Comunism

Realitatea va contrazice tovarasi!

Grecii au fost mai mult sau mai putin surprinzatori la ultimele alegeri, alegand bineinteles ceea ce era mai rau, aducand la putere un partid extremist, culmea, un partid de extrema stanga. In buna traditie a partidelor de stanga, seful partidului a preluat imediat sefia guvernului si a adus in guvernul tarii tot felul de marxisti cu mare dragoste pentru Rusia. Stau si ma intreb daca nu cumva ar fi fost mai bine pentru Grecia sa emigreze votantii comunisti in Rusia sau in Korea de Nord, dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Ca orice partid de stanga, Syriza a castigat pe mana celor mai putin inteligenti membri ai societatii, cei mai saraci si cei mai obedienti, cu participarea larga a marii mase de bugetari si a unei parti din intelectualitatea alienata. Asta nu este o surpriza, dar promisiunile pe care au putut sa le creada sunt de-a dreptul halucinante. Alexis Tsipras liderul partidului Syriza a promis ca va aduce la un sfarsit “umilinta si durerea”, fara a preciza exact cam care ar fi acelea, dar insistand asupra faptului ca va negocia cumva, nu a explicat exact cum, reducerea indatoririi tarii, cu un procent ambitios, cincizeci la suta, terminand in acelasi timp cu perioada de austeritate bugetara. Ca intotdeauna pentru partidele de stanga, la inceput promisiunile sunt naucitoare, optimismul prostesc capata cote maxime, prostimea e in delir, insa tare mi-e teama ca, asa cum se intampla de obicei, promisiunile raman promisiuni, socialistii ajunsi la putere se vor imbogati rapid si cetatenii vor saraci la fel de rapid. Nu e intamplator ca din bancile grecesti au disparut rapid bani retrasi masiv de popor, se pare ca o anumita parte a grecilor e inca lucida si stie la ce sa se astepte. Pacat ca nu (mai) au nici o putere. Liderii europeni nu vor accepta niciodata reducerea datoriilor Greciei cu cincizeci la suta batand din palme. Deja cativa dintre acestia s-au exprimat destul de clar in aceasta privinta, dar nu trebuie subestimata totusi dorinta socialistilor din intreaga Europa de a face din batranul continent continentul rosu. Probabil ca speranta Europei este acum indreptata catre Germania, tara care a raspuns destul de clar ca nu este dispusa sa acorde clementa prea mare guvernului grec, guvern care, imediat dupa trecerea entuziasmului prostesc se va gasi intr-o situatie de presiune interna, poate chiar mai mare decat cea externa. Foarte interesant va fi ce va face guvernul grec in aceasta situatie. Va scoate Grecia din zona euro? Va reporni cumva motoarele economiei Grecesti? Care economie nu e clar, turismul nu se va relansa cu un guvern marxist-comunist la putere, comertul nici atat. Cel mai probabil situatia se va inrautati, asa cum spuneam in titlu, realitatea ii va contrazice pe tovarasi, ca intotdeauna!

UE

Cei sapte ani de acasa (2)

O foarte interesanta observatie, punctata la inceputul de ieri al acestui articol, este ca oficialii europeni, pe langa lipsa de bun simt manifestata fata de cetatean, dau dovada ca nu invata nimic din experienta altor state, si nici macar din propria istorie. Sa privim un pic in gradina altora. Venezuela, Iran si Argentina sunt tarile cu cele mai mari rate ale inflatiei din lume, inflatie care in unii ani recenti a depasit uneori si 100%. Vi se pare ca au o economie solida, vi se pare ca inflatia a ajutat cresterea economica, a stimulat investitiile, sau ca cetatenii acestor state o duc foare bine? Nu? Oficialilor europeni asa li se pare, si se pare ca vor sa aduca situatia de acolo si aici, altfel nu se explica actiunile lor. Dar sa privim si in propria noastra istorie. Intre 1991 si 1993 Romania a beneficiat de o inflatie galopanta, inflatie exprimata cu trei cifre, inflatie care a ajuns pana foarte aproape de 300% pe an. Am trait cu totii ororile acelei perioade, cu exceptia notabila a celor care au generat inflatia si care s-au imbogatit pe seama prostiei noastre. Va aduc aminte ca salariile acelei perioade nu ajungeau niciodata din urma preturile si ca tot ceea ce aveam in posesie se devaloriza cu fiecare zi. Nu imi aduc aminte de vreo investitie majora in economia acelor vremuri (in afara catorva firme de comert) ba chiar imi aduc aminte de falimentele rasunatoare ale unor foarte profitabile obiective economice lasate de epoca Ceausescu. Se pare ca sefii BCE sunt orbi, surzi si nebuni. O inflatie mare, de fapt ma exprim gresit, nici mare si nici mica, de nici un fel, inflatia nu incurajeaza cererea (consumul) si nici productia. Inflatia nu incurajeaza cererea deoarece oamenii nu pot cheltui bani pe lucruri care nu le trebuie, practic cheltuielile fiind reduse la minimul necesar suprvietuirii, si inflatia nu incurajeaza productia, deoarece valoarea efectiva a produsului finit nu acopera valoarea efectiva a materialelor si manoperei. Nu o sa vedeti vreun investitor care sa investeasca pe perioade de inflatie, deoarece nu are garantia obtinerii unui profit, nu are nici macar garantia palpabilitatii, certitudinii, investitiei sale. Si totusi politicienii europeni calca pedala inflatiei. Fascinant! Inconjurati de mituri au reusit sa confectioneze o religie economica care nu are nici o legatura cu realitatea si care, ca orice religie pana la urma face oamenii sa sufere si preotii sa se imbogateasca. Cat de buni ar fi cei sapte ani de acasa pentru acesti oameni, dar cat de buni ar fi in special pentru noi cetatenii ca ei sa aiba cei sapte ani de acasa!

