Filozofie

Toti membrii asociatiei adera la un set de concepte morale si filozofice enumerate sumar in Statutul Asociatiei. Pentru a evita orice ambiguitati privind aceste concepte in continuare sunt prezentate cateva note privind conceptele organizatiei. Pentru o usoara asimilare se recomanda consultarea in paralel a Statutului.

Valoarea de adevar a unei comunicari in societate a fost traditionnal privita ca incerta, discutabila si in cel mai bun caz contestabila in functie de intereselede moment ale uneia sau alteia dintre parti. Aceasta atitudine a fost incurajata si promovata de-a lungul timpului, dar in ultimul timp atitudinea dublicitara fata de adevar a fost puternic promovata de autoritati si politicieni, inclusiv prin scoli si universitati. Nu este rar sa vedem politicieni ce sustin la un moment dat un anumit aspect al unei probleme pentru ca mai apoi sa sustina exact contrariul fara nici o urma de rusine sau remuscare. Nu este rar sa vedem in presa sau la televiziuni probleme clare, cu valoare de adevar certa, stabilita in mod stiintific, sa fie disecate si intoarse pe toate fetele, sa le fie atribuite proprietati si caracteristici tendentioase, sa fie analizate de persoane publice si celebritati fara nici o pregatire in domeniul analizat, fara constiinta si fara rusine. Nu este rar sa vedem in parlament legi votate contrar oricaror norme de compatibilitate cu valoarea de adevar al textului votat, al interesului cetatenilor, tarii si poporului. Adevarul nu are grade. Desi nu este usor de definit sau inteles, in general prin adevar se intelege: acordul unei expuneri cu un fact sau cu realitatea, fidelitatea fata de un original, standard sau ideal. De observat faptul ca definitia adevarului nu implica nuante, dezbateri sau interpretari. Definitia adevarului nu este fidelitatea aproximativa fata de un original si nici cat de cat corespondenta unui fapt cu realitatea. Ca urmare valoarea de adevar a oricarei comunicari este unica, absoluta si neinterpretabila. Nu ne este necunoscut faptul ca de-a lungul timpului filozofi mai mult sau mai putin inteligenti, politicieni mai mult sau mai putin corupti, saltimbanci in ale socialului si istorici, sociologi si mascarici au pervertit conceptul de adevar pana la nivelul la care nu se mai poate face distinctie intre adevar si minciuna. Cel mai popular exemplu pe aceasta tema este paradoxul mincinosului (“Aceasta propozitie este falsa”). Nu cred ca exista un alt exemplu care sa faca apologia prostiei in aceeasi masura ca acesta propozitie care nici macar nu este vreo inventie moderna. Cine nu intelege faptul ca intre continutul unei comunicari si valoarea de adevar intrinseca a acelei comunicari nu exista nici o legatura, ca in realitate comunicarea, limbajul in sine a aparut din necesitatea exprimarii de adevaruri, ca o propozitie este de la inceput presupusa a fi adevarata nu poate atinge probitatea morala pentru a fi membru in aceasta organizatie. Evolutia i-a permis omului sa introduca abstractizarea conceptelor si sa aplice aceasta abstractizare la nivelul comunicarii, dar originile comunicarii, intentia si expresia in sine a comunicarii ne obliga sa asiguram oricarei propozitii o valoare de adevar pur booleana. Apare intrebarea de ce sustinem investigarea stiintifica ca unic mijloc de stabilire a adevarului unei comunicari, exact in epoca in care intoarcerea la traditiile, obiceiurile si religia stramosilor par vitale pentru identitatea si unitatea unui popor. Ei bine, traditiile, obiceiurile sau religia sunt lucruri frumoase si utile in societate, lucruri care ne unesc si care ne identifica ca o comunitate libera de influente externe, dar asta nu inseamna ca oricare dintre aceste lucruri frumoase pot constitui o argumentare in stabilirea valorii de adevar a unei comunicari sau a unei expuneri. Astazi copiii se nasc la maternitate si nu in caruta, infectiile dentare se trateaza de catre dentist cu antibiotice si nu cu tuica si usturoi introdus in ureche, folosim telefoane mobile si nu buciumul, automobile si nu calul, ne spalam des si apreciem igiena, contraceptia si asistenta medicala de urgenta, toate aceste lucruri ne sunt la indemana datorita progresului stiintei si fara a aduce vreo atingere traditiilor si obiceiurilor.

