Avalansa de legi

In anul 1990 Parlamentul a adoptat 42 de legi. Foarte de inteles. In plin vid legislativ, dupa caderea dictaturii comuniste era nevoie de legi care sa alinieze baza legislativa a tarii la noile necesitati democratice. Foarte frumos, sa vedem ce a urmat. In 1991 Parlamentul a adoptat 82 de legi. In anul 1992 a adoptat 130 de legi. In 1993 a adoptat numai 95 de legi.In 1994 Parlamentul isi revine si adopta 146 de legi. In 1995 inca 139 de legi. Un pic mai mult in 1996, 142 de legi. In 1997 mai primim inca 221 de legi noi. In anul 1998 au fost adoptate 261 de legi. In anul 1999 Parlamentul si-a depasit un pic planul, 210 legi. In 2000 233 de legi. In 2001 un an de exceptionale realizari, 796 de legi. In 2002 683 de legi. In 2003, si aici se contureaza un pic de dependenta, 609 legi. In 2004 602 legi. In 2005 a fost cam seceta, numai 415 legi. In 2006 isi mai revin un pic 517 legi. In 2007 probabil au fost bolnavi 388 legi. In 2008 308 legi. In 2009 381. 2010 un an mai linistit, 292 legi. In 2011 302 legi. In 2012 222 legi. Si in sfarsit, in 2013 au adoptat 384 de legi.
Ordonante de urgenta au inceput sa fie emise in Romania dupa Revolutie incepand cu anul 1992 cand a fost emisa o singura ordonanta de urgenta. Dar le-a placut! In 1993 au emis doua. In 1994 tot doua. In 1995 tot doua. In 1996 13! In 1997 au fost emise 92, caci deja se invatasera. In 1998 72. In 1999 218. In 2000 297. In 2001 mai modest, numai 195. In 2002 209. In 2003 127. In 2004 142. In 2005 209. In 2006 136. In 2007 157. In 2008 229. In 2009 111. In 2010 131. In 2011 125. In 2012 probabil au fost bolnavi, numai 95. Si in sfarsit, in 2013 116 ordonante de urgenta.
Ca sa va dati seama de grozavia situatiei, la maximul nebuniei lor, parlamentarii au adoptat intr-un singur an 796 legi, adica aproximativ 8 legi pe zi lucratoare (de parlamentar)! Hmmm, oare cat s-or fi gandit la legile astea? Oare ce sanse ai sa faci ceva in Romania fara sa incalci vreo lege? Pentru ce e nevoie de atatea legi? De ce numarul legilor creste atat de vertiginos? Cui folosesc? Ganditi-va ce aici am scris numai despre legi si hotarari de urgenta, nu am scris despre regulamente de aplicare, despre normative, hotatari de consiliu local sau alte bazaconii. Legi prea multe inseamna tara sufocata, ineficienta si inactivitate. Cum ai putea sa cunosti legislatia tarii daca ei voteaza mai multe legi decat poti citi in acelasi interval de timp? Ca sa fie clar, nu de legi noi avem nevoie, trebuie sa mai abrogam si din alea vechi, sa le mai aducem la zi, dar in nici un caz nu avem nevoie de legi noi. Nu in cantitatea asta, oricum.

