Category Archives: 3. Fond

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (6)

Data fiind mult prea generoasa insiruire de conflicte ce au avut loc in Europa mileniului trecut este foarte putin probabil ca cetatenii Europei de azi sa nutreasca alte sentimente unii in raport cu ceilalti fata de cetatenii Europei de ieri. Orice om, cat de cat rational, nu poate fi decat pesimist cu privire la relatiile armonioase care ar putea exista intre eventualii cetateni ai unei ipotetice natiuni europene. Si nu este vorba numai de Europa in sine, nici statele de sine statatoare, statele independente si nationale, asa cum sunt ele identificabile in ziua de azi, nici ele nu stau mai bine. Nici in Franta, nici in Germania, Spania, Marea Britanie, sau, bineinteles, statele mai mici, precum Ungaria sau Romania, nu gasim o mare intelegere intre locuitorii regiunilor istorice. Si nu este vorba numai de neintelegeri, exista zone in care numai lenea ne tine departe de razboi, si in ziua de azi un razboi numai placut nu este, ca sa nu mai pomenim de perioada care urmeaza dupa razboi si care nici ea nu este placuta. Si toate astea fara interventii din exterior, fara actiuni destabilizatoare si fara un dezastru global. Putine sperante pentru niste oameni care timp de un mileniu nu au avut nici macar un an intreg de pace. Asa cum spuneam, multi oameni la un loc nu formeaza o natiune!

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (5)

Secolul douazeci, secolul in care eu m-am nascut si mi-am trait o buna parte din viata, a fot marcat de aproape o suta de razboaie, conflicte armate si miscari populare de natura violenta, astfel incat nu stiu daca in Europa a fost efectiv vreo zi de pace. In plus au fost cele doua mari Razboaie Mondiale, razboaie care au fost cu adevarat remarcabile din punct de vedere social. Dar sa o luam cu inceputul. In 1903 Rascoale in sudul Dunarii. Intre 1904 si 1908 am avut o serie de lupte intre greci si bulgari in Macedonia. In 1905 beneficiem de o rascoala a muncitorilor polonezi. In 1907 au loc in Romania binecunoscutele rascoale taranesti care au inceput la Flamanzi. In 1910 se rascoala albanezii. Intre 1911 si 1912 razboiul Italo-Turc. Intre 1912 si 1913 Razboaiele Balcanice, Primul si Al Doilea, asa cum le sta bine unor razboaie. In 1914 din nou rascoala in Albania. In 1914, favoritul tuturor, Primul Razboi Mondial. Tine pana in 1918. Intre 1917 si 1921 avem parte de un frumos razboi civil in Rusia, razboi ale carui efecte le mai suportam si in prezent. Cam in acelasi timp si razboi intre Rusia si Ucraina. Nici nu stiu cum sa ma refer la Rusia de acum inainte, corect din punct de vedere istoric ar fi Uniunea Sovietica, din punct de vedere moral ar trebui sa evit subiectul. Cred ca o sa continui sa ii spun simplu Rusia. Intre 1918 razboi intre georgieni si armeni, urmat in acelasi an de razboi intre georgieni si turci. De altfel 1918 a fost un an plin de conflicte, mai putem enumera: razboi civil in Finlanda, conflict intre Georgia si Rusia, incepe razboiul dintre polonezi si ucrainieni, rascoale in Polonia, incepe razboiul de eliberare al estonienilor si razboiul de independenta al lituanienilor. Frumos an, bine ca s-a terminat repede! nu-i nimic, incepe 1919 care a fost cam tot asa. S-au batut polonezii cu cehii, apoi ungurii cu romanii. De Craciun au fost rascoale in Muntenegru. Tot in 1919 incepe razboiul de trei ani dintre turci si greci, apoi razboiul pentru independenta turcilor. Independenta fata de cine? Pai fata de cei care au castigat Primul Razboi mondial, desigur! Si culmea, tot atunci, in acelasi an, s-au batut cehii cu ungurii, polonezii cu rusii, a inceput razboiul de independenta al irlandezilor si au avut loc rascoale in Silezia. In 1920 un mic razboi intre albanezi si italiei. In 1921 razboi intre georgieni si rusi si rascoale in vestul Ungariei. In 1922 a inceput razboiul civil in Irlanda. In 1924 georgienii se ridica impotriva rusilor. Dupa cativa ani de liniste pe continent incepe razboi civil in Austria, iar in 1936 razboi civil in Spania. In 1939 se bat slovacii cu ungurii si incepe invazia sovietica mai intai in Finlanda, apoi in Polonia. Tot in 1939 incepe Al Doilea Razboi Mondial. Pe plan local se vor bate grecii cu italienii, sovieticii cu germanii, toate celelalte natiuni de una sau alta dintre parti. In 1945 teoretic se incheie razboiul, dar incepe razboiul de gherila in statele baltice si in unele state ale Europei de Est, ca si razboiul civil in Grecia. In 1953 rascoale in Germania de Est. In 1956 rascoale in Polonia si Ungaria, si incepe razboiul de gherila al IRA impotriva Irlandei de Nord. In 1958 razboi intre Islanda si Marea Britanie. Incepand cu 1959 conflict in Tara Bascilor (pana in 2011). In 1968 invazia din Chechoslovacia si in acelasi an alte lupte in Irlanda de Nord. Din 1970 conflicte in Italia (pana in 1984). In 1972 din nou razboi intre Islanda si Marea Britanie. In 1974 turcii invadeaza Ciprul. In 1975 din nou razboi intre Islanda si Marea Britanie, se pare ca pestele este foarte gustos in apele acelea. Din 1988 (pana in 1994) razboi in Nagorno-Karabakh. In 1989 revolutie in tara noastra, ne aducem aminte. In 1991, Razboiul de Zece Zile, impreuna cu razboiul georgienilor in OSetia si razboiul civil georgian. Din 1991 incepe si razboiul de independenta al Croatiei, care dureaza pana in 1995. In 1992 razboi in Transnistria, in Osetia, si in Georgia, de data asta in conflict cu abhazii sustinuti de rusi. In 1992 razboi in Bosnia (pana in 1995). In 1993 lupte intre Marea Britanie si sarmanii pescari bretoni. Tot cam pe atuci apare criza constitutionala in Rusia. In 1994 razboi in Cecenia. In 1997 rascoale in Albania. Intre 1998 si 1999 razboi in Kosovo. Tot in 1998 razboi in Georgia. In 1999 razboi in Daghestan si incheiem mileniul cu un nou razboi in Cecenia.

Frumoasa colectie de razboaie, concluziile in episodul viitor.

