Buget

Tara fara nicio sansa

Un articol cu iz de senzatie din Gandul (http://www.gandul.info/stiri/in-tara-lui-copy-paste-anaf-ul-a-inchis-si-xerox-ul-de-la-universitate-e-strigator-la-cer-ne-au-pus-lacatul-pentru-5-lei-update-ce-spun-reprezentantii-anaf-14086021) a generat comentarii extrem de interesante si variate, care analizate un pic din anumite puncte de vedere fac ele insele mai mult decat orice studiu sociologic. Dealtfel, pentru cine e curios, eu zic ca numai comentariile merita citite, articolul e destul de banal in conceptie si senzational in intentie, mai sunt multe la fel, poate ca nu merita timpul pierdul. Insa comentariile sunt exceptionale prin prisma etalarii stupiditatii unei anumite parti a electoratului din Romania si mai mult decat atat prin extraordinara etalare a taraniei nemodulate a melteanului socialist contemporan. Foarte pe scurt, se comenteaza despre o noua isprava a ANAF-ului care a inchis un centru de copiere pentru 5 lei. 5 lei, 50 lei sau 500 lei nu are nici o importanta. Importanta este atitudinea taranoiului comunist pana in maduva oaselor care isi inchipuie ca centrul acela de copiere exista numai ca sa ii plateasca impozite lui Ponta, si sa plateasca amenzi cand vrea sughitul de la ANAF, ca asa vrea el. Centru ala de copiere executa servicii catre studenti in special, servicii pe care acestia acum nu le mai au, iar scopul existentei lui era sa aduca papica angajatilor si patronului. Din punctul asta de vedere taranoii redusi mintal care aplauda actiunea ANAF nu vor intelege niciodata notiunea de munca pentru bani, pentru viata, pentru supravietuire, ei sunt in imensa lor majoritate traitori cu mana intinsa la bugetul de stat, fie ca sunt bugetari, fie ca sunt asistati social. Nu am timp acum pentru o analiza numerica a comentariilor, dar poate face vreun coleg ceva pe tema asta! In concluzie: Bravo Romania, te afunzi, vai de tine biata tara!

Pinocchio

Viata nu este simpla

Confucius spunea ca viata este simpla, numai ca noi insine ne straduim sa o facem complicata. Confucius este cunoscut ca drept un filozof care a trait in jurul anului 500 inaintea erei noastre si a scris multe texte clasice chinezesti. Toata stima, dar poate ca viata era simpla in jurul anului 500 inaintea erei noastre, in ziua de azi nu mai pare nicidecum simpla. Nu ma gandesc aici la omul simplu, ca mine de exemplu, care sta la ora tarzie de seara sa isi termine treaba, caci in timpul programului normal de lucru a avut de terminat alta treaba, dar ma gandesc la un politician oarecare din Romania, un politician din top 100 politicieni de exemplu. Pai multa vreme in cariera sa politica a avut de luptat pentru un post cu multi altii asemenea lui, care mai de care mai hraparet si mai slugarnic. Mai intai a primit posturi mici, marunte, unde nu cadea decat maruntis, maruntis pe care trebuia sa il verse aproape in totalitate la partid, ca sa se faca remarcat si ca sa isi gaseasca un sustinator, un protector puternic. Apoi, in sfarsit, vine o functie importanta, apoi alta si alta. Si lumea incepe sa il cunoasca, apar pe la televizor, spune prostii, lumea il aplauda, ii merge bine, incepe sa se ingrase, cheleste un pic, gafaie cand urca scarile, dar in sinea lui se vede mai barbat, mai activ, mai potent. Acum ii merg bine furtisagurile, nu mai sunt mici parleli, sunt tunuri, unul dupa altul, nici nu le mai stie numarul. Nu mai da banii cu taraita la partid, acum finanteaza campanii electorale, campanii de presa, taie si spanzura, caci are cascavalul si cutitul, si, culmea, poate sa le foloseasca dupa pofta inimii. Dar! Dar! Nosri negrii se strang, si bietul de el, orbit de cascavalul care i s-a depus pe retina nu vede cum colegii sai cad unul cate unul rapusi de DNA. Si intr-o zi vine si vremea lui, cade si el, ca secerat, nu stie ce s-a intamplat, de ce oameni rai il intreaba despre lucri normale in Romania, despre lucruri cu care toti colegii lui sunt obisnuiti, despre lucruri pe care le-a facut de multe ori in trecut si cu care se obisnuise, i se pareau normale, familiare, il insoteau credincioase zi de zi, ceas de ceas. Si dupa aia vine perioada de treizeci de zile, apoi anii de puscarie, zestrea stransa se destrama, colegii din politica se indeparteaza de el, presa il uita, publicul il ignora! Dar stati, poate suntem prea optimisti, dar chiar si asa, nene Confucius, te-ai inselat! Si ca veni vorba, il chema Kong, nu Confucius, auzi “Confucius”!

