Category Archives: 3. Fond

UE

Esecul Europei sociale (8)

Asa cum anuntam in articolul trecut anii ’60 (si ’70) au fot in Europa cel putin plin de evenimente in toate domeniile, dar cel mai importante cred ca au fost transformarile sociale. Europa nu era nici macar la acea vreme deconectata de lume, asa ca evenimente notabile din exterior aveau ecouri puternice in Europa si invers, si Europa a nascut ceva valuri in lumea intreaga.

Un eveniment neplacut care a bulversat intreaga lume a fost construirea zidului Berlinului in 1961. Sincer, privind in urma este greu de inteles rationamentul de o imbecilitate pura care a dus la construtia lui. Bineinteles, cetatenii Berlinului de Est nu apreciau pozitiv comunismul introdus de Armata Rosie si isi incercau norocul in Vestul decadent si putred. Nu trebuie uitat faptul ca Berlinul de Vest era oarecum in mijlocul RDG-uluis si pastra oarecum vie speranta reintregirii Germaniei. Incarcatura emotionala trebuie sa fi fost sfasietoare, bine macar ca prin alte parti lucrurile stateau un pic altfel.

Prin 1962 Europa s-a trezit ca vrea politica comuna in agricultura. Cat de bine a fost gandita se vede azi, mai toti micii producatori inchizand pravalia. La inceput a fost insa mai bine, mult mai bine, agricultorii avand pentru prima data o piata reglementata (ceea ce, culmea, le-a facut placere la vremea respectiva) si in consecinta un pret cunoscut pentru productia lor. Si agricultura a luat avant, Europa trezindu-se in scurt timp cu supraproductie, supraproductie care a inceput sa deranjeze “autoritatili” socialiste care au inceput sa calce frana, nenorocind o buna parte a agricultorilor (asta prin anii ’90 si dupa). Ce mai conta, prin 1963 s-a imput trupa Beatles, oamenii aveau ce manca la un pret foarte bun, agricultura nu mai prezenta un subiect de controversa.

Dar 1963 nu inseamna numai Beatles. Pentru fanii UE 1963 e un fel de anul zero, caci in 1963 UE a semnat primul sau mare tratat international. Ce sa faca? Sa arunce niste bani pe fereastra, sub forma de asistenta pentru fostele colonii europene. Sigur, teritoriile respective nu o duc acum mult mai bine decat atunci, deci banii investiti nu au adus rezultate pozitive, dar cui ii pasa? Europa (de Vest) trecea printr-o perioada de inflorire economica, impozitele erau mici, cetatenii erau fericiti si, pentru prima data in istoria Europei, isi permiteau un standard de viata care a adus dupa sine, pentru urmatoarele aproape cincizeci de ani, in Europa ( de Vest) notiunea de civilizatie. Caci, istoria o arata, cetatenii lipsiti de griji materiale isi pot permite sa se gandeasca la mai mult decat ziua de maine, construind, pentru fiecare si prin fiecare, civilizatia.

Nu toata lumea era insa fericita, caci URSS-ul, cu ajutorul unora dintre membrii pactului de la Varsovia, intra cu tancurile in Praga, terminand Primavara de la Praga, experienta pe care cehoslovacii pareau pregatiti sa o traiasca intens. Cehoslovacia a fost ocupata atunci de aproximativ sase sute de mii de soldati straini, calcand in bocanci idealurile cetatenilor. Istoria se cunoaste, efectele sociale inca mai bantuie Europa si acum, pacat ca politicienii nu sunt fortati sa invete istoria, Europa ar fi un loc mult mai bun de trait.

— va urma —

UE

Esecul Europei sociale (7)

Pe 25 martie 1957 a fost semnat Tratatul de la Roma, desi, intre noi fie vorba, la vremea aceea nu se numea asa. Se numea fix “Tratat de instituire a Comunității Economice Europene”. Aceasta denumire a fost “amendata” ulterior (prin tratatul de la Maastricht) eliminand cuvantul “economice” din titulatura si punand bazele monstruozitatii suprastatale pe care toti o iubim, ma rog cel putin eu, UE. Da, sunt un fan al ideii de Uniune Europeana, desi muuulte amendamente ar trebui aduse organizarii si functionarii UE, ca sa isi schimbe statutul din povara pentru cetatean in ajutor pentru cetatean, asa cum ar trebui ea de fapt sa fie.