—- ca urma —-

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (4)

Si deci am intrat in a doua jumatate a celui de-al doilea mileniu. Foarte frumos, caci tinand seama de experienta primei jumatati a mileniului ne putem gandi ca cea de-a doua jumatate ar fi mult mai linistita, pai putin impanata cu conflicte. Mda, vise! Cu debutul celei de-a doua jumatati a mileniului incepe un razboi in Georgia care va dura in jur de 350 de ani cu vecinii din Daghestan. Fireste, nu un razboi intens, dar totusi 350 ani? Ce perseverenta! In 1502 intra olandezii in razboi, tot un razboi pentru dependente si independente, razboi care dureaza mai bine de patruzeci de ani. In 1509 incepe un razboi intre polonezi si turci pentru Moldova, stiti despre ce e vorba. Dupa cateva razboaie interne ale natiunilor europene, in 1519 incepe un alt razboi intre polonezi si nemti, si aproape imediat, in 1521, intre nemti si turci. Tot in 1521 incepe razboiul de independenta al Suediei, foarte neclar pe aici. In 1924 incepe o mare rascoala populara in teritoriile nemtesti (ca sa evitam denumirea Germania, care nu exista pe vremea aceea), rascoala a ceea ce ei numeau la vremea aceea tarani. Inutil de spus, rascoala a esuat. Multe razboaie minore au avut loc in aceasta prima jumatate a celui de-al saselea secol, dar sa facem un salt pana in 1562, cand incep in Franta razboaiele religioase, stiti… catolici… protestanti (hughenoti)… religie, porcarie. Se spune ca in total, de-a lungul a aproape patruzeci de ani, au murit aproape patru milioane de oameni. Foarte pios, intr-adevar. In 1568 a inceput Razboiul de Optzeci de Ani, un razboi pentru independenta Olandei. In 1573 avem o revolta a taranilor croati si sloveni. In 1578 un razboi intre georgieni si turci. In 1580 razboi in Portugalia. In 1585 razboi intre Anglia si Spania. In 1588 intre olandezi si portughezi. In 1587 in Polonia. In 1590 razboi intre rusi si suedezi. In 1593 razboi in Moldova. In 1594 razboi in Irlanda. Si secolul se incheie cu un razboi in Suedia. Nu-i nimic, incepe cel de-al saptelea secol al celui de-al doilea mileniu cu batalie in Geneva, apoi un razboi mai insemnat, de treisprezece ani, in 1605 intre polonezi si rusi. In 1606 rascoale in Rusia, apoi in Polonia. O serie mica de razboaie pentru “interese diverse” apoi incepe razboiul de treizeci de ani, in 1618, razboi foarte distructiv. In 1620 alt razboi intre polonezi si turci. In 1627 intre englezi si francezi. In 1632 din nou intre polonezi si rusi. In 1639 razboi intre Anglia, Irlanda si Scotia, foarte frumos, minunat. Apoi in 1628 mai mult de douazeci de ani de razboi in Portugalia. In 1651 incepe Razboiul de 335 ani, asta sa nu ma intrebati ce este, cititi si voi, s-a terminat in 1986, si da, a fost mai mult o stare de razboi, decat un conflict armat, dar, de retinut, 335 ani, o viata! In 1652 un mic razboi de douazeci si doi de ani intre englezi si olandezi. In 1654 razboi ruso-polonez, apoi in 1658 razboi ruso-ucrainean. In 1666 razboi intre Austria si Turcia, apoi intre polonezi si tatari. In 1672 razboi intre Franta si Olanda. In 1683 Marile Razboaie ale Turciei. Sarim pana la sfarsitul secolului si observam ca nici nu a inceput bine secolul 18 ca, in 1700, avem razboi civil in Lituania. Secolele optsprezeci si nouasprezece au impreuna in jur de 100 de razboaie. Nu le mai trec in revista, m-am plictisit. Cautati pe net, la fiecare cativa ani o incaierare intre luminatele natiuni europene. O sa ne concentram un pic pe secolul douazeci.

—- va urma —-

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (3)

Imediat la inceputul secolului, pe la 1302 a avut loc un conflict armat intre francezi si flamanzi, conflict care a inceput foarte bine cu masacrarea multor cetateni francezi mai mult sau mai putin inocenti, dar neimplicati militari, caci pasnici nu putem spune. In 1307 a urmat un conflict intern cam pe teritoriul Germaniei de azi, apoi au urmat multe frictiuni interne statelor europene de la acea vreme, culminand in 1321 cu razboiul civil bizantin. Trecem peste el, ca si peste razboaiele mai mici din urmatoarele zeci de ani si sarim in anul 1337 cand a incepul Razboiul de 100 de ani. Da, acel razboi de o suta de ani, ca si alte razboaie de o suta de ani care au avut loc in Europa. Practic a fost forba de un conflict (nici nu as putea sa numar al catelea) intre Anglia si Franta, pentru controlul politic al Frantei. Nu ar fi fost nici un eveniment neobisnuit daca fiecare parte nu ar fi reusit sa isi atraga numerosi aliati care, ca si in alte razboaie, au facut mai mult rau decat bine, si da, nu a fost un razboi unitar, a fost o perioada de multiple razboaie si paci, nimic in interesul omului de rand. Sarim cativa ani si intalnim razboaiele dintre bulgari si turci, raboaie care au durat si alea vreo saizeci de ani, apoi in 1341 intalnim alte razboaie civile in Bizant, apoi, in 1342 zealotii se revolta in Grecia. Sarim cateva zeci de ani si cateva razboaie importante si intalnim in 1366 razboaiele dintre turci si unguri, razboaie care au durat vreo 160 ani, si care s-au desfasurat in buna parte pe teritoriul de azi al Romaniei. In 1371 izbucneste razbiul intre serbi si turci, urmat de alte multe conflicte mai mici pentru ca in 1373 sa izbucneasca un alt razboi civil in Bizant, m-am saturat deja de aste, banuiesc ca si voi. Printre altele, sarite, avem in 1375 Razboiul celor 8 Sfinti, in 1381 razboi civil in Lituania, apoi in 1381 un nou razboi cu mongolii, in 1389 Batalia de la Kosovo, urmata in acelasi an de un nou razboi civil in Lituania si, la sfarsitul secolului, in 1395, avem batalia de la Nicopole, da, acea batalie cu Mircea cel Batran. Frumos sfarsit de secol! Nu-i nimic, al cincilea secol al celui de-al doilea mileniu incepe urat, cu o serie de razboaie care dureaza zeci de ani, rand pe rand, germanii, turcii, lituanienii, polonezii, georgienii si altii, avand partea lor de razboi. Din 1419 in 1439 avem parte de razboaiele Boemiene, niste razboaie cu substrat religios, cel mai jegos tip de razboi. Pe FF inainte gasim in 1425 razboaie indelungate pe teritoriul Italiei de azi iar incepand cu 1431 gasim patru ani de razboi intre germani si polonezi. In 1438 incep razboaie in Rusia pentru mai bine de o suta de ani, cu scopul cuceririi cazacilor, lucru care a durat pana in 1552 cand a reusit maretul Ivan Cel Groaznic. In 1440 avem razboi in Elvetia, ha, ha. In 1447 a fost razboi intre albanezi si venetieni, acestia din urma beneficiind de ajutorul turcilor. Sarim mult peste multe conflicte pana la Razboiul de Treisprezece Ani, razboi intern Germaniei cu ajutorul Poloniei, in fine, intre diverse provincii germane cu interventia polonezilor, intre 1454 si 1466. Imediat dupa aia, in 1455 avem razboiul Rozelor, stiti, acel razboi intern Angliei pentru putere. In 1462 avem razboi civil in Catalonia. In 1463 avem razboi intre turci si fostii lor aliati, venetienii. In 1465 avem razboi in Belgia, in 1468, din nou razboi in inima Germaniei. Imediat dupa aceea, in 1470, a fost un razboi intre danezi si suedezi, nu stiu ce au avut de impartit. In 1477 avem un foarte frumos razboi intre austrieci si unguri, astia stiu ce au avut de impartit, dar nu este important acum. Ignoram cu buna stiinta cateva zeci de ani si razboaie pentru ca se apropie, si nu mai am rabdare, un alt razboi de o suta de ani, intre turci si croati, croatii au iesit cam sifonati. Apoi, din 1494 si pana la sfarsitul secolului avem doua razboaie in Italia, incredibil, doua razboaie, nu s-au putut abtine. Si cu asta incheiem numai prima jumatate a celui de-al doilea mileniu, numai prima jumatate!