Buget

ANAF s-a pus pe treaba! Mai bine se abtinea!

Nu mai exista om in tara asta care sa nu stie pana la ora asta ca de ceva vreme ANAF si-a pus in cap sa starpeasca cu orice pret mica evaziune fiscala. Sa ne intelegem bine, este normal sa combata evaziunea fiscala, de aia sunt platiti, nu-i asa? Problema e ca vrea sa o starpeasca cu orice pret, oricare ar fi consecintele acestui fapt. Este evident ca barurile, restaurantele, unitatile mai mici de alimetatie publica, toate unitatile de prestari servicii care lucreaza direct cu publicul, micile magazine si pana la urma orice unitate economica ce desfasoara comert pentru utilizatorul final produce o doza oarecare de evaziune fiscala. Da, sunt multi cei care aplauda inchiderea acestor unitati si care cer trimiterea patronilor in puscarie, existand si unii mai vehementi care cer introducerea de pedepse chiar mai dure. Normal, e usor sa deschizi gura si sa debitezi tampenii daca nu ai nici o urma de creier. Oricat ar fi fost de intinsa aceasta mica evaziune fiscala statul tot mai castiga ceva, respectiva afacere tot mai platea ceva impozit si avea niste angajati care duceau niste banuti acasa si hraneau niste copilasi cumparand cu banutii cei negrii mancare alba purtatoare de taxe. Cum – necum banii se invarteau in economic. Si acuma? I-ai inchis! Si daca i-ai inchis ce ai facut? Extraordinar, nu o sa mai fure cateva sute de lei pe luna de la bugetul statului, dar nu o sa mai incasezi tu statule, nici miile de lei pe care respectivele afaceri le plateau sub forma de TVA, de impozite pe munca (auziti ce aberatie sinistra – impozit pe munca, am mai vorbit despre hidosenia aceasta a societatii socialist/comuniste), de contributii pentru asigurarile sociale si multe alte jecmaneli cu care statul il impovara pe bietul patron si pana la urma si pe bietul lucrator. Si cine a castigat de aici? Numai cap de pamant angajat la ANAF, caci si statul si cetateanul a pierdut. Si urmeaza procesele prieteni, si statul are bunul obicei sa piarda si sa plateasca despagubiri. Din banii nostri, normal. Si cand actionezi impotriva intereselor statului cum te numesti? Si fapta ta cum se numeste? Pe cand angajatii ANAF la puscarie?

