Dictatura

Salbaticie in inima Europei! (2)

Presa internationala de ieri si de azi s-a concentrat sa exploateze la maximum tragedia suferita de Franta, tara ce a pierdut, intr-un singur eveniment tragic, pe langa persoane publice de mare valoare, profesionisti ai libertatii cuvantului, luptatori in prima linie a democratiei, si o parte din demnitatea sa de tara, din identitatea ei de natiune. Daca oficialii s-au grabit sa condamne “vehement” barbarismul si in mod specific pe cei trei “dezechilibrati”, fara a pomeni in nici un fel cauzele situatiei create, au aparut imediat pe retelele sociale grupuri de persoane care au incriminat redactia Charlie Hebdo, ba chiar ziare cu pretentii (Financial Times) au publicat articole care ating demnitatea redactiei Charlie Hebdo si a celor care au murit pentru niste idei nevinovate. Si unii si altii nu fac decat sa ceea ce sunt capabili sa faca, la limita competentei si inteligentei lor, dar despre politicienii care s-au oferit sa recompenseze pe atacatori cu sume de bani generoase, care au comentat favorabil atacul, sau care au profitat de eveniment ca sa avertizeze lumea civiliata ca ar fi bine sa actioneze mai ferm pentru limitarea libertatii cuvantului, parerea mea este ca ar trebui judecati in aceeasi boxa cu cei trei atacatori. Este prea tarziu pentru clementa si in lipsa actiunii decisive a statelor civilizate noi, cetatenii cinstiti, obisnuiti, vom avea in continuare de suferit din cauza “dezechilibratilor” religiosi. Presa internationala a minimizat pana la disparitie rolul religiei in comiterea atacului terorist! De ce? Nu se stie, probabil in incercarea de a distrage atentia publica de la fondul problemei, dar daca citim presa internationala (in special cea britanica, dar aproape in egala masura si cea franceza), referirile religioase au fost cu dibacie indepartate din continutul articolelor publicate, cuvinte cu origine religioasa ca islamist, mahomedan, jihadist sunt aproape inexistente, desi atacatorii au declarat clar ca fondul problemei este religios, razbunarea Profetului. In fine, nu trebuie sa credem ca religia islamica ar fi problema, acum e la moda Islamul, la anul cine stie ce alta religie vor adopta fanaticii religiosi sau cine stie ce grup religios va incepe sa promoveze o alta enormitate. Problema este religia in sine, religia de orice fel, spalarea de creiere care se face prin intermediul religiei si suportul pe care statul se incapataneaza sa il acorde acestor grupuri de redusi mintal. Nu poti sa concepi un stat modern, presupus laic prin constitutie, care acorda fonduri, spatii, personalitate si sustinere, unor persoane, multe, care cred cu tarie concepte religioase la moda, care isi dedica viata, care isi ghideaza existenta, pe ideea realitatea ipotetica a unor persoane de origine supranaturala, omnipotente si omnisciente, care ar exista pe undeva printre nori, mai “sus” decat vedem noi, dincolo de “ceea ce ne este dat” sa intelegem. Si totusi toate statele europene acorda fonduri importante pentru dezvoltarea ideilor si credintelor religioase! Ba mai mult, unul dintre fundamentele statelor din Europa, este libertatea credintei, adica a acelei actiuni concrete a unei minoritati (?) umane care in loc sa gandeasca, se roaga, in loc sa invete, asculta slujbe si in loc sa isi asume demnitatea de cetatean ingenuncheaza in lacase de cult, cam ca prin Evul Mediu. Cat timp aberatiile religioase vor tine agenda guvernelor lumii, cat timp se vor mai cladi catedrale si moschei, temple si sinagogi, societatea contemporana va ramane divizata si atacuri de genul celor de la WTC sau de la Charlie Hebdo vor exista, ba mai mult se vor indesi si intensifica in cruzime si in consecinte. Evolutia tehnologica, aceasta minunata aventura pe care societatea noastra o traieste, condusa de oameni minunati, rationali, posesori de gandire stiintifica si spirit analitic, favorizeaza aceste scursuri ale societatii, nespalatii, cum ii numea un coleg de-al meu, animalele care isi au locul in pesterile din care i-a scos civilizatia Europeana, facilitandu-le accesul la informatie, la unelte pe care un om civilizat le-ar folosi spre binele lui si al semenilor lui, dar pe care un monstru fara creier, imbatat de ideea vietii de apoi fara sfarsit, de Raiuri si alte aiureli, le foloseste pentru a raspandi teroarea ideologica, pentru a-si impune ideile primitive, imbecilitatea fara margini.

Si in timpul asta politicienii ce fac? Isi declama “socul”, “oroarea”, “indignarea”. Ceva bun? Niciodata. Aceasta clasa politica europeana care n-ar fi in stare sa isi castige singura paine cea de toate zilele nu face nimic, mai mult actioneaza cu viclenie si rea vointa pentru sporirea problemelor noastre, pentru dezbinarea natiunilor, pentru handicaparea cetatenilor. Rusine tie, clasa politica, in curand vei culege ceea ce ai semanat!