Despre morala crestina

O intrabare importanta in legatura cu orice notiune abstracta este “Oare Gheorghe intelege prin… acelasi lucru ca si Ion?”. O notiune abstracta are din nefericire o sumedenie de intelesuri in functie de anumiti factori de mediu care il influenteaza pe cel ce se straduie sa o inteleaga. Pentru a obtine un sens unanim acceptat trebuie sa apelam la un dictionar. In cazul moralei crestine definitia aparent unanim acceptata, furnizata de Dictionarul religios deoarece in DEX nu apare, este: totalitatea principiilor si regulilor izvorate din invatatura lui Iisus Hristos si stabilite de Biserica, dupa care trebuie sa se comporte crestinul fata de Dumnezeu, fata de sine, fata de aproapele sau si fata de societate, avand ca scop mantuirea prin savarsirea binelui si ferirea de rau. Ca sa ne intelegem bine: reguli stabilite de biserica avand ca scop mantuirea. E discutabil daca un stat bazat pe morala crestina este moral in vreun anumit fel sau nu, pentru ca daca scopul final al acestui tip de morala este mantuirea (iertarea pacatelor, evitarea pedepsei divine) si nu binele cetateanului. Mai degraba, in buna traditie bisericeasca, morala crestina pare conform definitiei orientata spre favorizarea statului si nu a cetateanului, deoarece calea spre mantuire este presarata cu suferinta, asa cum Isus Christos ne-a aratat pe cruce. Cu toate acestea nu putem spune ca statul roman nu este un stat de inspiratie crestina, toata clasa politica, poporul si biserica sustinand sus si tare exact inspiratia crestina a oricarui set de legi, de la Constitutie si pana la hotararile de Consiliu Local. Problema este ca nu putem determina cu exactitate un set de reguli, stabilite de Biserica sau nu, care se pot numi crestine si care sa poata fi identificate ca baza pentru oricare legi care le urmeaza sau ca baza pentru comportamentul in societate, pentru interactiunile sociale sau pentru obiceiuri si traditii. De exemplu, daca iubirea aproapelui este considerata o atitudine crestineasca, atunci TVA-ul poate fi considerat un impozit de origine si inspiratie crestina sau nu? Doar 25% din veniturile oricui este colectat de catre stat din iubirea fata de cetateni, nu? Sau cinci ani de puscarie pentru o gaina furata pot fi asimilati lapidarii in piata publica, de origine crestina, nu este asa? Ei bine orice crestin iti poate preciza ca lapidarea nu este o pedeapsa crestina, ci iudaica, dar ce anume este o pedeapsa crestina? De exemplu, in Geneza 9:6 scrie: “Daca varsa cineva sangele omului, si sangele lui sa fie varsat de om; caci Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Lui”. Da, Geneza este in Vechiul Testament, dar este Cuvantul Domnului, Isus nu ar fi impotriva Tatalui, nu-i asa? Si atunci de ce nu este prevazuta pedeapsa cu moartea in Constitutie? Nu este trecuta datorita faptului ca morala crestina a anului 2014, diferita de morala crestina a anului 30, nu accepta un pret cuantificabil pentru viata umana. Da, este acceasi morala crestina dar viata umana in anul 2014 este lasata la mila Domnului si nu la vointa omului, cel putin in Romania. Se pune problema daca aceste variatii de conceptie in cadrul moralei crestine se pot produce brusc, adica daca morala crestina evolueaza in mod continuu sau in trepte. Ei bine la Revolutia din 1989 viata lui Nicolae Ceausescu a fost considerat un pret prea mic pentru umilintele indurate de poporul roman condamnat sa traiasca in saracie lucie, in schimb imediat dupa aceea condamnarea la moarte a fost scoasa din Codul Penal, fiind considerata dintr-o data prea barbara pentru sfarsitul secolului 20. Ceea ce vreau sa spun este ca nu exista de fapt nici un concept definibil de morala crestina, nu putem generaliza pentru toata societatea, pentru oricare an al erei noastre, un set de reguli pe care sa le numim “Morala Crestina”. Exista bineinteles o conceptie vaga, adanc inradacinata in constiinta sociala, despre ceea ce e bine si ceea ce nu este bine sa faci in timpul vietii, dar nimeni, niciodata, nu a reusit sa promoveze vreun interes de grup, social inaintea binelui personal.

Educatia in viata de zi cu zi

Unul din cele mai sensibili indicatori despre starea morala a societatii, desi nerecunoscuta oficial de nici un institut, este mica publicitate. In mod nefericit DEX-ul defineste mica publicitate ca: rubrica a unui cotidian in care se publica anunturi cu caracter particular. Ca in multe alte cazuri, DEX-ul este foarte departe de intelesul real al notiunii definite, mica publicitate este in Romania in mod traditional un mod de a interactiona, un mediu ce uneste oameni si modeleaza interactiuni. Mai presus decat atat este un indicator pentru educatia si cunostintele celor ce apeleaza la acest gen de publicitate. Explorand din timp in timp mica publicitate nimeresc inevitabil anunturi de genul:

– Vand Ford Focus 1.8 TDCi, km garantati, mici probleme motor!
sau
– Vand casa, arhitect, gradul 9.
sau
– Proiect DTAC 2E/mp.

