Category Archives: 4. Economie

Bani

Deficit!

Institutul National de Statistica a prezentat date privind balanta comerciala a Romaniei pentru 2015. Deficitul balantei comerciale a ajuns anul trecut la 8.36 miliarde euro, pentru ca exporturile au ajuns la numai 54.59 miliarde euro pe cand importurile au ajuns la 62,96 miliarde euro. Evident, nu e bine pentru Romania, dar e o problema care impiedica echilibrarea balantei comerciale: e mai usor sa faci bani din importuri! Probabil ca o mare parte din ceea ce a fost importat putea fi produs aici, sau mai rau, este deja produs aici, dar este concurat de produse din afara tarii. Unii oameni, ceea ce in general presa numeste “de afaceri”, nu au rabdare, in special cei care fac bani pentru mediul politic. Sa produci e riscant. Sa importi si sa vinzi unei piete oricum hamesite e mai usor si lipsit de riscuri, oricum nu faci importul pe banii tai. Oricum trebuie sa produci bani cu orice pret. Unii mai pica in jocul asta, dar cei mai multi reusec, cu largul concurs al statului. Ceva sustinere pentru producatorii autohtoni? Nope! Nu pentru cei care ar fi importanta sustinerea. Ca Renault si Ford au bagat mana pana dupa cot… dar pentru ei, nu pentru noi romanii!

Banca

Cap ai, minte ce-ti mai trebuie!

Am dat azi, din intamplare, peste un articol pe care nici nu stiu cum sa il calific: http://www.mediafax.ro/economic/grecia-isi-revine-dupa-trei-ani-de-criza-economica-in-decembrie-inflatia-a-fost-pozitiva-14964185. Autorul, nu stiu ce pregatire o avea, lasa sa se inteleaga ca problemele Greciei (de natura economica) s-au terminat, acum ca a inregistrat din nou inflatie. Si de ce? Pentru ca a inregistrat in luna decembrie a anului trecut inflatie pozitiva! In primul rand, nu reusesc sa imi dau seama de ce considera autorul articolului inflatia in sine o victorie, probabil ca este socialist, parerea noastra despre inflatie este cunoscuta, nu trebuie sa fie acceptata de toata lumea, caci nu toata lumea iubeste munca, dar trecand peste asta, sa analizam putin. Luna decembrie vine cu un salt important in consum, generat de sarbatorile de iarna. La orice curs de economie, atunci cand ajungi la statistica, dar repet, la orice curs, chiar si la cel tinut de comunisti, te invata ca accidentele statistice trebuie filtrate, mai ales daca se poate face o corelatie intre parametrul masurat si cauze externe, straine de fenomenul studiat. Numai si atat, si inflatia pozitiva inregistrata de Grecia cu ocazia sarbatorilor de iarna trebuia tratata cu scepticism, departe de a genera anuntul incheierii problemelor economice ale Greciei. Dar… Dar e mai mult decat atat. Sa vedem ce s-a mai intamplat in Grecia in trecutul apropiat. Pai, prin luna august, cautand fonduri sa isi satisfaca bugetarii, guvernul grec a introdus noi taxe (indirecte) pe vanzari. Taxele au crescut automat preturile, comerciantii nu pot da bani de la ei, nu au de unde, si nici producatorii, sa ne intelegem bine. Si pana la urma, cresterea de taxe a fost simtita si suportata tot de oameni. Care, deloc surprinzator, nu s-au inghesuit sa cumpere produsele scumpite, pana in decembrie, cand nu au mai avut incotro. Acum puteti spune, cresterea de preturi nu inseamna automat inflatie, mai ales ca este vorba in special de cresterea preturilor unor anumite categorii de produse, si aveti dreptate, dar Banca Greciei atat a asteptat! Si Guvernul Greciei si mai rau! Parametrii au fost calculati, anuntul a fost facut, toata lumea a sarbatorit, ziaristii lui Peste au scris. Si? Si nimic, Grecia este in aceeasi situatie economica grea in care se afla si inainte de decembrie. Probabil acelasi ziarist tembel o sa scrie si in vara ca turismul a scos Grecia din criza, si in ianuarie viitor o sa mai scrie o data si tot asa, trebuie sa manance si el o paine. Bine ar fi sa o si castige cinstit! Si ca o ultima idee, sper sa nu traga cineva concluzia citind articolul din link ca taxe mai mari inseamna economie mai sanatoasa, cu taxe mari vine saracia, indiferent de ce guita socialistii europeni!

UE

Somajul in UE

Eurostat planuieste sa publice pe 7 ianuarie 2016 o actualizare a datelor privind somajul in Uniunea Europeana, asta dupa ce ultimele date confirmate erau disponibile pentru luna octombrie 2015. Incet-incet situatia somajului pare sa se imbunatateasca in UE, cel putin asta par a arata datele statistice oficiale… corectate. Oricum, nu ne asteptam la evolutii spectaculoase, asa ca putem sa ne gandim la o rata medie a somajului undeva in jur de zece la suta. Putem, de asemenea, face un mic pariu, cu mari sanse de a il castiga, cum ca principalii parametri statistici isi vor pastra tendinta de evolutie. Foarte frumos! Nemultumirea intervine acolo unde incepem sa ne indoim de veridicitatea indicatorilor.