Un subiect cu totul aparte in societatea romaneasca este religia, mai mult de 60% (sursa) dintre romani declarandu-se religiosi. Ei bine, aceasta organizatie nu este impotriva religiei, intelege importanta religiei in societate si apreciaza la adevarata valoare contributia religiei la identitatea nationala, asa cum a evoluat ea de-a lungul timpului. Totusi religia nu poate constitui in nici un fel un argument in nici un fel de dezbatere. Religia este conceptul cel mai volatil existent de-a lungul istoriei si ideile si conceptiile religioase evolueaza de-a lungul epocilor in moduri subtile si nu intotdeauna evidente. De exemplu este larg acceptat in societate faptul ca morala crestina se afla la baza organizarii si functionarii societatii din ziua de azi iar ca la baza moralei crestine se afla Cele Zece Porunci. Ei bine, orice persoana, religioasa sau nu, intrebata care sunt Cele Zece Porunci in general se chinuie sa isi aminteasca si reuseste sa numeasca cam trei:”sa nu furi, sa nu ucizi si sa nu minti”. Nimic mai fals, doua dintre aceste virtuti nici macar nu se gasesc printre Cele Zece Porunci. Sa nu furi este porunca a opta, dar sa nu ucizi a aparut in constiinta populara derivata din porunca a sasea, “sa nu comiti crima”. In mod eronat uciderea si crima au fost asimilate de societatea contemporana cu concursul larg al clasei politice care in multe tari, cu imensa aroganta, a agregat statului dreptul de a comite crime in numele legii, dar trebuie avut in vedere ca in multe societati, de-a lungul intregii istorii cunoscute a existat o diferenta mare intre ucidere si crima, diferenta care nu a facut decat sa impinga societatea pe scara evolutiei sociale si sa ne aduca pe toti acolo unde suntem astazi. Sa nu minti iarasi nu face parte dintre Cele Zece Porunci, interpretarea populara acordand acest sens poruncii a noua, “sa nu depui marturie stramba”. Asadar religia este un concept fluid, adaptabil la conceptiile sociale ale unei anumite epoci si deci nu poate constitui un argument in nici o expunere. De aici ideea ca obiceiurile, traditiile si religia nu reprezinta concepte stiintifice si nu poarta valoare de adevar. Acest fapt nu le stirbeste in nici un fel valoarea sociala.

Un drept absolut casigat in societatea de astazi este libertatea de exprimare. Organizatia noastra pretuieste acest drept ca un drept fundamental si inatacabil, dar promoveaza autocenzura in debitarea prostiilor. Libertatea de exprimare este un drept juridic, in sensul in care o persoana nu trebuie trasa la raspundere pentru ideile si conceptiiile sale, dar libertatea de exprimare nu este asimilata dreptului de a minti deoarece minciuna este pedepsita de lege. In mod normal adevarul comunicarilor pe care le tansmitem trebuie sa ne fie clar in momentul exprimarii, sa nu poata fi contestat si sa existe posibilitatea de demonstrare stiintifica a conceptelor exprimate. In nici un caz cerinta fundamentala de a exprima in exclusivitate comunicari adevarate nu poate fi privita ca o ingradire a libertatii de exprimare. In acest sens trebuie inteles si faptul ca libertatea de exprimare a avut evolutii spectaculoase de-a lungul diverselor epoci si in cadrul diverselor societati dar nu a fost niciodata folosita in mod mai eronat decat in ziua de azi in societatea romaneasca pentru exprimarea si promovarea de neadevaruri. De aici cerinta morala de a intelege libertatea de exprimare ca dreptul de a impartasi comunicari a caror valoare de adevar este sustinuta de fapte, argumente, actiuni demonstrabile ca adevarate prin metode stiintifice sustenabile.
Libertatea de actiune (in interes propriu) este alt drept incontestabil al fiintei umane. Cu toate acestea noi promovam intelepciunea, autocenzura si cumpatarea in intreprinderea actiunilor. Toate actiunile intreprinse trebuie sa aiba un tel final direct corelat cu actiunea intreprinsa, trebuie telul actiunii trebuie sa fie tangibil in limitele actiunii sau altor actiuni asociate. In nici un caz nu consideram o actiune ca fiind total reversibila, fara consecinte si fara urmari. De aceea noi definim libertatea de actiune ca dreptul a aduce modificari unei stari de fapt in interes propriu cu un scop justificabil ca cert, direct si legitim.

