Category Archives: 3. Fond

Influenta calitatii materialelor de constructie asupra calitatii constructiei

Introducere

Constructiile civile sunt rezultatul razboiului purtat intre pretul constructiei si calitatea acesteia. Campul de batalie principal al acestui razboi este piata libera. Este intuitiv unanim acceptat ca o constructie de calitate are un pret mai mare decat o constructie mai slaba calitativ, dar cel putin nouazeci si cinci la suta dintre oameni nu stiu sa defineasca un concept atat de important precum calitatea constructiei. Pentru ca nu imi propun sa abordez aici marile lucrari de constructii, cum ar fi podurile, autostrazile, porturile si aeroporturile, tot continutul prezentului document, pentru a fi inteles in spiritul in care a fost scris, ar trebui privit in contextul cladirilor de locuit, industriale sau agricole, constructii care sunt cele mai sensibile la variatii de calitate din cauza unor factori obiectivi cum ar fi calitatea proiectelor, a tehnologiilor si a materialelor folosite, sau subiectivi cum ar fi calitatea echipelor de constructii, a managementului sau cooperarea cu organele locale si centrale, etc. Deci ce este calitatea constructiei? Greu de spus, mai ales ca avem o lege privind calitatea în construcţii, legea nr. 10 din 18 ianuarie 1995, lege care nu prea ne lamureste si din care citez: “Calitatea construcţiilor este rezultanta totalităţii performanţelor de comportare a acestora în exploatare, în scopul satisfacerii, pe întreaga durată de existenţă, a exigenţelor utilizatorilor şi colectivităţilor. ” Deci este “rezultanta totalitatii performantelor”, asa cum zice legea, cu alte cuvinte performante ridicate in exploatare inseamna calitate ridicata. Foarte ambiguu, deoarece prin conceptie cladiri diferite au nevoie de performante diferite, performante care de cele mai multe ori nu pot fi comparate, deoarece se refera la functionalitati, conceptii si aparente diferite.
Parerea mea este ca o constructie poate fi numita de calitate daca in mod cumulativ indeplineste urmatoarele conditii:
– isi pastreaza pe toata durata de viata proprietatile de rezistenta si stabilitate, asa cum au fost definite in momentul construirii, avand la baza normele tehnice in vigoare la data executarii proiectului; acesta cerinta este fundamentala si, desi in esenta nu este afectata de modificarea normelor de proiectare, poate aparea in practica necesitatea aducerii cerintelor de rezistenta si stabilitate la nivelul evolutiei standardelor, aceasta evolutie neafectand calitatea constructiei in sine, asa cum a fost definita la inceputul vietii sale – in orice moment constructia trebuie sa indeplineasca toate necesitatile privind siguranta in exploatare, deoarece necesitatile de exploatare a unei constructii pot varia pe durata de viata a acesteia care se poate intinde pe durata de viata a mai multor generatii; calitatea construtiei este afectata de modificarea in timp a necesitatilor privind siguranta in exploatare
– siguranta cladirii la incendiu este unul din criteriile importante pe care orice constructie trebuie sa le indeplineasca si pe care trebuie sa le pastreze pe toata durata de exploatare; necesitatile de protectie de obicei nu variaza pe durata de viata a cladirii
– in orice moment al vietii sale cladirea trebuie sa indeplineasca aceleasi performante in conditiile initiale privind izolatia termica, hidrofuga si eventual un nivel al economiei de energie
– cladirea trebuie sa asigure un nivel corespunzator de filtrare a zgomotului ambiental si de activitate; aceasta conditie este din ce in ce mai mult trecuta cu vederea in ziua de azi
– cladirea trebuie sa poata indeplini un set de conditii minime privind igiena, sanatatea locatarilor si trebuie sa exercite un impact minim asupra mediului
Bineinteles, exista multe alte criterii dar in linii mari cam despre asta este vorba cand ne gandim la calitatea constructiilor, fara a tine seama de alti factori prevazuti de lege precum urmarirea comportarii in timp sau intretinerea periodica a lucrarilor de constructii. In Romania, Legea privind calitatea in constructii a fortat implementarea unui sistem de management al calitatii in constructii, sistem care abiliteaza structuri pentru managementul si controlul calitatii, care impune regului si proceduri, care impune cerinte si instituie sanctiuni.
In continuare sa vedem in ce masura calitatea materialelor inglobate in constructie afecteaza calitatea acesteia.

Despre calitatea materialelor de constructie

Calitatea materialelor de constructii este una dintre prevederile sistemului de asigurarea a calitatii in constructii, care impune certificarea calitatii de catre producator si agrementarea tehnica a noilor materiale introduse pe piata. In mare, aceste prevederi ar trebui sa asigure faptul ca pe santier ajung numai materiale cu caracteristici corespunzatoare celor prevazute in documentatia tehnica a constructiei. De asemenea, exista o procedura care trebuie respectata si de constructor privind testarea calitatii produselor primite de catre laboratoare autorizate cu scopul asigurarii certitudinii punerii in opera numai a materialelor ce corespund cerintelor de calitate. Toate documentele ce insotesc materialele in procesul de constructie se pastreaza pe toata durata de viata a constructiei prin grija proprietarului si a investitorului. Deci legea asigura faptul ca materiale de calitate slaba nu pot ajunge inglobate intr-o constructie moderna. Da, sigur!

