Category Archives: 3. Fond

Emergency

Masurile potrivite la timpul potrivit (2)

Am incheiat prima parte a acestui subiect vorbind despre elementele care contribuie la o reactie cu rezultat pozitiv in cadrul procesului. Am fost criticat de un coleg de asociatie care mi-a atras atentia ca o reactie pozitiva nu va face decat sa duca la escaladarea situatiei pe care dorim sa o controlam. Are dreptate, insa nu a surprins bine nuanta formularii, nu este vorba de o reactie pozitiva, ci de eventualele rezultate pozitive, adica in favoarea detensionarii situatiei in cauza, rezultate obtinute in urma modificarii anumitor elemente ce contribuie la desfasurarea procesului studiat. Este clar ca in esenta, din punctul de vedere al colegului meu, in cadrul procesului, cuantumul masurat al parametrilor de stare ai procesului, la finalizarea acestuia, sunt in opozitie calitativa si cantitativa cu parametrii de intrare, parametri care sunt tocmai elementele de intrare si/sau desfasurare ale procesului care sufera modificari in vederea obtinerii unui rezultat pozitiv. Ca sa impac pe toata lumea recunosc faptul ca fraza de dinainte descrie o reactie negativa. Ma bucur ca am am avut ocazia sa lamuresc acest subiect.

Foarte interesante sunt eventualele implicatii ale acestor elemente modificate asupra altor sisteme adiacente procesului. Ca niste oameni obisnuiti, politicienii, caci cu ei am inceput prima parte a acestui subiect, se grabesc sa ia hotarari, sa intreprinda actiuni, iar apoi privesc mirati rezultatele nebanuite ale hotararilor si actiunilor lor. Cu alte cuvinte, unde dai si unde scrapa! Pentru orice sistem complex, interdependintele dintre variatele elemente ale sitemului, in afara problemei studiate, sunt elemente greu de cuantificat, deoarece resursele necesare pentru investigarea lor in mod normal nu sunt asigurate in cadrul proiectului initial, proiectului care doreste modificare in bine a starii de fapt a proecsului sau sitemului, stare de fapt care are tendinta sa se degradeze. In mod simplu, toate aceste ramificatii colaterale scapa analizei si in consecinta exista posibilitatea aparitiei de dezechilibre care pot fi benefice sau nu directiei pe care doream sa o imprimam cursului evenimentelor. Se pune problema pana la ce grad, pana la ce nivel, ar trebui sa investigam aceste posibile dezechilibre. In cazul actiunilor intreprinse de politicieni, in special in situatii limita, situatii care au tendinta sa se deterioreze accelerat, nu prea exista timpul necesar aprofundarii situatiei exacte si nu prea exista resursele necesare pentru stabilirea starii de fapt a intregului sistem sau proces studiat. In cazul de fata de exemplu ar trebui studiate structura societatii si interactiunile dintre membrii (la nivel de grupuri largi, paturi sociale), procesele ce fac obiectul actiunilor, interactiunile acestora cu alte procese, reactiunile posibile ale societatii la modificarile proceselor si tot asa, intr-un lant ce pare infinit. Aceasta stare de fapt poate fi, numai in teorie, un punct justificativ pentru deciziile proaste luate de politicieni. Dar nu orice decizie, nu orice hotarare sau actiune, trebuie sa fie proasta, sa nu corespunda starii de fapt si sa provoace efecte nedorite in cascada. In plus politicienii nu sunt singuri, au consilieri, se afla in relatii de consultanta cu cetatenii, in mod normal au toate atuurile pentru a lua hotarari bune, in interesul cetateanului, si mai ales la timpul potrivit. Fiind o societate democratica, nici o decizie nu este definitiva, nici o hotarare nu este pentru vecie si nici un politician nu este scutit de puscarie. O balanta intre puterea conferita reprezentantilor, nevoile si vointa poporului si realitatea momentului ar putea fi pusa in scena, asta numai in clipa in care fiecare va putea sa judece serios aceasta chestiune.

Rata interventiei este o notiune care se refera la raportul dintre resursele investite in actiunea depusa si rezultatele obtinute, prin prisma desfasurarii actiunii. Bineinteles ca denumirea este nefericit aleasa, dar oricum nu exista lucruri bine definite in acest domeniu. In rest nimic spectaculos, un calcul care arata daca resursele investite sunt suficiente sau nu in raport cu rezultatele dorite, sau invers, daca vreti, daca rezultatele obtunute sunt pe masura efortului depus.