In fine, sa ne imaginam un pic ce se va intampla, ca sa vedem la ce ne putem astepta. Ei bine, pentru un cetatean al zonei euro, adica un cetatean care isi primeste salariul in euro, care cumpara si vinde pe euro, lucrurile sunt destul de clare. Pe scurt, o sa inceapa sa perceapa o scadere a nivelului de trai, o atitudine speculativa pe pietele financiare si modificarea repartitiei veniturilor in societate. Asta numai daca inflatia va fi suficient de mare, ceea ce probabil ca nu va fi cazul. Daca inflatia va fi in tinta BCE nu va percepe nimic, dar in timp va constata ca promisa relansare economica, evolutia pozitiva pe care o astepta intarzie sa apara si ca politicienii europeni pregatesc alte masuri la fel de eficiente, menite sa ii imbogateasca tot pe ei. Daca insa suntem in Romania, tara in care nu avem sansa sa fim platiti in euro si nici sa cheltuim direct euro, lucrurile vor fi un pic diferite. Ca cetateni suntem in situatia precara in care veniturile noastre sunt in lei dar guvernul nostru se raporteaza la euro pentru orice necesitate ar avea. Pentru noi efectele vor fi diferite de la om la om in functie de situatia in care se afla fiecare. Cei care au o situatie economica stabila, care au economii in banci si care lucreaza la stat nu vor simti in nici un fel efectele inflatiei. Toti ceilalti probabil ca da. Cea mai rea situatie o vor avea cei cu credite in lei, acestia vor percepe o crestere a ratei, datorita deprecierii euro fata de leu. Probabil insa ca aceasta crestere a leului va fi mica deoarece economia romaneasca este oarecum integrata in economia europeana si leul va urma tendinta euro. Lucrurile se vor deteriora cu siguranta si pentru cei care fac exporturi, acestia fiind practic cei care aduc euro in tara si care inca mai reusesc sa mentina o economie competitiva. Un leu puternic ii va impiedica sa isi produca ceea ce au de exportat si evident, economia romaneasca in loc sa se “relanseze” va incetini si mai mult. Si lucrurile nu se opresc aici. Cei care au credite in franci sau dolari vor constata ca aceste monezi se vor scumpi si mai mult, ca ratele al banci vor creste si ca leul, acum in apreciere fata de euro, devine din ce in ce mai slab fata de dolar si fata de francul elvetian. Pai si atunci, de ce atatea minciuni, de ce aceste furturi din buzunarul nostru. Pentru ca cei ce le initiaza nu au cei sapte ani de acasa, de aia.

Acum cineva poate sa zica “Hooo nebunule, e vorba de inflatie mica, care e mai buna decat inflatia mare si care e mult mai buna decat deflatia”. Ei bine, da si nu. Probabil ca inflatia va fi mica, deci efectele vor fi mici, dar ele nu vor fi neglijabile, cine isi inchipuie ca lucrurile vor fi asa cum povestesc sefii BCE este cel putin naiv. Pe mine ma intereseaza lucrurile din punctul de vedere al cetateanului, nici nu imi pasa de punctul de vedere al guvernului. Cetateanul nu profita de pe urma inflatiei si din acest punct de vedere el se afla in conflict cu politica economica europeana. Cetateanului i-ar fi bine cu o deflatie mica, si ca sa terminam odata pentru totdeauna cu aprecierile cantitative, orice fenomen extrem in economie este daunator, asa cum, intr-adevar o deflatie mare ar fi la fel de dezastruoasa ca si o inflatie mare. Dar aceste lucruri nu pot fi explicate celor care nu au cei sapte ani de acasa, asa ca functionarii BCE nu vor intelege asta niciodata.