Solul. Unul dintre materialele adesea trecute cu vederea in practica, mai ales pentru cladirile mici, locuintele individuale sau colective de mici dimensiuni si a ansamblurilor de locuinte este solul. Bineinteles, solul nu este un material de constructie in sensul clasic, dar este baza pe care se cladeste viitoarea constructie si caracteristicile sale sunt unul dintre principalii parametri de intrare in procesul de proiectare a investitiei. In Romania exista obligativitatea intocmirii documentatiilor geotehnice in procesul de proiectare si a verificarii acestora la fata locului, in procesul de construire, obligativitati prevazute prin lege si prin acte normative (Legea nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de constructii si Normativul NP 074/2007 privind intocmirea documentatiilor geotehnice precum si prin alte acte). Din nefericire, modul specific de actiune al constructorilor din Romania a dus la popularizarea credintei populare conform careia actiunile constructiei asupra solului sunt minore cantitativ si limitate calitativ si ca urmare intocmirea unui studiu de sol este o masura de mica importanta, o masura mai mult administrativa, un act care trebuie sa existe la depunerea dosarului pentru autorizarea lucrarilor de constructii deoarece oricum constructorul, prin reprezentantul sau pe santier, de cele mai multe ori un maistru, va inspecta calitatea solului. Am fost uimit sa gasesc aceasta situatie pe foarte multe dintre santierele din jurul Bucurestiului, acolo unde abundenta lucrarilor de constructii din categoria celor descrise mai sus, coroborata cu instabilitatea financiara a investitorilor, a dus la scaderea calitatii companiilor ce activeaza pe aceasta piata. Importanta studiului geotehnic este suficient de mare pentru viitoarea constructie incat sa justifice intocmirea unui studiu inaintea achizitiei terenului, cu aceasta ocazie influentand si decizia tipului de constructie si a anumitor caracteristici ale acestora. Informatiile obtinute prin realizarea unui studiu geotehnic sunt in principal identificarea nivelului apei subterane si a caracteristicilor solului, caracteristici ce vor determina tipul si dimensiunile fundatiei pe baza solicitarilor generate de cladire. In orice caz, studiul geotehnic trebuie executat cat mai devreme dupa ce decizia de executie a unei constructii a fost luata deoarece se va evita in acest fel adoptarea ulterioara, in procesul de construire, a unor solutii costisitoare de fundare si astfel se economisesc bani. In realitate se intalnesc urmatoarele tipuri de vicii in intocmirea studiului geotehnic:
– studiul geotehnic este intocmit “din birou”, fara deplasare la amplasament, pe baza presupusei similaritati a amplasamentului cu un amplasament pe care s-a lucrat in trecut, pentru care exista date
– se executa deplasarea la amplasament, dar nu sunt intocmite foraje, practic intregul studiu geotehnic fiind intocmit pe baza informatiilor vizuale obtinute si pe baza flerului inginerului geotehnist
– se intocmesc primele etape normale ale studiului geotehnic, dar nu se executa incercarile de laborator, documentatia studiului geotehnic fiind intocmita pe baza studierii vizuale a probelor de sol obtinute; aceasta este situatia cea mai intalnita
– studiul geotehnic este intocmit corect, inclusiv laborator si verificari, dar concluziile sale nu sunt acceptate de beneficiar si documentatia privind solul nu este luata in calcul in cadrul proiectului
Toate situatiile de mai sus viciaza calitatea datelor de proiectare si determina incertitudinea corectitudinii solutiei tehnice favorizate de inginerul proiectant. Aceste erori se propaga in toate etapele de realizare a constructiei si vor urmari constructia pe toata durata sa de existenta.

Betonul si mortarul. Calitatea betoanelor si mortarelor este un subiect de vesnica discutie ce priveste constructorul, producatorul, transportatorul, organele de control, furnizorii de materii prime si proprietarii constructiilor. Desi un material de constructie foarte raspandit si cu traditie indelungata in domeniul constructiilor, betonul este departe de a putea fi considerat un material de constructie fara probleme de calitate. Eliminam aici toate problemele ce pot aparea de la punerea in opera defectuoasa a betonului primit de la statia de betoane autorizata cat si problemele legate de fabricarea betonului pe santier, in lipsa personalului calificat, acestea fiind situatii ce nu trebuie sa apara in practica curenta, fiind reglementate de normative si legi. Totusi, existenta documentatiei complete a betonului livrat, incluzand existenta documentatiei probelor de laborator nu certifica faptul ca betonul pus in opera pe santier a fost de calitatea ceruta de documentatia tehnica a constructiei. Betonul este un material sensibil la diversi factori ai tehnologiei de productie care influenteaza principalele caracteristici ale betonului pus in opera: rezistenta si impermeabilitate. Aceeasi situatie se gaseste si in cazul mortarelor; in general producatorii care livreaza betoane slabe calitativ vor livra si mortare slabe calitativ. Desi bine reglementata de normativele tehnice in vigoare, compozitia si tehnologia producerii betonului nefiind subiect de discutie, totusi numarul mare de parametri care trebuie respectati cumulativ face ca pretul de vanzare al betonului pe piata libera sa fie un factor restrictiv in procesul de productie, comercializare si transport. Parametrii la care ma refer sunt calitatea apei, calitatea cimentului, raportul apa-ciment, calitatea si distributia dimensiunilor agregatelor, lucrabilitatea si tasabilitatea produsului finit, aditivii specifici tipului de beton comandat. Alterarea oricaruia dintre acesti parametri la nivelul producatorului betonului aduce avantaje de competitivitate pe piata in fata statiilor concurente, care sunt multe iar cel putin o parte dintre acestea apartin de grupuri mari, cu traditie, care nu isi pot permite abateri de la calitate deoarece acestea le pot aduce alterari ale imaginii grupului. Producatorul insa nu poate aduce modificari calitatii betonului fara complicitatea constructorului si fara complicitatea laboratorului de analize autorizat, laborator care de multe ori apartine tot de statia de betoane si care intra in joc prin solidaritate sau pe baza de reciprocitate. Constructorul de obicei se intelege din momentul comenzii cu statia de betoane asupra calitatii alterate a betonului si de obicei profitul rezultat se imparte frateste. Nu este vorba de un profit foarte insemnat, dar la cateva sute de metri cubi de beton probabil ca se strange suficient astfel incat sa apara tentatia fraudei. Proprietarul nu va sti niciodata, deoarece toate facturile sunt in regula si banii livrati, ISC-ul nu va sti niciodata, deoarece toate hartiile ce insotesc produsul sunt intocmite si indosariate, dar impactul asupra vietii constructiei este covarsitor, si chiar daca efectul inconstientei unora nu se va traduce prin modificari catastrofice ale starii constructiei, ci se va limita pe toata durata de viata a acesteia la fisuri si umezeala, tot vor fi afectati mai multi parametri ai calitatii constructiei, precum siguranta in exploatare, rezistenta la foc si caracteristicile de filtrare a zgomotului. Pe langa factorii care tin de calitatea betonului livrat, exista anumite probleme legate si de punerea in opera a betonului pe santier, probleme ce se refera de regula la: segregarea betonului pe durata transportului, contaminarea betonului sau mortarului cu resturi ale altor materiale transportate anterior, depozitarea inadecvata la santier (de multe ori direct pe pamant), necompactarea (nevibrarea) corespunzatoare a betonului, vibrarea exagerata a betonului (ceea ce conduce la segregare), compactarea betonului dupa pierderea lucrabilitatii, protectia defectuoasa a betonului dupa turnare, pierderea prea rapida sau prea lenta a umiditatii dupa turnare, betonarea la temperaturi prea ridicate sau prea scazute si multe altele.