Inainte de inceperea interventei, in functie de momentul ales pentru interventie, trebuie calculati cu grija parametri ai interventiei care tin de amplitudinea masurilor luate precum si de aria specifica de aplicare. Interventia nu trebuie sa fie disproportionata fata de ceea ce dorim sa corectam, nici in sensul gigantismului, nici in sensul nanismului. Daca cuantumul interventiei este foarte mare riscam sa producem pagube ireparabile subiectului caruia ii este aplicat (in mod similar actiunii batei pe teasta unui manifestant pro-democratie). Daca cuantumul actiunii este foarte mic, actiunea devine neglijabila (in mod similar actiunii unui singur agent semianalfabet trimis sa investigheze spargerea unei locuinte). La fel si cu specificitatea actiunii, daca incerci sa tratezi ebola cu apa sarata, e ca si cum ai incerca sa tratezi dictatura cu flori. Pentru fiecare problema trebuie gasit remediul potrivit, chiar daca acest remediu coincide cu credintele, traditiile si inclinatiile persoanelor implicate in deciderea actiunii corectoare. Cu o trimitere directa la statutul asociatiei noastre, daca studiem deciziile luate de oamenii politici de la Revolutie si pana astazi observam ca in mod covarsitor acestea au avut doua motoare: unul interesul personal al politicianului si celalalt religia (eventual incluand aici traditiile). Interesul personal in mod clar nu poate fi scos din ecuatie, nici acum si nici in viitor, in fond politica de stat trebuie sa fie suma vointelor individuale ale cetatenilor, si, fiind un cetatean normal, politicianul a intrat in politica manat de un scop, scop care nu are nimic de-a face cu viitorul natiunii, ci cu viitorul sau personal. Religia insa ar trebui scoasa din ecuatie, direct si fara menajamente. La fel si cu traditiile. Nu exista nici o justificare ca sa traim intr-un stat laic si modern ca in evul mediu intunecat. Experientele internationale arata ca religia e o mare piatra la gatul popoarelor, recentele degradari ale situatiei privind ISIL sunt pur si simplu urmarile religiei aplicate in viata de zi cu zi. Si nu este vorba de o anumita religie, toate religiile sunt in aceeasi oala, credinta oarba fara urma de judecata nu poate duce la nimic bun!

Premergator inceperii demersurilor de interventie trebuie estimat rezultatul specific al diverselor scenarii de actiune deoarece nu exista nici o actiune care se poate desfasura fara gres intr-un singur sens, intr-un anumit fel, cum se spune in sah, intotdeauna exista o mutare mai buna. In sah este simplu, sau cel putin pare simplu, rezultatul unei actiuni se obsera imediat dupa mutarea adversarului, prin evaluarea tablei si constatarea evolutiei situatiei, in sens pozitiv sau negativ. Nu avem luxul de a astepta evolutia situatiei atunci cand sistemul si procesele studiate sunt de natura sociala. Ca urmare rezultatul unei actiuni trebuie estimat prin calcul, tinand cont de faptul ca rezultatul nu este unic, ci depinde de resursele implicate intr-o anumita actiune specifica fenomenului studiat. Ca urmare am putem banui ca politicienii stau foarte bine la capitolul calcule dar aceasta banuiala nu este din nefericire confirmata de practica. Nu numai ca actiunile politicienilor nu sunt rezultatul unor calcule stiintifice precise, dar actiunile lor, asa cum am mai spus, se bazeaza numai pe considerente subiective, fara legatura cu interesul cetateanului in lumea reala.

In cadrul unei interventii a guvernului in nici un caz nu avem nevoie de favorizarea excesiva a unuia sau a altuia dintre participantii la procesul studiat, asa ca trebuie alcatuite evaluari ale distributiei in cadrul participantilor la proces ale posibilelor rezultate pozitive astfel incat sa nu se produca dezechilibre intre ei care sa conduca la favorizarea nejustificata numai a unuia sau altuia dintre participanti. In general interventiile statului nu sunt nejustificate, deoarece statul este condus de politicieni si politicienii au interese si prieteni. Si la noi in tara, dar si oriunde in alte parti ale lumii, avem exemple nenumarate de interventii ale statului care au creat in mediul privat averi impresionante pentru unele persoane apropiate mediului politic. Nu este corect ca unii sa isi creeze averi strangand de la toti ceilalti cetateni. Si daca acest lucru este recunoscut de toti oamenii, de la bogat la sarac, foarte putini sunt cei care vor recunoaste faptul ca au beneficiat de pep urma ajutorului de la stat. Si exemple sunt suficiente, de la agricultura, unde avem subventii substantiale pentru marii mosieri, subventii care au condus direct la terenurile lasate in paragina, pana la domeniul informatiei si tehnologiei, unde ajutoarele guvernamentale au condus la creearea unor giganti tehnologici care si-au impus solutiile in fata micilor producatori si in detrimentul consumatorilor. Unii analisti economici considera aceste derapaje benefice pentru societate (creare de locuri de munca, concentrarea capitalului, stabilitate tehnologice si altele) dar trebuie retinut faptul ca toate aceste beneficii se fac prin distributia injusta a resurselor societatii, resurse care ar fi mai bine utilizate de exemplu pentru crearea celuiasi numar de locuri de munca, dar in mai multe intreprinderi mai mici sau pentru diversitate tehnologica, exact opusul conceptului de monopol tehnologic care se practica azi.

Inca ianinte de inceperea actiunii de interventie trebuie elaborate scenarii privind inchiderea actiunii. Ca orice chestiune temporara, un ajutor sau o interventie, trebuie sa fie exact asa, temporara si sa nu se permanentizeze, pentru ca in cazul in care interventia dureaza prea mult, organismul viu care este societatea se adapteaza si devine dependenta de actiunea respectiva. Odata instalata dependenta, se constata esecul total al actiunii, care in loc sa ajute a dus la creearea unor alte probleme care la randul lor trebuie tratate. Avem zilnic exemple de astfel de dependente: asa-numitele paturi de favorizate ale societatii, pentru care ajutoarele de stat nu fac decat sa le mareasca gradul de defavorizare, electoratul, dependent de circul din politica, invatamantul, in care profesorii sunt dependenti de bunavointa elevului, industria, unde patronul este la mana sindicatului si asa mai departe.