Romania, de exemplu, este una dintre tarile cu rata a somajului printre cele mai mici din Uniunea Europeana, si asta ma (ne?) sperie, deoarece in Romania se face o distinctie destul de clara intre somer si persoana fara loc de munca. Somerul este una, persoana fara loc de munca este alta. Somerul trebuie sa indeplineasca cumulativ cateva conditii, persoana fara loc de munca nu indeplineste nimic. Somerul intra in statistici, persoana fara loc de munca nu intra. Pai cum sa spun eu, daca persoana fara loc de munca nu intra in statistici, atunci zic eu ca statisticile sunt eronate. Si daca statisticile raportate de Romania sunt eronate. inseamna ca si statisticile Uniunii Europene sunt eronate. Mai sunt si alte aberatii: mai putine femei in somaj decat barbati (invers decat in UE, e drept, nu in totalitate adevarat, dar pe acolo), indici de somaj dubiosi privind repartitia somerilor in functie de studii, aberatii privind durata somajului si somajul pe termen lung si asa mai departe. Daca asa sta treaba in Romania, oare in celelalte tari din UE cum o fi? Pai eu cred ca tot cam asa.

Ganditi-va un pic, cunoasteti vreun om fara loc de munca? Eu cunosc cativa. Dar cunoasteti vreun somer? Eu nu cunosc. Pun pariu ca aceasta situatie nu este in niciun fel cuprinsa in statistici. Mai vorbim dupa 7 ianuarie. Revin cu completari la articol.

Bani

Restructurarea datoriilor

Nu trebuie sa isi faca nimeni iluzii, restructurarea datoriilor (pe care o doreste de exemplu acum guvernul grec) nu este altceva decat alternativa saracului la faliment. Falimentul nu este de dorit, fiind in pincipiu o procedura care in sine poate costa destul de mult entitatea care intra in procedura de faliment, dar restructurarea datoriilor nici atat. In principiu restructurarea datoriilor inseamna ajungerea la un acord cu creditorii in privinta reducerii nivelului datoriilor, reducerea eventualelor taxe si dobanzi, scutirea de eventuale penalitati si reesalonarea ratelor astfel incat persoana sau entitatea care are nevoie de restructurarea datoriilor sa capete un ragaz de timp care sa ii permita reorganizarea in vederea obtinerii unui nivel sustenabil al veniturilor care sa ii asigure plata ratelor la termenele scadente. Extraordinar, foarte frumos, dar de cele mai multe ori inutil. Vom folosi exemplu Greciei, desi fiind un stat suveran, membru al Uniunii Europene si al zonei Euro, exemplul nu este cel mai potrivit, dar nu il putem evita, problema Greciei fiind pe buzele tuturor zilele acestea. Spuneam ca de cele mai multe ori restructurarea datoriilor este inutila. Asa este, pentru ca neplata ratelor se executa de obicei ca urmare a lipsei de lichiditati, pe de o parte dar si a lipsei potentialului de a atrage lichiditati pe de alta parte. La un moment dat in timp, orice om care se baga la datorii isi face socoteala ca poate plati acele datorii, cel putin pentru o perioada buna de timp. Asa si statul grec, pentru o buna bucata de vreme au putut plati. Apoi s-a schimbat guvernul cu unul care nu a mai vrut sa plateasca, atentie, nu ca nu a mai putut, asa cum scriu unele ziare, nu a mai vrut sa plateasca. Infierbantati de logica turbata, contorsionala si total gresita a discursului socialist, cetatenii greci au votat “NU”, a se citi “NU mai vrem sa platim”. Mai rau decat atat, ar trebui sa citim “NU mai vrem sa platim datoriile, mai bine ne mai dati voi alti bani ca sa ne mentinem nivelul de trai”. Nemtii nu vor sa le dea. De ce sa munceasca nemtul de rand, dar grecul nu? FMI si BCE, ar vrea sa le dea, pentru ca pentru ei cetateanul european este numai o combinatie de cifre intr-un calculator. Grecii nu au insa in vedere faptul ca daca ei continua acum ca stat, sa primeasca bani, notiunea de “ban” se va altera semnificativ. Daca situatia va continua (unii cer bani nemunciti, altii le dau bani care nu sunt ai lor) increderea popoarelor europene in propriile guverne se va eroda, increderea in moneda controlata de stat se va eroda si monezile alternative neregulate de guvern vor exploda si mijloacele de schimb alternative vor fi sustinute de economia gri destul de bine reprezentata in Europa, sa nu mai vorbim de Europa de Est. De pierdut vor avea pe de o parte statele in sine, iar pe de alta parte cetatenii saraci ai spatiului european (si acestia sunt din ce in ce mai multi). O polarizare de acest gen a societatii conduce catre conflicte majore si catastrofe sociale. Situatia ar trebui reglementata mai inainte ca tampenia sa cucereasca constiinta infierbantata a saracului european, caci inapoi e greu de dat, sa nu avem parte de situatii pe care nu ni le dorim!

PS: Mai e ceva, chiar daca ar avea loc o restructurare a datoriilor in cazul Greciei, aceasta nu le va folosi prea mult, pentru ca nu le va aduce lichiditatile de care au nevoie. Pur si simplu guvernul grec cheltuie prea mult. In sfarsit, anumite doctrine economice si-au dat obstescul sfarsit, sfarsit prognozat de altfel de prin anii ’60. Sa vedem cand vor afla si guvernele europene!

