Ingineria si stiintele exacte

Introducere

Definitia ingineriei, a activitatilor ingineresti este: aplicarea cunostintelor stiintifice, economice, sociale si practice pentru proiectarea, construirea, intretinerea si imbunatatirea structurilor, masinilor, dispozitivelor, sistemelor, materialelor si proceselor. Deci din prima clipa viitorul inginer afla ca viitoarea sa meserie va fi despre inovatie si creativitate si nu despre supravegherea muncitorilor in sectie sau pe santier, nu despre stocuri si timpi normati, nu despre politie la locul de munca si cu siguranta nu despre copy/paste. In societatea nostra insa majoritatea covarsitoare a absolventilor de studii de inginerie practica diverse slujbe mult sub nivelul lor de calificare si mult sub nivelul social la care ar trebui sa tinteasca. In plus exista un curent social foarte activ care limiteaza drastic studiul si promovarea stiintelor in scoala.

Aspecte istorice activitatii de inginerie in raport cu stiintele exacte

Ingineria in sine nu este nici o inventie si nici o activitate recenta. Marturiile activitatii ingineresti s-au propagat pana in ziua de azi sub forma de dovezi arheologice pentru realizarile cu adevarat stravechi, de genul picturilor rupestre ce descriu diverse activitati ale omului societatii primitive, sau sub forma de ansambluri si constructii megalitice, fie sub forma scrisa si sub forma traditiilor orale pentru realizarile mai recente, care includ printre altele cele 7 Minuni ale Lumii Antice sau toate inventiile ce ni s-au transmis din antichitate sub forma de inventii practice.
Unele dintre realizarile ingineresti ale omului primitiv depasesc cu mult capacitatea de intelegere ale fenomenelor lumii fizice chiar de catre omul modern, in acest fel aparand mituri si legende care descriu realizarile ingineresti ale societatilor arhaice drept realizari la limita dintre rational si fantastic, sau de multe ori dincolo de acestea. Cel mai cunoscut exemplu in acest sens este Stonehenge, un ansamblu monumental preistoric in apropiere de Salisbury, Anglia, despre care dovezile arheologice sustin ca a fost construit intre trei mii si doua mii inaintea erei noastre. Monumentalitatea ansamblului, dimensiunile bucatilor individuale de piatra, dispunerea si imbinarile pieselor individuale se ridica deasupra conceptiilor omului modern despre posibilitatile ingineresti ale epocii in care monumentul a fost realizat si in unele cazuri chiar despre posibilitatile ingineresti ale zilei de azi. Situatia acestor ansambluri monumentale stravechi este cu atat mai mult ingreunata cu cat cei care se pronunta asupra starii si istoriei lor nu au cunostinte ingineresti in nici un domeniu, nu au fost niciodata implicati in nici un fel de proces tehnologic, nu cunosc nici uneltele arhaice si nici uneltele moderne si nu au nici o responsabilitate cu privire la prostiile pe care le debiteaza in mediile de informare. In acest context transportul unei pietre de mai multe tone poate pare opera unui vrajitor sau a unei civilizatii extraterestre, dar aceste ipoteze sunt complet nefondate, iar promotorii acestor ipoteze sunt complet retardati mintal si nu genii neintelese cum pozeaza. Total inadecvata este reactia sociala, care promoveaza si intretine aceste aberatii nefundamentate stiintific si care nu intreprinde nici un fel de masuri pentru limitarea efectelor nocive ale acestor fabulatii asupra societatii. Datand cam din aceeasi perioada, aproximativ doua mii cinci sute de ani inaintea erai noastre, Marea Piramida de la Gizeh este adesea descrisa ca o realizare a lumii antice pe baza unor cunostiinte tehnice si a unor posibilitati economice mult inaintea epocii lor. Ei bine, aceste presupuneri nu fac bine nici societatii actuale, care nu reuseste sa aprecieze la adevarata valoare ingeniozitatea tehnico-stiintifica a epocilor trecute si nu reuseste sa se ridice la inaltime mostenirii primite, si nici societatii trecute care pierde respectul cuvenit in urma fabulatiilor unor necalificati.