Competenta

Exista din nefericire in limba romana o doza inerenta de incertidudine care planeaza in vorbirea curenta, cu alte cuvinte eu pot spune ceva si interlocutorul meu poate intelege altceva, fara nici o intentie rea si fara nici o abatere de la calitatea dialogului. Probabil tocmai acest aspect face limba romana bogata si frumoasa dar din punctul meu de vedere este un neajuns major care impiedica eficienta comunicarii si explica cel putin o parte din acuzatiile de incompetenta pe care le-am adresat de-a lungul timpului. Acum a mai ramas numai sa lamurim numai ce este competenta. Conform DEX-ului competenta este capacitatea cuiva de a se pronunta asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoasteri adanci a problemei in discuție; capacitate a unei autoritati, a unui functionar etc. de a exercita anumite atributii. Asta inseamna ca un om competent este bine informat într-un anumit domeniu, este capabil, este in masura sa judece un anumit lucru, are atributia, caderea, autoritatea sa execute o anumita actiune. Aceste definitii lamuresc intr-un anumit fel chestiunea in discutie dar nu acopera nici pe departe intreaga plaja de sensuri si nuante intalnite in vorbirea curenta.
In primul rand definitia implica evaluarea capacitatii cuiva de a se pronunta asupra unui lucru, incluzand aici de la notiuni simple precum fapte si actiuni pana la notiuni complexe si abstracte care implica o capacitate de analiza sporita. In mod curent competenta este asociata cu activitatea profesionala, activitate pentru care omul este pregatit in scoala si pentru care i se impun anumite standarde privind analiza fenomenelor in care este implicat. Dar competenta nu se limiteaza numai la domeniul profesional. In viata de zi cu zi nu avem standarde sau proceduri, nu exista reguli de evaluare si nici vreo cultura a analizei. Este adevarat, ar trebui sa exista o educatie, primita in familie, dar experienta ultimilor ani ne dovedeste ca educatia nu poate fi luata in consideratie in societatea romaneasca de astazi. In plus definitia nu explica modalitatea de evaluare a capacitatii subiectului de a se pronunta asupra unui lucru, nici cine trebuie sa faca aceasta evaluare. Temeiul cunoasterii adanci a problemei in discutie nu exista, nu exista nici o garantie a asocierii persoanei presupus competente la problema analizata. In plus dinamica societatii contemporane, evolutia tehnologica, avalansa legislativa si volatilitatea studiilor, diplomelor si calificarilor face ca pregatirea individului in orice domeniu sa fie cel putin indoielnica. Aceasta parte a definitiei competentei are un accent puternic pe capacitatile intelectuale ale individului, in particular pe capacitatea sa de analiza si sinteza. In practica daca avem posibilitatea sa ne pronuntam asupra unui lucru nu suntem obligati sa facem in prealabil o analiza a faptului daca suntem sau nu implicati in fenomenul respectiv, daca detinem capacitatea de analiza a fenomenului si daca putem sa determinam fondul problemei in discutie. Ca urmare in aceasta prima parte a problemei reactia individului in fata fenomenului este determinata in principal de capacitatea sa intelectuala. Cu consecintele cunoscute.
In al doilea rand definitia face referire la capacitatea cuiva de a exercita anumite atributii. Cuvantul atributii in sine sugereaza faptul ca exista o autoritate care atribuie obiectul exercitiului si in urma actiunii evalueaza rezultatele si probabil capacitatea celui care a executatat actiunea in raport cu rezultatele obtinute. Aceasta situatie este des intalnita in activitatea profesionala, dar prin extensie obiectul exercitiului poate fi atribuit si de alti factori: anturaj, familie, societate sau chiar individul in sine in cadrul unui obiectiv autoimpus. In orice caz, rezultatul actiunii subiectului competent este in concordanta un etalon stabilit de o autoritate in domeniu. Definitia nu spune nimic despre competenta celui care a stabilit acest etalon.
