Scoala

Scoala ESTE importanta!

Ca sa nu mai lungim vorba, si ca sa fie clara pozitia noastra inca de la inceput, elevul nu are alta menire pe lumea asta decat sa invete. Cat sta la scoala copilul este elev si viata lui se reduce la invatatura. Am facut aceasta precizare pentru ca am fost criticat pentru punctul de vedere din articolul prercedent, punct de vedere care cred ca a fost bine ascuns printre randuri. Eroarea care se produce in mintea marii mase a oamenilor, eroarea identitatii dintre copil si elev trebuie sa fie combatuta si in timp trebuie sa fie facuta putina lumina in acest domeniu. Orice elev este copil in afara scolii, nu orice copil este elev si oricare copil este numai o parte limitata din viata sa elev. Simplu, nu este asa de complicat. Problema este ca familia, parintii, si chiar si scoala nu au reusit sa faca distinctia la timp si in consecinta nu au reusit sa inspire, sa impuna copilului importanta cuvenita scolii. Mai rau decat atat, exista multe familii in care scoala, privita ca institutie, ca ocupatie si ca resursa investita, nu reprezinta o traditie, din contra, bunicii, parintii si, acum, copiii, fiind persoane fara prea multa educatie dar care se “descurca” in viata prin metode alternative. Din nefericire cu aceste metode alternative nu ajungem prea departe. Un viitor bun pentru un copil este cu certitudine asigurat numai de catre o instruire solida in copilarie. Societatea a scos tarania la suprafata, plasand incultura, prin intermediul televiziunilor, al politicienilor si mai ales al bisericii, la mare pret, in folosul unei mici minoritati de profitori. Dar pentru societatea in ansamblu, pentru orice individ, si pana la urma, pentru orice copil, nu este bine! Copilul isi pregateste prin anii petrecuti in scoala restul vietii, atat ca adult, cat mai ales ca batran. Parintii, desi asigura tot ceea ce ii este necesar copilului o buna parte din viata biologica a acestuia, nu vor trai vesnic. La un moment dat vor muri si pana la acel moment trabuie sa lasa un urma lor un adult perfect integrat in societate, un adult care trebuie sa isi castige singur existenta si sa imprestie bunastare si intelepciune in jurul sau. Daca pana acum era relativ sa iti castigi existenta muncind cu carca, fiind bine platit cu ziua chiar si de firmele mari, de acum inainte va fi din ce in ce mai greu pentru ca tehnologia a evoluat si munca fizica pur si simplu nu mai e la moda, nu se mai cauta. Si evolutia tehnologica va confirma aceasta tendinta si in anii urmatori, prostii nu vor mai avea de lucru, nu vor putea urma “cursuri” re recalificare pentru ca le vor lipsi cunostintele de baza, si cu toata bunavointa actorilor pietei muncii, vor ramane pe dinafara. Ca urmare, copii, invatati, obisnuiti-va sa va folositi creierul si pregatiti-va pentru o viata profesionala in care va veti folosi cu preponderenta creierul. Creier care se formeaza numai in scoala.

Scoala ESTE importanta!

Generatia tanara

Si ce ar fi daca am astepta de la elevi numai atat cat pot face?