Cu doua mii de ani mai tanar decat marile realizari megalitice ale antichitatii, Mechanismul de la Antichitera este o mare realizare a mecanicii grecesti ale acelor vremuri. Datorita complexitatii si unicitatii sale (presupuse) a fost primit cu reticenta si a fost considerat o mare perioada de timp ca fiind o farsa elaborata. Cunostintele necesare proiectarii de angrenaje complexe au fost la indemana oamenilor de stiinta ai perioadei elenistice si ar fi fost uimitor ca aceste conostinte sa nu fi fost folosite si sa nu fi lasat urme arheologice palpabile. Din nefericire reactia societatii actuale nu s-a ridicat nici de acesta data la stralucirea intelectuala a inaintasilor si speculatii fanteziste pe marginea originilor, conceptiei si tehnologiei folosite au fost propagate prin intermediul presei pana la discreditarea totala a realizarii ingineresti in esenta ei.
La inceputul anilor 1600 Galileo, pe baza altor realizari stiintifice ale contemporanilor sai si ale inaintasilor acestora, devenea adeptul si sustinatorul sistemului heliocentric. Desi la aceasta data stim ca Galileo a avut dreptate, la vremea aceea ideile sale radicale l-au plasat in conflict cu societatea in care traia, societate reprezentata de biserica. Deznodamantul nu a fost prea bun pentru Galileo, dar cel mai surprinzator fapt, cea mai nebanuita consecinta a faptelor acelor vremuri este credinta a cel putin o treime dintre Europeni ca Pamantul este centru sistemului Solar si ca Soarele se roteste in jurul Pamantului. De o prostie suprema, aceasta ipoteza falsa este activ sustinuta si in ziua de azi de multi membri ai societatii inregimentati in diverse curente religioase radicale si, surprinzator, si de un numar suficient de mare de oameni cu studii superioare de natura tehnica sau stiintifica.
Istoria in sine a consemnat o serie lunga de realizari tehnice de exceptie de o vechime ce scapa consemnarilor scrise si care nu ar fi putut fi putut fi implementate in practica fara suportul initial al fundamentarii stiintifice si fara suportul exponentilor prototipului ingineriei epocilor trecute. Printre aceste realizari ancestrale se numara exemplele clasice: roata (sub diverse forme), scripetele, parghia, surubul, roata dintata, mecanismul biela-manivela. Desi cel mai probabil exploatarea practica prin inginerie a cunostintelor stiintifice acumulate a fost dictata de considerente militare, dezvoltarea oraselor, statelor si imperiilor a fost modelata de ingineria civila, strazile, drumurile si podurile fiind mijloace indispensabile armatelor pentru avansarea in teritoriu si sustinerea logistica. Tot necesitati militare au dus la dezvoltarea metalurgiei, la avansul mecanicii, a procedeelor de fabricatie, la avansul industriei alimentare. Industria transporturilor a fost propulsata de necesitatile schimburilor comerciale dintre imperii, in aceeasi masura in care schimburile culturale au dus la dezvoltarea si raspandirea stiintelor exacte. Imperiile au nivelat nivelul tehnico-stiintific in teritoriile ocupate si au creat un mediu economic stabil care a facilitat avansarea stiintelor ingineresti la adapost de influentele nefaste ale unor concepte sociale cum ar fi politica sau religia. Dezvoltarea ulterioara a tiparului si apoi a mijloacelor moderne de informare au creat apoi pentru o scurta perioada de timp un public avid de informatie si care a declansat si sustinut pentru multe generatii avansurile tehnologice incredibile ale ultimelor sute de ani, de la Revolutia Industriala la drumul catre Luna.

