Angajatii si Facebook-ul

Am citit de curand urmatorul articol: http://www.ziare.com/facebook/utilizatori/motivul-pentru-care-tot-mai-multi-tineri-parasesc-locul-de-munca-1280725
Citez din interiorul articolului: Din ce in ce mai multi tineri prefera sa aiba acces nelimitat la retele sociale precum Facebook la locul de munca, acesta fiind unul dintre cele mai importante criterii dupa care se ghideaza in momentul in care decid sa isi schimbe jobul.
“Tinerii au nevoie de un loc de munca actual sau potential care sa nu le interzica accesul la social media (retele sociale – n.red). Daca exista reguli in firma care pun bariere in comunicare, mai devreme sau mai tarziu tinerii vor fi determinati sa plece. Pentru generatia Y (persoanele cu varste cuprinse intre 20 si 35 de ani – n.red.) comunicarea informala, neprogramata si de scurta durata este parte din viata lor.
Se trezesc dimineata si schimba mesaje pe retelele de socializare din ora in ora. Cand nu pot avea acest lucru, jobul intra in contradictie cu stilul lor de lucru”, a opinat Valentin Petrof, country manager al firmei de recrutare si munca temporara ManpowerGroup Romania, potrivit Ziarul Financiar.
El sustine ca exista din ce in ce mai multe cazuri in care tinerii isi aleg un loc de munca ghidandu-se dupa atmosfera relaxanta sau dupa cele mai noi tehnologii pe care le pune la dispozitie firma respectiva.
Mai mult, generatia Y apreciaza atat de mult accesul la retele sociale incat a devenit un criteriu in procesul de selectie a unui job si un motiv pentru a pleca dintr-o companie.
In consecinta, managerii trebuie sa gaseasca noi metode pentru a le satisface aceasta cerinta.
Producatorul de conserve din Sibiu Scandia Food a luat in serios sarcina si a creat o pagina de Facebook personala unde unii dintre angajati au de indeplinit diferite sarcini in zona de promovare si vizibilitate a organizatiei.