Armatura. Otelul ar trebui sa fie cel mai greu de falsificat dintre toate materialele ce intra in compozitia unei cladiri, deoarece nu se poate manufactura pe santier si nici macar in fabrici relativ mari. Calitatea armaturii brute are doua componente majore, calitatea materiei prime (otelul folosit) si calitatea executiei, intelegand aici corespondenta caracteristicilor fizice ale produsului finit cu standardul de produs. Calitatea materiei prime este dincolo de discutie, producatorii de oteluri nu falsifica si nu gresesc sarjele deoarece nu au niciun avantaj, costa tot atat sa produci un otel corespunzator standardului cat costa sa produci un otel de calitate mai slaba. In principiu, oricum , toate procelese sunt automatizate si interventia omului este minima, nici macar acum o suta de ani interventia omului nu era semnificativa in procesul de productie, cu conditia respectarii procedurilor in vigoare la data respectiva. La iesirea din procesul de productie fiecare sarja obtinuta trece printr-un proces complex de testare si certificare a calitatii produsului, proces care la producatorii moderni este automatizat si care ca rezultat produce niste documente care vor insoti materialul, materia prima a urmatoarelor procese, pana la destinatia finala. Deci producatorul otelului nu pote influenta semnificativ calitatea armaturii pusa in opera in cadrul procesului de construire. Pentru a ajunge bara materia prima, otelul, va trece printr-un proces de laminare, va intra intr-un laminor. Si aici este foarte putin probabil ca materialul folosit pentru confectionarea barelor sa fie de slaba calitate, deoarece in anumite limite pretul de achizitie a otelului este acelasi indiferent de tipul de otel folosit. Este adevarat ca laminoarele lucreaza cu zeci de mii de tone de otel pentru fiecare modul de productie, dar tomai din acest motiv nu isi pot permite abateri procedurale, deoarece orice control dupa iesirea produsului pe poarta fabricii duce la compromiterea intregului lot, ceea ce inseamna pierderi semnificative pentru societatea comerciala. Atunci de unde apare calitatea slaba a armaturii pe santier? Ei bine, conteaza mult locul unde este produsa bara ce va fi fasonata. In Uniunea Europeana toti producatorii sunt obligati sa foloseasca aceleasi standarde si aceleasi proceduri, astfel incat un material este identic, indiferent de producator, locul unde este produs (tara) si momentul producerii. Dar producatorii din afara Uniunii Europene nu au interdictie la vanzare pe piata libera din interiorul Uniunii Europene. Oricum, o piata controlata este mai mult dispusa si vulnerabila la produse contrafacute, acesta fiind fenomen larg raspandit in Uniunea Europeana in acest moment. Ca urmare “fier” importat din Ucraina, Rusia, India si China, la calitatea, caracteristicile si proprietatile specifice pietii locale din acea parte a lumii este “adaptat” pietii locale din Romania (componenta a pietii din Uniunea Europeana) prin fabricarea unor certificate de calitate la nivel de comerciant si punerea la vanzare fara a fi conform cu cerintele normelor romanesti. Caracteristic acestor produse este imposibilitatea trasarii circuitului materialului inapoi la producator. Ca sa fie mai clar, desi bara cumparata corespunde perfect cerintelor din alte tari, nu corespunde cerintelor pietii noastre deoarece dispune de alte caracteristici fizico-chimice decat cele luate in considerare prin proiectul constructiei. Aceasta alterare a proprietatilor materialului se traduce direct in alterarea calitatii armaturii si ca rezultat in alterarea calitatii constructiei, in special a cerintelor referitoare la mentinerea caracteristicilor de rezistenta si stabilitate pe toata durata de existenta a acesteia. In afara de posibilitatea provenientei indoielnice a materialului din care este confectionata armatura, mai exista si alte considerente care determina calitatea slaba a actului de constructie, considerente care se refera la activitatea pe santier. Principalele vicii ce se intalnesc in raport cu alcatuirea si exploatarea armaturii sunt: executarea armaturii la temperaturi prea scazute (temperatura barei pe care se executa fasonarea), indoirea barei de dimensiuni mari fara tratament termic, pozitionarea defectuoasa in cofraj, utilizarea de materiale cu caracteristici fizico-chimice si dimensionale modificate din cauza transportului, depozitarii si manipularii defectuoase pe santier, utilizarea armaturii murdare sau cu suprafata acoperita cu diversi poluanti.

Caramida. Fiind un material larg raspandit in constructiile curente din ziua de azi din Romania, de asemenea reprezentand un procent de aproximativ cincisprezece la suta din pretul unei constructii obisnuite, si fiind in esenta un material ieftin, confectionat dintr-o materie prima ieftina, la indemana, si fara o tehnologie complicata, caramida este un produs destul de frecvent falsificat (alterat) in piata curenta. Desi exista norme tehnice care trebuie respectate, exista standarde de produs si exista norme interne de producator, caramida este unul dintre putinele produse a carui calitate variaza de la lot la lot chiar in cadrul aceluiasi producator. Calitatea caramizii se refera in primul rand la calitatea materialului folosit, la tratamentul folosit in timpul procesului de productie si la stabilitatea dimensionala a produsului. La unele dintre produsele existente pe piata se intalneste de asemenea variatia de greutate a produselor din cadrul aceluiasi lot, variatii de culoare, variatii de umiditate si de compartimentare interioara. Fiind un material de constructie care nu are rol structural (nu mai are in conditiile de constructie din Romania contemporana), caramida este tratata ca un material auxiliar, ca o cheltuiala suplimentara, ca un material de compartimentare. Insa rolul primar al caramizii in cadrul constructiei este izolatia termica si fonica, doua conditii importante ce determina calitatea de ansamblu a cladirii. O caramida de calitate slaba va afecta ambele conditii si, in anumite circumstante, poate determina si umiditate nedorita la nivelul peretelui, aparitia fisurilor pe perete sau aparitia crapaturilor in cazul seismelor si un comportament defectuos in caz de incendiu. Punerea in opera este de asemenea deficitara de multe ori, considerand aici urmatoarele aspecte: depozitarea defectuoasa direct pe pamant sau in locuri cu umezeala, umplerea golurilor interioare cu mortar, dispunerea deficitara a caramizii in raport cu constructia, utilizarea de sparturi sau franturi de caramida si multe altele.

Lemnul. Nefiind un material foarte popular in ziua de azi datorita provenientei sale si a contoverselor sociale si ecologice, lemnul este folosit in constructii pe baza de extreme, fie aproape deloc, fie aproape in totalitate. In cazul in care lemnul este folosit pentru alcatuirea structurii de rezistenta a cladirii, o calitate slaba a materialului determina direct o calitate slaba a cladirii prin afectarea cerintelor ce se refera la rezistenta si stabilitate. Calitatea lemnului variaza atat datorita materiei prime din care a provenit (specia de copac care a fost introdusa in procesul de fabricatie), prin varierea caracteristicilor fizico-chimice si mecanice ale matrialului de constructie, cat si datorita proceselor de productie si de exploatare in sine. In procesul de productie, conditiile de exploatare eficienta a materiei prime conduc la folosirea deficitara a tiparelor de taiere si la utilizarea chiar si a materiei prime ce nu corespunde dimensional, ca varsta sau ca nivel al defectelor. La vanzare, datorita paletizarii, apar de multe ori produse ce sunt incomplete dimensional, prezinta crapaturi, goluri sau insertii. In procesul de construire, datorita costurilor, apare folosirea unor produse ce sunt afectate de daunatori sau mucegaiuri, prezinta abateri de forma, abateri de la starea de uscare, care prezinta exagerat de multe noduri sau prezinta caracteristici mecanice slabe. Desi utilizarea produselor pe baza de lemn care implica procesari insemnate (lemnul stratificat, panourile de lemn) mai reduce din problemele asociate lemnului enumerate mai sus, totusi calitatea constructiei ce utilizeaza produse pe baza de lemn este puternic afectata de calitatea produsului folosit dar si de calitatea muncii prestate, de calificarea si constiinta lucratorilor, de calitatea materialolor folosite pentru tratament si altele.