Ca sa lamurim aceste aspecte de la bun inceput, nu exista mici probleme la motoarele diesel, nu exista “gradul 9″ la constructii in Romania si nu exista proiecte cu 2E/mp. Totusi nimeni nu ii impiedica pe acesti oameni sa dea anunturi prin care incearca sa isi gaseasca fraieri pentru marfa proasta, nimeni nu ii impiedica pe agregatorii de publicitate sa le publice si in ultima instanta nimeni nu ii impiedica pe fraieri sa le citeasca si sa cumpere marfa cea proasta. Practic toata lumea este fericita in acest proces, teparul se alege cu un venit in urma tranzactiei, agregatorul de publicitate se bucura in urma incasarii taxei pentru publicitate, fraierul se bucura ca va avea in continuare pe ce sa isi cheltuie banii, fericit pentru marfa proasta cumparata la pret de marfa buna. Toti fericiti si totusi toti parte dintr-un proces fraudulos, pastrat cu grija si incurajat generatiei dupa generatie. Ce il indeamna oare pe tepar sa vanda marfa proasta? Ce il indeamna sa minta in legatura cu starea reala a bunului sau serviciului pe care il vinde? De ce considera ca isi poate vinde bunul numai unui fraier? De ce nu incearca sa isi exploateze atuurile pe care le are intr-o relatie comerciala cinstita? Unde anume in timp a aparut aceasta moda? Eu personal nu cred ca este o practica traditionala, nu se poate intinde prea mult in istorie, pana la urma, in unele societati, acum ceva timp, pedeapsa pentru inselatorie era moartea. Atitudinea gresita in relatiile comerciale, cel putin din partea teparului, vine fara indoiala din neintegrarea sociala a acestuia, din lipsa apartenentei la o societate, un popor sau un grup social coerent. Pur si simplu teparului nu ii pasa ce se intampla celui ce ii cumpara marfa, nu il intereseaza ca marfa lui proasta ii lezeaza fraierului interesele, nu sufera impreuna cu fraierul in urma tranzactiei. De ce? Pentru ca teparul este in esenta singur pe lume, nu are o constiinta a apartenentei, nu stie ca actiunile lui au ecou in societate si nu crede ca schimbarea atitudinii lui antisociale ar putea sa conduca la integrarea lui si in ultima instanta la o afacere mai buna pentru toate partile. Cu toate acestea teparul nu este unic, nu exista un singur tepar. Sunt multi, milioane. Si totusi teparii nu sunt nici macar solidari unul cu altul. Teparul este singur pe lume prin definitie. Mai exista aspectul educatiei. Teparul nu dispune de obicei de vreo educatie aleasa, provine de multe ori din paturile sociale mai defavorizate (daca putem accepta ca acestea exista) si, mai ales teparul nu a mers la scoala. Pentru ca nu dispune de informatiile necesare care sa ii promoveze marfa teparul improvizeaza si introduce in procesul publicitar al vanzarii tot felul de notiuni nastrusnice pe care fraierul le va asimila nemestecate. Caracterul teparului ar fi fost fara indoiala afectat de educatie si in egala masura poate de procesul de invatamant si poate, beneficiind de o educatie corespunzatoare teparul nu ar mai fi fost tepar.
Intrebarea este ce il face pe fraier sa cumpere marfa proasta. Ei bine, fraierul este de obicei bine integrat social, are o situatie materiala buna, are familie si prieteni dar nu reuseste, in mod cronic, sa faca alegerile bune. Un comerciant de masini imi spunea ca daca ar spune adevarul despre masinie pe care le vinde nu le-ar mai cumpara nimeni. Concluzia lui: oamenii vor sa fie mintiti. Are dreptate, fraierul vrea sa fie mintit, stie ca este mintit, dar vrea sa fie si el smecher si accepta minciuna in vederea unei afaceri bune. Ca urmare fraierul este in cele din urma un om fara o scara de valori utila, un om care nu poate analiza faptele si care nu poate decide constient in avantajul sau. Asta este, oricine poate fi prost in timpul liber. Fraierul de obicei nu este insa nici complet needucat si nici fara o urma scoala. Educatia nu te invata insa sa iei deciziile cele mai bune, desi o educatie solida te invata sa te feresti de senzational, de “afaceri”, de oameni care nu iti sunt egali sau corespondenti pe o anumita scara sociala. Cunostintele asimilate in scoala l-ar ajuta pe fraier sa contracareze argumentele fanteziste si fabulatiile teparului. Insa fraierul nu a avut timp sa asimileze informatiile in timpul scolii, el a fost prea ocupat cu instructia pentru viata de fraier, a vrut sa se simta superior, a vrut sa para in rand cu colegii lui fara a acorda timpul si munca necesara instruirii solide. Acum, ajuns la momentul deciziilor ce ii afecteaza starea materiala, sufera. Sufera fara sa constientizeze unde a gresit, fara sa recunoasca si fara sa vrea sa corecteze aceasta stare.
A mai ramas agregatorul de publicitate. Daca teparul si fraierul sunt persoane fizice si au toata compasiunea mea pentru problemele pe care le au, agregatorul de publicitate nu este decat un rebut social cu personalitate juridica pentru care nu conteaza decat banii incasati pentru publicitate si in nici un caz nu conteaza raul social facut. Ar trebui sa dispara agregatorul de publicitate? NU! Are functia lui sociala si economica bine definita insa autocenzura ar trebui sa functioneze si in cazul sau. Nici nu cred ca activitatea lui ar trebui mai bine reglementata, pur si simplu cred ca interactiunile sociale la acest nivel ar trebui sa fie gerate de oameni cu constiinta, educatie si cunostinte suficiente pentru a reusi sa fereasca fraierul de tepar fara sa prejudicieze pe nici unul dintre ei. Pur si simplu agregatorul de publicitate nu ar trebui sa accepte anunturi care seamana a teapa, nu ar trebui sa intermedieze tranzactii care sunt evident in defavoarea cumparatorului. In ultima instanta rolul agregatorului de publicitate este acele de a intermedia relatiile intre cumparator si vanzator pe o piata ce se vrea echitabila, nicidecum de a isi crea o afacere in interes propriu.

