Banci

Sistemul bancar modern, cu defectele si calitatile sale, prin reprezentantul sau, institutia bancara, isi are originile in primele incercari de tezaurizare, de depozitare a valorilor, incercari care isi au originea in zorii umanitatii, atunci cand, in urma operatiunilor economice primitive, omul a dispus de un excedent de valoare. In mod normal nu numai omul dispune de valoare excedentara, si nu numai omul incearca sa o tezaurizeze, avem in acest sens numeroase exemple din lumea animala, dar tezaurizarea nu duce automat la aparitia unei banci si a unui sistem bancar. La nasterea sistemului bancar rolul bancii a fost mult diferit de rolul (si functiile) bancii din ziua de azi, dar catalizatorul concretizarii sistemului bancar au fost relatiile economice din ce in ce mai complexe care s-au dezvoltat de-a lungul istoriei umane, dezvoltarea comertului si ulterior inflorirea industriei. Desi in general se priveste sistemul bancar ca un sustinator si promotor al activitatilor economice si in special al industriei, relatia dintre cele doua domenii nu este atat de simpla, un sistem bancar nu poate trai fara o economie puternica iar o economie puternica nu se poate obtine fara un sistem bancar echilibrat. Dar sa nu evoluam atat de abrupt, sa o luam cu inceputul. In limba romana prin banca se intelege, conform dictionarului explicativ al limbii romane, o institutie financiara care are ca activitate principala atragerea de depozite și imprumutarea unor sume in scopul acordarii de credite si efectuarii de plasamente. Definitia in sine este buna dar ne da numai o idee vaga despre institutia bancara si implicatiile activitatii acesteia in societate. Activitatea curenta a unei banci implica operatiuni cu impact major atat asupra cetatenilor implicati in relatii cu respectiva banca cat si asupra agentilor economici parteneri deoarece activitatile curente ale bancilor implica operatiuni de genul acceptarii de numerar in depozite (tranzactii pasive), transmiterea de bani sub forma de credite (tranzactii active), derulari de plati, cumparari si vanzari, administrarea unor hartii si bunuri de valoare, asigurarea infuziilor de capital in economie, consilierea si educarea clientilor dar si unele activitati de nisa care tin de specificul bancii.

Organizarea si functionarea oricarui sistem bancar national (modern) incepe cu o banca centrala. O banca centrala este prin definitie o institutie aflata in varful sistemului bancar avand ca rol principal organizarea si supravegherea relatiilor monetar-financiare ale unui stat, atat in interiorul tarii, a sistemului bancar national, cat si in relatiile cu alte sisteme monetare. In Romania banca centrala este Banca Nationala a Romaniei. Ca banca centrala, BNR are cateva atributii care o fac speciala si o ridica la varful sistemului bancar din Romania, si anume: elaborarea si aplicarea politicii monetare si a politicii de curs de schimb, autorizarea, reglementarea si supravegherea prudentială a institutiilor de credit, promovarea si monitorizarea bunei functionari a sistemelor de plati pentru asigurarea stabilitatii financiare, emiterea bancnotelor si a monedelor ca mijloace legale de plata pe teritoriul Romaniei, stabilirea regimului valutar si supravegherea respectarii acestuia, administrarea rezervelor internaţionale ale Romaniei. Pentru a putea sa isi exercite aceste atributii BNR, ca probabil orice alta banca centrala, este o institutie publica, cu personalitate juridica, independenta. Cu alte cuvinte BNR nu este subordonata guvernului, cum poate v-a lasat impresia activitatea bancii noastre centrale. Orice banca centrala este importanta, in afara mecanismelor pe care le asigura pentru functionarea statului, pentru abilitatea sa speciala de a emite moneda, fiind practic singurul emitent de moneda autorizat. Dupa cum am vazut in articolul despre bani, acest lucru nu era adevarat cu ceva timp in urma, dar este din nefericire foarte adevarat si de actualitate in prezent. In calitate de singur emitent de moneda banca centrala are sarcina (dupa cum se poate observa un pic mai sus) de a mentine stabil cursul monedei, lucru foarte important in economie, asa ca banca centrala elaboreaza reglementari privind circulatia banilor in cadrul sistemului bancar, in afara acestuia, si in special reglementeaza interactiunea sistemului bancar cu economia, interactiune de cele mai multe ori concretizate prin credite.

Bancile ca institutii ale sistemului bancar se impart in doua mari categorii, banci “universale” si banci “specializate”. Bancile universale sunt banci comerciale sau de economii, care ofera servicii atat cetatenilor cat si agentilor economici si institutiilor statului. Aceste banci desfasoara o gama larga de operatiuni precum plati, acordari de credite, constituiri de depozite, diverse operatiuni cu hartii de valoare, depozitari de valori si alte operatiuni in circuitul economic. Bancile specializate sunt orientate numai catre anumite domenii ale operatiunilor monetare si de credit, dintre care putem sa ne imaginam operatiunile stricte de creditare, operatiunile care privesc platile in rate, operatiunii de investitii si plasare de capital, operatiunii de economii eventual orientate catre diverse domenii.

Pe baza orientarii activitatii fiecarei banci, in functie de tipul ei, de-a lungul timpului au fost definite si constituite relatii traditionale intre banci si clienti, relatii care au concretizat rolul bancilor in societatea moderna. La randul lor bancile au actionat ca formator al nevoilor si dorintelor societatii, actionand in interes propriu si departandu-se cu mult de scopul lor initial, scopul pentru care au fost create. Sigur, cineva poate spune ca unicul scop al unei banci este crearea de profit, dar asa dupa cum precizam la inceput, bancile la origine au fost create ca sa umple o nevoie umana, nevoie pe care acum nu numai ca nu o mai umplu, dar prin actiunile lor bancile au indepartat cetateanul normal de aparitia nevoii de tezaurizare. In schimb au imprimat cetateanului (si agentului economic, de asemenea) alte deprinderi care s-au dovedit a fi nocive si de care, din ce in ce mai mult, devenim dependenti. Dar despre asta cu alta ocazie, cand vom vorbi despre credit.