Conform celor expuse mai sus competenta pare a fi o calitate fundamentala a unui individ, o calitate care se dobandeste printr-un proces complex si care este evaluata si determinata printr-un proces cel putin la fel de complex. Ca urmare competenta individuala trebuie sa fie o calitate de dorit in societate, trebuie sa fie incurajata si promovata, lucru care nu se mai intampla cam de multa vreme in tara noastra. De-a lungul ultimelor decenii au fost daramate toate parghiile societatii care determinau competenta individuala a membrilor sai si prin actiuni bine gandite anumite componente ale competentei au ajuns sa fie demonizate si blamate in societate. Au fost eliminate toate posibilitatile de a crea tineri competenti, inca din scoala, eliminand posibilitatea scolii de a constrange elevul sa obtina rezultate la inaltimea standardelor scolii, eliminand rand pe rand examene care filtrau elevii incompetenti si favorizau avansarea elevilor competenti, eliminand responsabilitatea copilului sau tanarului fata de actiunile sale, eliminand competitia la admiterile in facultati, eliminand posibilitatile familiei de a isi educa membri mai tineri, incurajand elevii incompetenti prin acordarea a tot felul de premii de incurajare, fara vreo corelare cu rezultatele, introducand tot felul de ajutoare nefondate pentru a il face pe elev neputincios inca din frageda copilarie. Au fost eliminate toate posibilitatile de a crea lucratori competenti diminuand importanta diplomelor obtinute in procesul de invatamant din scoli, intoducand infinite cursuri si specializari, nerecunoscand competenta si promovand in mod constant incompetenti in posturi de conducere, interzicand calificarea la locul de munca si chiar munca in sine in lipsa unor iluzorii hartii obtinute in cel mai bun caz in urma unor cursuri de cateva zile. Au fost eliminate toate posibilitatile de a avea cetateni competenti diminuand importanta individului in societate, supradimensionand statul pana aproape de explozie, creand dependenta unor paturi largi de cetateni fata de ajutoarele acordate de stat, diminuand posibilitatile cetateanului de a se implica civic si politic, promovand tensiunile din societate si diminuand importanta individuala a cetateanului. Au fost eliminate toate posibilitatile de a avea batrani competenti, facandu-i dependenti de un venit asigurat de stat, inrolandu-i ca masa de manevra politica, ca masa de presiune sociala si ca element contrastant opozabil altor paturi sociale, in special paturilor sociale mai tinere, celor care ar trebui sa asigure viitorul tarii si continuitatea societatii. Ca urmare in ziua de azi este greu sa gasesti un individ competent, oricare ar fi domeniul sau de activitate si nu ma refer aici numai la activitatea profesionala. Cetatenii competenti determina societati competente, cetatenii incompetenti determina societati haotice, fara cap si fara coada, societati in care individului ii e greu sa se adapteze, sa progreseze, in ultima instanta sa traiasca.
Exodul de romani catre tarile vestice inregistrat din 1989 si pana astazi arata ca cel putin la un moment dat in istoria recenta romanii erau competeni, ca urmare doriti de societatile care ii primeau. Schimbarea subita de atitudine fata de acest subiect are probabil cauza ascunse pe care eu nu le pot concretiza in cuvinte. In nici un caz aptitudinea pentru incompetenta nu este un atribut al poporului roman, din contra, dar probabil exista in societatea de azi o incercare de adaptare la evolutiile societatii globale care nu a luat-o pe drumul cel bun. Nici nu cred ca drumul unei societati se indreapta de la sine. Dar candva, in viitorul mai indepartat, anumiti factori vor constrange societatea in ansamblul ei sa pretuiasca si sa cultive din nou competenta, sa o impuna si sa ceara membrilor sai un nivel minim, nivel ce va fi imbratisat implicit de individ din copilarie si pana la batranete.