UE

Exista multe lucruri care nu ne fac placere…

…dar de care nu putem scapa. Unul din acestea este situatia din Grecia. M-am ferit sa scriu despre Grecia pentru ca este un subiect care nu imi face placere, de fapt imi creeaza o mare neplacere. Chiar si aici, in birou, aproape zilnic, cineva deschide discutia despre situatia din Grecia. Eu plec, nu vreau sa aud vorbindu-se despre acest subiect, o sa explic mai jos de ce. Am primit sarcina de la colegii mei sa scriu despre acest subiect. Foarte frumos, dar nu e bine. Nu este bine pentru ca ceea ce fac grecii acum se numeste tiganie. Nu este vorba de actiuni rationale, de calcule si analize, situatia de acolo se reduce fix la un singur cuvant: tiganie!

Se pare ca oricine altcineva decat grecii are o opinie privind esenta situatiei de acolo, posibilitatile de rezolvare si consecintele nedetensionarii neplacutei situatii create. Si din nefericire cele mai multe opinii exprimate nu au nici o legatura cu realitatea. Ascultam zilele trecute o emisiune radiofonica a unui cunoscut analist economic care primea in direct opinii de la ascultatori. Nu am auzit nici o opinie coerenta. Si mai rau decat atat, nici macar celebrul analist economic nu a exprimat o opinie coerenta. Ma rau decat atat, descuraja opiniile diferite de cele personale, oricat de bine argumentate ar fi fost, desi, trebuie sa recunosc, ascutatorii domniei sale stau foarte prost la capitolul argumentare. Stimati domni, opiniile nu prea au valoare, ele trebuie sustinute de argumente care trebuie sa apara in urma unei analize economice (si eventual politice) asupra subiectului. Nu esti in stare sa faci o astfel de analiza, taci din gura, e simplu, macar nu te faci de ras. Acestea fiind zise, situatia din Grecia nu este un subiect usor, si desi presa prezinta scenarii diverse rasarite in urma unor analize mai serioase, adevarul este inca departe de noi. Sistemele complexe sunt greu de inteles si greu de simulat, situatia din Grecia, este mai mult decat complexa, nu cred ca avem pe cineva in tara care sa stapaneasca bine subiectul. Si nu avem pentru ca situatia nu este rationala, nu se poate sintetiza usor, este foarte greu de prins in cifre si orice prognoza de evolutie poate fi considerata in cel mai bun caz hazardata. Exista si cateva lucruri mai clare care se pot asterne pe hartie fara prea mare teama de ridicol.

In primul rand exista o confuzie privind Zona Euro vs. Uniunea Europeana. Am auzit multi oameni care se intrebau daca Grecia va iesi din Uniunea Europeana. Nu, nu se pune problema asta, sau cel putin nu inca. Este vorba daca Grecia va iesi sau nu din Zona Euro, adica din acel grup de tari, membre ale Uniunii Europene, care au adoptat ca si moneda nationala moneda Euro. Intrebarea adevarata este daca grecul de rand isi doreste iesirea din Zona Euro, si raspunsul este ferm NU, pentru ca apartenenta la Zona Euro prezinta niste avantaje pentru tara, dar si pentru cetateanul de rand. Nu trebuie uitat ca moneda Euro constituie ea insasi o protectie financiara considerabila pentru cetatean, cetatean care nu este pregatit sa renunte la aceasta protectie. Si nici nu ar fi intelept sa renunte. O intrebare secundara este daca guvernul grec isi doreste sa iasa din Zona Euro. Ei bine raspunsul la aceasta intrebare simpla este incredibil de complex. Guvernul grec beneficiaza direct de pe urma avantajelor de care vorbeam mai sus. Insa cu avantajele vin si ceva dezavantaje pe care guvernul grec nu vrea sa le gestioneze cum trebuie. Marea problema de moment a guvernului grec este aceea ca nu poate umbla la moneda, mai precis la valoarea ei. Pe vremea drahmei era mai usor, dar cetateanului ii era mai greu, era mai expus. Acum guvernul trage un pic din greu dar cetateanul este oarecum protejat. Marlaniile guvernului cu inchiderea bancilor si limitarea tranzactiilor sunt exact genul de marlanii guvernamentale care distrug increderea cetateanului in propriul guvern. Renuntand la euro cetateanul grec ramana la mana guvernului. Proasta idee, foarte proasta.

Prezenta Greciei in Uniunea Europeana o obliga sa faca tot ceea ce este necesar pentru a ramane in Zona Euro. Asa zice “legea”, Constitutia Europeana. Deci iesirea Greciei din Zona Euro ar putea avea consecinte nebanuite, caci anumite tratate ar trebui modificate, astfel incat sa permita iesirea, si ulterior reintrarea Greciei in Zona Euro. Prezenta unei tari in Uniunea Europeana este acum (din nefericire) de neconceput fara adoptarea monedei Euro, caci modul in care evolueaza Uniunea Europeana este evident in defavoarea statelor care vor sa isi pastreze o oarecare independenta. Multi au caracterizat Uniunea Europeana ca fiind o institutie suprastatala monstruoasa, partial sunt de acord cu ei, dar vedeti, daca pune cetateanul pe primul loc, cetateanul european, atunci asa trebuie sa fie, moneda comuna, politica economica coerenta, caci acestea sunt in principal in avantajul sau si numai apoi in avantajul statului. Este adevarat ca si lista de dezavantaje este lunga, dar sa trecem deocamdata sub tacere acest aspect.