Ei bine, nu stiu daca e cu adevarat asa, in sensul ca nu am dovezi solide, dar eu cred ca de fapt e un lucru foarte bun sa ceri de la un copil mai mult decat poate el face, cu conditia ca limitele pe care i le ceri sa fie undeva foarte aproape de cele pe care el le accepta nativ. Normal, fiecare parinte spera sa aiba un copil competitiv pe plan scolar, cei mai multi copii sunt de nivel mediu, unii sunt mai bunicei si, absolut inevitabil, exista si prosti. Prostii trebuie dati la o parte, deoarece ei ar trebui tratati ca si exceptii, nu reprezinta o contributie valoroasa la circuitul scolar si in marea lor majoritate sunt cazuri pierdute, provin din familii dezinteresate si oricare ar fi efortul societatii, isi vor continua drumul in viata in aceeasi nota, lucru care, paradoxal, pe unii dintre ei ii va duce la un succes nesperat. De cei mai buni nu merita sa ne ocupam in acest articol, despre ei am tot scris, pentru ei face destul familia si oricum, par sa se descurce foarte bine si singuri. Pentru toti ceilalti presiunea scolii si a familiei poate avea un sens pozitiv, sau din contra, negativ, in functie de conditiile in care este aplicata. Lucrurile de obicei incep sa se degradeze de la evaluarea limitelor proprii copilului. Parintii de obicei isi inchipuie ca au la usa un mic Einstein, nedescoperit si neapreciat, dar totusi un mic Einstein, care poate face oricat de mult, numai sa vrea! Copiii isi dau seama ce stiu si ce nu, dar, “incurajati” peste masura de parinti, pierd treptat contactul cu realitatea si se plaseaza in opozitie cu scoala, considerandu-se “dezavantajati” de profesorul cel rau, singurul care ar putea face o evaluare obiectiva a copilului, nefiind implicat emotional. Obiectivele prea ridicate impuse de un parinte care nu intelege situatia scolara in care se afla copilul sau ii vor provoca acestuia o ruptura intre eforturi si realizari, intotdeauna realizarile vor fi sub asteptari si niciodata eforturile nu vor fi suficiente pentru obtinerea unui ipotetic rezultat optim. Efortul nesustinut de realizari va induce dezamagiri si va inhiba dezvoltarea unor viitoare eforturi. Obiectivele prea accesibile vor avea un efect la fel de rau, deoarece eforturile vor fi minime pentru obtinerea obiectivului si niciodata limitele copilului nu vor fi provocate, deci, nici depasite. Inainte sa se ajunga in aceasta situatie parintele ar trebui sa asculte rational parerea copilului, sa inteleaga posibilitatile si interesele sale, asa cum le intelege el. Copilul nu este o persoana cu prea mult discernamant, nu poate intelege ce este bine pentru el si ce nu, dar interventia parintelui trebuie sa fie pentru formarea suportului intelectual al copilului, care sa ii asigure succes pe termen lung, si nu cateva note mari, care nu pot constitui un scop in viata. Cu alte cuvinte, parintele si copilul trebuie sa actioneze impreuna pentru binele personal al copilului si nu pentru vreun ipotetic castig de natura sociala. Probabil ca este greu de acceptat ca limitele intelectuale ale propriului copil sunt modeste, dar ignorarea acestui aspect are consecinte grave pe termen lung si, din nefericire, aceste limite parintele si le poate insusi numai de la copilul insusi. Bineinteles, odata inarmat cu informatia corecta, parintele va lua in cunostinta de cauza deciziile pe care copilul le va urma fara comentarii, pentru ca de aia este copil, dar pana atunci e cale lunga, vorba de vorbit si paine de mancat. Da, si nu mai asteptati de la copii mai mult decat pot face, sunt copii!

Scoala

Exista oare elevi motivati?

Fara indoiala, putem distinge cu usurinta un elev “silitor” de un elev care nu este interesat de scoala, dar o intrebare ramane totdeauna in actualitate: mai exista oare vreun elev silitor? Intrebarea a fost pusa cu mult timp inainte de a merge eu la scoala si de atunci au trecut cateva zeci de ani, lucrurile ar fi trebuit sa evolueze in bine, doar nu o fi existat o singura generatie de elevi silitori, cam pe vremea cand s-a inventat scoala, si de atunci nu au mai intrat in scoala decat lepre, nu? Ei bine, recunosc, la data la care am inceput eu scoala, nu prea existau elevi silitori, dar fiecare dintre noi a avut o foarte buna scuza, scoala comunista nu ne stimula deloc, si lucrurile cred ca s-au schimbat in bine, gradat, dar pentru o foarte scurta perioada de timp, incepand cu perioada de dupa Revolutia Romana. Nu stiu ce anume a inceput sa ii stimuleze pe elevi dupa revolutie, dar stiu ca inainte de ea cam toti elevii prezentau toate semnele caracteristice unei loaze: mergeau la teme de parca mergeau la taiere, nu faceau decat minimul, absolut minimul necesar, lasau o multime de aspecte neexplorate si evitau dialogul cu profesorii. E adevarat unii dintre noi preferau lucrurile complicate in locul lucrurilor simple si faceau multe activitati complementare scolii, ambele aceste lucruri nefiind apanajul leprelor, probabil aceste lucruri fiind cele care au adus la momentul oportun un plus necesar pentru aparitia catorva elemente foarte bune la sfarsitul ciclului scolar. Dar, asa cum spuneam, regimul comunist nu dadea o mare atentie laturii personale a fiecarui elev, toti mergeau cu turma, cine nu se integra era fortat sa o faca. Nu mai vreau sa aduc vorba de diverse munci “voluntare”, de “excursiile” la mucile campului, de colectarea de deseuri reciclabile, de campaniile pentru plante medicinale si toate celelalte prostii care ne-au amarat viata scolara si care nu au facut interactiunea cu scoala in nici un fel mai buna.