Si pentru ca am adus vorba despre cetateni sa vedem ce impact a avut Tratatul de la Roma, la inceputul anilor ’60, asupra omului de rand, omul care a avut norocul sa se nasca intr-una dintre tarile semnatare: Franța, Germania de Vest, Olanda, Italia, Belgia sau Luxemburg. Pai imediat nu a avut nici un impact pentru ca masurile pe care le presupunea au venit gradat, mai ales ca in anul urmator (1958) se semna tot la Roma si tratatul de infiintare al CEEA. Insa cand in sfarst statele au inceput sa se miste, cel putin la nivel teoretic, scaderea sau eliminarea tarifelor vamale a inceput sa fie simtita si de cetatean, atat prin noi locuri de munca cat si prin un nivel de trai mai bun, care oricum trebuie sa fi fost incomparabil mai bun decat cel din timpul razboiului, razboi care de abia se incheiase de vreo cinsprezece ani si care oricum luase o fata rece si apasatoare. Din punctul de vedere al cetateanului Tratatul de la Roma elimina potentialele diferente dintre state, initial din punct de vedere economic, dar ulterior cu impact social major. O piata comuna insemna de fapt si construirea unei comunitati europene, comunitate privita ca societate civila, nu altfel. Societate civila diferita de suma societatilor civile a statelor componente, pentru ca prin crearea pietei comune statele au renuntat si mai mult la bucati din suveranitatea lor. Oamenii nu au fost constienti destula vreme de faptul ca nu mai sunt stapani la ei acasa, pentru ca atata vreme cat lucrurile merg bine nimeni nu isi pune probleme si intrebari incomode, e in firea umana. Dar functionarea pietii economice europene comune implica mecanisme suprastatale, altfel daca fiecare stat face ce il taie capul piata comuna nu poate functiona. Ca urmare statul nu mai controleaza direct bucata de piata de care era inainte responsabil, ba din contra, statul devenit comparabil, daca vreti egal, cu toate celelalte state in raport cu bucatile de piata la care cetatenii sai aveau acces. Si asa s-au format entitati suprastatale care au tot evoluat, scapand de sub controlul direct al cetateanului, al societatii daca vreti. La vremea aceea cetateanului nu prea ii pasa, nu te intereseaza prea mult o chestiune in esenta buna, de progres economic daca stai cu inima stransa ca oricand poate izbucni un nou razboi. Dar statul nu mai da inapoi ceea ce a castigat in momente de criza, aici e problema. Si lucruri interesante se vor intampla in urmatorul deceniu…

— va urma –

UE

Esecul Europei sociale (6)