Spuneam in prima parte a acestui subiect ca urmarind evenimentele din ultima vreme am mari indoieli ca cineva, acolo “sus”, prin guvernele europene a pus mana pe creion si hartie sa faca un calcul rational privind situatia actuala. Este foarte adevarat ca o astfel de analiza este anevoioasa si ca rezultatul ei nu este intotdeauna cel asteptat, cel comod pentru politicieni, dar nu cred ca societatea isi poate permite sa se bazeze pe niste decizii ale oamenilor politici care conduc catre actiuni haotice, fara nici un sens. Nici macar cand o anumita actiune, un anumit curs de urmat, este evident pentru toata societatea, nici macar atunci guvernele nu iau decizia corecta, nici atunci nu fac ceea ce ar trebui sa faca, ceea ce ar fi trebuit sa faca de la bun inceput. Din nefericire guvernele europene au din ce in ce mai multa putere, aparatul administrativ este din ce in ce mai mare, si din ce in ce mai multi incompetenti isi gasesc locuri in structurile sale. Nu sustin ca cei mai destepti membri ai societatii ar trebui sa lucreze in administratie, din contra este nevoie de oameni mult mai destepti in alte domenii, dar nici nu trebuie sa lasam retardatii si infractorii sa ne conduca. Intre aceste doua extreme pot fi gasite multe categorii de oameni capabili sa ia decizia potrivita la timpul potrivit. Decizia potrivita este esentiala pentru ca societatea sa isi poastreze coerenta pe termen lung, sa nu existe derapaje si sa nu apara diferente majore intre membrii ei. Decizia trebuie luata la timpul potrivit pentru a nu permite evolutii defavorabile ale subtilelor echilibre sociale, evolutii care iarasi sa conduca la incoerente si inechitati. Nu este usor de recunoscut, nici macar pentru mine, dar ne trebuie oameni politici cu mai multa scoala, oameni care sa isi admita limitele si sa isi inteleaga rolul. Nu prea exista astazi astfel de oameni in politica, nicaieri prin Europa, poate nicaieri in lume. Poate cu putin efort, din generatiile actuale de copii se vor naste unii care sa se lepede de mostenirea parintilor lor si sa apeleze la ratiune ca principala arma sociala. Slabe sperante!

Emergency

Masurile potrivite la timpul potrivit (1)

Discutam zilele trecute intr-o sedinta a asociatiei despre masurile pe care guvernele europene le-au luat pentru stabilizarea economiei si a mediului financiar, discutie care a pornit de la o analiza a balbaielii “a trebut criza / nu a trecut criza” si de la ultimele nastrusnicii ale guvernelor europene in materie de bugete, cu accent pe guvernul francez, guvern socialist, care a descoperit ca nu mai are bani si ca de fapt se poate guverna si cheltuind mai putin. Daca dam banalitatile si obsesiile personale deoparte putem extrage insa din aceasta discutie cateva idei bune referitoare la momentul limita pentru aplicarea unor masuri de salvare, cu alte cuvinte ultimul moment in care poti arunca colacul de salvare nefericitului cazut in apa involburata pentru ca acesta sa se poata salva de la inec.

Desi pare o chestiune banala, de genul “cu cat mai repede, cu atat mai bine”, momentul exact al interventiei in desfasurarea unui anumit eveniment pentru corectarea sau alterarea cursului actiunii in modul cel mai eficient posibil este subiectul unor calcule complexe, ce depind de multe variabile si care sunt descrise de teorii moderne din diverse ramuri de activitate (gasim astfel de calcule adesea in domeniul economic, poate ne scrie Valentin un articol edspre parerea lui pe aceasta tema). Si asta pentru ca daca interventia vine prea devreme, subiectul interventiei poate percepe interventia ca pe un abuz, ca pe o imixtiune in afacerile sale, fara o valoare utila pentru evenimentul la care participa. De exemplu in cazul nefericitului cazut in apa, daca ne grabim sa ii aruncam un colac de salvare s-ar putea sa constatam cu surprindere ca nefericitul nu este chiar asa de nefericit, de fapt stie sa inoate, chiar se descurca foarte bine si deci actiunea noastra este nu numai inutila, dar are darul sa il enerveze deoarece lasa impresia unor scopuri sau interese ascunse, si pana la urma este bazata pe o analiza superficiala a situatiei, ingloband presupunerea ca nefericitul este un neajutorat care nu poate face fata situatiei in care a intrat cu sau fara voia lui. Similar, in economie, daca statul intervine prea devreme in cazul unor tulburari de orice natura, operatorii economici sufera, piata este bulversata si “ajutorul” statului va fi privit, pe buna dreptate, ca abuziv. Daca interventia vine din contra, prea tarziu, este posibil ca subiectul sa fi suferit deja pierderi care sa nu mai poata fi compensate in viitorul apropiat, asa ca subiectul nu mai poate reveni la starea in care se afla inainte de desfasurarea evenimentului in cauza, deci, din punctul sau de vedere interventia este fara valoare. Dca revenim la exemplul nefericitului care a cazut in apa, daca asteptam exagerat de mult sa ii aruncam colacul de salvare putem ajunge in situatia in care corpul nefericitului a inceput sa sufere modificari ireversibile, de exemplu daca creierul sau a fost lipsit prea mult timp de oxigen, atunci interventia noastra nu ii mai aduce nimic bun, el fie va muri, fie va ramane cu sechele pentru tot restul vietii. In mod similar, daca statul intervine prea tarziu intr-un proces distructiv ce are loc ca urmare a unei situatii create fara contributia directa a agentilor economici ce activeaza in economia tarii respective, s-ar putea ca interventia lui sa nu mai fie de folos unei game largi de participanti la procesul economic deoarece deja multe firme s-au inchis, sau sunt in curs de lichidare si nu isi pot relua activitatea, prea multi oameni au ajuns in somaj si prea multe familii au suferit in urma proceselor economice scapate de sub control.