Organizatia noastra promoveaza responsabilitatea oricaror interactiuni ale individului cu societatea. Responsabilitatea nu trebuie privita ca o interdictie in exercitarea oricarei actiuni sau comunicari, ci trebuie privita mai degraba ca mijlocul prin care legam actiunea de urmarile sale. In mod traditional responsabilitatea se defineste ca: atitudine constienta, simț de raspundere fata de obligatii; sarcina, raspundere pe care si-o asuma cineva. In societatea de astazi cetatenii sunt invatati sistematic de catre stat ca nu poarta nici un fel de responsabilitate. Toate eforturile pentru promovarea iresponsabilitatii incep de la cei mai mici copii inregimentati in procesul de instruire si nu se termina pana la terminarea scolilor superioare. In nici un caz cetateanul iresponsabil nu face bine societatii si tarii. In nici un caz lipsa de responsabilitate individuala nu promoveaza o societate responsabila. Actiune fara consecinte nu exista, chiar daca in unele situatii consecintele nu pot fi identificate imediat. Decalajul mare intre actiune si consecintele sale nu face in cele mai multe cazuri decat sa agraveze consecintele, nu sa le diminueze. De aici promovarea in cadrul asociatiei noastre a responsabilitatii cuvantului si actiunilor.

Note privind promovarea muncii:
Munca este definita in limbajul curent ca fiind o activitate ce implica efort fizic sau mental executata pentru a obtine un scop sau un rezultat. Conceptul nefericit in aceasta definitie este efortul. Aceasta notiune implica faptul ca munca nu este o activitate placuta, relaxanta, de divertisment sau un hobby. Cel mai probabil aceasta particularitate a muncii a facut-o foarte nepopulara in societatea romaneasca, de la omul obisnuit care stie in mod traditional cum sa se fereasca de munca si pana la stat care a creat numeroase legi impotriva desfasurarii normale a procesului de munca, a creat autoritati, inspectori si a instituit amenzi impotriva celor ce desfasoara activitatea de a munci. Intr-o anumita masura aceasta atitudine este oarecum justificata de faptul ca desfasurata in conditii improprii, fara o pregatire adecvata si fara o organizare stiintifica munca poate conduce la accidente, boli profesionale, ineficienta, si poate alte consecinte inimaginabile care pot culmina cu invaliditate si moarte. Oricare ar putea fi consecintele nefericite ale muncii totusi acestea nu apar decat in cazuri foarte particulare in care au fost incalcate principiile minime ale desfasurarii activitatii. Nu trebuie ignorat faptul ca de-a lungul evolutiei sale omul a fost constrans sa munceasca de factori obiectivi, acum indepartati in mare parte din societatea moderna, cum ar fi foamea, frigul, fenomenele naturale. Cu alte cuvinte viata in trecut a insemnat o cantitate insemnata de munca numai pentru supravietuire, asta fara a lua in calcul interdependintele sociale si personale, obligatiile si superstitiile. Faptul ca in societatea de azi nu trebuie sa muncim ca sa supravietuim nu insemna ca nu trebuie sa muncim deloc. In societatea moderna munca a devenit organizata si structurata, a capatat o dimensiune sociala si relationala, a structurat si dezmembrat grupuri si a creat ierarhii, bunastare, personalitati si vedete, bogati si saraci. Plusvaloarea este consecinta a muncii. Din nefericire in Romania plusvaloarea a fost demonizata, definitia acesteia din Dictionarul Explicativ al Limbii Romane (editia 1998) introducandu-ne brusc direct in tumultul luptei de clasa: Plusvaloarea este valoare nou creata de catre muncitorii salariati in procesul de productie peste echivalentul valorii fortei lor de munca si insusita gratuit de catre patroni. Prima sintagma socanta este “insusita in mod gratuit de catre patroni”. Nimic mai imbecil, in realitate relatiile de munca intre angajat si patron nu sunt conditionate sau determinate de plusvaloare, plusvaloarea ramanand in societatea comerciala ca parte esentiala a procesului economic , si nu in buzunarul patronului cum se straduie statul roman comunist sa imprime adanc in constiinta poporului roman. O alta sintagma flagrant imbecila a acestei definitii este ” plusvaloarea este valoare nou creata de catre muncitorii salariati” implicand faptul cu totul si cu totul fals ca plusvaloarea poate apare numai in cazul muncii