Politistul ungur, cel mai vigilent politist!

Nu cred ca exista pe lumea asta vreun politist mai vigilent decat politistul ungur! La cat de putin circul eu prin Ungaria am reusit sa primesc pana acum doua amenzi de circulatie: una de 5000 de forinti pentru ca aveam numarul usor prafuit si cealalta de 10000 de forinti pentru ca mergeam cu luminile de zi aprinse in loc de faza scurta! Ma intreb cat mi-ar fi dat daca as fi circulat cu pneurile usor desumflate!!!

Multe succese in activitate celor mai vigilenti politisti din lume, politistii unguri!

PS: Am chitantele si pot dovedi cele doua amenzi, dar nu inteleg nimic din ce scrie pe ele pentru ca scrie in ungureste!

Elevi, scoala, profesori, familie

Responsabilitatea in invatamant

Urmaresc cu atentie de ani de zile situatia din invatamant, astfel incat, la nivel de observator distant, cunosc destul de bine situatia in care ne aflam la nivelul functionalitatii si performantelor sistemului de invatamant. De asemenea ma confrunt zilnic cu produsul sistemului de invatamant romanesc, produs din ce in ce mai slab pregatit si mai putin adaptat la realitatile pietii din Romania, deci la nivel de beneficiar cunosc destul de bine situatia in care ne gasim. Ceea ce m-a uimit intotdeauna la sistemul de invatamant romanesc a fost intotdeauna lipsa oricaror responsabilitati fata de rezultatele obtinute. Scoala nu si-a asumat niciodata nici o responsabilitate, a declarat intotdeauna sus si tare ca lucreaza cu materialul clientului, pe scurt, scoala nu naste, scoala educa (invata, mai corect). Elevii nici nu vor si nici nu pot sa isi asume vreo responsabilitate, in plus nimeni nu le explica aceasta notiune, ce este ea si de ce este importanta. Parintii, ce-a de-a treia latura a unui triunghi cu geometrie variabila, sustin sus si tare ca scoala este prea exigenta, ca distruge viitorul copiilor si ca ar trebui sa nu mai invatam deloc. Nu chiar toti parintii, dar majoritatea. Sa o luam mai incetisor.

Asa cum spuneam si cu alte ocazii, scoala ca institutie interactioneaza cu elevul prin intermediul profesorilor care au rolul de a transmite nemijlocit elevului o suma de cunostinte pe care acesta este obligat sa le asimileze si tot profesorul este cel care este imputernicit sa examineze modul in care elevul a asimilat cunostintele transmise, atat din punct de vedere calitativ cat si din punct de vedere cantitativ. Apar deja aici doua aspecte importante, obligatia elevului de a invata, obligatie pentru care scoala nu are mijloace de a o impune si abilitatea profesorului de a testa cunostiintele asimilate de elev, abilitate pe care scoala nu o poate impune ca absoluta si obiectiva. Dar scoala ca institutie are menirea si interesul propriu ca elevului sa i se asigure conditiile necesare studiului atat timp cat elevul este prezent in cadrul institutiei, sa asigure profesorilor conditii optime pentru a reusi in timpul dedicat sa transmita informatiile catre elev intr-un mod in care acesta sa aiba posibilitatea sa le inteleaga, sa le asimileze si sa le utilizeze pe termen lung, si sa mentina informati parintii asupra evolutiei scolare a copilului lor. Desi in mod normal interactiunea scoala-profesor trebuie sa fie transparenta atat elevului cat si parintilor acestuia, in Romania, in perioada de dupa Revolutia din 1989, s-a obisnuit ca acesta interactiune si consecintele ei sociale sa se reflecte in calitatea actului de invatamant, si in acest sens trebuie subliniat faptul ca performantele scolare ale unui profesor si ale elevilor sai nu trebuie sa se afle in relatie de interdependenta cu factori adiacenti actului de invatamant, cu alte cuvinte calitatea actului de invatamant nu trebuie sa depinda de contextul economico-financiar in care este plasat profesorul vis-a-vis de scoala. Fiind o institutie dedicata invatamantului de masa scoala are datoria morala si obligatia legala de a asigura tutoror elevilor, indiferent de situatia acestora, indiferent de locatia, prestigiul sau traditia institutiei de invatamant in care este inregimentat elevul, aceleasi conditii de instruire, cu aceleasi standarde de performanta, cu aceleasi posibilitati de afirmare si de competitie, cu acelasi scop final, performanta scolara. Fiind in discutie invatamantul liceal performanta scolara este de o importanta exceptionala atat pentru scoala cat si pentru elev, nici scoala si nici elevul neputand aduce performanta in sistemul de invatamant fara o relatie simbiotica armonioasa. In ciuda acestor fapte banale scoala nu are, asa cum sugeram mai sus nici un mijloc de coercitie asupra elevului, si nu numai ca nu se poate manifesta in mod direct in relatia cu elevul prin intermediul profesorului, dar nici macar nu se poate pronunta prin intermediul parintelui, intre scoala si parinte neexistand nici o relatie contractuala spre beneficiul si in interesul elevului.