Situatia actuala prin prisma formarii cadrelor tehnice

Romania urmeaza ca de obicei tendintele existente la nivel european, cu un accent specific balcanic, remarcandu-se printr-o rata ridicata de degradare a invatamantului, o neincredere sporita a elevilor si studentilor in sistemul de invatamant, o disociere a activitatii de invatare de efectele si implicatiile practice ale cunostintelor dobandite, o implicare brutala si nefasta a parintilor in procesul de invatamant, o calitate scazuta a personalului didactic si o slaba dotare materiala a scolilor si facultatilor. Niciunul dintre factorii de mai sus nu este favorabil procesului de transmitere si respectiv de acumulare de informatii, dar mai ales acest amalgam de factori negativi din sistemul de invatamant nu este favorabil in nici un fel acumularii de cunostinte din sfera stiintelor exacte, cunostinte care sunt greu de dobandit, necesita un mediu propice si sunt in mod particular greu de aplicat in viata de zi cu zi.
Bineinteles, un cetatean neavizat isi poate pune intrebarea de ce vorbim despre problemele din invatamant cu un accent particular pe invatamantul primar cand de fapt diploma si titlul de inginer se obtin in urma absolvirii unei institutii de invatamant superior, a unei facultati. Realitatea este ca un inginer nu se poate forma numai in timpul facultatii, formarea unui inginer (in general a unui cadru tehnic absolvent de invatamant superior) incepe de obicei foarte devreme in copilarie si tine foarte mult de preocuparile particulare ale copilului, de dorintele sale, de abilitatile pe care le poseda nativ si de incurajarile familiei. Cu mult timp in urma a fost alcatuit un portret al copilului ce isi doreste sa ajunga un inginer competent la varsta adulta, din care radau principalele puncte:
– copilul manifesta talent nativ catre stiintele exacte si studiaza cu staruinta matematica, fizica si chimia, iar mai apoi stiintele informatice; tot ceea ce acumuleaza urma acestui studiu nu reprezinta decat baza, coloana vertebrala a oricarei stiinte ingineresti, oricare ar fi domeniul profesiei pe care o va practica; cu cat cunostintele acumulate sunt mai profunde si sunt acumulate mai devreme, cu atat ii va veni apoi mai usor sa se conformeze rigorii stiintifice a activitatii ingineresti
– copilul participa voluntar la concursuri scolare in domeniul stiintelor exacte si se face remarcat prin originalitatea solutiilor abordate, chiar daca acestea nu sunt intotdeauna cele corecte sau cele folosite pentru baremul de corectare; aceste concursuri ii dezvolta personalitatea stiintifica si il ajuta sa isi creeze un sistem de valori stiintifice ce il vor ghida ulterior, in activitatea profesionala, catre solutii corecte obtinute in intervaler de timp competitive
– copilul are pasiuni (hobby-uri) legate de activitatile ingineresti, de cele mai multe ori neconstientizate ca atare; aceste activitati copilaresti includ de multe ori repararea bicicletei, a rolelor sau a aparatelor electrocasnice, imbunatatirea diverselor dispozitive utilizate de adulti in gospodarie sau activitati legate de alte stiinte conexe celor invatate la scoala cum ar fi astronomie, radioamatorism sau radiomodelism
– copilul invata sa foloseasca unelte, scule si dispozitive care in timp ii vor lamuri principiile de baza ale proceselor tehnologice; cunostintele acumulate in joaca sunt de neinlocuit si nu pot fi concurate de cunostintele acumulate ulterior in laboratoare la varsta adulta; topirea sau taierea diverselor materiale, texturile si densitatile lor, jocul cu centrul de greutate al ansablurilor, caldura degajata in diverse procese electrice sau chimice, diverse tipuri de masuratori, toate acestea sunt lucruri care daca sunt asimilate in copilarie vor insoti inginerul in activitatea profesionala fara a exista posibilitatea stergerii lor din memorie
– copilul manifesta o curiozitate sporita catre intelegerea functionarii diverselor aparate care il inconjoara; are obiceiul sa dezasambleze orice ii pica in mana si de multe ori nu mai incearca sa readuca aparatul la starea initiala; aceasta este o activitate foarte utila care ar trebui puternic incurajata, deoarece copilul descopera prin aceasta activitate solutii practicate de ingineri adevarati si cadrul unor activitati de productie adevarate si care odata asimilate si fixate ii vor largi mult baza creativitatii native
– copilul isi creaza singur unelte si scule, de multe ori isi asambleaza un calculator, un radio portabil sau o telecomanda; toate aceste activitati demonstreaza ca tanarul se afla pe calea cea buna spre inginerie, ca a asimilat principiile si ca le poate pune in practica
