens total negativ, cel mai adesea vizand coercitia destinului lor in sensul dependentei si mai accentuate fata de stat si al disparitiei persoanei lor din spatiul public, spatiu public unde prezenta lor este pe buna dreptate deranjanta pentru ceilalti cetateni si activitatile lor. De cele mai multe ori persoanele fara adaport capata in urma situatiei in care se gasesc si traume de natura psihica, care uneori evolueaza in boli care le agraveaza si mai mult situatia si care se afla atat din cauza imposibilitatii primirii unui tratament adecvat cat si din cauza stigmatului social care ii marginalizeaza si mai mult, ii indeparteaza de posibilitatea reglementarii situatiei lor intr-un mod care sa fie convenabil si pentru individ, si pentru societate, si pentru cei care eventual au incercat sa acorde asistenta cetateanului aflat in dificultate. Pentru societate situatia este grea prin insasi definitia ei, societatea pierzand din ansamblul membrilor ei ce isi aduc contributia la bunastarea tuturor indivizi care nu numai ca nu mai produc, dar aduc o sarcina suplimentara societatii fata de cea normala adusa de un cetatean util social. O societate normala dealtfel nu are parghii, legi, pentru a controla acest fenomen, si e normal sa nu aiba atata timp cat acest fenomen este o exceptie si nu o regula. Din nefericire exista tari, printre care eu as clasa si Romania, in care fenomenul lipsei locuintelor este in plina dezvoltare, din ce in ce mai multi oameni suferind din cauza lipsei locuintei si din ce in ce mai mult societatea simtind la randul ei presiunea pierderii unor oameni valorosi din ansamblul ei. O mare parte dintre cei care se gasesc in situatia nefericita de a nu putea beneficia de o locuinta sunt in mod traditional in Romania oameni ajunsi la varsta adulta provenind din copii orfani sau abandonati de familie, oameni batrani care ajunsi la o varsta inaintata sunt indepartati de familie si lipsiti de drepturile ce li se cuvin catre sfarsitul vietii, oameni executati de banci sau alte diverse institutii pentru datorii acumulate si pe care nu au reusit sa le achite, oameni bolnavi, de cele mai multe ori cu afectiuni psihice, oameni care au fost instrainati de locurile natale si nu au reusit nici sa isi creeze un rost in mediul urban si nici sa se intoarca in locurile de provenienta si alte categorii de oameni nefericiti. Pentru fiecare din acesti oameni exista o solutie particulara, nefiind identificata pana in prezent o solutie globala, nici de catre autoritati si nici de catre asociatiile de profil, care de altfel se gasesc din abundenta. Toate incercarile globale de a scoate aceste persoane din starea in care se gasesc s-au concentrat pe ajutorarea materiala si spirituala, ajutorare care nu a facut decat sa mareasca dependenta persoanei respective fata de societate, dependenta de care vorbeam si mai sus.

Este evident ca nici persoanele care se afla in situatia descrisa nu lasa impresia ca se straduie sa isi corecteze situatia, dar fiind de obicei preocupati de asigurarea existentei pe termen scurt (mancare, apa, izolare fata de vitregiile naturii, izolare fata de reactia societatii) nu pot, nu au timpul necesar, nu reusesc sa se mobilizeze pentru rezolvarea propriei situatii. Dupa parerea mea primul pas care trebuie facut de oamenii aflati in aceasta situatie este constientizarea situatiei in care se gasesc ca una temporara, declararea acestei stari de fapt in societate si admiterea existentei unei solutii, mai indepartate in timp, dar adecvata pentru incetarea definitiva a acestei situatii temporare. Neconstientizarea situatiei ca una temporara, nefortarea imprejurarilor in sensul rezolvarii situatiei, reprezinta premizele esecului in rezolvarea lipsei adapostului, locuintei. Al doilea pas pe care ar trebui sa il faca dupa parerea mea oamenii aflati in aceste situatii delicate este acceptarea faptului ca au nevoie de ajutor si intreprinderea de actiuni in vederea receptionarii acestui ajutor. Nu este usor, ba chiar eu consider ca este un pas psihologic important, pe care il pot face numai oamenii puternici, sa te adresezi altora pentru ajutor, deoarece pierzi, cedezi prin acest act o parte din independenta si din statutul pe care ti-l asumi, chiar daca in acest moment acest status este foarte jos, neinsemnat practic, si toate acestea fara garantia ca ajutorul pe