Acum insa fiecare elev este tratat conform cerintelor sale individuale si de multe ori mult peste acestea, avand de partea lui atat scoala cat si sparintii, apoi suport “calificat” din parte diversilor “profesionisti” ai scolii si, bineinteles, beneficiaza de bunavointa societatii prin intermediul unor asociatii de profil. Deci, cel putin teoretic, toate conditiile necesare ca sa performeze in scoala. Si totusi, studii mai mult sau mai putin recente, ca si statisticile Ministerului Invatamantului, completate an de an de atentia presei in jurul dezastrelor de la evaluarile nationale si de la Bacalaureat, ne arata, fara nici o umbra de indoiala ca lucrurile nu au evoluat deloc in bine de la momentul “inventarii” scolii moderne inspre zilele noastre. Ba din contra, e din ce in ce mai rau. Ca urmare, cu certitudine, confirmat de experienta directa a asociatiei noastre, in loc sa intalnim un procent bun de elevi care sa se manifeste pro-activ in legatura cu sarcinile primite in scoala, care sa isi aleaga lucruri ce au tendinta sa le mareasca nivelul cunostintelor, care depun efort in activitatile scolare, care sunt atenti la ore, care se grabesc sa isi faca temele, care lucreaza in plus fata de nivelul cerut in clasa si care isi urmaresc insarcinarile pana cand acestea ajung intr-un final la sfarsit, gasim acelasi procent covarsitor de elevi care nu isi fac temele, care nu fac decat minimul necesar ca sa treaca clasa, care nu fac nimic in plus si care pur si simplu nu sunt interesati de scoala. Ei bine, parerea mea personala, dar pe care o pot argumenta si sustine, este ca responsabilitatea este impartita intre scoala pe de o parte (cu o participare la vina de 50%), parinti pe de alta parte (cu o participare la vina de 30%) si la sfarsit elevi (cu o participare la vina de 20%).

Ei bine, intrebarea din titlu nu trebuie sa ramana fara raspuns, asa ca, porniti in cautarea unor elevi motivati, dar nu obsedati de scoala, inteligenti, dar nu genii, va vom tine la curent pe parcursul urmatoarelor catorva articole.

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (6)

Data fiind mult prea generoasa insiruire de conflicte ce au avut loc in Europa mileniului trecut este foarte putin probabil ca cetatenii Europei de azi sa nutreasca alte sentimente unii in raport cu ceilalti fata de cetatenii Europei de ieri. Orice om, cat de cat rational, nu poate fi decat pesimist cu privire la relatiile armonioase care ar putea exista intre eventualii cetateni ai unei ipotetice natiuni europene. Si nu este vorba numai de Europa in sine, nici statele de sine statatoare, statele independente si nationale, asa cum sunt ele identificabile in ziua de azi, nici ele nu stau mai bine. Nici in Franta, nici in Germania, Spania, Marea Britanie, sau, bineinteles, statele mai mici, precum Ungaria sau Romania, nu gasim o mare intelegere intre locuitorii regiunilor istorice. Si nu este vorba numai de neintelegeri, exista zone in care numai lenea ne tine departe de razboi, si in ziua de azi un razboi numai placut nu este, ca sa nu mai pomenim de perioada care urmeaza dupa razboi si care nici ea nu este placuta. Si toate astea fara interventii din exterior, fara actiuni destabilizatoare si fara un dezastru global. Putine sperante pentru niste oameni care timp de un mileniu nu au avut nici macar un an intreg de pace. Asa cum spuneam, multi oameni la un loc nu formeaza o natiune!

Impozite

2%

Legea ne da, pentru o data, voie sa facem ceva bun, sa redirectionam 2% din impozitul pe care il datoram statului pentru veniturile realizate cu scopul sustinerii unei organizatii nonprofit sau a unui cult. Nu e prea usor, dar nu e degeaba, si asta ar trebui sa fie suficient. Cel mai important aspect este acela ca gestul redirectionarii nu implica nici o cheltuiala pentru persoana care redirectioneaza, practic cei 2% nu reprezinta o donatie, o sponsorizare sau ceva de genul acesta, ci reprezinta subiectul vointei contribuabilului pentru redirectionarea acelei parti din bugetul statului care reprezinta cei 2% din impozitul pentru veniturile sale catre o organizatie nonprofit. Cititi legea, e destul de interesant (Legea 571/2003).

Declaratia 230 nu este obligatorie pentru persoanele fizice care obtin numai venituri din salarii, caci salariile se impoziteaza la sursa, dar pentru a putea redirectiona cei 2% declaratia trebuie completata si depusa la Administratia Financiara de care apartine cetateanul. Alternativ, se poate trimite prin posta cu confirmare de primire, sau se poate inmana asociatiei care se ocupa personal de depunerea lor, dar in acet caz Posta solicita o copie a actului de identitate a persoanei. Declaratiile trebuie depuse pana pe 25 mai si se refera la impozitele anului precedent. Vorba lunga saracia omului, am atasat formularul precompletat cu datele noastre.