– copilul manifesta inclinatii catre desenul tehnic, concomitent cu un declin a capacitatilor sale de a desena artistic, in general de a reprezenta obiecte tridimensionale prin desen; aceasta aptitudine demonstreza faptul ca tanarul s-a angajat ferm pe calea analizei obiectelor si fenomenelor astfel incat gandirea sa a fost sistematizata si lumea inconjuratoare i se prezinta prin prisma analizei si nu a sentimentelor
– copilul este capabil sa isi transmita ideile prin scris, reuseste sa faca sinteza unor texte tehnice si reuseste sa se faca inteles prin scris chiar si de persoanele fara cunostinte tehnice; aceste abilitati ii vor servi mai tarziu pentru lucru in colective ingineresti si pentru cooperarile interdisciplinare
– copilul construieste sau inventeaza diverse dispozitive ce ii folosesc in activitatea de zi cu zi, chiar daca acestea se limiteaza la jocuri sau jucarii si nu au o mare aplicabilitate practica; creativitatea din copilarie se pastreaza si se dezvolta de obicei de-a lungul activitatii profesionale si va constitui o calitate foarte apreciata a viitorului inginer
– copilul este interesat de procesele de fabricatie, este interesat de modul in care lucrurile care il inconjoare s-au “nascut” si de viitorul acestor lucruri; curiozitatea este un atribut comun al tuturor inginerilor buni
– copilul este perseverent; perseverenta il va insoti toata viata si ii va jalona viitoarea cariera
Toate cele de mai sus sustin faptul ca studiul stiintelor exacte trebuie sa inceapa de la varste fragede si ca a te baza pe insusirea unor abilitati complexe necesare in activitatea inginereasca in cei cativa ani de studiu din facultate este o reteta pentru dezastru. Un inginer care nu poate exploata in interesul sau legile de functionare ale naturii inconjuratoare, care nu cunoaste o gama larga de materiale si procese, care nu manifesta interes fata de lucrurile si fenomenele ce ii sunt specifice in activitate, care nu poate intocmi calcule si dezvolta teorii despre fenomenele si activitatile in care este implicat profesional nu poate functiona ca inginer, nu poate constitui promotorul si sustinatorul unei activitati ingineresti. Avalansa de cadre tehnice superioare de slaba calitate, avalansa care se manifesta atat prin numarul mare de absolventi de facultati tehnice, cat si prin numarul mare de ingineri angrenati in activitati platite fara specific tehnic sau ingineresc, este in buna masura consecinta unor procese sociale care nu sunt favorabile crearii si mentinerii de ramuri industriale competitive, nu pentru ca acestea nu ar fi necesare, ci pentru ca acestea necesita un efort social pentru functionare, efort pe care societatea nu mai este dispusa sa il faca.
Exista din nefericire un mare numar de absolventi de studii tehnice superioare care nici macar nu si-au pus vreodata problema de a lucra in domeniul in care au fost pregatiti. Exista de asemenea un mare numar de absolventi de studii tehnice superioare care desi profeseaza meseria pe care si-au ales-o nu au incercat niciodata sa se ridice la exigentele profesiei. Toate aceste anomalii apar tot din cauza slabei pregatiri pe care au avut-o de-a lungul vietii. Dezinteresul pentru profesia pentru care individul s-a pregatit este puternic stimulata de nesiguranta actiunilor si rezultatelor proprii, de problemele tehnice insurmontabile intalnite la debutul in cariere, de slaba indrumare si consiliere, de slaba remuneratie la inceputul carierei sau chiar pe tot parcursul ei, de exemplele negative din jur si de instabilitatea sociala. Concurenta in domeniile tehnice, la nivelul cel mai inalt de pregatire variaza de la inexistenta la foarte acerba, in functie de criteriile pe care le iei in considerare. Daca luam in considerare numarul mare de cereri de angajare pentru orice post scos la concurs, de multe ori ajungand la sute de candidati pentru un singur post, putem sa ne gandim ca intr-adevar, concurenta este mare si in consecinta industria va beneficia numai de oameni foarte bine pregatiti. Daca luam insa in considerare faptul ca din aceste sute de candidati numai unul sau doi corespund in mare postului scos la concurs atunci avem o imagine mai reala a potentialului pietii candidatilor de acoperire a cererii. Mai mult, daca acceptam faptul ca nu avem de obicei nici un candidat cu un cumul solid de cunostinte stiintifice care sa fie exploatabile in practicarea meseriei pe postul scos la concurs, mai mult decat atat, faptul ca persoanele competente tehnic si stiintific se afla angajate pe diverse posturi importante inca de pe bancile scolii, avem o imagine a dezastrului in progres, imaginea unei piete a muncii complet dezechilibrate si o criza mare de specialisti in orice domeniu tehnic.