Elementele de asamblare demontabile. Nu exista imbinari demontabile fara elemente de asamblare. Calitatea imbinarii depinde in special de tipul elementelor de asamblare alese, de cuplul de material stabilit intre materialul de baza si elementele de asamblare si de parametrii folositi la realizarea imbinarii. Realizarea de imbinari defectuoase determina direct o calitate slaba a constructiei prin afectarea directa a cerintei privind rezistenta si stabilitatea pe toata durata de existenta a constructiei. Pentru alegerea tipului de asamblare dorit, proiectantul trebuie sa aleaga dintr-o varietate de zeci de mii de repere, clasificate in sute de solutii constructive oferite de o mare varietate de producatori, importatori si comercianti. Ca urmare, calitatea imbinarii va varia atat in functie de solutia impusa de proiectant, cat si datorita abilitatii constructorului de a se conforma prescriptiilor tehnice impuse de producatorul solutiei. Orice abatere de la tehnologia necesara va conduce la o calitate slaba a imbinarii cu consecintele enumerate asupra calitatii constructiei.

Materialele de izolatie. Materialele de izolatie au rolul de a separa mediul constructiei de influentele mediului exterior ce constau in diferente de temperatura, umiditate si zgomot. Fie ca scopul izolatiei este conservarea energiei, fie ca este protectia impotriva apei sau limitarea zgomotului ambiental, o izolatie de calitate ridicata va influenta in bine calitatea vietii in interiorul cladirii, va prelungi durata de viata a cladirii si va contribui semnificativ la pastrarea valorii cladirii de-a lungul timpului. Materialele de izolatie sunt foarte variate ca tip, chiar daca au in esenta acelasi scop, iar diversi producatori au reusit sa aduca pe piata materiale din ce in ce mai performante sau din contra, din ce in ce mai ieftine. Ar trebui sa fie clar faptul ca un material de calitate vine cu un cost corespunzator, dar in conditiile particulare ale pietii din Romania, fara o mare experienta in utilizarea materialelor de izolatie performante si dominata de superficialitate in tratarea informatiilor ce vin din industria publicitara de profil, au reusit sa patrunda tot felul de materiale, pentru toate buzunarele, care afiseaza in mod surprinzator aproximativ aceleasi proprietati caracteristice. Bineinteles ca nu pot avea aceleasi caracteristici sorturi din acelasi material care costa de la simplu la dublu, dar caracteristicile materialului sunt impuse prin norme si agremente tehnice, care in afara de hartiile ce insotesc produsul pe piata, nu au nimic in comun cu proprietatile efective ale materialului. Ca urmare, constructorul are asupra umerilor povara alegerii unor materiale de calitate cu care trebuie sa se incadreze in buget si sa realizeze si profit. In nouazeci la suta din cazuri, constructorul va alege materialul cel mai ieftin si nu ii va pasa de calitatea lucrarii executate. De ce? Pentru ca in general calitatea lucrarilor de izolatii nu poate fi determinata pe moment, pentru ca nu este controlabila fata de factorii ce ii pot fi opozabili si pentru ca nu il intereseaza comportarea in timp a constructiei. Ca proprietar, la momentul constructiei, suntem sub o mare presiune financiara, astfel ca de obicei proprietarii accepta utilizarea unor materiale de izolatie de provenienta si certificare indoielnica, deoarece in niciun moment proprietarul constructiei nu se gandeste la ceea ce se va intampla dupa terminarea santierului si eventual la douazeci de ani dupa aceea. Din nefericire, aceasta neglijenta la momentul construirii afecteaza serios ulterior viata in interiorul imobilului si chiar durata de viata a imobilului.

Materialele de finisare. Finisajele sunt subiectul preferat al posesorilor de locuinte deoarece sunt exact ceea ce se vede din exterior, sunt exact ceea ce omul atinge si simte cand interactioneaza cu o cladire. Este adevarat ca impactul materialelor de finisare asupra calitatii constructiei este limitat din punctul de vedere al criteriilor de definire a calitatii constructiilor, dar din punct de vedere al impactului vizual, al vietii in interiorul imobilului si al pretului de vanzare a acestuia ele sunt foarte importante, iar pentru anumite categorii de oameni cele mai importante. De asemenea, nu poate fi numita o cladire de calitate, o cladire care arata saracacios finisata sau semifinisata, dar aceasta situatie va tine la distanta clientii care nu se pricep la constructii, care nu dispun de lichiditati pentru a o finisa asa cum doresc, va tine la distanta rechinii imobiliari si eventual si hotii. Din nefericire, oricine poate crede ca se pricepe la finisaje si aceasta face subiectul finisajelor un subiect foarte greu de abordat. Preferintele oamenilor sunt greu de inteles, mai ales ca in ultima vreme, oamenii sunt influentati de anumite curente care sunt in opozitie directa cu scoala romaneasca de arhitectura si constructii (stiluri “naturale”, futuristice, feng shui, ecologiste si altele).

Materialele folosite la instalatii. Instalatiile sunt componente ale constructiei care fac cladirea locuibila si care asigura proprietarului un mediu de viata conform proiectului sau necesitatilor. Intr-un mod paradoxal, in domeniul instalatiilor, materialele de calitate inferioara vor fi mai scumpe pe termen lung, din cauza cheltuielilor sporite in intretinere si reparatii. Si trebuie tinut seama de faptul ca in domeniul instalatiilor, raportul dintre calitatea materialelor si pretul lor nu este cel normal, adica un material mai scump nu inseamna intotdeauna un material de calitate, ci, in multe cazuri, numai un material la moda sau un material pentru fraierii cu bani. Trebuie avut in vedere aspectul interesant al impactului major al instalatiilor asupra vietii in imobil in cazul defectiunilor sau catastrofelor, cand impactul poate fi de la disconfort (de exemplu, la deteriorarea unei conducte de apa, apa patrunde in locuinta, iar reparatiile implica distrugerea finisajelor si intreruperea folosirii utilitatilor) si pana la punerea in pericol a vietii umane (de exemplu, in cazul scurgerilor de gaze sau in cazul unei defectiuni a instalatiilor electrice soldate cu incendiu). In cazul proiectarii si executarii instalatiilor, siguranta in exploatare trebuie sa fie factorul cel mai important, economii la materiale putand duce la pierderea de vieti sau la distrugerea totala a imobilului. Ca urmare, impactul calitatii instalatiilor asupra calitatii constructiei se face simtit pe multiple planuri, fiind unul dintre cele mai importante subiecte ce tin de exploatarea constructiei.