—- va urma —

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (2)

Si acestea fiind zise, pentru ca daca lasam la o parte conceptele care tin fie de realitatea fizica a oamenilor, fie de natura lor psihica, accentul pica pe relatiile istorice si culturale, sa vedem ce au in comun locuitorii spatiului european. Si ca sa nu ne pierdem in negura vremurilor vom incepe cu cel de-al doilea mileniu.

Chiar la inceputul celui de-al doilea mileniu avem si primul razboi in Europa, in jurul anului 1002. Nemtii se bat cu polonezii pentru controlul Lusatiei, Boemiei, Maraviei si Slovaciei. Au loc o serie de batalii si totul se termina cu o pace in anul 1018, deci conflictul a durat ceva ani buni. Sarim peste ceva razboaie purtate de Bizant si ajungem la niste conflicte incepand cu anul 1015 purtate de musulmanii de pe teritoriul Spaniei de azi pentru controlul Sardiniei. Tot in 1015 danezii invadeaza Anglia. Frumos! Pana in 1066 avem alte 8 razboaie cam neinteresante, cele mai multe cu implicarea Bizantului, deci sarim peste ele si ajungem in anul 1066 cand normanzii cuceresc Anglia pentru ca anul urmator sa sa invadeze Tara Galiilor. Toate acestea, bineinteles cu ajutorul prietenesc al bretonilor si al francezilor. A doua jumatate a primului secol a celui de-al doilea mileniu este dominata de o serie de revolte saxone si de o serie de razboaie purtate de Bizant, pe care eu le consider neinteresante, asa ca trecem mai departe catre inceputul celui de-al doilea secol. Chiar la inceput avem ceva razboaie intre germani si vecinii lor, respectiv polonezii si francezii, dar probabil era vorba de formarea proto-spiritului european, trecem sub tacere restul. Si in est se batea lumea, framantarile sunt importante, dar sarim peste ele deoarece in 1130 incepe razboiul civil in Norvegia, care razboi a marcat o intreaga epoca intinsa pe o perioada de mai mult de o suta de ani. Nu vom insista si nu vom reveni asupra ei. In 1135 avem un nou razboi intre Anglia si Normandia, pentru ca in 1142 sa avem un razboi intre suedezi si ortodocsii rusi. Prin 1144 incepe un razboi intre catalani si locuitorii din sudul Frantei de azi, tine mult si e o afacere incalcita, nu merita sa ne ocupam memoria. Sarim peste cateva razboiae ca sa constatam ca in jurul anului 1169 normazii invadeaza Irlanda, frumoasa natiune normanzii astia! Ciudat, in 1173 avem in Anglia o revolta a fiilor regelui Henry al II-lea impotriva, cui altcuiva, tatalui lor. Desi unii ar putea spune ca nu a fost vorba decat de lupta pentru avere a unor oameni prosti, totusi evenimentele respective au tulburat bucati mari vestul Europei pentru o scurta perioada de timp. Sarind cateva razboaie, al doilea secol se termina cu un razboi dintre Franta si Anglia, in 1198. Al treilea secol al celui de al doilea mileniu incepe cu ceva framantari pe la nemti, dar sarim peste ele, precum si peste toate cruciadele si ajungem la un frumos conflict european, razboiul din 1202 dintre francezi si englezi, razboi care va dura doisprezece ani si care se va purta cu precadere in Normandia, frumos taram, chiar langa minunata Bretanie, gard in gard cu Pays de la Loire. Sarim peste cateva conflicte, dintre care unele majore, si ajungem la “rascoala” galezilor impotriva englezilor, rascoala care, desi infranta, se pare a avut numai urmari bune! Sarim repede peste vreo trei razboaie din vestul Europei ca sa ajungem in anul 1223 cand incepe invazia mongola in Europa, normal, pe la est, si care evident, macar de aceasta data, nu a fost vina europenilor. In anul 1224 avem asediul de la La Rochelle, toata lumea stie despre ce e vorba, nu mai insist, francezii sa se gandeasca bine la ce au facut. In 1227 si 1231 nemtii se bat intre ei, nu ne intereseaza prea tare, sarim si peste alte conflicte, pentru ca in 1256 sa inceapa razboiul dintre genovezi si venetieni pentru controlul rutelor de comert din Marea Mediterana, razboi care, cum se stie, a durat mai mult de o suta de ani. Exceptional! Dupa ce olandezii au partea lor de razboaie ajungem in 1260 cand se bat ungurii cu austriecii, desi batalia in sine nu ar avea nici o importanta pentru nimeni, probabil ar fi fost uitata chiar a doua zi dimineata, daca fiecare dintre partile implicate nu ar fi adus un numar mare de aliati. Din 1262 pana in 1266 se bat scotienii cu norvegienii, dar cumva pasnic, fara sa puna mana pe prea multe arme. In 1276 avem ceva razboi in Spania, pentru ca in 1277 sa avem revolte in Bulgaria. Sarim peste conflictele din sudul si vestul Europei pentru ca sa ajungem la 1296 cand incepe un proces razboinic de peste saizeci de ani intre Scotia si Anglia, soldat in final cu independenta Scotiei. Bravo Scotia! Si cu toate astea am ajuns doar la inceputul celui de-al patrulea secol al celui de-al doilea mileniu!