UE

Cei sapte ani de acasa (1)

Unui copil ii cerem sa aiba cei sapte ani de acasa, intelegand prin acesti cei sapte ani de acasa un nivel de educatie corespunzator integrarii in societate. Cu alte cuvinte ne dorim de la un copil sa nu minta, sa nu fure, sa fie respectuos cu cei din jur, sa asculte ceea ce i se spune si sa coopereze cu factorii de raspundere din jurul sau. Poporul roman, in infinita sa intelepciune, considera acesti cei sapte ani de acasa un minim necesar pentru integrarea sociala a noului cetatean care se va forma din acel biet copil. Bun, si daca fata de copii avem cerinte si asteptari atat de inalte, de ce nu avem si fata de adulti cerinte si asteptari la fel de insemnate? Si la fel de inteesant, copiii de la care s-a cerut atat de mult de ce nu au evoluat in niste adulti care sa nu minta, sa nu fure si altele asemenea?

Adultii care au ajuns in conducerea Bancii Centrale Europene sunt departe de a avea cei sapte ani de acasa, pur si simplu cred ca un copil bine crescut aflat la conducerea acelei institutii ar face treaba mai buna decat “oficialii europeni”. Banca Centrala Europeana a hotarat sa stimuleze inflatia. Desi noi credem ca este o idee foarte proasta, nu putem face nimic in acest sens, se va intampla. In prima faza Banca Centrala Europeana va cumpara obligatiuni de stat sau private incepand din luna martie a acestui an si pana in toamna anului viitor, in valoare totala de o mie o suta de miliarde de euro. Daca planul lor nebunesc nu da roadele pe care ei se asteapta sa le dea ei sunt hotarati sa persiste in greseala si sa mai “tipareasca” inca cel putin doua mii de miliarde de euro, sau oricat o fi nevoie, pana cand se va intampla ceva, nu se stie exact ce, dar stiti cum se spune, “sau crapa samarul, sau moare magarul”. Si aici vine motivul pentru care am inceput acest articol cu cei sapte ani de acasa. Acesti oameni fura si mint cu buna stiinta si in vazul tuturor. Fura din banii nostri ai tuturor, justificandu-si actiunile printr-un scop dubios si mint indulcind minciuna pe baza inculturii economice a cetateanului de rand. Am surpriza sa constat ca o mare parte a populatiei are ceva aprobator de spus pe tema stimularii inflatiei prin masurile BCE, desi habar nu are despre ce vorbeste, nu au participat la vreun curs de economie in viata lor iar daca au participat, nu au inteles nimic, nu au aprofundat notiunile economice si nu inteleg cum functioneaza fenomenele economice. Ca urmare o mare parte a populatiei este captiva unui model ideologic de natura economica care este profund gresit, nu pentru ca asa sustin eu (de fapt nu eu) ci pentru ca acest model nu este sustinut nici de realitate si nici de vreun model de gandire logica. Daca ati observat sau nu, oricat de dezastruoase ar fi consecintele actiunilor luate de guvern sau de banca centrala, prin analiza faptelor deja consumate ei demonstreaza ca actiunile lor au fost corecte, numai ca economia nu a fost in stare sa inteleaga genialitatea actiunilor lor si sa se conformeze. Asta nu e model economic, nu e model de gandire, e sarlatanie. O sarlatanie sustinuta de sarlatani, care mint si fura, caci asta face un sarlatan. Clar, adulti fara cei sapte ani de acasa.