“Inteligenta” nu este cuvantul potrivit

Ati auzit vreodata din gura unui printe: “Copilul meu este foarte inteligent, numai daca ar vrea…”? Eu am auzit exact asta in ultimele zile de m-am plictisit, tare as vrea ca anumiti parinti, si chiar profesori, sa devina mai realisti in legatura cu posibilitatile elevilor/copiilor lor. Cuvantul potrivit nu este inteligenta ci lene. Fraza corecta nu este “Copilul meu este foarte inteligent, numai daca ar vrea…” ci este “Copilul meu este foarte lenes, numai daca ar vrea…”. Inteligenta nu are decat o mica legatura cu instruirea in cadrul scolii, adica nu trebuie sa ne gandim aici la extreme, nu trebuie sa ii luam in calcul nici pe cei care, biete fiinte lovite de soarta, sunt retardati, nici pe cei care sunt mult mai inteligenti decat media, ei sunt exceptiile care ne strica din cand in cand calculele. Nu trebuie sa va inchipuiti ca in cadrul unei colectivitati scolare gradul de inteligenta al elevilor variaza prea mult, dar cu toate acestea rezultatele elevilor variaza semnificativ. Putem sa eliminam de la bun inceput performantele obtinute incorect, acestea sunt fenomene trecatoare si elevii care triseaza in scoala nu performeaza in cadrul concursurilor scolare si olimpiadelor, acolo unde nu prea se poate trisa. Pentru toate celelalte prestatii scolare diferenta nu o face inteligenta nativa ci interesul pentru studiu, harnicia, perseverenta. In pofida unor aprecieri mai dure, eu cred ca orice elev ar putea obtine rezultate bune in scoala daca familia si scoala ar reusi sa-l faca sa inteleaga ca un pic de munca nu a omorat pe nimeni. Si copiii nu inteleg greu, dar au din nefericire, multi ani, practic pentru toata viata lor, exemple foarte proaste, atat in familie si scoala, cat si in societate in general. Societatea s-a batut joc de elevii nostri, dar societatea va plati cu varf si indesat in viitorul mediu si lung. Sunteti gata sa platiti pretul?

Constructie

Manole de Ferentari

Am toata stima pentru Manole, mester popular, zidar si prototipul constructorului modern, cel care s-a ocupat de arhitectura cu mult inainte ca aceasta ocupatie sa fie la moda intr-o fractiune restransa a populatiei calamitata de anumite porniri despre care nu pot si nu vreau sa scriu azi. Fara sa vreau deja m-am indepartat de subiect, vroiam sa incep articolul cu o fraza in care sa acord un tribut geniului constructorilor populari, cei care fara sa beneficieze de studii prin inalte facultati conduse de oameni a caror principala competenta este coruptia (si despre a caror principala virtute nu se poate vorbi aici, ca poate mai citeste vreun copil), cei care au construit cetati si castele, case boieresti si bordeie, cei care ne-au invatat totul, experimentand pe pielea lor principiile unor stiinte care acum nu mai par exotice, dar care sunt suficient de complicate ca sa nu fie intelese de nici macar 5% dintre oamenii azi in viata: stiinta materialelor, a pamanturilor, stiinte despre rezistente si actiuni, stiinte despre cum sa populezi o constructie, despre cum sa o integrezi vecinatatilor si despre cum sa nu distrugi mediul. Nu, toate acestea nu sunt stiinte moderne numai pentru ca cineva le-a formalizat in paginile unei carti, toate aceste stiinte erau perfect cunoscute de Manole, altfel pana acum Manastirea Curtea de Arges ar fi fost praf si pulbere. Si totusi Manole a murit prematur, nu a avut timp sa transmita pasiunea pentru aceste stiinte descendentilor sai, si atasez aici o fotografie care se refera exact la acest fenomen.

 