Toate acestea nu ne spun insa care este momentul exact la care trebuie sa se desfasoare interventia, miza fiind succesul interventiei, fara afectarea in sens negativ a celor care participa la procesul in cauza si care beneficiaza de rezultatele interventiei. Acest moment se gaseste undeva intre momentul in care desfasurarea evenimentelor incepe sa afecteze participantii la aceste evenimente, intr-un mod si cu efecte cuantificabile care sa fie constientizate de participantii la eveniment, si momentul in care desfasurarea evenimentelor provoaca efecte negative ireversibile asupra participantilor, efecte care pot, sau nu, sa afecteze desfasurarea in continuare a procesului. Intre cele doua momente mentionate, din care, trebuie retinut, unul inca nu s-a produs la momentul analizei, trebuie evaluati parametrii procesului, modul si ritmul in care acestia se deterioreaza, influenta acestei degradari asupra actorilor participanti la proces, modul in care actorii procesului reusesc sa reactioneze la schimbarile procesului, limita de suportabilitate a celor implicati, elementele care contribuie la o reactie cu rezultat pozitiv in cadrul procesului, implicatiile acestor elemente asupra altor sisteme adiacente procesului, rata interventiei, cuantumul si specificul interventiei, trebuie estimat rezultatul specific al diverselor scenarii de actiune, trebuie alcatuite evaluari ale distributiei in cadrul participantilor la proces ale posibilelor rezultate pozitive astfel incat sa nu se produca dezechilibre intre ei care sa conduca la favorizarea nejustificata numai a unuia sau altuia dintre participanti si trebuie elaborate scenarii pentru inchiderea, incetarea, interventiei. Acesta este bineinteles un minim, cum sistemele si procesele de care vorbim sunt extrem de complexe, si, in mod paradoxal, destul de putin formalizate, analiza se poate intinde mult si bine. Dar, urmarind evenimentele din ultima vreme am mari indoieli ca cineva, acolo “sus”, prin guvernele europene a pus mana pe creion si hartie sa faca un calcul rational privind situatia actuala. Sa privim un pic mai atent cam ce ar insemna o astfel de analiza, fara a intra in detalii caci atata ar lipsi sa ne pierdem cititorul.

Parametrii procesului sunt marimi masurabile care descriu proprietati ale procesului studiat si care caracterizeaza desfasurarea procesului din punct de vedere cantitativ, in orice moment al evaluarii. In mod normal parametrii proceselor sunt cunoscuti in principiu si stabiliti de la faza de proiectare a procesului, dar procesele despre care vorbim sunt determinate in mod colectiv de o serie de actori care nu actioneaza in mod neaparat dupa regulile cu care procesul a fost conceput. De exemplu in cazul proceselor economice agentii economici trebuie sa lucreze cu parametri care sunt impusi de evolutia economiei nationale, fara interventia, cunostinta lor sau posibilitatea de a influenta intr-un fel sau altul parametrul respectiv. Un astfel de parametru este rata inflatiei, parametru ce nu depinde in nici un fel de activitatea unei societati comerciale dar care poate determina in mod hotarator profitul sau pierderea respectivei societati comerciale. Exista organisme care supravegheaza, calculeaza si eventual pot influenta acesti parametri, cu voia sau, cel mai adesea, fara voia agentilor economici. Aceste organisme au si abilitatea de a evalua parametrii procesului si de a se alerta in cazul in care acestia deviaza de la anumite valori sau limite prestabilite. Daca lucrurile se desfasoara intr-adevar asa sau daca valorile parametrilor in cauza sunt impuse pe alte considerente in statele europene este un subiect de discutat.

Modul si ritmul in care parametrii procesului evolueaza este stabilit in urma masuratorilor efectuate in timpul desfasurarii procesului. Daca masuratorile arata o variatie a parametrilor procesului in afara anumitor limite impuse sau autoimpuse atunci cel care executa analiza procesului trebuie sa raspunda la intrebarea daca aceasta variatie reprezinta sau nu o deteriorare a procesului studiat si daca procesul se poate adapta sau nu la noi limite de evolutie. Din punctul meu de vedere nu este o analiza usoara deoarece cel mai adesea persoana sau institutia care trebuie sa analizeze procesul nu este parte a acestui proces si nu sufera impreuna cu actorii participanti la proces efectele variatiei parametrilor masurati.