Educatia in procesul de invatamant

Prin invatamant se intelege domeniul si activitatea de instruire si de educare prin sccoli, iar prin extensie, totalitatea institutiilor scolare. In mod traditional exista doua categorii de oameni implicati in acest proces. Pe de o parte avem oameni care transmit cunostinte si concepte morale, numiti in general profesori, si de cealalta parte avem oameni, de cele mai multe ori aflati in prima parte a vietii, care asimileaza cunostintele transmise de primii, numiti in general elevi sau studenti. In mod exceptional si nefericit in acest proces a mai intervenit o parte, intentionata initial sa fie o parghie a societatii in procesul de invatamant, dar in esenta un reprezentant al mediului politic concretizat prin ministerul de resort, inspectorate etc. Si ca totul sa fie in mod exceptional si mai complicat aceasta ultima parte a mai invitat la masa si parintii elevilor sau studentilor. Calitatea in general este un concept greu de definit. Calitatea invatamantului este in mod particular exceptional de greu de definit. Calitatea procesului de ivatamant nu depinde cum s-ar putea crede de calitatea materialului didactic (manuale, culegeri, caiete), nu depinde nici de calitatea localului in care se desfasoara cursurile (sali de clasa, laboratoare) si nu depinde nici macar de programa scolara (plaja curiculara – ce trebuie invatat cu alte cuvinte). Calitatea procesului de invatamant are un singur factor major de influenta – educatia celor implicati. Din punctul meu de vedere daca profesorul nu a fost suficient educat de mediul matern/patern/social in care s-a format anterior alegerii profesiei va avea carente in desfasurarea acestei profesii, carente care tin in general de asimilarea importantei procesului de invatamant, de metodica predarii, de cantitatea si calitatea informatiilor transmise elevilor sau studentilor, de interactiunea profesor – elev/student si de integrarea profesorului in colectivul profesoral. Profesorul trebuie sa fi fost educat in copilarie/tinerete de mediul in care a trait pentru a aprecia importanta cuantumului informatiilor detinute in viata de zi cu zi, trebuie sa fie capabil in mod egal sa aprecieze oamenii educati si informati, sa poata face distinctia intre bine si rau, intre elevul prost si elevul indaratnic, intre elevul care provine dintr-un mediu familial propice invataturii si mediul familial cu probleme. Mai presus decat atat profesorul trebuie sa fie un model si un lider pentru cei carora vrea sa le transmita informatii si cunostinte, trebuie sa poata constitui un depozit informational si comportamental dincolo de mediul scolar la care elevii si studentii sa poata apela la necesitate sau din obisnuinta. In nici un caz nu poate fi profesor cel care nu si-a petrecut copilaria intr-un mediu familial armonios, care nu a avut parinti educati si instruiti multilateral, care a avut un parinte alcoolic sau analfabet. Un profesor nu se formeaza dupa parerea mea intr-o generatie, nu poti sa iei un taranoi de la coada vacii, sa ii pui un manual in mana si sa il pui sa predea. O sa predea tot coada vacii, indiferent ce manual ii pui in mana. Pe de alta parte elevul trebuie sa fie si el educat de familie, cu mult inainte de a merge la scoala. Oricat de bun ar fi profesorul nu va putea sa suplineasca suportul familiei. Si suportul familiei nu inseamna nicidecum suport in asimilarea informatiilor transmise de scoala, suport pentru teme sau activitati extracuriculare, suportul familiei inseamna crearea mediului propice asimilarii, manipularii si folosirii informatiilor, asigurarea confortului psihic si material al elevului/studentului, asigurarea unui set de modele de urmat orientate catre si in sprijinul procesului de invatamant. Elevul stralucitor cu parinti divortati, tata betiv si care munceste in timpul liber, dupa scoala, ca sa isi castige painea este un mit sau in cel mai bun caz o exceptie, dar in nici un caz nu poate constitui un exemplu. Nu exista nici un elev bun care sa aiba o viata grea, pur si simplu viata grea, saracia, incultura mediului si nebunia sociala exclud un proces de invatamant corespunzator. Pe de alta parte elevul/studentul nu trebuie decat sa invete, adica sa asimileze cunostinte si aici intervine iarasi si in mod brutal nivelul de educatie al elevului. Elevul/studentul nu trebuie sa isi dea cu parerea asupra utilitatii informatiilor dobandite in scoala, nu trebuie nici macar sa i se dea posibilitatea sa isi dea cu parerea asupra oricarui subiect legat de procesul de instruire in scoala, elevul trebuie sa inteleaga ca i s-a acordat o oportunitate si o favoare fiind acceptat in institutia de invatamant. Unii elevi/studenti accepta aceste fapte in mod natural, ca urmare a educatiei de acasa, altii nu au nici posibilitatea sa accepte si nici sa inteleaga aceste concepte, lipsa educatiei de acasa fiind un handicap pe care il proiecteaza asupra procesului de invatamant. Reprezentantul politic al societatii pune gaz peste foc in procesul de invatamant. Niste oameni care ocupa in mod politic o schema de personal si care nu au nici educatia, nici chemarea si nici un fel de cunostinte necesare in procesul pe care il administreaza au fost imputerniciti de catre stat cu autoritatea si abilitatile exceptionale de a distruge un proces neintrerupt de milenii. Daca ar fi fost oameni educati si-ar fi inteles limitele si ar fi lasat procesul sa decurga de la sine, asa cum de multe generatii se intampla fara gres. Prostul insa cu cat este mai needucat cu atat trebuie sa isi transforme mediul deoarece nu se poate adapta si cu atat mai mult trebuie sa ii aduca pe toti ceilalti la nivelul sau ca sa ii poata intelege. Si sa te fereasca Dumnezeu de un prost aflat intr-un post de conducere. Toate organizarile, reorganizarile, optimizarile, transformarile, modernizarile, actualizarile si demolarile suferite de procesul de invatamant in ultimele doua decenii (si ceva) nu se datoreaza decat unor prosti aflati intr-un loc si la un moment nepotrivit, nefericit pentru procesul de invatamant. Procesul de invatamant era bun asa cum era la nasterea procesului centralizat de invatamant in Romania, si era asa de bun, incat toti prostii pana in ziua de azi nu au reusit sa il distruga in totalitate. Dar “autoritatile” sistemului de invatamant nu s-au lasat asa de usor. Au chemat parintii elevilor/studentilor in ajutor si doar acum am putut avea adevarata harta a lipsei de educatie, a lipsei de instruire si a idioteniei in societate. Fara nici o suparare, parintii nu au nicaieri nici un fel de loc in procesul de invatamant. Marea majoritatea lor, fara nici un fel de educatie sau instruire, isi dau acum cu parerea in asociatiile de parinti, in sedinte si comitete despre ceea ce este bine sau rau sa se intample in procesul de invatament, despre ceea ce este bine sau rau sa se invete si despre ceea ce este bine sau rau sa asimileze elevul/studentul in scoala. Singura atributie a parintilor este aceea de a pregati copilul/tanarul om pentru integrarea in societate, de a il pregati sa devina un membru util al societatii. Si aceasta atributie impune obligativitatea parintilor de a preda copilul educat dar neinstruit procesului de invatamant si de a avea pretentia la sfarsitul procesului sa il primeasca perfect instruit. Si prin perfect nu inteleg pe jumatate sau pe trei sferturi instruit ci perfect, la modul absolut, fara grade de comparatie. Cam la atat se reduce intregul proces de invatamant: eduactie anterioara, decenta, sustinere si efort, nimic altceva.

