UE

Cei sapte ani de acasa (1)

Unui copil ii cerem sa aiba cei sapte ani de acasa, intelegand prin acesti cei sapte ani de acasa un nivel de educatie corespunzator integrarii in societate. Cu alte cuvinte ne dorim de la un copil sa nu minta, sa nu fure, sa fie respectuos cu cei din jur, sa asculte ceea ce i se spune si sa coopereze cu factorii de raspundere din jurul sau. Poporul roman, in infinita sa intelepciune, considera acesti cei sapte ani de acasa un minim necesar pentru integrarea sociala a noului cetatean care se va forma din acel biet copil. Bun, si daca fata de copii avem cerinte si asteptari atat de inalte, de ce nu avem si fata de adulti cerinte si asteptari la fel de insemnate? Si la fel de inteesant, copiii de la care s-a cerut atat de mult de ce nu au evoluat in niste adulti care sa nu minta, sa nu fure si altele asemenea?

Adultii care au ajuns in conducerea Bancii Centrale Europene sunt departe de a avea cei sapte ani de acasa, pur si simplu cred ca un copil bine crescut aflat la conducerea acelei institutii ar face treaba mai buna decat “oficialii europeni”. Banca Centrala Europeana a hotarat sa stimuleze inflatia. Desi noi credem ca este o idee foarte proasta, nu putem face nimic in acest sens, se va intampla. In prima faza Banca Centrala Europeana va cumpara obligatiuni de stat sau private incepand din luna martie a acestui an si pana in toamna anului viitor, in valoare totala de o mie o suta de miliarde de euro. Daca planul lor nebunesc nu da roadele pe care ei se asteapta sa le dea ei sunt hotarati sa persiste in greseala si sa mai “tipareasca” inca cel putin doua mii de miliarde de euro, sau oricat o fi nevoie, pana cand se va intampla ceva, nu se stie exact ce, dar stiti cum se spune, “sau crapa samarul, sau moare magarul”. Si aici vine motivul pentru care am inceput acest articol cu cei sapte ani de acasa. Acesti oameni fura si mint cu buna stiinta si in vazul tuturor. Fura din banii nostri ai tuturor, justificandu-si actiunile printr-un scop dubios si mint indulcind minciuna pe baza inculturii economice a cetateanului de rand. Am surpriza sa constat ca o mare parte a populatiei are ceva aprobator de spus pe tema stimularii inflatiei prin masurile BCE, desi habar nu are despre ce vorbeste, nu au participat la vreun curs de economie in viata lor iar daca au participat, nu au inteles nimic, nu au aprofundat notiunile economice si nu inteleg cum functioneaza fenomenele economice. Ca urmare o mare parte a populatiei este captiva unui model ideologic de natura economica care este profund gresit, nu pentru ca asa sustin eu (de fapt nu eu) ci pentru ca acest model nu este sustinut nici de realitate si nici de vreun model de gandire logica. Daca ati observat sau nu, oricat de dezastruoase ar fi consecintele actiunilor luate de guvern sau de banca centrala, prin analiza faptelor deja consumate ei demonstreaza ca actiunile lor au fost corecte, numai ca economia nu a fost in stare sa inteleaga genialitatea actiunilor lor si sa se conformeze. Asta nu e model economic, nu e model de gandire, e sarlatanie. O sarlatanie sustinuta de sarlatani, care mint si fura, caci asta face un sarlatan. Clar, adulti fara cei sapte ani de acasa.

Asa cum spuneam si cu alte ocazii, ideea stimularii infaltiei, in afara de minciuna si hotia pe care le contine, nu este complet prosteasca. Ea se bazeaza din nefericire insa pe o alta minciuna, pe mitul statului agent economic, dar contine si un sambure de adevar, adevar necesar oricarei minciuni, adevar fara de care minciuna nu ar capata popularitate. Adevarul este ca productia economica este stimulata de cerere si ca cheltuielile beneficiarului final se constituie ca stimulent pentru producator. Cu alte cuvinte cerere mare productie mare, cheltuieli mari productie incurajata. Daca aceste aspecte sunt adevarate in cazul productiei de bunuri si activitatilor conexe (desfacere, transport, comert etc) nu isi mentin valoarea de adevar in cazul ansamblului economiei si cu certitudine devin minciuni in cazul guvernului si a bancilor centrale. Cu alte cuvinte cererea guvernului (banii cheltuiti de guverne) nu aduce productie mai mare (economie mai viguroasa) si stimulentele financiare (banii tipariti de banca centrala) nu incurajeaza productia (economia). As putea spune chiar ca din contra. Bineinteles, statul si banca centrala se afla oricum la baza situatiei in care ne gasim acum. Nu se mai produce pentru ca s-a pus prea mult accentul pe comert si operatiuni financiare, nu mai merge economia pentru ca guvernul a ridicat bariere in fata muncii si nu mai circula banii pentru ca impozitele creeaza hemoragie monetara in buzunarele patronilor si prin intermediul acestora direct in buzunarele poporului (populatiei cum le place guvernantilor sa spuna cu dispret, facand clar o distinctie intre ei si omul de rand). Nicicand guvernele nu au fost mai oarbe in fata efectelor economice pe care le provoaca deciziile lor, si nicicand comportamentul lor nu a fost mai prostesc fata de calea pe care ar trebui sa o urmeze, fapte care, luate impreuna, ne fac sa ne gandim ca probabil viitorul nu va mai fi niciodata roz. Ideea persistarii in greseala este surprinzatoare, asa cum spuneam, oficialii BCE declarand de la inceput, fara nici o umbra de indoiala, ca isi vor urma programul de tiparit bani pana cand ceva se va intampla. Persistenta in greseala este apanajul prostului, dar prostii nu ar trebui sa ajunga in conducerea institutiilor europene. Dar unii prosti, chiar retardati din punct de vedere medical, au bun simt, ceva care ii face sa isi controleze comportamentul. Acesti oameni, oameni importanti din conducerea institutiilor europene, nu au. Nu au pentru ca nu au fost educati si nici instruiti corespunzator. Si atunci unde sunt cei sapte ani de acasa ai acestor oameni?

— va continua —

Cei sapte ani de acasa (1) 5.00/5 (100.00%) 4 votes

Share...Email this to someoneShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPrint this page

One thought on “Cei sapte ani de acasa (1)”

Leave a Reply