Declaratie 230 2 la suta persoane fizice

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (5)

Secolul douazeci, secolul in care eu m-am nascut si mi-am trait o buna parte din viata, a fot marcat de aproape o suta de razboaie, conflicte armate si miscari populare de natura violenta, astfel incat nu stiu daca in Europa a fost efectiv vreo zi de pace. In plus au fost cele doua mari Razboaie Mondiale, razboaie care au fost cu adevarat remarcabile din punct de vedere social. Dar sa o luam cu inceputul. In 1903 Rascoale in sudul Dunarii. Intre 1904 si 1908 am avut o serie de lupte intre greci si bulgari in Macedonia. In 1905 beneficiem de o rascoala a muncitorilor polonezi. In 1907 au loc in Romania binecunoscutele rascoale taranesti care au inceput la Flamanzi. In 1910 se rascoala albanezii. Intre 1911 si 1912 razboiul Italo-Turc. Intre 1912 si 1913 Razboaiele Balcanice, Primul si Al Doilea, asa cum le sta bine unor razboaie. In 1914 din nou rascoala in Albania. In 1914, favoritul tuturor, Primul Razboi Mondial. Tine pana in 1918. Intre 1917 si 1921 avem parte de un frumos razboi civil in Rusia, razboi ale carui efecte le mai suportam si in prezent. Cam in acelasi timp si razboi intre Rusia si Ucraina. Nici nu stiu cum sa ma refer la Rusia de acum inainte, corect din punct de vedere istoric ar fi Uniunea Sovietica, din punct de vedere moral ar trebui sa evit subiectul. Cred ca o sa continui sa ii spun simplu Rusia. Intre 1918 razboi intre georgieni si armeni, urmat in acelasi an de razboi intre georgieni si turci. De altfel 1918 a fost un an plin de conflicte, mai putem enumera: razboi civil in Finlanda, conflict intre Georgia si Rusia, incepe razboiul dintre polonezi si ucrainieni, rascoale in Polonia, incepe razboiul de eliberare al estonienilor si razboiul de independenta al lituanienilor. Frumos an, bine ca s-a terminat repede! nu-i nimic, incepe 1919 care a fost cam tot asa. S-au batut polonezii cu cehii, apoi ungurii cu romanii. De Craciun au fost rascoale in Muntenegru. Tot in 1919 incepe razboiul de trei ani dintre turci si greci, apoi razboiul pentru independenta turcilor. Independenta fata de cine? Pai fata de cei care au castigat Primul Razboi mondial, desigur! Si culmea, tot atunci, in acelasi an, s-au batut cehii cu ungurii, polonezii cu rusii, a inceput razboiul de independenta al irlandezilor si au avut loc rascoale in Silezia. In 1920 un mic razboi intre albanezi si italiei. In 1921 razboi intre georgieni si rusi si rascoale in vestul Ungariei. In 1922 a inceput razboiul civil in Irlanda. In 1924 georgienii se ridica impotriva rusilor. Dupa cativa ani de liniste pe continent incepe razboi civil in Austria, iar in 1936 razboi civil in Spania. In 1939 se bat slovacii cu ungurii si incepe invazia sovietica mai intai in Finlanda, apoi in Polonia. Tot in 1939 incepe Al Doilea Razboi Mondial. Pe plan local se vor bate grecii cu italienii, sovieticii cu germanii, toate celelalte natiuni de una sau alta dintre parti. In 1945 teoretic se incheie razboiul, dar incepe razboiul de gherila in statele baltice si in unele state ale Europei de Est, ca si razboiul civil in Grecia. In 1953 rascoale in Germania de Est. In 1956 rascoale in Polonia si Ungaria, si incepe razboiul de gherila al IRA impotriva Irlandei de Nord. In 1958 razboi intre Islanda si Marea Britanie. Incepand cu 1959 conflict in Tara Bascilor (pana in 2011). In 1968 invazia din Chechoslovacia si in acelasi an alte lupte in Irlanda de Nord. Din 1970 conflicte in Italia (pana in 1984). In 1972 din nou razboi intre Islanda si Marea Britanie. In 1974 turcii invadeaza Ciprul. In 1975 din nou razboi intre Islanda si Marea Britanie, se pare ca pestele este foarte gustos in apele acelea. Din 1988 (pana in 1994) razboi in Nagorno-Karabakh. In 1989 revolutie in tara noastra, ne aducem aminte. In 1991, Razboiul de Zece Zile, impreuna cu razboiul georgienilor in OSetia si razboiul civil georgian. Din 1991 incepe si razboiul de independenta al Croatiei, care dureaza pana in 1995. In 1992 razboi in Transnistria, in Osetia, si in Georgia, de data asta in conflict cu abhazii sustinuti de rusi. In 1992 razboi in Bosnia (pana in 1995). In 1993 lupte intre Marea Britanie si sarmanii pescari bretoni. Tot cam pe atuci apare criza constitutionala in Rusia. In 1994 razboi in Cecenia. In 1997 rascoale in Albania. Intre 1998 si 1999 razboi in Kosovo. Tot in 1998 razboi in Georgia. In 1999 razboi in Daghestan si incheiem mileniul cu un nou razboi in Cecenia.

Frumoasa colectie de razboaie, concluziile in episodul viitor.