Educatia la locul de munca

La locul de munca ne petrecem o mare parte din timpul vietii, cel putin o treime, pentru omul mediu, nici prea tanar, nici prea batran. In acest timp suntem obligati sa intram in contact cu tot felul de persoane cu care colaboram pentru atingerea obiectivelor prevazute in fisa postului, persoane pe care le numim generic colegi. Ca obiectivele ne plac sau nu, ca ne reprezinta sau nu, nu prea conteaza, daca nu ne putem adapta trebuie sa plecam. Pe de alta parte daca nu ne plac colegii nu prea avem ce face, trebuie sa ramanem pe pozitie si sa indeplinim obiectivele din fisa postului. Din experienta colectiva reiese destul de clar ca un loc de munca la care trebuie sa interactionam cu colegi dificili poate deveni un cosmar si nu ne face bine in nici un fel. Dar de ce ar putea “beneficia” cineva de colegi dificili? De ce si-ar ingadui cineva sa fie dificil la locul de munca? Ei bine, o mare parte a lucratorilor din ziua de azi nu dispun de o educatie satisfacatoare nici din familie si nici din scoala, daca or fi aprofundat invataturile vreunei institutii de invatamant. Cum ar putea un om needucat sa fie agreabil intr-un grup restrans daca el nu a avut constrangerea de a fi agreabil in familie, daca mediul in care s-a format nu a respins rapid si cu fermitate deviatiile de comportament si nu a sanctionat abaterile de la normele unanim acceptate de comportament in societate? Cum ar putea un astfel de om sa inteleaga ca a fi agreabil nu este o favoare ce le-o face celor din jur ci este o obligatie sociala pe care si-a asumat-o prin integrare sociala? Nu poate intelege nici faptul ca lucrul intr-un mediu placut mareste productivitatea muncii, ne fereste de accidentele de munca si intareste relatiile sociale. In general oamenii needucati au o atitudine egocentrista indiferent de domeniul in care activeaza, nu constientizeaza faptul ca relatiile sociale trebuie sa fie reciproc avantajoase si nu concep faptul ca un disconfort propriu minor poate insemna un castig major in confort pentru cei dinjurul sau. Bineinteles nivelul educatiei a crescut in mod constant de-a lungul timpului, pe masura ce relatii sociale din ce in ce mai competitive au facut oamenii din ce in ce mai atenti la mediul in care traiesc. In special in ziua de azi nu ne asteptam ca cei din jurul nostru sa expedieze zgomotos gaze stomacale in atmosfera, nu ne asteptam sa poarte aceeasi camasa din primavara pana in toamna si nu ne asteptam sa nu fi fost niciodata la stomatolog in ultimii 10 ani. Din acest punct de vedere suntem mult mai educati decat inaintasii nostri de acum doua sute de ani. Insa a aparut din nefericire un alt fel de manifestare in prezenta oamenilor mai mult sau mai putin straini care are aspecte acute de egoism, injustitie sociala, prostie crunta si inadaptare. Nu este vorba de fapte pe care cei din jurul nostru le comit la locul de munca pentru vreun motiv colectiv intemeiat, este vorba de fapte care se petrec cu scopuri bine determinate in interesul personal al celui ce le executa, fara nici cea mai mica consideratie pentru cei din jurul lor. Pentru foarte multi dintre noi lipsa educatiei inseamna in mod automat si un acces mai greoi catre varful ierarhiei la locul de munca, o excludere partiala din colectiv, inseamna o perceptie diferita a problemelor colectivului si o perceptie a colectivului diferita de cea pe care subiectul si-ar dori sa o aiba. Nu stiu daca subiectul needucat percepe sau nu reactia sociala la needucatia lui, insa cu siguranta ca needucatul percepe faptul ca este foarte diferit de cei din jurul lui, asta presupunand ca needucatul si-a gasit un loc de munca printre oameni normali. Am spus mai devreme ca needucatul are un acces mai greoi pe scara ierarhiei la locul de munca, insa needucatul este perseverent si rezistent, nu conteaza prin ce mijloace, el va vrea intotdeauna o slujba usoara si bine platita, cu siguranta cu expunere suficienta si din care sa poata arata colegilor, pe baza regulata, calitatile pe care nu le are. Sa ne fereasca Dumnezeu de needucatul ajuns intr-o functie de conducere. Tocmai pentru ca este diferit, tocmai pentru ca vrea sa se inconjoare de un mediu care sa nu-i fie ostil, tocmai pentru ca nimeni nu il agreaza, ghertoiul va promova numai persoane asemenea lui, persoane care sa nu il contrazica, persoane care sa ii fie supuse, persoane care sa nu vorbesca superiorilor despre relatiile in cadrul colectivului. Este un om needucat o pierdere pentru societatea in care lucreaza? Da, este, atmosfera la locul de munca influenteaza in mod direct productivitatea muncii, ceea ce afecteaza in mod direct veniturilor celor implicati in societatea respectiva. In plus un om needucat nu poate reprezenta societatea in relatii externe, nu poate lucra in deplasari si nu este potrivit pentru schimburi de experienta. Ultima doar daca nu ai niste colaboratori de care vrei sa scapi. Sau cineva pe care urasti cu adevarat. Sau vreo ruda mai indepartata pe care nu mai vrei sa o vezi. Mda, un om needucat este foarte util!

Diferente in societate

Am un prieten care din timp in timp imi aminteste, fara nici un motiv dupa parerea mea, despre campania Mobexpert: “Suntem cu totii diferiti. Din fericire.”. Ei bine, din punct de vedere biologic nu suntem chiar asa de diferiti, nici macar ca barbati fata de femei, din punct de vedere genetic nu suntem chiar asa de diferiti, nici macar ca Homo Sapiens fata de Pan Troglodytes (cimpanzeul), din punct de vedere structural nu suntem chiar asa de diferiti, nici macar ca Homo Sapiens fata de Chamomilla Recutita (musetelul). As putea afirma fara sa mint ca dintr-un anumit punct de vedere nu suntem prea diferiti daca apartinem aceluiasi univers si cum nu cunoastem deocamdata un alt univers in afara celui in care traim, nu suntem in niciun fel diferiti, unici sau in orice alt fel s-ar putea considera, cu o infinita ingamfare, vreun “destept” cu vederi sociale foarte largi. Bineinteles, se pune problema micilor diferente sociale, diferente care par sa conteze foarte mult in ziua de azi, cu mult peste valoarea lor reala si cu mult inaintea altor probleme sociale mult, mult mai importante. De exemplu, un negru nascut in Tanzania, care munceste cat e ziua de lunga ca sa isi intretina familia este diferit de un alb nascut in Suedia care munceste cat e ziua de lunga ca sa isi intretina familia? Ei bine, din punct de vedere social nu sunt prea diferiti, amandoi isi petrec timpul incorsetati in tiparele societatii in care traiesc, muncesc, isi patesc impozitele si ii hranesc si pe altii in urma muncii lor si efortului personal. Deci nu prea diferiti, dupa cum spuneam. Insa, un negru nascut in Tanzania, care munceste cat e ziua de lunga ca sa isi intretina familia este diferit de un negru nascut in Paris care nu munceste, nu s-a gandit niciodata ca ar putea munci si isi tine zilele din mici infractiuni coroborate cu un generos ajutor social? Ei bine, da, intre ei este o mare diferenta sociala. Virtual, fara sa tinem seama de distanta geografica intre cei doi, negrul nascut in Tanzania il sustine in viata pe negrul nascut in Paris, practic il detine sau in orice caz detine un fel de actiuni, un fel de parti sociale din acest din urma negru. Ca orice proprietar, orice actionar sau asociat, negrul din Tanzania ar trebui sa poata hotari ce face cu proprietatea lui. A! Da, tin minte, practic “echitatea sociala” il impiedica pe negrul din Tanzania sa faca ceea ce ar trebui sa faca cu negrul din Paris. Deci sa recapitulam: negrul din Tanzania – muncitor, integrat, platitor de impozite si aducator de bunastare vs. negrul din Paris – mic infractor traind din mila sociala. Mda, asta da diferenta, directa, certa si evidenta. Deci partii cu “Suntem toti diferiti” ii putem gasi o justificare. Nu gasesc insa nici o justificare partii cu “Din fericire”. Chiar nu gasesc. A fi asemanator, si nu diferit, inseamna sa apartii unui grup, sa iti poti asuma o identitate, sa poti construi o traditie, sa ai relatii la care sa poti tine si carora sa le pese de tine. Asemanarea pana la identitate intre indivizi a dus la formarea natiunilor, a identificat popoare si nu populatii (ati observat ce cuvant drag este “populatie” guvernantilor?), a dus la solidaritate sociala si a cladit religii. Da, si cum subliniaza prietenul meu, a dus la razboaie si a cladit imperii. Accentuand un pic partea de diferente subliniez faptul ca razboiul de obicei nu este pornit de diferentele existente intre combatanti ci de nebunia si idiotenia politicienilor, datorita asemanarii lor, de ambele parti. Deci nu vad nicio parte fericita in a fi diferit. Asta lasand la o parte faptul ca nu putem defini intotdeauna diferenta intre doi indivizi in alt fel decat prin prisma unor valori sociale discutabile promovate de-a lungul timpului de politicieni. Dupa parerea mea, nu exista niciun motiv care sa poata aduce indivizi complet diferiti in acelasi grup, in aceeasi societate. Nu exista nicio lege naturala care sa poata coaliza indivizi total diferiti in jurul unui scop comun. Si cu cat indivizii care alcatuiesc in mod fortat un grup (si sa facem un pic extensie la popor) sunt mai diferiti si in proportii “diferite”, cu atat problemele devin mai mari si mai acute. Accentul pus de societatea actuala pe minoritati nu face decat sa submineze fundatia, esenta oricarui popor. Popoarele si natiunile trebuie sa fie in mod natural formate din indivizi asemanatori, cu conceptii si idei asemanatoare, cu scopuri identice, indivizi care se pot identifica unul fata de celelalt ca fiind asemanatori si in niciun caz diferiti. Integrarea este o porcarie inventata recent de clasa politica, porcarie care a esuat de multe ori de-a lungul istoriei si a dus direct la dezintegrarea unor state si natiuni. Eu nu vad nicio fericire aici, “Din fericire.”.