Intre realitate si fictiune

In fiecare zi intalnim oameni care par detasati de realitate, par sa traiasca intr-o lume paralela si impenetrabila, neconectati la realitatea noastra contemporana si neimplicati in fenomenele sociale care afecteaza indivizii, grupurile sociale si in ultima instanta natiunea. Mai rau decat atat o parte dintre acesti oameni si-au creat un univers propriu in care lumea inconjuratoare este decorul iar elementele active ale acestui univers propriu sunt plasmuiri fara o corespondenta in viata reala. Nu intelegeti la ce ma refer? Nu v-ati uitat la televizor in ultima vreme? Nu ati citit presa?
Realitatea este prin definitie, materia care exista in afara constiintei omenesti si independent de ea, fapt, existenta efectiva, obiectiva, lucru real, asta conform dictionarului explicativ. Prin opozitie tot ceea ce nu este realitate este fictiune, adica reprezentare produsa de imaginatia cuiva si care nu corespunde realitatii sau nu are corespondent in realitate. Cu alte cuvinte, daca ideile, actiunile si publicatiile emanate de ziare, televiziuni, radio si Internet nu au corespondent in realitate nu fac decat sa contribuie la alcatuirea unui mediu fictiv, totalitatea acestora fiind un aport important din universul propriu in care traiesc subiectii de care vorbeam la inceputul articolului.
Ideile si conceptele preluate nemestecat din diverse medii de informare nu fac decat sa ne umple necesitatea informationala pe care cu totii o detinem cu fabulatii si plasmuiri care asigura celui ce le emana nu mai mult decat satisfacerea unui interes personal sau de grup care in nici un caz nu este congruent cu interesul nostru ca membru al societatii. Orice informatie pe care o primim ar trebui sa treaca pana la asimilare prin mai multe procese, constiente sau inconstiente, care ar trebui sa verifice concordanta informatiei cu realitatea, utilitatea acesteia prin prisma scopului nostru si a necesitatilor noastre, concordanta conceptelor cuprinse cu etaloanele standard ale societatii si multe altele. Trebuie sa primim informatia in mod sceptic si realist, nu trebuie sa credem orice aberatie, nu trebuie sa asimilam orice fabulatie, nu trebuie sa consideram orice fapt descris ca fiind parte din realitatea inconjuratoare. Altfel ajungem sa traim in universuri paralele fara interactiuni cu societatea si fara un sens pentru existenta personala.