retribuite. In realitate intre munca prestata si beneficiul realizat in urma muncii nu exista vreo conditie care sa implice relatii de munca. In societatea moderna cea mai mare parte a plusvalorii se reintoarce in societate sub forma de impozite si taxe si nu foloseste pentru definirea sau consolidarea vreunor clase sociale si in nici un caz nu poate servi drept pretext pentru lupta de clasa cea atat de draga statului roman. Asta fara a pune la socoteala faptul ca statul este cel mai mare beneficiar direct al plusvalorii, impozitand direct plusvaloarea printr-un impozit de dicat, TVA-ul, 24% acum in Romania. Cautand o definitie mai realista pentru plusvaloare gasim faptul ca in general plusvaloatrea se defineste ca fiind diferenta intre munca depusa si beneficiul realizat, mai capitalist spus intre costurile de productie si valoarea de vanzare. Pe intelesul tuturor daca produc o paine care imi e necesara sa ma satur, nu aduc plusvaloare dar daca produc in acelasi timp doua paini una care sa ma sature pe mine si una care sa o sature si pe sotia mea aduc plusvaloare si bunastare in societate. Rolul suprem al economiei oricarui stat este sa aduca bunastare cetatenilor, oarecum in contrast cu doctrina universal acceptata in societatea moderna, aceea ca o economie sanatoasa este generatoare de venituri sustenabile pentru stat. Nu exista in acest sens nici o justificare a conceptului de stat – agent economic deoarece rolul original al statului nu a fost redistributia bunastarii in societate si nici macar gestionarea ei intr-un fel sau altul. Cea ma cumplita pierdere a societatii moderne este intreruperea trinomului munca-plusvaloare-bunastare, toate institutiile de invatamant din ziua de azi facand eforturi de a disocia munca de valoarea ei individuala si sociala, de a demoniza relatiile de munca, de a ascuti diferentele si contradictiile sociale. Este foarte greu de anticipat rezultatul acestei politici pe termen lung dar este unanim acceptat ca demonetizarea muncii este un proces de evolutie sociala cu rezultate imprevizibile. Orice proces social brusc este de altfel predispus la rezultate imprevizibile. Revolutia industriala a introdus pe scara larga masinile in procesul de productie, cu rezultate larg aclamate in epoca, dar totusi 200 de ani mai tarziu masinile concureaza direct oamenii pentru locuri de munca ce nu mai sunt generate in acelasi ritm de economie, producand schimbari sociale majore. Cu totul de neinteles o parte a clasei politice asimileaza acestui proces conotatii pozitive, si anume apropierea de momentul in care munca nu va mai fi o nevoie sociala ci un moft. Practic se omit urmatoarele concepte:
– mijloacele de munca, oricare ar fi ele, nu sunt in proprietatea si folosinta nemijlocita a beneficiarilor muncii, ca urmare rezultatul muncii nu se va distribui in mod egal pentru nevoile membrilor societatii
– ca etapa primordiala in lantul economic desfintare muncii umane duce la destructurarea economiei, fara etalonul muncii nu exista etalonul rezultatului muncii
– munca este o valoare sociala independenta de scopul ei final, adica nu exista garantii impotriva destructurarii sociale in lipsa relatiilor de munca
– munca este un mod de expresie, un mod de a capata o identitate, o oportunitate pentru individ de a se asocia unui grup si de a contribui la bunastarea societatii
– munca pozitioneaza individul fata de societate, il face parte din societate
De amintit ca in definitia muncii efortul intelectual si efortul fizic sunt puse pe acelasi plan, sunt echivalente si echivalate in procesul de munca. Asta implica faptul ca pentru un proces economic normal atat efortul fizic cat si efortul intelectual sunt indispensabile si complementare. Nici o doctrina economica realista nu a reusit sa demonstreze superioritatea vreunuia dintre cele doua componente ale muncii fata de celalalt. Luate in esenta lor procesele de munca se reduc la componenta timpului uman investit in economie. Din acest punct de vedere dimensiunea sociala a muncii nu poate fi redusa sau inlocuita cu un alt fel de participare a omului in procesul economic. In organizatia noastra munca este considerata cel mai de pret drept, cea mai inalta obligatie si singura activitate umana ce nu poarta conotatii negative pentru individ sau pentru societate.

