Idei

Despre ideile simple ale oamenilor de tot felul

Ei bine, cu cat ideile sunt mai simple cu atat sunt mai usor intelese de o mare parte din populatie, avand potentialul unei largi absorbtii la nivelul intelectului individual si colectiv. Exemple de idei simple? Orice idee legata de religie, sex, mancare, distractie, politica, sport si altele asemenea, acestea fiind de altfel si domeniile generale de interes ale omului de rand. Nu o sa intalnesti un om obisnuit sa se gandeasca vreodata la dinamica unui corp rigid sau la curgerea unui fluid printr-un alt fluid cu care nu se amesteca, sunt chestii prea complicate, sunt chestii care nu ii aduc prostului gratificatia pe care si-o doreste. OK, si ce ne intereseaza pe noi ca prostul se gandeste numai la mancare si la sex? Pai ne intereseaza, pentru ca cu totii suntem prosti, mai mult sau mai putin. Fiind prostia atat de larg raspandita in societate, a fost invitabil ca, foarte devreme in istoria umanitatii, sa contamineze toate paturile sociale si sa ajunga sa conduca popoarele. Politicienii inteligenti cu putere din intreaga lume pot fi numarati pe degetele de la o mana, la noi in tara nici nu avem nevoie de degete, asa ca e normal ca societatea sa fie condusa de impulsuri ideologice nu prea inteligente si care au la baza idei foarte simple de genul: “ti-e foame? – iti da statul de mancare!” sau “viata ta nu e cum ai vrea? – e vina exploatatorilor!”. Cam asa s-a nascut si traieste politica de stanga, se bazeaza pe idei foarte simple ce pot fi intelese de tot prostul, ca foame, saracie, mizerie, multime si pe ipoteticele lor solutii sau cauze, cum ar fi ajutor, exploatator, dusman de clasa. Poate ca din aceasta privinta, a simplitatii ideilor, lucrurile sunt asa cum ar trebui sa fie, adica ideile simple primesc o mai mare raspandire, deoarece sunt usor de inteles, ideile mai complicate, mai greu de inteles, sunt apanajul unor oameni mai destepti, oameni preocupati mai mult de intelect de cat de sex si vulgaritate. Dar problema este ca aceste idei simple ajung sa determine cursul societatii si nu in bine. Mai mult decat atat, nici chiar atunci cand stiinta nu reuseste sa aduca dovezi concludente in sprijinul acelei idei sau, mai rau decat atat, aduce dovezi clare ca ideea respectiva este gresita, majoritatea covarsitoare a prostilor reusesc sa o impuna in fata altor idei mai bune, pentru ca sunt prosti, dar multi, si toti au drept de vot. Aceasta tendinta se vede cu ochiul liber la orice proces electoral, se vede destul de bine in cazul politicilor guvernamentale si ale bancilor centrale si sare in ochi, ranindu-ne cu violenta, in cazul proceselor sociale de lunga durata. De asemenea dintre toate ideile acum la moda in societate, cele care tin titlurile ziarelor, nu reusim sa gasim una care sa nu fie promovata de partidele de stanga, deci pe care sa nu o putem suspecta de sustinerea maselor largi de prosti in defavoarea adevarului stiintific a acelei idei. Sa ne uitam un pic la ideile care sunt astazi foarte populare si sa luam la intamplare una pe care sa o analizam din punct de vedere al complexitatii si coerentei: schimbarile climatice si incalzirea globala (ideea ca activitatile umane modifica clima planetei si ca urmare mai multi bani trebuie colectati de catre stat), foametea in lume datorita cresterii populatiei (da, ati ghicit, mai multi bani trebuie colectati de catre stat), imigratia (iar ati ghicit – mai multi bani de colectat de la cetatean pentru aceasta problema), egalitatea neconditionata a oamenilor de oriunde (aha, da, aveti dreptate, mai multi bani colectati pentru guverne), raspandirea terorismului (cum faceti de ghiciti mereu – mai multi bani la bugetele guvernelor). O sa trag imediat la sorti una dintre idei …. a iesit foamea in lume, o sa analizam aceasta idee, desi eu personal as fi vrut sa scriu despre schimbarile climatice, un subiect mai usor.