Tendinte de evolutie

In mod normal dezechilibrele de pe piata muncii, in cazul de fata slaba pregatire a personalului, se corecteaza in mod automat, cererea de cadre tehnice foarte bine pregatite generand o reactie la nivelul scolilor si universitatilor care compenseaza cererea prin absolventi din ce in ce mai bine pregatiti. Insa aceste dezechilibre se pot corecta in mod automat numai daca societatea lasa mecanismele naturale sa functioneze fara imixtiuni de alt gen. In Romania presiunea sociala asupra invatamantului este foarte mare si in nici un caz nu se indreapta in sensul corectarii situatiei existente. Desconsiderarea si minimizarea constanta a procesului de invatare, impunerea unor standarde care nu au nici o legatura cu competenta, descurajarea continua a concurentei pana la interzicerea conceputului in scolile romanesti, crearea de reglementari fanteziste pentru activitatile de ordin tehnic si ridicarea de piedici legislative in calea procesului de munca au dus la evolutii negative in procesul de instruire, evolutii care au toate conditiile pentru a se accelera in viitorul apropiat.
Inabilitatea de a gandi in termeni naturali, imixtiunea socialului in activitatea stiintifica si inginereasca conduce din ce in ce mai des in prezent la fenomene care erau necunoscute in trecut si care au din nefericire abilitatea naturala de a se acutiza pe masura trecerii timpului. Din ce in ce mai des intalnim cadre tehnice superioare, ingineri, cercetatori, consilieri tehnici care prezinta urmatoarele simptome:
– ascund sau ignora greselile personale; inginerii in general nu lucreaza singuri, lucreaza in colective pentru producerea unor obiective complexe si in acest context ascunderea sau ignorarea unei erori provoaca o propagare in serie ce poate duce catre inutilizabilitatea produsului final; daca cu mai mult timp in urma era aproape imposibila scaparea unei greseli in documentatia tehnica, astazi procesele de verificare sunt superficiale, munca personala este bine pazita si persoanele ierarhic superior sunt adesea incompetente, privind raaportarea unei erori personale ca o slabiciune, o imixtiune in viata proiectului care trebuie inlaturata de urgenta
– accepta imixtiunea comercialului in actul tehnic; una dintre cele mai grave probleme colective ale industriei de azi si care probabil va evolua si in continuare negativ se refera la amestecarea diverselor componente ale procesului de productie – comercial, marketing, management, resurse umane etc – in actul de conceptie, decizie si control strict tehnic al inginerului; acest tip de imixtiune lasa iluzia unui control asupra rezultatului muncii inginerului dar in realitate este in afara legii, extrem de nociv din punct de vedere al produsului final si supune inginerului unui stres profesional pe care nici nu si-l doreste si pentru care nici nu este pregatit
