UE

Povestea despre ingamfare si rea vointa

Intitulasem acest articol “Povestea unui pitic prost” dar un coleg care a citit articolul inainte de publicare mi-a sugerat sa elimin orice referire de genul “pitic”, “prost”, “idiot” sau “tembel” la un anumit presedinte francez in exercitiu, caci, asa cum a spus el, “nu se stie”. Am revizuit pe cat posibil, dar se poate sa imi mai fi scapat, deci daca intalniti in text sintagme de genul “pitic prost” sa stiti ca regret folosirea si va rog sa cititi in schimb ” ilustru presedinte francez”. Nimeni nu e perfect!

Bun, Marea Britanie s-a saturat de ipocrizia UE, de politicieni incompetenti si rau intentionati, da legi si acte normative scrise de nebuni care au pierdut contactul cu realitatea si prosti care nu au nici o calificare, poate chiar chiar si de ifosele celor doua tarisoare mai rasarite din UE si au hotarat prin vointa poporului sa incerce sa salveze ceea ce mai poate fi salvat. Nu ca ar mai putea fi salvat mare lucru, identitatea britanica va fi inghitita de marea de imigranti necaucazieni (ai caror copii sunt acum majoritari la categoria lor de varsta) dar, asa cum am zis de multe ori vointa populara trebuie sa fie sfanta, intrecand cu mult in putere si legitimitate ifosele de politician, fie el membru in vreun guvern sau nu. Una peste alta Maria Britanie trece prin clipe grele si, sincer, oricare ar fi decizia ei, ar trebui respectata si ajutata ca o tara partenera si de ce nu, prietena.

Dar nu, prostul satului (asa cum il numesc ziarele britanice pe presedintele francez) imreuna cu, ma rog, stiti cine, femeia cancelar, se gandesc ei sa se ratoiasca la britanici si in loc sa ii ajute, sa ii sustina si sa ii faca sa se simta parte a unei familii europene incearca sa le forteze mana in legatura cu iesirea din UE, temporizarea, termenii si conditiile acesteia. Nu este primul dezacord intre Marea Britanie si Franta (sa lasam Germania de o parte deocamdata) caci francezii sunt mai degraba fuduli decat destepti si poate ca UE ar arata mult mai bine astazi daca britanicii ar fi avut un cuvant mai greu de spus, dar raul e deja instalat de multa vreme. Nu va ganditi ca francezul presedinte ar fi avut la viata sa vreo reusita care sa ii justifice atitudine, dar cumva uita aceste lucruri. Sa ne aducem un pic aminte!