Este de notat faptul ca sfarsitul anilor ’40 si anii ’50 au insemnat crearea unor institutii care au pus bazele Uniunii Europene asa cum o stim noi azi. In 1948 s-a infiintat Organizatia de Cooperare Economica Europeana. Aceasta a devenit mai tarziu Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), care exista si în prezent, dar care nu mai are nici o legatura cu obiectivele organizatiei inlocuite. Pe vremea aceea diferentele ideologice erau prea mari intre vestul si estul Europei, ca urmare nici nu se putea vorbi de o eventuala Europa unita, caci divizarea de facto a Europei intre est si vest se adancea de la an la an. In 1949 s-a infintat NATO. Rusii nu puteau sta cu mainile in san. Si-au strans statele satelite de cot si au “infiintat” mintenas Tratatul De la Varsovia, in 1955, alianta militara a statelor din est, care “vroiau” sa se apere impotriva railor si uriciosilor din vest printr-un “Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală”. Stim cu totii la ce atrocitati a dus aceasta asistenta mutuala. Ca se “intamplau” ciudatenii pe plan militar si ideologic mai e cum mai e, dar si in plan economic lucrurile au inceput sa evolueze, si nu in bine. Sau ma rog, la vremea aceea totul mergea conform planurilor, dar acum se vede ca nu a fost tocmai o idee buna. De fapt, asa cum ziceam si alta data, ar fi o idee foarte buna, daca absolut toti oamenii ar fi identici. Dar nu sunt, unii sunt mai harnici, altii mai lenesi, unii cinstiti, altii hoti si asa mai departe, nu mai comentam ca nu da bine. De Planul Schumann ati auzit? In fine, nu e important, dar a dus la crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO) in 1951. La inceput era vorba sa faca parte, sa “coopereze” numai Franta si Germania de Vest, dar mai multe tari s-au aratat incantate de idee, asa ca membri initiali ai “Comunitatii” au fost Belgia, Franta, Republica Federala Germania, Italia, Luxemburg si Olanda. Aici e ceva de comentat. Pare, si este, imbecil sa pui atat accent pe planificarea si coordonare productiei de carbune si de otel, bunuri care in momentul de fata sunt privite diferit fata de anii ’40-’50. Dar carbunele si otelul sunt esentiale pe timp de razboi, si la vremea aceea cine avea carbune si otel putea sa poarte razboi asa cum vroia el. Productia planificata comuna insemna practic renuntarea la posibilitatea reala a exploatarii acestor resurse pe timp de razboi, adica statele care intrau in aceasta comuniune nu prea mai aveau cum sa se razboiasca unul cu altul. De ce? Pentru ca CECO era, cred ca pentru prima data in istorie, o entitate suprastatala. Nu o entitate de cooperare interstatala, ci o entitate suprastatala. Tarile care semnau renuntau la o parte din independenta lor. Si culmea, au renuntat foarte usor, incredibil de usor pentru consecintele profunde pe care le-a avut semnarea acelui tratat in plan politic (recunoasterea egalitatii statelor europene, modificarea politicii statelor “victorioase”, s-a creat un fel de sentiment al uniunii Europei de Vest etc).

A fost bine? Hmmmm… Viitorul ne va arata.

— va urma –

UE

Esecul Europei sociale (5)

Si daca in tot timpul asta populatia Europei de vest era mai mult sau mai putin conectata la realitatile globale ale momentului, fiind traditional mai mult preocupata de evenimentele si evolutiile regionale si locale, in Romania, caci cred ca a venit momentul sa vorbim un pic si despre ea, populatia mai rasarita, de la clasa medie in sus, suferea cumplit prigoana comunista instituita de la Moscova.

Va mai amintiti de „Ana, Luca şi cu Dej / Bagă spaima în burgheji”? Ah, voi nu, poate bunicii vostri, dar cam asa era. Romania era la acea vreme o colonie ideologica a comunismului (nu ca acum ar fi altfel, acum doar si-a schimbat numele in social-democratie, struto-camila care nu exista). Tot jegul pe care natiunea romana il tinea sub pres a fost scos de acolo si promovat de politica comunista in doua directii, prima data catre conducerea statului, apoi impotriva celor care duceau o viata decenta. Oameni scosi cu forta din case ca sa bage in locul lor animale sinistre cu nume de oameni (caci daca ar fi fost oameni nu ar fi acceptat sa incalce proprietatea unui semen), distrugerea infrastructurii (drumuri, poduri, fabrici, agricultura, banci – pe motiv ca ar fi fost construite de vechiul regim – numai oligfrenii pot sa gandeasca asa ceva), oamenii valorosi indepartati din societate (pe motive ideologice), candidatii valorori indepartati din institutiile de studiu (superior) si inlocuiti de taranoi infecti retardati (pe baza de dosar social – va mai amintiti de nota de la social la intrarea la facultate?), toate astea au fost lucruri executate cu voiosie de poporul roman, cel putin de partea lui animalica, inculta, lenesa si degenerata, la comanda rusului. Ce sa mai Romania a fost tara unde, evident, a prins cel mai bine implementarea Directivelor NKVD, implementare care probabil continua si astazi. In alte tari, atise si ele de comunism, poporul, oamenii, s-au comportat mai decent, chiar si Partidul Comunist s-a comportat mai decent, a se vedea Yugoslavia si Polonia de exemplu.