—- va urma —-

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (1)

Uniunea Europeana este o asociatie politico-economica de state europene (douazeci si opt la aceasta data). Daca toate statele componente sunt cu adevarat europene este o alta poveste, dar astazi in discutie este notiunea de “natiune”, concept extrem de simplu la prima vedere, dar extrem de complicat in viata de zi cu zi. Prostul nu isi pune nici o intrebare, el stie deja raspunsul, un raspuns vag care pluteste pe undeva prin capul prostului dar pe care prostul nu il poate formula si impartasi coerent apropiatilor sai. Dar prostul nu se sfieste sa foloseasca sintagme marete, precum ar fi cele de “natiune europeana”, “natiuni europene” sau derivatele localizate ale acestora, sintagme pe care le gasim din abundenta prin presa contemporana. Sigur, “natiune”, sa vedem despre ce este vorba.

Intelesul cuvantului “natiune” a evoluat de-a lungul timpului si, din nefericire, a evoluat foarte mult in ultimii zeci de ani. Dictionarul de neologisme din 1986 defineste natiunea ca fiind o forma de comunitate etnica-sociala a oamenilor, produs al dezvoltării societătii pe o treaptă superioara, avand ca trasaturi definitorii comunitatea de teritoriu, a intereselor economice, a originii limbii și culturii, o anumită factura psihica, din latinescul “natio”. Lasand la o parte dezvoltarea societatii pe o treapta superioara, obsesia vremii, observam ca la data respectiva natiunea avea la baza notiunea de etnie, agregata de ceva relatii sociale dar, surprinzator pentru vremea respectiva, in calcul era luata si o anumita componenta psihica, considerata indispensabila conceptului de natiune. Daca nu am cunoaste evolutiile definitiei cred ca la acest nivel de intelegere ceea ce caracterizeaza o natiune conform celor declarate mai sus ar fi atat necesare cat si suficiente pentru a completa imagine omului obisnuit despre natiunea careia ii apartine. In esenta, definitia de la acea data aducea impreuna oameni cu aceleasi caracteristici, oameni de acelasi fel, oameni care imparteau un teritoriu si care depindeau unul de altul prin prisma interactiunilor economice si culturale, oameni care vorbeau aceeasi limba si care se comportau si reactionau la fel datorita componentei psihice comune. Foarte semnificativ, definitia natiunii din 1986 nu aducea vorba despre conceptul de stat, despartind, cum este si normal, natiunea de stat. O definitie destul de solida a natiunii nu-i asa? Se pare ca nu, sau cel putin nu din punctul de vedere al statului, care curand dupa Revolutie a simtit nevoia sa schimbe aceasta definitie. DEX-ul din 1998 defineste natiunea ca fiind o comunitate stabila de oameni, istoricește constituita ca stat, aparuta pe baza unitatii de limba, de teritoriu, de viata economica si de factura psihica, care se manifesta in particularitati specifice ale culturii nationale si in constiinta originii si a sortii comune. Primul lucru care sare in ochi fata de definitia din 1986 este extragerea din continutul definitiei a referintelor la etnie si introducerea in schimb a notiunii de stat. Din punctul meu de vedere amestecarea statului si natiunii in acelasi amalgam este o greseala enorma, nu exista nici o legatura intre stat si natiune, si este de-a dreptul periculos sa legi conceptul de natiune de conceptul de stat, un concept vremelnic, framantat, care nu prezinta continuitate si cu care nici un cetatean sanatos mintal nu se poate identifica. Nu cred ca nici despre componenta etnica a unei natiuni nu se poate in principiu discuta deoarece, desi in ziua de azi statele tind sa administreze conglomerari multinationale, o natiune la origine este un subgrup al unei etnii ai carei membrii impartasesc toate celelalte caracteristici comune ale unei natiuni. Revizia aceasta a fost insa probabil necesara guvernului la vremea respectiva pentru a pregati constiinta populara si a o modela in favoarea integrarii europene, a deschiderii largi a granitelor pentru imigrare din tari exotice, pentru daramarea barierelor psihologice care tineau natiunea romana unita si altele asemenea. Si totusi lucrurile nu se aproesc aici. DEX-ul din 2009 faramiteaza si mai mult notiunea de natiune, definind-o ca comunitate umana caracterizata prin unitatea de teritoriu, constiinta identitatii istorice si culturale si, in general, prin unitate de limba si religie. Bineinteles, natiunea nu are nimic, absolut nimic in legatura cu religia, aceasta abominatie a inceputului de secol, aceasta moda turbata care sper ca va dispare curand din vietile noastre. Despre identitatea istorica nu prea avem ce sa discutam, probabil ca o exista careva care sa inteleaga exact ceea ce vrea sa insemne aceasta sintagma ciudata, dar omul normal sigur nu intelege. De asemenea din aceasta definitie a fost eliminata si componenta psihica comuna a oamenilor ce formeaza o natiune, nici o surpriza, guvernul isi continua lucrarea. O caracteristica comuna a celor trei definitii a ramas limba, dar cu parere de rau trebuie sa constatam ca limba nu este o conditie suficienta pentru o natiune si, poate, daca analizam mai bine, nici macar necesara. Deci prin prisma evolutiei conceptului de natiune in ultimii cativa zeci de ani ne dam seama ca nu prea avem motive sa credem ca viitorul ar putea sa ne aduca ceva bun in aceasta directie, diluarea conceptului ne face din contra sa ne gandim ca ceea ce urmeaza este diluarea natiunii in sine, si cum orice diluare a conceptelor puternice este urmata de efecte puternice in societate, diluarea natiunii va duce la disparitia ei.

—- va urma —-

Fiecare dintre noi

O parte din identitatea noastra ne este impusa de increngatura relatiilor istorice pe care societatea le-a experimentat de-a lungul timpului, creand pentru noi tiparul social caruia ne-am mulat evolutia personala si existenta sociala. O alta parte este creata chiar de noi prin relatiile sociale pe care le purtam, ideile pe care le sustinem si obstacolele pe care le depasim.