In timpul campaniei pentru alegerile prezidentiale piticul a promis sa impuna taxe de 75% pentru bogati (averi mai mari de 3 milioane de euro, total intamplator exact cat poseda el), suplimentata de un nou impozit pe ansamblul averii, tot pentru bogati, stiti povestea, sa reduca varsta de pensionare, sa reduca somajul prin creearea de locuri de munca la stat (prost cine l-a crezut), sa ridice nivelul educatiei, sa investeasca masiv in sanatate si pomeni sociale pentru oricine altcineva in afara de francezul alb si nu in ultimul rand sa retraga trupele din Afganistan, caci in viziunea socialistilor de la Paris o tara socialista nu poate fi in acelasi timp si imperialista, nu-i asa? Ah, de ce nu ne mira, nu a facut nimic din toate acestea, ba din contra, parca facand in ciuda propriului electorat, a reusit sa isi degradeze toti indicatorii de care se arata atat de ingrijorat si pe care promitea sa ii imbunatateasca. Pe scurt, somajul a crescut, si mai mult decat atat, cel mai rau tip de somaj a crescut, si anume somajul in randul tinerilor. Investitii publice majore nu s-au facut, nici in sanatate si nici in invatamant. Pentru social au fost bani, e adevarat, dar sa fim seriosi, asta va duce pe termen lung la mai muta saracie, in nici un caz la redresarea Frantei. Impozitele pentru intreprinderi au scazut, asta e adevarat si e bine, dar sa fim constienti ca asta nu a fost promisiune in campania electorala si pana la urma scaderile nu au fost chiar asa de importante incat sa declanseze o crestere economica semnificativa. Intr-un accent de nebunie guvernul socialist de la Paris a re-re-reorganizat sectorul bancar cu rezultate incerte, dar oamenii din domeniu nu par multumiti. Pe plan militar presedintele francez a trimis trupe in Mali, a bombardat Libia, a consiliat militar in Ucraina, s-a ploconit pana la pamant in fata dictatorului din Arabia Saudita si s-a certat cu Rusia din cauza neonorari iunu icontract deja platit (partial). Apoi a bagat bete in roate Greciei, exact atunci cand aceasta nu avea nevoie si pentru niste interese nu prea clare, dar care in orice caz nu aveau nici o legatura cu idealurile socialist/comuniste si a sustinut introducerea unui program de austeritate in aceasta tara. Actiunile teroriste de pe teritoriul francez l-au asezat intr-o lumina proasta, deciziile luate fiind indreptate mai mult impotriva cetateanului decat impotriva teroristului si circul pierderii/urmaririi/prinderii atentatorilor de la Paris a aratat intregii lumi ca Franta cel putin, daca nu intreaga Europa trebuie sa se astepte la evenimente cu caracter terorist negestionabile. In urma acestor reusite, total indreptate atat impotriva electoratului socialist, cat si impotriva intereselor statului francez, piticul a pierdut in popularitate mai mult decat oricare presedinte francez inaintea sa, si speram noi, dupa el. Si asta nu este tot, presedintele francez este rasist, intr-un sens care scapa bunului simt, un rasism etilist, indreptat atat impotriva celor de culoar, cat si impotriva celor albi, tinde sa provoace dispute sociale, sa provoace si sa invrajbeasca cetateni impotriva altor cetateni. Nicicand in Franta discursul social polarizant nu a fost atat de prezent si iubit de politicianul din fruntea tarii, acela care ar fi trebuit sa fie presedintele tuturor francezilor, indiferent de culoarea pielii, de varsta, de starea materiala sau de statultul social. El a reusit sa nu fie nici presedintele albilor, nici al negrilor sau arabilor, nici al tinerilor, nici al batranilor, nici al saracilor si nici al bogatilor. Ba da, scuze, este un pic presedintele bogatilor, dar numai un pic, prin fapte si nu prin discurs. Ma rog, pe scurt guvernul socialist francez este un mare pas inapoi pentru socialism, si nu cred ca electoratul nu va sanctiona ideea de socialism odata cu politicianul responsabil. Nu ca mi-ar pasa mie prea mult de sociealism si, sunt sigur, nici celor doi cititori.

Si, dupa toate acestea, piticul, sustinul de doamna cancelar, se hotaraste sa isi incordeze muschii la Marea Britanie. Atitudine infantila si prosteasca, atitudine care l-a caracterizat pe tot parcursul mandatului, in toate chestiunile pe care le-a abordat. Cu nimic de castigat, cu nimic de pierdut, Franta s-a hotarat sa isi injunghie fratele pe la spate, in loc sa il sustina si sa il ajute. Asta este socialismul fratilor, alaturi de prostia care l-a generat, o mare plaga a lumii moderne!