Concluzii

Impactul calitatii materialelor de constructie asupra calitatii constructiei este complex si nu este usor de apreciat cantitativ pe baza unor criterii simple, deoarece implica, pe langa factorii obiectivi, investigabili stiintific, si factori subiectivi, care tin de satisfactia clientului, a proprietarului constructiei. In orice caz, este usor demonstrabil ca materiale de calitate superioara determina o calitate mai buna a constructiei, a cladirii. Din nefericire, nu exista o cultura a calitatii in constructii si, desi legea impune un sistem de asigurare a calitatii, daca beneficiarul lucrarilor nu este constient de importanta anumitor decizii si actiuni pe care trebuie sa le ia pe durata lucrarilor de constructii, se poate trezi la sfarsitul lucrarilor cu un rezultat de slaba calitate. Nu numai factori care tin de imoralitate si neglijenta duc la alegerea unor materiale slabe calitativ in cadrul procesului de construire, dar uneori decizia de folosire a unor materiale slabe calitativ este generata de presiunea pietii, de promovarea fortata a anumitor solutii si de incapacitatea factorilor implicati de a intelege consecintele pe termen lung a deciziilor luate. In acest sens trebuie intreprinse actiuni de crestere a cunoasterii stiintifice a publicului astfel incat sa poata fi capabil sa cunoasca si sa aprecieze caracteristicile materialelor prezentate, sa poata sustine un proces de decizie informat pe baza unor criterii de decizie judicios alese si sa inteleaga si sa respecte rolul investitorului in procesul de construire. Tot in acest context trebuie imbunatatita deontologia profesionala a dirigintilor de santiere, a responsabilor tehnici cu executia, a sefilor de santier si a constructorilor, astfel incat sa se conformeze exigentelor sistemului de management al calitatii in constructii si sa se disocieze de componenta de piata a industriei constructiilor.

Ingineria si stiintele exacte

Introducere

Definitia ingineriei, a activitatilor ingineresti este: aplicarea cunostintelor stiintifice, economice, sociale si practice pentru proiectarea, construirea, intretinerea si imbunatatirea structurilor, masinilor, dispozitivelor, sistemelor, materialelor si proceselor. Deci din prima clipa viitorul inginer afla ca viitoarea sa meserie va fi despre inovatie si creativitate si nu despre supravegherea muncitorilor in sectie sau pe santier, nu despre stocuri si timpi normati, nu despre politie la locul de munca si cu siguranta nu despre copy/paste. In societatea nostra insa majoritatea covarsitoare a absolventilor de studii de inginerie practica diverse slujbe mult sub nivelul lor de calificare si mult sub nivelul social la care ar trebui sa tinteasca. In plus exista un curent social foarte activ care limiteaza drastic studiul si promovarea stiintelor in scoala.

Aspecte istorice activitatii de inginerie in raport cu stiintele exacte

Ingineria in sine nu este nici o inventie si nici o activitate recenta. Marturiile activitatii ingineresti s-au propagat pana in ziua de azi sub forma de dovezi arheologice pentru realizarile cu adevarat stravechi, de genul picturilor rupestre ce descriu diverse activitati ale omului societatii primitive, sau sub forma de ansambluri si constructii megalitice, fie sub forma scrisa si sub forma traditiilor orale pentru realizarile mai recente, care includ printre altele cele 7 Minuni ale Lumii Antice sau toate inventiile ce ni s-au transmis din antichitate sub forma de inventii practice.
Unele dintre realizarile ingineresti ale omului primitiv depasesc cu mult capacitatea de intelegere ale fenomenelor lumii fizice chiar de catre omul modern, in acest fel aparand mituri si legende care descriu realizarile ingineresti ale societatilor arhaice drept realizari la limita dintre rational si fantastic, sau de multe ori dincolo de acestea. Cel mai cunoscut exemplu in acest sens este Stonehenge, un ansamblu monumental preistoric in apropiere de Salisbury, Anglia, despre care dovezile arheologice sustin ca a fost construit intre trei mii si doua mii inaintea erei noastre. Monumentalitatea ansamblului, dimensiunile bucatilor individuale de piatra, dispunerea si imbinarile pieselor individuale se ridica deasupra conceptiilor omului modern despre posibilitatile ingineresti ale epocii in care monumentul a fost realizat si in unele cazuri chiar despre posibilitatile ingineresti ale zilei de azi. Situatia acestor ansambluri monumentale stravechi este cu atat mai mult ingreunata cu cat cei care se pronunta asupra starii si istoriei lor nu au cunostinte ingineresti in nici un domeniu, nu au fost niciodata implicati in nici un fel de proces tehnologic, nu cunosc nici uneltele arhaice si nici uneltele moderne si nu au nici o responsabilitate cu privire la prostiile pe care le debiteaza in mediile de informare. In acest context transportul unei pietre de mai multe tone poate pare opera unui vrajitor sau a unei civilizatii extraterestre, dar aceste ipoteze sunt complet nefondate, iar promotorii acestor ipoteze sunt complet retardati mintal si nu genii neintelese cum pozeaza. Total inadecvata este reactia sociala, care promoveaza si intretine aceste aberatii nefundamentate stiintific si care nu intreprinde nici un fel de masuri pentru limitarea efectelor nocive ale acestor fabulatii asupra societatii. Datand cam din aceeasi perioada, aproximativ doua mii cinci sute de ani inaintea erai noastre, Marea Piramida de la Gizeh este adesea descrisa ca o realizare a lumii antice pe baza unor cunostiinte tehnice si a unor posibilitati economice mult inaintea epocii lor. Ei bine, aceste presupuneri nu fac bine nici societatii actuale, care nu reuseste sa aprecieze la adevarata valoare ingeniozitatea tehnico-stiintifica a epocilor trecute si nu reuseste sa se ridice la inaltime mostenirii primite, si nici societatii trecute care pierde respectul cuvenit in urma fabulatiilor unor necalificati.
Cu doua mii de ani mai tanar decat marile realizari megalitice ale antichitatii, Mechanismul de la Antichitera este o mare realizare a mecanicii grecesti ale acelor vremuri. Datorita complexitatii si unicitatii sale (presupuse) a fost primit cu reticenta si a fost considerat o mare perioada de timp ca fiind o farsa elaborata. Cunostintele necesare proiectarii de angrenaje complexe au fost la indemana oamenilor de stiinta ai perioadei elenistice si ar fi fost uimitor ca aceste conostinte sa nu fi fost folosite si sa nu fi lasat urme arheologice palpabile. Din nefericire reactia societatii actuale nu s-a ridicat nici de acesta data la stralucirea intelectuala a inaintasilor si speculatii fanteziste pe marginea originilor, conceptiei si tehnologiei folosite au fost propagate prin intermediul presei pana la discreditarea totala a realizarii ingineresti in esenta ei.
La inceputul anilor 1600 Galileo, pe baza altor realizari stiintifice ale contemporanilor sai si ale inaintasilor acestora, devenea adeptul si sustinatorul sistemului heliocentric. Desi la aceasta data stim ca Galileo a avut dreptate, la vremea aceea ideile sale radicale l-au plasat in conflict cu societatea in care traia, societate reprezentata de biserica. Deznodamantul nu a fost prea bun pentru Galileo, dar cel mai surprinzator fapt, cea mai nebanuita consecinta a faptelor acelor vremuri este credinta a cel putin o treime dintre Europeni ca Pamantul este centru sistemului Solar si ca Soarele se roteste in jurul Pamantului. De o prostie suprema, aceasta ipoteza falsa este activ sustinuta si in ziua de azi de multi membri ai societatii inregimentati in diverse curente religioase radicale si, surprinzator, si de un numar suficient de mare de oameni cu studii superioare de natura tehnica sau stiintifica.
Istoria in sine a consemnat o serie lunga de realizari tehnice de exceptie de o vechime ce scapa consemnarilor scrise si care nu ar fi putut fi putut fi implementate in practica fara suportul initial al fundamentarii stiintifice si fara suportul exponentilor prototipului ingineriei epocilor trecute. Printre aceste realizari ancestrale se numara exemplele clasice: roata (sub diverse forme), scripetele, parghia, surubul, roata dintata, mecanismul biela-manivela. Desi cel mai probabil exploatarea practica prin inginerie a cunostintelor stiintifice acumulate a fost dictata de considerente militare, dezvoltarea oraselor, statelor si imperiilor a fost modelata de ingineria civila, strazile, drumurile si podurile fiind mijloace indispensabile armatelor pentru avansarea in teritoriu si sustinerea logistica. Tot necesitati militare au dus la dezvoltarea metalurgiei, la avansul mecanicii, a procedeelor de fabricatie, la avansul industriei alimentare. Industria transporturilor a fost propulsata de necesitatile schimburilor comerciale dintre imperii, in aceeasi masura in care schimburile culturale au dus la dezvoltarea si raspandirea stiintelor exacte. Imperiile au nivelat nivelul tehnico-stiintific in teritoriile ocupate si au creat un mediu economic stabil care a facilitat avansarea stiintelor ingineresti la adapost de influentele nefaste ale unor concepte sociale cum ar fi politica sau religia. Dezvoltarea ulterioara a tiparului si apoi a mijloacelor moderne de informare au creat apoi pentru o scurta perioada de timp un public avid de informatie si care a declansat si sustinut pentru multe generatii avansurile tehnologice incredibile ale ultimelor sute de ani, de la Revolutia Industriala la drumul catre Luna.