In acest context, al neparticiparii directe la proces a entitatii care analizeaza procesul in cauza, modul in care actorii procesului reusesc sa reactioneze la schimbarile procesului este cel mai adesea gresit evaluat si luat in calcul in mod incorect. Ca un exemplu, este imposibil pentru un lucrator in guvern, pentru care salariul si bonusurile vin negresit in fiecare luna, sa inteleaga ca efectul scumpirii otelului va fi, printre multe altele, scaderea veniturilor unui strungar si asa prost platit, deoarece piata nu va accepta cresterea pretului produsului finit care contine un element pe care strungarul il produce, element pe care compania nu il poate integra in alte produse finite care sa ii pastreze cota de piata. Noi toti ceilalti intelegem, pentru ca noi nu avem salariul asigurat lunar si nu avem bonusuri, asa ca mintea noastra s-a pastrat mai supla, e mai antrenata! In exemplul dat compania nu poate reactiona la schimbarea parametrilor procesului, antrenand un lant de alte modificari greu de cuantificat.

Limita de suportabilitate a actorilor implicati in proces este de asemenea un indicator greu de cuantificat. Prin limita in general intelegem un punct de extrem al unui indicator care ajunge la o valoare prestabilita, o granita peste care parametrul nostru nu trebuie sa treaca. In practica, pentru un anumit proces dat, diversii actori ai procesului au limte diferite pana la care pot suporta deteriorarea procesului. In plus, in functie de dinamica procesului, aceste limite pot varia in cantitati insemnate pentru acelasi agent economic, ca urmare, nici macar o prelucrare statistica nu ne ajuta sa ii ajutam pe toti cei implicati in proces, dar macar ne da o idee despre stare majoritatii participantilor la proces si ca urmare poate determina niste valori critice pentru parametri procesului. Ca o ironie, desi stradania poate fi destul de insemnata, intotdeauna vor exista nemultumiti.

Elementele care contribuie la o reactie cu rezultat pozitiv in cadrul procesului sunt in general destul de usor de cuantificat, mai ales daca exista posibilitatea experimentarii fara alterarea semnificativa a procesului, si practica ne ofera foarte multe posibilitati de actiune in acest sens. Exista insa problema aplicarii celor invatate, deoarece in general aceste elemente ce pot modifica procesele complexe, sunt in lumea reala alterate de tot felul de concepte de natura politica, religioase sau traditionale. Din acest punct de vedere, atat timp cat functionarul guvernamental va fi tinut in functie de un partid politic, starea economiei nu va evolua in bine.

In afara de conceptele discutate mai sus sunt multe alte calcule care trebuie efectuate in vederea stabilirii momentului exact al actiunii si al modului de a actiona, unele dintre care au fost mentionate mai sus si despre care nu am loc sa scriu aici. Ca o concluzie partiala, momentul actiunii trebuie sa fie bine ales, pentru a nu face mai mult rau decat bine si pentru ca actiunea sa aiba efect. Despre toate celelalte in partea a doua, intr-un articol viitor.

Homeless

Despre nevoia unui adapost si despre dreptul de a avea sau nu avea unul

Nevoile de baza ale omului, la fel ca ale altor mamifere asemenea lui sunt aerul, apa, mancarea, somnul si sexul. Oricare din aceste nevoi este eliminata duce la disfunctiuni fundamentale ale fiintei umane sau ale societatii din care face parte. Dar, tocmai din cauza faptului ca omul este un animal foarte social, excesiv de social am putea spune, aceste nevoi de baza, primare, odata satisfacute, determina nevoi secundare si tertiare, unele despre care putem si merita sa vorbim si altele despre care nu putem si nu merita sa vorbim. O consecinta imediata a nevoilor umane de baza este aparitia nevoii de adapost, adapostul fiind initial considerat locul in care ne putem satisface in siguranta nevoile de baza si care constituie fundamentul pentru satisfacerea unor nevoi de alte grade, nevoi individuale si sociale. Posesia si/sau folosirea unui adapost confera individului un confort psihic necesar desfasurarii activitatilor zilnice care ii aduc beneficii in plan personal si il clasifica din punct de vedere social, pe cand lipsa acestuia, sau imposibilitatea folosirii intr-un mod util a unui adapost adecvat duce la deteriorarea fiintei umane si la deteriorarea sau distrugerea relatiilor sociale pe care aceasta entitate umana le intretine. De altfel in ziua de azi este greu sa vorbim despre un adapost intr-un alt context decat contextul social. Dezvoltarea aglomeratiilor urbane nu a fost determinata de nevoi primare, individuale, ce trebuiau satisfacute ci a avut suportul puternic al nevoilor sociale ce trebuiau acoperite. Nu este clar momentul in care adapostul a devenit ceea ce numim azi “casa”, incluzand aici distinctia pe care o facem aici intre casa si locuinta, dar de-a lungul timpului omul a reusit sa confere locuintei sale o dimensiune sociala foarte importanta, dimensiune care i-a adus aprecierea sau respingerea din partea comunitatii in care traia, a determinat prosperitatea si bunastarea familiei sale, a condus la conglomerarea locuintelor de acelasi fel in arii geografice bine delimitate, a crescut si doborat oameni, comunitati, natiuni si imperii. Exista oameni si oameni, case si case. Exista oameni multumiti cu adapostul lor si oameni care nu sunt multumiti. Exista oameni care si-au construit case mai mari pentru a isi declara un anumit statut economic sau social in comunitate si exista oameni care minimizeaza importanta sociala si personala a adapostului, locuind in case care le indeplinesc la minim toate nevoile. In afara de nevoile biologice si sociale de care vorbeam mai devreme importanta adapostului, casei, locuintei, este exact aceeasi pe care hotaram noi sa i-o acordam. Izoland extremele, oamenii pentru care casa lor reprezinta motivul pentru care merita sa traiesti si oamenii pentru care casa poate sa fie si o scorbura intr-un copac mai mare, pentru noi toti ceilalti casa ne este unealta cu care ne asiguram traiul si locul in societate. Pentru noi toti ceilalti care avem sau folosim o casa, am vrut sa spun!