Ce e gresit aici?
Articolul de fata, ca majoritatea articolelor aparute in presa romaneasca, preia un fapt cotidian nefericit si il ridica la gradul de model de urmat, il generalizeaza la nivelul unei paturi sociale si incearca sa speculeze farama de senzational pe care faptul cotidian o gazduieste pentru agravarea unor boli sociale scapate de sub control. Practic, articolul de fata promoveaza urmatoarele idei conflictuale cu etica la locul de munca:
– socializarea prin mijloace electronice mai importanta decat munca depusa pentru castigarea existentei
– locul de munca trebuie sa aiba o atmosfera relaxanta si nu o atmosfera creativa/productiva/serioasa/orientata catre munca
– exista alte criterii, in afara de cele profesionale in alegerea unui loc de munca
– tinerii sunt dependenti de anumite tipuri moderne de comunicare si socializare
– angajatorii se vor modela dupa aceste cerinte ale tinerilor
– tinerii angajati si angajatorii se plaseaza pe pozitii antagoniste
Din punctul meu de vedere, munca in societatea romaneasca actuala ocupa un loc periferic tuturor celorlalte activitati si, fara indoiala, noile generatii ce urmeaza sa se incadreze in campul muncii acorda din ce in ce mai putina importanta actului muncii in sine. Si, bineinteles, nu ma refer numai la munca considerata activitate productiva, dar si la tipurile de munca ce trebuie depuse de tineri pentru atingerea unei maturitati sociale necesare la varsta adulta: munca depusa in procesul de invatare si instruire pentru o profesie, munca depusa pentru intr-ajutorarea anumitor membri ai societatii sau varstnicilor, munca depusa pentru co-educatia fratilor si surorilor mai mici, munca in cadrul activitatilor extrascolare, si asa mai departe. Faptul ca munca nu mai intereseaza tanara generatie are, bineinteles, o multitudine de cauze complexe, dar una dintre cauze este fara indoiala modul in care sursele de informatii prezinta relatia societaii cu munca. Din nefericire, calea usoara, castigul rapid, pierderea timpului, obraznicia si nesimtirea sunt modelele promovate de televiziunile din Romania si aceste concepte sunt foarte atragatoare pentru tanarul aflat in cautarea unei modalitati de a-si castiga painea zilei de maine. Nu numai ca nu au in societate modele care sa contracareze aceste tendinta, dar, din nefericire, modelele gresite promovate de ziare si televiziuni sunt insotite de o abundenta materiala care sugereaza faptul ca exista multe cai mai usoare, mai accesibile si mai sigure de a castiga bani decat munca.
O intrebare interesanta este de ce tinerii candidati la un loc de munca ar fi dependenti de socializarea electronica si mai mult, de ce ar considera socializarea prin mijloace electronice mai importanta decat munca depusa pentru castigarea existentei. Socializarea prin intermediul Internetului a devenit int-adevar o activitate practicata de o mare parte din populatia tarii, ca o activitate recreativa si oarecum lipsita de responsabilitate. Exista si cazuri extreme, in care anumiti subiecti sunt tratati pentru dependenta de Internet si socializare electronica in primele clinici specializate. Insa de aici si pana la a generaliza aceasta dependenta la generatiile intre 20 si 35 de ani este cu siguranta o greseala grosolana, efectuata cu buna stiinta si cu rea intentie de catre autorul articolului. Desi reaua intentie este mai greu de demonstrat, greseala in sine este destul de evidenta, afirmatiile autorului articolului nefiind sustinute sau argumentate de niciun fel de studiu sau citatii. Faptul ca socializarea prin mijloace electronice este considerata mai importanta decat munca depusa pentru castigarea existentei este cu siguranta optiunea personala a autorului articolului, neexistand nicio dovada a faptului ca, odata inregistrati in campul muncii, tinerii angajati si-ar neglija indatoririle de serviciu in favoarea comunicarii electronice si nici a faptului ca, odata castigat un loc de munca stabil, acesta ar fi schimbat in favoarea unui loc de munca cu acces la Facebook. Exista, bineinteles, si problema citarii managerului unei firme de recrutare. Sincer, dorinta de reclama, opinia personala si necesitatea de senzational nu sunt dovezi stiintifice.
O idee interesanta a articolului este aceea ca locul de munca trebuie sa aiba o atmosfera relaxanta si nu o atmosfera creativa/productiva/serioasa/orientata catre munca. Cu alte cuvinte, locul de munca este direct responsabil de o parte din relaxarea zilnica a subiectului, cel putin o parte din timpul sau de munca fiind destinat relaxarii. Nu, dupa parerea mea locul de munca trebuie sa creeze un mediu propice pentru angajat, astfel incat acesta sa obtina productivitatea maxima de care este capabil. In niciun caz productivitatea maxima nu se poate obtine alocand o parte din ziua de munca relaxarii. Bineinteles, relaxarea la locul de munca poate produce lipsa cronica de productivitate (cazul liniilor de asamblare), accidente de munca (linii de productie, constructii), tensiuni in cadrul echipei (mine, cariere, medicina), poate conduce la diminuarea veniturilor personale sau ale companiei si poate conduce, in ultima instanta, catre concediere sau faliment, aspecte importante neglijate de autorul articolului.
Referitor la alegerea unui loc de munca, principalul criteriu de alegere trebuie sa fie maximizarea venitului obtinut in urma unei activitati obtinute la locul de munca. Pot exista si multe alte criterii adiacente: posibilitati de promovare, cheltuieli adiacente, venituri adiacente, pachete conjuncturale de beneficii etc. Toate acestea sunt argumente de natura profesionala. Jocul pe Internet nu poate crea un criteriu pentru alegerea unui loc de munca.
Ideea ca angajatorul se va mula dupa cerintele tinerilor candidati este nociva, atat pentru angajatori, cat si pentru candidati. Exista domenii in care munca inca nu poate fi organizata altfel decat in cel mai clasic mod, generat de Revolutia Industriala si perpetuat inca de atunci. Exista locuri de munca care s-au putut organiza intr-un mod mai modern si, in general, in aceste domenii angajatii au fost inlocuiti in mare parte cu masini. Angajatorul nu o sa riste niciodare stabilitatea economica a intreprinderii sale pentru mofturile unuia sau altuia dintre angajati. Si chiar daca acesti angajati sunt o intreaga generatie, exista multe solutii sociale de a conduce o afacere in mod profitabil in loc de a angaja tineri preocupati de distractia la locul de munca in locul productivitatii.
Dintre toate tampeniile debitate de autorul articolului, cea mai cumplita idee este aceea ca tinerii angajati si angajatorii se plaseaza pe pozitii antagoniste. Din experienta proprie si din experienta multor altor angajatori, va spun ca nimic nu este mai placut intr-o firma decat de a avea angajati tineri. Angajatii tineri intineresc atat compania in sine cat si pe ceilalti angajati. Ideile, vigoarea, receptivitatea si reactivitatea unui angajat tanar sunt un plus mare pentru firma in care lucreaza. Ideile comuniste sunt, insa, foarte la moda in presa romana, tanara generatie ce isi cauta acum de lucru va fi poate prima generatie ce nu este bolnava de comunism.

Apreciati acest articol

Share...Email this to someoneShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedInPrint this page

Leave a Reply