UE

Sa vorbim un pic despre Brexit

Voiam sa ma abtin, am incercat din toate puterile, se pare ca nu se poate. Sa pierzi timpul scriind despre relatia britanicilor cu UE este de prisos, un lucru inutil, o actiune fara o finalitate precisa, de prisos. Ceea ce este semnificativ insa este faptul ca Marea Britanie nu a notificat inca Uniunea Europeana ca doreste sa paraseasca Uniunea. Intr-un stil pompieristic de o tampenie absoluta politicienii britanici au reusit sa convoace un referendum pe care nu si-l doreau si de al carui rezultat se temeau, ce zic eu se temeau, ei nu se temeau, ei traiau intr-o stare de tampenie care nu le permitea sa se pozitioneze civic fata de posibilele rezultate ale, de acum, faimosului referendum. Si traind in continuare in aceeasi tampenie se pare ca s-au hotarat sa ignore vointa poporului si sa o lase moarta. In mod normal, un om decent, nu inteligent, prost, dar decent, educat, cu cei sapte ani de acasa, tine cont de parerea celor din jurul lui, nu neaparat pentru valoarea ei, ci pentru respectul si solidaritatea pe care un cetatean este dator sa le manifeste fata de un alt cetatean. Referentumul britanic a fost consultativ, au avut mare grija sa precizeze in mod repetat acest lucru. Dar referendumul este o inalta expresie a democratiei, practic prin referendum poporul isi poate exprima direct si prompt opinia, vointa, fata de chestiunea pusa in discutie. In nici un caz rezultatul unui referendum nu trebuie ignorat, in nici un caz nu trebuie procedat ca in cazul referendumului pentru limitarea numarului de parlamentari la trei sute de handicapati. Acolo a fost alta poveste, niste muschi politici de incordat, dar in cazul britanicilor lucrurile sunt mai complicate. In mod semnificativ situatia tarii (tarilor) din UK este un pic diferita fata de situatia tarilor de pe continent. Marea Britanie este membra in Commonwealth (The Commonwealth of Nations) incepand de la 1926, de la actul de nastere al acestei organizatii. Organizatie care, pentru cine nu stie, cuprinde cincizecisitrei (53) de state, printre care si state smechere, cum ar fi Australia, Canada, India si Noua Zeelanda. Ca urmare Marea Britanie stie, cu mult inainte de UE, cam cu ce se mananca o cooperare interstatala, o cooperare care nu aduce atingere suveranitatii nationale si care nu afecteaza statutul cetateanului. Bineinteles, sunt multi idioti (cautati si voi pe net) care subliniaza diferentele dintre o “Uniune” si o organizatie interstatala care are scopul cooperarii internationale. Adevarat, a doua nu presupune cedare de suveranitate, statut de supercetatean pentru politicieni, derogarea de la dreptul de proprietate, institutionalizarea minciunii ca politica oficiala, ridicarea slozincilor la nivel de lege, subjugarea justitiei fata de interesul politic. Aduceti-va aminte ca UK a sustinut un model diferit de Uniune Europeana, model avantajos in mod egal pentru cetatean si pentru stat, model care din nefericire nu avea cum sa fie pe placul Europei cu cravata rosie. Asta e, ghinion. Dar cetateanul britanic traieste cu aceasta mentalitate in mod traditional si cu siguranta se va raporta la clasa politica in functie de modul in care clasa politica va fi sensibila la dorintele sale. Acestea fiind spuse, indiferent de zvarcolirile politicienilor si a presei asociate lor, cetateanul britanic s-ar putea sa nu fie atat de resemnat fata de neimplementarea vointei sale indiferent daca presa spune ca numai bosorogii si senilii au votat pentru iesirea din UE, ca de fapt cei care au votat pentru iesire nu cunosteau situatia, nu vroiau sa voteze ce-au votat si altele la fel. Si asta sa ne intelegem bine, indiferent daca a votat pentru iesire sau pentru ramanere, indolenta politica trebuie sa il deranjeze la fel de mult pe orice cetatean britanic, indiferent de culoarea pielii, ca sa fie clar si pe chestiunea aceasta. Eu nu cred ca va ramane ca pe malurile Dambovitei, eu cred ca cetateanul britanic s-a saturat de tampeniile europene si cu siguranta vor exista consecinte in cazul in care politicienii vor alege sa ignore vointa poporului. Toata stima cetateni britanici, opinia voastra conteaza, mai priviti o data afisul electoral cu indianca si skin head-ul si ganditi-va care va fi viitorul vostru in caz ca cedati acum.