Om al strazii

Oamenii strazii

Am mai atins atins acest subiect in articolul Despre nevoia unui adapost si despre dreptul de a avea sau nu avea unul, dar departe de a epuiza subiectul, nu am reusit decat sa deschid calea catre alte articole. In prezent persoanele fara adapost sunt indepartate din circuitul normal al societatii cam la fel cum o masea cariata este indepartata din organism pentru a preveni evolutii si mai nefavorabile ale starii de sanatate. Conform studiilor publicate de diverse organizatii se pare ca in jur de 60% dintre cei pe care ii cunoastem sub denumirea generica de oameni ai strazii sufera de probleme psihice, dar studiile nu precizeaza daca situatia in care se gaseste omul strazii se datoreaza problemelor sale psihice sau daca din contra, problemele sale psihice se datoreaza starii in care se afla. Cel mai probabil a doua presupunere este corecta, deoarece studiile respective precizeaza drept cauze care conduc la pierderea adapostului in principal probleme familiale, de acumulare a datoriilor, evacuarile de orice fel, si, mai presus de toate, alcoolismul si dependenta de diverse substante exotice. De asemenea aceleasi studii precizeaza faptul ca in general nu se ajunge om al strazii peste noapte, in general existand o perioada de tranzitie, perioada in care persoana respectiva dupa ce si-a pierdut adapostul propriu, casa in care locuia, este gazduita pentru o perioada de prieteni, rude sau cunoscuti. Se pare ca exista insa un moment in care adapostul devine o preocupare secundara pentru individul aflat in dificultate, acesta pierzandu-si interesul pentru rezolvarea situatiei in care se afla si, “stimulat” de alte preocupari colaterale, pierde definitiv controlul asupra situatiei in care se afla si nemaiputand accepta ajutorul ce ii este oferit este evacuat din nou din spatiul pe care il ocupa si nemaiavand unde se duce ajunge in strada. Cred ca prima noapte petrecuta pe strada are un impact major asupra psihicului celui aflat in aceasta situatie nefericita, impact psihic negativ accentuat in perioada urmatoare de lipsa mijloacelor de asigurare a celor necesare vietii, in general bunuri de stricta necesitate, mancare si apa. Probabil ca acest moment de cumpana ar fi cea mai indicata perioada in care cetateanul aflat in nevoie ar trebui sa primeasca ajutor, dar, asa cum majoritatea oamenilor strazii subliniaza atunci cand sunt intrebati, nimeni nu se pregateste sa devina om al strazii si nici nu exista nici o institutie care sa te pregateasca pentru aceasta situatie. Ulterior ajutorul vine, dar vine de obicei cand apar alte situatii limita pentru cetateanul ajuns om al strazii, de obicei cand are un accident, cand i se face rau sau se imbolnaveste grav. Acest ajutor vine de obicei de la cetateni binevoitori sau de la asociatii de profil si nicidecum de la stat, stat care ar trebui sa fie cel mai interesat de recuperarea cetatenilor pierduti. Si chiar si asa, acest ajutor este unul punctual si nu il ajuta pe individ sa isi rezolve problemele de fond, sa isi gaseasca un adapost, sa isi refaca actele de identitate, sa isi asigure un loc de munca si sa se reintegreze in familie si in societate.