Despre morala crestina

O intrabare importanta in legatura cu orice notiune abstracta este “Oare Gheorghe intelege prin… acelasi lucru ca si Ion?”. O notiune abstracta are din nefericire o sumedenie de intelesuri in functie de anumiti factori de mediu care il influenteaza pe cel ce se straduie sa o inteleaga. Pentru a obtine un sens unanim acceptat trebuie sa apelam la un dictionar. In cazul moralei crestine definitia aparent unanim acceptata, furnizata de Dictionarul religios deoarece in DEX nu apare, este: totalitatea principiilor si regulilor izvorate din invatatura lui Iisus Hristos si stabilite de Biserica, dupa care trebuie sa se comporte crestinul fata de Dumnezeu, fata de sine, fata de aproapele sau si fata de societate, avand ca scop mantuirea prin savarsirea binelui si ferirea de rau. Ca sa ne intelegem bine: reguli stabilite de biserica avand ca scop mantuirea. E discutabil daca un stat bazat pe morala crestina este moral in vreun anumit fel sau nu, pentru ca daca scopul final al acestui tip de morala este mantuirea (iertarea pacatelor, evitarea pedepsei divine) si nu binele cetateanului. Mai degraba, in buna traditie bisericeasca, morala crestina pare conform definitiei orientata spre favorizarea statului si nu a cetateanului, deoarece calea spre mantuire este presarata cu suferinta, asa cum Isus Christos ne-a aratat pe cruce. Cu toate acestea nu putem spune ca statul roman nu este un stat de inspiratie crestina, toata clasa politica, poporul si biserica sustinand sus si tare exact inspiratia crestina a oricarui set de legi, de la Constitutie si pana la hotararile de Consiliu Local. Problema este ca nu putem determina cu exactitate un set de reguli, stabilite de Biserica sau nu, care se pot numi crestine si care sa poata fi identificate ca baza pentru oricare legi care le urmeaza sau ca baza pentru comportamentul in societate, pentru interactiunile sociale sau pentru obiceiuri si traditii. De exemplu, daca iubirea aproapelui este considerata o atitudine crestineasca, atunci TVA-ul poate fi considerat un impozit de origine si inspiratie crestina sau nu? Doar 25% din veniturile oricui este colectat de catre stat din iubirea fata de cetateni, nu? Sau cinci ani de puscarie pentru o gaina furata pot fi asimilati lapidarii in piata publica, de origine crestina, nu este asa? Ei bine orice crestin iti poate preciza ca lapidarea nu este o pedeapsa crestina, ci iudaica, dar ce anume este o pedeapsa crestina? De exemplu, in Geneza 9:6 scrie: “Daca varsa cineva sangele omului, si sangele lui sa fie varsat de om; caci Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Lui”. Da, Geneza este in Vechiul Testament, dar este Cuvantul Domnului, Isus nu ar fi impotriva Tatalui, nu-i asa? Si atunci de ce nu este prevazuta pedeapsa cu moartea in Constitutie? Nu este trecuta datorita faptului ca morala crestina a anului 2014, diferita de morala crestina a anului 30, nu accepta un pret cuantificabil pentru viata umana. Da, este acceasi morala crestina dar viata umana in anul 2014 este lasata la mila Domnului si nu la vointa omului, cel putin in Romania. Se pune problema daca aceste variatii de conceptie in cadrul moralei crestine se pot produce brusc, adica daca morala crestina evolueaza in mod continuu sau in trepte. Ei bine la Revolutia din 1989 viata lui Nicolae Ceausescu a fost considerat un pret prea mic pentru umilintele indurate de poporul roman condamnat sa traiasca in saracie lucie, in schimb imediat dupa aceea condamnarea la moarte a fost scoasa din Codul Penal, fiind considerata dintr-o data prea barbara pentru sfarsitul secolului 20. Ceea ce vreau sa spun este ca nu exista de fapt nici un concept definibil de morala crestina, nu putem generaliza pentru toata societatea, pentru oricare an al erei noastre, un set de reguli pe care sa le numim “Morala Crestina”. Exista bineinteles o conceptie vaga, adanc inradacinata in constiinta sociala, despre ceea ce e bine si ceea ce nu este bine sa faci in timpul vietii, dar nimeni, niciodata, nu a reusit sa promoveze vreun interes de grup, social inaintea binelui personal.