Pentru Romania un moment aparte al istoriei este exacerbarea cultului personalitatii, care nu a inceput cu Ceausescu, asa cum sustin unii istorici contemporani, ci a inceput cu mult inainte, inainte chiar de epoca comunista, poate chiar inainte de cel de-al doilea razboi mondial, dar nu am eu date la care sa ma refer. In orice caz, inceputurile comunismului in Romania, cam pe vremea in care Partidul Comunist Roman era condus de facto de Ana Pauker au marcate de evolutii semnificative ale cultului personalitatii, evolutie care i-a pus la un moment dat pe ganduri chiar si pe liderii comunisti. Pe scurt, lozincile comuniste semanau la inceput atat cu cele legionare, cat si cu cele sovietice. COmunistii romani trebuiau sa isi gaseasca o identitate, dar pana la urma acest lucru nu a mai fost posibil, poporul roman a asimilat si s-a conformat cultului personalitatii imediat, luand-o inaintea propagandei, vadind un teren fertil pentru superficialitate si ipocrizie. Care, bineinteles, continua si in ziua de azi, si daca nu ma credeti cumparati un ziar, uitati-va bine pe prima pagina, trageti concluziile, si aruncati ziarul la gunoi, odata cu toata propaganda pe care o contine.

— va urma –

UE

Esecul Europei sociale (4)

In Europa de Vest mai era cum era, in Europa de Est era tragic. Si aici tot prostia era la putere, dar cu nuante de salbaticie greu de imaginat. In urma refuzului lui Stalin de a lasa statele din estul Europei sa participe la efortul de reconstructie pe bani americani au fost in special trei-patru state care s-au remarcat si, bineinteles, Romania nu a fost printre ele. In primul rand s-a remarcat Yugoslavia, tara unde Tito s-a certat cu Stalin in 1948 sau ’49. S-a certat si apoi a cerut ajutor pentru reconstructie de la americani. Americanii nu au dat voie Yugoslaviei sa participe la Planul Marshall deoarece Planul prevedea expres cooperare transfrontaliera, pe cand Tito, culmea, mai rational, incerca sa implementeze o Yugoslavie care sa se autosustina. Pana la urma americanii i-au dat Yugoslaviei bani separat, nu mai stiu sub ce program, dar se pare ca banii au avut impact si economia Yugoslava a avut ceva avant pana prin anii ’60. Cum Yugoslavia era stat federal, starea de spirit nu era identica pe tot teritoriul, dar din povestile si legendele nascute pe vremea aceea, se pare ca oamenii erau multumiti de Tito, chiar daca rusii si ungurii amenintau la sfarsitul anilor ’40 cu interventia armata spre beneficiul “poporului” yugoslav. Conglomerat de state si natiuni, Yugoslavia a reusit sa-si determine cetatenii sa treaca peste ciondanelile curente si sa isi insuseasca un sentiment de fratie si cooperare intru prosperitatea statului Yugoslav. Din nefericire sentimentul nu a dus si la prosperitatea societatii, asa ca, dupa cum se stie Yugoslavia se va destrama rapid si violent la inceputul anilor ’90.

Pe urma s-au remarcat Cehoslovacia si Polonia, care ar fi vrut sa participe la planul americanilor si nu cred ca ar fi refuzat sa participe la impartirea beneficiilor cu “fratii” din vest. Oamenii probabil ca aveau un nivel de cultura civica mai ridicata si conducatorii lor asemenea, dar vai, nefericire, Stalin a fost puternic si a pus piciorul in prag, avand la picior Armata Rosie care avea inca lucruri de reglat cu polonezii si banuiesc ca nu ii inghitea nici pe cehoslovaci, asa cum putem sa observam un pic mai tarziu in istorie. Asa ca istoria celor doua tari s-a scris pana la urma asa cum a vrut Stalin, spre ulterioara nefericire masiva a oamenilor de rand.