Situatia actuala prin prisma formarii cadrelor tehnice

Romania urmeaza ca de obicei tendintele existente la nivel european, cu un accent specific balcanic, remarcandu-se printr-o rata ridicata de degradare a invatamantului, o neincredere sporita a elevilor si studentilor in sistemul de invatamant, o disociere a activitatii de invatare de efectele si implicatiile practice ale cunostintelor dobandite, o implicare brutala si nefasta a parintilor in procesul de invatamant, o calitate scazuta a personalului didactic si o slaba dotare materiala a scolilor si facultatilor. Niciunul dintre factorii de mai sus nu este favorabil procesului de transmitere si respectiv de acumulare de informatii, dar mai ales acest amalgam de factori negativi din sistemul de invatamant nu este favorabil in nici un fel acumularii de cunostinte din sfera stiintelor exacte, cunostinte care sunt greu de dobandit, necesita un mediu propice si sunt in mod particular greu de aplicat in viata de zi cu zi.
Bineinteles, un cetatean neavizat isi poate pune intrebarea de ce vorbim despre problemele din invatamant cu un accent particular pe invatamantul primar cand de fapt diploma si titlul de inginer se obtin in urma absolvirii unei institutii de invatamant superior, a unei facultati. Realitatea este ca un inginer nu se poate forma numai in timpul facultatii, formarea unui inginer (in general a unui cadru tehnic absolvent de invatamant superior) incepe de obicei foarte devreme in copilarie si tine foarte mult de preocuparile particulare ale copilului, de dorintele sale, de abilitatile pe care le poseda nativ si de incurajarile familiei. Cu mult timp in urma a fost alcatuit un portret al copilului ce isi doreste sa ajunga un inginer competent la varsta adulta, din care radau principalele puncte:
– copilul manifesta talent nativ catre stiintele exacte si studiaza cu staruinta matematica, fizica si chimia, iar mai apoi stiintele informatice; tot ceea ce acumuleaza urma acestui studiu nu reprezinta decat baza, coloana vertebrala a oricarei stiinte ingineresti, oricare ar fi domeniul profesiei pe care o va practica; cu cat cunostintele acumulate sunt mai profunde si sunt acumulate mai devreme, cu atat ii va veni apoi mai usor sa se conformeze rigorii stiintifice a activitatii ingineresti
– copilul participa voluntar la concursuri scolare in domeniul stiintelor exacte si se face remarcat prin originalitatea solutiilor abordate, chiar daca acestea nu sunt intotdeauna cele corecte sau cele folosite pentru baremul de corectare; aceste concursuri ii dezvolta personalitatea stiintifica si il ajuta sa isi creeze un sistem de valori stiintifice ce il vor ghida ulterior, in activitatea profesionala, catre solutii corecte obtinute in intervaler de timp competitive
– copilul are pasiuni (hobby-uri) legate de activitatile ingineresti, de cele mai multe ori neconstientizate ca atare; aceste activitati copilaresti includ de multe ori repararea bicicletei, a rolelor sau a aparatelor electrocasnice, imbunatatirea diverselor dispozitive utilizate de adulti in gospodarie sau activitati legate de alte stiinte conexe celor invatate la scoala cum ar fi astronomie, radioamatorism sau radiomodelism
– copilul invata sa foloseasca unelte, scule si dispozitive care in timp ii vor lamuri principiile de baza ale proceselor tehnologice; cunostintele acumulate in joaca sunt de neinlocuit si nu pot fi concurate de cunostintele acumulate ulterior in laboratoare la varsta adulta; topirea sau taierea diverselor materiale, texturile si densitatile lor, jocul cu centrul de greutate al ansablurilor, caldura degajata in diverse procese electrice sau chimice, diverse tipuri de masuratori, toate acestea sunt lucruri care daca sunt asimilate in copilarie vor insoti inginerul in activitatea profesionala fara a exista posibilitatea stergerii lor din memorie
– copilul manifesta o curiozitate sporita catre intelegerea functionarii diverselor aparate care il inconjoara; are obiceiul sa dezasambleze orice ii pica in mana si de multe ori nu mai incearca sa readuca aparatul la starea initiala; aceasta este o activitate foarte utila care ar trebui puternic incurajata, deoarece copilul descopera prin aceasta activitate solutii practicate de ingineri adevarati si cadrul unor activitati de productie adevarate si care odata asimilate si fixate ii vor largi mult baza creativitatii native
– copilul isi creaza singur unelte si scule, de multe ori isi asambleaza un calculator, un radio portabil sau o telecomanda; toate aceste activitati demonstreaza ca tanarul se afla pe calea cea buna spre inginerie, ca a asimilat principiile si ca le poate pune in practica
– copilul manifesta inclinatii catre desenul tehnic, concomitent cu un declin a capacitatilor sale de a desena artistic, in general de a reprezenta obiecte tridimensionale prin desen; aceasta aptitudine demonstreza faptul ca tanarul s-a angajat ferm pe calea analizei obiectelor si fenomenelor astfel incat gandirea sa a fost sistematizata si lumea inconjuratoare i se prezinta prin prisma analizei si nu a sentimentelor
– copilul este capabil sa isi transmita ideile prin scris, reuseste sa faca sinteza unor texte tehnice si reuseste sa se faca inteles prin scris chiar si de persoanele fara cunostinte tehnice; aceste abilitati ii vor servi mai tarziu pentru lucru in colective ingineresti si pentru cooperarile interdisciplinare
– copilul construieste sau inventeaza diverse dispozitive ce ii folosesc in activitatea de zi cu zi, chiar daca acestea se limiteaza la jocuri sau jucarii si nu au o mare aplicabilitate practica; creativitatea din copilarie se pastreaza si se dezvolta de obicei de-a lungul activitatii profesionale si va constitui o calitate foarte apreciata a viitorului inginer
– copilul este interesat de procesele de fabricatie, este interesat de modul in care lucrurile care il inconjoare s-au “nascut” si de viitorul acestor lucruri; curiozitatea este un atribut comun al tuturor inginerilor buni
– copilul este perseverent; perseverenta il va insoti toata viata si ii va jalona viitoarea cariera
Toate cele de mai sus sustin faptul ca studiul stiintelor exacte trebuie sa inceapa de la varste fragede si ca a te baza pe insusirea unor abilitati complexe necesare in activitatea inginereasca in cei cativa ani de studiu din facultate este o reteta pentru dezastru. Un inginer care nu poate exploata in interesul sau legile de functionare ale naturii inconjuratoare, care nu cunoaste o gama larga de materiale si procese, care nu manifesta interes fata de lucrurile si fenomenele ce ii sunt specifice in activitate, care nu poate intocmi calcule si dezvolta teorii despre fenomenele si activitatile in care este implicat profesional nu poate functiona ca inginer, nu poate constitui promotorul si sustinatorul unei activitati ingineresti. Avalansa de cadre tehnice superioare de slaba calitate, avalansa care se manifesta atat prin numarul mare de absolventi de facultati tehnice, cat si prin numarul mare de ingineri angrenati in activitati platite fara specific tehnic sau ingineresc, este in buna masura consecinta unor procese sociale care nu sunt favorabile crearii si mentinerii de ramuri industriale competitive, nu pentru ca acestea nu ar fi necesare, ci pentru ca acestea necesita un efort social pentru functionare, efort pe care societatea nu mai este dispusa sa il faca.
Exista din nefericire un mare numar de absolventi de studii tehnice superioare care nici macar nu si-au pus vreodata problema de a lucra in domeniul in care au fost pregatiti. Exista de asemenea un mare numar de absolventi de studii tehnice superioare care desi profeseaza meseria pe care si-au ales-o nu au incercat niciodata sa se ridice la exigentele profesiei. Toate aceste anomalii apar tot din cauza slabei pregatiri pe care au avut-o de-a lungul vietii. Dezinteresul pentru profesia pentru care individul s-a pregatit este puternic stimulata de nesiguranta actiunilor si rezultatelor proprii, de problemele tehnice insurmontabile intalnite la debutul in cariere, de slaba indrumare si consiliere, de slaba remuneratie la inceputul carierei sau chiar pe tot parcursul ei, de exemplele negative din jur si de instabilitatea sociala. Concurenta in domeniile tehnice, la nivelul cel mai inalt de pregatire variaza de la inexistenta la foarte acerba, in functie de criteriile pe care le iei in considerare. Daca luam in considerare numarul mare de cereri de angajare pentru orice post scos la concurs, de multe ori ajungand la sute de candidati pentru un singur post, putem sa ne gandim ca intr-adevar, concurenta este mare si in consecinta industria va beneficia numai de oameni foarte bine pregatiti. Daca luam insa in considerare faptul ca din aceste sute de candidati numai unul sau doi corespund in mare postului scos la concurs atunci avem o imagine mai reala a potentialului pietii candidatilor de acoperire a cererii. Mai mult, daca acceptam faptul ca nu avem de obicei nici un candidat cu un cumul solid de cunostinte stiintifice care sa fie exploatabile in practicarea meseriei pe postul scos la concurs, mai mult decat atat, faptul ca persoanele competente tehnic si stiintific se afla angajate pe diverse posturi importante inca de pe bancile scolii, avem o imagine a dezastrului in progres, imaginea unei piete a muncii complet dezechilibrate si o criza mare de specialisti in orice domeniu tehnic.

