Om al strazii

Alegerile din tara fara nicio sansa

Este trist sa fii alegator intr-o tara in care rezultatul alegerilor se cunoaste dinainte. Este si mai trist sa fii alegator intr-o tara in care primii trei clasati reprezinta fatete ale aceluiasi monstru, toti la fel, toti cu aceeasi doctrina, toti cu aceleasi interese. Pentru cei ultracorecti, recunosc, ar fi mai rau cu unii dintre ei decat cu altii, dar diferentele sunt mici, sunt sustinuti de acelasi electorat, electorat majoritar, electorat care voteaza fara sa discute, electorat disciplinat si convins de ideile pe care le are, tipul de electorat care nu mai poate fi educat civic, si-a trait traiul politic, si-a mancat malaiul social. Pentru ca eu sunt mai putin corect o sa ii asez pe toti la nivelul pe care il au, nivel care nu se ridica cu mult deasupra electoratului pe care il reprezinta. Nici interesele lor nu se diferentiaza calitativ de interesele electoratului disciplinat care le-a acordat votul, cantitativ insa cateva ordine de marime in favoarea clasei politice va fi costul pe care poporul roman va trebui sa il suporte pentru a sustine urmatorii ani clasa politica inepta pe care mai putin de jumatate din romani au ales-o!

Politicienii nici macar nu s-au straduit sa sa ne ofere o altenativa, un candidat potrivit situatiei in care ne gasim, un candidat constient de menirea sa, sustinut atat de partide cat si de electoratul constient al tarii. Cu o clasa politica care si-a dat mana peste doctrine pentru a ne oferi un circ electoral total, care a calculat cu cinism beneficiile pe care le poate obtine de pe urma naivitatii electoratului, tara nu a avut nici o sansa pentru un viitor imediat mai bun, pentru oameni mai instruiti, mai civilizati, mai destepti.

Viitorul indepartat este cu siguranta intunecat si mlastinos, deoarece traim intr-o tara in care 95% cred ca exista Dumnezeu, 78% cred in existenta ingerilor, 55% cred in existenta blestemelor, 52% in cea a demonilor, 46% in cea a duhurilor rele, 61% recunosc ca urmaresc horoscopul, 46% cred in sfarsitul lumii si 44% spun ca au avut vise premonitorii. Cum sa avem un viitor cand un procent atat de insemant din populatia tarii, aproape de 100%, nu gandeste? Cum sa avem un viitor cand pentru 42% dintre romani, Soarele se invarte în jurul Pamantului? Cum sa avem un viitor cand copiii nostri studiaza la scoala pentru doisprezece ani religia in locul stiintelor exacte? Cum sa avem un viitor cand costul unui vot este un litru de ulei din cel mai ieftin?

Nu toti romanii din diaspora au reusit sa voteze. Nu conteaza, oricum votul lor nu ar fi schimbat soarta tarii. Nici toti romanii din tara nu au votat, desi ei ar fi putut sa schimbe soarta tarii. Rezultatele partiale arata ca 75% din cei care s-au prezentat la vot au votat acelasi lucru, probabil cei mai multi dintre ei fiind activ de partid, pensionari si minoritati, adica exact acel electorat disciplinat de care vorbeam mai sus. Vointa distructiva a acestora nu ar fi putut fi indreptata decat de o prezenta masiva la vot, prezenta apropiata de 100%, prezenta la vot care nu a existat niciodata in Romania si care de fapt nu exista nicaieri in lume.

Ar fi fost bine sa voteze tinerii, dar acestia nu au votat, pentru ca nu au avut pe cine, ar fi fost bine sa voteze clasa de mijloc, dar nici acestia nu au votat, pentru ca refuza sa fie manipulati, ar fi fost bine sa voteze patronii, cadrele de conducere, intelectualii, dar nici macar acestia nu au votat, nu li s-a parut important, oricum votul lor singur nu ar fi schimbat nimic.

Acum este prea tarziu, presedintele tarii este deja hotarat pentru urmatorii cinci ani. Nu o sa fie cel mai bun presedinte, dar nu ne putem plange, nici noi nu suntem cel mai bun popor. De fapt as putea spune ca vom avea presedintele pe care il meritam, nu putem si nu avem dreptul sa ne plangem, rezultatul alegerilor de azi a fost hotarat de mult, atunci cand dupa Revolutie am introdus religia in scoli, am introdus horoscopul la televiziunea publica, am distrus invatamantul si am marginalizat cultura. Din nefericire un proces ireversibil cu rezultate imprevizibile!

Veti trai asa cum ati votat!

Alegerile din tara fara nicio sansa 5.00/5 (100.00%) 3 votes

Share...Email this to someoneShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPrint this page

7 thoughts on “Alegerile din tara fara nicio sansa”

  1. Si la ce altceva sa ne asteptam?
    Din 1990 pana in prezent clasa politica este aceiasi- nu a intrat nimeni “neinvitat” ori “nesupus” deci practic nu exista fete noi! Si atunci cine sa schimbe ce? Aceasta caracatita legala nu are ca scop sa ofere un trai bun celor multi ci un trai indestulator membrilor. Din pacate dupa parerea mea aceasta caracatita monstruoasa nu mai poate fi oprita, ramane doar speranta ca din cauza lacomiei se va autodistruge candva.

  2. Poate ca asa este, ceea ce trebuia hotarat probabil s-a hotarat demult, acum sunt niste proceduri doar pentru a parea si democratic. Asta deoarece acesti politicieni profita de prostia si neputinta noastra a tuturor, pentru ca nu am stiut sa ne impunem.

  3. Macar daca se alegea presedintele din primul tur scapam de o cheltuiala. Asa urmeaza turul doi, alti bani, alta distractie!
    Oare asa si era planificat si totul a decurs fara surprize?

Leave a Reply