Si ajungem la actiuni. Care actiuni, intreprinse de diversii actori ai acestei nefericite situatii, ar putea mentine Grecia pe linia de plutire sau ar putea sa o arunce in insolventa, stare care ar aduce cu ea consecinte greu de prevazut. Cel care ar trebui sa joace cum trebuie este in primul rand guvernul grec. Pai da, dar guvernul grec este socialist si nu isi doreste sa asculte nici de Uniunea Europeana, nici de FMI sau mai stiu eu cine. Guvernul grec a castigat puterea pe baza unei platforme politice stranii, care chiar si la acea vreme parea nesustenabila si prevedea dezastrul. Si totusi oamenii au votat… in favoarea acestui guvern cu idei politice aberante. Aici intervine tigania. Daca nemtii ar fi fost in situatia grecilor ar fi strans cureaua, ar fi platit si si-ar fi continuat viata in ritmul lor nemtesc. Au dovedit ca pot face asta de mai multe ori in istorie. Grecii nu vor sa stranga cureaua si stau cu mana intinsa la creditori, vociferand si scuipand in stanga si in dreapta. Nu vor sa plateasca si isi doresc sa le rezolve altii situatia ca ei sa isi poata continua traiul in ritmul lor grecesc. Daca asta nu e tiganie atunci nimic nu mai e!

Nu va inchipuiti ca guvernul grec nu are argumente puternice pentru politica pe care o pune in practica. Are, dar legitimitatea acestor argumente este recunoscuta in special in interior, fara prea mari rezonante in exterior. Probabil ca daca guvernul grec s-ar fi straduit un pic ar fi putut sa faca pasii necesari pentru a putea sa extinda la maximum intelegerea partenerilor sai. Dar, ca orice guvern, este temporar, si, format din oameni orgoliosi si avari, face orice sa se bucure de putere, atat cat aceasta exista. Santajul politic pe care Grecia il face cu Uniunea Europeana nu da deloc un semnal bun cu privire la coeziunea si coerenta blocului european. Pentru greci pare sa fi fost mai usor sa isi indrepte ochii si bratele catre Rusia, decat sa faca ceea ce s-au angajat sa faca. Odata acest pas facut va fi foarte greu pentru greci sa demonstreze ca nu sunt un cal troian in Uniunea Europeana si NATO. Si chiar daca Rusia ii va ajuta in viitorul apropiat, ajutorul rusesc vine cu niste dezavantaje otravite pe care noi le cunoastem foarte bine.

Totusi, guvernul grec se bucura de destula sustinere in randul populatiei si asta este absolut inexplicabil. Ca si la noi, o mare parte a populatiei este formata din bugetari si pensionari. Ca si la noi, acestora nu le pasa decat de burta, mai precis, isi doresc sa aiba burta plina cu mancare si bautura si nu le pasa ce implica aceasta satietate. Asa cum mai spuneam si in alte randuri aceasta polarizare are consecinte dramatice asupra societatii. Aici e problema mare, banii se fac, popoarele nu!

Constructie

Ne plangem singuri de mila, sau…

Un articol recent publicat face niste referiri interesante la un studiu oarecum tendentios: http://www.mediafax.ro/economic/studiu-imm-urile-romanesti-dau-o-valoare-adaugata-in-economie-sub-cele-din-ue-la-o-pondere-similara-14263786 . In esenta articolul spune ca la aceeasi pondere numerica in ansamblul operatorilor economici, IMM-urile romanesti aduc (mult) mai putina valoare in economie decat media UE. Poate ca de la sine justificat, studiul are niste nuante obraznice pentru ca aduce unora apa la moara in legatura cu niste subiecte care nu sunt tocmai potrivite in societatea romaneasca. Probabil ca studiul va fi imediat folosit de autoritatile guvernamentale din domeniul fiscal ca argument la halucinanta lor ipoteza cum ca in Romania toti patronii de IMM-uri fura! E adevarat, in Romania se fura, in general, dar nu se numeste furt atunci cand vrei sa beneficiezi de roadele muncii tale, caci e munca ta, nu-i asa? Din contra, sustin ca in Romania se fura cel mai mult de la stat, cu incuviintarea statului, adica a guvernului sau a diversilor functionari angajati la stat. In Romania aportul IMM-urilor privid valoarea adaugata in economie este mica pentru ca noi nu avem in mod real o economie si atat cat avem este capusata de stat si de acolitii guvernului, cei care detin acele firme monstruoase care sunt iertate periodic de datorii la bugetul de stat. Aceea nu este nicidecum o economie reala, am spus de multe ori, statul nu este agent economic si nu poate actiona ca atare. Statul nu produce nimic, asa ca acele contracte fabuloase care umfla statisticile guvernamentale sunt practic bani furati din impozitele noastre, de acum sau din cele viitoare si pompate in marile companii care, ca urmare, strict statistic, aduc un aport mare in economie. Daca ar fi insa sa ne raportam la economia reala, atunci pur si simplu lucrurile s-ar afla acolo unde trebuie, la nivelul celorlalte state ecuropene, cele care nu au infractori la carma tarii care sa deturneze banii, astfel incat sa nu mai ajunga mai nimic pe la IMM-uri. Cam asta este cu aceste studii si de asta, cel putin in cazul acestuia, natura sa tendentioasa iese puternic in evidenta. Nu putem compara economii functionale, atat cat mai sunt ele cu glume de spoiala economica care sunt pastrate la un nivel controlabil de catre guvern care ar interese proprii legate de mersul banilor dintr-un buzunar in altul. Da, ar fi frumos sa fie ca in UE, dar mai e mult pana acolo.