Ultima tara de care merita sa vorbim acum este Germania, in special Germania de Est. Americanii au spus de la inceput ca banii vin cu conditii nenegocibile, si una dintre acestea, cred ca am mai scris, a fost cooperarea transfrontaliera pentru formarea unei piete capabile sa satisfaca la comun statele vest europene. Aceasta piata trebuia sa includa Germania de Vest si bineinteles, daca se accepta si Germania de Est. Asta nu a acceptat Stalin, cred ca animalul vroia sa tina Germania intr-un fel de sclavie, impiedicand dezvoltarea economica, stimuland saracia, dar cerand in acelasi timp plata integrala a despagubirilor de razboi, eventual cu compensatii nesfarsite, intinse pe multe generatii. Americanii se gandeau la viitor, fiind mai mult preocupati de ceea ce va urma peste zeci de ani decat de ceea ce se intampla pe moment. Restul e istorie, se stie ce s-a intamplat, se cunoaste reactia poporului german, dar nici pana acum nu inteleg cum au ajuns in situatia dezastruoasa in care se afla azi. Din nou prostia…

— va urma –

UE

Esecul Europei sociale (3)

Un alt efect negativ al planului Marshall a fost permanentizarea invaziei statului in economie, si pasivitatea cu care cetateanul european accepta aceasta intruziune. Odata cu banii primiti de la americani guvernele europene (care au participat la “reconstructie”) s-au ales cu o serie de conditii pe care nu le-au putut negocia si cu o serie de apucaturi care au afectat mult cetatenii europeni. Sincer, nu stiu cum priveau cetatenii la acea vreme actiunile guvernelor lor, dar in principiu cred ca potential fiecare cetatean a beneficiat de reconstructia prin care trecea tara sa. Asta, bineinteles doar pentru cei care au acceptat ajutorul, azi ne vom referi numai la ei. Numai ca acest beneficiu trebuia sa fie acceptat fara problemele cu care a venit. Statul a investit masiv in infrastructura, dar nu din banii sai, guvernul nu are bani proprii si nu poate dispune de ei cum vrea, mai ales modificand comportamentul nativ al cetateanului.

Si credeti ca totul s-a oprit aici? Da de unde, banii veniti de la americani au fracturat societatile si au dus in final la instituirea socialismului salbatic care subjuga acum Europa. Cum? Pai banii au fost acordati guvernelor, dar cati dintre cetatenii de atunci stiu exact cum au fost cheltuiti banii? Da, pentru infrastructura, dar cati au fost acordati clientilor politici, cati au fost intorsi la guverne, cati au finantat partidele politice? Cati din banii aceia au folosit la contruirea socialismului in Europa? Pai cam toti… zic unii americani. Europa a trecut bineinteles printr-o perioada de puternica revenire economica, cam pana prin anii ’50-’60. Sigur, asta e bine, care care este cauza si care este efectul? Se poate deduce o relatie directa intre banii americanilor si revenirea economiei europene? Eu zic ca nu, motivele sunt destul de evidente, dar valul minciunilor este gros, greu sa gasesti adevarul. In fine, sa vedem mai departe.

Pai mai departe ar fi Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, caci trebuia sa administreze cineva banii americanilor, nu? Asta a luat fiinta prin 1948 si este stramoasa OECD. Lucrurile ar fi fost bine daca ar fi ramas asa. Statele au vazut ca impreuna lucrurile nu sunt ca atunci cand esti singur si de aici lucrurile au inceput sa evolueze adaugand ambitii politice planurilor economice.