– inceteaza pregatirea profesionala si stiintifica odata cu terminarea facultatii; pe masura ce timpul trece cadrul tehnic va fi tot mai departe de bazele teoretice ale meseriei pe care o practica si va deveni un automat bine rodat pentru anumite activitati cu specific local; implicarea acestuia in activitati cu caracter general va deveni anevoioasa sau imposibila, si adesea se produce o prapastie intre generatii care incep sa nu mai dispuna de cunostinte tehnice si interese comune
– dispun de un orgoliu nemasurat, nu accepta idei din exterior, nu accepta discutii despre solutiile adoptate si nu sunt dispusi sa isi adapteze solutia la cerinta altor departamente; munca inginereasca este o munca de echipa, produsele complexe, fie ca este vorba de un automobil, o cale ferata, un bloc, o banda transportoare, un aparat pentru monitorizarea respiratiei sau un joc video nu pot fi produsul muncii unui singur om, si nu din cauza ca nu sunt pe toate drumurile oameni capabili sa produca proiecte complexe, ci pentru ca produsul executat solitar este de obicei insuficient testat, are o priza scazuta la public, nu este fiabil si nu beneficiaza de documentatie satisfacatoare
– ofera solutii nefundamentate; aceasta este din nefericire o boala din ce in ce mai des intalnita, din cauza scurtarii drastice a timpului afectat documentarii, a concurentei solutiilor comerciale si a presiunii cadrelor ierarhic superioare; solutiile problemelor complexe necesita o documentare suficienta, calcule si procese complexe pentru stabilirea solutiilor corecte; solutiile “la ochi” nici nu functioneaza si nici nu corespund normelor tehnice in vigoare
– critica in mod nefundamentat solutiile altora; ingineria este o munca de echipa, rezultatele unora constituie baza de plecare pentru solutiile altora; a critica in mod nejustificat tehnic nu face decat sa introduca tensiuni in colectiv si nu impinge proiectul catre sfarsit in nici un fel
– nu isi asuma raspunderea pentru munca depusa si/sau nu primesc recunoasterea pentru munca depusa
La aceasta situatie se adauga resemnarea formatorilor profesionali (atat din mediul scolar – profesori cat si din piata muncii) si a organelor de reglementare si control care sub diverse pretexte ignora cu buna stiinta situatia dramatica in care se afla atat invatamantul romanesc cat si piata muncii. Cum semne de revigorare pe termen lung a economiei nu exista de asemenea nu se intrevad semne care ar prevesti imbunatatirea globala a situatiei. Descurajarea sistematica a oricaror demersuri ce incurajeaza competitivitatea, atat in invatamant, cat si in mediile productive produce efecte palpabile care sunt din ce in ce mai prezente in industrie si care probabil vor ajunge sa domine economia viitorului apropiat.