Moda in scoala

Exista copii care au in mod constant probleme la scoala din cauza modei. Definitia oficiala pentru moda este: Obicei, deprindere colectiva, specifica la un moment dat unui mediu social. Daca ar fi vorba de moda vestimentara ar fi foarte usor de rezolvat. Din nefericire prin gimnaziile si liceele romanesti bantuie astazi ceva mult mai dificil de rezolvat: este la moda sa fii prost. Inteligenta nativa este capacitatea de a intelege usor, de a sesiza ceea ce este esential, de a rezolva situatii sau probleme noi pe baza experientei acumulate anterior si cu siguranta nu asta le lipseste copiilor nostri, din contra, generatiile mai tinere par oarecum mai adaptate pentru asimilarea avalansei de informatii noi cu care sunt bombardati zilnic. Insa, integrarea lor sociala depinde, in grupul acela mic de studiu in care sunt integrati la scoala, de mimetismul social, de capacitatea lor de a se asimila mediei grupului. Si din nefericire, se pare ca majoritatea adolescentilor au hotarat ca e la moda sa fii prost. Asa cum au hotarat si ca e la moda sa fii gay, sa ai un telefon cool si sa scrii mesaje in timpul orei. Totusi, cumva, majoritatea parintilor de adolescenti au hotarat ca nu e bine ca odrasla lor sa fie proasta. Meditatii, ore de morala, activitati extrascolare, s-au dovedit inutile, notele de la scoala nu s-au modificat in sensul cresterii, dar mai ales elevii nu au excelat in concursurile scolare. Apoi, dupa mai mult timp observam ca exista judete unde promovabilitatea la bacalaureat este sub 25%. Nu cred ca este in nici un fel vina elevilor. Asa cum am spus mai devreme ei par deja nativ mai destepti decat noi. Ceea ce ii inconjoara in scoala, mediul scolar, nu a reusit insa sa le transmita anumite valori pe care ar trebui sa se bazeze viata lor in continuare: sa pretuiasca munca, sa nu se integreze in turma, sa nu iroseasca timpul copilariei si tineretii, sa isi pregateasca o baza solida pentru tot restul vietii. Nu exista un motiv direct pentru care scoala nu a reusit sa le imprime niste valori utile care sa ii ajute in viata, dar in lipsa acestor valori, isi creeaza in colectiv un set de valori care sa le dea o identitate si sa ii faca utili pentru ei insisi. Problema este ca in lipsa unei indrumari instutionalizate setul lor de valori este tot atat de corect ca si orice alt criteriu. Nici nu pare ca familia s-ar stradui sa corecteze in vreun fel starea de fapt. Parintii nu isi pot alege colegi pentru copiii lor, asa ca nu pot controla in nici un fel educatia celorlalti copii din clasa. In mod natural un mar stricat va strica intreaga incarcatura. De asemenea parintii nu isi pot invata copiii sa ignore tendintele si evolutiile din jurul lor. Nu ii pot spune: “Tu nu ai dreptul sa fii la moda, tu esti diferit(a)”. Ar fi imoral si prostesc.

Consecinte ale comunismului

In presa romaneasca exista din cand in cand analize despre consecintele comunismului asupra societatii romanesti. In mod normal se pune accentul pe subjugarea vointei natiunii in slujba Partidului Comunist, intemnitarea elitelor, oprimarea religiei, colectivizarea si altele asemenea, fara sa se treaca sub tacere si unele aspecte pozitive, pentru orice eventualitate. Acestea au fost exercitiile si nu problemele comunismului. Nu, scopul si sensul comunismului, raul suprem, mostenirea ce va incovoia multe generatii de-acum incolo, plaga care s-a intins in toata Europa, darul otravit al URSS-ului pentru tarile estice si calul troian al secolelor urmatoare a fost distrugerea claselor sociale. Consecinta imediata a fost destructurarea societatii, pierderea identitatii la orice nivel social, distrugerea economiei – mai ales a agriculturii, amestecul grosolan al straturilor sociale si, cel mai infiorator, pierderea identitatii nationale, locale si de grup. Oamenii s-au strans de-a lungul istoriei in grupuri, comunitati, pentru ca erau asemanatori si aveau interese comune. Lasand la o parte interesele comune, esential ramane faptul ca erau asemanatori. Cel care era diferit era exclus din grup, era marginalizat si daca nu se conforma identitatii grupului ramanea afara, indiferent de consecinte. Aceasta coeziune de grup a fost modul de constrangere a individului pentru a se conforma tiparelor sociale si de-a lungul timpului a fost acceptata de orice individ ca o consecinta fireasca a traiului in comun. Aceasta filozofie este insa contrara intereselor comunismului si a vrednicilor urmasi, guvernantii de azi. Coeziunea de grup bazata pe asemanarea indivizilor nu mai este la moda deoarece are consecinte imprevizibile cam cum ar fi: coeziune si opozitie in fata factorilor ce afecteaza comunitatea, rezistenta la schimbare, pastrarea traditiilor si obiceiurilor, neincredere in factorii politici ce nu apartin grupului, impenetrabilitate pentru straini, persoane fizice sau companii, idei si conceptii proprii, morala proprie etc. Initial socoteala comunistilor a fost simpla: luam prostii, inadaptatii sociali, lenesii, borfasii si le acordam locul social al desteptilor, elitei societatii, muncitorilor si oamenilor cinstiti. Bun, a functionat, imediat in perioada urmatoare vecinii nu s-au mai identificat unii cu altii, cetatenii nu au mai apartinut unui popor, nu au mai existat grupuri de idei si opozitie, nu a mai existat o societate omogena. Cum oamenii nu au mai fost legati de asemanarile dintre ei, nu au mai contat constrangerile sociale deoarece nu poti fi diferit intr-un grup in care toti sunt diferiti. Din oameni diferiti nu pot fi construite clase sociale. Bineinteles, comunistii au impartit clasele sociale simplu, in exploatati si exploatatori. Niciodata nu a fost vorba despre exploatare si despre injustete sociala in impartirea societatilor pe clase. A fost vorba numai de asemanari si deosebiri, despre oameni care aveau caracteristici comune, impartaseau aceleasi idei si idealuri, detineau cam acelasi fel de avere, lasau urmasilor cam acelasi fel de mostenire si imparteau societatii cam acelasi fel de valori. De ce au urat clasele sociale comunistii este simplu de inteles, a fost explicat de nenumarate ori de-a lungul timpului de tot felul de oameni, de la comunistii practicanti autohtoni pana la filozofii occidentali. De ce urasc actualii guvernanti clasele sociale iarasi este usor de inteles, o societate structurata nu corespunde in nici un fel intereselor lor. Nu te poti prezenta in fata unei societati omogene gol de continut si fara nici o idee si sa ceri sa fii votat. Nu poti prosti o societate structurata. Societatea structurata isi va promova propriile valori, nu va adera la doctrine create in campania electorala. Mostenirea comunista este toxica si, daca destructurarea societatii s-a putut produce in doar cativa ani, reconstructia sociala va dura probabil cateva secole.