Robot

Identitate

Daca as vrea sa inchei rapid acest articol m-as rezuma la definitia comuna a identitatii, definitie consemnata de DEX in modul in care noi romanii o intelegem si o agream: “Faptul de a fi identic cu sine însuși.” Da, atat. Daca suntem insistenti putem cauta si definitia cuvantului identic in acelasi DEX: “Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai.” Cum nu vreau sa inchei acest articol dupa numai patru randuri, notez cu smerenie intelesul extrem de limitat pe care acest cuvant il are in limba romana si incerc sa ii caut si alte intelesuri, mai “generoase”, asa cum ne-au fost ele impuse de formatorii de opinie din Romania. Acest “efort” este bineinteles motivat de uzanta folosirii excesive a cuvantului “identitate” in discursul politic din ziua de azi, discurs care ataseaza acestui cuvant concepte care ar trebui sa ne produca o asimilare superioara a unor declaratii cu conotatii preponderent pozitive: “identitate europeana”, “identitate nationala”, “identitate culturala”, “identitate de grup” si altele. Ca o nota obscura, scrisa cu litere mici si incalcite pe marginea articolului, preluarea unor termeni de specialitate in limbajul politic si/sau social este nociva, atata timp cat sensul lor, asa cum este folosit in limbajul politicianului, nu este asimilat de popor, nu este macar partial insusit si inteles. Si nu este numai cazul cuvantului “identitate”, avem foarte multe cuvinte si notiuni culese de prin diverse stiinte si/sau discipline care sunt folosite in limbajul politicianului mediu, uneori chiar in mod eronat.

Cuvantul “identitate”, asa cum este el folosit in context social si politic, reprezinta un ansamblu de caracteristici unice pentru un individ sau pentru un grup de indivizi (asadar comune tuturor indivizilor din acel grup) care asociate unui sistem de relatii sociale sau culturale poate determina in mod unic, prin contrast cu restul societatii, individualitatea acelui individ sau grup de indivizi. Definitia este simpla, realitatea este extrem de complicata. De la inceput trebuie notat ca anumite caracteristici, oricare ar fi ele, proprii si unice unui individ, sau unui grup de indivizi, nu exprima individualitatea subiectului in lipsa unor relatii sociale care sa le puna in valoare. Cu alte cuvinte, un om fara urechea stanga, desi aceasta caracteristica este destul de unica si neobisnuita fata de restul membrilor societatii, nu poate fi identificat social de aceasta, desi, in interiorul cercului sau de prieteni poate ca i se spune “Urecheatul” si aceasta porecla probabil ca il descrie suficient de bine. Ca urmare, nu trebuie sa ne gandim la identitatea semenilor nostri alegand caracteristici care sunt nesemnificative social, care ii descriu din punct de vedere strict personal, fara context social, fara relatii cu semenii lor, fara suport contextual. La urma urmei, vrem sa ii caracterizam, nu sa ii jignim, nu-i asa? Sa presupunem ca totusi nimerim acel set de caracteristici unice subiectului care il identifica din punctul nostru de vedere in raport cu societatea. Nu intotdeauna identitatea pe care o impunem este cu adevarat folositoare. Sa zicem ca ne referim la un subiect, un om cu care intram in contact, dintr-un grup de oameni asemenea lui, ca “bogat”. Ei bine, aceasta caracteristica il identifica in raport cu societatea, ca fiind un om cu o stare materiala foarte buna, presupus stabila, si care se incadreaza intr-un grup mare de oameni care impartasesc cu totii aceasta caracteristica. Omul respectiv probabil ca o sa inteleaga si o sa fie de acord cu identificarea noastra, cu identitatea pe care i-o impunem, dar cu siguranta ca aceasta clasificare nu ne da informatii utile despre omul respectiv, deoarece identitatea pe care noi i-am atribuit-o nu este definita de societate pe baza unui standard popular, unui standard care sa fie impartasit de membrii societatii. Desi identitatea descrisa este suficient de precisa, desi indeplineste conditiile ce tin de specificul unicitatii caracteristicii si a relatiilor interumane, cu toate acestea este complet inutila, superficiala, fara nicio finalitate. Prin contrast, putem demonstra ca alte tipuri de identitati pot fi puternice in functie de perceptia sociala, de exemplu ganditi-va daca cineva care vi s-ar adresa cu apelativul “cioara” ar impune sau nu asupra dumneavoastra o identitate puternica si unanim perceputa intr-un anumit sens de catre societate. Ca o paranteza, incercati sa gasiti si alte cuvinte care sunt asociate cu puternice identitati sociale, va fi distractiv si cele mai multe pe care le veti gasi vor avea conotatii negative.

Pana la urma, nu este importanta identitatea pe care anumite parti ale societatii (politicienii, colegii, vecinii …) vor, incearca sa o impuna asupra noastra. Se pare ca identitatea care dureaza, cea care are impact social este cea asumata in concordanta cu necesitatile sociale ale unui grup larg, un grup cu care individul se identifica din anumite puncte de vedere. Probabil din cauze care sunt adanc inradacinate in evolutia noastra ca specie, si poate chiar ca rase in cadrul aceleiasi specii, exista un fel de identitate durabila si necesara, identitate pe care ne-o asumam si declaram in mod voluntar si pe care grupul de oameni in care traim, poate chiar societatea in care traim, o accepta si o incurajeaza. Identitatile de natura descrisa sunt in mod surprinzator destul de superficiale din punct de vedere al entitatii noastre biologice si se refera in special la rasa, religie, varsta si ocupatie. Asa superficiale cum sunt aceste clasificari, aceste identitati carora ne asociem voluntar, intr-un fel sau altul se pare ca ele ne conduc viata si o parte din interactiunile sociale pe care le desfasuram de-a lungul vietii, fiind impuse asupra noastra de increngatura relatiilor istorice pe care societatea le-a experimentat de-a lungul timpului, creand pentru noi tiparul social caruia ne-am mulat evolutia personala si existenta sociala. Adaosul personal, bagajul de supliment de identitate pe care reusim sa il strangem la un anumit moment al vietii noastre, reuseste punctual sa schimbe identitatea pe care societatea ne-a pregatit-o, alterand odata cu acestea si bagajul de idei si relatii pe care il purtam in asociatie cu grupul in care traim. Pentru un individ este discutabil daca va reusi de-a lungul vietii sale sa isi creeze identitatea pe care si-o doreste, dar este sigur, pe baza tuturor experientelor individuale si colective de la inceputul civilizatiei si pana astazi, ca societatea va impune asupra noastra o identitate de care nu putem fugi si pe care nu putem sa o schimbam cu usurinta.

Acestea fiind spuse, exista oameni pentru care identitatea pe care le-o impune societatea sau grupul in care traiesc este prea mult, determinand deviatii de la normele sociale unanim acceptate, pe baza acestei identitati, care se dovedeste prea greu de purtat. Pe acesti oameni societatea ii numeste “extremisti” fiind ei insisi identificati prin deviatia de la normele sociale pe care o practica, de obicei aceasta fiind de natura etnica sau religioasa. Oare cat este vina lor ca entitate si cat este vina societatii in impunerea unei identitati pe care individul nu este capabil sa o poarte, sa o domine? Sa speram ca vom avea rapid un raspuns la aceasta intrebare, altfel viitorul ne va aduce transformari sociale nedorite si tulburatoare.

UE

Care valori europene?