Banii americanilor s-au terminat prin 1951, cam asa. Pe vremea aceea lucrurile evoluasera putin… Foarte putin. In 1951 au fost alegeri in Franta, castigate de Adunarea Poporului Francez (condus de Charles de Gaulle), un partid de dreapta, dar fara majoritate, viata politica fiind dominata in continuare de socialisti si socialism. Si daca Franta a avut intotdeauna porniri socialiste, deci starea de fapt nu ne mira, situatia era similara si in alte state. Ce sa mai, cam toata Europa mustea de socialism. Si mai era un aspect. Statele europene, in majoritatea lor (exceptie facand UK) depindeau de piata europeana pentru desfacerea produselor. Cresterea economica uriasa (Germania era campioana) venea cu un pret: o piata de desfacere mica si nesigura. In plus statele europene incepeau sa nu mai conteze politic, SUA si URSS faceau jocuri peste capul lor si cateva incidente politice de la inceputul anilor cincizeci si pana in anii saizeci au aratat ca statele europene isi pierdusera aproape peste noapte rolul de puteri mondiale. NATO se infiintase deja in 1949, deci teoretic statele din vestul Europei erau aparate impotriva estului, dar lipsea acut puterea politica. In 1955 s-a infiintat si Tratatul de la Varsovia, rusii nu vroiau sa ramana nici ei mai prejos, asta a contribuit la divizarea si mai acuta a continentului. Oameni care au trait acele vremuri descriu o stare de nesiguranta accentuata, sincer, dupa cate se pare dominata de prostie crasa. Stiti, prost este cel care isi face rau si lui, si celor din jurul sau.

— va urma —

UE

Esecul Europei sociale (2)

Cred ca la vremea respectiva ceea ce isi doreau americanii in primul rand era oprirea avansarii ideologice a comunismului catre vestul Europei. Asta nu au reusit sa faca, dar a mai existat un obiectiv cel putin la fel de important, si anume creearea unei monede care sa conteze pe piata internationala si care sa ii ajute in relatiile economice externe. Ca sa ne intelegem bine, pe atunci nu mergea ca acum, cand statul isi plateste datoriile cu bani nascuti in calculator, pe vremea aceea, mai ales daca vroiai sa fii bagat in seama in relatiile internationale trebuia sa scoti din buzunar ceva palpabil, aur, materii prime, armament. Si atunci americanii au venit cu un program de reconstructie a Europei, planul Marshall.

Prietenul meu, bineinteles, nu isi mai aduce aminte de gandirea populara a acelor ani, nu are cum, nu era nascut pe atunci. Posibil ca nici tatal sau sa nu fi fost nascut. Putem insa sa ne uitam la alegerile legislative franceze din toamna lui 1946 si alegerile prezidentiale din primavara lui 1947 si cred ca reusim sa ne dam seama de spiritul epocii. In noiembrie 1946 au castigat detasat alegerile comunistii, prin trei partide de extrema stanga, in ordinea procentelor obtinute: Partidul Comunist Francez, Miscarea Populara Republicana si Sectiunea Franceza a Internationalei Muncitoresti. Totalul voturilor obtinute de cele trei partide a fost 72.09%. Spre comparatie Gaulistii au obtinut 3.05% si nu au intrat in Parlament. Deci societatea era bantuita masiv de ideile comuniste si situatia era oarecum generalizata cam peste tot in Europa caci comunistii au mai castigat si prin alte parti, de exemplu in Italia. O observatie de nuantare trebuie totusi sa luam in calcul aici si anume ca in acei ani nu statea nimeni cu mana intinsa, ci din contra, avantul comunist al societatii lasa deschisa calea unor perspective ipotetic frumoase si oamenii oricum cautam sa experimenteze programe politice noi, caci cele vechi, dupa cum stim, isi cam aratasera limitele. Si atunci, ca si acum existau si oameni care apreciau unele valori ale epocilor trecute, dintre care unele, sa fim constienti, ar fi binevenite si in ziua de azi. Viata de zi cu zi este greu de apreciat de un om obisnuit cu societatea de azi, dar aspectele locale, regionale, erau puternic prezente in viata cetateanului si prin aceasta perspectiva viitorul cetatean european percepea zilnic inegalitati sociale, ingalitati ce au contribuit profund la dezastrele societatii de azi. Ca erau inchipuite sau nu, asta este o alta problema.