Bani

Frica pazeste pepenii

Ei bine, asa spune proverbul, dar nu e chiar asa. De exemplu un articol de azi ne arata ca frica poate fi constructiva sau destructiva, depinde de unde privesti: http://www.mediafax.ro/economic/elvetia-prima-tara-care-vinde-obligatiuni-pe-10-ani-la-un-randament-negativ-14113278 . Obligatiunile cu randament negativ nu sunt exact ceva noi in Europa, probabil nici in alte parti ale lumii, dar, bineinteles ridica de la bun inceput ceva semne de intrebare. De exemplu :”Cine e atat de disperat incat vrea sa plaseze neaparat niste bani chiar daca stie ca pierde?”. Sau alt exemplu:”Cine e atat de prost incat sa finanteze cu banii lui statul si sa plateasca si taxe pentru asta?”. Problema este ca intrebarea este prost pusa si nu este vorba atat de oameni prosti sau disperati cat mai ales de o combinatie ciudata intre politici monetare nepotrivite, guverne nesimtite si investitori care se bazeaza prea mult pe zvonuri. Este vorba de multi bani la mijloc, in cazul Elvetiei de exemplu este vorba de mai mult de doua sute douazeci si sase de milioane de euro, si nu exista nimeni in lumea asta care sa cheltuiasca bani la acest nivel fara sa faca o analiza foarte atenta inainte. Si atunci? Si atunci pot exista mai multe explicatii. O dam la o parte inca de la inceput pe cea aruncata de unii analisti economici, probabil usor dusi cu pluta, care sugereaza ca investitorii suporta cu banii lor datoriile guvernului numai si numai din mandrie “nationala”. Ca o paranteza aici, oricum in marea lor majoritate banii vin de pe pietele internationale. Mult mai rezonabil este sa ne gandim ca in realitate cei care au investit acesti bani au calculat totusi un profit. Cineva, naiv, ar putea a intreba: “Cum sa faci profit cand dai niste bani si primesti in schimb mai putini?”. Pai da, se poate face profit, daca in tara respectiva, sa privim un pic mai larg, sa zicem in toata Europa vom avem deflatie, lucru pe care l-am spus de multe ori, intamplare rea pentru guvern dar buna pentru cetatean. Cel ce are bani, multi bani, trebuie sa faca ceva cu ei, nu? Trebuie sa obtina profit chiar si atunci cand piata stagneaza. Asta inseamna insa ca pe termenul relativ lung de zece ani, acele persoane sunt sigure ca rata deflatiei va fi mai mare in valoare absoluta decat valoarea absoluta a randamentului negativ oferit de banca centrala elvetiana. Mai mare, dar cu cat? Probabil binisor mai mare (inca o data – in valoare absoluta) de vreme ce oamenii risca sumele astea de dragul profitului. Foarte bine, asa si trebuie, cei care au bani trebuie sa ii faca sa circule, asa merge economia, acesta este mersul normal al lucrurilor. Mai sunt insa si alte aspecte, mai intunecate, despre care vad ca nu vorbeste nimeni. Unul, aproape la intamplare, este acela ca aceste finantari, asa proaste cum sunt ele, asigura bani reali multor functionari, analisti, banci si altele. Acestora nu le pasa daca bogatasul obtine profit, conteaza numai sa ii plaseze banii undeva si sa ia o parte din ei, asa merge lumea finantelor in ziua de azi si nimeni nu vorbeste despre asta. Performanta investitiei nu face parte din ecuatie. Alt aspect este acela ca in anumite state europene banii incep sa fie incomodanti. Adica sa fie mai periculos sa tii banii intr-o banca decat in obligatiuni guvernamentale. Asa cum s-a vazut si in trecut guvernul nu se sfieste sa bage mana in banii cetateanului la nevoie, asa ca mai bine ii investesti cu randament negativ decat sa ii pierzi pur si simplu. Frumoase tari, neplacute locuri in care sa locuiesti! Cum s-a ajuns aici? Pai tocmai vorbeam zilele trecute de asta…

Piata

Consumatorul

Intreaga propaganda economica a zilei de azi se poarta in jurul consumatorului, adica acea persoana, integrata in circuitul social care isi satisface necesitatile prin folosirea contra cost a bunurilor si/sau serviciilor furnizate de o terta parte, cel mai adesea un agent economic. Bineinteles, nici o economie sanatoasa nu poate produce fara consum, consum care este asigurat de consumator, dar exista o diferenta cruciala intre consumatorul care isi acopera nevoile personale si consumatorul care acopera nevoile economiei, din acest punct de vedere consumatorul european fiind putin educat si foarte receptiv la orice prostie propagandistica. Dar insasi notiunea de consumator este ambigua. DEX-ul defineste consumatorul ca persoana care consuma bunuri sau servicii. Sigur, e si asta o definitie, dar DEX-ul pierde nuante importante, definitia corecta cred ca este cea data mai sus, insa si aceasta ridica anumite semne de intrebare. De exemplu cum definim necesitatea si pana la ce limita se intinde ea, adica care este diferenta intre necesitatea pentru supravietuire si necesitatea pentru un trai imbelsugat, si daca, sau mai degraba daca nu, acest ultim fel de necesitate este legitima sau nu din punct de vedere economic.