—- ca urma —-

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (4)

Si deci am intrat in a doua jumatate a celui de-al doilea mileniu. Foarte frumos, caci tinand seama de experienta primei jumatati a mileniului ne putem gandi ca cea de-a doua jumatate ar fi mult mai linistita, pai putin impanata cu conflicte. Mda, vise! Cu debutul celei de-a doua jumatati a mileniului incepe un razboi in Georgia care va dura in jur de 350 de ani cu vecinii din Daghestan. Fireste, nu un razboi intens, dar totusi 350 ani? Ce perseverenta! In 1502 intra olandezii in razboi, tot un razboi pentru dependente si independente, razboi care dureaza mai bine de patruzeci de ani. In 1509 incepe un razboi intre polonezi si turci pentru Moldova, stiti despre ce e vorba. Dupa cateva razboaie interne ale natiunilor europene, in 1519 incepe un alt razboi intre polonezi si nemti, si aproape imediat, in 1521, intre nemti si turci. Tot in 1521 incepe razboiul de independenta al Suediei, foarte neclar pe aici. In 1924 incepe o mare rascoala populara in teritoriile nemtesti (ca sa evitam denumirea Germania, care nu exista pe vremea aceea), rascoala a ceea ce ei numeau la vremea aceea tarani. Inutil de spus, rascoala a esuat. Multe razboaie minore au avut loc in aceasta prima jumatate a celui de-al saselea secol, dar sa facem un salt pana in 1562, cand incep in Franta razboaiele religioase, stiti… catolici… protestanti (hughenoti)… religie, porcarie. Se spune ca in total, de-a lungul a aproape patruzeci de ani, au murit aproape patru milioane de oameni. Foarte pios, intr-adevar. In 1568 a inceput Razboiul de Optzeci de Ani, un razboi pentru independenta Olandei. In 1573 avem o revolta a taranilor croati si sloveni. In 1578 un razboi intre georgieni si turci. In 1580 razboi in Portugalia. In 1585 razboi intre Anglia si Spania. In 1588 intre olandezi si portughezi. In 1587 in Polonia. In 1590 razboi intre rusi si suedezi. In 1593 razboi in Moldova. In 1594 razboi in Irlanda. Si secolul se incheie cu un razboi in Suedia. Nu-i nimic, incepe cel de-al saptelea secol al celui de-al doilea mileniu cu batalie in Geneva, apoi un razboi mai insemnat, de treisprezece ani, in 1605 intre polonezi si rusi. In 1606 rascoale in Rusia, apoi in Polonia. O serie mica de razboaie pentru “interese diverse” apoi incepe razboiul de treizeci de ani, in 1618, razboi foarte distructiv. In 1620 alt razboi intre polonezi si turci. In 1627 intre englezi si francezi. In 1632 din nou intre polonezi si rusi. In 1639 razboi intre Anglia, Irlanda si Scotia, foarte frumos, minunat. Apoi in 1628 mai mult de douazeci de ani de razboi in Portugalia. In 1651 incepe Razboiul de 335 ani, asta sa nu ma intrebati ce este, cititi si voi, s-a terminat in 1986, si da, a fost mai mult o stare de razboi, decat un conflict armat, dar, de retinut, 335 ani, o viata! In 1652 un mic razboi de douazeci si doi de ani intre englezi si olandezi. In 1654 razboi ruso-polonez, apoi in 1658 razboi ruso-ucrainean. In 1666 razboi intre Austria si Turcia, apoi intre polonezi si tatari. In 1672 razboi intre Franta si Olanda. In 1683 Marile Razboaie ale Turciei. Sarim pana la sfarsitul secolului si observam ca nici nu a inceput bine secolul 18 ca, in 1700, avem razboi civil in Lituania. Secolele optsprezeci si nouasprezece au impreuna in jur de 100 de razboaie. Nu le mai trec in revista, m-am plictisit. Cautati pe net, la fiecare cativa ani o incaierare intre luminatele natiuni europene. O sa ne concentram un pic pe secolul douazeci.

—- va urma —-

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (3)