Exista o mica parte a societatii care nu are acces la nici un fel de adapost propriu, care nu poseda sau nu foloseste o casa, care nu dispune de functiunile personale si sociale ale unei locuinte si, din nefericire, nici nu are posibilitatea sau speranta de a isi putea satisface aceasta nevoie de adapost in viitorul apropiat. Situatia in care se gasesc acesti oameni este, atat pentru ei cat si pentru societate, una dintre cele mai grele si mai complicate situatii in care se poate gasi un om in relatia cu societatea. Pentru om situatia este aproape fara iesire deoarece nu poate spera la o imbunatatire a starii in care se gaseste prin eforturi proprii iar ajutorul extern este cele mai multe ori conditionat de alte situatii pe care individul insusi nu le poate controla. Un om fara adapot nu isi poate exercita deplinatatea drepturilor civile, nu isi poate cauta o slujba stabila si nu poate spera la relatii sociale de lunga durata. In plus, majoritatea acestor oameni se afla in aceasta perioada nefericita a vietii lor si in atentia autoritatilor, dar din nefericire de cele mai multe ori nu intr-un sens pozitiv, ci intr-un sens total negativ, cel mai adesea vizand coercitia destinului lor in sensul dependentei si mai accentuate fata de stat si al disparitiei persoanei lor din spatiul public, spatiu public unde prezenta lor este pe buna dreptate deranjanta pentru ceilalti cetateni si activitatile lor. De cele mai multe ori persoanele fara adaport capata in urma situatiei in care se gasesc si traume de natura psihica, care uneori evolueaza in boli care le agraveaza si mai mult situatia si care se afla atat din cauza imposibilitatii primirii unui tratament adecvat cat si din cauza stigmatului social care ii marginalizeaza si mai mult, ii indeparteaza de posibilitatea reglementarii situatiei lor intr-un mod care sa fie convenabil si pentru individ, si pentru societate, si pentru cei care eventual au incercat sa acorde asistenta cetateanului aflat in dificultate. Pentru societate situatia este grea prin insasi definitia ei, societatea pierzand din ansamblul membrilor ei ce isi aduc contributia la bunastarea tuturor indivizi care nu numai ca nu mai produc, dar aduc o sarcina suplimentara societatii fata de cea normala adusa de un cetatean util social. O societate normala dealtfel nu are parghii, legi, pentru a controla acest fenomen, si e normal sa nu aiba atata timp cat acest fenomen este o exceptie si nu o regula. Din nefericire exista tari, printre care eu as clasa si Romania, in care fenomenul lipsei locuintelor este in plina dezvoltare, din ce in ce mai multi oameni suferind din cauza lipsei locuintei si din ce in ce mai mult societatea simtind la randul ei presiunea pierderii unor oameni valorosi din ansamblul ei. O mare parte dintre cei care se gasesc in situatia nefericita de a nu putea beneficia de o locuinta sunt in mod traditional in Romania oameni ajunsi la varsta adulta provenind din copii orfani sau abandonati de familie, oameni batrani care ajunsi la o varsta inaintata sunt indepartati de familie si lipsiti de drepturile ce li se cuvin catre sfarsitul vietii, oameni executati de banci sau alte diverse institutii pentru datorii acumulate si pe care nu au reusit sa le achite, oameni bolnavi, de cele mai multe ori cu afectiuni psihice, oameni care au fost instrainati de locurile natale si nu au reusit nici sa isi creeze un rost in mediul urban si nici sa se intoarca in locurile de provenienta si alte categorii de oameni nefericiti. Pentru fiecare din acesti oameni exista o solutie particulara, nefiind identificata pana in prezent o solutie globala, nici de catre autoritati si nici de catre asociatiile de profil, care de altfel se gasesc din abundenta. Toate incercarile globale de a scoate aceste persoane din starea in care se gasesc s-au concentrat pe ajutorarea materiala si spirituala, ajutorare care nu a facut decat sa mareasca dependenta persoanei respective fata de societate, dependenta de care vorbeam si mai sus.