Manole de Ferentari
Manole de Ferentari

Exista doar doua posibilitati: sau Manole, neavand nici un pic de spirit pedagogic, avand o fire violenta si criminala (a omorat-o pe Ana in chinuri, huliganul intorcand impotriva bietei femei chiar si elementele naturii) a dus cu el totul in mormant (acolo unde e izvorul) sau urmasii sai, contemporanii nostri, tulburati probabil de pornirile nefiresti din domeniul arhitecturii si urbanismului, si-au pierdut mintile si s-au hotarat sa isi creeze propria lume de cosmar, o lume fantastica in care beneficiile stiintei inca nu au ajuns. Ca arata ciudat, asta e, cel putin pare sa fie o constructie utila cuiva. Problema este ca cel care s-a hotarat sa construiasca acest adapost nefiresc a reusit sa incalce, dintr-o singura miscare, cam toate legile din domeniul constructiilor in vigoare in Romania. Sunt convins ca omul respectiv are toate actele in ordine la primarie, altfel primul politist care trecea pe strada ii batea la usa si pleca cu buzunarele pline, deci din punct de vedere fiscal cetateanul respectiv este impecabil, cu suprafata suplimentara declarata si impozitata. Din punct de vedere constructiv este greu de crezut insa ca exista vreun act coerent, ca a existat un proiect de executie, ca a fost respectat, ca a existat o expertiza care sa certifice faptul ca noua constructie nu afecteaza siguranta si stabilitatea vechii constructii, ca au existat stampile, certificate si studii, ca s-au facut fazele determinante si altele. Este adevarat ca pe nimeni nu intereseaza daca nu exista promisiunea unui venit ilicit, putem certifica ca in activitatea noastra ca asociatie ne-am lovit de mai multe ori de aceasta problema, dar exista un pericol, nu pentru cetateanul care a executat si exploateaza constructia, ci pentru toti vecinii lui, pentru trecatori si pentru imobilele invecinate. Cine gestioneaza acest pericol, cine rezolva intr-un fel sau altul daca exista victime si cine isi asuma raspunderea pana la urma? Primaria? Ma faceti sa rad!

Scoala

Tenacitate

Asa cum exista oameni si oameni exista elevi si elevi. Unii dintre ei incearca pana reusesc, altii renunta la primul lucru un pic mai complicat. Prin lucru intelegem in cazul elevilor teme pentru acasa, diverse lucrari pentru portofoliu, activitati extrascolare si, de multe ori, chiar participarea la ore. Nu includem aici concursurile scolare deoarece acestea au fost concepute oricum pentru o elita din ce in ce mai subtire. Capacitatea de a starui in indeplinirea unei activitati, peste limitele medii acceptate se numeste tenacitate. Din nefericire, tenacitatea este o caracteristica foarte greu de intalnit la elevii din ziua de azi. Nu cred ca este numai vina lor. Nu poti constitui cuiva vreo vina pentru ca nu este diferit de ceilalti, pentru ca nu iese in evidenta prin calitati pozitive sau pentru ca nu face mai mult decat toti colegii sai. Din contra, tot ceea ce este in jurul lor ii indeamna sa fie delasatori, sa nu fie competitivi, pe scurt, sa fie lenesi. Prostia si lenea sunt puternic incurajate, asa ca de ce un copil ar fi tenace in indeplinirea obligatiilor scolare? Scoala nu are nici un control asupra elevilor, despre acest subiect am mai vorbit de multe ori, pe scurt, scoala este inutila in acesta privinta, nu poate face nimic, pe de o parte nu ii da voie legea, pe de alta parte este capusata de tot felul de incompetenti care mentin o atmosfera nociva in mediul scolar. Exista unii oameni care au ocazia rara sa observe la lucru un elev care se straduie sa isi depaseasca limitele, si prin acest act sa impinga mai departe limitele comunitatii lui, lucru care este de apreciat, de admirat si, de ce nu, de recompensat. Exemplele pozitive este posibil sa genereze in jurul lor alte exemple pozitive si este posibil ca la un moment dat sa se poduca o avalansa de elevi care sa se incapataneze sa inteleaga ceea ce li se preda, sa isi faca temele, sa execute lucrari suplimentare, intr-un cuvant sa se straduie. Dar pana atunci ar trebui facuta un pic de ordine in cancelarie, ar trebui indepartati cei ce nu au chemare pentru sistemul de invatamant si promovati cei care se straduie. Mai e pana atunci!