Evenimentele recente de natura terorista au fost un bun prilej pentru toate statele europene de a propune noi masuri de securitate cu scopul declarat de a combate terorismul. Toate aceste masuri propuse, fie ca se refera la urmarirea calatorilor liniilor aeriene, la limitarea libertatii de exprimare in spatiul public sau la inregistrarea identitatii cetateanului in anumite situatii, nu au ca efect decat limitatea drepturilor cetateanului. Lasam la o parte faptul ca impactul asupra activitatilor de natura terorista este nesemnificativ, lasam la o parte faptul ca nimeni nu s-a gandit ca un cetatean inarmat este un cetatean aparat, dar trebuie sa ne gandim bine ca tot ceea ce statul castiga in momente de criza nu mai da inapoi niciodata, decat, bineinteles, cu ocazia revolutiilor, schimbarilor de regim, loviturilor de stat, lucruri care se lasa cu varsare de sange si pe care nimeni nu si le doreste. Si pentru ca principalele drepturi atacate de stat sunt libertatea cuvantului si viata privata, am inceput sa ne intrebam care sunt (sau mai sunt) valorile europene la care chipurile toti cetatenii Europei ar tine, care sunt valorile la care statele europene adera si care sunt valorile ca care, noi, cetatenii obisnuiti, ar trebui sa aderam. Intrebarea este tulburatoare, deoarece multe din deciziile politice recente ale “barosanilor” din toate statele europene fac referire directa pentru justificarea deciziei la valorile europene, multi cetateni se raporteaza zilnic in discursul lor la valorile europene, si chiar in statutul asociatiei noastre se face referire la valorile europene, citez: “asociatia va respecta conceptele morale ale societatii europene moderne”. OK, le vom respecta, dar care sunt acele valori, le putem gasi undeva, scrise, concretizate din norisorul acesta de idei absurde care invaluie Uniunea Europeana? Ei bine, am constatat ca este foarte greu de identificat aceasta lista de valori europene, negasind o explicatie pentru acest concept nici pe site-ul Consiliului European (http://www.european-council.europa.eu/home-page.aspx?lang=ro), nici pe site-ul Parlamentului European (http://www.europarl.europa.eu/portal/ro), nici pe site-ul Consiliului Euniunii Europene (http://www.consilium.europa.eu/homepage?lang=ro), nici pe site-ul Comisiei Europene (http://ec.europa.eu/index_ro.htm) si nici pe alte seci de site-uri care apartin Uniunii Europene, si nici pe alte zeci de site-uri colaterale conceptului de Uniune Europeana. Putem trage concluzia fie ca aceste valori europene nu sunt importante si nu merita listate si dezbatute undeva, fie ca ele sunt deja cunoscute de toata lumea si notarea si dezbaterea lor ar fi inutila, fie ca sunt secrete si cetateanul nu are voie sa le consulte, fie ca ele pur si simplu nu exista, fiind un fel de “Mos Craciun” modern. Cautand mai departe, de data aceasta parasind site-urile oficiale si cautand in presa si pe blogurile cetatenilor europeni, am constatat ca valorile europene sunt de fapt un concept destul de fluid, un concept care se adapteaza in functie de autor si care din nefericire, capata valori foarte contradictorii in functie de interesul autorului si de ideea pe care acesta vrea sa o promoveze. Cel mai adesea insa conceptul de valoare europeana este asociat traditiilor europene si aici fiecare dintre noi trebuie sa simtim un fior rece pe sira spinarii, deoarece Europa este in mod traditional un taram sfasiat de razboaie si interese meschine, de religii conflictuale si rase migratoare, un taram faramitat de numeroase state, popoare si etnii care s-au luptat intre ele pentru mai nimic, un taram care a subjugat, a inrobit in istoria recenta aproape toata lumea cunoscuta si, bineinteles, un taram care se afla la originea tuturor controverselor care sfasie lumea moderna. Frumoase valori europene, asa ca am incercat sa investighez problema valorilor europene din punctul de vedere al cetateanului.

La aceasta ora cred ca majoritatea cetatenilor Europei daca ar fi intrebati in ce fel de stat si-ar dori sa traiasca ar insirui, pe langa altele, macar aceste trei calitati: stat democratic, care sa admita pluralismul politic, de idei si atitudini, stat care sa respecte drepturile si libertatile cetatenilor, si stat laic. In egala masura aceste lucruri sunt minunate si totusi abjecte in implementarea lor cureta, sunt corecte, dar pe alocuri gresite, prin partile esentiale, pe acolo pe unde au fost atinse de politica vremii, sunt normale si totusi exceptionale prin prezenta lor zilnica in viata noastra. Le vom analiza pe cat posibil pe fiecare separat.