Elevul are obligatia de a asimila informatiile care ii sunt transmise in sistemul de invatamant la maximul performantelor sale, aceasta obligatie fiind instituita in mod legal prin gratuitatea sistemului public de invatamant. Invatatura nu este un moft, o moda sau o optiune, in momentul in care elevul a acceptat sa fie inregimentat in sistemul de invatamant gratuit, a acceptat, impreuna cu parintii sai, sa adere la un standard de performanta si de competitivitate, a acceptat sa isi petreaca anii copilariei si tineretii in mod util pentru a asimila informatii ce ii vor fi esentiale pentru tot restul vietii si care vor reprezenta baza integrarii sale sociale utile. In acest sens obligativitatea procesului de invatamant este redundanta, nu este rational a avea un invatamant obligatoriu si gratuit in acelasi timp, in mod evident gratuitatea era atat necesara, cat si suficienta, fiecare elev putand in acest caz sa hotarasca de buna voie momentul in care se poate retrage din procesul de invatamant. Nu exista nici o justificare ca scoala romaneasca sa produca analfabeti cu diploma de zece sau douasprezece clase cand ar fi putut foarte bine sa ii lase sa se retraga din clasa a patra! Procesul de examinare a cunostintelor acumulate de elev in cursul timpului afectat studiului face parte din procesul de control a calitatii actului de invatamant si ca atare elevul trebuie sa performeze, sa se afle in relatii de concurenta cu toti ceilalti elevi din sistemul de invatamant astfel incat rezultatul examinarii sa ii fie util atat lui, cat si scolii si parintilor sai, fiind dovada stradaniei depuse atat pentru asimilarea cunostintelor cu care vine in contact cat si a modului in care elevul aplica aceste cunostinte. In nici un caz elevul nu trebuie sa se afle in situatia de a se considera opozabil scolii, profesorilor ca reprezentanti ai scolii sau parintilor ca parte a procesului de invatamant. Recompensele primite de elev in sistemul de invatamant reprezinta oglinda performantei sale scolare, fie ca este vorba de note, de diplome sau de premii si reprezinta cartea de vizita a elevului pentru tot restul vietii, cat si mandria propriilor profesori si parinti.

Parintii constituie acea parte a societatii care sustine din afara scolii procesul de instruire al elevului, si au obligatia sa creeze pentru elev un mediu de viata corespunzator nevoilor sale de instruire, sa ii acorde sprijinul moral si material necesar satisfacerii nevoilor sale si sa urmareasca modul in care elevul raspunde prin performantele scolare investitiilor societatii in pregatirea sa. Performantele elevului nu pot fi apreciate de catre parinti decat prin prisma rezultatelor obtinute la evaluarile scolare, incluzand aici note, examene si concursuri, rezultate pentru care parintilor nu trebuie sa li se ofere parghii de interventie in mediul scolar deoarece deja impart responsabilitatea rezultatelor obtinute atat cu elevul cat si cu scoala si nu pot fi un arbitru intre elev si scoala. Daca in ultima vreme a existat promovarea agresiva a unor altfel de relatii intre scoala si parintii elevilor ce isi desavarsesc pregatirea in respectivul mediu scolar, rezultatele scolare ale ultimelor generatii de elevi ce termina liceul si mai tarziu rezultatele profesionale ale studentilor ce termina facultatea arata ca parintii in raport cu scoala trebuie sa se limiteze la rolul de partener pe care l-au avut in mod traditional, pentru binele si in sprijinul elevului. A avea un copil slab la invatatura dar cu note bune obtinute la scoala in contrast cu rezultatele foarte slabe sau nule obtinute la nivelul concursurilor interscolare nu poate reprezenta un obiectiv pentru nici un parinte si nu poate face bine nici unui elev.

Deci, tot acest proces este cunoscut si totusi, detaliile raman complet necunoscute. De ce scoala nu este responsabila pentru rezultatele pe care le au proprii elevi? De ce elevii nu sunt responsabili pentru modul in care invata, de ce nu sunt responsabili nici macar pentru modul in care se comporta in scoala? Parintii la randul lor nu au nici o responsabilitate? De ce? De ce se irosesc resurse importante pe elevi (multi la numar) care nu vor sa invete si in schimb nu se face nimic pentru elevii (putini la numar) care produc an de an rezultate bune?