care ipotetic l-ai primi ar fi bine intentionat si adecvat rezolvarii problemei personale. In plus odata cerut un ajutor ar putea deveni problematic la un moment dat datorita conditiilor si care s-ar putea desfasura si a finalitatilor catre care ar putea evolua, mai mult, s-ar putea sa nu mai poata fi refuzat ceea ce ne duce la un al treilea pas important: acceptarea numai a ajutorului care aduce beneficii persoanei in dificultate, fara costuri colaterale importante si care are in mod evident o componente benefica importanta pentru persoana in nevoie fata de persoana, fizica sau juridica, care acorda ajutorul. Un om bine intentionat ar putea sa imi spuna ca este usor sa vorbesti de pe margine, atunci cand ai un acoperis deasupra capului prin care, cat de cat, nu ploua si nu prea bate vantul, si atunci cand ai mancarea zilei de maine asigurata aproape in fiecare zi. Este adevarat, au dreptate, dar nu pot decat sa judec situatiile mai mult sau mai putin ipotetice in care un concetatean s-ar putea afla si sa gasesc cele mai bune actiuni cu care as putea sa il ajut, determinand implicit si conditiile de desfasurare ale acelor actiuni, si acest lucru ar trebui sa fie valabil pentru orice persoana care ar vrea sa puna umarul in rezolvarea acestor situatii particulare si neplacute. Si nu este usor pentru ca ideile unora sunt ciudate, nelalocul lor si nocive pentru situatia data.

Una dintre aceste idei este conceptul dreptului la un adapost, idee destul de agresiv promovata de unele asociatii ce activeza in domeniul asistentei sociale dar si de unele partide de stanga sau de extrema stanga. Exagerand si mai mult, aceste organizatii arunca in spinarea societatii problema lipsei adapostului, a locuintei cetateanului aflat in dificultate, promovand o conceptie care obliga societatea sa isi asume obligatia si costurile adapostului respectivului cetatean. Aceste sintagme sunt departe de a fi adevarate, dar ideea in sine, dezbracata de considerentele sociale, redusa la nivelul de participare benevola, merita atentia noastra si o discutie pe acest subiect. Drepturile fiintei umane sunt notiuni complexe, care tin de identitatea si activitatea individului, si se inteleg in general ca drepturi civice, politice, economice și sociale, fara a fi in mod unanim acceptate de catre toate statele si organizatiile. Oricum, o scurta enumerare devine destul de lunga si poate fi sintetizata cam asa: drepturi privind demnitatea (demnitate umana, dreptul la viata, dreptul integritatii persoanei, dreptul de a nu fi torturat, pedepsit sau tratat inuman sau degradant, dreptul de a nu fi sclav sau de a nu fi fortat sa muncesti), drepturi privind libertatile (dreptul la libertate si la siguranta, dreptul privind respectarea vietii private si de familie, protecția datelor, dreptul la casatorie si dreptul de a intemeia o familie, libertatea de gandire, de constiinta si de religie, libertatea de exprimare si de informare, libertatea de intrunire si de asociere, libertatea artelor si stiintelor, dreptul la educație, libertatea de alegere a ocupației si dreptul la munca, libertatea de a desfasura o activitate comerciala, dreptul de proprietate, dreptul de azil, protectia in caz de stramutare, expulzare sau extradare), drepturi privind egalitatea (egalitatea in fata legii, nediscriminarea, diversitatea culturala, religioasa si lingvistica, egalitatea intre barbati si femei, drepturile copilului, drepturile persoanelor in varsta, integrarea persoanelor cu handicap), drepturi privind solidaritatea (dreptul lucratorilor la informare si la consultare in cadrul intreprinderii, dreptul de negociere si de actiune colectiva, dreptul de acces la serviciile de plasament, protecția in cadrul concedierii nejustificate, conditii de munca echitabile si corecte, interzicerea muncii copiilor și protectia tinerilor la locul de munca, viata de familie si viața profesionala, securitatea sociala si asistenta sociala, protectia sanatatii, accesul la serviciile de interes economic general, protectia mediului, protectia consumatorilor), drepturile cetatenilor (dreptul de a alege și de a fi ales, dreptul la buna administrare, dreptul de acces la documente, dreptul de petitionare, libertatea de circulatie si de sedere, protectia diplomatica si consulara), drepturi privind justitia (dreptul la o cale de atac eficienta si la un proces