Democratia este o forma de organizare politica a societătii organizata in jurul principiului detinerii puterii de către popor. Ca urmare intr-un stat democratic puterea este detinuta de catre popor. Pe baza acestei definitii puteti numi un stat democratic? Nu? E normal, nu gasiti in acest moment un stat care sa corespunda cestei definitii in intreaga lume, deoarece statele democratice nu au existat niciodata sub aceasta forma, singurele organizatii sociale de scara mare in care poporul sa detina puterea cunoscuta pana la aceasta data in istorie fiind cu populatie destul de redusa, acele societati in care hotararile privind societatea se luau in comun de catre toti membrii societatii respective. In statele moderne democratia imbraca haina pluralismului politic, in aceste state cetatenii putand fi reprezentati, dar nu obligatoriu, de organizatii politice la care cetateanul are dreptul, dar nu obligatia, sa adere si prin actele sale in cadrul acestor organizatii sa influenteze ideile politice ce guverneaza statul respectiv. Bineinteles ca puterea politica adevarata nu se afla la cetateanul inregimentat politic, la cetateanul care participa activ la consolidarea ideilor politice, ci, mai degraba, la cetateanul care voteaza aceste idei, si normal, persoanele care le prezinta, din suma ideologica a voturilor exprimate rezultand drumul politic si ideologic al statului respectiv. Toate aceste lucruri erau deja clare, dar din punct de vedere al subiectului nostru, este democratia o valoare europeana? A fost vreodata? Ei bine, astazi, toate statele europene se declara democratice, declara puterea ca fiind un atribut al poporului, dar si in Romania lui Ceausescu puterea era tot a poporului, nu-i asa? Si in Romania lui Ceausescu se vota, mereu acelasi candidat, si in Romania lui Ceausescu se exprimau idei, mereu aceleasi, ideile Partidului Comunist, si in Romania lui Ceausescu oamenii participau la guvernare, normal, daca erau membri de partid si apropiati ai lui Ceausescu. Nu stiu daca Europa de azi se poate compara prea mult cu Romania lui Ceausescu, dar, daca privim cu atentie, votam mereu aceiasi politicieni, membri ai unei clase politice profund corupte, politicieni care mint si fura ca sa ajunga la putere si odata ajunsi acolo isi urmeaza numai agenda personala, exprimam idei care trebuie neaparat sa fie pe linia politica oficiala, altfel Big Brother vine dupa noi si ne pedepseste, participam la guvernare numai daca suntem putrezi de corupti si profund atasati valorilor materiale. Ca urmare in ziua de azi imi este greu sa argumentez ideea participarii poporului la conducerea oricarui stat european, pentru ca pur si simplu, de-a lungul vremii, cetateanul a fost sistematic deposedat, putin cate putin, de aceasta putere. Statul in ziua de azi se bazeaza mai mult pe complexitatea actului de guvernare pentru a determina cetateanul sa stea in banca lui, decat pe obiectivul social al guvernarii care ar trebui sa incurajeze cetateanul sa participe la guvernare. Statul european a fost acaparat de birocratie si a devenit instrumentul de dominare sociala a unei superpaturi sociale denumita in limbaj popular clasa politica, patura sociala care se zbate din rasputeri sa isi consolideze pe termen lung pozitia sacrificand tot ceea ce ii vine mai usor la indemana, incluzand cota cetateanului obisnuit din tara in care s-a nascut, munca si aspiratiile aceluiasi cetatean de rand, viitorul copiilor care vor deveni cetatenii de maine si structura statala pe care au gasit-o in functiune. Statul european de azi este intr-o continua transformare, incercand sa se organizeze, impreuna cu alte organisme asemenea lui intr-o organizatie superstatala, mai intinsa, mai puternica si mai indepartata de cetatean decat oricand alta data in istoria sa. Si pentru ca tot a venit vorba de istorie, sa aruncam o privire in trecut, poate ca gasim muguri ai democratiei in trecutul apropiat. Da, dar in nici un caz nu trebuie sa cautam in Europa de Est, aici mai toate statele care se numesc acum state europene au trecut prin existente agitate in istoria oarecum recenta (inainte de inceputul secolului XIX), fiind, aproape de-a lungul intregii existente cunoscute, cucerite si stapanite de diverse imperii care mai de care mai lacome. Cand in sfarsit credeau aceste state ca si-au capatat independenta a venit ciuma rosie si le-a lut in stapanire pana la sfarsitul secolului XX. Deci putine sanse sa gasim traditii democratice pe meleagurile Europei de Est. In Europa Centrala si de Vest e si mai cumplit. Statele de acolo au fost organizate sub forma de monarhii si au avut intotdeauna tendinte expansioniste, formand binecunoscutele imperii ale caror ramasite dainuie si astazi. Ca sa ne intelegem bine, un stat condus de un rege cu greu poate fi considerat democratic, oricare ar fi argumentele ce sustin aceasta idee, deoarece regele se afla in fruntea statului prin vointa divina, nu este ales si nu poate fi demis (regele se demite prin taierea capului, vezi exemplele istorice). Ca urmare, natiunea este efectiv la discretia regelui, datorita vointe divine, ca doar poporul nu o sa se impotriveasca divinitatii, nu? Nu prea seamana a democratie. In privinta statelor – imperiu, nici nu putem concepe vreun fel de organizare democratica, deoarece un imperiu este prin definitie format pe teritorii cucerite, prin asuprirea popoarelor bastinase, si nu prin eliberarea lor, ca urmare conceptul democratiei este profund strain de conceptul de imperiu. Deci nu prea avem cum sa gasim traditii si valori democratice nici la statele din vestul Europei, o traditie nu se face in cateva generatii si o valoare nationala nu se construieste peste noapte. Ca urmare concluzia fireasca este ca democratia nu prea a fost atributul Europei niciodata si probabil ca nu este nici acum. Ca urmare nu reusesc sa identific care sunt valorile democratice europene, probabil ca cei care au scos si promovat aceasta sintagma nu au gasit de cuviinta sa o si fundamenteze, deci cu atat mai putin sa o explice nefericitului popor european.