Asa cum spuneam si cu alte ocazii, ideea stimularii infaltiei, in afara de minciuna si hotia pe care le contine, nu este complet prosteasca. Ea se bazeaza din nefericire insa pe o alta minciuna, pe mitul statului agent economic, dar contine si un sambure de adevar, adevar necesar oricarei minciuni, adevar fara de care minciuna nu ar capata popularitate. Adevarul este ca productia economica este stimulata de cerere si ca cheltuielile beneficiarului final se constituie ca stimulent pentru producator. Cu alte cuvinte cerere mare productie mare, cheltuieli mari productie incurajata. Daca aceste aspecte sunt adevarate in cazul productiei de bunuri si activitatilor conexe (desfacere, transport, comert etc) nu isi mentin valoarea de adevar in cazul ansamblului economiei si cu certitudine devin minciuni in cazul guvernului si a bancilor centrale. Cu alte cuvinte cererea guvernului (banii cheltuiti de guverne) nu aduce productie mai mare (economie mai viguroasa) si stimulentele financiare (banii tipariti de banca centrala) nu incurajeaza productia (economia). As putea spune chiar ca din contra. Bineinteles, statul si banca centrala se afla oricum la baza situatiei in care ne gasim acum. Nu se mai produce pentru ca s-a pus prea mult accentul pe comert si operatiuni financiare, nu mai merge economia pentru ca guvernul a ridicat bariere in fata muncii si nu mai circula banii pentru ca impozitele creeaza hemoragie monetara in buzunarele patronilor si prin intermediul acestora direct in buzunarele poporului (populatiei cum le place guvernantilor sa spuna cu dispret, facand clar o distinctie intre ei si omul de rand). Nicicand guvernele nu au fost mai oarbe in fata efectelor economice pe care le provoaca deciziile lor, si nicicand comportamentul lor nu a fost mai prostesc fata de calea pe care ar trebui sa o urmeze, fapte care, luate impreuna, ne fac sa ne gandim ca probabil viitorul nu va mai fi niciodata roz. Ideea persistarii in greseala este surprinzatoare, asa cum spuneam, oficialii BCE declarand de la inceput, fara nici o umbra de indoiala, ca isi vor urma programul de tiparit bani pana cand ceva se va intampla. Persistenta in greseala este apanajul prostului, dar prostii nu ar trebui sa ajunga in conducerea institutiilor europene. Dar unii prosti, chiar retardati din punct de vedere medical, au bun simt, ceva care ii face sa isi controleze comportamentul. Acesti oameni, oameni importanti din conducerea institutiilor europene, nu au. Nu au pentru ca nu au fost educati si nici instruiti corespunzator. Si atunci unde sunt cei sapte ani de acasa ai acestor oameni?

— va continua —

6 lucruri referitoare la inflatie in Romania anului 2015

1. Inflatia potrivit definitiei este fenomenul specific perioadelor de criză economică, constand in deprecierea banilor aflați în circulație ca urmare fie a emiterii unei mase banesti peste nevoile reale ale circulației, fie a reducerii volumului productiei si circulatiei marfurilor, fapt care duce la scaderea puterii de cumparare a banilor.

2. Cea mai drastica metoda de combatere a inflatiei este deflatia si anume fenomenul prin care se reduce masa monetara aflata in circulație, in scopul diminuării cererii de consum.

3. In Romania BNR guverneaza acest fenomen in functie de IPC (indicele preturilor de consum). Tinta de inflație a BNR, calculata in funcție de IPC variaza de la an la an si aproape niciodata nu este atinsa sau estimata corect.

4.Dimensiunea cheltuelilor ocazionate cu administrarea Romaniei influenteaza in mod direct rata infatiei. Ca urmare cheltueli administrative mai mari inseamna crestera impozitarii directe si indirecte care duce la amplificarea fenomenului de inflatie.

5. Exemple referitoare la impozitarea indirecta ce face ca inflatia sa creasca si implicit sa sufoce populatia le intalnim la tot pasul: TVA-ul (24%!!!!), acize carburanti (aprox. 50%), taxa de prima inmatriculare si tot asa, ele ignora capacitatea de contributie a cumparatorului si, deci, contin un element de inechitate sociala.

6. La impozitarea directa lucrurile se schimba referitor la inechitatea sociala si anume impozitul variaza in functie de veniturile si proprietatie contribuabilului pe principiul cel bogat plateste mai mult. Deci prin urmare indiferent de natura impozitarii “comuniste sau capitaliste” un pas in a stopa inflatia trebuie facut de guvernantii nostri si anume sa mai stranga si dansii cureaua ca Romania nu isi permite asa o administrare de lux faraonica!

