Porc

A fost clar, acum e tulbure!

A fost clar de la inceput ca imigrantii ilegali care au cotropit Europa anul trecut nu veneau aici ca sa fuga din calea razboiului. Istoria arata ca cei care fug din calea razboiului incearca mai intai sa isi puna la adapost copiii si nevestele, abia apoi propria persoana, si asta numai in cazul in care persoanele in cauza nu se pot califica drept combatanti. In plus, teritoriile de refugiu sunt intotdeauna aproape de tara de origine, intr-un teritoriu care te accepta si in care esti oarecum ca acasa, nu prea se practica refugierea peste doua mari si sapte tari. Mai era de notat si faptul ca nu se poate numi refugiat persoana care vine dintr-o tara care nu este afectata de conflictul de care fuge, dar presa, la comanda oamenilor politici, a facut totul ca sa combata aceasta realitate legala. Si daca cotropitorii nu erau refugiati atunci inseamna ca cineva i-a adus aici si probabil ca a avut un interes sa cheltuie atatia bani cu ei (refugierea costa totusi mii de euro si este ,deci. incompatibila cu saracia). Ulterior. presa a scris despre agenda politica a refugiatilor si. cel mai probabil. a avut dreptate. Miza este mai mare decat distrugerea societatii europene, asta este deja pe cale sa se intample, miza este distrugerea ideii de democratie si asta este rau, rau de tot!

Democratia este fragila. pentru ca presupune ca toate componentele societatii sa accepte sa joace acelasi joc, sa respecte niste reguli stabilite la inceputul jocului. care nu se pot schimba in timpul jocului. dar care pot evolua odata cu societatea democratica. Pot evolua in acord cu vointa exprimata de comun acord de catre toate componentele societatii, nu de majoritate, caci aia nu e democratie, ci de toate elementele societatii. Jocul democratic presupune o coeziune sociala si un scop comun tuturor componentelor societatii, o adeziune si o afectiune, daca vreti, intre toate elementele societatii. Cand o componenta a societatii deviaza de la constrangerile jocului democratic, democratia se prabuseste mai rapid decat un castel din carti de joc, lasand in locul ei societati dezorganizate si disperate. asemanatoare societatii in care traim azi. Singurul regret fata de acest aspect este faptul ca nu am apucat sa exersez democratia in niciunul din momentele vietii mele si nici nu stiu unde sa plec ca sa gasesc o democratie in care sa pot sa exersez.

Politia germana. fata de evenimentele din jurul anului nou. a actionat direct impotriva societatii germane la ordinul direct al factorilor politici. Si nu o data, nu din greseala, nu din intamplare. La fel si politiile din Suedia, Franta si UK. In cazul germanilor. politia a sustinut direct agresorii imigranti, neintervenind pentru prevenirea agresiunilor, chiar daca era prezenta la fata locului. Politia locala nu a acceptat ajutorul oferit de fortele de politie din orasul vecin, negand existenta oricarei actiuni ilegale in preajma anului nou. Politia federala nu a intervenit pentru ca nu era jurisdictia lor, ce convenabil. A doua zi de dimineata. politia a negat existenta oricaror evenimente si a descurajat victimele sa depuna plangere. Cateva zile mai tarziu, a negat implicarea imigrantilor in evenimente. Apoi a negat scara evenimentelor. Si acum vrea sa ne convinga ca numai treizeci de straini de origine necunoscuta si statut incert au efectuat sutele de infractiuni.

De la politie nu puteam sa ne asteptam la prea mult, pana la urma, nu se pot ridica deasupra statutului intelectual detinut de Garcea, celebrul politist chel si nu numai chel. Reactia globala a “autoritatilor” germane a fost ridicola si, din nefericire. indreptata direct impotriva cetatenilor germani si, mai rau, impotriva cetatenilor germani albi, caci exista destui cetateni germani si de alte culori, incluzand turci, arabi, tigani, chinezi etc. Cea mai semnificativa reactie a autoritatilor a fost cenzurarea Internetului, specific cenzurarea marilor site-uri sociale, gen Facebook, Twitter etc. Mesajele postate de utilizatori erau prompt sterse, marele noroc al nostru, al tuturor, fiind acela ca la un moment dat s-a creat o avalansa care nu a mai putut fi oprita, implicand si pagini care nu erau de limba germana. Daca Cenzura germana ar fi avut capacitati tehnice si umane suficiente, ar fi putut tine fenomenul sub control, dar probabil ca deja s-au alocat fonduri ca pe viitor asemenea scapari sa nu se mai intample. Ah! Nu stiati ca exista Cenzura in Germania? Pai cum sa nu existe, exista in toate statele “democratice” europene, caci acum, ca si pe vremea lui Ceausescu, Cenzura este o rotita importanta a puterii. Sefa Cenzurii germane este o evreica (!) Anetta Kahane, fosta turnatoare la STASI (!) (https://de.wikipedia.org/wiki/Anetta_Kahane), aceeasi Kahane care explica oricarui vrea sa o asculte ca viitorul Germaniei este asigurat de emigranti. Si multi o asculta, pentru ca publica regulat in doua cotidiane centrale germane. Din pacate.

Internetul a fost greu de controlat, dar presa nu! Presa gemana (centrala) nu a relatat despre agresiuni decat atunci cand presa independenta din alte tari a expus prea clar faptele pentru a mai putea fi negate. Ceea ce nu a fost usor, pentru ca si presa anglofona sau francofona a tacut vreme de patru-cinci zile. Presa germana pare foarte usor de controlat, chiar mai usor decat presa de la noi din tara, unde exista inca presa nealiniata puterii. Sau nu total aliniata, sa o lasam asa!

Faptele descrise nu se incadreaza in profilul democratiei. Lipsa de bun simt, minciuna, cenzura, sunt incompatibile cu democratia. Clasa politica stim ca este jalnica, dar macar noi ceilalti am putea sa ne facem datoria. Si datoria noastra, a tuturor, este sa spunem adevarul, mai ales daca adevarul nu convine politicienilor sau maselor de invadatori.

A fost clar, acum e tulbure! 5.00/5 (100.00%) 3 votes

Share...Email this to someoneShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPrint this page

8 thoughts on “A fost clar, acum e tulbure!”

  1. Ce e cel mai trist este ca nimeni nu isi mai aminteste macar ce este bunul simt. Nici baietii veseli care se distreaza aruncand cu petarde in multime, nici guvernele/politia care iau masuri indoielnice, nici macar populatia care ar trebui sa sanctioneze toate intiativele ce par impotriva intereselor lor.

  2. Nu cred vor mai putea sa faca asta foarte mult timp, pentru ca lucrurile de genul asta vor continua sunt totusi, sunt un milion de imigranti care vor continua sa-si dezvaluie apucaturile primitive. Nu cred ca poti sa faci proasta o intreaga natiune sau nu prea mult timp.

    1. Politia face exact ceea ce i se ordona. Cu mine de exemplu s-au purtat scarbos, si nu o data. Intr-o situatie mi-au dat o amenda care depasea amenda maxima prevazuta de lege, s-au certat intre ei pentru asta, dar oricum cativa zeci euro in plus nu mai contau caci ma grabeam sa ajung acasa. Stai linistit ca politia germana poate sa controleze urataniile, numai sa vrea. Comanda politica este insa sa se abtina.

Leave a Reply