Este clar ca pentru a trai un om are nevoie de hrana, imbracaminte si adapost (locuinta). Acestea trei reprezinta esentialul, dar din nefericire pentru el si din fericire pentru producator/furnizorul de servicii, omul isi poate dori fie o diversificare semnificativa a acestor nevoi de baza, fie ceva superior nevoilor primare, de exemplu sa manance mancare scumpa (care in paranteza fie spus ii ruineaza sanatatea, ducand la alt gen de nevoi si de consum), sa se imbrace cu haine scumpe sau la moda (care in paranteza fie spus ii confera un statul social, adevarat sau fals, dar care duce la un alt gen de nevoi si de consum), sa se distreze (stiti… duce la alt gen de consum) si altele. Ei bine, orice dorinta de corectare a unei discrepante intre starea de fapt si modul in care individul isi doreste viata constituie o necesitate. Dar… apare o alta problema, nevoia, o anumita parte a necesitatii.

Necesitatea este legata, asa cum am stabilit deja, de dorinta. Dar, intotdeauna vor ramane necesitati ale individului neacoperite, fie pentru ca nu sunt considerate prioritare, fie pentru ca individul nu are posibilitatea sa le acopere prin resurse proprii, fie pentru ca societatea nu este apta sa ii acorde ceea ce cere. Ca urmare nevoia este acea parte a necesitatii care este acoperit de consum. Simplu!

Mai avem un pic si ajungem acolo unde trebuie sa ajungem. Dar mai intai, consumatorul nu poate consuma daca nu are de unde. Bineinteles, ne poate duce gandul catre notiunea de producator, dar nu, in sens economic orice agent care vine in intampinarea nevoilor consumatorului se numeste ofertant. Bineinteles, in sens larg ofertantul poate fi direct producatorul, dar mai adesea este vorba de un comerciant sau un alt gen de intermediar. Chiar si asa, legatura dintre consumator si comerciant nu se face direct, ci se poate realiza numai in prezenta unui anumit mediu, acest mediu fiind numit piata.

Piata este locul de intalnire intre cerere si oferta, sau, spus in spiritul articolului nostru, intre consumatori si ofertanti. Piata nu trebuie privita ca locul fizic de intalnire cei doi, piata este mai degraba un o retea complexa de relatii care se stabilesc intre diversi actori care participa la satisfacerea nevoii si unele dintre aceste relatii sunt reprezentate de mijloacele prin care ofertantii stimuleaza consumatorul. Adica reclama.

DEX-ul defineste reclama ca fiind o activitate (comerciala) prin care se urmareste, pe calea publicitatii (prin tiparituri, radio, televiziune, cinematograf etc.), suscitarea, castigarea interesului public asupra anumitor marfuri, a unor carti, a unui spectacol, a folosirii unor servicii etc.; Raspandire de informatii elogioase (despre cineva sau ceva), cu scopul de a-i crea renume sau popularitate. Perfect, foarte aproape de adevar. Reclama este un instrument al ofertantului destinat promovarii desfacerii produselor sau serviciilor sale si care urmareste sa ii furnizeze consumatorului anumite informatii (mai mult sau mai putin adevarate) despre produs si eventual asupra posibilelor surse de achizitionare. Din nefericire in ziua de azi reclama este folosita cu precadere pentru a influenta cererea, prin motivarea nejustificata a consumatorului spre asumarea unei nevoi nereale fata de produsele sau serviciile ofertantului, produse sau servicii care nu acopera o nevoie sau o necesitate reala. Exemple de acest fel intalnim la tot pasul: televizoarele cu ecran un pic diferit fata de celelalte, tabletele un pic mai mari sau un pic mai subtiri, telefoanele pe care le poti scapa in apa si asa mai departe. Toate aceste produse nu acopera nevoi reale, ci corespund unor necesitati pe care omul si le construieste artificial si care pot sa fie sau pot sa nu fie corespunzatoare nevoilor generale reale ale individului si ale societatii din care face parte. Daca de exemplu achizitionarea unui telefon nou duce la cheltuirea unor economii care ar fi putut fi de exemplu folosite in cazul unei urgente medicale, atunci putem considera fara grija ca ne putem insela, ca necesitatea care a dus la achizitionarea acelui telefon a fost numai ipotetica si nu a avut o corespondenta in realitatea inconjuratoare. Cu alte cuvinte, consumatorul trebuie sa fie atent la ceea ce consuma, deoarece rolul consumului este satisfacerea nevoilor proprii si nicidecum satisfacerea nevoilor ofertantului. Treaba lui ce face ofertantul cu produsele nevandute, cand consumatorul achizitioneaza ceva, bun sau serviciu, trebuie sa fie convins ca acel lucru ii foloseste lui, ca ii acopera o necesitate, ca achizitia respectivului lucru nu s-a facut sub influenta reclamelor sau a promovarii agresive si ca eventuala necesitate va fi imediat stinsa de respectiva achizitie. Cum spuneam, simplu, nu merita sa discutam mai mult despre asta!