Bani

Hai sa dati mana cu mana

Banca Centrala Europeana vrea sa “relanseze” inflatia, pentru ca, asa cum spune seful BCE, Mario Draghi, scopul bancii centrale este acela de a evita o “spirala deflationista” in Europa. Trecem peste enormitatea acestei idei, ca si peste faptul ca intreaga presa, indiferent de orientarea sa a tacut malc referitor la consecintele negative ale actelor iresponsabile ale saltimbancilor politici europeni, sperand, probabil, ca o farama infima din cele o mie o suta de miliarde de euro vor ajunge si prin buzunarele societatii comerciale care ii pastoreste. E adevarat, probabil ca o mana de euro vor intra si in buzunarele lor, problema este ca vor fi furati din buzunarele noastre, aspect pe care seful BCE nu ezitat sa il treaca sub tacere. De fapt, Mario Draghi se uita in ochii nostri si ne spune ca e bine sa platim preturi mari, ca e bine sa ni se devalorizeze depozitele bancare, ca e bine ca proprietatile noastre sa valoreze din ce in ce mai putin. Atata tupeu si nerusinare eu personal nu am mai intalnit, politicianul european depaseste cu mult politicianul roman, care depaseste cu mult, el singur, intreaga comunitate de tupeisti din Romania. Si pentru ce? Seful Bancii Centrale Europene evita sa ne spuna. Bine, spune el ceva cuvinte sforaitoare, fara nici o legatura cu realitatea, dar cum nimeni nu il crede, trebuie sa cautam motivatia lui in alta parte. In primul rand trebuie sa nu mai cascam gura la ce spune seful BCE si sa gandim cu creierele noastre. In primul rand nu exista nici o relatie benefica intre inflatie si economia reala. Am mai discutat despre acest aspect, am comentat in multiple randuri pe marginea inflatiei, deflatiei si altor concepte de acest gen. Inflatia este atributul bancii centrale. Ea nu exista daca banca centrala nu emite moneda, nu exista daca cantitatea de bani din economia reala este constanta, deoarece economia reala nu produce moneda, ea aduce valoare in lumea reala, ca de aia este economie reala. Economia in care inflatia este un lucru bun este economia mediului financiar, economie care nu produce nimic palpabil dar are o influenta covarsitoare asupra mediului nostru de schimb, asupra banului. Acest lucru bun pentru “economia financiara” se traduce insa in economia reala in cateva lucruri foarte rele, cum ar fi contracte preferentiale cu statul (acele contracte din care isi fac politicienii averile), investitii hazardate (acel tip de investitii care irosesc capitalul firmelor), credite contractate numai pentru ca se poate (acele credite care nu se mai pot rambursa atunci cand variaza brusc cursul de schimb), oameni angajati impulsiv (acea parte a fortei de munca care se afla intr-un fel de somaj perpetuu) iar pentru omul de rand inseamna preturi mai mari si venituri mai mici. Nu este de mirare faptul ca cetateanul de rand nu este prieten cu inflatia, dar trebuie notat faptul ca marile averi din Romania s-au creat numai pe baza inflatiei galopante de dupa revolutie, pe schema “iau un imprumut, il bag in imobiliare si inapoi platesc mai nimic inapoi”. In acest sens politicienii arata ca au un dispret total pentru economia reala si, de ce nu, ne duce cu gandul ca poate economia reala este demodata, ca poate viitorul comunist pe care si-l doresc socialistii europeni va dovedi ca banul se poate plimba si fara suport real, ca poate ca in viitor vom putea manca fara sa muncim, vom putea sa schimbam bunuri fara sa ne pese de valoarea lor. Pana una alta insa traim intr-o lume in care valoarea banului este data de ansamblul masei monetare, asa ca orice bun fizic este judecat prin prisma acestei valori fictive. Deci trebuie sa facem tot posibilul sa ne ferim de politicienii care incearca sa ne fure din buzunare prin toate mijloacele pe care le au la indemana. Mario Draghi sustine sus si tare ca masurile luate de el vor scoate economia din criza, dar in realitate nu vor face decat sa permanentizeze criza, sa rostogoleasca un tavalug pe care deocamdata il sustinem noi cetatenii, dar, ganditi-va bine, va veni ziua cand noi nu il vom mai putea sustine si atunci acest tavalug se va prabusi fix pe picioarele celui care trage de el. Rabdare, nimic nu e batut in cuie, evolutia isi vede de treaba ei si, cum se spune, cine rade la urma rade mai bine!