Note privind educatia si invatamantul:
Dictionarul Explicativ al Limbii Romane noteaza in dreptul notiunii de educatie: Ansamblu de masuri aplicate in mod sistematic în vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor si ale tineretului sau, prin extensie, ale oamenilor, ale societății etc.; rezultatul acestei activitati pedagogice; buna crestere, comportare civilizata in societate. In mod clar educatia are pe de o parte o componenta personala, ce contribuie la formarea si dezvoltarea insusirilor intelectuale, si pe de alta parte o componenta sociala, componenta ce determina comportarea civilizata in societate. Spre deosebire de educatie, tot in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane notiunea de invatamant este detaliata ca: domeniul si activitatea de instruire si de educare prin scoli. In mod ciudat deci procesul de invatamant este legat de procesul de educare, mai exact conform definitiei procesul de educare fiind o componenta a procesului de invatamant, si in plus, se precizeaza in mod direct ca aceasta activitate se desfasoara in scoli. Ca si in cazul altor notiuni Dictionarul Explicativ al Limbii Romane se concentreaza cu preponderenta asupra aspectelor lingvistice ale notiunii si ignora adevarul intrinsec al comunicarii. In mod normal educatia este perceputa ca efortul personal de intergrare in canoanele sociale, cu sau fara constrangerea societatii, a grupului sau a familiei din care subiectul face parte. Din contra, procesul de invatamant in general este privit ca un proces individual sau colectiv de instruire. In societatea moderna procesul de invatamant a capatat o dimensiune circumstantiala, mai exact societatea nu mai este in mod direct si decisiv influentata de gradul de instruire a fiecarui membru al ei, detasand din nefericire procesul de invatamant de scopul lui final. Prin contrast, datorita metodelor si practicilor sociale moderne, procesul de educatie nu a scapat de presiunea sociala asupra individului, practic chiar si astazi gradul de educatie al oricarui membru al societatii se reflecta direct in gradul mediu de educatie al societatii. In cadrul asociatiei intelegem sa promovam atat procesul de educatie cat si procesul de invatamant deoarece un cetatean educat dar neinstruit este inutil social, nu se poate integra si nu poate contribui la avansul societatii. Procesul de educatie in sine nu este garantia unei integrari si acceptari sociale sociale, iar asocierea procesului de invatare cu procesul de educare pare normal si firesc intr-o societate care isi doreste cetateni activi social si pregatiti pentru viitor.

Note privind notiunea de deontologie profesionala
Deontologia este un considerata o componenta a eticii care se ocupă cu studiul normelor si obligatiilor specifice unei activitati profesionale. Deontologia le impune indatoriri practicantilor unei anumite profesii, fie ca acestia sunt constienti si adera la valorile profesiei lor, fie prin comparatie du ceilalti participanti la aceeasi profesie. Un cod deontologic presupune reguli mai mult sau mai putin stricte pentru toti membri practicanti ale unei anumite profesii. In general codurile deontologice profesionale prevad notiuni generale referitoare la interactiunea profesiei cu societatea sau interactiunea personala a unui membru practicant al unei anumite profesii cu membrii ai societatii nepracticanti ale acelei profesii si in general fac referire la norme onestitate,corectitudine si sinceritate, interzic difuzarea cu bunastiinta informatii false sau inselatoare privind profesia desfasurata si rezultatul muncii efectuate, protejeaza informatiile furnizate de societate in cadrul interactiunii cu membrii practicanti ai unei anumite profesii, avertizeaza impotriva conflictelor de interese, avertizeaza impotriva coruptiei, stabilesc reguli pentru colaborare si interactiune in cadrul unei profesii. Un aspect important prezent de-a lungul istoriei dar ignorat in prezent este datoria oricarui membru practicant al unei profesii, aderent la deontologia acelei profesii, de a demasca orice alt practicant al aceleiasi profesii care nu respecta normele deontologice profesionale. Asadar
o deontologie profesionala nu impune membrilor practicanti ai unei anumite profesii proceduri si norme prin care sa isi desfasoare profesia, ci impune norme de interactiune, prezentare si reprezentare ale unei anumite profesii in societate. Noi consideram ca disparitia pe cale larga a deontologiei profesionale din viata publica reprezinta unul din factorii care destructurat societatea in care traim.