Presiunea sociala

In general prin societate se intelege un grup extins de indivizi (sau un grup de grupuri de indivizi) care sunt legati unul de altul prin relatii persistente. Aceste relatii persistente semnifica interese comune, trecut, prezent si viitor interdependente, resurse comune partajate sau concepte sociale identice. In mod natural aceste grupuri de indivizi tind sa se stranga in acelasi teritoriu social, care poate sa fie sau nu acelasi teritoriu geografic. Daca relatiile dintre indivizi formeaza societatea, care in ultima instanta, este condusa de suma intereselor particulare ale indivizilor, s-ar spune ca apartenenta individului la societatea din care face parte poate fi numai benefica individului. Relatiile dintre indivizi determina reguli de actiune si comportament in societate, aplicabile individual la nivel de individ sau la nivel de grup. Problemele in societate apar in momentul in care interesele individului intra in conflict cu regulile societatii sau, mai rau, in momentul in care interesele individului intra in conflict cu interesele societatii. Aparent relatia conflictuala intre individ si societate s-ar rezolva prin separarea individului de societate. Pentru aceasta situatie exista mai multe scenarii dintre care cele mai evidente sunt: individul vrea sa plece si societatea il lasa sa plece (scenariul cel mai putin probabil), individul nu vrea sa plece dar societatea il exclude (scenariu posibil, dar nu foarte intalnit) si in sfarsit, individul vrea sa plece dar societatea nu il lasa (scenariul cel mai intalnit). Voi da cate un exemplu pentru fiecare situatie pentru a intelege exact despre ceeea ce vorbim. In situatia in care individul vrea sa plece si societatea il lasa sa plece ne aflam de exemplu la incetarea unui contract de munca de comun acord (compania joaca rolul societatii si individul se poate identifica cu angajatul). Situatia in care individul nu vrea sa plece dar societatea il expulzeaza este evidenta in cazul condamnatilor, fie la inchisoare, fie, mai radical, la moarte. Situatia cea mai intalnita este aceea in care individul vrea sa plece, dar societatea nu il lasa si putem sa ne imaginam usor situatia in care un individ satul de plata impozitelor ar vrea cu draga inima sa renunte la drepturile si obligatiile cetatenesti, fapt cu care statul in care traieste nu va fi niciodata de acord. Sau cazul in care un elev incearca sa renunte la orele de religie dar profesorii, parintii, societatea nu il lasa. Sau situatia in care un crestin vrea sa renunte la botez si biserica nu are proceduri pentru asa ceva. Societatea priveste intotdeauna individul care vrea sa se separe ca o amenintare iminenta la adresa coeziunii, coerentei si stabilitatii interne a societatii. Din nefericire pentru individ, societatea, desi la randul ei formata tot din indivizi, tinde sa isi puna interesele prorpii in general, sau interesele anumitor indivizi in particular, deasupra intereselor individuale ale oricarui membru. Desi in mod normal este o atitudine corecta, individul are in mod normal dreptul de a hotara daca societatea in care traieste mai corespunde intereselor sale particulare si eventual in ce moment particular aceast individ nu se mai poate identifica drept parte din societatea in care traieste. Reactia societatii este imediata si directa, sub diverse forme de presiune, de cele mai multe ori exercitate cu scopul de a il face pe individul rebel sa se conformeze regulilor impuse. Dar acest lucru nu este valabil intotdeauna, uneori societatea se foloseste de individul fugar cu scopul de a intari coeziunea celorlalti membri ai societatii. Sau cu scopul de a transmite altor societati de acelasi tip mesaje privitoare la normele, conditiile si beneficiile apartenentei la societatea in cauza. Sau cu alte scopuri, prea putin importante. Important este ca societatea, grupul sau familia din care face parte un individ exercita constant presiuni asupra individului cu scopul de a il aduce la nivelul parametrilor arbitrari pe care societatea ii considera corecti si obligatorii pentru toti membrii societatii. Modul in care acesti parametri sunt stabiliti este determinat de compozitia societatii si poate deveni el insusi un motiv de tensiuni in interiorul societatii. Practic in societatile eterogene modalitatile prin care regulile de convietuire sociala sunt stabilite variaza in mod haotic si sunt dictate de interesele particulare ale unor subgrupuri sociale care detin temporar parghii si sustinere suficienta pentru a impune anumiti parametri de functionare. Daca ultima fraza nu va suna cunoscut inseamna ca ignorati avalansa de legi, ordonante si hotarari promulgate an de an de guvernele si parlamentele tarii, ignorati tavalugul promotiilor si ofertelor comerciale, nu bagati in seama evolutia tehnologica care va inconjoara si nu cunoasteti regulamentul de ordine interioara, documentele privind protectia muncii si cele privind sanatatea muncii de la locul dumneavoastra de munca. Presiunea sociala este aproape constanta de-a lungul intregii vieti a individului si variaza de la individ la individ in functie de varsta, sex, pregatire, origine si alte criterii de multe ori surprinzatoare. In tinerete un individ este obligat sa se supuna unor reguli rigide de apartenenta la un grup restrans de indivizi pe care ii identifica cu apelativul “prieteni”. In functie de preferintele acestui grup tanarul se va imbraca, se va coafa, va adopta un anumit limbaj, va frecventa anumite locuri, va practica anumite activitati, va adopta o anumita atitudine fata de parinti, frati si surori, rude, profesori si autoritati, va manca si va bea, chiar daca toate aceste constrangeri ii convin sau nu. Bineinteles nu intotdeauna este greu sa faci fata tuturor acestor cerinte, dar luati ca exemplu de presiune sociala extrema cazul unui copil gras (foarte gras!) obligat de parinti sa frecventeze scoala de balet si care va fi supus in mod constant influentei unor factori pe care nu ii poate controla, cum ar fi respingerea colegilor din cauza dimensiunilor sale, ocara profesorilor din cauza presupuselor sale inabilitati si frustrarea parintilor din cauza lipsei de rezultate. La varsta adulta interesul individului de a performa in societate va fi contacarat de presiunea societatii care incearca sa il mentina la linia mediei. De exemplu comerciantul care va incerca sa scada pretul pentru a-si creste volumul vanzarilor va fi cu siguranta sanctionat de ceilalti comercianti care incearca sa mentina cererea si oferta la un nivel convenabil pentru cei mai multi dintre ei. Sau imaginati-va cazul in care un individ decide sa ocupe o bucata din domeniul considerat public; reactia societatii va fi rapida si brutala, desi acest lucru nu va fi adevarat pentru oricare membru al societatii. La batranete exista presiunea sociala datorata conceptiei ca un membru aflat la sfarsitul vietii nu mai poate fi util societatii si prin urmare este grabit de catre societate sa paraseasca mai repede scena: sa elibereze locul de munca pentru un tanar, sa elibereze locul din spital pentru un accident de munca de exemplu, sa manance mai putin, sa ocupe mai putin spatiu etc. Concluzia este ca oricare ar fi grupul, familia, societatea din care un individ face parte, tendinta naturala a acestuia de a isi urma interesul propriu va genera o reactie din partea societatii care va incerca sa il faca pe individ sa urmeze interesul propriu al societatii, chiar daca acet interes poate fi considerat normal si justificat sau nu. Bineinteles, in mod normal, interesul propriu al oricarui individ, membru intr-o societate omogena va genera beneficii indirecte pentru societatea respectiva chiar daca acest lucru nu este perceput ca o povara de catre individ. Din nefericire societatea din ziua de azi este din ce in ce mai eterogena, insusi interesul global al societatii parand sa fie in concordanta cu aceasta tendinta, astfel incat apare frecvent cazul in care subgrupuri mari de indivizi se afla zilnic la marginea excluziei sociale din cauza conflictului de interese pe care il au cu societatea.