Modalitati de influenta

Posibilitatile de corectare ale starii de fapt descrise mai sus sunt foarte limitate deoarece nu dispun in nici un caz de o larga sustinere sociala. Din aceasta cauza orice interventie in cadrul unitatilor de invatamant este exclusa deoarece nu va fi adoptata nici de catre cadrele didactice, nici de catre elevi si nici de catre parinti. De fapt au fost identificate numai doua modalitati de actiune ce ar putea aduce imbunatatiri in timp, astfel incat peste cateva generatii sa poata produce efeecte palpabile.
Prima metoda de actiune ar fi constientizarea angajatorilor asupra importantei fortei de munca de buna calitate, cu accent in particular pe meseriile practicate de cadrele tehnice cu studii superioare.Din nefericire forta de munca de inalta calificare costa mult mai mult decat forta de munca slab calificata care probabil constientizand importanta mica pe care o are pe piata muncii si abundenta de candidati de acelasi nivel accepta venituri rezultate in urma muncii prestate cu mult mai mici decat colegii lor foarte bine instruiti. In acest fel acest gen de personal de mana a doua este usor de pastrat si remunerat cu scopul de a degreva personalul de baza de sarcini frivole dar reversul medaliei este plafonarea nivelului de competitivitate al intreprinderii, slaba productivitate a muncii si captivitatea intreprinderii fata de un anumit personal bine pregatit. De asemenea migratia intre diverse firme a acestui tip de personal slab pregatit este foarte pronuntata si nici acest aspect nu face bine industriei deoarece personalul nu apuca sa asimileze cunostinte despre procesele in care este angrenat si din cauza multiplelor locuri de munca pe care le incearca ajunge sa stapaneasca un amalgam de cunostinte disparate din care nu se poate inchega ceva coerent. In acest sens angajatorul ar trebui sa fie atent la urmatoarele aspecte:
– candidatii trebuie sa posede un bun volum de cunostinte teoretice care sa constituie baza pentru asimilarea tehnicilor si procedeelor pe care le va folosi la noul loc de munca; in absenta acestor cunostinte de baza un candidat nu este mai bun la locul de munca decat un nou nascut
– candidatii trebuie sa solicite un nivel de salarizare in concordanta cu munca prestata; un nivel cerut al salarizarii prea mic sau prea mare indica de obicei o apreciere gresita a capacitatilor personale sau o apreciere gresita a importantei muncii prestate
– candidatii nu trebuie sa aiba un CV intesat cu locuri de munca pentru perioade scurte de timp; in general perioada de timp petrecuta in cadrul unei firme este proportionala cu aprecierea pe care ti-o acorda sefii, colegii, patronii
– candidatii trebuie sa poata face dovada cunostintelor si abilitatilor detinute si sa le prezinte pe acestea mai presus de diplomele obtinute; un candidat cu prea multe diplome, calificari si competente certificate este in cel mai bun caz dubios
– candidatii trebuie sa poata sa faca dovada adeziunii fata de noul loc de munca si sa faca dovada faptului ca intelege activitatile in care va fi angrenat dupa angajare; trebuie sa se simta confortabil fata de programul de lucru si sarcinile ce i se atribuie
– candatii trebuie sa poata sustine o perioada de proba la maximul timpului permis de legislatia muncii
A doua metoda de actiune este polarizarea fortei de munca astfel incat pe termen mediu si lung sa existe o migrare a fortei de munca de slaba pregatire catre activitati de invatare si perfectionare care sa ii asigure acces la posturile destinate fortei de munca bine pregatite. Pentru a determina un astfel de fenomen de migrare este necesar insa sa un numar minim de oameni bine pregatiti care sa umple posturile vacante pentru o perioada de timp destul de indelungata. Formarea acestei forte de munca bine instruite este de asemenea un proces de durata care insa nu poate fi inceput fara sustinerea principalilor actori de pe piata muncii.

Concluzii

Desi toti actorii implicati sunt de acord ca situatia este cel putin disperata nu am identificat pana acum nici o actiune concreta pentru indreptarea situatiei prezentate. La nivelul actiunii trebuie organizate atat cursuri de perfectionare cat si examene pentru probabrea competentelor care sa se finalizeze cu un certificat util angajatorilor.
Daca utilitatea cursurilor poate fi disputata si trebuie probata de practica, organizarea unor examene in domeniul pregatirii de baza pentru absolventii de studii superioare prin care sa aiba ocazia sa isi demonstreze competentele trebuie sa fie o prioritate. Aceste examene trebuie sa fie accesibile si necostisitoare in nici un fel pentru candidat astfel incat acesta sa aiba ocazia sa sustina examenul respectiv de cate ori doreste, la diferite intervale de timp, in special cand isi schimba locul de munca, ca o dovada si o sustinere a competentelor dobandite de-a lungul carierei.

Ingineria si stiintele exacte 5.00/5 (100.00%) 3 votes

Share...Email this to someoneShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPrint this page

Leave a Reply