Tendinte de evolutie

In mod normal dezechilibrele de pe piata muncii, in cazul de fata slaba pregatire a personalului, se corecteaza in mod automat, cererea de cadre tehnice foarte bine pregatite generand o reactie la nivelul scolilor si universitatilor care compenseaza cererea prin absolventi din ce in ce mai bine pregatiti. Insa aceste dezechilibre se pot corecta in mod automat numai daca societatea lasa mecanismele naturale sa functioneze fara imixtiuni de alt gen. In Romania presiunea sociala asupra invatamantului este foarte mare si in nici un caz nu se indreapta in sensul corectarii situatiei existente. Desconsiderarea si minimizarea constanta a procesului de invatare, impunerea unor standarde care nu au nici o legatura cu competenta, descurajarea continua a concurentei pana la interzicerea conceputului in scolile romanesti, crearea de reglementari fanteziste pentru activitatile de ordin tehnic si ridicarea de piedici legislative in calea procesului de munca au dus la evolutii negative in procesul de instruire, evolutii care au toate conditiile pentru a se accelera in viitorul apropiat.
Inabilitatea de a gandi in termeni naturali, imixtiunea socialului in activitatea stiintifica si inginereasca conduce din ce in ce mai des in prezent la fenomene care erau necunoscute in trecut si care au din nefericire abilitatea naturala de a se acutiza pe masura trecerii timpului. Din ce in ce mai des intalnim cadre tehnice superioare, ingineri, cercetatori, consilieri tehnici care prezinta urmatoarele simptome:
– ascund sau ignora greselile personale; inginerii in general nu lucreaza singuri, lucreaza in colective pentru producerea unor obiective complexe si in acest context ascunderea sau ignorarea unei erori provoaca o propagare in serie ce poate duce catre inutilizabilitatea produsului final; daca cu mai mult timp in urma era aproape imposibila scaparea unei greseli in documentatia tehnica, astazi procesele de verificare sunt superficiale, munca personala este bine pazita si persoanele ierarhic superior sunt adesea incompetente, privind raaportarea unei erori personale ca o slabiciune, o imixtiune in viata proiectului care trebuie inlaturata de urgenta
– accepta imixtiunea comercialului in actul tehnic; una dintre cele mai grave probleme colective ale industriei de azi si care probabil va evolua si in continuare negativ se refera la amestecarea diverselor componente ale procesului de productie – comercial, marketing, management, resurse umane etc – in actul de conceptie, decizie si control strict tehnic al inginerului; acest tip de imixtiune lasa iluzia unui control asupra rezultatului muncii inginerului dar in realitate este in afara legii, extrem de nociv din punct de vedere al produsului final si supune inginerului unui stres profesional pe care nici nu si-l doreste si pentru care nici nu este pregatit
– inceteaza pregatirea profesionala si stiintifica odata cu terminarea facultatii; pe masura ce timpul trece cadrul tehnic va fi tot mai departe de bazele teoretice ale meseriei pe care o practica si va deveni un automat bine rodat pentru anumite activitati cu specific local; implicarea acestuia in activitati cu caracter general va deveni anevoioasa sau imposibila, si adesea se produce o prapastie intre generatii care incep sa nu mai dispuna de cunostinte tehnice si interese comune
– dispun de un orgoliu nemasurat, nu accepta idei din exterior, nu accepta discutii despre solutiile adoptate si nu sunt dispusi sa isi adapteze solutia la cerinta altor departamente; munca inginereasca este o munca de echipa, produsele complexe, fie ca este vorba de un automobil, o cale ferata, un bloc, o banda transportoare, un aparat pentru monitorizarea respiratiei sau un joc video nu pot fi produsul muncii unui singur om, si nu din cauza ca nu sunt pe toate drumurile oameni capabili sa produca proiecte complexe, ci pentru ca produsul executat solitar este de obicei insuficient testat, are o priza scazuta la public, nu este fiabil si nu beneficiaza de documentatie satisfacatoare
– ofera solutii nefundamentate; aceasta este din nefericire o boala din ce in ce mai des intalnita, din cauza scurtarii drastice a timpului afectat documentarii, a concurentei solutiilor comerciale si a presiunii cadrelor ierarhic superioare; solutiile problemelor complexe necesita o documentare suficienta, calcule si procese complexe pentru stabilirea solutiilor corecte; solutiile “la ochi” nici nu functioneaza si nici nu corespund normelor tehnice in vigoare
– critica in mod nefundamentat solutiile altora; ingineria este o munca de echipa, rezultatele unora constituie baza de plecare pentru solutiile altora; a critica in mod nejustificat tehnic nu face decat sa introduca tensiuni in colectiv si nu impinge proiectul catre sfarsit in nici un fel
– nu isi asuma raspunderea pentru munca depusa si/sau nu primesc recunoasterea pentru munca depusa
La aceasta situatie se adauga resemnarea formatorilor profesionali (atat din mediul scolar – profesori cat si din piata muncii) si a organelor de reglementare si control care sub diverse pretexte ignora cu buna stiinta situatia dramatica in care se afla atat invatamantul romanesc cat si piata muncii. Cum semne de revigorare pe termen lung a economiei nu exista de asemenea nu se intrevad semne care ar prevesti imbunatatirea globala a situatiei. Descurajarea sistematica a oricaror demersuri ce incurajeaza competitivitatea, atat in invatamant, cat si in mediile productive produce efecte palpabile care sunt din ce in ce mai prezente in industrie si care probabil vor ajunge sa domine economia viitorului apropiat.