UE

Cei sapte ani de acasa (1)

Unui copil ii cerem sa aiba cei sapte ani de acasa, intelegand prin acesti cei sapte ani de acasa un nivel de educatie corespunzator integrarii in societate. Cu alte cuvinte ne dorim de la un copil sa nu minta, sa nu fure, sa fie respectuos cu cei din jur, sa asculte ceea ce i se spune si sa coopereze cu factorii de raspundere din jurul sau. Poporul roman, in infinita sa intelepciune, considera acesti cei sapte ani de acasa un minim necesar pentru integrarea sociala a noului cetatean care se va forma din acel biet copil. Bun, si daca fata de copii avem cerinte si asteptari atat de inalte, de ce nu avem si fata de adulti cerinte si asteptari la fel de insemnate? Si la fel de inteesant, copiii de la care s-a cerut atat de mult de ce nu au evoluat in niste adulti care sa nu minta, sa nu fure si altele asemenea?

Adultii care au ajuns in conducerea Bancii Centrale Europene sunt departe de a avea cei sapte ani de acasa, pur si simplu cred ca un copil bine crescut aflat la conducerea acelei institutii ar face treaba mai buna decat “oficialii europeni”. Banca Centrala Europeana a hotarat sa stimuleze inflatia. Desi noi credem ca este o idee foarte proasta, nu putem face nimic in acest sens, se va intampla. In prima faza Banca Centrala Europeana va cumpara obligatiuni de stat sau private incepand din luna martie a acestui an si pana in toamna anului viitor, in valoare totala de o mie o suta de miliarde de euro. Daca planul lor nebunesc nu da roadele pe care ei se asteapta sa le dea ei sunt hotarati sa persiste in greseala si sa mai “tipareasca” inca cel putin doua mii de miliarde de euro, sau oricat o fi nevoie, pana cand se va intampla ceva, nu se stie exact ce, dar stiti cum se spune, “sau crapa samarul, sau moare magarul”. Si aici vine motivul pentru care am inceput acest articol cu cei sapte ani de acasa. Acesti oameni fura si mint cu buna stiinta si in vazul tuturor. Fura din banii nostri ai tuturor, justificandu-si actiunile printr-un scop dubios si mint indulcind minciuna pe baza inculturii economice a cetateanului de rand. Am surpriza sa constat ca o mare parte a populatiei are ceva aprobator de spus pe tema stimularii inflatiei prin masurile BCE, desi habar nu are despre ce vorbeste, nu au participat la vreun curs de economie in viata lor iar daca au participat, nu au inteles nimic, nu au aprofundat notiunile economice si nu inteleg cum functioneaza fenomenele economice. Ca urmare o mare parte a populatiei este captiva unui model ideologic de natura economica care este profund gresit, nu pentru ca asa sustin eu (de fapt nu eu) ci pentru ca acest model nu este sustinut nici de realitate si nici de vreun model de gandire logica. Daca ati observat sau nu, oricat de dezastruoase ar fi consecintele actiunilor luate de guvern sau de banca centrala, prin analiza faptelor deja consumate ei demonstreaza ca actiunile lor au fost corecte, numai ca economia nu a fost in stare sa inteleaga genialitatea actiunilor lor si sa se conformeze. Asta nu e model economic, nu e model de gandire, e sarlatanie. O sarlatanie sustinuta de sarlatani, care mint si fura, caci asta face un sarlatan. Clar, adulti fara cei sapte ani de acasa.

Asa cum spuneam si cu alte ocazii, ideea stimularii infaltiei, in afara de minciuna si hotia pe care le contine, nu este complet prosteasca. Ea se bazeaza din nefericire insa pe o alta minciuna, pe mitul statului agent economic, dar contine si un sambure de adevar, adevar necesar oricarei minciuni, adevar fara de care minciuna nu ar capata popularitate. Adevarul este ca productia economica este stimulata de cerere si ca cheltuielile beneficiarului final se constituie ca stimulent pentru producator. Cu alte cuvinte cerere mare productie mare, cheltuieli mari productie incurajata. Daca aceste aspecte sunt adevarate in cazul productiei de bunuri si activitatilor conexe (desfacere, transport, comert etc) nu isi mentin valoarea de adevar in cazul ansamblului economiei si cu certitudine devin minciuni in cazul guvernului si a bancilor centrale. Cu alte cuvinte cererea guvernului (banii cheltuiti de guverne) nu aduce productie mai mare (economie mai viguroasa) si stimulentele financiare (banii tipariti de banca centrala) nu incurajeaza productia (economia). As putea spune chiar ca din contra. Bineinteles, statul si banca centrala se afla oricum la baza situatiei in care ne gasim acum. Nu se mai produce pentru ca s-a pus prea mult accentul pe comert si operatiuni financiare, nu mai merge economia pentru ca guvernul a ridicat bariere in fata muncii si nu mai circula banii pentru ca impozitele creeaza hemoragie monetara in buzunarele patronilor si prin intermediul acestora direct in buzunarele poporului (populatiei cum le place guvernantilor sa spuna cu dispret, facand clar o distinctie intre ei si omul de rand). Nicicand guvernele nu au fost mai oarbe in fata efectelor economice pe care le provoaca deciziile lor, si nicicand comportamentul lor nu a fost mai prostesc fata de calea pe care ar trebui sa o urmeze, fapte care, luate impreuna, ne fac sa ne gandim ca probabil viitorul nu va mai fi niciodata roz. Ideea persistarii in greseala este surprinzatoare, asa cum spuneam, oficialii BCE declarand de la inceput, fara nici o umbra de indoiala, ca isi vor urma programul de tiparit bani pana cand ceva se va intampla. Persistenta in greseala este apanajul prostului, dar prostii nu ar trebui sa ajunga in conducerea institutiilor europene. Dar unii prosti, chiar retardati din punct de vedere medical, au bun simt, ceva care ii face sa isi controleze comportamentul. Acesti oameni, oameni importanti din conducerea institutiilor europene, nu au. Nu au pentru ca nu au fost educati si nici instruiti corespunzator. Si atunci unde sunt cei sapte ani de acasa ai acestor oameni?