Imediat la inceputul secolului, pe la 1302 a avut loc un conflict armat intre francezi si flamanzi, conflict care a inceput foarte bine cu masacrarea multor cetateni francezi mai mult sau mai putin inocenti, dar neimplicati militari, caci pasnici nu putem spune. In 1307 a urmat un conflict intern cam pe teritoriul Germaniei de azi, apoi au urmat multe frictiuni interne statelor europene de la acea vreme, culminand in 1321 cu razboiul civil bizantin. Trecem peste el, ca si peste razboaiele mai mici din urmatoarele zeci de ani si sarim in anul 1337 cand a incepul Razboiul de 100 de ani. Da, acel razboi de o suta de ani, ca si alte razboaie de o suta de ani care au avut loc in Europa. Practic a fost forba de un conflict (nici nu as putea sa numar al catelea) intre Anglia si Franta, pentru controlul politic al Frantei. Nu ar fi fost nici un eveniment neobisnuit daca fiecare parte nu ar fi reusit sa isi atraga numerosi aliati care, ca si in alte razboaie, au facut mai mult rau decat bine, si da, nu a fost un razboi unitar, a fost o perioada de multiple razboaie si paci, nimic in interesul omului de rand. Sarim cativa ani si intalnim razboaiele dintre bulgari si turci, raboaie care au durat si alea vreo saizeci de ani, apoi in 1341 intalnim alte razboaie civile in Bizant, apoi, in 1342 zealotii se revolta in Grecia. Sarim cateva zeci de ani si cateva razboaie importante si intalnim in 1366 razboaiele dintre turci si unguri, razboaie care au durat vreo 160 ani, si care s-au desfasurat in buna parte pe teritoriul de azi al Romaniei. In 1371 izbucneste razbiul intre serbi si turci, urmat de alte multe conflicte mai mici pentru ca in 1373 sa izbucneasca un alt razboi civil in Bizant, m-am saturat deja de aste, banuiesc ca si voi. Printre altele, sarite, avem in 1375 Razboiul celor 8 Sfinti, in 1381 razboi civil in Lituania, apoi in 1381 un nou razboi cu mongolii, in 1389 Batalia de la Kosovo, urmata in acelasi an de un nou razboi civil in Lituania si, la sfarsitul secolului, in 1395, avem batalia de la Nicopole, da, acea batalie cu Mircea cel Batran. Frumos sfarsit de secol! Nu-i nimic, al cincilea secol al celui de-al doilea mileniu incepe urat, cu o serie de razboaie care dureaza zeci de ani, rand pe rand, germanii, turcii, lituanienii, polonezii, georgienii si altii, avand partea lor de razboi. Din 1419 in 1439 avem parte de razboaiele Boemiene, niste razboaie cu substrat religios, cel mai jegos tip de razboi. Pe FF inainte gasim in 1425 razboaie indelungate pe teritoriul Italiei de azi iar incepand cu 1431 gasim patru ani de razboi intre germani si polonezi. In 1438 incep razboaie in Rusia pentru mai bine de o suta de ani, cu scopul cuceririi cazacilor, lucru care a durat pana in 1552 cand a reusit maretul Ivan Cel Groaznic. In 1440 avem razboi in Elvetia, ha, ha. In 1447 a fost razboi intre albanezi si venetieni, acestia din urma beneficiind de ajutorul turcilor. Sarim mult peste multe conflicte pana la Razboiul de Treisprezece Ani, razboi intern Germaniei cu ajutorul Poloniei, in fine, intre diverse provincii germane cu interventia polonezilor, intre 1454 si 1466. Imediat dupa aia, in 1455 avem razboiul Rozelor, stiti, acel razboi intern Angliei pentru putere. In 1462 avem razboi civil in Catalonia. In 1463 avem razboi intre turci si fostii lor aliati, venetienii. In 1465 avem razboi in Belgia, in 1468, din nou razboi in inima Germaniei. Imediat dupa aceea, in 1470, a fost un razboi intre danezi si suedezi, nu stiu ce au avut de impartit. In 1477 avem un foarte frumos razboi intre austrieci si unguri, astia stiu ce au avut de impartit, dar nu este important acum. Ignoram cu buna stiinta cateva zeci de ani si razboaie pentru ca se apropie, si nu mai am rabdare, un alt razboi de o suta de ani, intre turci si croati, croatii au iesit cam sifonati. Apoi, din 1494 si pana la sfarsitul secolului avem doua razboaie in Italia, incredibil, doua razboaie, nu s-au putut abtine. Si cu asta incheiem numai prima jumatate a celui de-al doilea mileniu, numai prima jumatate!

—- va urma —

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (2)

Si acestea fiind zise, pentru ca daca lasam la o parte conceptele care tin fie de realitatea fizica a oamenilor, fie de natura lor psihica, accentul pica pe relatiile istorice si culturale, sa vedem ce au in comun locuitorii spatiului european. Si ca sa nu ne pierdem in negura vremurilor vom incepe cu cel de-al doilea mileniu.