Modalitati de influenta

Posibilitatile de corectare ale starii de fapt descrise mai sus sunt foarte limitate deoarece nu dispun in nici un caz de o larga sustinere sociala. Din aceasta cauza orice interventie in cadrul unitatilor de invatamant este exclusa deoarece nu va fi adoptata nici de catre cadrele didactice, nici de catre elevi si nici de catre parinti. De fapt au fost identificate numai doua modalitati de actiune ce ar putea aduce imbunatatiri in timp, astfel incat peste cateva generatii sa poata produce efeecte palpabile.
Prima metoda de actiune ar fi constientizarea angajatorilor asupra importantei fortei de munca de buna calitate, cu accent in particular pe meseriile practicate de cadrele tehnice cu studii superioare.Din nefericire forta de munca de inalta calificare costa mult mai mult decat forta de munca slab calificata care probabil constientizand importanta mica pe care o are pe piata muncii si abundenta de candidati de acelasi nivel accepta venituri rezultate in urma muncii prestate cu mult mai mici decat colegii lor foarte bine instruiti. In acest fel acest gen de personal de mana a doua este usor de pastrat si remunerat cu scopul de a degreva personalul de baza de sarcini frivole dar reversul medaliei este plafonarea nivelului de competitivitate al intreprinderii, slaba productivitate a muncii si captivitatea intreprinderii fata de un anumit personal bine pregatit. De asemenea migratia intre diverse firme a acestui tip de personal slab pregatit este foarte pronuntata si nici acest aspect nu face bine industriei deoarece personalul nu apuca sa asimileze cunostinte despre procesele in care este angrenat si din cauza multiplelor locuri de munca pe care le incearca ajunge sa stapaneasca un amalgam de cunostinte disparate din care nu se poate inchega ceva coerent. In acest sens angajatorul ar trebui sa fie atent la urmatoarele aspecte:
– candidatii trebuie sa posede un bun volum de cunostinte teoretice care sa constituie baza pentru asimilarea tehnicilor si procedeelor pe care le va folosi la noul loc de munca; in absenta acestor cunostinte de baza un candidat nu este mai bun la locul de munca decat un nou nascut
– candidatii trebuie sa solicite un nivel de salarizare in concordanta cu munca prestata; un nivel cerut al salarizarii prea mic sau prea mare indica de obicei o apreciere gresita a capacitatilor personale sau o apreciere gresita a importantei muncii prestate
– candidatii nu trebuie sa aiba un CV intesat cu locuri de munca pentru perioade scurte de timp; in general perioada de timp petrecuta in cadrul unei firme este proportionala cu aprecierea pe care ti-o acorda sefii, colegii, patronii
– candidatii trebuie sa poata face dovada cunostintelor si abilitatilor detinute si sa le prezinte pe acestea mai presus de diplomele obtinute; un candidat cu prea multe diplome, calificari si competente certificate este in cel mai bun caz dubios
– candidatii trebuie sa poata sa faca dovada adeziunii fata de noul loc de munca si sa faca dovada faptului ca intelege activitatile in care va fi angrenat dupa angajare; trebuie sa se simta confortabil fata de programul de lucru si sarcinile ce i se atribuie
– candatii trebuie sa poata sustine o perioada de proba la maximul timpului permis de legislatia muncii
A doua metoda de actiune este polarizarea fortei de munca astfel incat pe termen mediu si lung sa existe o migrare a fortei de munca de slaba pregatire catre activitati de invatare si perfectionare care sa ii asigure acces la posturile destinate fortei de munca bine pregatite. Pentru a determina un astfel de fenomen de migrare este necesar insa sa un numar minim de oameni bine pregatiti care sa umple posturile vacante pentru o perioada de timp destul de indelungata. Formarea acestei forte de munca bine instruite este de asemenea un proces de durata care insa nu poate fi inceput fara sustinerea principalilor actori de pe piata muncii.

Concluzii

Desi toti actorii implicati sunt de acord ca situatia este cel putin disperata nu am identificat pana acum nici o actiune concreta pentru indreptarea situatiei prezentate. La nivelul actiunii trebuie organizate atat cursuri de perfectionare cat si examene pentru probabrea competentelor care sa se finalizeze cu un certificat util angajatorilor.
Daca utilitatea cursurilor poate fi disputata si trebuie probata de practica, organizarea unor examene in domeniul pregatirii de baza pentru absolventii de studii superioare prin care sa aiba ocazia sa isi demonstreze competentele trebuie sa fie o prioritate. Aceste examene trebuie sa fie accesibile si necostisitoare in nici un fel pentru candidat astfel incat acesta sa aiba ocazia sa sustina examenul respectiv de cate ori doreste, la diferite intervale de timp, in special cand isi schimba locul de munca, ca o dovada si o sustinere a competentelor dobandite de-a lungul carierei.