Ideea foametei globale promovata de mediul socialist este, cum altfel, foarte simpla, nu ai mancare, mori! Normal, este inteleasa de tot prostul si ca urmare foarte populara. Dusa la extrem aceasta idee simpla a condus la teoria disparitiei speciei prin foamete datorita inmultirii populatiei umane dincolo de limita suportabilitatii planetei, inmultire care ipotetic ar epuiza resursele disponibile si ar lasa omenirea fara un chior (sau, ca sa ne gandim altfel, mai optimist, ar duce la limitarea cuantumului populatiei datorita epuizarii resurselor planetei). La baza acestei teorii se afla un om care a judecat simplist niste situatii care i-au fost la indemana si a generalizat consecintele acelor situatii la scara societatii, fara sa tina cont de alte aspecte complexe ale problemei. Este vorba Thomas Robert Malthus un englez care a trait in jur de 1800 si care a fost activ in mediul bisericesc (cum altfel?) devenind cunoscut pentru teoriile sale privind dinamica populatiei si consecintele economice ale acesteia. Ideea sa de baza, foarte simpla de altfel, este ca populatia creste in progresie geometrica, resursele de hrana cresc in progresie aritmetica, ca urmare nevoile oamenilor vor depasi rapid resursele de hrana si specia noastra va muri de foame! Hocus, Pocus, uite teoria! Partea amuzanta este ca pe cat de absurda pare aceasta teorie, judecata impartial, esenta sa nu poate fi nici complet validata, nici complet invalidata, desi se bazeaza pe ipoteze flagrant eronate, asa ca o sa trecem sub tacerea acest aspect, insistand insa asupra faptului ca datorita simplitatii sale, aceasta idee a ajuns foarte repede sa fie exploatata in interesul sau de mediul politic de stanga care a gasit aici o portita catre o inepuizabila sursa de bani nemunciti (pentru ei, sa ne intelegem bine). Inainte de a trece mai departe trebuie sa notam faptul ca, fiind cleric, probabil ca Malhus nu si-a batut prea mult capul cu fundamentul acestei teorii, desi a facut mai multe revizii asupra lucrarii originale ca sa raspunda criticilor si observatiilor facute, si de ce nu, evolutiilor propriilor sale idei. Cred ca popularitatea teoriei acestui englez se datoreaza in special faptului ca au existat evenimente localizate in timp si spatiu care au confirmat rapid (in timpul vietii sale) parti ale acestei teorii, cel mai notabil eveniment fiind Marea Foamete Irlandeza, eveniment care a avut loc, daca nu ma insel, candva in copilaria/tineretea sa, inaintea publicarii teoriilor sale. Aceasta confirmare nu tine insa seama de natura incidentului, luand in calcul numai efectele sale (aprox 1 milion morti, 1 milion emigrati) datorita lipsei hranei, fara sa tina seama ca foametea a fost in special de natura politica, religia si guvernul jucand un rol important in declansarea crizei, atat religia cat si guvernul urmand propria agenda, agenda care probabil avea pe prima pagina micsorarea drastica a populatiei irlandeze. De ce sa o micsoreze? Pai, stiti, chestiuni rasiale si religioase (cunoscuta problema cu catolicii irlandezi). Ha, ha! Ca urmare teoria parea confirmata cu ajutorul larg al factorilor care aveau interesul ca ea sa fie confirmata. Chiar si astazi, aceeasi factori o tin in viata, fara sa tina seama ca in realitate, astazi de exemplu, mor de foame mult mai putini oamei decat acum 100, 200 sau 500 de ani. De altfel, la orice moment istoric apropiat am lua in calcul, exista exemple care contrazic direct aceasta teorie, exemple care vin sub forma comunitatilor mari de oameni de prin China si India care traiesc din exploatarea resurselor limitate ale terenului pe care il au in posesie si care este capabil sa sustina densitati mult mai mari ale populatiei decat terenurile din Anglia sau Irlanda din timpurile in care aceasta teorie se nastea si se populariza. Un factor care nu a fost luat in seama in nici un fel de catre Malthus a fost dinamica stiintei si tehnologiei, si nu trebuie sa ne mire acest lucru, deoarece, asa cum am spus deja, lucrurile complicate nu intre insfera de interes a oamenilor prosti. Prin oameni prosti nu ma refer la Malthus ci la politicienii care au imbratisat teoria sa si la cetatenii care isi ghideaza drumul vietii dupa idei nesustinute stiintific. Daca aceasta teorie ar fi incercat sa includa aspecte ale evolutiei tehnologice, sa spunem, macar in agricultura, activitatea care a fost luata in calcul atunci cand teoria a fost conceputa, atunci ar fi devenit dintr-odata complexa si si-ar fi pierdut logica sociala, devenind neatractiva pentru marele public. Mai mult decat atat, viitorul pare sa aduca noi ramuri industriale in sprijinul hranirii populatiei, facand aceasta teorie demodata, cu toata popularitatea de care se bucura. Un alt aspect de care sustinatorii acestei teorii nu tin seama este acela ca rezultatul productiei de tip intensiv care se practica acum in agricultura a depasit deja cu mult nevoile populatiei pe care acea agricultura trebuia sa o sustina, o mare parte din mancarea rezultata fiind acum exportata de producator pe alte meleaguri unde este mai mare nevoie de ea sau pur si simplu se arunca pentru ca se strica, populatia nereusind sa o consume. Iarasi, exista factori care limiteaza cresterea popultiei mai repede decat o face foametea, de exemplu bolile sau razboaiele, factori despre a caror acutizare teoria mentionata nu pomeneste nimic, dar care au dus la randul lor la nasterea unor alte teorii, la fel de “bine” fundamentate dar la fel de populare.

Asa cum spuneam la inceput, ideile simple prind repede, si cand un eveniment pare sa le confirme ele raman in constiinta populara pentru totdeauna. Pe cei mai multi sustinatorii inversunati ai uneia sau alteia dintre teorii nici nu ii intereseaza daca teoria respectiva este sau nu fundamentata, nici nu isi pun astfel de probleme, nu gandesc atat de departe, pur si simplu efortul intelectual pe care il fac vorbind nu le mai permite sa mai si rationeze. Din nefericire impotriva acestui tip de boala nu exista leac.

Despre ideile simple ale oamenilor de tot felul 5.00/5 (100.00%) 1 vote

Share...Email this to someoneShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPrint this page

Leave a Reply