Note privind cultura stiintifica a societatii
Prin cultura stiintifica intelegem cunoasterea acumulata prin studiu sistematic si organizata in concordanta cu principiile generale ale stiintei. Din nefericire in Romania curiozitatea stiintifica, motorul studiului sistematic este o notiune straina omului de rand. In mod normal studiul sistematic dispare la omul mediu in momentul in care s-a despartit de scoala, in nici un caz eventuala pregatire profesionala in cadrul procesului de perfectionare in munca nu reprezinta studiu sistematic in nici un domeniu al stiintei. In general prostia individuala este privita ca lipsa inteligentei dar in acelasi timp prostia este echivalenta lipsei cunostintelor, intre inteligenta nativa si volumul de cunostinte acumulat in decursul unei perioade neexistand nici o legatura. Este foarte putin probabil ca un membru oarecare al societatii sa accepte de buna voie, in constiinta sa, ca este prost. Nu pentru ca a fi prost te-ar face inferior altor membri ai societatii, ci pentru ca prostia este in sine suficienta, nu atrage nevoi si nu genereaza necesitati. Nu exista pentru membrul oarecare al societatii stimulul care sa il faca sa isi puna intrebarea: eu sunt prost sau nu? Lipsa de cunostinte acumulate, analfabetismul functional, imposibilitatea de a lua decizii, imposibilitatea de a face comparatii, de a formula texte coerente nu sunt probleme care il impiedica pe individ sa duca o viata sociala armonioasa. Ceea ce se resfrange de la individ la societate este insa in cel mai bun caz de natura indoielnica, lipsa de cunostinte acumulate il impiedica sa participe la dezbateri, deoarece nu poate intelege despre ce se vorbeste, analfabetismul functional il impiedica sa asimileze ceea ce citeste, imposibilitatea de a lua decizii sau de a face comparatii inseamna pentru societate vot dubios din partea individului iar imposibilitatea de a formula texte coerente se resfrange in imposibilitatea individului de a isi aduce aportul la zestrea scrisa a societatii. Ei bine, toate aceste probleme se pot indrepta numai prin studiu stiintelor exacte, dar studiul stiintelor necesita timp si rabdare. Trecerea de la analfabestismul functional la decizia informata nu se poate petrece peste noapte deoarece membrul normal al societatii actioneaza din instinct, urmand tiparele sociale imprimate de ziare si televiziuni. Foarte putini sunt cei care inainte de a merge la vot fac o analiza scrisa a candidatilor, sau macar citesc si inteleg ideile, doctrinele si promisiunile pe care acestia le expun prin campanii. Si mai putini sunt cei care pot face distinctie, prin calcul, intre promisiunile expuse si posibilitatile de realizare, intre minciuna electrorala si adevarul postelectoral. Un membru normal al societii este oricum supus numai sporadic nevoii de lua decizii informate, de a actiona in interes propriu sau in interesul societatii pe baza unor considerente abstracte. De aceea nu exista in mod realist in acest moment in societate nici un stimul pentru studiu sistematic in afara scolii. Totusi nu exista nici un indicu in istoria umanitatii ca un astfel de stimul nu se poate crea si oricum, istoria recenta a demostrat ca spiritul gregar prezent in societatea romaneasca determina schimbari bruste de comportament individual al membrilor societatii. Practic, din nefericire, astazi, in Romania, la moda este sa fii prost. Cu rabdare si tact putem aduce la moda sa fii destept.

Share...Email this to someoneShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPrint this page

Leave a Reply

Nimeni nu va face pentru tine mai mult decat tu insuti!