Este evident ca nici persoanele care se afla in situatia descrisa nu lasa impresia ca se straduie sa isi corecteze situatia, dar fiind de obicei preocupati de asigurarea existentei pe termen scurt (mancare, apa, izolare fata de vitregiile naturii, izolare fata de reactia societatii) nu pot, nu au timpul necesar, nu reusesc sa se mobilizeze pentru rezolvarea propriei situatii. Dupa parerea mea primul pas care trebuie facut de oamenii aflati in aceasta situatie este constientizarea situatiei in care se gasesc ca una temporara, declararea acestei stari de fapt in societate si admiterea existentei unei solutii, mai indepartate in timp, dar adecvata pentru incetarea definitiva a acestei situatii temporare. Neconstientizarea situatiei ca una temporara, nefortarea imprejurarilor in sensul rezolvarii situatiei, reprezinta premizele esecului in rezolvarea lipsei adapostului, locuintei. Al doilea pas pe care ar trebui sa il faca dupa parerea mea oamenii aflati in aceste situatii delicate este acceptarea faptului ca au nevoie de ajutor si intreprinderea de actiuni in vederea receptionarii acestui ajutor. Nu este usor, ba chiar eu consider ca este un pas psihologic important, pe care il pot face numai oamenii puternici, sa te adresezi altora pentru ajutor, deoarece pierzi, cedezi prin acest act o parte din independenta si din statutul pe care ti-l asumi, chiar daca in acest moment acest status este foarte jos, neinsemnat practic, si toate acestea fara garantia ca ajutorul pe care ipotetic l-ai primi ar fi bine intentionat si adecvat rezolvarii problemei personale. In plus odata cerut un ajutor ar putea deveni problematic la un moment dat datorita conditiilor si care s-ar putea desfasura si a finalitatilor catre care ar putea evolua, mai mult, s-ar putea sa nu mai poata fi refuzat ceea ce ne duce la un al treilea pas important: acceptarea numai a ajutorului care aduce beneficii persoanei in dificultate, fara costuri colaterale importante si care are in mod evident o componente benefica importanta pentru persoana in nevoie fata de persoana, fizica sau juridica, care acorda ajutorul. Un om bine intentionat ar putea sa imi spuna ca este usor sa vorbesti de pe margine, atunci cand ai un acoperis deasupra capului prin care, cat de cat, nu ploua si nu prea bate vantul, si atunci cand ai mancarea zilei de maine asigurata aproape in fiecare zi. Este adevarat, au dreptate, dar nu pot decat sa judec situatiile mai mult sau mai putin ipotetice in care un concetatean s-ar putea afla si sa gasesc cele mai bune actiuni cu care as putea sa il ajut, determinand implicit si conditiile de desfasurare ale acelor actiuni, si acest lucru ar trebui sa fie valabil pentru orice persoana care ar vrea sa puna umarul in rezolvarea acestor situatii particulare si neplacute. Si nu este usor pentru ca ideile unora sunt ciudate, nelalocul lor si nocive pentru situatia data.