Fabricile de prosti

O unitate de invatamant superior se distinge in multe feluri de marea masa a unitatilor de scolarizare, dar in principiu este vorba despre unitati de elita, care accepta pentru studii numai oameni bine pregatiti, atent selectionati in urma unor examene de admitere, oameni care au mari sanse sa isi croiasca o cariera de prestigiu in domeniul pe care au ales sa il studieze, oameni care provin din familii care le-au creat conditii de studiu si care ii pot sustine pe toata durata studiilor si mai mult, ii pot ajuta sa se integreze pe piata muncii in locuri care le pot exploata potentialul si ii pot remunera corespunzator. Asta daca vorbim despre tari cu traditie in invatamant respectiv Franta, Anglia si mai nou SUA. Nu este cazul Romaniei dar putem incerca sa ne imaginam un pic motivele pentru care Romania nu are nici o universitate in primele 100 la nivel mondial. Si poate nici macar in primele 200. La noi, ca si in alte parti, sistemul de invatamant este impartit intre stat si mediul privat. In tarile mentionate mai sus pentru a studia in mediul privat trebuie sa indeplinesti cumulativ foarte multe conditii si sa ai si o oarecare sansa, deoarece concurenta este foarte mare si numarul de locuri limitat. Daca nu ai reusit sa intri la privat ai sansa sa studiezi la stat, unde de asemenea concurenta este mare, conditiile de admitere sunt severe dar macar calitatea studiului este aproximativ aceeasi. La noi pentru a studia la stat trebuie sa ai o medie de bacalaureat buna si daca prin absurd nu reusesti sa intri pe locurile aprobate ai toate sansele sa intri la privat unde locurile sunt virtual nelimitate, nu se da examen, singura conditiie fiind absolvirea bacalaureatului, indiferent de medie, iar in cazul in care prin absurd s-au ocupat toate locurile, acestea sunt imediat suplimentate. In mod ilegal, firesc. Romania este tara in care in mod paradoxal este mai ieftin sa studiezi la privat decat la stat. De calitatea invatamantului nu se pune problema si cred ca nu s-a pus niciodata de la infiintarea universitatilor private, deoarece pe candidatul universitatii particulare nu il intereseaza invatatura ci il intereseaza sa obtina o diploma care ii prezinta iluzia unei angajari intr-un post mult peste nivelul sau de competenta. Universitatile de stat s-au aliniat urgent in privinta calitatii invatamantului astfel incat in acest moment practic nu ai cum sa gasesti un absolvent despre care sa poti sa fii sigur ca pe baza diplomei obtinute poate sustine cu succes un interviu pentru angajare. Bineinteles si inainte vreme, pe timpul cand universitatile de stat erau unicele institutii de invatamant superior, tot trebuia sa ai un interviu cu proaspatul absolvent, acum candidat, dar in nici un caz interviul nu era indreptat cu preponderenta catre verificarea cunostintelor de baza ale candidatului ci se concentra mai mult asupra personalitatii acestuia, asupra experientei pe care o are, asupra atitutinii fata de munca si fata de colegi, lucruri normale. Timpul a trecut si acum cand vrem sa angajam un absolvent de studii superioare il punem inainte de interviu sa scrie o prezentare personala de mana astfel incat sa fim siguri ca stie sa scrie, indiferent de domeniul diplomei pe care o detine. Si nu ma intelegeti gresit, nici eu nu sunt as al scrisului, nu as putea castiga nici un fel de concurs in domeniu, dar macar cunosc bazele, suficient pentru a ma descurca in societate si suficient pentru a interactiona coerent in cadrul meseriei pe care o practic. Daca pot intelege atitudinea universitatilor, care au scazut stacheta pentru a se umple de studenti si in ultima instanta de bani, nu pot intelege atitudinea candidatilor, care accepta sa piarda un timp pretios al tineretii chiar pe banii lor sau ai parintilor si nu inteleg atitudinea statului care incurajeaza din rasputeri un drum cat mai lin de la un absolvent de liceu semianalfabet la un posesor de diploma de invatamant superior total incompetent. Din punctul meu de vedere cantitatea mare de absolventi nu poate suplini calitatea slaba a propriei lor pregatiri profesionale si argumentul cel mai important in acest sens vine din practica unde inca nu s-a reusit angajarea a doi necalificati pentru a face munca unui singur angajat bine pregatit. Si nici chiar zece incompetenti nu pot face munca unui singur angajat bine pregatit, mai mult decat atat, cu cat rata competentei unui colectiv scade cu atat incep sa se propage alte fenomene negative precum responsabilitati plimbate indefinit de la un angajat la altul, neutilizarea corespunzatoare a timpului de lucru, utilizarea defectuoasa a mijloacelor de lucru si a accesoriilor din dotarea unitatii, conflicte in interiorul colectivelor, slaba coeziune a acestora si aplicarea defectuoasa a regulilor interioare si a hotararilor personalului ierarhic superior. Cu atat este mai de neinteles de ce multi angajatori se multumesc cu diplomele puse la dispozitie de sistemul de invatamant si angajeaza fara discernamant, in baza promisiunii asimilarii de urgenta a unor reguli si proceduri interne, fapt ce duce pe termen lung la formarea unor roboti cu pret redus in locul unor specialisti cu inalta calificare. In toata aceasta ecuatie cei care pierd cel mai mult sunt absolventii care nu au asimilat nimic in anii studentiei si care pe termen lung vor ramane in cel mai bun caz la periferia meseriei pe care si-au ales-o. Neimplicarea profunda a acestor generatii in problemele economice si sociale fundamentale ale tarii va duce in timp la scaderea progresiva a tuturor domeniilor de activitate, fapt ce va antrena declinul intern al societatii dar si declinul de ansamlu al tarii, cu implicatiile internationale si consecintele deja experimentate de-a lungul istoriei. Deja daca maine universitatile ar incepe sa scoata numai absolventi foarte bine pregatiti ar ramane un mare gol, o mare parte din masa totala de absolventi de studii superioare care nu sunt activ implicati in viata productiva. Pentru aceasta parte de absolventi toata lumea implicata in procesul social are de suferit – statul sufera deoarece o parte din popor nu produce suficient cat sa poata cotiza corespunzator in sistemul social atat de drag romanului, angajatorul sufera din lipsa de personal calificat, individul insusi sufera din cauza imposibilitatii autosustinerii financiare si a posibilitatilor reduse de participare financiara la procesele sociale. Poporului roman nu i-au placut niciodata elitele, cel putin daca privim inapoi 100 de ani. Elitele au reprezentat intotdeauna dusmanul de clasa, exploatatorul, imbuibatul. Totusi daca nu vom incepe rapid sa construim elite si daca nu le vom acorda repede locul pe care il merita, vom reusi sa construim viitorul luminos in care societatea va fi formata preponderent din prosti. Si cine vrea sa aiba un vecin prost sau sa lucreze cu un prost?