Bani

Alice in tara prostilor

Pe masura ce amintirea “atentatelor teroriste” de pe taramuri europene se stinge incet-incet in constiinta populara apar noi subiecte care de care mai interesante. Ar fi bineinteles subiectul halucinant al “relansarii inflatiei” in zona euro, subiect pe care il las colegilor mei pentru o alta data si, de ultima ora, subiectul dobanzilor depozitelor, subiect pe care as vrea sa il ating pe scurt in articolul de fata. O minima idee despre subiect puteti sa va faceti aici: http://www.mediafax.ro/economic/tot-mai-multe-banci-elvetiene-cer-dobanzi-clientilor-pentru-depozitele-in-franci-13781453. Pe scurt, cateva banci elvetiene, banci importante dealtfel, au inceput sa ceara clientilor dobanda pentru depozitele
(poate si altfel de conturi?) in franci, pe fondul unor masuri luate de Banca Centrala elvetiana si in contextul actiunilor haotice anuntate de Banca Centrala Europeana. De la inceput trebuie precizat ca intr-adevar, dintr-un anumit punct de vedere, masurile anuntate erau de asteptat si pana la un oarecare punct normale in logica ilogica a institutiilor europene. Dar acest punct de vedere, foarte placut politicianului european, agreat de economistii din mediul bancar, este pur si simplu aberant fata de scopul intregului esafodaj social. Scopul acestui esafodaj este binele cetateanului, prosperitatea sa. Scopul acesta nu include in nici un fel bani nemeritati pentru politicieni si firmele apropiate lor, nu include bani din impozitele platite de populatie care sa fie aruncate pe fereastra, nu include preturi mari si venituri mici pentru cei ce muncesc si nici ajutoare fara limita pentru cei care nu muncesc. Bancile elvetiene, ca si bancile din orice parte a lumii sunt in esenta asociatii, intreprinderi, daca vreti, cu scop unic profitul. Dar profitul bancilor este profund legat de profitul cetateanului care isi lasa banii in banca. Daca cetateanul nu este multumit de profitul sau, profit vazut ca beneficiu, ca satisfactie personala a deponentului, atunci cetateanul se orienteaza care alte orizonturi cu banii sai si banca va ramane cu buza umflata. Banca elvetiana nu este proasta, stie si ea asta. Asa ca masurile acestea halucinante se aplica cu precadere unui client captiv, unui client caruia mutarea banilor dintr-o parte in alta i-ar crea un disconfort mai mare decat pastrarea depozitului asa cum este el in momentul de fata. Insa cu siguranta ca exista o limita pentru acest tip de nesimtire, pentru aceasta sfidare masiva a cetateanului, sa vedem daca bancile vor sesiza pragul si vor sti cand sa se opreasca. Lucruri interesante viitorul va aduce!

Gandire

Cu totii gandim diferit. Din nefericire!

Exista oameni si oameni, cu totii gandesc si toti se exprima intr-un fel sau altul. Unii gandesc mai rapid, dau raspunsuri mai repede si par sa se adapteze mai usor la situatiile fragile care le ies in cale, altii analizeaza mai mult si isi gasesc alte cai pentru a domina situatiile neplacute. In mod evident, ar fi ideal ca fiecare dintre noi sa incerce sa isi disciplineze mintea pentru a percepe realitatea prin prisma experientelor anterioare, sa se bazeze pe calcule si experimente pentru a determina calea corecta de urmat si sa incerce sa isi bazeze deciziile mai mult pe rezultatele analizelelor efectuate si mai putin pe impulsuri, sentimente si prejudecati. Din nefericire nici macar cinci la suta din populatie nu procedeaza asa, deoarece gandirea logica, rationamentul de tip stiintific, sunt rezultatul unui antrenament sustinut, efectuat staruitor pentru multi ani, de preferat in copilaria subiectului, sau in zorii tineretii. Gandirea impulsiva, fara rationament, bazata pe reactii si sentimente este foarte buna, a fost principalul mod de gandire de-a lungul evolutiei omului, si probabil ne va ramane specifica pentru multa vreme. Daca la inceputurile umanitatii era foarte folositoare, deoarece nu poti sa te apuci sa elaborezi scenarii fanteziste cand te alearga leul, gandirea “fulger” nu mai poate sustine complexitatea societatii pe care omul a reusit sa o construiasca, si acest lucru se vede, se observa la tot pasul. Nu cred ca schimbarea modului de gandire va incepe de la varful societatii, dar cred cu tarie ca orice om este capabil sa gandeasca rational daca i se ofera ocazia. Atata numai ca trebuie sa se antreneze un pic, de preferat in copilarie, odata si bine pentru toata viata.

UE

Probleme la prima adiere!