Una dintre aceste idei este conceptul dreptului la un adapost, idee destul de agresiv promovata de unele asociatii ce activeza in domeniul asistentei sociale dar si de unele partide de stanga sau de extrema stanga. Exagerand si mai mult, aceste organizatii arunca in spinarea societatii problema lipsei adapostului, a locuintei cetateanului aflat in dificultate, promovand o conceptie care obliga societatea sa isi asume obligatia si costurile adapostului respectivului cetatean. Aceste sintagme sunt departe de a fi adevarate, dar ideea in sine, dezbracata de considerentele sociale, redusa la nivelul de participare benevola, merita atentia noastra si o discutie pe acest subiect. Drepturile fiintei umane sunt notiuni complexe, care tin de identitatea si activitatea individului, si se inteleg in general ca drepturi civice, politice, economice și sociale, fara a fi in mod unanim acceptate de catre toate statele si organizatiile. Oricum, o scurta enumerare devine destul de lunga si poate fi sintetizata cam asa: drepturi privind demnitatea (demnitate umana, dreptul la viata, dreptul integritatii persoanei, dreptul de a nu fi torturat, pedepsit sau tratat inuman sau degradant, dreptul de a nu fi sclav sau de a nu fi fortat sa muncesti), drepturi privind libertatile (dreptul la libertate si la siguranta, dreptul privind respectarea vietii private si de familie, protecția datelor, dreptul la casatorie si dreptul de a intemeia o familie, libertatea de gandire, de constiinta si de religie, libertatea de exprimare si de informare, libertatea de intrunire si de asociere, libertatea artelor si stiintelor, dreptul la educație, libertatea de alegere a ocupației si dreptul la munca, libertatea de a desfasura o activitate comerciala, dreptul de proprietate, dreptul de azil, protectia in caz de stramutare, expulzare sau extradare), drepturi privind egalitatea (egalitatea in fata legii, nediscriminarea, diversitatea culturala, religioasa si lingvistica, egalitatea intre barbati si femei, drepturile copilului, drepturile persoanelor in varsta, integrarea persoanelor cu handicap), drepturi privind solidaritatea (dreptul lucratorilor la informare si la consultare in cadrul intreprinderii, dreptul de negociere si de actiune colectiva, dreptul de acces la serviciile de plasament, protecția in cadrul concedierii nejustificate, conditii de munca echitabile si corecte, interzicerea muncii copiilor și protectia tinerilor la locul de munca, viata de familie si viața profesionala, securitatea sociala si asistenta sociala, protectia sanatatii, accesul la serviciile de interes economic general, protectia mediului, protectia consumatorilor), drepturile cetatenilor (dreptul de a alege și de a fi ales, dreptul la buna administrare, dreptul de acces la documente, dreptul de petitionare, libertatea de circulatie si de sedere, protectia diplomatica si consulara), drepturi privind justitia (dreptul la o cale de atac eficienta si la un proces echitabil, prezumția de nevinovatie si dreptul la aparare, principiile legalitatii si proportionalitatii infracțiunilor si pedepselor, dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de doua ori pentru aceeasi infractiune). Dupa cum vedeti multe, dar printre acestea nu scrie nicaieri dreptul la o locuinta proprie. E adevarat ca este inscris dreptul la demnitatea umana de exemplu, demnitate care sufera serios in lipsa unei locuinte, dar nu sufera din cauza societatii ci din cauza individului, deci nu poate fi invocat in situatiile despre care vorbim. Mai este de asemenea inscris si dreptul de acces la serviciile de plasament, drept care este bine venit, dar nu implica posesia asupra unei locuinte si nu implica obligativitatea plasamentului. Deci este departe de noi situatia in care am acceptat ca societate sa suportam costurile privind locuinta oricarui cetatean fara adapost. In plus exista drepturi mai importante decat cel in discutie care sunt cronic trecute cu vederea de catre societate, prin reprezentantii sai, guvernele, si care ne sunt incalcate zilnic fara a avea posibilitatea sa ne aparam. De exemplu dreptul la buna administrare, ciudat drept in tara cu cel mai incompetent guvern din cate pot exista. Sau protectia datelor, intr-o tara in care convorbiri telefonice inregistrate ilegal de tot felul de entitati apar in presa. Deci, nu putem vorbi despre dreptul cetateanului de a avea o locuinta, un adapost propriu, este insa important si sa vedem daca avem dreptul sa nu avem o locuinta, ma rog, un adapost. Cert este ca pentru a ti se elibera actele de identitate trebuie sa faci dovada unui domiciliu permanent, cu alte cuvinte sa ai o locunta sau sa folosesti una. Daca ai avea o locuinta sau ai folosi in mod legal una nu ai mai fi cetateam fara adapost, deci trebuie sa ai o locuinta pentru a putea fi inregistrat si a ti se putea elibera acte de identitate. Nu ai locuinta, nu ai identitate. Nu ai identitate, nu ai acte. Nu ai acte, nu ai drepturi. Nu ai dreptul sa nu ai drepturi, deci nu ai dreptul sa nu ai o locuinta. In plus fara o locuinta nu poti desfasura, sau nu poti desfasura in mod eficient, cea mai mare parte, daca nu chiar toate, a indatoririlor si obligatiilor pe care le ai ca cetatean fata de societatea din care faci parte sau in particular fata de familie sau fata de tine insuti. Discutia este complicata si lunga, avand multe ramificatii in multe domenii, dar cu cat se discuta mai mult, cu cat se consuma mai multa energie si resurse pentru discutii, cu atat ne indepartam de rezolvarea problemei. A continua sa analizam la nesfarsit implicatii si consecinte, cauze si evolutii, nu aduce nici un beneficiu celor care se confrunta efectiv cu problema, in cel mai bun caz ofera ceva activitate unor oameni care nu pot trece la actiune.

Cetatenii fara adapost au nevoie urgenta de, evident, un adapost care sa le legitimeze situatia in fata societatii. Problema lor nu se poate rezolva de la sine, dar pentru rezolvarea eficienta si de lunga durata a situatiei cetateanul aflat in nevoie cat si entitatile care vor sa il ajute trebuie sa accepte problema si nevoia de ajutor si actiune, trebuie sa identifice cauzele si sa la trateze eficient astfel incat sa ataseze situatiei un caracter temporar, pentru care se poate identifica un sfarsit care sa convina ambelor parti, si cetateanului fara adapost, si societatii, si trebuie sa elaboreze scenarii care sa fie sustenabile dupa rezolvarea situatiei temporare, scenarii care trebuie sa creeze din fostul om fara adapost un cetatean care sa contribuie pozitiv la bunastarea societatii. Nu este in interesul societatii ignorarea problemelor grave pe care unii dintre membrii ei le au, si in acest context trebuie tinut seama de faptul ca solutii fanteziste, incorecte si pana la urma discriminatorii, de genul ajutoarelor sociale infinite si neconditionate nu fac decat sa agraveze situatia in care se afla semenii nostri si sa creeze un curent favorabil permanentizarii acestui tip de situatie. In general resursele necesare rezolvarii problemelor oamenilor fara adapost exista din abundenta, dar sunt gestionate foarte prost, de entitati care au alte interese decat rezolvarea problemelor, caci bineinteles, fara oameni ai strazii ar ramane fara activitate, fara slujbe si fara prilejul de a crea situatii care enerveaza pe toata lumea.

Luxul de a fi prost

Omul primitiv nu isi permitea luxul de a fi prost, viata lui depindea de inteligenta sa si de contributia pe care o aducea la bunastarea grupului din care facea parte. Omul modern isi poate permite luxul de a fi prost deoarece societatea contemporana, prin numarul mare de membri, nu mai depinde de contributia pe care o aduce un singur individ.