Despre reprezentanti

Exista multe situatii in care trebuie sa renuntam pentru o clipa la implicarea personala in anumite actiuni sau situatii, implicare care ne este insa foarte necesara si de obicei fara de care pierdem anumite drepturi sau, din contra, capatam anumite obligatii. Nu este greu sa imaginam diverse situatii in care nu putem actiona singuri sau nu suntem capabili sa actionam. Este frecvent cazul in care apelam la un avocat care sa ne reprezinte in fata unei instante judecatoresti. Este de asemenea frecvent cazul in care apelam la preot pentru a ne intermedia relatiile spirituale. Nu exista niciun cetatean al niciunui stat modern care sa nu fi apelat vrodata la un reprezentant. Exemplul universal este cel al presedintelui statului, un reprezentant pentru toti cetatenii. Intrebarea este, insa: in ce masura reprezentantii pe care ii desemnam ne reprezinta corespunzator interesele, si in ce masura ei trebuie de asemenea sa fie si la inaltimea caracterului, conceptiilor noastre, sa provina dintr-un mediu social echivalent si sa poata intelege si adapta actiunile sale la dinamica situatiei in care ne reprezinta? Multi cetateni ar intelege sa isi aleaga ca reprezentant in fata instantei de judecata cel mai instruit avocat, cel mai titrat sau cel mai popular, la moda, considerand ca nivelul de competenta juridica al reprezentantului lor este necesar si suficient pentru obtinerea succesului in propria lor cauza. Exista alti cetateni, insa, care au pretentia ca avocatul pe care il aleg sa aiba o anumita prestanta, sa fie privit de comunitate intr-un anumit fel sau sa fi reprezentat anumiti cetateni intr-un anumit gen de cauze. Exista si o alta categorie, cei pe care pur si simplu nu ii intereseaza ce fel de om este avocatul lor sau ce fel de abilitati are, deoarece, fiind avocat, are datoria legala si morala sa isi faca datoria la maximul capacitatilor sale. Daca in cazul exemplului precedent, exista posibilitatea ca indiferenta cetateanului fata de cel care il reprezinta sa nu conteze, fiind in esenta vorba de o relatie profesionala cu obligatii contractuale si reguli impuse prin lege, in general insa este o idee foarte proasta sa ne alegem la intamplare reprezentantii. Ca idee generala, nu orice persoana poate reprezenta orice alta persoana. Si nici o anumita persoana nu isi poate alege orice reprezentant. Un reprezentant trebuie sa posede cumulativ cateva din calitatile care il pot face util: sa fie o persoana bine pregatita profesional pentru domeniul in care reprezinta, sa fie o persoana morala, deoarece intra in posesia unor informatii private sensibile, sa fie o persoana incoruptibila si de incredere, sa fie solidar social cu persoana reprezentata, sa se implice activ in reprezentare, indiferent de consecintele personale, sa fie un spirit practic si adaptabil, sa fie un individ organizat, sa fie putenic ancorat in problemele locale si nationale, si multe altele. Alegerea reprezentantului implica evaluarea tuturor acestor calitati, proportia in care ele se imbina in persoana reprezentantului, evaluarea dorintei reprezentantului de a ne reprezenta si proportia in care isi asuma riscul solidaritatii cu persoana reprezentata. Mecanismul cel mai complex identificat pana acum de evaluare a calitatilor unui reprezentant este votul public pentru alegerea reprezentantilor natiunii in organele de conducere ale statului. Este imposibil ca un unic candidat sa corespunda din toate punctele de vedere dorintelor si necesitatilor tuturor votantilor. Dar fiecare vot obtinut de fiecare candidat este teoretic o nota de 10 acordata unora dintre calitatile pe care le poseda. Suma tuturor voturilor acordate tuturor calitatilor individuale ale fiecarui candidat in parte determina ierarhia care va decide castigatorul alegerilor. Pentru ca suma voturilor sa fie corespunzatoare cu vointa natiunii, teoretic, fiecare cetatean trebuie sa isi exprime votul, altfel aprecierea sa asupra candidatului va fi afectata de vointa activistilor de partid care sunt foarte activi in perioada alegerilor. Morala este ca fiecare trebuie sa isi aleaga cu atentie reprezentantul astfel incat acesta sa fie, pe langa o oglinda a propriei persoane, si o suma de posibilitati ce stau sa se concretizeze in timpul actiunilor ce necesita reprezentare. Candidatul de asemenea trebuie sa se straduie sa fie la inaltimea misiunii primite si, in caz de esec, sa fie capabil sa suporte consecintele. Importanta misiunii primite trebuie sa fie clara si pentru unul si pentru celalalt. Toate aceste considerente ma fac sa privesc cu uimire la usurinta cu care se fac delegarile pentru reprezentare in Romania. Niciuna dintre parti si nici macar societatea contemporana care arbitreaza procesul nu se ridica la inaltimea asteptarilor. Poate in viitor!