Educatia in viata de zi cu zi

Unul din cele mai sensibili indicatori despre starea morala a societatii, desi nerecunoscuta oficial de nici un institut, este mica publicitate. In mod nefericit DEX-ul defineste mica publicitate ca: rubrica a unui cotidian in care se publica anunturi cu caracter particular. Ca in multe alte cazuri, DEX-ul este foarte departe de intelesul real al notiunii definite, mica publicitate este in Romania in mod traditional un mod de a interactiona, un mediu ce uneste oameni si modeleaza interactiuni. Mai presus decat atat este un indicator pentru educatia si cunostintele celor ce apeleaza la acest gen de publicitate. Explorand din timp in timp mica publicitate nimeresc inevitabil anunturi de genul:

– Vand Ford Focus 1.8 TDCi, km garantati, mici probleme motor!
sau
– Vand casa, arhitect, gradul 9.
sau
– Proiect DTAC 2E/mp.

Ca sa lamurim aceste aspecte de la bun inceput, nu exista mici probleme la motoarele diesel, nu exista “gradul 9″ la constructii in Romania si nu exista proiecte cu 2E/mp. Totusi nimeni nu ii impiedica pe acesti oameni sa dea anunturi prin care incearca sa isi gaseasca fraieri pentru marfa proasta, nimeni nu ii impiedica pe agregatorii de publicitate sa le publice si in ultima instanta nimeni nu ii impiedica pe fraieri sa le citeasca si sa cumpere marfa cea proasta. Practic toata lumea este fericita in acest proces, teparul se alege cu un venit in urma tranzactiei, agregatorul de publicitate se bucura in urma incasarii taxei pentru publicitate, fraierul se bucura ca va avea in continuare pe ce sa isi cheltuie banii, fericit pentru marfa proasta cumparata la pret de marfa buna. Toti fericiti si totusi toti parte dintr-un proces fraudulos, pastrat cu grija si incurajat generatiei dupa generatie. Ce il indeamna oare pe tepar sa vanda marfa proasta? Ce il indeamna sa minta in legatura cu starea reala a bunului sau serviciului pe care il vinde? De ce considera ca isi poate vinde bunul numai unui fraier? De ce nu incearca sa isi exploateze atuurile pe care le are intr-o relatie comerciala cinstita? Unde anume in timp a aparut aceasta moda? Eu personal nu cred ca este o practica traditionala, nu se poate intinde prea mult in istorie, pana la urma, in unele societati, acum ceva timp, pedeapsa pentru inselatorie era moartea. Atitudinea gresita in relatiile comerciale, cel putin din partea teparului, vine fara indoiala din neintegrarea sociala a acestuia, din lipsa apartenentei la o societate, un popor sau un grup social coerent. Pur si simplu teparului nu ii pasa ce se intampla celui ce ii cumpara marfa, nu il intereseaza ca marfa lui proasta ii lezeaza fraierului interesele, nu sufera impreuna cu fraierul in urma tranzactiei. De ce? Pentru ca teparul este in esenta singur pe lume, nu are o constiinta a apartenentei, nu stie ca actiunile lui au ecou in societate si nu crede ca schimbarea atitudinii lui antisociale ar putea sa conduca la integrarea lui si in ultima instanta la o afacere mai buna pentru toate partile. Cu toate acestea teparul nu este unic, nu exista un singur tepar. Sunt multi, milioane. Si totusi teparii nu sunt nici macar solidari unul cu altul. Teparul este singur pe lume prin definitie. Mai exista aspectul educatiei. Teparul nu dispune de obicei de vreo educatie aleasa, provine de multe ori din paturile sociale mai defavorizate (daca putem accepta ca acestea exista) si, mai ales teparul nu a mers la scoala. Pentru ca nu dispune de informatiile necesare care sa ii promoveze marfa teparul improvizeaza si introduce in procesul publicitar al vanzarii tot felul de notiuni nastrusnice pe care fraierul le va asimila nemestecate. Caracterul teparului ar fi fost fara indoiala afectat de educatie si in egala masura poate de procesul de invatamant si poate, beneficiind de o educatie corespunzatoare teparul nu ar mai fi fost tepar.
Intrebarea este ce il face pe fraier sa cumpere marfa proasta. Ei bine, fraierul este de obicei bine integrat social, are o situatie materiala buna, are familie si prieteni dar nu reuseste, in mod cronic, sa faca alegerile bune. Un comerciant de masini imi spunea ca daca ar spune adevarul despre masinie pe care le vinde nu le-ar mai cumpara nimeni. Concluzia lui: oamenii vor sa fie mintiti. Are dreptate, fraierul vrea sa fie mintit, stie ca este mintit, dar vrea sa fie si el smecher si accepta minciuna in vederea unei afaceri bune. Ca urmare fraierul este in cele din urma un om fara o scara de valori utila, un om care nu poate analiza faptele si care nu poate decide constient in avantajul sau. Asta este, oricine poate fi prost in timpul liber. Fraierul de obicei nu este insa nici complet needucat si nici fara o urma scoala. Educatia nu te invata insa sa iei deciziile cele mai bune, desi o educatie solida te invata sa te feresti de senzational, de “afaceri”, de oameni care nu iti sunt egali sau corespondenti pe o anumita scara sociala. Cunostintele asimilate in scoala l-ar ajuta pe fraier sa contracareze argumentele fanteziste si fabulatiile teparului. Insa fraierul nu a avut timp sa asimileze informatiile in timpul scolii, el a fost prea ocupat cu instructia pentru viata de fraier, a vrut sa se simta superior, a vrut sa para in rand cu colegii lui fara a acorda timpul si munca necesara instruirii solide. Acum, ajuns la momentul deciziilor ce ii afecteaza starea materiala, sufera. Sufera fara sa constientizeze unde a gresit, fara sa recunoasca si fara sa vrea sa corecteze aceasta stare.
A mai ramas agregatorul de publicitate. Daca teparul si fraierul sunt persoane fizice si au toata compasiunea mea pentru problemele pe care le au, agregatorul de publicitate nu este decat un rebut social cu personalitate juridica pentru care nu conteaza decat banii incasati pentru publicitate si in nici un caz nu conteaza raul social facut. Ar trebui sa dispara agregatorul de publicitate? NU! Are functia lui sociala si economica bine definita insa autocenzura ar trebui sa functioneze si in cazul sau. Nici nu cred ca activitatea lui ar trebui mai bine reglementata, pur si simplu cred ca interactiunile sociale la acest nivel ar trebui sa fie gerate de oameni cu constiinta, educatie si cunostinte suficiente pentru a reusi sa fereasca fraierul de tepar fara sa prejudicieze pe nici unul dintre ei. Pur si simplu agregatorul de publicitate nu ar trebui sa accepte anunturi care seamana a teapa, nu ar trebui sa intermedieze tranzactii care sunt evident in defavoarea cumparatorului. In ultima instanta rolul agregatorului de publicitate este acele de a intermedia relatiile intre cumparator si vanzator pe o piata ce se vrea echitabila, nicidecum de a isi crea o afacere in interes propriu.