— va continua —

Bani

Hai sa dati mana cu mana

Banca Centrala Europeana vrea sa “relanseze” inflatia, pentru ca, asa cum spune seful BCE, Mario Draghi, scopul bancii centrale este acela de a evita o “spirala deflationista” in Europa. Trecem peste enormitatea acestei idei, ca si peste faptul ca intreaga presa, indiferent de orientarea sa a tacut malc referitor la consecintele negative ale actelor iresponsabile ale saltimbancilor politici europeni, sperand, probabil, ca o farama infima din cele o mie o suta de miliarde de euro vor ajunge si prin buzunarele societatii comerciale care ii pastoreste. E adevarat, probabil ca o mana de euro vor intra si in buzunarele lor, problema este ca vor fi furati din buzunarele noastre, aspect pe care seful BCE nu ezitat sa il treaca sub tacere. De fapt, Mario Draghi se uita in ochii nostri si ne spune ca e bine sa platim preturi mari, ca e bine sa ni se devalorizeze depozitele bancare, ca e bine ca proprietatile noastre sa valoreze din ce in ce mai putin. Atata tupeu si nerusinare eu personal nu am mai intalnit, politicianul european depaseste cu mult politicianul roman, care depaseste cu mult, el singur, intreaga comunitate de tupeisti din Romania. Si pentru ce? Seful Bancii Centrale Europene evita sa ne spuna. Bine, spune el ceva cuvinte sforaitoare, fara nici o legatura cu realitatea, dar cum nimeni nu il crede, trebuie sa cautam motivatia lui in alta parte. In primul rand trebuie sa nu mai cascam gura la ce spune seful BCE si sa gandim cu creierele noastre. In primul rand nu exista nici o relatie benefica intre inflatie si economia reala. Am mai discutat despre acest aspect, am comentat in multiple randuri pe marginea inflatiei, deflatiei si altor concepte de acest gen. Inflatia este atributul bancii centrale. Ea nu exista daca banca centrala nu emite moneda, nu exista daca cantitatea de bani din economia reala este constanta, deoarece economia reala nu produce moneda, ea aduce valoare in lumea reala, ca de aia este economie reala. Economia in care inflatia este un lucru bun este economia mediului financiar, economie care nu produce nimic palpabil dar are o influenta covarsitoare asupra mediului nostru de schimb, asupra banului. Acest lucru bun pentru “economia financiara” se traduce insa in economia reala in cateva lucruri foarte rele, cum ar fi contracte preferentiale cu statul (acele contracte din care isi fac politicienii averile), investitii hazardate (acel tip de investitii care irosesc capitalul firmelor), credite contractate numai pentru ca se poate (acele credite care nu se mai pot rambursa atunci cand variaza brusc cursul de schimb), oameni angajati impulsiv (acea parte a fortei de munca care se afla intr-un fel de somaj perpetuu) iar pentru omul de rand inseamna preturi mai mari si venituri mai mici. Nu este de mirare faptul ca cetateanul de rand nu este prieten cu inflatia, dar trebuie notat faptul ca marile averi din Romania s-au creat numai pe baza inflatiei galopante de dupa revolutie, pe schema “iau un imprumut, il bag in imobiliare si inapoi platesc mai nimic inapoi”. In acest sens politicienii arata ca au un dispret total pentru economia reala si, de ce nu, ne duce cu gandul ca poate economia reala este demodata, ca poate viitorul comunist pe care si-l doresc socialistii europeni va dovedi ca banul se poate plimba si fara suport real, ca poate ca in viitor vom putea manca fara sa muncim, vom putea sa schimbam bunuri fara sa ne pese de valoarea lor. Pana una alta insa traim intr-o lume in care valoarea banului este data de ansamblul masei monetare, asa ca orice bun fizic este judecat prin prisma acestei valori fictive. Deci trebuie sa facem tot posibilul sa ne ferim de politicienii care incearca sa ne fure din buzunare prin toate mijloacele pe care le au la indemana. Mario Draghi sustine sus si tare ca masurile luate de el vor scoate economia din criza, dar in realitate nu vor face decat sa permanentizeze criza, sa rostogoleasca un tavalug pe care deocamdata il sustinem noi cetatenii, dar, ganditi-va bine, va veni ziua cand noi nu il vom mai putea sustine si atunci acest tavalug se va prabusi fix pe picioarele celui care trage de el. Rabdare, nimic nu e batut in cuie, evolutia isi vede de treaba ei si, cum se spune, cine rade la urma rade mai bine!