echitabil, prezumția de nevinovatie si dreptul la aparare, principiile legalitatii si proportionalitatii infracțiunilor si pedepselor, dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de doua ori pentru aceeasi infractiune). Dupa cum vedeti multe, dar printre acestea nu scrie nicaieri dreptul la o locuinta proprie. E adevarat ca este inscris dreptul la demnitatea umana de exemplu, demnitate care sufera serios in lipsa unei locuinte, dar nu sufera din cauza societatii ci din cauza individului, deci nu poate fi invocat in situatiile despre care vorbim. Mai este de asemenea inscris si dreptul de acces la serviciile de plasament, drept care este bine venit, dar nu implica posesia asupra unei locuinte si nu implica obligativitatea plasamentului. Deci este departe de noi situatia in care am acceptat ca societate sa suportam costurile privind locuinta oricarui cetatean fara adapost. In plus exista drepturi mai importante decat cel in discutie care sunt cronic trecute cu vederea de catre societate, prin reprezentantii sai, guvernele, si care ne sunt incalcate zilnic fara a avea posibilitatea sa ne aparam. De exemplu dreptul la buna administrare, ciudat drept in tara cu cel mai incompetent guvern din cate pot exista. Sau protectia datelor, intr-o tara in care convorbiri telefonice inregistrate ilegal de tot felul de entitati apar in presa. Deci, nu putem vorbi despre dreptul cetateanului de a avea o locuinta, un adapost propriu, este insa important si sa vedem daca avem dreptul sa nu avem o locuinta, ma rog, un adapost. Cert este ca pentru a ti se elibera actele de identitate trebuie sa faci dovada unui domiciliu permanent, cu alte cuvinte sa ai o locunta sau sa folosesti una. Daca ai avea o locuinta sau ai folosi in mod legal una nu ai mai fi cetateam fara adapost, deci trebuie sa ai o locuinta pentru a putea fi inregistrat si a ti se putea elibera acte de identitate. Nu ai locuinta, nu ai identitate. Nu ai identitate, nu ai acte. Nu ai acte, nu ai drepturi. Nu ai dreptul sa nu ai drepturi, deci nu ai dreptul sa nu ai o locuinta. In plus fara o locuinta nu poti desfasura, sau nu poti desfasura in mod eficient, cea mai mare parte, daca nu chiar toate, a indatoririlor si obligatiilor pe care le ai ca cetatean fata de societatea din care faci parte sau in particular fata de familie sau fata de tine insuti. Discutia este complicata si lunga, avand multe ramificatii in multe domenii, dar cu cat se discuta mai mult, cu cat se consuma mai multa energie si resurse pentru discutii, cu atat ne indepartam de rezolvarea problemei. A continua sa analizam la nesfarsit implicatii si consecinte, cauze si evolutii, nu aduce nici un beneficiu celor care se confrunta efectiv cu problema, in cel mai bun caz ofera ceva activitate unor oameni care nu pot trece la actiune.

Cetatenii fara adapost au nevoie urgenta de, evident, un adapost care sa le legitimeze situatia in fata societatii. Problema lor nu se poate rezolva de la sine, dar pentru rezolvarea eficienta si de lunga durata a situatiei cetateanul aflat in nevoie cat si entitatile care vor sa il ajute trebuie sa accepte problema si nevoia de ajutor si actiune, trebuie sa identifice cauzele si sa la trateze eficient astfel incat sa ataseze situatiei un caracter temporar, pentru care se poate identifica un sfarsit care sa convina ambelor parti, si cetateanului fara adapost, si societatii, si trebuie sa elaboreze scenarii care sa fie sustenabile dupa rezolvarea situatiei temporare, scenarii care trebuie sa creeze din fostul om fara adapost un cetatean care sa contribuie pozitiv la bunastarea societatii. Nu este in interesul societatii ignorarea problemelor grave pe care unii dintre membrii ei le au, si in acest context trebuie tinut seama de faptul ca solutii fanteziste, incorecte si pana la urma discriminatorii, de genul ajutoarelor sociale infinite si neconditionate nu fac decat sa agraveze situatia in care se afla semenii nostri si sa creeze un curent favorabil permanentizarii acestui tip de situatie. In general resursele necesare rezolvarii problemelor oamenilor fara adapost exista din abundenta, dar sunt gestionate foarte prost, de entitati care au alte interese decat rezolvarea problemelor, caci bineinteles, fara oameni ai strazii ar ramane fara activitate, fara slujbe si fara prilejul de a crea situatii care enerveaza pe toata lumea.