Drepturile si libertatile cetatenesti sunt un subiect foarte periculos pentru individ. Este liber numai acel cetatean al carui stat nu ii spune ce are voie sa faca si ce nu. In clipa in care in lege sunt prevazute drepturi, in clipa in care legea iti jaloneaza acele drepturi, ai pierdut o mare parte din libertatea pe care ai avut-o! Normal, scopul initial al stipularii anumitor drepturi si libertati in legislatia statelor europene a fost ocrotirea acelor drepturi, protejarea acelor drepturi ale cetateanului fata de statul abuziv, sau mai precis, fata de functionarul hraparet si nesimtit al statului. Dar din clipa in care o suma de drepturi au fost in mod expres stipulate prin lege toate celelalte drepturi naturale ale unui cetatean liber au devenit subiect de controversa intre cetatean si reprezentantii statului, expresia atat de draga avocatilor “este permis tot ceea ce legea nu interzice in mod expres” devenind desueta tocmai pentru ca este o expresie pe care legea nu o prevede in mod expres. Drepturile si libertatile cetatenilor oricarui stat au evoluat odata cu sistemul legislativ al acelui stat, sistem legislativ care, in Europa, este negresit legat la inceputurile lui de un fundament religios. Conform acelui fundament, cetateanul, liber de orice sarcini, era responsabil pentru faptele sale in timpul vietii in fata reprezentantilor lui Dumnezeu pe Pamant iar dupa moarte direct lui Dumnezeu (probabil tot printr-un fel de reprezentanti, dar nu vreau sa ne abatem de la subiect). Odata cu evolutin sistemului juridic cetateanul s-a transformat dintr-un om liber intr-un om legat de societate prin drepturi si obligatii care au si astazi menirea de a-l lega pe cetatean de ideile si normele statului. Nu cunosc la ora actuala nici un sistem legislativ care sa puna libertatea cetateanului, absoluta, asa cum se intelege prin cuvantul “libertate” in textul legii fara a afecta intelesul acestui cuvant pana la pierderea totala a sensului sau. In cazul Europei, atat in prezent, cat si in intreg trecutul ei cunoscut, libertatea cetateanului a este si a fost puternic dispretuita, dispret manifestat fata propriii cetateni sub forma obligatiilor si dependentei existentiale fata de stat iar fata de restul lumii cunoscute prin inrobire, convertire, exploatare si alte fapte crestinesti de acest gen. Desi daca poate in ziua de azi am mai urcat timid o treapta fata de trecut, abolind sclavia si inapoind o parte din teritoriile cucerite, presiunea statului fata de proprii cetateni este mai mare decat oricand (cu exceptia starilor de razboi din trecut) iar presiunea Europei asupra cetatenilor intregii lumi se manifesta pregnant, pe toate meleagurile, in toate domeniile de activitate, de la viata politica la viata culturala, trecand, bineinteles prin toate domeniile activitatii economice si militare. Daca privim fata de trecutul nu prea indepartat, viata unui cetatean din ziua de azi este mult mai buna, din punct de vedere a drepturilor si libertatilor cetatenesti, decat viata unui sclav, dar trebuie notat faptul ca libertatea este un cuvant cu conotatii absolute, ca si adevarul, nu se poate sa fii liber, dar nu prea liber. De altfel, in conceptia cetateanului european (si probabil ca nu numai) libertatea este un cuvant foarte fluid, cu multe fatete, care a ajuns sa fie concretizat prin raportare la alti cetateni ai lumii si alte situatii intalnite pe mapamond, pierzandu-si in constiinta populara o parte din insemnatatea politica si sociala pe care de fapt o are. In plus fiecare tinde sa isi evalueze propria libertate mai presus decat a celuilalt si reactia fiecarui cetatean la nedreptatile pe care statul le impune asupra altor cetateni, si am sa dau aici exemplu teroristilor care au atacat la Charlie Hebdo. Declaratiile militarilor celor care au participat la anihilarea lor arata ca soldatii, reprezentanti ai statului francez, imputerniciti si inarmati de acest stat, isi doreau de la bun inceput razbunarea colegilor lor morti si nicidecum justitie conform legilor statului si a drepturilor cetatenesti. Ca urmare i-au executat cu sange rece pe cei doi teroristi incercuiti, desi aveau miloace sa ii prinda vii si sa ii trimita in judecata, asa cum s-ar fi procedat intr-un stat in care drepturile si libertatile individuale sunt pretuite. Nici nu conteaza fapta acelor teroristi, ei trebuiau sa ajunga in fata justitiei, care sa ii judece si care sa le aplice o pedeapsa in acord cu legea si cu fapta pe care au comis-o, dar statul francez, prin reprezentantii sai, a hotarat de la bun inceput altfel, aratand ca nu este in nici un fel atasat valorii de libertate a individului, de justitie, de drepturi si libertati sau alte cuvinte asemenea. Ca o paranteza, bine le-a facut, isi meritau soarta, dar aici este in joc libertatea noastra a tuturor, drepturile noastre, ale tuturor, deci nu trebuie judecat usor. Este clar ca drepturile si libertatile cetatenesti nu sunt prea pretuite in Europa, probabil ca ele reprezinta acum mai degraba o buna tema de campanie electorala, intr-o regiune care incearca sa isi formeze o ideologie si ceva traditii. Poate in viitor va fi mai bine, acum insa Europa pica examenul drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Stat laic. La capitolul acesta stam cel mai rau. Toate statele europene, desi declarate de foarte multa vreme laice, sufera puternic datorita legaturilor profunde pe care statul si biserica le au, ajungand in unele locuri, in Romania de exemplu, ca statul sa creasca religia (biserica) ca pe un copil rasfatat. Mai mult decat atat, exista in Europa voci organizate care incearca clipa de clipa sa mareasca implicarea bisericii in functionarea statului si indoctrinarea religioasa a unui numar din ce in ce mai mare de cetateni. Pentru omul de rand, fie el ateu sau credincios, este foarte important ca statul in care traieste sa aiba fundamente laice, chiar daca acestea sunt la origine de inspiratie crestina, islamica, budista sau mai stiu eu de care. In lipsa laicitatii statului garantia functionarii impartiale componentelor acestuia nu poate fi garantata, deoarece, in lipsa sistemului laic de interdependinte functionale si sociale dintre oamenii aflati in sistemul statului, oameni care asigura functionarea acestui sistem, un alt sistem de fundamentare si functionare a statului, de natura divina, este probabil sa se instaleze, aducand dupa el nenorocirile pe care le cunoastem. Probabil pentru cetateanul european un asemenea stat de natura divina pare o fantasma, un basm, dar nu mai departe de doua – trei secole in urma orice cetatean european traia exact intr-un astfel de sistem. Si in ziua de azi exista forte care incearca sa impuna astfel de state de origine si functionare divina, exemplu ISIL-ului fiind foarte relevant in acest sens, dovedind (din nefericire) ca ideea nu numai ca exista, dar chiar poate fi pusa in aplicare si, la limita, chiar poate functiona pentru o bucata de vreme. Si daca credeti ca statul poate functiona echitabil pentru cetatenii sai chiar si in aceste conditii va rog sa luati in calcul, de exemplu, justitia. Ganditi-va daca vreti ca procesul in care sunteti judecat sa fie prezidat de un judecator care sa primeasca decizia judecatoreasca de la Dumnezeu, sau sa fie prezidat de un judecator care isi fundamenteaza decizia pe probe, tinand cont de prezumtia de nevinovatie, fara influente din afara dosarului si asa mai departe. Eu cred ca v-ai dori sa fiti judecat de judecatorul laic, chiar daca pana la urma sunteti judecat de un om si nu de un zeu. Mai mult decat atat, un stat de inspiratie divina poate impune peste noapte orice legi fara nevoia de a se justifica cetatenilor si fara a le aduce in dezbaterea publica, deoarece, normal, sunt de inspiratie divina deci perfecte, cetateanului fiindu-i impusa conformarea pana la virgula, deoarece legea perfecta, nu-i asa, nu poate fi interpretata. Sau mai precis poate fi interpretata numai in favoarea statului. Probabil caa va ganditi ca toate acestea sunt numai vorbe, dar mai intai verificati cati lideri religiosi sunt parlamentari de drept si eventual pe viata prin Europa si pe urma mai vorbim despre separarea dintre biserica si stat. Cam atat despre statul de inspiratie divina este un subiect care ma tulbura profund si in acest moment am serioase dubii ca amestecul bisericii in treburile statului european este limitat asa cum ar trebui.

Si toate acestea fiind zise, atata pesimism fiind acumulat, pana la urma care sunt valorile europene? Raspunsul simplu este ca de fapt nu exista valori europene concrete, definite, palpabile, dar ca exista o valoare pe care toti europenii o pretuiesc, si anume gandirea critica individuala. Aceasta gandire critica a cetateanului European a reusit sa aduca Europa acolo unde este acum, a reusit sa transforme societatea de mai multe ori in decursul a numai catorva generatii si este in continuare motorul construirii societatii de maine. Tot ea este la originea majoritatii drepturilor si libertatilor recunoscute cetateanului european de catre statul in care traieste si este motorul actiunilor cetateanului, actiuni care cateodata vin in coliziune cu doctrina statelor, ducand la evolutii spre binele comun al cetateanului si al statului. In mare masura specifica Europei si statelor de inspiratie europeana, gandirea critica individuala va modela viitorul si invinge, ca si alta data, prejudecati, traditii, obstacole puse de state, oameni sau zei. Ganditi, ca nu doare!