Chiar la inceputul celui de-al doilea mileniu avem si primul razboi in Europa, in jurul anului 1002. Nemtii se bat cu polonezii pentru controlul Lusatiei, Boemiei, Maraviei si Slovaciei. Au loc o serie de batalii si totul se termina cu o pace in anul 1018, deci conflictul a durat ceva ani buni. Sarim peste ceva razboaie purtate de Bizant si ajungem la niste conflicte incepand cu anul 1015 purtate de musulmanii de pe teritoriul Spaniei de azi pentru controlul Sardiniei. Tot in 1015 danezii invadeaza Anglia. Frumos! Pana in 1066 avem alte 8 razboaie cam neinteresante, cele mai multe cu implicarea Bizantului, deci sarim peste ele si ajungem in anul 1066 cand normanzii cuceresc Anglia pentru ca anul urmator sa sa invadeze Tara Galiilor. Toate acestea, bineinteles cu ajutorul prietenesc al bretonilor si al francezilor. A doua jumatate a primului secol a celui de-al doilea mileniu este dominata de o serie de revolte saxone si de o serie de razboaie purtate de Bizant, pe care eu le consider neinteresante, asa ca trecem mai departe catre inceputul celui de-al doilea secol. Chiar la inceput avem ceva razboaie intre germani si vecinii lor, respectiv polonezii si francezii, dar probabil era vorba de formarea proto-spiritului european, trecem sub tacere restul. Si in est se batea lumea, framantarile sunt importante, dar sarim peste ele deoarece in 1130 incepe razboiul civil in Norvegia, care razboi a marcat o intreaga epoca intinsa pe o perioada de mai mult de o suta de ani. Nu vom insista si nu vom reveni asupra ei. In 1135 avem un nou razboi intre Anglia si Normandia, pentru ca in 1142 sa avem un razboi intre suedezi si ortodocsii rusi. Prin 1144 incepe un razboi intre catalani si locuitorii din sudul Frantei de azi, tine mult si e o afacere incalcita, nu merita sa ne ocupam memoria. Sarim peste cateva razboiae ca sa constatam ca in jurul anului 1169 normazii invadeaza Irlanda, frumoasa natiune normanzii astia! Ciudat, in 1173 avem in Anglia o revolta a fiilor regelui Henry al II-lea impotriva, cui altcuiva, tatalui lor. Desi unii ar putea spune ca nu a fost vorba decat de lupta pentru avere a unor oameni prosti, totusi evenimentele respective au tulburat bucati mari vestul Europei pentru o scurta perioada de timp. Sarind cateva razboaie, al doilea secol se termina cu un razboi dintre Franta si Anglia, in 1198. Al treilea secol al celui de al doilea mileniu incepe cu ceva framantari pe la nemti, dar sarim peste ele, precum si peste toate cruciadele si ajungem la un frumos conflict european, razboiul din 1202 dintre francezi si englezi, razboi care va dura doisprezece ani si care se va purta cu precadere in Normandia, frumos taram, chiar langa minunata Bretanie, gard in gard cu Pays de la Loire. Sarim peste cateva conflicte, dintre care unele majore, si ajungem la “rascoala” galezilor impotriva englezilor, rascoala care, desi infranta, se pare a avut numai urmari bune! Sarim repede peste vreo trei razboaie din vestul Europei ca sa ajungem in anul 1223 cand incepe invazia mongola in Europa, normal, pe la est, si care evident, macar de aceasta data, nu a fost vina europenilor. In anul 1224 avem asediul de la La Rochelle, toata lumea stie despre ce e vorba, nu mai insist, francezii sa se gandeasca bine la ce au facut. In 1227 si 1231 nemtii se bat intre ei, nu ne intereseaza prea tare, sarim si peste alte conflicte, pentru ca in 1256 sa inceapa razboiul dintre genovezi si venetieni pentru controlul rutelor de comert din Marea Mediterana, razboi care, cum se stie, a durat mai mult de o suta de ani. Exceptional! Dupa ce olandezii au partea lor de razboaie ajungem in 1260 cand se bat ungurii cu austriecii, desi batalia in sine nu ar avea nici o importanta pentru nimeni, probabil ar fi fost uitata chiar a doua zi dimineata, daca fiecare dintre partile implicate nu ar fi adus un numar mare de aliati. Din 1262 pana in 1266 se bat scotienii cu norvegienii, dar cumva pasnic, fara sa puna mana pe prea multe arme. In 1276 avem ceva razboi in Spania, pentru ca in 1277 sa avem revolte in Bulgaria. Sarim peste conflictele din sudul si vestul Europei pentru ca sa ajungem la 1296 cand incepe un proces razboinic de peste saizeci de ani intre Scotia si Anglia, soldat in final cu independenta Scotiei. Bravo Scotia! Si cu toate astea am ajuns doar la inceputul celui de-al patrulea secol al celui de-al doilea mileniu!

—- va urma —-

Glob

Multi oameni la un loc nu formeaza o natiune (1)

Uniunea Europeana este o asociatie politico-economica de state europene (douazeci si opt la aceasta data). Daca toate statele componente sunt cu adevarat europene este o alta poveste, dar astazi in discutie este notiunea de “natiune”, concept extrem de simplu la prima vedere, dar extrem de complicat in viata de zi cu zi. Prostul nu isi pune nici o intrebare, el stie deja raspunsul, un raspuns vag care pluteste pe undeva prin capul prostului dar pe care prostul nu il poate formula si impartasi coerent apropiatilor sai. Dar prostul nu se sfieste sa foloseasca sintagme marete, precum ar fi cele de “natiune europeana”, “natiuni europene” sau derivatele localizate ale acestora, sintagme pe care le gasim din abundenta prin presa contemporana. Sigur, “natiune”, sa vedem despre ce este vorba.

