Munca

Despre cum sa ne batem cuie in talpa singuri

Germania a adoptat o lege care urmaza sa creasca implicarea femeilor in conducerea companiilor. Un articol pe aceasta tema poate fi citit aici: http://www.ziare.com/angela-merkel/germania/controversata-masura-care-duce-la-o-revolutie-in-companiile-germane-1338499 .

Inainte de a incepe sa scriu despre imbecilitatea acestei decizii, numai pentru a nu ma trezi cu comentarii negative, fac urmatoarele precizari:
– lucrez intr-o firma unde directorul general este femeie
– la noi in firma salariul cel mai mare il are tot o femeie (alta decat directorul general)
– 44% din personalul firmei noastre sunt femei (deci majoritari sunt barbatii!)
– nu lucrez in ramuri industriale rezervate femeilor (industria textila, asistente medicale etc)
– am o sotie si doua fete

Pe Angela Merkel nu a oprit-o nimeni sa devina cancelar daca a fost protrivita pentru aceasta functie, daca si-a dovedit competenta si daca, in ultima instanta, a interesat-o. Pe femeile de care vorbeam mai sus nu le-a impiedicat nimeni sa ia functii de conducere si sa isi asume responsabilitati, din contra, pot spune ca au ajuns in acele functii pentru ca sunt competente. In fine mai competente decat barbatii pe care ii conduc, asta e, nimeni nu a zis niciodata la noi in firma: “De ce ma conduce o femeie?” sau “De ce X-uleasca castiga mai mult decat mine?”. Nu cred ca exista vreo femeie in Europa care, competenta fiind, sa nu primeasca functia pe care si-o doreste. De salariu nici nu mai vorbim, pot da multe exemple de femei care castiga mai mult decat barbatii lor.

Legi asemanatoare au fost introduse de multa vreme si in Franta. Vi se pare ca firmele frantuzesti o duc mai bine de atunci? Vi se pare ca firmele nemtesti o duc rau avand mai multi barbati in functii de conducere decat femei? In Franta legea prevede paritatea femei/barbati in consiliile de administratie (progresiv, incepand din 2011, si incepand de la 20%, cred ca in 2014 este minim 40%, parca…) si prevede sanctiuni pentru firmele care nu se conformeaza. Scopul declarat al legii este feminizarea conducerii intreprinderilor. Deci atentie, feminizarea, cititi legea, este halucinant. In Germania legea este mai putin obtuza, prevede un procent de 30% pana in 2016, la anumite companii. Pentru companiile mici legea este chiar mai blanda, dar nu asta este subiectul.

Nu inteleg cum ar putea aduce ceva bun in economie promovarea conducerilor firmelor pe alte criterii decat cele de competenta. Nici in Germania si nici in Franta nu este penurie de absolvente de studii superioare, din contra, mai mult de 50% dintre absolventi sunt femei. De ce ar vrea statul sa distruga competitivitatea propriilor companii? Nu vad nicio problema sociala acuta pe care aceste legi ar incerca sa o rezolve. Nu exista nicio conjunctura economica ce ar necesita mai multe femei la conducerea companiilor. Si nu exista niciun impediment pentru femeile competente sa ocupe orice functie ar vrea ele. De altfel, si inainte de promulgarea acestor legi erau femei in consiliile de administratie, aveau functii si erau apreciate pentru ca erau competente, nu pentru ca erau femei. Calitatea de femeie nu are legatura cu activitatea profesionala a persoanei respective.

Ca urmare, asteptam efectele. Sa vedem unde vor fi firmele frantuzesti peste zece ani si cele nemtesti peste cinsprezece. Atentie insa, calea inapoi catre competenta este mult mai anevoioasa!