Pentru cei ce sunt preocupati, sau, sa zicem, pasionati de evolutia problemelor politice si sociale din Europa, tarile vestice, mai dezvoltate, mai bogate, afiseaza de mai multa vreme un fel de balci de prost gust, cu scene pline de prosti si lipsite de umor sau de orice sclipire de bun simt. In fata scenei, in sala, pe locurile din fata, stau propriile popoare care urmaresc cu gura cascata si crescanda uimire si neincredere evolutia celor pe care i-au creditat multi ani la rand cu voturile lor. Mai in spate stau celelalte popoare europene care mai fluiera din cand in cand si se inghiontesc cautand cu privirea drumul spre iesire. Franta, Regatul Unit si Germania ofera spectacole dintre cele mai triste, dar astazi vorbim de Franta. Primul ministru al acestei frumoase tari, Manuel Valls, ministru de interne in trecut, membru al Partidului Socialist (cum altfel?) a fost protagonistul unei iesiri tragice pe scena de care vorbeam mai devreme, cu un scop incert, dar cu un rezultat clar, dezamagirea si enervarea electoratului. Un articol despre declaratiile lui de azi poate fi citit aici: http://www.lefigaro.fr/politique/le-scan/citations/2015/01/20/25002-20150120ARTFIG00212-valls-releve-a-nouveau-l-existence-un-apartheid-territorial-social-et-ethnique.php. Declaratiile lui trebuie citite in contextul in care autoritatile de la Paris inabusa de cateva zile orice manifestatie contra islamului, fie ca ea se desfasoara in strada, fie ca este vorba de presa sau persoane private. Bineinteles, ca orice politician de stanga, Valls exprima niste idei foarte vehemente si categorice, dar cu care numai el este de acord. El si electoratul care l-a ales. Oricum, situatia este grava acolo si de fapt vina apartine in integralitatea sa politicilor de stanga duse de toate guvernele Frantei incepand cu anii 60-70, indiferent de culoarea partidului care le sustinea. Si totusi ideile exprimate de el nu sunt lipsite de consecinte pentru omul de rand, ci, din contra, vin parca sa puna gaz pe foc in loc sa incerce sa mai domoleasca focul pe care tot ei l-au creat. Printre randuri, acolo unde numai cei care se apleaca asupra contextului pot ajunge, Valls, le trimite un mesaj francezilor: Franta nu mai este a voastra, este a lor! Daca pana acum socialistii imparteau Franta cu toti negrii de parca ar fi mostenit-o de la ma-sa, acum le transmit un mesaj clar francezilor: labele jos de pe tara, le-am dat-o lor! Ca inca nu spun asta cu glas tare este evident din motive electorale, dar segregarea aruncata in spatele cetateanului francez nu inseamna decat un lucru: desegregarea se va face tot pe spatele cetateanului francez. Si desegregarea nu inseamna in cazul Frantei decat impartirea avutiei nationale pana cand cei segregati vor reusi sa o consume pe toata! Bineinteles, reactiile nu au inceput sa apara, la fel ca intr-un roman popular dar ieftin, reactia este pe masura declaratiilor si lucrurile se vor precipita si mai rau in loc sa se calmeze. Dar nici nu ne asteptam la ceva inteligent de la guvernul socialist francez, daca ar fi fost sa faca ceva destept ar fi facut pana acum. Oricum, dintre reactiile cetatenilor francezi la cuvantarea lui Valls, am retinut una, a unui cetatean care se declara venit in Franta dintr-o tara islamica si care, surpriza, acuza tot politicienii:
Valls comme tous les politiques se trompe ! Je suis né dans l’une de ces banlieues dont Valls parle par sous entendus ! J’y ai vécu de nombreuses années. A mon époque la cohabitation ne posait AUCUN problème ! A l’école il y avait des blancs, des noirs, des musulmans, des juifs, des cathos, des gitans, espagnols, italiens, portugais, etc, etc… sans que cela pose le moindre souci. Les parents arrivaient en France souhaitant trouver la paix, un travail, un logement. La plupart fuyaient leur pays d’origine à cause de la guerre ou de la misère. Mes meilleurs copains étaient de différentes origines mais tout le monde s’en moquait. Malheureusement tout a changé au début des années 80 et contrairement à ce que certains pourraient penser le changement est la faute des politiques. A mon époque, JAMAIS une communauté aurait osée demander des passe-droits comme cela est le cas aujourd’hui. Si ghettoïsation il y a, elle est due aux politiques, qui par laxisme, humanisme déplacé ou je ne sais quoi, ont laissé ce développer un climat malsain que nous auront bien du mal à effacer ! Le manque de courage des politiques est seul responsable de la situation. Aujourd’hui le “vivre ensemble” est quasiment impossible avec les jeunes générations ! L’intégration à la française est un lamentable fiasco dont les politiques sont responsables ! Alors les propos de Valls… Franchement il ferait mieux de bien réfléchir avant de faire de telles sorties !” Cititi articolul, e interesant exact prin ceea ce nu scrie. Cat mai raman inconstientii astia la putere?

Om al strazii

Cheltuieli mici, solutii mari!