Intelesul cuvantului “natiune” a evoluat de-a lungul timpului si, din nefericire, a evoluat foarte mult in ultimii zeci de ani. Dictionarul de neologisme din 1986 defineste natiunea ca fiind o forma de comunitate etnica-sociala a oamenilor, produs al dezvoltării societătii pe o treaptă superioara, avand ca trasaturi definitorii comunitatea de teritoriu, a intereselor economice, a originii limbii și culturii, o anumită factura psihica, din latinescul “natio”. Lasand la o parte dezvoltarea societatii pe o treapta superioara, obsesia vremii, observam ca la data respectiva natiunea avea la baza notiunea de etnie, agregata de ceva relatii sociale dar, surprinzator pentru vremea respectiva, in calcul era luata si o anumita componenta psihica, considerata indispensabila conceptului de natiune. Daca nu am cunoaste evolutiile definitiei cred ca la acest nivel de intelegere ceea ce caracterizeaza o natiune conform celor declarate mai sus ar fi atat necesare cat si suficiente pentru a completa imagine omului obisnuit despre natiunea careia ii apartine. In esenta, definitia de la acea data aducea impreuna oameni cu aceleasi caracteristici, oameni de acelasi fel, oameni care imparteau un teritoriu si care depindeau unul de altul prin prisma interactiunilor economice si culturale, oameni care vorbeau aceeasi limba si care se comportau si reactionau la fel datorita componentei psihice comune. Foarte semnificativ, definitia natiunii din 1986 nu aducea vorba despre conceptul de stat, despartind, cum este si normal, natiunea de stat. O definitie destul de solida a natiunii nu-i asa? Se pare ca nu, sau cel putin nu din punctul de vedere al statului, care curand dupa Revolutie a simtit nevoia sa schimbe aceasta definitie. DEX-ul din 1998 defineste natiunea ca fiind o comunitate stabila de oameni, istoricește constituita ca stat, aparuta pe baza unitatii de limba, de teritoriu, de viata economica si de factura psihica, care se manifesta in particularitati specifice ale culturii nationale si in constiinta originii si a sortii comune. Primul lucru care sare in ochi fata de definitia din 1986 este extragerea din continutul definitiei a referintelor la etnie si introducerea in schimb a notiunii de stat. Din punctul meu de vedere amestecarea statului si natiunii in acelasi amalgam este o greseala enorma, nu exista nici o legatura intre stat si natiune, si este de-a dreptul periculos sa legi conceptul de natiune de conceptul de stat, un concept vremelnic, framantat, care nu prezinta continuitate si cu care nici un cetatean sanatos mintal nu se poate identifica. Nu cred ca nici despre componenta etnica a unei natiuni nu se poate in principiu discuta deoarece, desi in ziua de azi statele tind sa administreze conglomerari multinationale, o natiune la origine este un subgrup al unei etnii ai carei membrii impartasesc toate celelalte caracteristici comune ale unei natiuni. Revizia aceasta a fost insa probabil necesara guvernului la vremea respectiva pentru a pregati constiinta populara si a o modela in favoarea integrarii europene, a deschiderii largi a granitelor pentru imigrare din tari exotice, pentru daramarea barierelor psihologice care tineau natiunea romana unita si altele asemenea. Si totusi lucrurile nu se aproesc aici. DEX-ul din 2009 faramiteaza si mai mult notiunea de natiune, definind-o ca comunitate umana caracterizata prin unitatea de teritoriu, constiinta identitatii istorice si culturale si, in general, prin unitate de limba si religie. Bineinteles, natiunea nu are nimic, absolut nimic in legatura cu religia, aceasta abominatie a inceputului de secol, aceasta moda turbata care sper ca va dispare curand din vietile noastre. Despre identitatea istorica nu prea avem ce sa discutam, probabil ca o exista careva care sa inteleaga exact ceea ce vrea sa insemne aceasta sintagma ciudata, dar omul normal sigur nu intelege. De asemenea din aceasta definitie a fost eliminata si componenta psihica comuna a oamenilor ce formeaza o natiune, nici o surpriza, guvernul isi continua lucrarea. O caracteristica comuna a celor trei definitii a ramas limba, dar cu parere de rau trebuie sa constatam ca limba nu este o conditie suficienta pentru o natiune si, poate, daca analizam mai bine, nici macar necesara. Deci prin prisma evolutiei conceptului de natiune in ultimii cativa zeci de ani ne dam seama ca nu prea avem motive sa credem ca viitorul ar putea sa ne aduca ceva bun in aceasta directie, diluarea conceptului ne face din contra sa ne gandim ca ceea ce urmeaza este diluarea natiunii in sine, si cum orice diluare a conceptelor puternice este urmata de efecte puternice in societate, diluarea natiunii va duce la disparitia ei.

—- va urma —-