Si a venit planul Marshall. Americanii au chemat liderii europeni la consultari, inclusiv pe Stalin, inclusiv pe cei din Europa de Est, care, bineinteles, la dojana lui Stalin au refuzat invitatia. Cei care s-au dus au adus tarilor lor investitii masive in reconstructie, cu accent pe infrastructuri, lucru foarte bine primita la vremea respectiva, si necesar de altfel. Planul nu a fost rau gandit, pe termen scurt comertul exterior al SUA a inflorit, economia europeana a primit un branci forte bine venit, desi in SUA planul nu a inregistrat cote de popularitate. Dar Planul Marshall a avut un efect secundar nefast! A invatat europenii sa stea cu mana intinsa! Atunci au inceput europenii sa accepte ideea banilor scosi din palarie, bani neprodusi intr-un sistem economic viabil. Ajutorul american a stimulat dar in acelasi timp si destabilizat economia europeana, creand impresia, care apoi a devenit lege, ca un ajutor extern economiei, neinregimentat de legile pietii, poate stimula “cresterea” economica. Nimic mai fals!

— va urma –

UE

Esecul Europei sociale (1)

Vorbeam cu ceva timp in urma cu un prieten francez, despre inceputul Europei sociale, implementarea acestui proiect si imensa dezamagire care a venit in ultimii ani. Prietenul meu este etnic breton si este mandru de originile sale (cunosc multi bretoni, dar acesta in particular pare om normal). Dupa cum bine se stie, la inceputurile inceputurilor, noi, romanii am fost absenti. Ca urmare, mi se pare important sa stau de vorba cu cei care au trait inceputurile, caci documentele oficiale sunt susceptibile a fi “imbunatatite”. In plus, intotdeauna reclama este mai frumoasa decat produsul si multi dupa ce vand produsul uita ce au promis in reclama.

Cred ca inceputul ambitiosului plan european a fost dominat de entuziasm si euforie, si cred ca nimeni nu a reusit sa stea un pic sa se gandeasca si sa calculeze consecintele avalansei de vorbe care descriau “bunele intentii” ale politicienilor. Bineinteles, ca intotdeauna, politicienii au prezentat jumatatea plina a paharului. Paharul era de la inceput impartit, o parte pentru public, popoare, omul de rand si o parte pentru politicieni. Poporului i s-a promis un viitor luminos, fara a fi bine definit, nimeni nu isi mai aduce acum aminte exact ce s-a promis si mai ales cand, caci trecutul european este foarte tulbure si ne duce istoric in anii imediati urmatori celui de Al Doilea Razboi Mondial. Bineinteles, la acea vreme nimeni nu s-ar fi gandit ca in 2015 Germania va fi invadata de 1.1 milioane de persoane fara legatura cu spatiul european, pentru ca ar fi urmat imediat cel de Al Treilea Razboi Mondial. O sa ne referim un pic la acele timpuri pentru a defini mai bine intervalul in care totul a trecut de la rau la bine si momentul in care sandramaua a inceput sa se subrezeasca, totul ajungand la foarte rau, spre dezastruos. Daca ne gandim la anii de dupa Al Doilea Razboi Mondial trebuie sa ne imaginam o Europa substantial diferita de cea de azi. Saracia era predominanta, nu cred ca viata era foarte grea, razboiul trecuse, dar lipsurile erau impovoratoare. Economia era la pamant si, pentru motive usor de inteles, nici nu existau premize ca oamenii de atunci sa creada ca economia ar putea sa “renasca” miraculos, desi semne de revigorare au aparut aproape imediat. Problema imensa si acuta era la vremea aceea ca marile natiuni europene erau secatuite de resurse, fiind dintr-o data iesite dintr-un razboi devastator, care venea dupa un alt razboi devastator si se aflau in situatia nefericita in care nici nu mai beneficiau de anumite resurse ieftine sau gratis de care beneficiasera sa zicem cu cincizeci de ani mai inainte. In contrast cu Europa, SUA se aflau in plina crestere economica, poporul american avand un apetit pentru consum sporit dar, mult mai important, un apetit pentru investitie extraordinar. Nu trebuie neglijat faptul ca industria de razboi americana alimentase cu arme cam toate partile implicate in conflict, inclusiv Rusia lui Stalin, si ca in SUA se faceau calcule pentru un joc pe care numai americanii stiau sa il joace la vremea respectiva (pentru ca invatasera de la altii).

— va urma –