Scoala

Plata vs. Rasplata

Am scris acum cateva zile un articol in care aduceam ceva aprecieri asupa ideii de recompensa proportionala cu performanta scolara. Articolul poate fi citit aici: http://www.miscarearatiunii.ro/2015/03/06/dupa-fapta-si-rasplata-2/. Revin un pic asupra ideii, un urma unui comentariu al unui coleg, comentariu din care citez: “Ce inseamna “simbolica” pentru un parinte? Dar pentru un elev? Daca nu e importanta de ce i-o mai dai? Si cum il faci sa o aprecieze si sa si-o doreasca?“. Oameni buni, nu imi permit sa ma pronunt asupra modului in care un anumit parinte isi creste un anumit copil, rasplatind elevul din el fie cu bataia, fie cu bomboane, si nu penntru ca nu am nici o opinie asupra acestui subiect, ci pentru ca orice opinie, oricare ar fi ea, inteleasa sau aplicata incorect poate sa faca mai mult rau decat bine. Dar atentie, indiferent de modul in care un parinte intelege sa isi stimuleze copilul principiul proportionalitatii trebuie respectat, iar recompensa trebuie sa fie la latitudinea parintelui, nu trebuie sa dam copilului posibilitatea sa o cera legand performanta scolara de recompensa. Tot felul de luminati care apar prin presa si imprastie tampenii despre acest subiect, trebuie ignorati, ba chiar mai mult, trebuie combatuti, nu exista si nu trebuie impusa o regula sau o metoda generala in aceasta problema. Lucrurile trebuie tratate de la caz la caz, si exemplul unuia nu trebuie urmat de altul, caci efectul poate sa fie cu totul altul. De exemplu si Mozart si Beethoven erau crunt batuti de tatii lor in copilarie. Daca va apucati sa va bateti copilul in acelasi stil nu cred ca o sa ajunga un al doilea Mozart. Parintii lui Bill Gates au investit multi bani in copilaria pruncului lor, dar daca veti face acelasi lucru nu e garantat ca si copilul dumneavoasta o sa ajunga un al doilea Bill Gates. Mai degraba e garantat ca nu o sa ajunga un al doilea Bill Gates. Fiecare persoana, fiecare copil, reactioneaza diferit. E adevarat ca trebuie sa isi doreasca recompensa, dar nu trebuie sa o astepte, sa o ceara. Si iarasi, nu trebuie sa ne ruinam pentru recompense. Cele mai bune recompense pentru un elev/copil nu sunt cele materiale, din contra, recompensele materiale sunt orecum nocive, urmariti concluziile experimentului cu maimutele si pictura. In cazul unei recompense materiale repetitive elevul/copilul o sa ajunga sa depuna efortul minim pentru aceeasi valoare a recompensei, in loc sa evolueze performantele sale se vor degrada, regompensa se va banaliza. Si cu recompensele morale e la fel, nu va amagiti cu cine stie ce idei despre spiritul superior al fiintei umane sau despre cine stie ce inalta forma de constiinta, aceste concepte nu sunt altceva decat iluzii colective, minciuni acceptate pe scara larga, un fel de graunte incipienti al unei religii moderne. Eu cred ca cea mai mare recompensa pentru un copil/elev este cea pe care reuseste sa si-o acorde singur, in relatie insa cu actiunile parintilor sai. O reusita in urma aparitiei unei dorinte de a face ceva ii produce copilului mult mai multa satisfactie decat orice poate sa ii ofere parintele. Cu exceptia mijloacelor necesare pentru ca acel elev/copil sa isi indeplineasca dorintele. Cu alte cuvinte, pe intelesul tuturor, dati-i elevului ce-si doreste pentru indeplinirea obiectivelor lui, ale lui, nu ale voastre, asta cred eu ca e cea mai buna recompensa pe care un arinte i-o poate acorda unui elev. Si pentru ca am spus elev, nu copil, intelegeti ca este vorba de dorintele legate de scoala, de vreo pasiune sau de o activitate benefica pentru viitorul sau. Bineinteles, mai exista si alte opinii!