In general exista o proportionalitate intre efortul investit si rezultatele obtinute si, ca o regula generala, nu trebuie sa ne asteptam la rezultate spectaculoase de la o activitate in care nu suntem dispusi sa investim suficient, timp si resurse. De asemenea, aproape la fel ca si in cazul legilor fizicii, transformarea resurselor in rezultate este supusa unor conditii de randament, care, desi nu se poate estima exact in cazul proceselor de natura sociala, este cel mai probabil subunitar, adica investim mai mult decat obtinem inapoi. Oricum, foarte diferit decat in cazul fizicii, in cazul proceselor de natura sociala, atunci si numai atunci cand toate conditiile sociale sunt indeplinite, cu o investitie mica, sau cel putin investind lucruri nu foarte pretuite intr-o anumita parte a societatii, putem obtine rezultate spectaculoase, respectiv lucruri foarte pretuite in alta parte a societatii. Acest transfer de valori dintr-o parte in alta a societatii se face, asadar, pe baza unor relatii de proportionalitate care nu au legatura cu dinamica valorii schimburilor de bunuri si servicii normale, si in plus poarta o uriasa incarcatura emotionala, incarcatura care ajunge sub forma de suport de natura intelectuala la cei care au nevoie de el.

Un subiect pe care l-am abordat in trecut intr-o serie de articole si care a ramas cu anumite aspecte neacoperite este lipsa acuta a functionalitatii unui adapost pentru anumite categorii de persoane. Astfel, in cazul persoanelor fara adapost, sau care detin un adapost care nu este adaptat nevoilor particulare ale persoanelor in cauza, problema acuta pe care acestea o au nu poate fi rezolvata prin eforturi personale, deoarece ceea ce le lipseste, banul, nu poate fi produs decat intr-o cantitate disproportionat de mica fata de valoarea de piata a unui adapost adaptat nevoilor lor generale. De asemenea, aceasta suma de bani care le lipseste nu poate fi transferata nici din visteria societatii, nu neaparat pentru ca poate societatea nu ar fi in stare sa o disponibilizeze la nevoie, ci pentru ca pe de o parte ar insemna efectiv mult mai mult decat ar avea nevoie persoana ce necesita ajutorul, iar pe de alta parte ar putea genera convulsii de natura economica acolo unde nu ne dorim acest lucru. O solutie mai rationala ar fi acordarea unui ajutor temporar din partea societatii, sub forma unui adapost care sa corespunda nevoilor neacoperite ale persoanei in cauza si numai particular acelor nevoi. Pe de o parte costul rezolvarii problemelor acute ale persoanei respective se reduce substantial si devine suportabil societatii iar pe de alta parte, pentru ca adapostul ii rezolva numai problema acuta de care persoana in cauza sufera, dar nu si problemele generale cu care acesta se confrunta, nu duce la o permanentizare a situatiei precare a celui care primeste ajutorul. Ca urmare avem investitie mica la sursa, rezolvarea problemelor acute ale subiectului, evitarea permanentizarii situatiei de ajutor si posibilitatea reciclarii integrale a ajutorului pentru rezolvarea altor probleme, ale altor persoane, atunci cand subiectul ajutorului a reusit sa incheie starea dificila in care se afla. Asa cum spuneam, cheltuieli mici, solutii mari!

Puscarie

Cand prostul e plin de tupeu

Ca sa stim cu cine avem de-a face trebuie sa fim atenti la vorbele care ii ies din gura! Politicienii au obiceiul sa vorbeasca fara sa gandeasca, avand un mare apetit pentru inflamarea lucrurilor marunte, pentru senzational si, mai presus de orice, se adreseaza unor oameni de acelasi nivel cu ei. Un astfel de exemplar s-a exprimat si saracia sa de idei si concepte a fost surprinsa in articolul urmator, alaturi de un tupeu aproape mistic: http://www.mediafax.ro/social/zgonea-structurile-de-securitate-nu-au-instrumente-si-au-nevoie-urgent-de-legea-big-brother-13767714. Prin contrast un profesionist a vorbit pe aceeasi tema si a avut ceva de comunicat: http://www.mediafax.ro/social/general-sri-legislatia-in-domeniul-antiterorist-nu-are-carente-legea-big-brother-avantaj-profesional-13767013. In contrast cu politicianul, profesionistul, omul care virtual ar beneficia de legea in discutie, are grija sa atraga atentia asupra potentialelor abuzuri din noua legislatie pe care politicianul o promoveaza cu atata inversunare. Va las pe voi sa va ganditi de ce!