Om al strazii

Cheltuieli mici, solutii mari!

In general exista o proportionalitate intre efortul investit si rezultatele obtinute si, ca o regula generala, nu trebuie sa ne asteptam la rezultate spectaculoase de la o activitate in care nu suntem dispusi sa investim suficient, timp si resurse. De asemenea, aproape la fel ca si in cazul legilor fizicii, transformarea resurselor in rezultate este supusa unor conditii de randament, care, desi nu se poate estima exact in cazul proceselor de natura sociala, este cel mai probabil subunitar, adica investim mai mult decat obtinem inapoi. Oricum, foarte diferit decat in cazul fizicii, in cazul proceselor de natura sociala, atunci si numai atunci cand toate conditiile sociale sunt indeplinite, cu o investitie mica, sau cel putin investind lucruri nu foarte pretuite intr-o anumita parte a societatii, putem obtine rezultate spectaculoase, respectiv lucruri foarte pretuite in alta parte a societatii. Acest transfer de valori dintr-o parte in alta a societatii se face, asadar, pe baza unor relatii de proportionalitate care nu au legatura cu dinamica valorii schimburilor de bunuri si servicii normale, si in plus poarta o uriasa incarcatura emotionala, incarcatura care ajunge sub forma de suport de natura intelectuala la cei care au nevoie de el.

Un subiect pe care l-am abordat in trecut intr-o serie de articole si care a ramas cu anumite aspecte neacoperite este lipsa acuta a functionalitatii unui adapost pentru anumite categorii de persoane. Astfel, in cazul persoanelor fara adapost, sau care detin un adapost care nu este adaptat nevoilor particulare ale persoanelor in cauza, problema acuta pe care acestea o au nu poate fi rezolvata prin eforturi personale, deoarece ceea ce le lipseste, banul, nu poate fi produs decat intr-o cantitate disproportionat de mica fata de valoarea de piata a unui adapost adaptat nevoilor lor generale. De asemenea, aceasta suma de bani care le lipseste nu poate fi transferata nici din visteria societatii, nu neaparat pentru ca poate societatea nu ar fi in stare sa o disponibilizeze la nevoie, ci pentru ca pe de o parte ar insemna efectiv mult mai mult decat ar avea nevoie persoana ce necesita ajutorul, iar pe de alta parte ar putea genera convulsii de natura economica acolo unde nu ne dorim acest lucru. O solutie mai rationala ar fi acordarea unui ajutor temporar din partea societatii, sub forma unui adapost care sa corespunda nevoilor neacoperite ale persoanei in cauza si numai particular acelor nevoi. Pe de o parte costul rezolvarii problemelor acute ale persoanei respective se reduce substantial si devine suportabil societatii iar pe de alta parte, pentru ca adapostul ii rezolva numai problema acuta de care persoana in cauza sufera, dar nu si problemele generale cu care acesta se confrunta, nu duce la o permanentizare a situatiei precare a celui care primeste ajutorul. Ca urmare avem investitie mica la sursa, rezolvarea problemelor acute ale subiectului, evitarea permanentizarii situatiei de ajutor si posibilitatea reciclarii integrale a ajutorului pentru rezolvarea altor probleme, ale altor persoane, atunci cand subiectul ajutorului a reusit sa incheie starea dificila in care se afla. Asa cum spuneam, cheltuieli mici, solutii mari!